Mos Craciun = Mos Gerila!

De fapt, putina lume stie ca Mos Craciun este... Sf. Nicolae.

http://www.mikulas.hu/      Mikulás;
http://www.vira.cz/mikulas/  Svatę Mikuláč

Edited by sosok, 12 December 2005 - 11:23.

sosok, on Dec 12 2005, 10:00, said:

de acord!
este o prostie tipic americana si pagana evident!

rakoczy, on Dec 12 2005, 11:37, said:

Nu este pagana si nici prostie, disputa este pe marginea originii istorice a lui Mos Craciun.

sosok, on Dec 12 2005, 11:22, said:

Mai precis Sfantul Nicolae din Myra, sfantul aparator al ortodoxiei ...
De aici porneste si beleaua cu razboiul impotriva lui Mos Craciun.
Se pare ca istoria le cade greu la stomac unora ...
http://www.stnichola.../Brix?pageID=40

Sper sa trecem si peste beleaua asta cu originea lui Mos Craciun...
Asa sa ne ajute Cel de Sus.

zuppy, on Dec 12 2005, 10:46, said:

si la tuborg e albastru...off grea decizie...ce sa fie oare....coca cola sau tuborg?

Minciună în falș. Moș Crăciun e sor-mea!

Craciunul: etimologie si desfasurare

sa ne reamintim ce este, de fapt, Craciunul   ( n-ar strica parerea unor specialisti ca Diogene, Sirius...)

Crăciunul deschide ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor Anului Nou. Obiceiul de a colinda însemna, de fapt, a merge din casă în casă cu diferite urări. El se manifesta pregnant în ciclul Anului Nou, dar nu lipsea nici la alte obiceiuri, de pildă la Căluș. La baza lui stă principiul pe care se întemeiază rînduiala conviețuirii și a solidarității colective din satele noastre de obște: toți pentru unul și unul pentru toți.

Despre numele propriu “Crăciun” s-a scris mult. Specialiști din generații diferite au căutat să explice originea cuvîntului prin latinescul crastinum derivat, la rîndu-i, din latinescul clasic cras (mîine), din latinescul calatio (chemare, convocare), din slavul Krăciun, din cuvîntul latinesc creatio, de la expresia latină Quartum jejunum, din albanezul Kercum, pătruns în limba română prin intermediul limbilor slave.1 După un secol de dezbateri problema a rămas nerezolvată. Astfel, într-un interesant studiu intitulat Vestigii ale cultului solar: Crăciunul, Gh.Mușu ajunge la concluzia că un tremen atît de înrădăcinat în cultura românească a existat la nordul și sudul Dunării înainte de venirea romanilor și a rezistat operațiunii “de curatire” a calendarului popular de către biserica creștină. Într-adevăr, Crăciunul are atribuțiile unui zeu solar, plasat, asemănător și altor zei solari (Saturn, Mithra) la solstițiul de iarnă.
Generația de sfinți-moși care apare la sfîrșitul anului (Nicoară, Spiridon, Ajun, Crăciun) indică apropierea sfîrșitului de an și îmbătrînirea timpului. Din informațiile etnografice și folclorice aflăm că acești “sfinți” erau niște personaje curioase, cu trăsături bivalente: aveau forțe miraculoase, specifice zeilor și eroilor din basme, dar și calități și defecte, specifice oamenilor. Astfel Crăciunul era imaginat ca o simplă persoană profană: “om batrîn”, “un păstor bătrîn cu barba ca omătul”, “un uncheș bătrîn cu barbă albă”, “vecinul lui Moș Ajun”, “fratele mai mic al lui Moș Ajun”, “omul care a tăiat mîinile Crăciunesei” etc. Sub influența creștinismului, Crăciunul apare însă ca și figură apocrifă: “mai mare peste ciobanii din staulul unde s-a născut Hristos”, “mai bătrîn decît toți apostolii”, “născut mai înainte decît toți oamenii”, “soțul femeii care a moșit pe Maria”etc.

S-a vorbit mai sus despre etimologia numelui de Crăciun și cum a evoluat el.

Urmează descrierea propriu-zisă a sărbătorii . Pentru început voi vorbi despre organizațiile de feciori. Ele aveau în frunte un șef numit vătav sau jude. Aceste organizații (4-7 pînă la 18-20 de persoane) cuprindeau bărbați necăsătoriți. Ei aveau ca sarcini principale să organizeze dansurile și petrecerile tineretului sătesc în sărbătorile de iarnă, să colinde la Crăciun și să îndeplinească diferite rituri și ceremonii, majoritatea cu un vădit caracter arhaic.

Cetele își desfășurau activitatea principală de obicei între Crăciun și Bobotează sau sfîntul Ioan (6-7 ianuarie), dar unele se prelungeau întreg anul. În cazul acesta din urmă, care era o excepție, cetele mai îndeplineau și alte obiceiuri de peste an. Majoritatea cetelor se constituiau de Sf. Necolae (la 6 decembrie). Atunci se fixau persoanele care intrau în ceată (după cum vroiau, după cum se înțelegeau feciorii între ei), iar cei intrați își alegeau conducătorii: un vătav mare și un vătav mic, un stegar (care purta steagul), un colcer (care avea grijă de elemente), un crîșmar (care avea în grijă băutura), un casier (care mînuia banii), etc. Conducătorii se alegeau prin vot, iar vătavul mare, uneori prin licitație (care dădea mai mult).

Fecorii se îmbrăcau numai în pieptare (haine de pănură), purtau toți caciuli sau pălării la fel, își puneau pe piept brîie colorate sau tricolor în diagonală (vătavul două, cruciș), iar în pălărie sau căciulă podoabe mari, tot uniforme (făcute din fire roșii și aurii, pene, ciucuri, iederă etc), numite vîstre. În unele părți,conducătorii purtau bastonașe sau chiar bîte; mijloacele difereau, dar scopul era același: feciorii din ceată căutau să se înfățișeze astfel (prin diferite semne distinctive) încît să poată fi deosebiși de ceilalți.

În unele sate cetele aveau steag. Acesta era făcut de obicei din două basmale colorate, din cele ce se purtau numai în sărbători, prinse de un băț lung de 1-2 m., înfășurat cu bete, care avea la vîrf o cruce, precum și alte multe podoabe: panglici, flori artificiale, precum și clopoței. El avea un mare rol ceremonial: ceata mergea pretutindeni cu steagul și tot cu steagul dansa (îl jucau feciorii pe rînd, începînd cu vătavul). Cînd ceata era la gazdă, steagul se arbora fie la podul casei, fie la poartă, înălțat pe o prăjină foarte înaltă. Cei care nu făceau parte din ceată aveau dreptul, dacă puteau, să “fure” steagul (îl puteau smulge și din mîna stegarului sau a celui care îl juca). Dacă reușea să fugă cu el fără a fi prins pînă la cîrciuma satului, se chema că a cîștigat, și în acest caz ceata trebuia să răscumpere steagul, plătind atîtă băutură cîtă cerea învingătorul (de obicei 10-20 kg de vin sau 5-10 kg de rachiu). Era o mare rușine pentru ceată dacă i se fura steagul, încît acesta era păzit cu cea mai mare atenție.

Ceata își caută o gazdă, care era sediul ei în tot timpul cît funcționa. Se prefera o casă mai încăpătoare, fără copii sau cel puțin fără copii mici,în care feciorii intrau ca într-o familie:gospodarul care îi găzduia se chema uneori și tată de feciori,iar gospodina, mamă de feciori, ei înșiși socotindu-se între ei frați sau fîrtați.

Aici ei învățau colindele, angajau lăutari, făceau steagul, cumpărau băutură, procurau lemne pentru foc, își îngrijeau îmbrăcămintea etc. Cetele de feciori frecventau în acest timp și șezătorile de fete, nu numai pentru a dansa și a petrece (cu glume, povestiri, cîntece, jocuri), ci și pentru a obține concursul fetelor, care de obicei le împrumutau basmale, panglici necesare confecționării steagului.

Din ajun de Crăciun pînă la Sf. Ion feciorii din ceată se mutau complet la gazdă și făceau gospodărie în comun: acvolo dormeau, munceau, mîncau și petreceau. Cheltuielile le suporta ceata, gazda punea la dispoziție numai casa (camera cea mai încăpătoare, pentru locuit, pivnița pentru băutură, o cămară pentru păstrarea alinentelor și bucătăria pentru gătit); în plus bărbatul supraveghea disciplina, iar femeia gazdă îi ajută la gătit și la întreținerea fundățeniei. În schimbul serviciilor aduse, gazdele mîncau și beau împreună cu ceata, din ceea ce se strîngea din sat.

Cît timp stăteau la gazdă, feciorii nu puteau părăsi ceata fără aprobarea vătavului, iar acesta fără știrea cetei; ei nu aveau voie să intre cu pălăria pe cap, nici să pună coatele pe masă în timpul cît mîncau; nu aveau dreptul să se îmbete, să provoace scandaluri, să lase fetele nejucate etc. Pentru cei care încălcau aceste “porunci” existau felurite pedepse, de la amendă în natură (băutură) pînă la eliminarea din asociație.

În afară de învățatul colindelor (1-2 ore de repetiție în fiecare seară), feciorii din ceată aduceau lemne din pădure sau strîngeau lemne tăiate gata de pe la oamenii din sat. Cînd mergeau la pădure, ei se adunau la gazdă de cu noapte și porneau cu carele. Se întorceau seara strigînd și chiuind de joc, cu caii și carele împodobite cu brad, panglici etc.
Lăutarii se tocmeau din timp, dar dacă nu existau lăutari în sat, ei erau aduși din alte sate, ei nu veneau decît în ajun de Crăciun. De obicei se angajau unul sau doi muzicanți (unul neapărat cu clarinetul). Mai fundînd se angaja și o “bandă” de lăutari, compusă din 3-5 persoane (clarinet, vioară, trîmbiță, tobă), după cum se găsea și după cît voiau feciorii să cheltuiască. Lăutarii stăteau la gazdă, mîncau și beau împreună cu ceata, primind și sume mari de bani, în schimb, la sărbători cîntau 10-12 ore pe zi.

Ceata de feciori mergea în noaptea de ajun cu lăutarii (sărbătoriți erau cei ale căror zile onomastice cădeau în perioada de la Crăciun și pînă la Bobotează) și le cîntau la fereastră, trăgeau cu puștile de vînătoare în aer (în lipsa acesteia pocneau cu o bîtă în una din porți). Cei sărbătoriți veneau a doua zi la ceată și făceau “cinste”: dădeau o oarecare sumă de bani, în schimbul căreia ceata le dădea băutură, care se bea de către toți cei de față. Cei sărbătoriți puteau da cinstea și la ei acasă sau puteau invita ceata a doua zi dimineața la cîrciuma comunală. Oamenii bătrîni sau bolnavi era scutiți de aceste ceremonii, dar de obicei în această perioadă toți doreau să-și petreacă ziua onomastică împreună cu ceata.
În noaptea de Crăciun colindau din casă în casă. Doi dintre feciori mergeau înainte și întrebau gazdele dacă îi primesc. Satul de obicei îi aștepta, mai ales casele cu tineret, toată noaptea, cu porțile deschise, cu cîini legați, cu lămpile aprinse. Ei cîntau fie la fereastră, fie în casă, sau și la fereastră și în casă (după sat), iar uneori după cum dorea gazda. În unele sate, în loc de colinde se strigau strigături de joc, cînta muzica și se juca sub fereastră.

Ceremonialul din casă era mult mai bogat și foarte variat de la sat la sat. Se intra în casă cîntînd sau spunînd bună seara și dînd mîna cu ai casei. Feciorii se așezau în fața mesei (situată de obicei spre fundul camerei) sau în jurul ei, pe două grupe, dintre care una în frunte cu vătavul, cînta o strofă; cealaltă în frunte cu crîșmarul, cînta cealaltă strofă. Se cînta una sau mai multe colinde. Gazda putea să ceară o colindă anume, fie pentru că îi plăcea, fie pentru că voia să încerce ceata dacă o mai știa (de obicei colinde mai vechi, de pe vremea cînd gospodarul însuși fusese june și făcuse parte din ceată). După aceea se făceau 2-3 jocuri scurte (mai ales dacă erau fete sau femei tinere în casă). Se luau darurile de pe masă și vătavul mulțumea (mulțumiri lungi, ceremoniale, gata făcute) și ura gazdei și casei lui sănătate, prosperitate, belșug. Gazda dădea mîna cu feciorii și mulțumea la rîndul ei.

În acest răstimp “se închina”, dîndu-se pe rînd la toți cei de față. La joc erau invitate și fetele sau femeile tinere din casă (mai veneau și din vecini), iar la băutură participau mai ales bărbații mai vîrstnici, în timp ce copii intrau pe sub paturi, de frica boriței, spre hazul celor mari.

În unele sate se cînta o singură colindă pentru toți, în altele exista un repertoriu foarte bogat: colindă pentru preot, pentru primar, pentru vînători, pentru ciobani, pentru cei fără de copii, pentru fete de măritat, pentru feciori de însurat.

Darurile tradiționale erau colacii de grîu, carnea de porc, la care se adăuga mai totdeauna bani și, la cei mai înstăriți, și băutură (se bea de cele mai multe ori pe loc). Banii îi lua vătavul sau casierul și constituia fondul de cheltuieli al cetei. Colacii și carnea se ridicau de colcer și se puneau în desagi, pe care îi purta unom mai sărac din sat, de obicei însurat, angajat în acest scop (era platit cu carne și colaci și băutură “cît poate bea”).

Noaptea de Crăciun era ocupată în întregime cu colindatul, uneori pînă se făcea ziuă, încît ceata nu mai ajungea decît cu greu la biserică. Spre dimineață erau atît de obosiți,erau atît de băuți și de murdari (mai ales în iernile ușoare, cînd era noroi pe drum), încît feciorii nu mai aveau nimic altceva de făcut, decît să se ducă la gazdă și să se culce. Din cauza aceasta, în ziua întia de Crăciun nu se mai petrecea nimic împortant în viața cetei.

După colindat, a doua mare manifestare publică se desfășura în ziua a doua de Crăciun. Atunci se făcea jocul cel mare al cetei, în mijlocul satului, în aer liber, într-un spațiu larg, la care participa tot satul. Dimineața ceata se ducea la biserică, apoi pe la orele două după masă “scotea jocul”. La acest joc se juca steagul, se jucau fetele (nici una nu trebuia să rămînă pe de lături);dansau fără taxă și ceilalți feciori și perechi căcătorite, adică cine dorea. Ceata cinstea pe cei de față cu băutură, dîndu-le să bea din ploști de lemn. În aceeași zi era și jocul cel mai mare al boriței, se oprea jocul celălalt, iar borița își jucă dansul ei ritual pe o melodie specifică, după care se apuca de tot felul de nebunii, ca să strîngă bani.

A doua zi de Crăciun, ceata dădea o masă, un adevărat banchet la gazda ei, la care erau invitați mai marii comunei din acea vreme (preot, notar, primar, învățător). Se mînca, se bea, se discuta, se rosteau cuvîntări.

Există credința că în perioada aceasta (în noaptea de Crăciun sau de Anul Nou) se “deschidea cerul” și “vorbeau animalele din grajd”. Cele 12 zile de la Crăciun încolo reprezentau anul și se credea că așa cum vor fi acele zile vor fi și lunile de peste an. Ziua întîi de Crăciun reprezenta nu numai luna ianuarie, ci anul întreg, încît era considerată ca o zi cu dublă valoare prezicătoare. Înunele sate, de revelion (1 ianuarie) se trăgeau totuși clopotele pentru “îngroparea anului vechi”și se colinda din nou, spre zori, casă de casă, cu cîntece speciale și urări de bine pentru anul care vine. Obiceiurile acestea se desfășurau și independent de cete. Cetele durau de obicei pînă la Sf.Ion (7 ianuarie). Înainte de a se desface și cu prilejul desfacerii îndeplineau foarte multe ceremonii, variate de la sat la sat, afară de ultima masă, care se ținea peste tot și la care se mînca și se bea tot ce le mai rămîne.

În unele sate, spre sfîrșit, feciorii din ceată, se travesteau în tot felul de “măști” (numite budihăli), de astă dată “măști umane”(antropomorfe, nu zoomorfe), se îmbrăcau urît, își dădeau cu funingine sau cu făină pe obraz, se deghizau în femei, în tîrgoveți, ursari, căldărari, și se năpusteau, făcînd gălăgie mare pe ulițele satului (bătînd din coase, căldări),cu copii după ei, spunîndu-și reciproc tot felul de cuvinte de ocară. Măștile acestea, care în majoritatea satelor apăreau de “carnaval”(lăsatul postului de Paști), intrau și prin case, se luau după fete și femei, făceau peste tot dezordine și mici stricăciuni (luau obiecte de prin fundți, alimente de prin bucătării) și, în același timp, făceau dansuri pe la toate răscrucile. Obiceiul purta numele semnificativ de “a bate tufa” (probabil pentru a alunga sufletele celor morți, după împlinirea celor 12 zile, cît a fost deschis cerul și au putut veni pe pămînt, participanții deghizîndu-se pentru a nu fi recunoscuți).

În alte sate, la sfîrșit cetele, de astă dată nemascate, făceau cîte un joc la fiecare capăt de sat și la mijlocul satului; în altele, își “ardeau sălașul”; scoteau în curte sau pe stradă paiele pe care dormiseră cele două săptămîni, le dădeau foc și săreau peste ele (probabil rituri de purificare).

Conținutul colindelor e foarte variat și numai unele din ele se refereau la nașterea lui Isus, sărbătorită de Crăciun. Multe din ele nu aveau nici o legătură cu creștinismul. În multe din ele e vorba de fete de măritat, de pețit, de nuntă. Cele mai multe nunți se făceau în “dulcele Crăciunului”, deci între Crăciun și postul Paștelui, încît colindele acestea apăreau ca urări de căsătorie pentru cei care se găseau în vîrsta aceasta.

Între cele două războaie mondiale, cetele desfășurau mai mult un ceremonial cu caracter social: urări de sărbători, cîntece dansuri, petreceri, mese. Colindele și cîntecele ceremoniale începuse să fie înlocuite cu “romanțe” și “serenade”. Borița se făcea tot mai rar, pentru că își pierdu-se înțelesul. Darurile se reduceau din ce în ce mai mult la bani, iar locul gazdei îl luase căminul cultural.

Ion Mușulea a afirmat că cetele organizate nu existau decît la românii din Ardeal, deci exclude Muntenia și Moldova. Dacă brezaia, turca și capra, atestate aproape peste tot în vechea țară, s-ar fi legat de cetele de feciori, cu frecvența turcei transilvănene, problema aceasta nu s-ar mai fi ivit. Cetele de feciori ar fi fost considerate de toți cercetătorii ca un fapt universal românesc incontestabil.

Același lucru este valabil și pentru raportul dintre colinde și cete. Există și cete care nu colindă (în înțelesul că nu cîntă colinde), după cum există colinde, care sînt cîntate exclusiv sau în egală măsură de alte cete, cum sînt mai ales cetele de copii, dar și bărbați însurați (ca “barbarii” din Țara Oltului), cete feminine (mai rar) sau (tot atît de des) de colindători singuratici.

Uneori nici cetele, nici colindele, nu se leagă neapărat de sărbătorile Crăciunului. Există colinde de Anul Nou (Sf. Vasile), de Bobotează și chiar de Paști, 1 după cum există cete organizate de feciori cu prilejul altor sărbători sau obiceiuri, ca junii din Brașov (la Paști), cucii (la lăsatul de sec), plugarul (tot la Paști) și fără îndoială călușarii (mai ales la Rusalii) etc.- înrudite sau neînrudite între ele.

Edited by sosok, 12 December 2005 - 12:40.

Craciunul, este in opinia mea de ateu o ocazie de a te reuni cu familia, de a baga in tine bunataturile bucatariei traditionale romanesti, de a cheltui o groaza de bani si de a te delecta de o scurta vacanta inainte de a te reintoarce la tras la vasle pe galera. Punct.

Imi place sarbatoarea asta indiferent  de cine o asociaza cu ce...eu o asociez cu ce imi convine mie.

Punctul negativ si cu care nu sunt si nu voi fi de acord, este macelarirea brazilor ca sa miroasa o saptamana a brad la un ratat in casa care nu a plantat o floare in viata lui, dar intretine macelarirea unor ecosisteme si a generatoarelor de atmosfera.

Dragi parinti care aduceti brazi sa se bucure copiluŽ, lasati bradul in padure ca o sa ii foloseasca mai mult peste 10 ani bradul ala din padure lasat sa traiasca.

Edited by Jaxx, 12 December 2005 - 12:42.

În viața mea n-am văzut un topic mai interesant. Următorul va fi probabil „Cine este Baba Oarba“ sau „Cine este Omul Negru“, nu?

Acynonix, on Dec 12 2005, 12:28, said:

Aia din pictorialul lui sosok ?  

chiar, omu' negru in ce culoare se imbraca...???

Jaxx, on Dec 12 2005, 12:40, said:

MAH...tu lucrezi la Garda de Mediu!... Te-am prins!  

in mare iti imparasesc acest punct de vedere...si pentru mine craciunul inseamna acelasi lucru...un prilej de a te intalni cu lumea., mancare, bautura, vacanta la munte...etc. Dar mai mult decat brazii taiati ma enerveaza cetele de colindatori care fac asta nu din spiritul craciunului. Hai ca pe copilasii aia pana in 12-14 ani ii inteleg ca am fost si eu copil...dar acum...nu apuca sa se faca decembrie si autobuzele, trenurile, tramvaiele...etc sunt pline de niste grupuri de chestii bipede, ca nu le pot zice oameni ca nu sunt ...si nici tigani ca se supara unii de p'aci, care incearca sa produca bani scalambaindu-se si racnind care mai de care in incercarea de a interpreta ceva ....

Jaxx, on Dec 12 2005, 12:40, said:

Vorbesti prostii !
In cele mai multe cazuri este taiat numai virful bradului, nu este macelarita padurea asa cum zici tu ....

Eu cred ca tu habar nu ai. Cine sta sa se urce in brad sa taie 2-30.000 de varfuri?

Sa presupunem ca face cineva asta...bradul ala nu mai creste daca i-ai taiat varful.

kimi, on Dec 12 2005, 12:46, said:

Habar n-am, io l-am văzut numa’ noaptea și m-am speriat. Cred că era gol.

cartman_sp99, on Dec 12 2005, 13:17, said:

i-auzi....

Quote

nope...

in general brazii care se aduc in piete sunt plantati special pentru sarbatori. ocolul silvic planteaza un anumit nr de brazi pe o anumita suprafata si dintre acestia dupa 2-3 ani cand se fac marisori taie un anumit numar dintre acestia, planteaza altii si anul urmator taie altii ...si tot asa....exista un circuit.

Bineinteles ca mai sunt altii (chiar si dintre silvicultori) care nu respecta chestia asta si noaptea la furat taie tot ce prind.

Eu nu inteleg de ce atat scandal pentru o schimbare a sensului. N-ar fi nici prima si nici ultima data. De fapt, in bunul spirit american, diversele sarbatori nu sunt decat un motiv pentru comercianti sa isi creasca vanzarile. Nu degeaba "Craciunul" e un sezon de vanzari. Hai sa fim realisti putin. Cand auzim de craciun, ne gandim la orice altceva decat la semnificatiile sale religioare (care apropos, sunt destul de dubioase ca origini). Din cate stiu eu, si aici  pot sa gresesc, 25 decembrie coincide cu solstitiul de iarna, sarbatoare majora la pagani, iar crestinii nu au facut altceva decat sa ii modifice semnificatia, ca sa nu piarda "clientii". Acelasi lucru s'a intamplat si cu multe alte simboluri si sarbatori pagane, rebotezate peste noapte si dupa necesitati, "mai catolice decat Papa". Evident, habotnicii si bigotii care sar in sus la orice presupusa lezare a credintei lor fac si acum scandal. Be more f***ing tolerant!


peace

Ragnarokr, on Dec 12 2005, 14:30, said:

Asta e foarte adevarat, dar la pagani. Crestinii mai trec si pe la biserica ...

Quote

Ăsta da îndem crestinesc ...

Edited by k33, 12 December 2005 - 15:45.

k33, on Dec 12 2005, 15:44, said:

Si ce cauta crestinii la biserica? E ziua lui moscraciun?

Edited by Acynonix, 12 December 2005 - 16:56.