psihoterapeut bun in Bucuresti

Salutare tuturor,

Aș dori recomandările voastre cu privire la un psiholog (sau psihoterapeut, nu sunt sigur că înțeleg foarte bine diferența) cu multă experiență și capabil de profunzime și finețe în analiză. Insist pe aceste calități deoarece am constatat de-a lungul timpului că problema mea este deosebit de subtilă și complexă, cu resorturi intime, care nu se pretează la abordarea de tip 'pac-pac' pe care au avut-o toți specialiștii la care am fost - evident fără succes - până acum. Eu am nevoie de un om care să asculte cu atenție ce îi spun, să fie atent la detalii și, mai ales, să aibă suficientă înțelepciune - și cultură - cât să realizeze limitele formării sale și, poate, să le depășească. Sunt conștient că cer aproape imposibilul, dar aștept sugestiile voastre și vom vedea în ce măsură acești oameni se vor apropia de ideal. Mulțumesc!

 GOC, on 12th March 2012, 01:12, said:

Ce zici puiule!?
Eu nu cred ca o sa gasesti asa ceva, cauta tu un doctor care nu se crede macar de câteva ori pe zi Dumnezeu.
Era bine daca spuneai am fost la doctorul cutarita(alt nume, anonimat): nu mi-a placut aia, nu mi-a convenit aia, psihologia ca si medicina în sine este bazata si pe credinta în tratament, daca tu bagi pastile cu sacul si crezi ca nu au macar un efect... corpul tau respinge tratamentul, stiu: paradox.

Edited by AirGod, 12 March 2012 - 07:43.

Buna, GOC. In primul rand, da-mi voie sa incerc sa lamuresc diferenta intre psiholog si psihoterapeut. Psihologul este o persoana care a urmat facultatea de Psihologie. El sau ea nu poate sa ofere servicii de psihoterapie. Poate face evaluare, interventie in cazuri de urgenta, etc, dar nu psihoterapie. Pe de alta parte, psihoterapeutul este un psiholog sau un medic care a urmat o formare in psihoterapie. Aceasta poate fi un masterat sau o scoala postuniversitara bazata pe o orientare psihoterapeutica anume. Sper ca aceasta scurta explicatie sa iti fie de folos.

In al doilea rand, in ciuda faptului ca, din pacate, nu iti pot recomanda pe cineva anume, vreau sa iti sugerez ca in alegerea psihoterapeutului potrivit sa ai in vedere cateva lucruri. Primul dintre ele se refera nu atat la persoana terapeutului, cat la asteptarile tale. Mi se pare foarte bine ca stii exact ce vrei. Oricum, nu uita sa ii comunici celui pe care il alegi ce asteptari ai. Daca la un moment dat simti ca terapeutul tau nu intelege ceva din ceea ce incerci tu sa ii transmiti, nu te sfii sa ii spui asta. Terapia nu este un concurs din care cineva castiga si altcineva pierde. Nimeni nu are de castigat daca tu, clientul, te pozitionezi exclusiv ca evaluator si astepti ca terapeutul tau sa ghiceasca prin ce treci. Sigur, el este mai sensibil la trairi subtile si profunzime, dar nu e magician. Nu poate citi gandurile. Sigur ca e bine si indicat sa privesti atat procesul, cat si persoana cu care lucrezi, cu un ochi critic. Dar nu tot timpul. Din fericire, si terapeutul este tot un om, ca si tine, chiar daca are pregatirea necesara pentru a oferi servicii de psihoterapie. Asta inseamna ca are nu numai defecte si scapari, ba chiar potentialul de-a face cate o gafa, dar si capacitatea sa inteleaga ce simti si prin ce treci, data de simplul fapt ca suntem, fundamental, construiti pe acelasi calapod.

Cred ca ti-ar folosi sa privesti intregul proces de psihoterapie ca pe o relatie diferita si speciala, in cadrul careia ambii parteneri sunt respectuosi, atenti, autentici si deschisi unul cu celalalt. Sigur ca asta cere un anume tip de efort si nu toti psihoterapeutii (sau oamenii) sunt capabili de el. E nevoie sa alegi cu grija. Dar cred ca alegerea ar fi mai simpla daca ti-ai privi terapeutul din punctul de vedere al compatibilitatii dintre voi, mai mult decat din perspectiva a ceea ce el pare sau nu a intelege. Incearca, de la primele sedinte, sa afli cat mai multe despre felul in care lucreaza cel din fata ta, pe ce principii se bazeaza metoda sa, care sunt limitele ei si asa mai departe.

Mai mult, si nu pot sublinia suficient acest aspect, psihoterapiile care au succes se bazeaza foarte mult pe efortul clientului. Conteaza ceea ce poate si isi doreste acesta si masura in care el este pregatit sa schimbe ceva la sine insusi, sa inteleaga ceva, sa se accepte pe sine si pe ceilalti. Terapeutul este un catalizator, un declansator de reactii, un instrument in psihoterapia clientului sau.

Acestea fiind zise, sunt de acord cu tine ca gasirea unui terapeut potrivit (observa ca nu am scris "bun") este dificila, asa ca iti urez succes si, atunci cand va fi momentul, spor la treaba!

@Andreea:

Mulțumesc mult pentru lămurirea cu privire la psiholog vs. psihoterapeut, o să știu să folosesc termenul corect de acum înainte

Sunt conștient de faptul că, la fel ca în orice relație, și în relația psihoterapeutică ambele părți trebuie să dea dovadă de bunăvoință, să treacă peste imperfecțiuni, și să depună efort pentru stabilirea și menținerea acesteia. În același timp însă, un psihoterapeut este dator să îți câștige un minim de încredere încă de la început. Un anumit nivel de precauție este necesar pentru că pe piață există mulți șarlatani și diletanți, unii chiar cu diplomă și toate autorizațiile necesare. Din păcate se pare că am avut 'norocul' să dau în mare parte tocmai peste acest gen de cazuri, acesta fiind și motivul pentru care aș dori recomandări, ca să pot merge mai 'la sigur'.


@AirGod:

Cred că ceea ce vreau să spun mai exact este că un bun profesionist are o relație sănătoasă cu modelele pe care le-a asimilat în cursul formării sale; și acest lucru se aplică pentru orice intelectual: ingineri, oameni de știință, etc. Un intelectual mediocru privește modelele ca pe ceva infailibil și le aplică orbește. O asemenea persoană poate fi considerată până la un anumit punct competentă, și poate obține rezultate în general satisfăcătoare, deoarece, statistic vorbind, majoritatea problemelor care i se prezintă vor fi relativ simple și ușor încadrabile în modelele predate. Pentru problemele mai complicate însă, este nevoie de un grad superior de înțelegere. Bunii profesioniști înțeleg faptul că modelele sunt doar niște abstracții valide în anumite condiții, și verifică în permanență concordanța dintre teorie și realitate. Nu în ultimul rând, un bun psiholog trebuie să știe că natura domeniului său nu îl scutește de necesitatea de a emite ipoteze coerente, logice și falsifiable. Așa privesc eu problema și am nevoie de un psihoterapeut care să o privească în mod similar.

 GOC, on 13th March 2012, 21:13, said:

Tu nu ai nevoie de psihoterapeut sa te invete el pe tine, ci tu pe el. Tu deja sti tot. Esti sustenabila si falsifiabila.

 Andreea_Radu, on 12th March 2012, 18:16, said:

Exceptionala postare.

 GOC, on 13th March 2012, 22:13, said:

Goc, eu am sa fiu mai abrupta, considerand ca Andreea a expus foarte bine in reply-ul ei. Nu stiu care este problema pentru care doresti sa intri intr-o terapie, dar una care vine sa ingreuneze lucrurile e tocmai faptul ca startul pentru tine e evaluarea terapeutului nu motivatia ta personala. Faptul ca ai parasit mai multe terapii nu ridica semne de intrebare asupra profesionalismului terapeutilor. Ar merita sa te gandesti care este cu adevarat scopul pentru care ai incepe (si continua ) o terapie.

Edited by roua, 19 March 2012 - 21:31.

 Andreea_Radu, on 12th March 2012, 19:16, said:

Să încercăm puțină logică:
1. Toți psihoterapeuții sunt psihologi, nu toți psihologii sunt psihoterapeuți.
2. Niciun absolvent de psihologie nu este psiholog.

Ce mai rămâne de tranșat este diferența dintre psihoterapeut și psiholog clinician, dar o face Daniel David mai bine decât mine.
Psihologia clinică este știința care studiază factorii psihologici implicați în starea de sănătate și de boală. Așadar, psihologia clinică este focalizată (1) atât pe aspectele de promovare a sănătății și prevenție a patologiei (pentru clienți) (2) cât și asupra aspectelor de tratament psihologic al tulburărilor care implică în etiopatogeneză mecanisme psihologice (pentru pacienți) (APA; David, 2006)
Cu alte cuvinte, psihologul clinician se ocupă cu:
• Psihodiagnostic și evaluare clinică (se evaluezază atât tabloul clinic/mecanismele etiopatogenetice psihologice cât și stările de sănătate/mecanismele de sanogeneză);
• Intervenție psihologică (atât pentru promovarea sănătății și dezvoltare personală cât și pentru tratamentul tulburărilor psihice și/sau a celor care implică în etiopatogeneză mecanisme psihologice);
• Cercetare;
• Educație și formare profesională.
În practică am întâlnit colegi din diverse școli de formare care nu puneau deloc sau puneau puțin preț pe evaluare. Consider că acest tip de abordare este periculos, căci dacă nu știi de unde pleci îți este neclar și unde vrei să ajungi.
Ba chiar am întâlnit situații în care, în lipsa unei evaluări complete, psihoterapeutul se oprea la ceea ce constata pe axa I și nici măcar nu s-ar fi dus cu mintea că ar mai putea fi ceva și pe axa II.
Spre exemplu, o colegă de formare experiențială a lucrat cu cineva pentru ceea ce ea văzuse ca fiind o anxietate generalizată, însă nu a bagat de seamă că s-ar putea să fie forma despre o tulburare de personalitate.
Odată diminuată anxietatea, a răsărit un borderline în toată splendoarea sa și s-a comportat ca atare.

Nu susțin supremația clinicianului asupra școlilor / curentelor psihoterapeutice, însă cred că tărie că acesta are o mai bună capacitate de evaluare și mai multe instrumente de intervenție.
Din păcate, la noi, spre deosebire de Marea Britanie, accesul la psihologia clinică este destul de facil și mulți aiuriți își fac de cap în acest domeniu.
În UK, doar un titlu de doctorat îți oferă dreptul de a avea titlul de psiholog clinician (DClinPsy) cu un program de trei ani.

Cât despre psihoterapeuți, observ cu uimire cât de new-ageiști pot fi. Am mai spus pe aici cazul colegei care face vindecări munay-ki în cabinet, sau cazul lui Teodor Vasile care combină psihoterapia cu reiki, într-un mod aflat la marginea științei. Ba chiar și-a dat și doctoratul pe tema asta. http://www.unibuc.ro...ca integrativa/

 roua, on 19th March 2012, 22:09, said:

În privința motivației și scopului lucrurile sunt foarte clare. Consider că am o, să-i zicem, boală și vreau să mă vindec. Problema e că vreau un doctor și dau numai de vraci. Mie mi se pare foarte normal să îmi evaluez terapeutul. Tu nu ai fugi cât colo dacă te-ai duce la cabinetul medicului cu o problemă și ți s-ar vorbi de demoni, lipitori, lăsare de sânge, etc.? Sau dacă i-ai spune că verși sânge și el te-ar trimite la oftalmolog să-ți pui noi ochelari? Oricât de binevoitor și flexibil ai fi, crezi că lucrurile se pot îmbunătăți în vreun fel semnificativ dacă mai continui discuția cu acel om?

 softpedistul, on 3rd April 2012, 12:15, said:

Absolut de acord. Am trăit de multe ori exact aceste cazuri de diletantism și neprofesionalism din partea terapeuților, în special partea cu diagnosticarea în absența unei evaluări complete. Mi s-a întâmplat chiar să mi se pună un diagnostic aberant gen 'anxietate socială' și să mi se ofere un plan de terapie încă de la primele ședințe, fără ca să se fi discutat nici măcar lucruri elementare, cum ar fi relația cu părinții. Aș fi putut foarte bine să fi fost, de exemplu, bătut/schingiuit/violat/etc. în copilărie, să fi stat prin pușcării, ș.a.m.d., și acest terapeut n-ar fi aflat niciodată de asemenea elemente, zic eu, cât se poate de relevante pentru orice fel de simptome din prezent. Cât despre new-age-iști, no comment. Nu îmi pot imagina pe cineva care crede în asemenea bazaconii ca fiind capabil/ă să înțeleagă o problemă pe care și eu de-abia reușesc să o cuprind cu mintea, și chiar și atunci doar pentru câteva clipe.

Aș fi dispus să încerc și psihologi clinicieni, dacă îmi poți face câteva recomandări (eventual pe PM).

 GOC, on 8th April 2012, 00:24, said:

Salut Domnule GOC.

Pot să te întreb de ce nu încerci să-ți expui problema aici, pe larg ? Nu e obligatoriu să iei ceva în calcul. Purtăm o discuție user-user. E gratis, și nu pierzi absolut nimic.

Diagnosticul anxietate socială nu este deloc un termen ieșit din comun. Mai mult. Un psiholog putea să-ți dea diagnosticul ăsta, fără ca el să știe întreaga ta poveste. E deajuns să te asculte, să te înțeleagă și să te citească puțin. Ține cont că afecțiunea la care faci precizare, anxietatea socială, poate fi de moment, dar se poate menține o viață întreagă. Suflecă-te la mâneci și grăbește situația înspre bine.

Am observat că ești un băiat deștept și foarte onest. Este foarte bun lucrul ăsta, în ciuda problemei tale, dar îți mai spun o treabă legat de ce cauți tu. Am observat că ai ținut să precizezi "și cultură" în primul tău post. Mi se pare că te auto-subestimezi mai mult decât trebuie, și cauți un doctor care să te stabilizeze, și-n același timp să fie pe aceeași lungime de undă cu tine din punct de vedere intelectual. Asta nu e o obligație, reține. Tu n-ar trebui să cauți un om inteligent, ci tratament pentru afecțiunea ta. Faptul că tu ești un un om citit, având un vocabular bogat, e bine, dar încearcă să te axezi pe aspectele problemei tale și să cauți o persoană care să aibă cunoștințele psihologice de care ai nevoie. Atât !

Dacă-mi dai voie să te întreb, de cât timp ai observat că ai o problemă ?

 GOC, on 8th April 2012, 01:24, said:

A fost greseala mea c-am presupus din start ca ai apelat la servicii psihoterapeutice profesionale si nu la vraci, asa cum ii denumesti. In mintea mea cele doua nu au nicio tangenta si nici nu m-am gandit la asa ceva din start. De altfel refuz s-o fac, discutia ar deveni redundanta. Totusi, din relatarea ta adresata softpedistului reiese ca in fapt lucrurile cel putin intr-una din terapiile la care ai participat s-au intamplat pe pasi, ceea ce e foarte bine. Foarte multi clienti "cer" un plan terapeutic, e foarte bun si e bine, pentru ca traseaza coordonatele terapiei, cu alte cuvinte ai un schelet pe care construiesti, insa planul terapeutic nu inseamna terapia in sine, asa incat probabil s-ar fi ajuns si la relatia ta cu parintii sau alte contexte care ar fi ajutat terapeutul sa contureze un tablou si apoi sa prelucrati amandoi pe marginea lui. In cazul la care te referi aici e posibil sa fi apelat la un psihoterapeut care s-a centrat pe simptomatologie si care a incercat o terapie de tip tinta, asa o denumesc eu, adica care se centreaza strict pe problema pe care o ai in prezent. Insa aceasta e doar o speculatie, poate ca n-a fost cazul.

Iti poti  lua cateva masuri de precautie, atunci cand intri intr-o terapie fii deschis in sensul de a cere informatii despre terapeutul tau, ce fel de formare/specializare are, daca este atestat de colegiul psihologilor, cata experienta are, cu ce anume s-a confruntat si discutati despre cum va decurge terapia. Totusi e util sa ai in minte ca ceea ce impartasesti terapeutului tau si feedback-ul acestuia inseamna de fapt o relatie terapeutica, iar aceasta se contruieste. Sunt mai mult decat de acord ca terapeutul are atributia de a oferi un cadru terapeutic care sa faciliteze deschiderea clientului insa deschiderea "usii" propriu-zis nu-i apartine lui, fiindca altminteri ar insemna sa forteze, iar asta nu e benefic. In momentul in care simti sau ai convingerea ca lucrurile nu decurg asa cum ti-ai dori dezvaluie acest lucru, pentru ca aici pot zace mai multe aspecte, fie ai asteptari nerealiste, fie sabotezi terapia inconstient, fie terapuetul nu e suficient de explicit, fie exista un blocaj sau o rezistenta din partea amandorura, fie alte lucruri care pot sa apara. A deschide cutia pandorei va folosi terapiei si mai ales tie, tu fiind direct interesat sau daca vrei motivat sa te implici in relatia terapeutica pentru a iesi "luminos" din terapie.

Daca-mi este permisa o opinie. Parerea mea este ca ar trebui sa apelezi la un psihoterapeut chiar daca vei fi vazut si de un clinician mai intai, este foarte posibil ca acea persoana sa indeplineasca ambele conditii, insa dupa parerea mea ar trebui sa vezi  si un psihoterapeut care nu se va axa (doar) pe evaluare si diagnostic ci te va ajuta sa prelucrezi psihodinamic. Insa pana la urma urmei e doar o parere. Important este sa gasesti un psihoterapeut cu care sa poti construi acea relatia de incredere si acceptare neconditionata in asa fel incat sa poti deschide cutia Pandorei. Iti urez succes.

Buna,

Nu stiu daca mai este de actualitate subiectul, imi dau si eu cu parerea:

1) Clinicienii pun diagnostice. Conform DSM toti oamenii pot fi dignosticati cu cel putin o afectiune. Inteleg ca tu consideri ca suferi de o "boala". Mie imi place sa o numesc suferinta psihica. Cum nu exista 2 oameni la fel, asa nu exista nici 2 oameni suferinzi in acelasi fel.

2) Doctorul in limba romana, in mod comun, desemneaza 2 tipuri de profesionisti: medic sau persoana care poseda un titlu doctoral. Tie s-ar putea sa nu iti trebuiasca nici unul dintre ei . Poti gasi psihoterapeuti absolventi de medicina, cu formare in psihoterapie, daca asta iti doresti, care pot avea chiar si un titlu doctoral. Te poti adresa fie unui psihiatru (medic), fie unui psihoterapeut. Psihiatrul, in 99% din cazuri, iti va prescrie niste medicamnte si te va trimite acasa. Daca e un pic "altfel" iti va recomanda si o psihoterapie. Din cate observ din discursul tau, nu pari sa ai nevoie de medicatie. Eu personal sunt impotriva medicamentelor psihotrope.

3) Inteleg ca ai vazut mai multe persoane pana acum (vraci, psihologi, psihoterapueti, psihiatri???). Cum ai ajuns la ei? Ti i-a recomandat cineva? Cred ca in primul rand ar trebui sa te hotarasti ce doresti de la o terapie, si abia dupa aia sa gasesti terpeutul potrivit. Eu inteleg din povestea ta ca esti o persoana cu capacitate de introspectie si autoanaliza. In alegerea unui terapeut este importanta orientarea care crezi ca ti s-ar potrivi cel mai bine. Din pacate la noi este foarte populara terapia cognitiv comportamentala, care este centrata pe simptom. Nu cred ca ti se potriveste, asa ca orienteaza-te spre un analist tranzactional, psihanalist, gestalist.

4) Sunt de acord ca exista multi oameni acreditati, care profeseaza si care habar n-au ce fac.

5) Exista si posibilitatea ca tu in realitate sa nu doresti sa te "vindeci" ci doar sa iti confirmi teroriile sau sa iti autoimplinesti profetia ca nu exista terapeut care sa te poata ajuta, cu alte cuvinte "cauti nod in papura" terapeutilor. Exista tipologia aceasta de client.

6) Ai in vedere faptul ca o terpie "calumea" implica o investie de timp, bani, energie. Trebuie sa fii dispus sa faci aceasta investite.

Iti pot recomanda cativa terapeuti care cred ca te-ar putea ajuta, daca nu ai gasit unul deja.

Succes!

Edited by marlene07, 20 April 2012 - 12:03.

 marlene07, on 20th April 2012, 13:01, said:

Conform DSM „diagnosticul” este nosologic, multiaxial. Cu alte cuvinte, portretul este individualizat, ba chiar merge și spre specificații. De exemplu:  Tulburare depresivă recurentă, episod actual sever fără simptome psihotice. De aceea, prefer în această abordare să folosesc termenul de evaluare multiaxială, decât cel de diagnostic, care face trimitere la o determinare cu un grad sporit de precizie.

 marlene07, on 20th April 2012, 11:01, said:

da, e buna analiza tranzactionala, dupa ce afli ce e parazitarea, paternurile jocurilor si ca jocurile sunt infinite, ce faci? iti dai seama ca trebuie sa parasesti mediul, si daca nu mai poti, ce faci? avansezi spre psihoza? ca sa se mentina agresorii in nevroza pe seama ta?

Edited by orlovisk, 20 April 2012 - 19:54.

Practic luand-o sa inteleg ca in analiza tranzactionala nu se estimeaza deloc resursele si potentialul clientului? Ea se rezuma la a-i arata clientului "tabla de sah" dar nu-i ofera posibilitatea clientului sa invete sa mute? In afara de a suprima vina care e intalnita in majoritatea cazurilor atunci cand vorbim de abuzuri aratandu-i, conform teoriei, unde se plaseaza el in ecuatia familiei lui, ce altceva mai poate face?

Eu cred ca e foarte necesar sa estimezi pericolul decompensarilor. Pe de alta parte, realist vorbind, daca nu exista posibilitatea de a schimba mediul, si deci mediul este factorul de mentinere al simptomatologiei, nu vad unde e rezultatul real in timp. Pot sa il percep in usurarea clientului, si nu este putin lucru, insa scopul urmator al terapiei ar trebui sa fie "ce urmeaza dupa acest pas, incotro ne indreptam, cum vom trai de acum incolo, care sunt resursele". Asta in cazul in care terapia e individuala. Si sigur in cazul in care exista motivatia necesara ca schimbarile sa se produca. Am in vedere aici si recaderile. Si cunoastem, acolo unde istoria personala e resimtita ca fiind traumatizanta sever drumul e lung.

Edited by roua, 21 April 2012 - 10:18.

 roua, on 21st April 2012, 11:12, said:

Sunt mulți AT-iși care spun că Berne ăla a născocit un model explicativ al eului (o teorie), iar epigonii lui au desăvârșit o formă terapie (o metodă).
Păi cu prima sunt de acord. Un model simpatic, accesibil, posibil real și cu iz psihanalitic.
La a doua nu văd nimic, metoda lipsește cu desăvârșire. Adică, au preluat unele tehnici de ici, de colo și cam atât.

Și chiar îmi place AT, pentru că adesea mă folosesc de treaba asta în diverse explicații.

 softpedistul, on 2nd May 2012, 19:19, said:

Ian Stewart, Vann Joines - TA Today: A New Introduction to Transactional Analysis (o carte concentrata, pentru incepatori)
Robert Goulding - Schimbind vieti prin terapia redeciziei
(le puteti gasi pe scribd in romana)


(desigur, sunt superficiale, insa iti poti face o idee despre AT si terapia prin AT; iar daca ai facut terapie cu un analist tranzactional din Occident, unul sa spunem cu zeci de ani de experienta, afli cam tot ce poate oferi AT-ul; recunosc ca nu ajunge AT-ul ca sa explici cum inebunesc unii si cum ar putea parcurge drumul inapoi spre sanatatea mintala)

GOC, nu stiu daca ai gasit psiholog insa iti voi trimite o recomandare pe PM, poate iti va fi de folos. Numai bine!

Salut,

Stie cineva vreun psihoterapeut bun in Bucuresti? Am cateva probleme care ma impiedica sa-mi traiesc viata cum vreau (depresie, anxietate sociala, altele)

Multumesc