Etimologie: cuvîntul „mulțumesc”

Dicționarele spun că mulțumesc vine de la urarea la mulți ani. Din nefericire dicționarele noastre generale nu indică etimologia completă, ci numai unul din etimoane, de obicei cel imediat anterior. Aș fi vrut să știu prin ce etape intermediare s-a produs evoluția, atît din punct de vedere fonetic-morfologic cît mai ales semantic, și de ce păstrăm în continuare ambele formule, cu sensuri diferite.

Întrebarea am pus-o inițial aici, iar răspunsul primit de la Abancor a fost acesta:

abancor, on 21st February 2012, 22:09, said:

Ca problemă secundară, ar fi interesant de văzut de unde vine la mulți ani și ce sens sau ce utilizare avea atunci cînd s-a desprins din el formula mulțumesc.

Întîmplarea face ca tocmai zilele trecute să fi citit ceva despre asta. Cu reflexe contemporane, am căutat mai întîi pe internet, să văd unde am citit. N-am găsit nimic, dar mi-am amintit: acum cîteva zile o ajutam pe fii-mea la lecții și, ca să nu mă plictisesc cînd nu avea nevoie de mine, am luat din bibliotecă la răsfoit "Puțină gramatică", volumul 2, editura Academiei RSR, 1988, o colecție de articole din ziare ale lui Alexandru Graur. Printre articole, unul exact despre urarea "La mulți ani!" (pagina 252). Articolul a fost publicat în România literară pe 1 ianuarie 1972 (deci tema era de moment).

Rezumat:

Începe prin a explica valoarea prepoziției "la", prin traducerea cuvînt cu cuvînt din grecește a urării "Eis polla eti" (care se utiliza ca atare în România, dar a fost și tradusă în românește), cu remarca că "eis" are și înțelesul de "către" sau "spre", ceea ce lasă de înțeles sensul "să trăiești mulți ani" (pe vremuri se utiliza mai des, azi mai rar, și o formulă mai apropiată de ideea de bază: "întru mulți ani!"). Asta "într-o perioadă ceva mai veche", după cum zice Graur. Mai aproape de vremurile noastre, grecii au prescurtat urarea astfel "spollaiti" sau "spollati". Bulgarii au preluat "spolaiti" ca atare, cu sensul de "mulțumesc", cam cum zicem noi unui copil, drept mulțumire, "să crești mare". Noi nu am preluat prescurtarea grecească, ci am "tradus-o", formînd și noi un verb din "la mulți ani", cu sensul de "a spune la mulți ani", care "trebuie să fi sunat la început a mulțăni, formă pe care azi nu o mai găsim nicăieri" (aici Graur pare să speculeze). Apoi, crede Graur, "a mulțăni" a devenit "a mulțămi" din probabila impresie a vorbitorilor că "a mulțăni" e o exprimare regională (cum e "a dorni" în loc de "a dormi", sau "niros" în loc de "miros"), de unde reiese și că, destul de repede, s-a pierdut ideea inițială, lumea nu și-a mai dat seama de unde vine expresia și faptul că acel "n" era la locul său. Apoi, "ă" neaccentuat urmat de "m" a fost schimbat în "u", sub influența lui "u" din prima silabă.

Tema asta e abordată pe scurt și într-un articol (tot "de sezon") despre cuvîntul "an", apărut pe 26 decembrie 1968. Iată paragraful final din articol:

În sfîrșit, urînd cititorilor noștri tradiționalul "La mulți ani!", relev că vechiul grecesc Eis polla eti a devenit în greaca modernă spollati, cu înțelesul de "mulțumesc". Pe acesta bulgarii l-au împrumutat cum se găsea, pe cînd noi l-am tradus în românește: a mulțăni (adică a zice la mulți ani), schimbat apoi în a mulțumi, pentru că pronunțarea cu n a părut rustică (de felul lui niros în loc de miros), iar ă a fost transformat în u sub influența vocalei din silaba inițială.

Mulțumesc mult de subiectul abordat. Foarte interesant!  

Pare un fenomen rarisim în română, destul de "american" - formarea de verbe din orice substantiv sau locuțiune. Am întîlnit ceva similar în Basarabia - verbul "a cadona", adică "a face (cuiva) cadou": "Am venit să te cadonez", "Ce să îi cadonez lui Marian?".

abancor, on 22nd February 2012, 16:25, said:

Mulțumesc, aflu lucruri noi.

Încerc mai jos să reconstitui traiectoria etimologică, folosind informațiile pe care le-ați adus și punctînd părțile care mi-au rămas nelămurite:

- Formula grecească Eis polla eti (Google zice că se scrie εις πολλά έτη), în traducere textuală „înspre mulți ani”, se folosea ca atare și de către români (probabil cîndva în perioada fanariotă?). Nu mi-e clar în ce situații și cu ce sens se folosea de către greci și de către români, dar din paranteza cu bulgarii înțeleg că sensul era cel de „mulțumesc”, o formulă de recunoștință pentru un dar sau un serviciu care ți se face.

- Formula grecească a fost calchiată în română prin traducerea cuvintelor componente și a ieșit la mulți ani. Iar nu e clar cu ce sens se folosea; poate „mulțumesc”?

- Formula la mulți ani, inițial folosită ca expresie fixă, a dat naștere prin derivare la o variantă de verb în forma a mulțăni și avea probabil sensul „a spune la mulți ani” (ce va fi însemnat acel la mulți ani). Verbul era necesar de exemplu cînd părinții le atrăgeau atenția copiilor: Mulțănește-i cumătrului pentru pîine. La care copilul ascultător îi spunea cumătrului: La mulți ani!. (Derivarea nu e „americană”, ci foarte productivă și în română: ușor > ușura, sprijin > a sprijini, în lături > a înlătura etc.)

- Prin procese fonetice a mulțăni devine a mulțumi, fără schimbare de sens. Nu mi-e clar care era acum reacția copilului ascultător: tot La mulți ani spunea? Asemănarea dintre La mulți ani și a mulțumi se redusese, deci legătura nu mai era evidentă.

- Cumva, nu mi-e clar cum, forma mulțumesc (simplă conjugare a lui a mulțumi) ajunge să fie folosită în loc de la mulți ani. Oare copilul ascultător de data asta nu mai vedea legătura dintre La mulți ani și a mulțumi, și atunci reacția lui era să conjuge pur și simplu verbul? Ca de exemplu: Jură-te că așa a fost. - Mă jur că așa a fost., Cere-i iertare bunicului. - Bunicule, îți cer iertare, Mulțumește-i părintelui. - Părinte, îți mulțumesc.

Undeva pe parcurs la mulți ani a trebuit să capete și o utilizare paralelă, cu sensul de azi sau unul intermediar, dar oricum separat de cel de mulțumire. Nu mi-e clar dacă acel sens a apărut de la început (oare îl foloseau și grecii?) sau prin ultimii pași. Oare de cînd zicem La mulți ani la aniversarea vîrstei? Dar la trecerea în noul an?

Fără astfel de clarificări semantice etimologia rămîne doar schițată.

Din păcate mai multe informații nu am. Nici despre folosirea expresiei grecești ca atare în românește nu sînt chiar sigur, am subînțeles-o din textul lui Graur, coroborat cu informațiile de cultură generală (epoca fanariotă și folosirea limbii elene de către clasele sociale superioare). Iată citate din textul lui Graur, referitoare la expresia grecească și la traducerea în română:

"Punctul de plecare este în grecește: s-a zis într-o perioadă ceva mai veche Eis polla eti, care a fost tradus cuvînt cu cuvînt prin "la mulți ani", dar trebuie să notăm că în grecește prepoziția eis mai are și înțelesul de "către", "spre"
[...]
Mai aproape de timpurile noastre grecii au ajuns să pronunțe mai scurt, spollaiti și chiar spollati
[...]
dacă bulgarii au împrumutat formula grecească, noi am tradus-o și din construcția La mulți ani am format un verb, care trebuie să fi sunat la început a mulțăni, formă pe care, e drept, nu o mai găsim astăzi nicăieri."

Căutând pe google expresia grecească am dat peste un cîntec religios, cu variantă și în limbi slave, Eis polla eti Despota (la mulți ani, stăpîne), care se cîntă în cinstea episcopului, cînd acesta e prezent în biserică, și care pare să fie destul de celebru, întrucît l-am găsit cîntat și de un cor american. Asta mă face să mă gîndesc că și biserica e posibil să fi avut un rol la răspîndirea urării respective.

Prepoziția "eis" (pronunțat is) e aceeași care e răspunzătoare pentru denumirea Istanbul (după unele teorii - wikipedia în engleză o pomenește doar pe aceasta, cea în românește enumeră 3 teorii): grecii ar fi răspuns turcilor care îi întrebau, la porțile cetății, "încotro?" "is tin Polin" - adică "la/spre oraș".

Edited by abancor, 26 February 2012 - 12:08.

abancor, on 26th February 2012, 12:06, said:

Bravo, domnule. Observația mi se pare valoroasă. Cred că în cîntecele bisericești și în alte cîntece, colinde, se pot repeta anumite cuvinte și expresii care pot deveni formule cum sînt la mulți ani sau mulțănim. „Să ne vedem cu bine la anu și la mulți ani...”, adică mai scurt „la mulți ani”
Sigur că pot apărea și în procesul vorbirii de ex cineva care întreabă:„Ai zis și tu să trăiscă mulți ani omu ăla de ți-a dat ceva?”, poate întreba mai scurt: „l-ai mulțănit?”
Fără doar și poate muzica și biserica au jucat un rol important în răspîndirea anumitor formule de adresare, de dat binețe, de luat rămas bun, de mulțumire etc.

"Mulţumesc mult" ar fi pleonasm, nu? )

citind replicile, am observat că nu s-a menţionat adjectivul "mulţumit", cu sensul de "satisfăcut". oare care să fie legătura?

şi mai e şi prepoziţia "mulţumită" lui... de ex

Edited by axelanti, 21 September 2013 - 01:15.

"Mulţumesc mult" nu e pleonasm.
"Mulţumită lui" nu e prepoziţie.
Legătura dintre "mulţumesc" şi "mulţumit" este evidentă şi nu necesită vreo explicaţie. "Mulţumit" derivă din "a mulţumi" .

Eu credeam că etimologia era legată de cuvîntul ''mulțime''. Se pare că n-am intuit bine.

axelanti, on 21 septembrie 2013 - 01:15, said:

De ce-ar fi pleonasm? Care dintre cele două cuvinte își are sensul inclus în întregime în sensul celuilalt?

Și apoi, dacă ar fi pleonasm, care e problema?

axelanti, on 21 septembrie 2013 - 01:15, said:

Observații interesante. A mulțumi are mai multe sensuri --- a recompensa, a satisface etc., plus sensurile ca adjectiv și prepoziție derivate din verb --- care nu sînt în mod evident înrudite cu sensul principal de azi, acela de a spune mulțumesc cuiva.

florincroitoru, on 21 septembrie 2013 - 09:03, said:

Mulțumită e prepoziție. E una din puținele prepoziții care cer dativul și ca atare se dă mereu ca exemplu prin cărți și la școală.

Cand cineva face ceva bun pentru noi, noi la randul nostru trebuie sa-i rasplatim cu ceva asemanator sau nu prea. Regula schimbului reciproc. Daca cineva ne felicita cu ocazia zilei de nastere atunci noi suntem nevoiti sa tinem minte cand acel om de asemenea isi sarbatoreste ziua de nastere si sa-l felicitam cu aceasta ocazie. Deci noi ii datoram cu o felicitare.
cuvintul "Multumesc" - provine de la "Mult iti datorez" sau "Mult iti doresc" ce era in trecut cam acelasi lucru.
La fel in mai multe limbi acest cuvinе provine ca si in limba romana.
"Благодарю"(Blagodariu)  din limba rusa "Благо" - binele / "дарю" - daruiesc

quickvox, on 04 octombrie 2013 - 09:20, said:

Prin ce proces (fonetic și semantic) s-a ajuns de la mult îți doresc la mulțumesc? Care ar fi etapele procesului?

Am doar trei cuvinte arhaice pentru mulți.

MULT SUM EST.

Mulțumesc.

Parpanghel, on 06 octombrie 2013 - 19:01, said:

de acord...multzumesc este mult+tzumesc=mult sumesc(t urmat de s se aude tz)...sumesc de la suma,summum=a aduna

ion2013, on 08 octombrie 2013 - 11:50, said:

si articolul asta: http://revistacultur...tumirea“/ sustine acelasi sens de "unire", "adunare", "solidarizare".
etimologia ta pare mai corecta.

"Vom ilustra însa cu exemple un alt sens, foarte apropiat de cel originar, adica „unirea“, identificarea, care ne înt#mpina în texte de natura juridica. Este acceptia numarul 4 din D.A., si anume solidarizarea cu faptele sau greselile (delictele) sav#rsite de cineva, solidarizare ce comporta consecinte juridice: „Cela ce se va multemi (adica se va uni) nescui dupa ce va face vreo greseala, at#ta iaste vinovat ca si acela ce se va trimite de va face greseala.“ (Pravila Moldovei) si „Cela ce va primi sau va ascunde pre cela ce face greseala, iaste samn cumu-i multameste (adica se uneste cu el) pentru ca ce au facut acea rautate.“ (Ib. 330)"

Edited by vlachus, 03 April 2014 - 12:51.

uite asta nu ne-a invatat la scoala, desi ne-a fost impus de mici sa-l zicem; pe-asta si bogdaproste sau cum s-o scrie )

Mult summ(are), mult summ(ire)

insemna o urare de belsug cu un sens de "sa acumulezi cat mai mult" adica "sa faci avere", "sa se adune" - ca in "cele bune sa se adune", sau "sa-ti dea domnul bogatie" ca in "sa-ti dea domnul sanatate".
de altfel si acum in semn de multumire se mai spune "sanatate!" sau "multa sanatate!", deci sensul de urare de belsug e plauzibil.

Edited by vlachus, 04 April 2014 - 10:02.