Credinta Ortodoxa

– Unii oameni sunt dărâmaţi de încercări mi­no­re, iar alţii, deşi li se dau greutăţi fără număr, trec prin viaţă cu fruntea sus. De ce unii au tăria de a le înfrunta şi alţii nu? E oare aluatul din care am fost făcuţi atât de diferit?
– Ce le face unora viaţa foarte grea nu e faptul că via­ţa e foarte grea în sine, ci faptul că ei nu sunt dis­puşi să vadă şi par­tea lu­minoasă a gre­u­lui din viaţă. De aceea este fun­da­mental să găseşti sen­sul fiecărei în­cercări sau sufe­rin­ţe de care te lo­veşti. Dacă o um­pli de sens, îţi găseşti pu­terea şi senină­tatea de a merge mai de­parte cu frun­tea sus. Dacă nu-i găseşti un sens, ea ajunge să te dărâme. Dacă n-ar fi întâmpinat de su­fe­rinţă, omul ar fi ex­traordinar de su­per­ficial. A­bia în­cer­cările vie­ţii îl fac să gân­dească mai profund. Cât timp îi merge bine din toate punctele de vedere, stag­nea­ză, trăieşte la su­prafaţa sa, nu tră­ieşte cu toată fi­in­ţa. Nu trebuie să ne fie frică de sufe­rin­ţă. Hristos ne-a în­văţat să ne eli­berăm de ea. A e­xor­­cizat-o în viaţa lui pămân­tească, în­frun­tând frica de foamete, de nesomn, de durere, chiar şi frica de moarte, care îi ţine pe toţi în robie. Şi, când a ajuns deasupra fricii, a fost liber. Frica de încercările grele ale vieţii ne inhibă şi ne împiedică să fim mai mult decât suntem. Trebuie să avem curajul să gândim pentru noi o viaţă măreaţă. Trebuie să avem curajul să visăm şi să ne visăm mai presus de fricile şi neputinţele noastre.
Părintele Pantelimon de la Mânăstirea Oaşa

Edited by Ayami, 19 January 2019 - 11:51.

Principalul este să păstrezi pacea cu cei din jur, atât cât lucrul acesta ţine de tine. Să te gândeşti că în jurul tău s-au strâns tot felul de bolnavi – chiar aşa şi este. De aceea, trebuie să te şi porţi cu toţi aşa cum se poartă în spital cu bolnavii. Acolo nu îl ceartă pe om că s-a îmbolnăvit de plămâni, de inimă, de stomac, nu zice nimeni „Ticăloasă oarbă ce eşti, poftim, te-ai îmbolnăvit de ochi!”. Nici voi nu trebuie să vă ocărâţi unii pe alții pentru bolile sufleteşti, ci să vă fie milă unul de celălalt. „Purtaţi-vă poverile unii altora, şi aşa veţi împlini legea lui Hristos”, zice Apostolul.
Străduieşte-te să îndeplineşti sfatul meu, dacă vrei să ai parte de bine, atât sufletesc, cât şi trupesc. Când sufletul va fi în pace, într-o dispoziţie rugătoare, de pocăinţă, atunci şi trupul va fi sănătos, şi supărările vor fi îndurate cu uşurinţă. Dacă vei avea o dispoziţie corectă a duhului, la orice supărare, nedreptate, necaz vei spune din toată inima: „Cele vrednice de faptele mele pătimesc. Slavă Ţie, Doamne, că mă înveţi să rabd şi să împlinesc poruncile Tale!”.
Fii înţeleaptă, ieşi din marea deşertăciunii, la ţărmul rugăciunii, pocăinţei, atotiertării, iar Domnul te va feri de tot răul şi îţi va rândui viaţa așa cum nici n-ai visat.
Cuviosul Nikon Vorobiov

Dumnezeu este pretutindenea şi se află pururea cu noi, îl avem în noi şi întru noi. Dar noi nu suntem întotdeauna cu El, pentru că nu ne aducem aminte de El şi, pentru că nu ne aducem aminte, ne îngăduim multe lucruri pe care altminterea nu ni le-am îngădui, dacă ne-am aminti de El. Ia-ţi asupra ta osteneala să te deprinzi cu această aducere aminte!
Pune-ţi drept lege să-ţi fie mintea şi inima întotdeauna cu Domnul şi să nu îngădui gândurilor să rătăcească, ci îndată ce vor să fugă, să le întorci, iar înapoi şi să le sileşti să şadă acasă, în cămara inimii tale, ca să stea de vorbă cu preadulcele Iisus.
Cu cât te vei întări mai mult în pomenirea lui Dumnezeu, sau în starea cea cu mintea înaintea lui Dumnezeu, cu atât gândurile ele singure se vor linişti din ce în ce mai mult şi se vor rătăci mai puțin. Aşezarea înlăuntrul nostru şi izbândirea în rugăciune sunt legate laolaltă. Restatornicia duhului în drepturile sale nu este decât aceasta. Când se va face această restatornicie, atunci va începe şi prefacerea cea lucrătoare, schimbarea la faţă a întregii vieţi a sufletului şi a trupului nostru, precum şi a lucrurilor din afară, care vor trece prin neprihănire şi atunci tu vei ajunge omul cel adevărat.
Sbornicul

Edited by Ayami, 20 January 2019 - 16:26.

Sunt ani de zile de când, despre Arsenie Boca au apărut tot atâtea povești încât poate concura cu un star de cinema sau cu un erou de basm. Se caută senzaționalul și mulți încearcă să descopere câte o nouă minune sau vreo vorbă de duh atribuită aiurea Sfântului Ardealului de care se agață, e adevărat în disperare de cauză, cu gândul că îi va fi mai bine în viață. Uităm cu toții că, de fapt, credința înseamnă cu totul și cu totul altceva, în niciun caz o fotografie cu portretul părintelui, agățată într-un cui, pe post de icoană.
„Știu că acum se umblă după senzațional, dar ceea ce am sfătui noi pe oameni este să citească adevăratele scrieri, dacă citești o carte de-a părintelui sesizezi imediat exagerările care se spun acum despre el. Totul este foarte clar, scris cu acuratețe, e limpede, te trimite la sensuri și sensuri și la meditație, pe când ce apare acum pe…hm. Pe asta punea accent, pe învățăturile pe care ni le dă. El astea ne-a învățat…Ați văzut cum se îmbulzește lumea să sărute hainele preoțești, atinsul…astea sunt lucruri secundare, esențial este să trăim după învățătura pe care ne-a dat-o, adică ce am băgat în mintea și în purtarea noastră, asta este cel mai important, nu alergatul acesta după…. Știți cum? Omul ar face tot imediat lucruri din astea exterioare, să se închine de nu știu câte ori, să-și ia nu știu câte fotografii, să facă un anume ritual, dar lucrurile nu stau așa ca la farmacie, ci trebuie să atingă ceva în suflet, să miști ceva din tine, înăuntrul tău,” a mai spus măicuța Maria.
sursa

Icoana este făcătoare de minuni numai prin puterea lui Dumnezeu, care se manifestă prin ea, şi prin efortul de răspuns al celui ce crede în nădejdea că prin icoană i se va trimite harul dumnezeiesc. În rugăciunile care însoţesc sfinţirea icoanei, Biserica cere: trimite asupra acestei icoane puterea facerii de minuni.
În Biserică - dar s-ar putea spune că în toată viaţa creştinilor autentici - totul este miraculos. Rostită cu credinţă, rugăciunea dobândeşte lucrarea sa făcătoare de minuni. În afara acestei lucrări ea îşi pierde sensul religios, devenind o simplă şi deşartă declamaţie, încetând a mai fi rugăciune. Săvârşit cu credinţă şi nădejde, ritualul bisericesc devine taină, căpătând putere lucrătoare, devenind act de împărtăşire cu Dumnezeirea şi posedând ipso facto puteri miraculoase.
Toată religia şi toate cele legate de ea sunt făcătoare de minuni, fiindcă tot ce este lucrător în sens religios este rezultatul tainicei legături dintre fiinţa credincioasă şi purtarea de grijă dumnezeiască. Drept urmare, miracolele făcute de icoane nu sunt ceva excepţional; dimpotrivă, ele sunt în firea lucrurilor, pentru că dacă icoana nu ar putea fi făcătoare de minuni, sensul ei n-ar mai putea fi analizat ca sens sui generis. Facerea de minuni prin icoane este chiar conditio sine qua non a cinstirii icoanelor.
Nikolai M. Tarabukin
...............................................................

Nici când ai dreptate, să nu strici pacea pentru dreptate. Să ai de cinci ori dreptate și o dată pace, tot pacea e mai mare.
Omul limbut nu se va mântui.
Atâta timp căt faci rău, nu ai loc in Rai.
Părintele Calistrat
..........................................................

Dumnezeu are părtășie cu păcătoşii, că-i curvar, că-i beţiv, că… Dumnezeu îngăduie un moment în care i se aşează pe suflet: „Hai măi copile, vino-ţi în fire”.
Cu prostul nu merge, că acela e plin de el….
Părintele Constantin Necula

Edited by Ayami, 20 January 2019 - 19:09.

Drept aceea să ne dăm pe noi înşine Domnului în întregime, ca să-L primim pe El întreg. Să ne facem dumnezei pentru El. Căci pentru aceasta s-a făcut om, fiind Dumnezeu şi Stăpân prin fire. Să ascultăm de El şi va birui fără greutate asupra vrăjmaşilor noştri. ''Dacă poporul Meu ar fi ascultat de Mine, zice, dacă Israil ar fi umblat în căile Mele, aş fi umilit până la nimicire pe vrăjmaşii lor şi aş fi pus mâna Mea pe cei ce-i necăjesc pe ei''. Să ne punem toată nădejdea noastră numai în El şi să aruncăm toată grija noastră numai asupra Lui, şi ne va mântui pe noi de tot necazul şi toată viaţa ne va hrăni El însuşi. Să iubim pe tot omul din suflet; dar să nu ne punem nădejdea în niciunul dintre oameni. Căci câtă vreme ne susţine Domnul, ne înconjoară toţi prietenii şi toţi vrăjmaşii noştri sunt fără putere. Când însă ne părăseşte Domnul, atunci ne părăsesc şi prietenii cu toţii şi toţi vrăjmaşii dobândesc putere împotriva noastră. Dar şi cel ce îndrăzneşte bizuindu-se pe sine va cădea cu cădere jalnică. Cel ce se teme însă de Domnul se va înălţa. De aceea a zis David: ''Nu voi nădăjdui în arcul meu şi sabia mea nu mă va mântui. Că Tu ne-ai mântuit pe noi de cei ce necăjesc şi ai făcut de ruşine pe cei ce ne urăsc.''
Sfântul Maxim Mărturisitorul

Ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte.
II.Petru 2,19

Crezi că vei urca la ceruri fără osteneală, fără întristare, fără lacrimi?
Stareţul nostru, bătrânul Iosif Sihastrul, întotdeauna ne spunea: „Toată viaţa mea a fost o mucenicie”.
Dar altceva este să asculţi cuvântul acesta şi altceva să-l trăieşti, să verşi în fiecare zi lacrimi şi sânge, fie pentru tine însuţi, fie pentru alte persoane iubite ţie.
Toţi recomandăm răbdare, dar vine ceasul când şi aceasta se termină şi atunci începe mucenicia ascunsă: lacrimi amare, durerile inimii, suspinul din adânc, sângerările inimii. Cât de multe ne învaţă experienţa!!
De aceea, când auzi că cineva se află în suferinţă, roagă-te pentru el, nu ca să-i înceteze Dumnezeu durerea, ci să-i dea răbdare. Pentru că înlăuntrul durerii se află Dumnezeu.
Mai întâi Răstignirea şi apoi Învierea.
Că prin cruce a venit bucurie la toată lumea.
Nici pe Fiul Său, Tatăl nu L-a scăpat de Cruce, ci „se arăta Lui înger din cer, întărindu-L pe El” (Luca 22, 43).
Mult folos putem primi din această pildă.
Stareţul Efrem Katunakiotul

1 din 4
Mare greşeală este că oamenii au un Dumnezeu inventat de ei. Ca astfel să asculte El de ei, nu ei de El. Nu se angajează omul la o trăire în credinţă autentică. Vedeţi? Nu un Dumnezeu pe care să-L vorbeşti de bine, ci să-L asculţi, să-L trăieşti. Să te îndumnezeieşti. Deci nu Unul inventat de tine, ca să-ţi menajeze slăbiciunile. Că nu e uşor să te desprinzi de o comoditate în care te-ai simţit bine şi ai crezut că ai atins cote înalte. Şi Hristos îti cere lucrul acesta să te lepezi de egoism. In ierarhia bisericească, după vrerea Mântuitorului, cel mai înalt rang nu i se conferă împăratului, nici patriarhului, ci celui în inima căruia sălăşluieşte smerenia. In măsura în care te smereşti, în măsura aceea exişti duhovniceşte. Omul smerit primeşte forţe, căci oricare dintre noi are nevoie continuu de împrospătarea forţelor!
Oamenii trebuie să ştie Cine i-a făcut, de ce i-a făcut şi care este finalitatea vieţii. Să meargă pe drumul care duce spre a te cunoaşte pe tine însuţi. Asta e o condiţie sine qua non a noastră, a tuturor. Să ne întrebăm: de ce suntem făcuţi, care e scopul, ce-i cu moartea, cu Raiul, cu iadul? Sunt ele o realitate sau simple poveşti? Tinerii trebuie să ştie că orice gând ar avea, la orişice vârstă, dacă sunt în relaţie cu veşnicia, ei se află pe drumul cel bun. Să fie „simţiţi," să nu trăiască cu atâta indiferenţă şi ignoranţă cu privire la Creator şi creaţie.
Părintele Arsenie Papacioc

2 din 4
Nu există bătrâneţe. Există numai tinereţe, numai forţă, numai zbor. Aceştia sunt ani pe care i-a făcut Dumnezeu aşa, după socotelile Lui. E un citat francez foarte frumos: „Si jeunesse savait, si vieillesse pouvait!". Inţelepciunea bătrâneţii e căutată. E o vorbă: cine nu are bătrâni să-şi cumpere. Un bătrân are experienţa vieţii. Tinereţea însă o ia de-a dreptul, fără să-şi dea seama. Omul are un duşman (diavolul) care îl pândeşte şi, în sfârşit, până nu se cunoaşte pe sine, nu ştie să se apere. Suntem în foarte mare diversitate. Dar de la Botez şi până la mormânt, orice creştin are un înger păzitor. Şi îngerul păzitor se luptă cu duhurile rele.
Nu există să zici vreodată „n-am ştiut". Nu ai auzit niciodată că bat clopotele? Care pe latineşte înseamnă „cheamă viii, plânge morţii, împrăştie viforele" - bătaia clopotelor. Poţi să spui că nu ai auzit clopotele? Pare paradoxal, dar ele nu bat degeaba. Şi bat pătrunzător! Astea sunt valori pe care ni le-a dat Dumnezeu şi noi le vindem pe doi lei.
Dacă omul nu crede deloc nu e o suferinţă a necredinţei, ci una drăcească. Nu crede şi e pierdut: „Cei care nu vor crede se vor osândi" (Marcu 16,16). E cărbune, e lut. Nu recunoaşte că omul e alcătuit din suflet şi trup; are o suferinţă continuă nefiind conştient.
Părintele Arsenie Papacioc

3 din 4
Da, este o mare durere cum, de altfel, şi iadul e marea durere a lui Dumnezeu. El le spune: „Voi v-aţi dus în iad! Dar ce n-am făcut Eu ca să nu ajungeţi acolo!? Câte învăţături v-am dat in Biserica Mea!? Câte semne, boli şi accidente nu v-am dat ca să vă întoarceţi la Mine!? V-am cunoscut sensibilităţile şi insensibilităţile voastre şi le-am speculat în fel şi fel de ocazii în speranţa că vă voi abate să nu Mă trădaţi ca Iuda..."
Dacă cauţi viaţa numai biologic... Omul e copleşitor, zice Sfântul Grigore de Nyssa, căci înţelege aspectele nevăzute ale vieţii, ale existenţei pozitive ale vieţii. Dacă reuşiţi sa suportaţi lumea aşa cum e, aţi ieşit din categoria indivizilor; intraţi în categoria oamenilor duhovniceşti. Şi nu-i uşor.
Problema care se pune este ca în fiecare zi să putem cuceri veşnicia albă. Asta este idealul. A avea cineva gândul să ajungă ceva în viaţă - profesor, inginer, medic etc., e un scop omenesc, nu un ideal. Idealul este să slujeşti la ce e mai înalt posibil. Dacă tu nu ştii că slujeşti lui Dumnezeu, Care e Veşnic, ai să te împotmoleşti. Trebuie să fii atent: stai, că asta nu ţine de veşnicie, deci nu o fac!
Eu, mai întâi de toate, eram conştient de ce sufeream în temniţă. Ştiam Cine mă ține. Voiau să mă extermine. Nu s-a putut. N-a vrut Dumnezeu. Când este vorba de veşnicie nu se riscă. Aceasta este tema viteazului, tema eroului. Dacă există o fărâma de descurajare, ai pierdut totul. Duşmani sunt destui, ca să-ţi speculeze orice greşeală Nu este lucru mic în viaţă răul cel mai mic. Eu am fost conştient şi ştiam pentru ce mor. Dacă nu îţi pui problema morţii, nu poţi să rezişti. Deşi vedeam cum este pusă problema, totuşi suflam şi răsuflăm. Pentru că nu sunt lucruri pe care să le cuprindă vocabularul omenesc. Viaţa duhovnicească nu se poate măsura cu metrul. Eu ţin foarte mult la amănunt. Să nu te pierzi în amănunte, dar să nu pierzi din mână amănuntul care te poate creşte duhovniceşte. Amănuntul joacă un mare rol. Să respectăm amănuntele. De exemplu: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (îoan 14, 6). Ce să schimbăm aici?
Părintele Arsenie Papacioc

4 din 4
Eu nu vă opresc să beţi un pahar, două sau trei de vin! Veselia e îngăduită după cum vedem că a fost şi la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 8). Dar să nu fii lipsit de stăpânire de sine (Efes 8, 18)! Intr-un fel sunteţi caraghioşi: „Să pui problema unei permanente trezvii, dar pe de altă parte vrei să mai dansezi un pic!" Nu vă judec după viaţa mea. Dansul acesta şi muzica nu fac altceva decât să oprească lumea pe loc, având în vedere singurul timp pe care-l avem pentru mântuire! Ce părere de rău va avea lumea! Va fi Judecata de Apoi! Vor regreta că nu au dus o viaţă de pocăinţă. Dacă i-am întreba pe cei de sus: „Ce v-a costat de aţi ajuns la atâta fericire?" ne-ar răspunde: „Timp, puţin timp petrecut bine!" Nu la distracții. O să vedeţi la judecata de Apoi: „Vai, că n-am folosit timpul  bine şi ce mi-a trebuit lucrul acela..."; însă s-a terminat tot, toată distracția. Şi ce urmează? Nu urmează o pauză, nu urmeaza inca o viata și am să ştiu eu ce am să fac!
Spunea un ins ca frumuseţea omului stă in pielea de pe faţă şi dacă luăm pielea de pe faţa nu mai rămâne decât o grămadă de moloz. Trupul omenesc e un templu (I Cor 3,16), e un simbol, o „poezie:" Satana insă luptă din răsputeri, cu o râvnă pe tare oamenii nu o cunosc, să ne dilueze ideea că suntem după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Pentru că îi ocupăm locul. Creaţia lui Dumnezeu nu poate fi dezminţită sau interpretată. Suntem chip şi asemănare a lui Dumnezeu (Fac 1, 26). Deci avem mare privilegiu, dar şi mare răspundere. De aceea vă spuneam că este foarte grav să nu ştii că exişti cu un sens şi de asemenea să nu te cunoşti cu adevărat. N-ai stat de vorbă cu tine niciodată, bineînţeles, ţinând cont de marile valori: veşnicia albă... „Ce va fi cu mine?" Eu ţinând cont de închisoare şi pustie, totuşi m-am folosit mai mult veghind la patul muribunzilor. Ţipete... Intrau într-un necunoscut nu pentru o mie de ani, ci pe veşnicie! Viaţa lor nu era plină cu fapte bune, era goală! Şi e goală la mulţi creştini. Mare greşeală această stare de a nu te cunoaşte pe tine!
Părintele Arsenie Papacioc

Întrebat-a maica Theodora pe avva Theofil, ce este cuvântul acela al apostolului: vremea răscumpărând?
Iar el i-a zis ei: numirea arată câștigul. Adică: vreme de ocară ți-a venit? Cumpără cu smerita cugetare vreme și cu îndelunga răbdare vremea ocării și trage câștigul la tine. Vremea de necinste ți-a venit? Cu suferirea răutății cumpără vremea și caștigă. Pâră mincinoasă de-ți va veni, cu răbdarea și cu nădejdea câștigă. Și toate cele împotrivă, de vom voi, ni se vor face noua căștiguri.
Patericul egiptean

Pe deasupra noi trebuie să ştim că a chema neîncetat numele lui Dumnezeu este o doctorie, care ucide nu numai patimile, ci chiar însăşi lucrarea lor. Aşa cum un doctor caută o tămadă, sau un plasture pe care să le pună pe rana celui ce este bolnav, şi ele lucrează, în timp ce suferindul nici nu cunoaşte această lucrare, tot astfel în numele lui Dumnezeu, fiind chemat omoară toate patimile, cu toate că noi nici nu ştim, cum se săvârşeşte aceasta. Este nevoie de multă nevoinţă şi osteneală în rugăciune, ca să ajungem în starea netulburată a gândurilor, la un act oarecare al inimii, în care locuieşte Hristos, după cum spune Apostolul: "Nu vă daţi seama de voi înşivă, de este Iisus Hristos în voi"? "Afară numai de nu sunteţi ceea ce nu trebuie să fiţi" (2 Cor.13, 5).
Sbornicul

“Cu regret…în societatea noastră sunt copii săraci cărora părinții nu le-au dat nimic...în afară de bani.”
Patriarhul Pavel al Serbiei

„Să nu căutaţi altceva decât mila Domnului, cu inimă smerită şi vrednică de milă. Strigaţi de dimineaţa până seara şi, dacă e posibil, toată noaptea „Doamne, lisuse Hristoase, miluieşte-mă". Şi forţează-ţi mintea să împlinească această lucrare până la moarte. Toţi Părinţii noştri ne dau sfaturi asemănătoare, fiecare în felul său propriu şi cu propriile sale cuvinte, în funcţie de experienţa sa de război şi victorie asupra vrăjmaşului - care este literalmente descurajat şi complet slăbit de neîncetata rugăciune a minţii".
Avva Efrem Filotheitul

Simti nevoia sa spui ceva legat de credinta ortodoxa?
Be my guest.
............................................  

Cădem în amăgire când credem că suntem mai deştepţi şi mai experimentaţi decât alţii şi chiar decât duhovnicul nostru. Şi eu am gândit aşa din lipsă de experienţă şi am suferit pentru aceasta şi sunt foarte mulţumitor lui Dum­nezeu că prin aceasta m-a smerit şi m-a povăţuit şi nu m-a lipsit de mila Sa.
Sfântul Siluan Athonitul

Edited by Ayami, 26 January 2019 - 17:40.

Pentru orice om, care cu adevărat caută mântuirea, e necesar să treacă prin experienţa părăsirii de către Dumnezeu. Uneori ea poate ajunge la o asemenea intensitate, încât chiar momentele cele mai scurte să i se pară în afară de vreme. Adeseori, asemenea stări extreme se trimit de sus nevoitorului; câteodată, în trepte măsurate.
Încercarea credinţei noastre poate să ne însoţească ani îndelungaţi, în a doua etapă a vieţii duhovniceşti creştine, atunci când suferă o slăbire îngăduită de providenţă şi chiar o îndepărtare de la primul har. In această inevitabilă părăsire se află un sens adânc, acela de a da omului posibilitatea libertăţii şi credincioşiei faţă de Dumnezeu.
Căutând mântuirea sa şi pe cea a fraţilor săi, ascetul concentrat în „omul lăuntric" vede în sine însuşi puterea „legii păcatului" (Rom. 7, 23). Văzând cum îl omoară păcatul, cum îl face să moară (Rom. 7, 11) în ciuda hotărârii sale de a săvârşi binele, nu arareori ajunge la marginea deznădejdii şi în această grea stare se roagă.
Arhimandritul Sofronie

 Credința ortodoxă.jpg   47.57K   8 downloads

Dragii mei, rugăciunea inimii este obligatorie, dar trebuie privită din anumite aspecte. Mai întâi trebuie să o zici, lăsând la o parte tehnica şi celelalte, ci doar să o zici. Aceasta este una. Al doilea: trebuie zisă foarte, foarte tainic. Nu am zis să speculezi, pentru că aceasta este o greşeală, pe care aproape toţi oamenii o fac, atunci când cer şi ei ceva. Au zis „Doamne!”, ca o găină care a făcut un ou şi ştie toată ograda, după ţipetele ei că a făcut şi ea un ou. Rugăciunea inimii este o rugăciune tainică şi permanentă.
În ceea ce priveşte, cum trebuie să o zici, rămâne să se surprindă fiecare pe sine, dacă poate să o zică în inimă şi în ce poziţie. Fiind un lucru foarte important, Sfinţi Părinţi au încercat să o zică în inimă şi au reuşit, şi doar în anumite poziţii trupeşti. Pe mine însă, mă interesează acum, la vârsta mea şi la vârsta tuturor. Este indicat să o zicem. Rosteşte-o cu mintea, dar nu cu tulburare şi cu agitaţie, pentru că aceasta este o mare greşeală, ci zi-o cu foarte mult calm. Dacă ai zis: „Am să o zic mereu”, dar la un moment dat ai uitat, nu tresări să te agiţi, că nu ai zis, ci cu calm, şi o iei de acolo mai departe, ca şi cum nu a fost nici o întrerupere.
Vedeţi că, la Dumnezeu nu există condiţii, este supărat, sau nu este supărat. Nu. Dumnezeu este permanent aşa cum Îl ştim: iubitor şi te înţelege pe tine foarte mult, ca o mamă, când îşi vede copilul că traversează camera la opt sau nouă luni şi este fericită. Dar când se înclină copilul într-o parte, din lipsă de echilibru, îl sprijină şi iar este fericită, că începe să meargă, şi mai mult începe să se apropie de el. Deci, Dumnezeu, copiii fiind, ne înţelege în unele absenţe, dar aceste lucruri nu înseamnă o absenţă spre păcat, ci o absenţă că te-au furat gândurile, problemele importante, zici tu, pentru viaţa de toate zilele.
Deci, o rugăciune a inimii, trebuie zisă permanent, tainic şi calm. Mai mult de atât nu am ce să vă mai spun. S-au scris tratate întregi: „Sbornicul” şi o serie întreagă de volume groase despre rugăciunea inimii. Dar, concluzia este să o zici în felul tău. Există posibilităţi de la natură, de la Dumnezeu, create în unul, sau în altul, mai mari, sau mai mici. Dar oricine am fi, avem obligaţia să fim prezenţi.
Rugăciunea inimii ne este pusă la dispoziţie şi un mare Sfânt a spus un lucru de mare importanţă: „Rugăciunea inimii este cel mai mare lucru în cer şi pe pământ”. Nu te poţi plânge că nu ai carte de rugăciune, că nu ai timp de rugăciune. Oriunde ai fi. Nu poţi să nu zici nimic. Trimite gândul tău la Dumnezeu.
Părintele Arsenie Papacioc