Neurochirurgie minim invazivă
"Primum non nocere" este ideea ce a deschis drumul medicinei spre minim invaziv. Avansul tehnologic extraordinar din ultimele decenii a permis dezvoltarea tuturor domeniilor medicinei. Microscopul operator, neuronavigația, tehnicile anestezice avansate permit intervenții chirurgicale tot mai precise, tot mai sigure. Neurochirurgia minim invazivă, sau prin "gaura cheii", oferă pacienților posibilitatea de a se opera cu riscuri minime, fie ele neurologice, infecțioase, medicale sau estetice. www.neurohope.ro |
Șostakovici, un compozitor interesant
#19
Posted 05 March 2013 - 12:37
tyrael, on 05 martie 2013 - 11:55, said:
Contrabas. Pai daca e sa cant ceva ce nu-mi place (adica muzica ''comerciala'') macar ma gandesc la ciubuc. Daca nu dau nici ciubuc, atunci e si mai nasol, dar macar ma gandesc ca-mi fac relatii si ca poate mai vine un ciubuc ca no,cu muzica clasica numai din ciubucuri poti trai pana prinzi post (daca prinzi) si ciubucurile sunt rare. Dar nu are cum sa nu-ti placa ceea ce canti,acum vorbind serios, daca tratezi orice lucrare cu seriozitate sigur vei gasi ceva interesant: armonic,tehnic,stilistic,etc. In general, ceea ce mie nu-mi place (Mozart) e compensat de dificultatea tehnica a executiei in sine si asta face piesa respectiva provocatoare, deci frumoasa. Acum nu poti sa pui suflet chiar in toate, dar in a 5-a de Shostakovich daca nu pui esti robot. :DTe trazneste pana in maduva maduvei. partea nasoală e că contrabasul nu e un instrument "solo" cu care poți face-un ban de capu tău, interpretând numai ce-ți place. unuia căruia-i place moțart pune suflet în moțart și cântă mecanic în șosta. și vițăvercea. pe de altă parte, cine tre să pună suflet e dirijorul. dacă ăsta simte muzica va ști cum să-și strunească orchestra. la urma urmei, aceasta trebuie doar să cânte. dacă mai și simte, cu atât mai bine. dar viziunea dirijorul o are. dacă muzica nu te cheamă, poa să fie hiperdesăvârșită din toate pdv-urile, asta nu te va face s-o trăiești la intensitate maximă. mă uitam zilele trecute la unul care cânta zborul bondarului de korsakov, la chitară, hiperrapid. ok, dpdv tehnic e o treabă. dar muzica nu-mi spune nimic. poate să fie challenging să interpretezi o bucată dificilă, dar scopul artei nu-i acela de-a ne da mari. virtuozitatea ca și scop în sine nu reprezintă nimic. taman d-asta e liszt mare - pt că muzica e atât dificil de interpretat dar în același timp frumoasă. iar frumosul e subiectiv. într-o oarecare măsură. acum părerea ta e perfect de înțeles. una era orchestrația din vremea lui moțart și alta-i cea de pe vremea lui șosta. pe de altă parte, ca dirijor mai grabnic stăpânești o "orchestră barocă" decât una romantică de tip bruckner sau mahler. iar ca ascultător, mai degrabă înțelegi clasicismul decât modernismele complicate și elaborate. dyana25, on 05 martie 2013 - 12:00, said:
Or fi cîțiva oameni pe care i-ai făcut fericiți cu replica asta. |
#20
Posted 05 March 2013 - 12:57
gigel de hohenţolărn, on 05 martie 2013 - 12:37, said: unuia căruia-i place moţart pune suflet în moţart şi cântă mecanic în şosta. şi viţăvercea. |
#21
Posted 05 March 2013 - 13:09
dyana25, on 05 martie 2013 - 12:57, said:
Eu nu înţeleg de ce trebuie neapărat să nu-ţi placă Sostakovici dacă-ţi place Mozart, Wagner dacă-ţi place Verdi, impresionismul dacă-ţi place neoclasicismul, realismul dacă-ţi place fantasticul. Nu se poate să te bucuri de diferite forme de artă, chiar şi de cele care sunt percepute ca fiind opuse din diverse puncte de vedere sau chiar din toate? fără îndoială că un moţart născut în zilele noastre n-ar fi compus pervertimente şi nichtmusikuri |
#22
Posted 05 March 2013 - 13:19
Eu pot să mă bucur de picturile lui Ingres chiar dacă iubesc impresionismul. Nu consider că Ingres nu a făcut nimic altceva decît să pună cărămizile necesare ca să existe Monet şi Pissaro sau că valoarea ultimilor doi se reduce la a fi pus cărămizile pentru Van Gogh şi tot aşa. Dacă aş gîndi în felul ăsta, probabil aş fi de părere că o pînză pe care e întinsă vopsea albă e mai valoroasă decît o lucrare din Renaştere.
Mie-mi place Eine Kleine Nachtmusik. Parcă mai era unul obsedat de ea, Anton Holban îl chema. |
#23
Posted 05 March 2013 - 13:37
dyana25, on 05 martie 2013 - 13:19, said:
Eu pot să mă bucur de picturile lui Ingres chiar dacă iubesc impresionismul. Nu consider că Ingres nu a făcut nimic altceva decît să pună cărămizile necesare ca să existe Monet şi Pissaro sau că valoarea ultimilor doi se reduce la a fi pus cărămizile pentru Van Gogh şi tot aşa. Dacă aş gîndi în felul ăsta, probabil aş fi de părere că o pînză pe care e întinsă vopsea albă e mai valoroasă decît o lucrare din Renaştere. Mie-mi place Eine Kleine Nachtmusik. Parcă mai era unul obsedat de ea, Anton Holban îl chema. mă bucur că ţie-ţi place nichtmusik-ul, mie nu. la capitolul ăsta tu eşti câştigată pentru că te poţi bucura de ceva de care eu nu că nu mă bucur, ba mai mult, de-a dreptul mă irită însă eu nu m-am cramponat de faptul că marele moţart nu-mi produce nicio hipertrăire interioară, nu-mi aduce o cât de mică bucurie sufletului (zic în mare, pentru că sunt compoziţii agreabile totuşi semnate moţart). nu-i niciun bai dacă nu-ţi place x sau y. sunt atâţia alţi mari componişti care au produs atâtea. eu dacă nu-i pot aprecia pe moţart, händel & şit pentru ce-au produs, măcar să-i apreciez pentru faptul că, graţie lor, lumea a cunoscut şi un şostakovici sau un mahler. şamd. şi e o apreciere cât se poate de sinceră. |
#24
Posted 05 March 2013 - 21:53
gigel de hohenţolărn, on 05 martie 2013 - 13:37, said: să nu reducem tot modernismul la niţcai vopsea aruncată-n silă pe o coală albă. dyana25, on 09 noiembrie 2012 - 15:57, said: Ce a făcut Picasso în secolul 20 nu invalidează ce a făcut Tiepolo în secolul 18 pentru că aici nu există un singur "adevăr" despre lume, ci mai multe "adevăruri", a se citi mai multe tipuri de estetică, fiecare dintre ele la fel de valabil ca oricare altul care a dat un mare curent în artele plastice. Chestiile astea mi se par ok: gigel de hohenţolărn, on 05 martie 2013 - 13:37, said: însă eu nu m-am cramponat de faptul că marele moţart nu-mi produce nicio hipertrăire interioară, nu-mi aduce o cât de mică bucurie sufletului (zic în mare, pentru că sunt compoziţii agreabile totuşi semnate moţart). nu-i niciun bai dacă nu-ţi place x sau y. sunt atâţia alţi mari componişti care au produs atâtea. eu dacă nu-i pot aprecia pe moţart, händel & şit pentru ce-au produs, măcar să-i apreciez pentru faptul că, graţie lor, lumea a cunoscut şi un şostakovici sau un mahler. şamd. şi e o apreciere cât se poate de sinceră. gigel de hohenţolărn, on 05 martie 2013 - 12:37, said: taman d-asta e liszt mare - pt că muzica e atât dificil de interpretat dar în acelaşi timp frumoasă. iar frumosul e subiectiv. într-o oarecare măsură. Chestia asta mi se pare şi mai bună: tyrael, on 05 martie 2013 - 11:55, said: In general, ceea ce mie nu-mi place (Mozart) e compensat de dificultatea tehnica a executiei in sine si asta face piesa respectiva provocatoare, deci frumoasa. Edited by dyana25, 05 March 2013 - 21:54. |
#25
Posted 05 March 2013 - 22:01
Mozart e frumos,e muzica frumoasa si simpla, e perfectiunea in sine. De aceea nu-mi place, e plictisitor, nu se intampla nimic La Sostakovici ti se face pielea gaina stiind cat a suferit omul ala si cat amar a indurat de la regimul comunist, iar muzica sa este incarcata cu tensiune, dar cateodata are sclipiri de speranta, melodii extraordinar de frumose- si simple- care contrasteaza cu tensiunea. Evident ca Sostakovici l-a studiat pe Mozart, pe Haydn (mai ales) si pe multi altii, dar asta doar ca obiect de studiu, ca si cum Munch l-a studiat pe da Vinci.
Dar e o chestiune de gust, evident. Valoarea nu se discuta, mai ales a lui Mozart. E interzis de canoanele academice. Edited by tyrael, 05 March 2013 - 22:04. |
#26
Posted 05 March 2013 - 22:25
poi da, logic că-i interzis, numai că nimeni nu se mai apucă să facă ce-a făcut ăla acu ţşpe sute de ani. şi pe newton şi maxwell îi luăm la bani mărunţi prin şcoală, însă risărciul nu se mai duce în direcţia asta
eu la şosta nu văd suferinţă, ci caterincă, ironie, dispreţ, vivacitate, şi un umor şi un curaj absolut demenţial. când ascult a 9-a mă apucă râsul la fiecare măsură. ceea ce se dorea un opus monumental pe calapodul beethovenian e doar un scherţo prelungit în care şosta-şi bate joc de stalin la marele greu. iar bomboana pe colivă o pune în simfonia a 10a, triumfală, semn clar că nu-i zice lui nimeni cum să cânte, aşa cum le zice voiculescu lu badea şi ciutacu problema cu moţart e că el a pus bazele clasicismului, însă beethoven a venit să-l desăvârşească, prin cvartetele lui de final, prin große fuge, prin hammerklavier şamd |
#27
Posted 06 March 2013 - 11:34
pai da,a suferit doar cenzura, si cu aproape fiecare simfonie isi bate p... de stalin mai ales a 15-a,unde-i liber sa faca ce vrea el.
|
#28
Posted 06 March 2013 - 11:58
şosta era cam liber încă de pe la a 10a. de fapt el şi-a permis să facă ce vrea cam tot timpu. n-a prea acceptat el compromisuri. oricum, îmi place finalul triumfal dintr-a 10a, cu dsch-ul in forte la timpani. ceva de genu - jet staline, ţi-ai luat ţeapă, eu rulz
|
|
#29
Posted 30 March 2013 - 20:45
Nu prea frecventez forumul softpedia, asa ca am remarcat tarziu aceasta discutie. Ma bucur sa citesc despre pasionati ai muzicii lui Shostakovich, unul din favoritii mei (alaturi de Wagner, Mahler, Verdi si Bruckner). Daca nu e cu suparare, indraznesc sa fac niste recomandari.
Daca e vorba de integrale ale simfoniilor, prima alegere ar fi Barshai cu WDR Koln (Barshai a fost prieten cu Shosta, i-a dirijat in premiera a 14-a). Barshai e constant bun, insa a 13-a dirijata de el e absolut fantastica (ajutat de basul Sergei Aleksashkin, care e in maximul de forma). Inregistrarile sunt ok, chiar foarte ok, daca ne gandim ca sunt scoase de Brilliant Classics, o casa mediocra in ceea ce priveste sunetul. In al doilea rand, Mariss Jansons e, la randu-i, foarte consistent, problema fiind la ciclul sau varietatea mare a orchestrelor. Unele sunt foarte bune, ca cele cu Bayerische Rundfunk sau Wiener Phil, altele asa si asa (cu orchestra din Oslo). La Janssons imi place in mod deosebit a 4-a, a 13-a (tot cu Aleksashkin, ceva mai uzat fata de inregistrarea cu Barshai insa), a 14-a si a 15-a. Sunetul e excelent, cu o dinamica si imagine stereo impecabila. Ciclul lui Kondrashin, scos la Melodiya, pe langa ca are o valoare istorica inestimabila (multe din inregistrari au fost facute pe cand Shostakovich traia), au acea calitate de "autentic rusesc" ce lipseste orchestrelor occidentale. Ca si cum toti interpretii ar canta sub o stare de angoasa permanenta. E foarte bun si ciclul lui Kitaienko, scos de Capriccio (in format SACD), cu Gurzenich Orchester Koln. Nimic fancy, insa consistent si solid. Rostropovich e mai inegal, nu l-as recomanda ca ciclu integral (a 14-a insa o dirijeaza fabulos). Insa ceea ce face fantastic Rostropovich e opera lui Shostakovich, Lady Mabeth din districtul Mtsenk, cu Vishnevskaya in rolul principal. In afara de simfonii, cvartetele de coarde sunt extraordinare. Emerson Quartet (DGG )si Danel Quartet (Fuga Libera) sunt ansamblurile mele preferate (de asemenea, Borodin Qt sunt de referinta, insa sunetul e cam problematic) in cvartete. Primul concert de vioara (dedicat lui Oistrach) a intrat in repertoriu ca unul din cele mai importante concerte ale secolului XX. Desigur, trebuie ascultat cu Oistrach (EMI), insa nici interpretarea lui Hilary Hahn (Sony) nu e de lepadat. Concertul nr 1 pt violoncel este, iarasi, unul din referintele concertistice supreme ale secolului, iar inregistrarea din 1960 cu Ormandy si Rostropovich e de neegalat (foarte buna e insa versiunea de la Philipscu Heinrich Schiff la violoncel, dirijata de fiul compozitorului - Maxim Shostakovich ). Shosta a scris si muzica mai usurica, am vazut ca multi vorbesc de valsul din filmul lui Kubrik. Ideea e ca in tinerete, Shosta si-a castigat existenta acompaniind la pian filmele mute in cinematografe, ramanand cu o slabiciune pentru ragtime si jazz. Asa ca la inceputul anilor 30 a scris asa-numitele suite jazz (doua la numar), de fapt muzica pentru orchestra de jazz, nu jazz propriu-zis. Valsul de care s-a vorbit aici e din suita a doua, insa el nu e decat o variatiune a unui vals din prima suita (mai buna, in opinia mea). Cea mai buna interpretare e a lui Chailly, la Decca - The Jazz Album. Nu e singura "coborare" a lui Shostakovich in muzica de divertisment, el a scris o gramada de muzica de film. Sunt un pic derutat de ideea comparatiilor muzicale, ca si cum Shostakovich ar intra vreodata in concurs cu Mozart si cineva ar trebui sa declare un castigator. Ironic e ca Shostakovich il aprecia pe Mozart ca pe un supraom - in nici un moment Shostakovich nu si-ar fi imaginat ca ar exista cineva care sa-l plaseze deasupra lui Mozart in panteonul valorilor muzicale. Lasand insa comparatiile deoparte, nu stiu de ce cand ne referim la Shosta, ne gandim la simfonii, iar Mozart trebuie sa fie reprezentat de Nachmusik. Mozart a scris si muzica usoara, care trebuie luata ca atare. Fascinatia lumii contemporane pentru Kleine Nachtmusik ne spune mai multe despre superficialitatea noastra decat despre geniul lui Mozart. Genialitatea lui Mozart trebuie cautata acolo unde trebuie, adica in opere (si in simfoniile din ultima perioada). Daca cineva nu observa tragismul lui Don Giovanni, asta nu e din vina lui Mozart. |
#31
Posted 30 March 2013 - 23:28
robinson, on 30 martie 2013 - 20:45, said:
Nu prea frecventez forumul softpedia, asa ca am remarcat tarziu aceasta discutie. Ma bucur sa citesc despre pasionati ai muzicii lui Shostakovich, unul din favoritii mei (alaturi de Wagner, Mahler, Verdi si Bruckner). Daca nu e cu suparare, indraznesc sa fac niste recomandari. n-am înțeles ce caută verdi în acea listă, însă na, nimeni nu-i perfect. o greșeală e scuzabilă Quote
Daca e vorba de integrale ale simfoniilor, prima alegere ar fi Barshai cu WDR Koln (Barshai a fost prieten cu Shosta, i-a dirijat in premiera a 14-a). Barshai e constant bun, insa a 13-a dirijata de el e absolut fantastica (ajutat de basul Sergei Aleksashkin, care e in maximul de forma). Quote
Inregistrarile sunt ok, chiar foarte ok, daca ne gandim ca sunt scoase de Brilliant Classics, o casa mediocra in ceea ce priveste sunetul. In al doilea rand, Mariss Jansons e, la randu-i, foarte consistent, problema fiind la ciclul sau varietatea mare a orchestrelor. Unele sunt foarte bune, ca cele cu Bayerische Rundfunk sau Wiener Phil, altele asa si asa (cu orchestra din Oslo). La Janssons imi place in mod deosebit a 4-a, a 13-a (tot cu Aleksashkin, ceva mai uzat fata de inregistrarea cu Barshai insa), a 14-a si a 15-a. Sunetul e excelent, cu o dinamica si imagine stereo impecabila. cu jansons am ascultat numai a 5-a. și e ok. eu aici îi prefer pe previn și pe așkenazi. iar într-a 7-a nu există decât o singură variantă - järvi și orchestra scoțiană - demențiiiiiaaaaaaaaaaaaaaaal!!!!! atât pt a 11-a - rojdestvenski clar apropo de cicluri, da, cred că barșai cu köln e ok. eu îl mai recomand și pe rojdestvenki cu orchestra ministerului de cultură. și nu numai la simfonii. Ciclul lui Kondrashin, scos la Melodiya, pe langa ca are o valoare istorica inestimabila (multe din inregistrari au fost facute pe cand Shostakovich traia), au acea calitate de "autentic rusesc" ce lipseste orchestrelor occidentale. Ca si cum toti interpretii ar canta sub o stare de angoasa permanenta. cred că cu șosta nu există riscul ca un nerus să nu știe cum să-l interpreteze. până și karajan a făcut o figură frumoasă într-a 10-a. la fel și haitink cu concertgebouw șamd. deja șosta a intrat în repertoriul universal. sigur, lucrări mai obscure necesită un feeling rusesc E foarte bun si ciclul lui Kitaienko, scos de Capriccio (in format SACD), cu Gurzenich Orchester Koln. Nimic fancy, insa consistent si solid. Rostropovich e mai inegal, nu l-as recomanda ca ciclu integral (a 14-a insa o dirijeaza fabulos). Insa ceea ce face fantastic Rostropovich e opera lui Shostakovich, Lady Mabeth din districtul Mtsenk, cu Vishnevskaya in rolul principal. și rostropovich merge în simfonii, nu numa-n macbethă In afara de simfonii, cvartetele de coarde sunt extraordinare. Emerson Quartet (DGG )si Danel Quartet (Fuga Libera) sunt ansamblurile mele preferate (de asemenea, Borodin Qt sunt de referinta, insa sunetul e cam problematic) in cvartete. da de cvartetele aranjate pt orchestră de coarde de către barșai ce zici? dacă nu le-ai ascultat dă-mi un mesaj Quote
Primul concert de vioara (dedicat lui Oistrach) a intrat in repertoriu ca unul din cele mai importante concerte ale secolului XX. Desigur, trebuie ascultat cu Oistrach (EMI), insa nici interpretarea lui Hilary Hahn (Sony) nu e de lepadat. Concertul nr 1 pt violoncel este, iarasi, unul din referintele concertistice supreme ale secolului, iar inregistrarea din 1960 cu Ormandy si Rostropovich e de neegalat (foarte buna e insa versiunea de la Philipscu Heinrich Schiff la violoncel, dirijata de fiul compozitorului - Maxim Shostakovich ). Quote
Shosta a scris si muzica mai usurica, am vazut ca multi vorbesc de valsul din filmul lui Kubrik. Ideea e ca in tinerete, Shosta si-a castigat existenta acompaniind la pian filmele mute in cinematografe, ramanand cu o slabiciune pentru ragtime si jazz. șosta e tata lor în muzica de film. în hamlet e fascinant de par examplu. Quote
Asa ca la inceputul anilor 30 a scris asa-numitele suite jazz (doua la numar), de fapt muzica pentru orchestra de jazz, nu jazz propriu-zis. Valsul de care s-a vorbit aici e din suita a doua, insa el nu e decat o variatiune a unui vals din prima suita (mai buna, in opinia mea). Cea mai buna interpretare e a lui Chailly, la Decca - The Jazz Album. Nu e singura "coborare" a lui Shostakovich in muzica de divertisment, el a scris o gramada de muzica de film. Quote
Sunt un pic derutat de ideea comparatiilor muzicale, ca si cum Shostakovich ar intra vreodata in concurs cu Mozart si cineva ar trebui sa declare un castigator. Ironic e ca Shostakovich il aprecia pe Mozart ca pe un supraom - in nici un moment Shostakovich nu si-ar fi imaginat ca ar exista cineva care sa-l plaseze deasupra lui Mozart in panteonul valorilor muzicale. Lasand insa comparatiile deoparte, nu stiu de ce cand ne referim la Shosta, ne gandim la simfonii, iar Mozart trebuie sa fie reprezentat de Nachmusik. Mozart a scris si muzica usoara, care trebuie luata ca atare. Fascinatia lumii contemporane pentru Kleine Nachtmusik ne spune mai multe despre superficialitatea noastra decat despre geniul lui Mozart. Genialitatea lui Mozart trebuie cautata acolo unde trebuie, adica in opere (si in simfoniile din ultima perioada). Daca cineva nu observa tragismul lui Don Giovanni, asta nu e din vina lui Mozart. dom'le, una peste alta, sper să nu dai bir cu fugiții. |
#32
Posted 31 March 2013 - 12:49
Respecte, domnu' gigel.
Multumescu lui bibi, care mi-a povestit de discutiile de aici. gigel de hohenţolărn, on 30 martie 2013 - 23:28, said: păi stai niţel. că aşa şi mravinski i-a dirijat în premieră nuş câte simfonii, iar a 13-a de par examplu dacă nu mă-nşel tot pe mravisnki îl avea în vizor pentru debut. însă, ce surpriză, kondraşin a făcut o figură excelentă la premiera simfoniei. rămâne favorita mea de departe. am ascultat şi varianta lui barşai, a lui rojdestvenski, haitink etc.. kondraşin rămâne tata lor. iar vitali e la înălţime şi el. Asa este, Mravinsky a fost las, invocand tot felul de aiureli drept scuze pentru a nu-i interpreta simfonia a 13-a (vazuta prost de propaganda, din cauza textelor lui Yevtusenko). De fapt, lui Mravinsky i-a fost pur si simplu frica de repercursiuni (nevasta-sa era mare mahar in partid). Vitali e extraordinar in debutul cu Kondrashin (si in Stepan Razin), dar versiunea "definitiva" a simfoniei a 13-a cu Kondrashin este cu alt bas, Artur Eisen, care e absolut perfect. Imi place chiar mai mult decat Aleksashkin-ul lui Barshai, insa daca as fi pus sa aleg, tot pe Barshai l-as alege (cu multa dificultate, e drept) gigel de hohenţolărn, on 30 martie 2013 - 23:28, said:
poi stai dom'le, îl pomeneşti pe maxim şi nu zici nimic de concertul pt pian nr 2? sacrilegiu. nu alta. başca, adagio-ul e comestibil chiar şi de către cei cărora nu prea le pică bine la stomac modernismele, disonanţele, & şit Shostakovich nu avea o parere prea buna despre calitatile pianistice ale lui Maxim, asa ca i-a scris concertul ca o chestie usurica, pe care sa o poata duce. Din cate retin, Shosta a precizat explicit ca concertul 2 nu il vede inclus intre operele lui serioase. In schimb, concertul 1 e foarte interesant, accesibil si pentru cei care resping disonantele si alea alea. Martha Argerich (la EMI) are o versiune cu totul exploziva. gigel de hohenţolărn, on 30 martie 2013 - 23:28, said:
da de cvartetele aranjate pt orchestră de coarde de către barşai ce zici? dacă nu le-ai ascultat dă-mi un mesaj Le-am ascultat. Am sentimente amestecate intotdeauna cand cvartetele de coarde sunt transformate in chestii concertante. Exista o calitate ce se pierde prin amplificarea orchestrala, cred eu. Cvartetele au un ceva intim care ar trebui sa ramana asa. Ma rog, e o prejudecata de-a mea, se pare ca toata lumea apreciaza ce-a facut Barshai cu orchestrarile alea. Nu ma bagati in seama. gigel de hohenţolărn, on 30 martie 2013 - 23:28, said:
sacrilegiu din nou. nu, şosta n-a scris muzică uşurică. faptul că a compus muzică pentru film nu face ca muzica în sine să fie uşurică. şi bernştein a scris muzică de film, şi wagner în apocalypse now. dacă e s-o luăm aşa şosta e tata lor în muzica de film. în hamlet e fascinant de par examplu. E, acu' depinde de ce intelegem prin muzica usurica. Hamlet de care zici e varful muzicii lui de film. Insa a scris tot felul de chestii pentru filme de razboi sovietice, condimentate cu balade patriotice samd. Sunt chestii pe care le-a compus la comanda, pentru bani, fara sa se implice prea tare. E o mare diferenta intre Sonata pentru viola (cred ca nimeni nu a scris vreodata ceva mai inaltator pentru acest instrument) si Tahiti Trot, de exemplu. Nu spun ca si-a batut joc, nu spun ca muzica "de divertisment" scrisa de Shostakovich nu trebuie ascultata. Insa cel care de la Shostakovich asculta doar suitele de jazz e, probabil, persoana care are 12 variante din Anotimpurile (lui stim noi cine), 5 din Fur Elise, 21 din Nachtmusik si are impresia ca Andre RIeu chiar se ocupa cu muzica clasica. gigel de hohenţolărn, on 30 martie 2013 - 23:28, said:
cred că cu şosta nu există riscul ca un nerus să nu ştie cum să-l interpreteze. până şi karajan a făcut o figură frumoasă într-a 10-a. la fel şi haitink cu concertgebouw şamd. deja şosta a intrat în repertoriul universal. sigur, lucrări mai obscure necesită un feeling rusesc Daca tot vorbim de diferente intre perspective estice vs vestice in interpretarea lui Shosta, cred ca cel mai bine sa asculti Sonata pt viola (op.147) interpretata de Richter si Bashmet(Regis sau Melodiya) pe de o parte, si Kim Kashkashian si Robert Levin (ECM) pe de alta parte. Worlds apart.. |
#33
Posted 31 March 2013 - 13:28
Gigel:
pentru mine inelul lui neuhold a fost o surpriză (foarte plăcută) . la fel şi prima de mahler tot cu acelaşi dirijor (care include şi bonusul - blumine). sunetul însă lasă de dorit. însă se rezolvă mărind volumul. ăsta-i singurul neajuns. sau se poate normaliza din soft şi gata Asta e o surpriza pentru mine. Am incercat sa ascult cate ceva din Ring-ul lui Neuhold si m-am dat batut repede. Daca am avea in vedere situatia deplorabila in care e scena wagneriana azi, atunci as putea sa inteleg (in afara de Kaufmann si, partial, Terfel, mai exista vreun nume care sa fie mentionat?) Insa exista atatea versiuni care merg de la foarte bune (Karajan, Barenboim, Levine, Janowski) la exceptionale (Keilberth, Krauss, Solti, Bohm) ca nu prea mai vad de ce sa-si piarda cineva vremea cu Neuhold. Chiar daca cineva stramba din nas la sunetul din inregistrarile cu Furtwangler sau Krauss, exista Ringul lui Solti, care are un sunet absolut fantastic (e echipa Decca la apogeu, cu Culshaw, un wagnerian inrait, drept producator si G.Parry - alt pasionat de W - ca inginer de sunet) si interpreti de top (cei mai de top, de fapt) Cat despre normalizare, ups, aici e sacrilegiu! Compresia dinamica e dusmanul! Plus ca nu ascult fisiere, ci doar discuri. gigel: n-am înţeles ce caută verdi în acea listă, însă na, nimeni nu-i perfect. o greşeală e scuzabilă Eu nu inteleg cum cineva poate sa-l iubeasca pe Mahler si sa nu-l aprecieze pe Verdi. Ma gandesc in primul rand la Falstaff, Otello , Aida Edited by robinson, 31 March 2013 - 13:29. |
|
#34
Posted 31 March 2013 - 19:52
robinson, on 31 martie 2013 - 13:28, said: Asta e o surpriza pentru mine. Am incercat sa ascult cate ceva din Ring-ul lui Neuhold si m-am dat batut repede. Daca am avea in vedere situatia deplorabila in care e scena wagneriana azi, atunci as putea sa inteleg (in afara de Kaufmann si, partial, Terfel, mai exista vreun nume care sa fie mentionat?) comparându-l cu vocea clară și fermă a lui london, hotă ăsta pare ca un fiul ploii, căruia i s-a dat prea multă atenție. terfel o ia de multe ori p-același calapod, nu contează ce cânți, tre să iei notele și totu-i bine. dacă în text scrie șvester tu poți prea bine să zici și șopenhauer, nu contează, publicului îi place. nu, mie nu-mi place inelul lui neuhold dă un alberich ireproșabil, un wotan care-n opinia mea e al doilea după george london (din ce-am ascultat până acum) - cu o voce clară, un pic uscată aș zice, dar frumoasă și convingătoare. john wegner de altfel face o figură frumoasă și în rolul lui klingsor. mă ia cu fiori când își intră-n dispozitiv la începutul actului 2, sub bagheta lui boulez. Quote
Insa exista atatea versiuni care merg de la foarte bune (Karajan, Barenboim, Levine, Janowski) la exceptionale (Keilberth, Krauss, Solti, Bohm) ca nu prea mai vad de ce sa-si piarda cineva vremea cu Neuhold. solti are și el o problemă - hans hotă. + efectele speciale care parcă sunt puse cu furculița, sunetul stereo care te ia prea brusc de pe o parte pe alta. interpretarea e fără doar și poate bună, însă redarea pe disc lasă de dorit. neuhold are o problemă - brunhilda și volumul. atât. în rest, are cel mai frumos wotan în valchirie evăr recorded. nici acu nu-mi dau seama ce-a avut solti în cap când a renunțat la serviciile lui london în detrimentul prunistului hans hotă. Quote
Chiar daca cineva stramba din nas la sunetul din inregistrarile cu Furtwangler sau Krauss, exista Ringul lui Solti, care are un sunet absolut fantastic (e echipa Decca la apogeu, cu Culshaw, un wagnerian inrait, drept producator si G.Parry - alt pasionat de W - ca inginer de sunet) si interpreti de top (cei mai de top, de fapt) Quote
Cat despre normalizare, ups, aici e sacrilegiu! Compresia dinamica e dusmanul! Plus ca nu ascult fisiere, ci doar discuri. Quote
gigel: n-am înțeles ce caută verdi în acea listă, însă na, nimeni nu-i perfect. o greșeală e scuzabilă Eu nu inteleg cum cineva poate sa-l iubeasca pe Mahler si sa nu-l aprecieze pe Verdi. Ma gandesc in primul rand la Falstaff, Otello , Aida verdi e mișto în li biamo, în coru țiganilor, și-n recviem când rage violeta valerica, eu am orgasm, nu alta. robinson, on 31 martie 2013 - 12:49, said:
Respecte, domnu' gigel. Multumescu lui bibi, care mi-a povestit de discutiile de aici. Asa este, Mravinsky a fost las, invocand tot felul de aiureli drept scuze pentru a nu-i interpreta simfonia a 13-a (vazuta prost de propaganda, din cauza textelor lui Yevtusenko). De fapt, lui Mravinsky i-a fost pur si simplu frica de repercursiuni (nevasta-sa era mare mahar in partid). Vitali e extraordinar in debutul cu Kondrashin (si in Stepan Razin), dar versiunea "definitiva" a simfoniei a 13-a cu Kondrashin este cu alt bas, Artur Eisen, care e absolut perfect. Imi place chiar mai mult decat Aleksashkin-ul lui Barshai, insa daca as fi pus sa aleg, tot pe Barshai l-as alege (cu multa dificultate, e drept) dar sigur, unuia poa să-i placă o versiune, altuia alta. sunt convins că lui boulez i-ar fi plăcut varianta tăcută Shostakovich nu avea o parere prea buna despre calitatile pianistice ale lui Maxim, asa ca i-a scris concertul ca o chestie usurica, pe care sa o poata duce. Din cate retin, Shosta a precizat explicit ca concertul 2 nu il vede inclus intre operele lui serioase. In schimb, concertul 1 e foarte interesant, accesibil si pentru cei care resping disonantele si alea alea. Martha Argerich (la EMI) are o versiune cu totul exploziva. puțin contează, concertul nu-i musai să fie o demonstrație de virtuozitate din partea solistului. poate la fel de bine să fie o simplă poveste, ceea ce și este concertul cu pricina. Le-am ascultat. Am sentimente amestecate intotdeauna cand cvartetele de coarde sunt transformate in chestii concertante. Exista o calitate ce se pierde prin amplificarea orchestrala, cred eu. Cvartetele au un ceva intim care ar trebui sa ramana asa. Ma rog, e o prejudecata de-a mea, se pare ca toata lumea apreciaza ce-a facut Barshai cu orchestrarile alea. Nu ma bagati in seama. eu n-am nicio problemă cu orchestrările de genul ăsta. or cu transpunerea unor lucrări simfonice pentru ansambluri de genu - două trompete, două acordeoane, chitară și vioară, sau cine știe ce combinație de genul. așa, și tablourile lui mussorgski trebuiau să rămână niște simple bucățele compuse pentru pian. și totuși lucrarea e fascinantă atât sub formă orchestrală, la orgă or chitară (kazuhito yamașita e tata lor ) șamd. E, acu' depinde de ce intelegem prin muzica usurica. Hamlet de care zici e varful muzicii lui de film. Insa a scris tot felul de chestii pentru filme de razboi sovietice, condimentate cu balade patriotice samd. Sunt chestii pe care le-a compus la comanda, pentru bani, fara sa se implice prea tare. E o mare diferenta intre Sonata pentru viola (cred ca nimeni nu a scris vreodata ceva mai inaltator pentru acest instrument) si Tahiti Trot, de exemplu. Nu spun ca si-a batut joc, nu spun ca muzica "de divertisment" scrisa de Shostakovich nu trebuie ascultata. Insa cel care de la Shostakovich asculta doar suitele de jazz e, probabil, persoana care are 12 variante din Anotimpurile (lui stim noi cine), 5 din Fur Elise, 21 din Nachtmusik si are impresia ca Andre RIeu chiar se ocupa cu muzica clasica. păi așa, șostakovici și a 9-a simfonie tot la comandă a compus-o. iar ceea ce se dorea a fi un imn pe calapodul beethovenian, o megasimfonie demnă de fatidicul număr 9, a ieșit doar o caterincă tipic șostakoviciană, cum numa dmitri putea compune (e drept, nici prokofiev nu era străin de ironii și sarcasm). aproape toți componiștii au mai compus și la comandă dacă e s-o luăm așa. iar muzica lui șosta nu e nici pe departe ușurică. e ok, mai mult decât decentă. ușurică e muzica ștraușilor. mie mi se par simpatice citatele din offenbach din noul babilon, opus opșpe, sau fuga bachiană din munții a(i)uriți opus 30 șamd. referitor la persoanele care dețin 12 (whow) variante ale anotimpurilor (e vorba de anotimpurile lui ceaikovski, da? ) nu știu ce să zic. în primul rând nu cred că cei care au ascultat anotimpurile țin minte mai mult de 3 măsuri din vara. în al doilea rând, für elise este o capodoperă, iar simfonia a 5-a este identică cu motivul destinului și se rezumă la acesta. cât despre adi de la rio, dumnealui chiar se ocupă cu muzica clasică. am înțeles că și adi de vito și adi de la vâlcea tot cu muzici de genu se ocupă. Quote
probabil ca ai dreptate, in mare parte. Karajan e excelent in a 10-a, Previn in tot ce-a dirijat, Haitink in a 5-a si-a 15-a, Wigglesworth in a 4-a samd. Insa (iarasi e posibil sa intervina prejudecati) cred ca e o diferenta importanta de feeling intre o interpretare buna a unui dirijor vestica si una din spatiul ex-sovietic. Si aici nu ma refer neaparat la chestiuni de ordin politic. De pilda, dirijorul Mark Wigglesworth si-a facut temele constiincios si in textele insotitoare la cd-urile dirijate de el (la BIS) scrie niste compuneri induiosatoare despre viata cumplita din fosta URSS (imi imaginez ca o fetita silitoare din clasa a 7-a ar putea scrie ceva asemanator). Cu toate astea, foarte putin din angoasa primei miscari din a 4-a razbate din interpretarea sa. Shostakovich-ul lui e un mare compozitor occidental, inscris clar in descendenta lui Mahler. Ascultand aceeasi simfonie interpretata de Barshai, o alta imagine razbate (chiar daca Mahler e la fel de vizibil). Angoasa te ia de guler si nu te mai lasa o clipa. Nu as recurge la aiureli gen "sufletul rus"&stuff, insa e vorba de niste traditii de interpretare care se formeaza prin educatie si practica intr-o anumita comunitate de muzicieni. după părerea mea cu greu îl poți asocia pe șosta cu vreun alt compozitor. fie el și mahler. șostakovici și-a cultivat propriul lui sunet și stil. ca și mahler or bruckner de altfel. Quote
Daca tot vorbim de diferente intre perspective estice vs vestice in interpretarea lui Shosta, cred ca cel mai bine sa asculti Sonata pt viola (op.147) interpretata de Richter si Bashmet(Regis sau Melodiya) pe de o parte, si Kim Kashkashian si Robert Levin (ECM) pe de alta parte. Worlds apart.. |
#35
Posted 31 March 2013 - 20:01
gigel de hohenţolărn, on 31 martie 2013 - 19:52, said:
urăsc ideea de disc. să se învârtă ceva în unitate. câh. primul lucru pe care-l fac când îmi iau un sidiu e să-l ripuiesc (nu sunt un fanatic al formatelor lossless) şi să arunc sidiul în vreun dulap ceva. Îmi cer scuze dacă deviez discuția dar ar merita făcut un topic și cu partea tehnică folosită la audiții. De pildă eu și robinson dintr-acolo am aterizat pe forumul acesta (de fapt eu am aterizat, pe el l-am tras de o aripă ) Strict de curiozitate - Tu asculți mp3-uri din computer ? Pe ce boxe ? |
#36
Posted 31 March 2013 - 20:10
bibiaudiofil, on 31 martie 2013 - 20:01, said: Îmi cer scuze dacă deviez discuția dar ar merita făcut un topic și cu partea tehnică folosită la audiții. De pildă eu și robinson dintr-acolo am aterizat pe forumul acesta (de fapt eu am aterizat, pe el l-am tras de o aripă ) Strict de curiozitate - Tu asculți mp3-uri din computer ? Pe ce boxe ? fie la nişte căşti destul de mari şi no name, la care joasele se aud foarte mişto, fie pe un sistem 2-1 altec lansing nuş de care . urechea mea nu sesizează niciun fel de diferenţe între un mp3 la 128 joint stereo şi un sidiu original. sunt convins că cinstita mea placă 00:1b.0 Audio device: Intel Corporation 5 Series/3400 Series Chipset High Definition Audio (rev 06)nu prea e în stare să redea cine ştie ce calitate & şit. dar eu sunt satisfăcut. |
Anunturi
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users