Alfabetul chirilic românesc vechi

Bună tuturor, vreau să vă întreb : știe cineva să scrie în chirilica românească veche?

Bazele le știu (Б=B, В=V, Г=G sau GH, etc), dar am mai multe nelămuriri : când folosesc І și И? Care e diferența dintre О, Ѻ și Ѡ? Cum se scriu diftongii /o̯a/ și /jo/?

Mulțumesc!

 Agachi, on 21 octombrie 2012 - 14:55, said:

Nu mă pricep bine, dar am citit cîteva cărți românești vechi în alfabetul chirilic și pot să vă spun că nu exista o normă clară. Erau diferențe de la o carte la alta și de fapt chiar fiecare carte era inconsecventă într-o mulțime de privințe. Se întîmpla chiar ca același cuvînt să fie scris altfel de la o pagină la alta, deși autorul era același. Probabil explicația este că se scria foarte puțin românește, deci de fiecare referința era limba slavonă. Dar fonetica celor două limbi era diferită, deci regulile slavone nu puteau fi aplicate simplu la română.

Problema inconsecvenței a rămas pînă tîrziu, inclusiv după trecerea la alfabetul latin. Lucrările publicate de Școala Ardeleană sînt tot amestecate, cu reguli diferite de la o carte la alta și în cadrul fiecărei cărți. Chiar în cărțile din jur de 1900 inconsecvențele erau încă la tot pasul. Abia mai tîrziu norma s-a stabilizat, lumea s-a obișnuit cu ea, iar cărțile au început să aibă o grafie uniformă, cu foarte puține greșeli.

Cumpără-ți cartea de mai jos de pe Okazii.ro sau din altă parte :

G. Mihăilă: Cultură și literatură veche în context european
(Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979)

Are o secțiune de vreo 150 de pagini numită:

O dimensiune mai puțin cunoscută a culturii lui M. Eminescu: Limba paleoslavă

În această secțiune este inclusă traducerea unei cărți de gramatică paleoslavă (slavonă) făcută de Eminescu după originalul scris în germană de A. Leskien și publicat în 1871. Traducerea nu este completă, dar este de ajuns pentru a înțelege niște noțiuni cum sînt acelea despre care te interesezi tu.

Iată ce spune printre altele G. Mihăilă în studiul introductiv:

<-------------------Începutul citatului----------------->

Traducînd cu deosebită acuratețe Manualul lui A. Leskien, Eminescu a adăugat pe alocuri unele explicații, deosebit de interesante pentru conturarea preocupărilor sale lingvistice, pe care le vom releva în note. De asemenea, o semnificație deosebită o au cuvintele subliniate (de regulă cu două sau trei linii) -- mai ales la Glosar --, prin care poetul traduce cuvintele slave vechi (evident, pe baza echivalentelor germane din textul original): în acest fel el atrage atenția asupra faptului că respectivele cuvinte românești sînt de origine slavă, și anume provin din cuvîntul glosat sau de la unul derivat din aceeași rădăcină. Cititorul va observa că numărul acestora se ridică la aproape o sută, ceea ce echivalează cu tot atîtea etimoogii, în esență judicioase, alături de cîteva apropieri mai puțin fondate, explicabile prin stadiul de acum un secol al etimologiei românești. Să nu uităm că la acea dată nu apăruse încă volumul al doilea al Dicționarului etimologic al lui A. Cihac, consacrat printre altele, elementelor de origine slavă, ce avea să fie tipărit abia peste patru ani, în 1879. În momentul în care, studiind printre primii în România în mod temeinic limba veche, Eminescu își făcea notațiile etimologice, în filologia slavo-română nu existau pentru cuvintele de origine slavă decît: tabelele manuscrise ale lui I. Budai-Deleanu din anii 1812-1818, necunoscute pe atunci publicului științific; lista de cuvinte a lui Iacov Hinkulov, apărută în Rusia (1840) și cea a lui J. Sterija Popoviæ, tipărită în Serbia (1847), inaccesibile poetului; Vocabularul de vorbe streine, tendențios și imperfect al lui I. Heliade-Rădulescu (1847); în fine, lucrarea etimologică a lui Fr. Miklosich (1861) și referirile acestuia presărate în Lexiconul paleoslav-greco-latin (1862-1865), citat de Eminescu mai tîrziu, în 1881. Chiar etimologiile lui Hasdeu la cele 200 de cuvinte extrase din Lexiconul slavo-român (atribuit ulterior lui Staicu din Tîrgoviște) -- pe care Eminescu voise să-l achiziționeze pentru Biblioteca Centrală din Iași -- aveau să apară în volumul I al Cuventelor den bătrîni abia peste trei ani, în 1878.

Așadar, în această lumină trebuie apreciate eforturile poetului de a stabili etimologia unui mare număr de cuvinte românești de origine slavă. Cunoașterea acestora, printr-un studiu aprofundat și prin citirea și transcrierea atîtor manuscrise ce cuprindeau "limba veche și-nțeleaptă", îl îndreptățeau să scrie astfel într-o perioadă cînd în unele cercuri dominau încă tendințele puriste:

"Celor cari vor o purificare absolută a limbei li vom răspunde că acele vorbe pe cari vor ei să le alunge sînt așa de concrete, așa încrescute în țesătura limbei române, încît trebuie să rupi țesătura toată ca să le scoți -- și cum că limba se deșiră alungînd vorbele de-o iluzorie origine slavă, e dovadă în latiniștii noștri."

G. Mihăilă: Cultură și literatură veche în context european (pag. 76-77)
Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979
<-------------------Sfîrșitul citatului----------------->

Eminescu a prevăzut deci "deșirarea" limbii din cauza nesăbuinței latinomanilor de a modifica limba pentru a o face cît mai asemănătoare cu latina, proces care i-a alterat ființa naturală, dezvoltată de-a lungul veacurilor. Procesul de dezintegrare a limbii, început în secolul 19 și oprit prin adoptarea unei ortografii fonetice, a fost repornit de academicienii rău intenționați care în 1993 au scos din limbă cuvîntul neaoș "sînt" și l-au înlocuit cu unul străin ("sunt"), în același timp complicînd ortografia prin introducerea în poziție mediană a literei inutile Â. Acest atac la "țesătura" limbii, făcut pentru a ascunde colaboraționismul cu comuniștii al academicienilor, este la originea "deșirării" limbii de azi, evidențiată de scrierea fără diacritice și de folosirea pe scară largă a unor cuvinte englezești neadaptate ortografiei romîne, în locul cuvintelor romînești echivalente.

Academia Română l-a făcut membru post-mortem pe Eminescu, obligîndu-l să stea alături de călăi dovediți ai culturii romîne, care nu au fost dați afară după 1990 din rîndurile membrilor Academiei. Este evident o batjocură fără seamăn pe care trebuie s-o suporte după moarte Eminescu, la fel cum tot batjocură incredibilă este ruperea țesăturii limbii romîne făcută de academicieni în 1993, contra opiniei lingviștilor.

Mulțumesc mult pentru toate sfaturile! Al fi dorit să văd ce zice cineva obișnuit cu vechiul alfabet chirilic românesc, dar nu e nici o problemă, mai văd câteva cărți, poate am noroc și o găsesc ceva bun.
Dacă este totuși cineva, îl rog să îmi răspundă!
Mulțumesc!

Studiez deja de mai mult timp alfabetul chirilic român, poate este cam târziu, dar I nu prea se folosește (măcar înainte de 1830 nu se folosea). I-urile diferite sunt И, Ï și Й. И-ul normal corespunde cu latinul I, Ï-ul corespunde defel cu I, doar că apare în diftonturi/triftonguri. Й-ul este un I scurt, de obicei situat la sfârșitul unui cuvânt (Bucureștй). /jo/ se scrie de obicei ïѡ și /o̯a/ întotdeauna ѡá (la o și ѡ mai am de învățat).

Buna ziua,
am gasit aceasta bucata de hartie intr`o carte de pe la sat
pare destul de veche si cred ca e scrisa in chirilica
intelege cineva ce scrie pe ea ?
multumesc[ https://s22.postimg.org/kq41rvpk1/fila_veche.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

 vladumihai, on 04 octombrie 2016 - 10:04, said:

Scrie cam așa:


Sfînta
și
dumnezeiasca
LITURGHIE
întru Mărirea Sfintei de-o ființă de viață fă-
cătoarei, și nedespărțitei Troiță, Ta-
tălui, și Fiiului, și Sfîntului Duh.
În vreamea Preaosfințitului împăratului
FRANȚISCUS AL DUOILEA
fiind guvernator Țării Ardealului Excelenia
Sa Domnul Grof
Gheorghie Banfii,
Cu slobozenia Înălțatului Crăescului Gubernium.
S-au tipărit în Sibiu în Tipografia lui Petru Bart.
1798.


O găsesc și aici:
http://clasate.cimec...93C627C4DABC028

Multumesc AdiJapan pt raspuns, o am de mult timp si chiar nu stiam ce scrie pe ea. Cred ca desi fila are marginile drepte, o fi fost rupta dintr`o carte . Toate cele bune.

E ortodoxă sau greco-catolică?  

Quote

Expresia asta este cum nu se poate mai ciudată ...
În primul rând, pentru că alfabetul chirilic este doar ... chirilic, nu și românesc. Este adevărat, scrierile vechi în limba română foloseau alfabetul chirilic, dar asta e altceva. Nu a existat însă nicidecum un alfabet chirilic românesc (vezi aici: https://ro.wikipedia...abetul_chirilic).
Pe de altă parte, dacă e chirilic, e cu siguranță vechi ...

 stancosty, on 05 noiembrie 2016 - 01:41, said:

Greșiți în ambele privințe.

Alfabetul chirilic românesc vechi face parte din familia alfabetelor chirilice, dar nu e identic cu toate. De altfel, dacă ați fi citit articolul acela de la Wikipedia pînă la capăt ați fi dat peste o legătură spre articolul Alfabetul chirilic român (denumirea le aparține editorilor Wikipediei, eu aș fi zis românesc). Și e firesc să fie diferit de alte alfabete chirilice, pentru că fonologia limbii române e diferită.

Iar alfabetul chirilic românesc are mai multe variante. El a evoluat de-a lungul secolelor, apoi a încetat să mai fie utilizat pe la sfîrșitul secolului 19, iar pe urmă a început să fie folosit din nou, dar în altă formă, în Republica Moldova, cînd făcea parte din URSS. El se mai folosește și azi, în Transnistria, pentru scrierea limbii române. Deci nu e automat vechi, din moment ce e și actual.