Gramatica limbii române

Moldova de la Carpati la Prut :-)

JoAnneVanHeff, on 12 august 2016 - 11:26, said:

În primul rînd felicitări că vă creșteți copilul cu limba română. În mod normal ar trebui să fie evident, dar am văzut cîteva cazuri în care mamele românce stabilite prin alte țări le vorbesc propriilor lor copii în alte limbi decît singura care le este naturală (cu diverse pretexte).

Pe de altă parte trebuie totuși să vă avertizez că oricît de mult ați vorbi românește cu fiica, ea nu va vorbi niciodată limba română la fel ca în țară. Copiii învață limba nu doar de la părinți, ci, în mod esențial, de la ceilalți copii. Numai într-o comunitate lingvistică românească – un grup de români cu măcar 2-3 copii care vorbesc tot timpul limba română – va putea și fiica dumneavoastră să învețe limba maternă natural. Denumirea limbă maternă de fapt induce în eroare, pentru că nu e limba mamei, ci în primul rînd limba partenerilor de joacă ai copilului. În lipsa unei astfel de comunități limba vorbită de fetiță va fi redusă. Foarte adesea astfel de copii vorbesc limba numai pasiv, adică înțeleg bine ce li se spune, dar sînt capabili să se exprime numai parțial, imprecis, fragmentat, cu formule negramaticale și cu un vocabular sărac.

Apoi chiar dacă fetița va face parte dintr-un grup de copii românofoni, completarea capacităților lingvistice se face la școală, unde învață termenii diverselor domenii și exprimări care nu apar în registrul colocvial (apar de exemplu numai în literatură, poezii etc.). Fără un astfel de mediu academic fetița va vorbi o limbă română frumoasă în mediul familial, dar împiedicată și săracăcioasă în toate domeniile cunoașterii.

Între aceste exprimări necolocviale pe care copiii le învață la școală (sau prin lectură intensă) e și limba îngrijită, cea numită limbă literară sau limbă standard, și care nu se învață în familie sau între prieteni.

Așadar, dacă insistați ca fetița să vorbească limba „corectă”, veți avea de depășit mai multe praguri, și din cîte observ e aproape imposibil în străinătate. Eu zic să vă mulțumiți cu faptul că va vorbi limba română, orice fel de limbă română, și deci va putea comunica cu dumneavoastră și cu alte rude și cunoștințe din România.

Ca să răspund concret la întrebare, în limba literară formulele acelea sînt într-adevăr greșite, DAR acasă copiii nu învață limba literară. De altfel limba literară e o limbă artificială pe care n-o vorbește în mod obișnuit nimeni. Presupunînd că facem un experiment și învățăm un copil să se exprime strict literar, acel copil va suna scorțos și snob cînd va comunica cu lumea în registrul familiar.

Dacă dumneavoastră în mod natural spuneți Dă-i lu bunicu un pupic, atunci așa trebuie să-i vorbiți și copilului. Asta e singura limbă credibilă: cea pe care n-o cizelați în timpul vorbirii. Altfel copilul simte imediat că nu vorbiți natural, va învăța limba greu și o va vorbi cu ezitări.

Apropo, nici un vorbitor nativ nu spune nu îi place. Cu toții spunem nu-i place. E drept, în scris se produce o modificare, o reanalizare a mesajului și o recuperare a cuvintelor, încît lumea scrie adesea „nu îi place” (mai ales dacă cratima nu e ușor accesibilă, cum e pe telefoanele mobile), dar în exprimarea naturală contragerea nu-i se produce aproape sistematic. (Scriitorii și ceilalți care au obișnuința scrisului își redactează textele mai aproape de aspectul fonetic și scriu mai frecvent nu-i decît nu îi. Vedeți de exemplu cum scrie Mircea Cărtărescu pe Facebook.)

Pe scurt: în creșterea copilului nu contează ce e „acceptat” în limba literară. Contează ce e natural pentru vorbitor.

AdiJapan, on 12 august 2016 - 04:55, said:

Am folosit forma mai scurta "pe X", de mai multe ori in mai multe contexte , date si imprejurari , dar in situatii echivalente si am fost atentionat . Nu am pretins niciodata ca am vreo tangenta cu gramatica limbii romane si in general sunt un ignorant in domeniu , dar deja incepe sa fie cam mult si gratuit . Asa ca am trecut de acea limita si am zis sa vad macar ce e aiurea .

AdiJapan, on 12 august 2016 - 17:29, said:

Da, si eu cunosc cateva cazuri. Unul din motivele cele mai intalnite este ca i-ar fi imposibil unui copil sa invete doua limbi simultan.
Cazul nostru demonstreaza ca un copil poate sa invete cel putin trei limbi de mic. Fetita mea nu a vorbit pana la trei ani (o fi si din cauza faptului ca a auzit trei limbi de mica??), insa cand si-a dat drumul a facut niste progrese uimitoare. Are trei ani si jumatate si nu numai ca stie sa traduca propozitii dintr-o limba in alta, dar si stie mereu cui in ce limba sa se adreseze.

AdiJapan, on 12 august 2016 - 17:29, said:

Nu contest faptul ca vocabularul ei va fi mult mai sarac decat al unui copil din Romania. Dar ce e mai bine: sa nu stii deloc o limba sau sa o stii la un nivel nu foarte avansat?
Interesanta ideea cu limba partenerilor de joaca si cred ca asa este. Dar in cazul unui copil care nu are parteneri de joaca pana la sapte ani, care e situatia? Or fi putini, dar exista copii care isi petrec primii sapte ani de viata doar in familie.

AdiJapan, on 12 august 2016 - 17:29, said:

Tocmai de aceea Ministerul Educatiei in colaborare cu autoritatile de aici, a introdus in scolile din Spania ore de limba romana si cultura romaneasca pentr elevii romani.

AdiJapan, on 12 august 2016 - 17:29, said:

M-ati convins!
Totusi, tin sa va contrazic in legatura cu "nu ii place". Mie imi suna foarte naturala.
Pe de alta parte, eram curioasa daca se foloseste dativul cu "lui" pentru feminin in celelalte zone din Romania si nimeni nu mi-a raspuns inca.

Edited by JoAnneVanHeff, 14 August 2016 - 09:56.

JoAnneVanHeff, on 14 august 2016 - 09:50, said:

Exact, aud și eu asta foarte des. Cred că mai degrabă e un fel de rușine, o dorință de a-și nega rădăcinile, de a nu-i transmite și copilului povara de a fi român.

După ce cu crescut copiii mari și-au dat și ele seama că au greșit. Dar e prea tîrziu. După vîrsta de vreo 10 ani copilul nu mai poate învăța româna la un nivel apropiat de cel nativ decît prin imersare totală în mediul românesc. Totuși chiar și atunci îi rămîn unele particularități străine, în pronunție, gramatică, lexic etc.

JoAnneVanHeff, on 14 august 2016 - 09:50, said:

Nu e neapărat din cauză că mediul lingvistic a fost mai complex. Lingvistica ne arată că nu există o corelație între întîrzierea în învățarea limbii și faptul că mediul e bilingv sau multilingv. Există o mulțime de copii care, deși trăiesc într-un mediu monolingv, încep să vorbească după doi ani, precum și copii care învață 2-3 limbi simultan și totuși vorbesc mai curînd decît alții.

Da, pentru noi ăștia crescuți monoling e surprinzător că un copil bilingv știe cui în ce limbă să-i vorbească. Copilul prietenilor mei (un japonez și o coreeană) tocmai a împlinit și el trei ani și știe exact în care limbă să-i vorbească tatălui și în care mamei.

JoAnneVanHeff, on 14 august 2016 - 09:50, said:

Bănuiesc că parteneri de joacă are, dar nu românofoni. În plus, dacă înțeleg bine, acasă vorbește două limbi, nu doar româna. În astfel de cazuri fetița va vorbi românește la un nivel care va fi undeva între a vorbi limba strict pasiv (adică înțelege bine, dar nu se poate exprima fluent) și a vorbi aproape ca un vorbitor nativ, eventual cu influențe din partea celorlalte limbi din mediul ei. E un interval larg pentru că e greu de prezis exact nivelul. Dacă totuși spuneți că în prezent se descurcă bine în română, deci n-o vorbește doar pasiv, atunci probabil după cîțiva ani nivelul va fi apropiat de al unui nativ.

JoAnneVanHeff, on 14 august 2016 - 09:50, said:

Cu atît mai bine! E o inițiativă lăudabilă. Mai trebuie să fie implementată eficient.

JoAnneVanHeff, on 14 august 2016 - 09:50, said:

Știu, exprimarea nu îi place vă sună natural pentru că vă gîndiți la ea, o analizați conștient. Exact de-asta cei mai mulți români o și scriu așa. Dar în vorbirea normală nu ne gîndim la fiecare cuvînt în parte și facem în mod inconștient scurtături ca nu-i place. N-am făcut experimentul – mi-ar fi și greu –, dar bănuiesc că dacă am asculta ore întregi de înregistrări cu exprimările cele mai naturale (deci nu radio, TV, discursuri citite etc.) vom constata că practic toate ocurențele de tipul nu îi se reduc la nu-i.

JoAnneVanHeff, on 14 august 2016 - 09:50, said:

Da, se folosește în tot arealul românofon, cu observața că în Ardeal și Banat există zone unde lui se înlocuiește cu la: Dă-i la mama jucăria. Nu știu să existe zone unde să se spună Dă-i mamei jucăria în limbajul familial.

A existat vreodata in limba romana aceasta litera : Ě ě ?

wattu, on 15 august 2016 - 10:33, said:

Da, dar de fapt era scrisă cu căciulă ca litera ă, așa: ĕ. Și se pronunța tot ca ă. Se folosea în acele cuvinte în care sunetul ă provenea dintr-un e latin, ca de exemplu în cuvîntul adevăr (lat.: ad de vērum), care deci se scria adevĕr.

Apropo, întrebarea nu e de gramatică, ci de ortografie.

Multumesc, nu gasisem nimic. Scuze pentru postare in locul gresit.

AdiJapan, on 15 august 2016 - 08:35, said:

Oare tatii ii invata pe copii romana?

AdiJapan, on 15 august 2016 - 08:35, said:

Da, insa ii vede o data pe saptamana, nu mai mult. Deci influenta e minima deocamdata. Peste o luna va incepe sa mearga la gradinita, iar influenta va fi mult mai mare.

AdiJapan, on 15 august 2016 - 08:35, said:

Da, vorbim croata in familie (limba sotului). Iar cu mine si bunicii vorbeste romana.

AdiJapan, on 15 august 2016 - 08:35, said:

In momentul de fata vorbeste fluent (la nivelul unui copil de trei ani) si cu foarte putine imprumuturi din celelalte limbi. Exista insa in fiecare limba cuvinte care lipsesc in alte limbi, si atunci le introduce in conversatie.

AdiJapan, on 15 august 2016 - 08:35, said:

Acum zece ani am cunoscut pe cineva din Oltenia (Slatina) care mi-a spus ca pana sa se imprieteneasca cu moldovenii, nu auzise niciodata dativul feminin cu "lui". Cred ca exagera, insa banuiesc ca nu il folosea.

JoAnneVanHeff, on 18 august 2016 - 10:51, said:

Bănuiesc că da, dar eu personal cunosc doar mame care își cresc copiii prin alte țări, așa că numai despre ele pot vorbi în cunoștință de cauză.

JoAnneVanHeff, on 18 august 2016 - 10:51, said:

Atunci e pe drumul cel bun. Încercați să-i oferiți cît mai multe șanse de a vorbi diverse feluri de română, nu doar cea folosită în casă: citiți-i povești, ascultați împreună teatru radiofonic pentru copii, cîntece românești etc. și pe cît posibil dați-i măcar din cînd în cînd șansa să vorbească românește cu copii de vîrsta ei. E sfatul cel mai bun pe care vi-l pot da.

JoAnneVanHeff, on 18 august 2016 - 10:51, said:

Prostii. Genitiv-dativul feminin cu lui (de fapt lu) se folosește din plin și în Oltenia. Dar olteanul nu se simte bine pînă nu rîde de un moldovean.

Uite o mostră de cum vorbea Nea Mărin: „Mă speriai, ce mai! Trăsăi mîna de sub masă şi aruncai mîţa în braţă la naşa Reta, care o aruncă lu coana mare, care i-o aruncă lu ăl de şedea lîngă mine, care i-o aruncă lu nevastă-sa, care i-o dete lu tata socru, care mi-o aruncă mie, de o aruncai sub masă unde chirăi odată Sucă, de leşină coana mare, soacra, de!”

Cred mai degrabă că olteanul acela făcea (în mod inconștient) ce se numește code switching. Cu oltenii lui vorbea așa cum vorbesc oltenii, fără să-și dea seama că nu e limba literară, iar în rest comuta. Pe moldoveni îi judeca în raport cu limba literară, că altceva nu avea la îndemînă. De-asta i se părea că el folosește genitivul și dativul literar, în timp ce moldovenii nu. Judeca cu două măsuri.

JoAnneVanHeff, on 18 august 2016 - 10:51, said:

După cîte am observat eu, nu. Un tătic romîn care trăieşte de mult in Suedia are o fată cu care nu a vorbit romîneşte. Mama ei este suedeză. Un alt tătic romîn din Suedia are şi el o fată care însă vorbeşte şi romîneşte. Mama ei este romîncă şi îi vorbeşte fetei mereu în romîneşte.
În oraşul Gransee (Land Brandenburg, Germania) cunosc două familii mixte. Prima în care mama e unguroaică. Au două fete, azi mature. Ambele înţeleg, după spusele mamei, bine maghiara. În a doua familie mama e nemţoaică iar tatăl ungur. Au trei băieţi, toţi trei au depăşit 20 de ani. Nici unul nu ştie boabă ungureşte.

Am o disputa cu un amic.
Este o vale in muntii Retezat initial numită "Valea Măriei", dar apoi s-a incetatenit denumirea populară "Valea Măriii", sau, "Valea Mării".
Care varianta e corecta dpdv gramatical varianta cu 3 "i" sau 2 "i"?
Eu zic ca 3 "i" (desi arata mai ciudat), datorita tranzitiei din "e" in "i" de la varianta "literara" la cea populara.

Valea Mării...nu, că nu e vorba de mare (Marea Neagră, Marea Baltică etc)
Valea Măriei sau Valea Măriii; ambele sînt corecte.

Exact analogia cu marea am facut-o.
Multumesc.

In prealabil am citit in dex ; inca sint nelamurit .

Este vorba de verbul a constata , respectiv constatare .

Cel ce il foloseste se gindeste ca este o chestiune de unica folosinta (adica pot sa constat ceva numai o data) sau poate fi ceva repetitiv (adica acelasi lucru sa il constatam de mai multe ori ) ? Este o exprimare ce reflecta o chestiune de moment ?
Exemplu concret : Ieri am constatat ca masa este de cuoare alba . Astazi constat ca masa este de culoare alba . Miine pot sa  constatat ca masa este alba . ???

salutare la toti!

am si eu o intrebare - cand scriu un text mai lung (fraza, alineat etc), este necesar ca, pe cat posibil, prepozitiile sa fie obligatoriu la inceputul randului ?
exista vreo regula in sensul asta?

multumesc

Buna seara
Imi poate explica si mie cineva cum aș putea rezolva subiectul acesta?
Mulțumesc

hspinache, on 12 martie 2018 - 15:36, said:

Cred ca este mai degraba repetitiv. Azi am constatat ca masa are culoare alba, dupa care constat ca are si un picior mai scurt.

neafloricadinobor, on 13 februarie 2017 - 13:49, said:

Depinde cine comunica mai mult cu copiii.