Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Schimbare adresa DNS IPv4 pe rout...

Recomandare Barebone

Monede JO 2024

Suprasolicitare sistem electric
 CIV auto import

Mutare in MOZAMBIC - pareri, expe...

Scoatere antifurt airtag de pe ha...

Magnet in loc de clește pent...
 Cumparat/Locuit in apartament si ...

Pot folosi sistemul PC pe post de...

Sokol cu distorsiuni de cross-over

Filtru apa potabila cu osmoza inv...
 Kanal D va difuza serialul “...

Upgrade xiaomi mi11

securitate - acum se dau drept - ...

Farmacia Dr Max - Pareri / Sugest...
 

Crime + Investigation.

- - - - -
  • Please log in to reply
104 replies to this topic

#91
LibertyHG

LibertyHG

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,284
  • Înscris: 13.03.2017
Așadar ar trebui să-l facă și HD (feed-urile localizate din alte țări sunt toate HD).

#92
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,819
  • Înscris: 06.11.2018

RECOMANDĂRILE LUNII OCTOMBRIE 2022 LA CRIME + INVESTIGATION. CARE SUNT CELE 4 NOI DOCUMENTARE


În luna octombrie, la Crime+Investigation, aflăm detaliile crimelor reale care au avut loc în locuri exotice în „Crime în lumina soarelui”, căutăm intruși care se ascund în podurile sau subsolurile din casele oamenilor în seria documentară „Un străin în casa mea”, pornim pe urmele primelor crime alecelor mai infami criminali în serie ai Americii în „Sânge nevinovat” și asistăm la momente tensionate din sala de judecată surprinse de camerele de supraveghere în noi episoade ale seriei „Filmat la tribunal”.

Recomandările lunii octombrie 2022 la Crime+Investigation

Crime în lumina soarelui | Premiera marți, 4 octombrie, ora 23:00

Titlul original: Sunshine Slayings

Ce se întâmplă când o călătorie în paradis se transformă într-un coșmar sângeros? Vacanțele exotice pentru care oamenii pun deoparte bani întreaga viață pot fi date peste cap într-o clipă de o violență oribilă. În fiecare episod, investigăm o crimă reală care are loc într-un loc exotic, unde victima ar fi trebuit să se bucure de călătoria vieții sale. Plajele cu nisip alb și apele azurii se înroșesc de sânge în timp ce o tragedie de nedescris se abate asupra victimelor noastre. Familiile lor caută răspunsuri și încearcă să pună cap la cap piesele crimei. Folosind reconstituiri dramatice uimitoare și interviuri cu polițiști adevărați, acest serial despre crime adevărate poartă publicul într-o călătorie prin lumea crimelor din vacanțe.

Un străin în casa mea | Premiera miercuri, 26 octombrie, ora 23:00

Titlul original: Phrogging: Hider in My House

Ați simțit vreodată că nu sunteți singuri în casă? Se aud zgomote în pod, simțiți o ușoare bătăi în pereți, iar instinctul vă spune să vă uitați cu atenție în jur? Emisiunea explică fenomenul terifiant numit ‘phrogging’, ce descrie o persoană care locuiește în secret în casa altcuiva fără ca aceasta să știe. Persoana este adesea un străin și face eforturi mari pentru a trece neobservată de proprietarii locuinței.

Fenomenul este foarte real și se întâmplă mai des decât ar putea crede lumea. „Chiriașii” au tendința de a se ascunde în podurile sau subsolurile din casele oamenilor. Semnele unui intrus încep să apară treptat, atunci când rezidenții observă lucruri care dispar și apoi reapar, murdărie inexplicabilă în jurul casei, mâncare și haine care dispar și multe altele.

Docu-seria de zece episoade acoperă 20 de astfel de povești șocante și cutremurătoare ale unor oameni care au dat peste intruși care locuiau în casele lor. Care au fost indiciile care i-au condus la persoana din perete? Cum a fost confruntarea?

Sânge nevinovat | Premiera joi, 6 octombrie, ora 00:00

Titlul original: First Blood

Seria spune povestea celor mai infami criminali în serie ai Americii prim prisma primelor crime, pentru a scoate la iveală ce i-a împins spre momentul în care fantazia violentă și curiozitatea au dus la realități devastatoare.

De la Richard Ramirez („Ucigașul nocturn”) la Ed Kemper („Ucigașul de studente”), Robert Hansen („Brutarul măcelar”) la Aileen Wuornos („Domnița Morții”) și mulți alții, seria în 10 episoade „Sânge nevinovat” exploră momentele-cheie din viața criminalilor în serie care i-au împins spre comiterea de crime oribile.

Prin materiale de arhivă inedite, dar și interviuri în profunzime cu criminologi, profileri și membri ai forțelor de ordine sau supraviețuitori, telespectatorii vor putea urmări mărturii de prima mână despre modul în care au acționat criminalii cu sânge rece, lăsând în urma lor sute de victime inocente și familii îndurerate.

Filmat la tribunal – Sezonul 4 | Episoade noi | Premiera vineri, 7 octombrie, ora 23:00

Seria „Filmat la tribunal” realizează o analiză complexă a unora dintre cele mai emoționante momente din sălile de judecată, surprinse de camerele de supraveghere. Astfel, publicul va putea asista la momente tensionate, care includ reacții neașteptate ale unor judecători furioși, confruntări directe iscate în timpul procesului sau chiar încercări de evadare ale unor acuzați.

Producția găzduită de prezentatorul de televiziune american Dan Abrams include, de asemenea, interviuri cu judecători și mărturii ale victimelor implicate în cazurile prezentate, pentru a prezenta imaginea de ansamblu a fiecărei povești, fiind completată de momente surprinse de camerele de luat vederi ale forțelor de ordine, înregistrări ale apelurilor către numerele de urgență, sau dovezi digitale lăsate în urmă de inculpați.

Crime+Investigation a fost lansat în România în 2013 și este prezent pe toate platformele majore de cablu din țară, inclusiv: Focus Sat, Next-Gen Communications, Orange și Vodafone.

Sursa: https://www.tvmania....umentare-377175

#93
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,819
  • Înscris: 06.11.2018

Recomandările lunii decembrie la televiziunea Crime+Investigation


Televiziunea din grupul A+E Networks Crime+Investigation va difuza în decembrie în premieră momente tensionate din sala de judecată surprinse de camerele de supraveghere în noi episoade ale seriei „Filmat la tribunal”, detalii despre unele dintre cele mai zguduitoare crime de pe teritoriul SUA în episoade noi din „Justiție Americană” și noi detalii sub acoperire în „60 de zile după gratii”, pentru a scoate la lumină problemele din cadrul sistemului judiciar american.

"Filmat la tribunal" - sezonul 4 are 10 episoade de câte 30 de minute. Episoade noi sunt difuzate din 2 decembrie, vinerea de la ora 23:00.

Seria „Filmat la tribunal” (titlul original: Court Cam) realizează o analiză complexă a unora dintre cele mai emoționante momente din sălile de judecată, surprinse de camerele de supraveghere.

Astfel, publicul va putea asista la momente tensionate, care includ reacții neașteptate ale unor judecători furioși, confruntări directe iscate în timpul procesului sau chiar încercări de evadare ale unor acuzați.

Producția găzduită de prezentatorul de televiziune american Dan Abrams include, de asemenea, interviuri cu judecători și mărturii ale victimelor implicate în cazurile prezentate, pentru a prezenta imaginea de ansamblu a fiecărei povești, fiind completată de momente surprinse de camerele de luat vederi ale forțelor de ordine, înregistrări ale apelurilor către numerele de urgență și dovezi digitale lăsate în urmă de inculpați.

"Justiție Americană" are șase episoade a câte 60 de minute și vine cu episoade noi din 4 decembrie, duminica, de la ora 23:00.

Emisiunea cu titlul original "American Justice" este prezentată de actorul Dennis Haysbert (cunoscut din "24", "Unitatea") și face o radiografie a sistemului judiciar american, descriind pe larg unele dintre cele mai zguduitoare crime de pe teritoriul SUA, de la procese care au ajuns pe prima pagină a publicațiilor la cazuri mai puțin cunoscute.

Cazurile sunt privite prin prisma procurorilor, avocaților apărării și a judecătorilor și, uneori, a făptașilor. Fiecare poveste prezintă modul în care sistemul judiciar american funcționează dar și momentele în care acesta dă greș.

"60 de zile după gratii" - sezonul 7 are 10 episoade de câte 60 de minute și două episoade de câte două ore și este difuzat sâmbăta, de la ora 23:00.

Sezonul al șaptelea din serialul experiment „60 de zile după gratii” (titlul original: "The Jail: 60 Days In") prezintă o perspectivă inedită asupra vieții în închisoarea Henry din Georgia, la periferia orașului Atlanta.

Scopul experimentului este de a scoate la lumină problemele din cadrul sistemului judiciar american. Participanții se oferă voluntar pentru a petrece sub acoperire 60 de zile într-una dintre cele mai dure închisori din Statele Unite ale Americii, în încercarea de a obține cât mai multe informații despre prizonieri și paznici, cât și despre vulnerabilitățile generale pe care le prezintă sistemul penitenciar american.

Aici, șapte voluntari se amestecă printre deținuți, timp de 60 de zile, fără ca polițiștii, gardienii și ceilalți condamnați să cunoască acest lucru.
Pentru prima dată în istoria emisiunii, toți participanții au fost anterior arestați pentru crime pe care le-au comis, însumând un total de 40 de ani în spatele gratiilor.

Vor reuși acești participanți să supraviețuiască provocărilor în timpul stagiului voluntar din închisoare? Experimentul „60 de zile după gratii” oferă telespectatorilor o perspectivă nemijlocită asupra lumii periculoase din penitenciar, pe măsură ce participanții se adaptează în detenție.

Crime+Investigation® dezvăluie lumea complexă a crimelor, purtând telespectatorii într-o călătorie în căutarea adevărului, dreptății și a unei mai bune înțelegeri a comportamentului unui ucigaș.

Fiecare călătorie este personală și emoțională, fiind completată de poveștile anchetatorilor, experților și a victimelor și apropiaților acestora.

Crime+Investigation® este o televiziune distribuită la nivel internațional în peste 50 de milioane de case cu difuzare în 18 limbi. În România s-a lansat în anul 2013 și se distribuie în prezent pe platformele majore de cablu din țară cu excepția Digi: Next-Gen, Orange și Vodafone.

Sursa: https://mediaexpres....e.aspx?id=20375

#94
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,819
  • Înscris: 06.11.2018

Recomandările lunii februarie la Crime+Investigation


Televiziunea Crime+Investigation din portofoliul A+E Networks a anunțat premierele lunii februarie, pe care le prezentăm în continuare așa cum au fost comunicate de către televiziune.

Orașul Crimelor - Sezonul 4

Premiera luni, 13 februarie, de la ora 23:00

Titlul original: Murdertown

Actrița Emilia Fox este gazda unui sezon inedite din „Orașul Crimelor”, o analiză complexă a impactului crimei asupra comunităților locale.

Poveștile sunt prezentate din punctul de vedere al celor imediat afectați, prietenii și rudele victimelor, uneori chiar cei puși sub acuzare, precum și jurnaliștii locali, ofițerii de poliție și criminologii.

În fiecare episod, Emilia vizitează orașele și comunitățile locale în care au avut loc crimele pentru a relata incidentele tragice prin intermediul mărturiilor unor oameni ale căror vieți nu au mai fost niciodată la fel de atunci.

Poliția fără cenzură

Premiera vineri 10 februarie, de la ora 23:00

Titlul original: Cops Uncensored

Jafuri armate. Furturi de mașini. Agresiuni violente. Crime cu sânge rece. A fi polițist pe străzile din Statele Unite înseamnă să te confrunți cu unele dintre cele mai înfricoșătoare și mai periculoase situații imaginabile.

„Poliția fără cenzură” îi urmărește îndeaproape pe ofițerii de poliție din SUA din orașe precum Los Angeles, New York, Miami și Detroit în timp ce abordează cazurile și crimele care se termină cu carnagii pe marginea drumurilor, împușcături și arestări. Cu acces 24 de ore din 24, 7 zile din 7, acest serial documentar spectaculos surprinde realitatea crudă a muncii de polițist.

„Poliția fără cenzură” permite telespectatorilor să asiste la cele mai nebunești cazuri de la început până la sfârșit, aducându-i mai aproape ca niciodată de lumea periculoasă a forțelor de ordine din SUA. Este o meserie grea... și aceștia sunt bărbații și femeile curajoase care o fac!

Întâlnire, căsătorie, crimă | Sezonul 4

Premiera 14 februarie, marțea, de la ora 23:00

Titlul original: Meet Marry Murder

O serie exclusivă despre crime adevărate care prezintă cea mai comună formă de omucidere din lume - atunci când o persoană căsătorită își ucide partenerul, „Întâlnire, căsătorie, crimă” are o distribuție de personaje pe care le recunoaștem cu toții: surori și frați, cei mai buni prieteni, pețitori, copii, părinți, foști prieteni de la școală sau colegi de muncă.

Cazurile scot în evidență și varietatea motivelor care duc la crimă, de la lăcomie (crime comise pentru a încasa banii de pe urma asigurărilor), la gelozie (în urma descoperii unor aventuri conjugale) sau pur și simplu comoditatea.

Primele 48 de ore | Sezonul 25 | Partea 1

Premiera joi, 23 februarie, de la ora 23:00

Titlul original: The First 48

În medicină este numită „ora critică”. În anchetele penale, vorbim despre „primele 48 de ore”. Întrebați orice detectiv – absolut toți vă vor spune că, dacă nu au o pistă, un suspect sau o arestare în 48 de ore de la producerea evenimentului, șansele lor de a rezolva cazul sunt reduse la jumătate.

Cu o grafică stilizată care aproprie seria de formatul unei drame de televiziune, decât al unui reality show, „Primele 48 de ore” îi urmărește pe detectivii criminaliști în aceste ore critice, luptându-se cu timpul pentru a rezolva cazurile.

Fiecare episod de o oră îi prezintă pe unii dintre cei mai buni detectivi criminaliști, pe măsură ce urmăresc cazuri complicate, în ritm alert, ce se intensifică din ce în ce mai mult odată cu trecerea celor 48 de ore critice.

Crime+Investigation® dezvăluie lumea complexă a crimelor, purtând telespectatorii într-o călătorie în căutarea adevărului, dreptății și a unei mai bune înțelegeri a comportamentului unui ucigaș.

Fiecare călătorie este personală și emoțională, fiind completată de poveștile anchetatorilor, experților și a victimelor și apropiaților acestora.
Crime+Investigation® este disponibil la nivel internațional în peste 50 de milioane de locații și difuzat în 18 limbi.

Crime+Investigation® a fost lansat în România în 2013 și este prezent pe toate platformele majore de cablu din țară, inclusiv: Focus Sat, Next-Gen Communications, Orange și Vodafone.

Sursa: https://mediaexpres....e.aspx?id=20485

#95
ronuquet

ronuquet

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,220
  • Înscris: 22.02.2017
Eu le recomand sa treaca la HD ca se vede muci in SD. Plin de pixelare.

#96
daniel1976

daniel1976

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 3,527
  • Înscris: 30.04.2006
Pai si daca emit in HD , cine ii preia ?

#97
ronuquet

ronuquet

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,220
  • Înscris: 22.02.2017
Hai sa emita si pe urma discutam..

#98
popadanut1997

popadanut1997

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,103
  • Înscris: 12.11.2022
La mine pe SD se vede binisor. Poate e de la firma de cablu.
Imi pare bine ca exista Crime Investigation. Mai vad o crima :) :D

#99
Alex-gorj

Alex-gorj

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 255
  • Înscris: 16.03.2022
Nu te uiți unde trebuie.Îți recomand știrile de la ora 5 .Sunt și hd.😉😉🙃

#100
LibertyHG

LibertyHG

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,284
  • Înscris: 13.03.2017

 daniel1976, on 20 ianuarie 2023 - 11:42, said:

Pai si daca emit in HD , cine ii preia ?
Dacă se face localizare poate fac ei o înțelegere cu Digi... :))
Oricum, cred că ar avea șanse să intre la Orange și INES cel puțin.
E cam aiurea să emiți SD-only în 2023, mai ales dacă nu e o televiziune de apartament.

#101
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,819
  • Înscris: 06.11.2018

Recomandările lunii iulie la Crime+Investigation


Crime+Investigation a anunțat premierele din iulie cu documentare despre unele dintre cele mai tulburătoare procese din SUA și Marea Britanie din ultimii ani - cu judecătorul Rob Rinder în „Secretele interogării”, despre detaliile crimelor care au avut loc în locuri exotice în „Crime în lumina soarelui” și despre eforturile de reformare a sistemului penitenciar din Mississippi în documentarul „Scandal în închisoarea Parchman”.

"Secretele interogării cu Rob Rinder" are cinci episoade de o oră și începe luni, 3 iulie, de la ora 23:00. Titlul original al seriei este "Judge Rinder’s Interrogation Secrets" și noul sezon difuzat de Crime+Investigation analizează unele dintre cele mai tulburătoare cazuri penale din SUA și Marea Britanie din ultimii ani.

Serialul este prezentat de judecătorul Robert Rinder, specializat în drept penal și personalitate de televiziune, a cărui pregătire juridică îl face ghidul perfect pentru artele întunecate ale interogatoriilor.

O echipă de experți analizează interviurile poliției care prezintă munca detectivilor care rezolvă cazurile și propun condamnările. Echipa nu numai că dezvăluie ce se întâmplă în culisele fiecărei conversații, dar oferă și o perspectivă unică a elementelor de psihologie utilizate atât de suspecți, cât și de interogatori, în timp ce fiecare încearcă să obțină avantajul.

"Crime în lumina soarelui" sezonul 2 are 13 episoade de câte o oră și are premiera miercuri, 12 iulie, de la ora 23:00. Cu titlul original "Sunshine Slayings", seria arată ce se întâmplă când o călătorie în paradis se transformă într-un coșmar sângeros. Vacanțele exotice pentru care oamenii pun deoparte bani întreaga viață pot fi date peste cap într-o clipă de o violență oribilă.

În fiecare episod este investigată o crimă reală care are loc într-un loc exotic, unde victima ar fi trebuit să se bucure de călătoria vieții sale.

Plajele cu nisip alb și apele azurii se înroșesc de sânge în timp ce o tragedie de nedescris se abate asupra victimelor. Familiile caută răspunsuri și încearcă să pună cap la cap piesele crimei.

Folosind reconstituiri dramatice uimitoare și interviuri cu autorități și specialiști, acest serial despre crime adevărate poartă publicul într-o călătorie prin lumea crimelor din vacanțe.

"Scandal în închisoarea Parchman" este un film de 180 de minute care are premiera sâmbătă, 15 iulie, de la ora 23:00. Documentarul descrie eforturile de reformare a sistemului penitenciar din Mississippi, conduse de o echipă de avocați în numele deținuților din închisoarea Parchman.

Filmul prezintă poveștile din interior ale familiilor, ale echipei de avocați și ale organizației Roc Nation de-a lungul a trei ani de lupte juridice pentru a pune capăt condițiilor mortale pentru cei încarcerați la Parchman. Emisiunea de două ore cuprinde interviuri cu Shawn "JAY-Z" Carter, Mario "Yo Gotti" Mims, congresmenul Bennie Thompson precum și membri ai familiilor persoanelor încarcerate, activiști și mulți alții.

Crime+Investigation® este o televiziune din grupul A + E Networks care s-a lansat în România în 2013 și este prezentă pe platformele majore de cablu din țară NextGen Communications, Orange și Vodafone.

Sursa: https://mediaexpres....e.aspx?id=20759

#102
_Gaby_

_Gaby_

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,068
  • Înscris: 15.11.2021
Noutățile lunii august,la Crime+ Investigation Channel:
☆Întâlnire,căsătorie,crimă-episoade noi(sezonul 4), din 1 august, marțea, ora 23:00;
☆Criminalistul-episoade noi(s2), din 8 august, lunea, ora 23:00;
☆Oraș Criminal-episoade noi(s2), din 13 august, duminica, ora 23:00;
☆Primele 48 de ore-episoade noi(s25), din 24 august, joia, ora 23:00.

#103
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,819
  • Înscris: 06.11.2018

„Martorii crimei: probe digitale” la Crime+Investigation în decembrie


Crime+Investigation a anunțat premierele lunii decembrie printre care se numără unele dintre cele mai bizare arestări în seria „Arestări ciudate”, investigarea crimelor cu mijloacele moderne în „Martorii crimei: probe digitale” și cercetarea istoriei plină de scandaluri a celui mai vechi concurs de frumusețe din America, în „Secretele Miss America”.

"Arestări ciudate"

Din 4 decembrie, de luni până vineri, de la ora 23:45

Titlul original: "My strange arrest"
Arestări ciudate este o analiză în profunzime a persoanelor care au fost arestate pentru că ar fi comis unele dintre cele mai ciudate, mai sălbatice și mai bizare crime din toate timpurile. Săpăm dincolo de titluri și videoclipuri virale pentru a examina incidentele și consecințele, ascultând poveștile de la acuzați, ofițerii care i-au arestat și martorii oculari. Acestea sunt crime bizare cu ramificații în viața reală.

"Martorii crimei: probe digitale"

Premiera joi 7 decembrie, de la ora 23:00.

Titlul original: "Witness To Murder: Digital Evidence"
Această serie folosește elemente vizuale unice pentru a dezvălui crime în care o probă șocantă care ar putea fi descoperită doar în zilele noastre, cu mijloacele de investigație ultramoderne. De la criminalul care a fost identificat pentru că a folosit Alexa pentru a reda muzică la locul crimei, până la crima care a fost rezolvată cu ajutorul unui FitBit care a numărat pașii victimei, acest serial va aborda crimele într-un mod inedit.

"Secretele Miss America"

Începe pe 10 decembrie, duminica, de la ora 22:45

Titlul original: "Secrets Of Miss America"

Mini-seria de patru episoade cercetează secretele păstrate de mult timp ale celui mai vechi concurs de frumusețe din America, expunând scandalurile șocante care stau la baza acestuia. Eveniment cultural vizionat cândva de 80 de milioane de oameni anual, concursul se luptă acum să rămână relevant pentru o nouă generație de americani ale căror viziuni asupra frumuseții și sexualității s-au schimbat drastic în ultimele decenii. Documentarul analizează e-mailurile scurse în 2017 care au expus misoginismul din cadrul Consiliului de Administrație, afirmațiile de rasism din istoria concursului, subiectul sănătății mintale din jurul competiției și interzicerea controversatului concurs de costume de baie.

Cu mărturii de la persoane din interiorul concursului, inclusiv peste 20 de foste câștigătoare Miss America care își spun poveștile pentru prima dată într-un documentar, precum interviuri cu informatori, concurente, directori și critici, spectatorii au o privire de ansamblu asupra costului purtării coroanei și a eșarfei și a modului în care cultura concursului a perpetuat rasismul, hărțuirea și multe altele.

Sursa: https://mediaexpres....e.aspx?id=21026

#104
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,819
  • Înscris: 06.11.2018
Ce vedem în aprilie la Crime+Investigation?

În luna aprilie, la Crime+Investigation, urmărim investigația în timp real a poliției din New York privind cele două victime neidentificate ale celui mai prolific criminal în serie din istoria statului New York, în mini-seria „Criminali în serie: Joel Rifkin”, redeschidem cazul morții suspecte a fiicei de 3 ani a lui Casey Anthony, cu noi mărturii ale părinților mamei supuși la testul poligraf în documentarul „În căutarea adevărului: Părinții lui Casey Anthony”, și examinăm cele mai fascinante 60 de minute consecutive dintr-un caz de crimă în „Crima: Cele 60 de minute esențiale”.Criminali în serie: Joel Rifkin

1. Criminali în serie: Joel Rifkin
Titlul original: Cold Case Files: The Rifkin Murders
Premiera sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 23:00

Emisiunea „Criminali în serie: Joel Rifkin” documentează investigația în timp real a poliției din New York privind cele două victime neidentificate ale lui Joel Rifkin, cel mai prolific criminal în serie din istoria statului New York. Acesta a ucis 17 femei în New York înainte de a fi prins în 1993. Cu interviuri inedite și acces în ancheta poliției, camerele de filmat îi urmăresc pe anchetatori în investigația cazului vechi de 30 de ani, pus în prim plan de către producătorul de televiziune Peter Reiss care se folosește de relația sa cu Rifkin pentru a obține informații despre cele două victime încă neidentificate ale acestuia.

2. În căutarea adevărului: Părinții lui Casey Anthony
Titlul original: Casey Anthony’s Parents: The Lie Detector Test
Sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 21:10


Ca răspuns la recentele acuzații ale lui Casey Anthony împotriva tatălui ei, George și Cindy Anthony acceptă să se supună unui test poligraf pentru a răspunde la întrebările care persistă cu privire la implicarea lui George în moartea lui Caylee, fiica de aproape 3 ani a lui Casey. Potrivit procurorilor, Casey Anthony, în vârstă de 25 de ani, a ucis-o pe fiica ei, Caylee, în iunie 2008, acoperindu-i gura cu bandă adezivă și aruncându-i corpul în pădurea din apropierea casei părinților ei.

În timpul procesului, avocații apărării au susținut că micuța Caylee s-a înecat accidental în piscina familiei, un incident care a fost ținut sub tăcere de bunicul fetiței, George Anthony, și de mama fetiței.
Răspunsurile lor în timp real la întrebările poligrafului sunt prezentate în documentar, împreună cu reacția fiecărui soț la răspunsurile celuilalt și la rezultatele detectorului de minciuni. Pe măsură ce vechile răni sunt din nou deschise, vor aduce testele poligrafului în cele din urmă o încheiere?

3. Crima: Cele 60 de minute esențiale
Titlul original: An hour to kill
Din 22 aprilie, de luni până vineri, de la ora 23:00

Fiecare episod urmărește o singură crimă, examinând cele mai fascinante 60 de minute consecutive ale unui caz. Fie că este vorba de timpul petrecut în instanță care duce la un verdict de vinovăție, de momentele cheie ale unei vânători de oameni care duce la o captură sau de ora chiar înainte de comiterea crimei, fiecare episod cuprinde reconstituiri și imagini de arhivă (acolo unde sunt disponibile), precum și interviuri cu experți care vor oferi telespectatorilor context și informații din interior. Toate acestea se reunesc într-un serial captivant și de la care este imposibil să te abați.

Sursa: https://tinyurl.com/283xvbtm

#105
a_d_y

a_d_y

    Hobby Telecom & Mass Media

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 11,380
  • Înscris: 05.09.2005
Vedem, dar HD-ul când apare?

Anunturi

Chirurgia cranio-cerebrală minim invazivă Chirurgia cranio-cerebrală minim invazivă

Tehnicile minim invazive impun utilizarea unei tehnologii ultramoderne.

Endoscoapele operatorii de diverse tipuri, microscopul operator dedicat, neuronavigația, neuroelectrofiziologia, tehnicile avansate de anestezie, chirurgia cu pacientul treaz reprezintă armamentarium fără de care neurochirurgia prin "gaura cheii" nu ar fi posibilă. Folosind tehnicile de mai sus, tratăm un spectru larg de patologii cranio-cerebrale.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate