Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Mezina familiei, Merida BigNine

The Tattooist of Auschwitz (2024)

Se poate recupera numar de telefo...

Upgrade de la MacBook Pro M1 cu 8...
 Ce tip de monitor am nevoie pt of...

Resoftare camera supraveghere

Cu ce va aparati de cainii agresi...

Nu imi platiti coletul cu cardul ...
 Exista vreun plan de terorizare p...

Schimbare adresa DNS IPv4 pe rout...

Recomandare Barebone

Monede JO 2024
 Suprasolicitare sistem electric

CIV auto import

Mutare in MOZAMBIC - pareri, expe...

Scoatere antifurt airtag de pe ha...
 

Televiziunea HD și 3D, abia la început în România, Europa se pregătește pentru SAT>IP și Ultra HD

- - - - -
  • Please log in to reply
3 replies to this topic

#1
sir_petre

sir_petre

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,861
  • Înscris: 06.04.2008
Televiziunea în format HD și 3D este abia la început în România, însă piața TV din Europa se pregătește pentru tehnologii superioare: SAT>IP, prin care posturile de pe satelit vor putea fi recepționate de toate echipamentele dintr-o casă (televizor, laptop, tabletă, smartphone), și Ultra HD.


O dată cu apariția noilor metode de recepție (tabletele și telefoanele inteligente), potențialul oferit de noile tehnologii începe să fie exploatat de din ce în ce mai multe companii de telecomunicații, care se bat în a lansa standarde superioare celor existente pe piață.

Astfel, HD-ul și 3D-ul par să nu mai fie suficiente și companii precum SES (care operează în prezent 51 de sateliți la nivel internațional) încearcă să câștige teren prin lansarea unor tehnologii superioare: Ultra HD (sau servicii 4K), care va oferi o calitate a imaginii și mai ridicată decât actualul High Definition, dar și SAT>IP, prin care posturile de televiziune de pe satelit (care în prezent pot fi vizionate doar prin intermediul unui televizor conectat la o antenă) vor putea fi recepționate pe orice echipament dintr-o casă - televizorul, PC-ul, laptopul, smartphone-ul sau tableta.

Lansarea acestor servicii Ultra HD și SAT>IP a fost anunțată în cadrul unui eveniment organizat în contextul târgului de comunicații IBC, care se desfășoară în perioada 6-11 septembrie, la Amsterdam.

"Prin intermediul Ultra HD, clienții noștri - unii dintre cei mai mari radiodifuzori din lume - vor beneficia de o calitate a imaginii și mai ridicată", a declarat Ferdinand Kayser, Chief Commercial Officer al companiei de sateliți SES.

El a precizat că serviciile comerciale Ultra HD vor fi lansate de SES în următorii trei ani. "Ne așteptăm ca Ultra HD să joace un rol important la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016", a spus Ferdinand Kayser. "Ultra HD va duce experiența de vizionare a publicului la un alt nivel", a precizat el.

Potrivit informațiilor prezentate în cadrul târgului IBC, tehnologia Ultra HD va putea fi "văzută" pentru prima dată în Germania, la televiziunea Sky, parte a grupului News Corp, controlat de magnatul Rupert Murdoch.

SES dezvoltă tehnologia Ultra HD în condițiile în care compania, al cărei sediu central se află la Luxemburg, este lider la nivel mondial în privința tehnologiei High Definition. SES retransmite pe sateliții săi un număr de peste 5.100 de televiziuni, inclusiv 1.324 de televiziuni în format HD, aceste posturi ajungând în peste 258 de milioane de case din lume.

Kayser a mai spus, în cadrul aceluiași eveniment, că satelitul este în prezent cea mai importantă infrastructură TV din Europa, care deservește 83,6 milioane de gospodării ce recepționează servicii de televiziune analogică și digitală. În schimb, 79,4 milioane de case europene recepționează servicii de televiziune terestru, iar 69,25 milioane de case din Europa recepționează servicii de televiziune prin cablu. În același timp, IPTV continuă să fie un jucător minor în Europa, deservind doar 15,99 milioane de case.

În același timp, prin tehnologia SAT>IP, compania SES și-a propus să inventeze "un nou standard".

"Conținutul va fi privit la televizor, însă va veni din diverse medii. Întrebarea este cum poate fi distribuit un semnal de satelit către diverse receptoare. Am creat soluția SAT>IP, prin care televiziunile de pe satelit pot fi văzute pe orice device", a spus Ferdinand Kayser.

"Vrem să creăm un standard pe care oricine să-l poată folosi apoi. SAT>IP este o nouă tehnologie IP pentru primirea și distribuirea semnalului de satelit. SAT>IP permite ca programele de pe satelit să fie distribuite, precum tradiționalul IPTV, în orice rețea IP", a spus la rândul său Thomas Wrede, vicepreședinte pentru sisteme de recepție la SES.

Thomas Wrede a precizat că tehnologia SAT>IP va permite recepția simultană a până la opt posturi TV pe opt ecrane (televizor, laptop, tabletă, smartphone etc.) diferite din casă. În prezent, pentru fiecare televizor trebuie folosit câte un receiver de satelit dedicat.

Wrede a mai spus că primele aparate care au la bază tehnlogia SAT>IP au fost produse și vor fi disponibile de la sfârșitul lunii septembrie, inițial, pe piața din Germania.

Pe de altă parte, dezvoltarea tehnologiei 3D stagnează la nivel internațional din cauză că programele în format 3D pot fi vizionate numai cu echipamentul special, respectiv ochelarii specifici.

"Oferim servicii 3D pentru cei mai importanți operatori de televiziune din Europa, însă 3D nu se va dezvolta până când programele 3D nu vor putea fi vizionate fără ochelari", a explicat Ferdinand Kayser.

În prezent, prin intermediul sateliților SES, sunt retransmise televiziuni 3D precum BSkyB (recepționat în Marea Britanie și Irlanda), Canal+ (Franța), Sky (Germania), Viasat (Scandinavia), Brava 3D (paneuropean), Penthouse 3D (paneuropean), SES Astra 3D demo channel (paneuropean) și Canal+ Demo 3D (Spania), potrivit informațiilor oferite MEDIAFAX de SES.

Toate aceste tehnologii par a fi însă foarte departe de România, unde televiziunile abia încep să implementeze formatul HD în propriile programe. Totuși, pe platformele de cablu și satelit din România sunt disponibile în prezent și câteva posturi HD, între care Pro TV HD, Acasă HD, Sport.ro HD, HBO HD, TVR HD, Eurosport HD, Discovery Showcase HD, National Geographic HD, Digi 24 HD și U HD.

În ceea ce privește tehnologia 3D, clienții români pot opta în prezent doar pentru un canal - High TV 3D -, care se regăsește în grila UPC România.

De altfel, România se află pe ultimele locuri în Europa în privința digitalizării TV, potrivit Satellite Monitor, un studiu realizat de compania SES și în care sunt monitorizate 35 de țări europene în ceea ce privește gradul de digitalizare TV.

România se situează pe locul 30 din 35 de țări europene monitorizate, cu o cotă de digitalizare de 42%, fiind urmată doar de Lituania (39%), Bosnia (36%), Ucraina (29%), Serbia (24%) și Belarus (16%), în timp ce Finlanda este singura țară din Europa complet digitalizată, potrivit aceleiași cercetări furnizate MEDIAFAX de SES.

La această situație se adaugă faptul că, în august 2010, Guvernul român a decis să amâne până la 1 ianuarie 2015 tranziția de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră.

Astfel, Martin Ornass-Kubacki, Vice President & Chief Regional Officer al SES pentru Europa Centrală și de Est, a subliniat la târgul de comunicații IBC de la Amsterdam, din nou, interesul SES pentru susținerea procesului de tranziție la televiziunea digitală din România.

Kubacki a mai declarat, pentru MEDIAFAX, că autoritățile române ar trebui să nu piardă din vedere că sateliții reprezintă cea mai bună alternativă și, totodată, un mijloc complementar de distribuție pentru rețelele terestre de distribuție a semnalului TV.

De aici http://www.zf.ro/bus...tra-hd-10047678

#2
iceboy2010

iceboy2010

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,716
  • Înscris: 13.09.2011
Intersant articolul , in fiecare zi afli cate ceva nou si la noi in romania sunt mai multe posturi HD  nu doar cele enumerate mai sus . Poate poate in umratorii ani o sa avem si noi mai multe posturi Full HD , sa nu mai zic de Ultra HD.

#3
cristi0304

cristi0304

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,058
  • Înscris: 31.05.2010
Poate ar fi buna unirea cu: http://forum.softped...-hdnu-ultra-hd/ Posted Image

#4
sir_petre

sir_petre

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,861
  • Înscris: 06.04.2008
@cristi0304

Din pacate nu am vazut postul din topicul respectiv. Este vorba de acelasi articol. Rog un moderator sa faca corectiile necesare. Subiectul apartine lui ShevaDani.

Anunturi

Bun venit pe Forumul Softpedia!

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate