cînd e un cuvînt peiorativ?

am cîteva întrebări:
1. de cîți oameni e nevoie ca un cuvînt să fie perceput drept peiorativ și înregistrat ca atare în dicționare?

 Megs, on 03 aprilie 2013 - 14:37, said:

varianta asta e valabilă? dacă vin unii, să zicem că puțini, și spun că un cuvînt e jignitor, alții se grăbesc să adauge în DEX că așa e, în ciuda percepției majorității? în fine, e nevoie de o majoritate care să aibă o anumită percepție asupra unui cuvînt sau nu?

2.ce contează mai mult în hotărîrea că un cuvînt e peiorativ, consensul care există în limbă asupra acelui cuvînt, dacă în limbă se poate vorbi despre un asemenea consens, sau ce crede vorbitorul despre cuvîntul respectiv? dacă eu spun că un cuvînt e peiorativ, mi se poate răspunde așa?

 iaricamari, on 03 aprilie 2013 - 15:02, said:

 Megs, on 03 aprilie 2013 - 15:20, said:

3. sunt cuvintele  "jidov", "ovreu", "jidan" jignitoare sau nu?
    e apelativul "fă" jignitor sau nu?

 Megs, on 03 aprilie 2013 - 16:03, said:

 florincroitoru, on 03 aprilie 2013 - 19:40, said:

fă nu este jignitor(sau nu ar trebui să fie). la fel si ăsta/asta/aia/ăla care de fapt sunt doar prescurtări dar sunt percepute cu sens peiorativ(mai ales de orăşenii cu o stimă de sine mai ridicată decât ar trebui)

mi se pare că se discutase mai demult aici pe forum: mă şi măi care nu sunt jignitoare dar bă şi băi sunt. discuţia e când s-a facut departajarea intre acestea şi pe ce criterii.

Edited by Dorin_78, 03 April 2013 - 21:27.

In noul Dex , cuvintele considerate peiorative la adresa evreilor si rromilor , au fost schimbate la cererea expresa a ONG-urilor si organizatiilor . Au dat si o lege parca , poti fi amendat daca le folosesti !!

Sunt curios daca la evrei este o lege data , pt termenul peiorativ "goim" !! Fi sigur ca nu au , important e sa avem noi pt ei .

 tidicristi, on 03 aprilie 2013 - 21:22, said:

 salomee, on 03 aprilie 2013 - 14:18, said:

 Pisa4you, on 03 aprilie 2013 - 14:50, said:

Pai ia sa vedem cuvantul "tigan" ce sens are, din moment ce prefera sa fie chemati rromi in loc de tigani?
PEIORATIV - Care are sens defavorabil; depreciativ, disprețuitor;

'fă'  cred ca nu este jignitor doar pe la olteni, pe care ii cunosc cat de cat, in rest, cred ca este. Cat despre jidovi.. ce treaba are ? astia sunt uriasii din basme, nu sunt tot una cu jidanii.

Fascinant subiect...

 gigel de hohenţolărn, on 03 aprilie 2013 - 21:10, said:

1. Diferite organizatii si institutii pot solicita Academiei, în numele unei minoritati sau grup etnic/rasial, rectificarea definitiei termenului X, daca este considerat peiorativ de catre cei din urma.

2. Daca tu, în calitate de rrom spre ex., socotesti ca termenul "tigan" este jignitor, atunci cine sunt eu, mioriticul de la tara, sa contest perceptia ta?

3. Da, sunt jignitoare.
Iar "fă" este un apelativ mârlanesc, la ora actuala. Nu ma intereseaza ca era acceptabil în vremuri apuse.

1. Mi se pare corect.
2. Da, aşa e, cînd ştii clar că o persoană consideră jignitor un termen pe care i-l aplici pentru că, vezi doamne, în opinia ta nu e jignitor, e vorba de fapt de ipocrizie, răutate şi în ultimă instanţă de prostie.
3.Da, exact, e un apelativ mîrlănesc, orice român cît de cît educat ştie asta, însă unii trăiesc în halucinaţia din minţile lor. Acolo "fă" nu e jignitor pentru că nu scrie chestia asta în DEX.

Cum am fost chemata pe acest topic, si cum se pare ca gigel este mai mult decat avocatul dyanei, imi dau si eu cu parerea.

De la DEX citire:
JIDÁN, jidani, s. m. (Pop. și peior.) Evreu. – Jid (reg. „evreu” < sl.) + suf. -an.
Sursa: DEX '98 (1998)

Dupa cum se poate foarte bine observa, jidan nu are doar conotatie peiorativa. Depinde de context, de cine il zice si cui ii este adresat.
Am mai spus asta si pe topicul de unde au fost selectate doar citatele care au convenit.
Daca ar fi avut doar conotatie peiorativa, s-ar ajunge in situatia in care sa se ceeara recorectarea intregii literaturi romanesti din sec 19 si pana la jumatatea sec 20.

OVRÉI, ovrei, s. m. (Înv. și reg.) Evreu. [Var.: ovréu s. m.] – Din ngr. ovriós.
Sursa: DEX '98 (1998)

Ovreu nu are conotatie peiorativa. Este arhaism.
Asa cum am mai spus, termenul de evreu este mult mai recent intrat in limba romana.

 SophistiKat, on 03 aprilie 2013 - 22:41, said:

Sunt anumite zone in care este folosit pentru "fata". Nu este peiorativ dar nici prea politicos, depinde cum si cui i te adreseazi.

Tot de pe topicul unde s-a purtat discutia:

 lucifer76, on 03 aprilie 2013 - 17:06, said:

 Megs, on 03 aprilie 2013 - 17:54, said:

Edited by Megs, 04 April 2013 - 11:29.

Depinde cum il percepe interlocutorul si pentru siguranta nu prea e bine sa folosesti astfel de apelative.Personal m-ar deranja sa mi se adreseze cineva cu "fa,fato,ma etc"

Mărturisesc că pe Literatorul mă ășteptam la niște răspunsuri mai specializate, însă le mulțumesc tuturor celor care au scris aici. O să-mi exprim și eu ideile cu privire la subiectul topicului și îndrăznesc să fac treaba asta pentru că, deși nu am excelat niciodată la disciplinile legate de lingvistică, ceva mai multă pregătire tot am în comparație cu niște naivi – într-ale limbii – absolvenți de matematică.

1)Prima problemă este aceea a deciderii asupra sensului unui termen. Deci, cine hotărăște ce înseamnă un cuvînt, dacă este regional, arhaic, argotic, peiorativ, elegant, prețios și așa mai departe? În ce mă privește, răspunsul e simplu: uzul comun. Sigur, am introdus în discuție o noțiune abstractă. Mai simplu spus, este vorba de rezultanta majorității utilizărilor unui cuvînt de vorbitorii anumitei limbi. În cazul în care cele mai multe persoane ce împart un idiom folosesc corpul fonetic «masă» pentru a desemna o «mobilă formată dintr-o placă dreptunghiulară, pătrată sau rotundă, sprijinită pe unul sau mai multe picioare și pe care se mănâncă, se scrie», atunci avem o coresponență stabilită , care cel mai probabil va rămîne statornicită ca atare în limbă. La fel se va întîmpla cu toate cuvintele din fondul principal lexical, așa că, dacă am face ședințe de spiritism cu o persoană care a trăit acum 3 secole și i-am vorbi în niște fraze simple, cu termeni ce se referă la obiecte indispensabile vieții, probabil ar înțelege cam 60-70% din ce spunem. Sunt convinsă că situația ar fi aceeași și dacă am parcurge firul timpului în sens invers, înspre viitor, cu un număr de secole egal cu cel al secolelor  străbătute înspre trecut. De asemenea, aceste cuvinte sunt recunoscute în toate regiunile țării. «Cană» înseamnă același lucru și în Dobrogea, și în Maramureș. Ce se întîmplă totuși cu incongruențele ce apar inevitabil între limbile - etapele, înfățisările unui unui idiom - diferitelor secole sau regiuni? Cum le receptăm și în funcție de ce anume le judecăm? «Leșesc», de exemplu, însemna polonez pe vremea lui Miron Costin. De ce nu pot spune astăzi că zbor cu avionul la Varșovia, în «Țara Leșească»? Păi, foarte simplu, pentru că vorbim despre un arhaism, adică despre un adjectiv ieșit de mult timp din uzul curent al limbii române. Nu cred că mă înșel dacă afirm că în niciunul dintre graiuri nu se mai folosește acest termen. Cine s-ar exprima așa în mod constant, cu pretenția de a fi înțeles și luat în serios de ceilalți, ar fi un om ce ar trebui să consulte cel puțin un psiholog. Cine a hotărît că acest cuvînt a murit ? Majoritatea vorbitorilor limbii.

Ok, acum urmează o problemă ceva mai sensibilă. Cum hotărîm că un cuvînt e regionalism ? De ce se zice într-un loc « varză » și în altul « curechi » ? Pentru că există o convenție numită limbă literară, echivalentă cu aspectul cel mai îngrijit al unui idiom. Bun, dar cine și în funcție de ce hotărăște ce cuvinte și exprimări sunt mai îngrijite ca altele ? Cred că aici e vorba de fapt de anumite graiuri care se impun în fața altora prin faptul că au cel mai mic număr de cuvinte ce nu pot fi înțelese în celelalte graiuri, deci cel mai mare număr de cuvinte ce pot fi pricepute și în alte părți ale țării, niște structuri morfologice și sintactice mai puțin complicate, un accent ce nu îngreunează comunicarea. După ce un asemenea grai s-a impus, intervin cei care normează limba. De exemplu, în graiul muntenesc, cel care stă la baza limbii literare române, persoana a treia singular era echivalentă ca formă cu a treia plural, exprimare etimologic corectă, care se mai întîlnește și azi la oamenii de la țară : « Ei a venit acasă ». Lingviștii au construit o formă diferită de persoana a treia plural, pentru a nu se confunda cu singularul. Pe de altă parte, limba literară  apare în beletristică, lucrări științifice, anumite ziare, pe cînd vorbitorii mai degrabă o aproximează. Ei respectă cele mai multe reguli ale limbii literare, construite nu în laborator, ci tot pe baza variantei vorbite a idiomului, dar au și exprimări mai populare. Pentru toate celelalte probleme pe care le-am ridicat pînă acum răspunsul a fost « uzul comun, dat de majoritatea persoanelor care împart o limbă ». În cazul regionalismelor, răspunsul este : « populația de nivel mai sus de medie din orașele muntenești ». În raport cu această categorie de vorbitori se stabilesc majoritatea coordonatelor românei ; în funcție de ea stabilim dacă un cuvînt are sau nu sens peiorativ. După aproape trei decenii trăite în București, pot afirma fără prea mari ezitări că îmi e cunoscut modul în care vorbesc reprezentanții grupului menționat, deci pot spune că pentru ei « jidov » e un termen arhaic, adică mort, care nu se mai folosește, probabil nepeiorativ ; « ovreu » e  și el ieșit din uz, relativ peiorativ ; « jidan » e un termen curent, pronunțat peiorativ ; « fă » e un apelativ jignitor, mîrlănesc, după cum a precizat și Sophistikat. Nu trebuie să mă uit în dicționar ca să știu cum se folosesc aceste cuvinte. În cazul în care deschid cea mai nouă variantă tipărită a DEX-ului - cea online e incompletă – și citesc că « fă » e marcat ca nepeiorativ, îmi dau seama că e o greșeală în dicționar, nu în felul în care percep eu cuvîntul. Concluzia este că dicționarele nu sunt un instrument de normare și impunere a limbii, ci de oglindire a ei. Dicționarele nu pot schimba percepția unei comunități întregi asupra unui cuvînt, ele pot numai înregistra dacă o asemenea schimbare are loc. Nu oamenii vorbesc limba dicționarelor, ci dicționarele « vorbesc « limba oamenilor.

2) A doua problemă e cea a schimbărilor de sens. Am scris deja despre arhaisme. Ele sunt cuvinte moarte, ce nu pot fi resuscitate în limba de zi cu zi ; pot fi folosite numai în romane în care vrem să reconstruim atmosfera unei epoci apuse, în lucrări știițifice și așa mai departe. Prin urmare, nu se poate spune că « jidan » nu e un substantiv numai peiorativ, ci și popular,  argument fiind faptul că în secolul 19 avea ultima calitate menționată. Sensul de secol 19 este scos din uz, nu mai contează absolut deloc pentru felul în care e utilizat astăzi termenul. Cuvintele actuale nu se judecă în funcție de sensurile pe care le aveau acum cînteva secole. De asemenea, cuvintele de acum cîteva secole nu se judecă în funcție de sensurile pe care le-au căpătat între timp. E complet inept ca cineva să susțină că, dacă « jidan » ar fi un termen numai cu înțeles peiorativ, atunci el ar fi scos din literatura de secol 19 și, cum nu e scos, rezultă că nu e numai peiorativ. Regulile limbii și sensurile cuvintelor nu se aplică retroactiv.
Acum despre cuvintele din registrul familiar-popular. Unele dintre ele sunt complet inofensive în anumite medii, de exemplu la țară, dar jignitoare în altele. « Țața Floarea a venit la țața Leana » e o exprimare cît se poate de politicoasă în lumea satului, însă cine numește o femeie de la oraș « țată » în cel mai bun caz nu va fi luat în seamă. Situația e aceeași și pentru « muiere » sau « fă ». Mi-amintesc că la una dintre orele de română despre Marin Preda, profesoara i-a cerut unui coleg să-l caracterizeze pe tatăl lui Nicolae și el a spus că  « domnul Ilie Moromete era nepoliticos cu soția lui  cînd îi zicea « fă » ». Cert e că Moromete nu era prost crescut față de Catrina pentru că o striga cu acest apelativ, dar un bărbat de la oraș, care astăzi se adresează așa consoartei e un mîrlan. De asemenea, faptul că în anumite contexte, să zicem în medii familiaro-mahalagești, poate avea loc dialogul '«  Ce faci, fă țăranco ? », « Bine, bă needucatule»' fără ca nimeni să se supere e irelevant, regulile de (bună) purtare luate drept model de majoritate împiedică asemenea manifestări în alte medii.

3) A treia problemă e legată de ce felul în care este perceput spațiul public într-o comunitate. O să relatez aici niște întîmplări semnificative, după părerea mea, pentru că le-am observat de multe ori repetate într-o formă sau alta. Am văzut mai demult la știri o covrigărie închisă pentru că angajații nu respectau regulile de igienă și mulți clienți se îmbolnăviseră. Patronul, cu ochii ieșiți din orbite, zicea cam ceva de genul ăsta : « Comuniștilor ! Îmi dictați voi mie ce să fac ? Eu fac reguile aici, bă, n-aveți voi treabă cu mine ! ». Într-un autobuz, o femeie se certa cu bărbatul ei, înjura, gesticula, mai avea puțin și-l lovea cu plasa-n cap pe amărît. O tipă de vreo 25-30 de ani i-a atras atenția că ar trebui să nu mai vorbească urît fiindcă sunt și copii pe acolo. Răspunsul scandalagioaicei, cu ochii holbați și saliva curgîndu-i din gură : « Ăsta- transport în comun, dacă vrei liniște ia-ți mașină personală ! ». Cam asta e părerea multor compatrioți despre spațiul public : « Aici pot să spun și să fac ce vreau ; dacă mă împiedici, ești un comunist care-mi îngrădește mie libertarea de exprimare și de acțiune ». Unei persoane de genul ăsta i se pare normal să vadă un om  decedat, întins pe masă, filmat în numele  jurnalismului care militează împotriva cenzurii sufocante sau să-l audă pe Becali spunându-i unui reporter : »Sugi p#la cu familia ta, cu Dan Voiculescu și cu toate antenele ! ». Cum ar veni, comunismul e sistemul ăla cu multe reguli, care nu-ți dau voie să faci nimic, așa că democrația e sistemul celălalt,  fără reguli, în care ți se permite să faci orice. Evident, cine încearcă să-ți impună niște limite e un securist împuțit care-ți  limitează capacitatea de a acționa după propria voință. De fapt, în democrație există niște reguli clar stabilite pe care un individ trebuie să le respecte ca să nu lezeze alți indivizi și ca  la rîndul lui să nu fie lezat de ei. De asta cei  în opinia cărora sancțiunile date pentru folosirea în public a unor termeni de genul « cioară », « negrotei », « cioroi », « jidan »  îngrădesc libertatea de exprimare sunt de o prostie profundă și iremediabilă. Între pereții capitonați ai apartamentului propriu,  X poate să urle « jidan » pînă-și pierde vocea, ce spune acolo îl privește.

4)În fine, ultima problemă este cea legată de interlocutor. Mi se pare că trebuie să ținem cont de felul în care vede exprimările noastre ce-l privesc. La un moment dat luasem obiceiul să vorbesc cu « dumneavoastră » tuturor persoanelor, inclusiv celor de vîrsta mea, însă după aceea mi s-a părut absurd modul în care procedam. Totuși, pe forum exact așa mă adresez lui Adijapan pentru că altfel am impresia că s-ar simți jignit.  Mă rog, unii nu-și fac atîtea scrupule.

Eu am spus care-i părerea mea ; dacă cineva are răbdare să citească un post kilometric și să-și exprime propriile idei e binevenit.

Felicitări pt. acest scurt eseu, Dy!
Ai abordat aspectele cele mai importante, cred eu...

dyana25 said:

pornind de la acest criteriu pentru a stabili daca un cuvânt este peiorativ sau nu, am câteva intrebări:

• ne raportăm la toţi vorbitorii limbii respective sau doar la persoanele dintr-o anumită regiune ?
  
• de unde ştiu eu părerea majorităţii ? de unde(sau cum fac să) ştiu ce crede interlocutorul meu ?
  
• ce e mai important, ce crede interlocutorul meu sau ce crede majoritatea ?
  
• să discutăm pe câteva exemple, au aceste apelative sens peiorativ: negru/nigger, ungur, pocăit ? pentru fiecare dintre ele de unde culegi datele pentru a stabili ce spune majoritatea ?

 dyana25, on 04 aprilie 2013 - 20:37, said:

Sînt aproape în totalitate de acord cu ce spuneți, inclusiv cu esența, așa încît mă tem că dacă mă concentrez doar pe cîteva mici diferențe s-ar putea înțelege altceva. Dar chiar asta o să fac:

 dyana25, on 04 aprilie 2013 - 20:37, said:

Ceea ce se impune ca limbă literară nu este un grai și nici măcar nu se compune din particularitățile numai unui grai. Limba română literară are multe elemente din graiurile din Muntenia și sudul Ardealului, pentru că aici s-au publicat cărțile care au circulat cel mai mult în tot teritoriul, dar are elemente și din celelalte graiuri. Ca exemplu, demonstrativele acesta, aceea etc. folosite în limba literară sînt de origine maramureșeană. Ceea ce se impune pe post de limbă literară este un mod de exprimare, și anume acela aflat la intersecția cărților care au fost citite frecvent, de exemplu Biblia și alte lucrări religioase, iar mai tîrziu manuale, opere literare și texte de altă natură: jurnalistice, administrative, juridice, medicale, tehnice, științifice etc.

Procesul de „distilare” prin care se naște limba literară are la bază aprecierea de către cititori a acelor forme de exprimare pe care ei le percep ca fiind bune, adică precise, ușor de înțeles, expresive, concise etc. Dintre cititori unii ajung la rîndul lor să și scrie. Ei vor folosi la rîndul lor exprimările pe care le-au perceput ca avînd astfel de calități și probabil vor încerca și altele, pe care următorii cititori le vor considera (sau nu) bune și demne de imitat. Și tot așa. După multe generații de consumatori de limbă (în principal cititori) deveniți generatori de limbă (în special scriitori, în sensul foarte larg, de oameni care scriu), atît aspectele care își au originea în graiuri cît și inovațiile se filtrează, cam la fel ca în evoluția speciilor biologice, prin mutații și selecție. Procesul de cizelare a limbii literare continuă.

 dyana25, on 04 aprilie 2013 - 20:37, said:

De fapt lingviștii nu normează, ci doar constată norma, adică se uită la limba literară, observă ce caracteristici are și le consemnează în dicționare și gramatici pe care le numesc normative. Normarea propriu-zisă o fac vorbitorii, cei care aleg anumite forme de exprimare, cum ziceam mai sus.

Nu știu multe despre omonimia formelor verbale de persoanele 3 și 6 și evoluția ei în timp, dar într-adevăr în scrierile vechi, de exemplu la cărturari, cele două se amestecă în mare măsură. Dar văd o separare clară de exemplu în scrieri de pe la 1800, deci înainte ca lingviștii să aibă o prezență semnificativă în cultura românească. În orice caz, lingviștii nu se ocupă de o asemenea inginerie, pentru că dacă ar face-o n-ar mai fi lingviști, ci creatori de limbi artificiale. În orice caz, vorbitorii vorbesc tot cum știu ei, nu cum le propune cineva, deci o încercare de inginerie ar eșua. Și apoi, presupunînd că lingviștii ar avea puterea de a crea și impune forme de limbă inexistente anterior, mă întreb de ce n-au făcut treaba complet, pentru că o mare parte din verbele românești au omonimie 3-6: el / ei aruncă, urcă, lucrează, suferă, îndoaie, deoache, taie etc.

 dyana25, on 04 aprilie 2013 - 20:37, said:

Lingviștii i-au luat ca reper pe bucureștenii culți de vîrstă medie, de la care spun totuși că exclud niște muntenisme (pă etc.). Dar trebuie spus că oamenii culți din tot teritoriul vorbesc aceeași limbă, cu diferențe nesemnificative (atunci cînd se exprimă îngrijit), deci prioritatea care li se dă bucureștenilor e doar formală, un reper ales ca să fie ales. Presupunînd că bucureștenii culți ar folosi masiv o exprimare pe care restul teritoriului o respinge categoric, acea exprimare nu e literară.

 dyana25, on 04 aprilie 2013 - 20:37, said:

Nu știu ce scrie DEX-ul din 2012 despre fă (sau fa), dar alte dicționare îl pun în registrul popular. Mie mi se pare o clasificare bună. Cuvintele populare, dacă le folosești unde nu trebuie sau față de cine nu trebuie, devin vulgare, agresive sau jignitoare.

 dyana25, on 04 aprilie 2013 - 20:37, said:

Nu mă jignește tutuitul, decît poate dacă e însoțit de măgărie. Faptul că eu folosesc pluralul de politețe față de alții nu înseamnă că pretind să fiu tratat la fel. Dar eu unul nu pot să tutuiesc pe cineva dacă nu ne cunoaștem. Aș avea impresia că sînt agresiv. Am discutat despre asta pe larg aici.


Acum să încerc și eu niște răspunsuri scurte la întrebări:

 gigel de hohenţolărn, on 03 aprilie 2013 - 21:10, said:

Limba este un fenomen colectiv, nu individual. Un cuvînt are un anumit sens numai pentru că există o colectivitate de vorbitori care îl folosesc cu acel sens. E greu să spui ce fracțiune din colectivitate e suficientă pentru a înclina o balanță (de exemplu de tipul peiorativ/nepeiorativ) într-o parte sau alta. Dar de obicei lucrurile sînt mult mai simple: toți cei care cunosc bine cuvîntul își dau seama ce conotații are, inclusiv dacă este peiorativ. Să cunoști bine un cuvînt înseamnă, printre altele, să-l fi întîlnit în uz, să fi observat în ce contexte și cu ce nuanțe e utilizat și eventual să-l fi folosit și tu și să fi observat ce reacții a produs.

Înregistrarea în dicționare, cu conotații cu tot, este o simplă (...) operație de constatare, nu de decizie, nu de impunere și cu atît mai puțin de redefinire. SofistiKat spunea mai sus: „Diferite organizatii si institutii pot solicita Academiei, în numele unei minoritati sau grup etnic/rasial, rectificarea definitiei termenului X, daca este considerat peiorativ de catre cei din urma.” Sigur, oricine poate cere oricui orice, dar nu înseamnă că și primește. Treaba lexicografilor e să consemneze cît mai fidel informațiile despre cuvinte. Dacă le-a scăpat că jidan e un cuvînt peiorativ și lumea a reclamat scăparea, atunci lexicografii pot analiza chestiunea și constata că reclamația e justificată (sau nu). Dar asta nu înseamnă că organizațiile au cumva un drept special de a li se include punctul de vedere în dicționar.

 gigel de hohenţolărn, on 03 aprilie 2013 - 21:10, said:

Contează consensul, evident.

Impresia unui om despre un cuvînt poate fi categoric greșită, adică clar diferită de impresia colectivității. Apoi unii se pot preface că lor nu li se pare că un cuvînt e peiorativ, asta probabil ca să-și permită să jignească în continuare, cu aerul că n-o fac.

 gigel de hohenţolărn, on 03 aprilie 2013 - 21:10, said:

Eu pe jidov și ovrei le găsesc mai mult în literatură decît în discuții actuale, semn că ies din uz. Primul e jignitor, al doilea nu este și înțeleg că a fost folosit de evreii înșiși (în piesa Take, Ianke și Cadîr evreul își spune ovrei), dar e deja arhaism. Cîtă vreme există termenul evreu, care nu are nici o nuanță peiorativă și nici nu este un cuvînt apărut recent (cum e rom pentru „țigan”), nu văd de ce am folosi alte cuvinte. Cine le folosește îneamnă că vrea să obțină un efect, să exprime o atitudine sau așa ceva.

Fă este un apelativ normal în anumite medii, de exemplu pe la țară, între rude sau prietene foarte bune, sau bărbatul către nevastă. Dar în alte contexte, mai ales dacă interlocutoarea nu e obișnuită să i se spună așa, devine foarte jignitor, tot așa cum e jignitor să-i spui Bă fraiere! șefului sau profesorului tău.

 SophistiKat, on 04 aprilie 2013 - 23:37, said:

Mersi, dar nu prea cred că o să folosească la ceva. Eu am mai explicat de cîteva ori ce am scris în topicul ăsta:

 Megs, on 20 noiembrie 2012 - 15:51, said:

 dyana25, on 20 noiembrie 2012 - 16:43, said:

 Megs, on 20 noiembrie 2012 - 18:44, said:

 dyana25, on 20 noiembrie 2012 - 20:06, said:

Cu toatea astea...

 Megs, on 04 aprilie 2013 - 11:02, said:

Se pare că de unii oameni nu se prinde niciodată nimic.

 dyana25, on 06 aprilie 2013 - 00:28, said:

Desigur, iar te uiti in oglinda si iti faci caracterizarea
Vezi mai jos ca ti-am colorat si ti-am bolduit ca poate vei pricepe pana la urma.

 AdiJapan, on 05 aprilie 2013 - 19:38, said:

Ce s-ar face saraca Romanie fara bucuresteni....
Regionalismele unei limbi sunt parte a acelei limbi. Daca un om foloseste regionalisme asta nu inseamna ca nu e cult.
Dupa logica ta inseamna ca exponentii Scolii Ardelene, de exemplu, au fost tot inculti.

 AdiJapan, on 05 aprilie 2013 - 19:38, said:

Sunt inca destui, mai ales in zonele rurale, care inca folosesc termenul de ovreu. Da, stiu, dupa tine numai bucurestenii sunt culti.
Ba chiar si unii ovrei inca il folosesc si am dat in acest sens exemplul lui Niels Schnecker.

Edited by Megs, 06 April 2013 - 10:04.

 AdiJapan, on 05 aprilie 2013 - 19:38, said:

 Megs, on 06 aprilie 2013 - 10:01, said:

 Megs, on 06 aprilie 2013 - 10:01, said:

Regionalismele unei limbi sunt parte a acelei limbi. Daca un om foloseste regionalisme asta nu inseamna ca nu e cult.
Dupa logica ta inseamna ca exponentii Scolii Ardelene, de exemplu, au fost tot inculti.

Miroase a analfabetism funcţional.

 Megs, on 06 aprilie 2013 - 10:01, said:

Sunt inca destui, mai ales in zonele rurale, care inca folosesc termenul de ovreu. Da, stiu, dupa tine numai bucurestenii sunt culti.

Ideea că un cuvînt e caracterizat în raport cu limba literară e prea mare ca să încapă în anumite minţi.

 Megs, on 06 aprilie 2013 - 10:01, said:

Ba chiar si unii ovrei inca il folosesc si am dat in acest sens exemplul lui Niels Schnecker.

Sînt şi negri care-şi zic unii altora "cioară" şi "negrotei", însă cele două cuvinte nu devin mai puţin jignitoare fiind utilizate de ei. De fapt, toate chestiile astea nu reprezintă altceva decît nişte tertipuri mizerabile ca anumiţi oameni - dacă-i putem numi aşa - să-şi manifeste cu nesimţire dispreţul la adresa altor oameni.

Edited by dyana25, 06 April 2013 - 11:48.

 Megs, on 06 aprilie 2013 - 10:01, said:

Asta e o replică din cele infantile. Merge la puștani.

 Megs, on 06 aprilie 2013 - 10:01, said:

Să alegi bucureștenii ca reper e una. Să-i consideri indispensabili e cu totul altceva.

 Megs, on 06 aprilie 2013 - 10:01, said:

Trecînd peste faptul că cele două afirmații nu au nici o legătură logică între ele, ambele sînt adevărate. Și?

 Megs, on 06 aprilie 2013 - 10:01, said:

După care logică a mea? Tare sînt curios prin ce raționament ați putut ajunge de la ce-am spus eu la o asemenea bazaconie.

Nu înțeleg cum puteți judeca vorbitorii și exprimările de acum 200 de ani după limba de azi.

 Megs, on 06 aprilie 2013 - 10:01, said:

Dacă știți asta, cum se face că nu știți și care e forma normală de singular, și anume un ovrei?

 Megs, on 06 aprilie 2013 - 10:01, said:

Unde am spus eu așa o aberație?