Ravenna, Ferrara, Urbino si San Marino

FERRARA

Sâmbătă dimineața, cum am mai povestit, am plecat spre Ferrara, după ce am dat o tură prin piața alimentară acoperită din Ravenna.
Trenuri între Ravenna și Ferrara sunt din oră în oră, trenuri regionale și călătoria durează o oră. Tren micuț, doar trei vagoane și la dus și la întors și foarte puțini călători, eram vreo 3 în tot vagonul.

În Ferrara am luat-o de la gară spre centru pe jos și cam în 20-25 de minute am ajuns la castelul Estense, castelul familiei d'Este, familie care a condus orasul timp de câteva secole. S-au remarcat prin duritate și lipsa de scrupule și în relațiile dintre ei, s-au cam omorât unii pe alții, mai o otrăvire, mai o strangulare mică. Din familie a făcut parte prin căsătorie și Lucreția Borgia, a fost soția unuia dintre duci. În același timp însă, la fel ca familia Medici în Florența, au fost și mari patroni ai artei și arhitecturii în Renaștere, au atras numeroși artiști talentați și datorită lor s-a extins Ferrara, s-au construit și s-au înfrumusețat palatele ei.
Castelul, o fortăreață cu 4 bastioane în colțurile exterioare înconjurată de un șanț cu apă, e o construcție impunătoare și rece la exterior, sinistră la nivelurile de jos -demisol și subsol, unde erau temnițele- și elegant decorată și luminoasă la cele două etaje.
Mai ales tavanele sunt bogat decorate, cu fresce și decorații grotești. În câteva săli sunt instalate oglinzi, astfel încât să poți contempla comod frescele și restul decorațiilor de pe tavan.

Edited by stlx, 23 April 2011 - 14:27.

De la castel am plecat spre domul din Ferrara, Catedrala San Giorgio, o construcție începută în stil romanic, cu adăugiri în gotic și renascentist și un interior în totalitate baroc. Așa se întâmplă când construcția și renovările ulterioare se întind peste secole. Campanila a fost proiectată de Leon Battista Alberti.

Mi-a plăcut mai ales, pe fațada principală, intrarea aceea ieșită în afară, tip verandă, sprijinită pe cele două coloane cu atlanții ce stau  pe lei, loggia de deasupra portalului și frontonul sculptat de deasupra. Și galeriile de arcade de pe fațadă și de pe laterale.

Următorul obiectiv vizitat a fost Palatul de diamant, numit astfel datorită celor 8500 blocuri mici de marmură albă ce bate spre roz, șlefuite fațetat, ca niște diamante, care îi acoperă fațada. A fost proiectat de Biagio Rossetti, arhitectul preferat al ducelui Ercole I d'Este. În interior, decorații grotești pe tavane.

Palatul adăpostește Pinacoteca Națională. Tablouri cam bizare, ciudate: Cosimo Tura și Francesco del Cossa, exponenți ai Școlii din Ferrara. Am descoperit și o Madonă cu prunc de-a lui Gentile da Fabriano, unul din preferații mei, pe care am pozat-o.

stlx, on 25th April 2011, 12:02, said:

Hai ca m-ai facut curioasa si ma gandesc sa mai merg o data acolo. Oricum mai vroiam sa merg, dar nu asa curand.

Edited by iogamac, 25 April 2011 - 11:08.

Dacă mai ai de gând să mergi prin zonă și să stai, e bine să te gândești și la o zi petrecută în Ferrara.
Altfel, Italia are nenumărare orașe-orășele interesante de vizitat, care oferă tot pe-atâta sau chiar mai mult.

În ceea ce mă privește pe mine, Ravenna a fost pe primul loc, apoi Urbino și la urmă Ferrara. San Marino nu intră în discuție.

Celălalt palat vizitat în Ferrara a fost Palatul Schifanoia, în traducere fără griji sau și mai bine, fugind de urât (foto 1) . A fost primul palat renascentist din Ferrara, redecorat pentru ducele Borso d'Este, înfățișat în sculptura din holul de la intrare (foto 2). Palatul, construit și decorat pentru plăcerile de la curte, primiri de ambasadori,  era bogat în fresce pictate de aceiași pictori din Ferrara de care am mai amintit, Cosimo Tura și Francesco del Cossa, fresce cu subiecte nereligioase, din care transpare gustul conducătorilor Ferrarei pentru distracții și sărbătoare. S-au păstrat în mai bune condiții părți din frescele din Salone dei Mesi, adică Salonul lunilor anului, considerat unul din cele mai importante cicluri de fresce din Italia.

Edited by stlx, 26 April 2011 - 12:36.

Cele două palate vizitate nu-s nici pe departe singurele palate renascentiste din Ferrara, dimpotrivă, cam la tot pasul treceam pe lângă unul, unele dintre ele aveau decorații elegante pe fațada de obicei din cărămidă, dar cele mai multe se desconspirau doar prin distanța pe verticală dintre ferestre și prin mărimea acestora, știind că nivelul principal, acel piano nobile de la etajul întâi avea înălțimea camerelor uriașă, cu mult peste a celor de la parter destinate de obicei servitorilor și sălilor anexă, magazii, iar cele de la nivelul superior (etajul doi) unde erau dormitoarele, iarăși, nu chiar atât de înalte.

Ducele Ercole I d'Este i-a cerut arhitectului său preferat Biagio Rossetti, de care am mai amintit, să conceapă un plan de extindere a orașului, în momentul în care ar mai fi vrut, dar nu mai aveau unde construi palate. Așa s-a născut planul numit  Addizione Erculea, considerat unul din cele mai importante și frumoase exemple de plan urbanistic pentru un oraș, care se aplică și astăzi în orașele moderne în extindere. În esență, spre deosebire de planul clasic, ce venea din antichitate și în care orașul se dezvolta începând dintr-un punct central, în planul lui Rossetti orașul se extindea de-a lungul cheiului fluviului Pad prin străzi lungi, întretăiate prin străduțe scurte, care făceau apoi legătura cu centrul medieval al orașului. Iar palatele erau construite de obicei în punctele de intersecție importante. Și culmea e că s-au și ținut de plan, Ferrara devenind primul oraș renascentist planificat și finalizat. Aceste motive, precum și faptul că și-a conservat atât de perfect centrul medieval, au fost principalele argumente pentru ca Ferrara, oraș al Renașterii, să fie inclus în Patrimoniul cultural și artistic mondial.

Primele 8 foto sunt detalii de pe fațadele palatelor sau ale altor clădiri din Ferrara, ultimele 8 sunt de pe Via delle Volte, una din străzile paralele cu Padul cele mai pitorești.

Edited by stlx, 27 April 2011 - 22:41.

stlx, on 18th April 2011, 19:43, said:

Salutare și felicitări pt. minivacanță și relatările complete și utile.

Deci, din ce spui, completat și cu ce spune iogamac, pt. Ravenna ar fi suficiente 2 zile pline ca să reușești să vezi cam tot.
E bine de știut pt. data viitoare, de data asta soția a ales excursie la San Marino, așa că n-am loc de întors, vasul stă doar 7 ore în Ravenna.
Aștept și relatarea de la Urbino.

Sănătate și multe mulțumiri !

Edited by OvidiuNS, 30 April 2011 - 00:56.

După ziua de duminică în care am rămas în Ravenna și am vizitat mozaicurile bizantine și mausoleul lui Teodoric, ba și ceva pe deasupra, luni dimineață am pornit spre Urbino.

Prima parte a călătoriei am făcut-o cu trenul dinspre Ravenna spre stația Pesaro (pronunțat PEzaro, accent pe prima silabă), cea mai apropiată stație de tren de Urbino. Călătoria a durat cam o oră și jumătate, din Rimini ar fi doar o oră. Din Ravenna și până la Cervia Milano Marittima trenul a fost plin cu adolescenți, elevi la o școală de acolo, drumul l-am făcut dimineața între 8 și 9. La Cervia M M s-a golit, am rămas iarăși câțiva în tot vagonul. La Pesaro, cum ieși din gară, imediat la dreapta începe autogara și cam la 30-50metri se găsește ghișeul Adriabus (foto1), care asigură cursele spre Urbino. Sunt curse din oră în oră, unele-s regulate, altele rapide, astea-s puțin mai scumpe și puțin mai rapide, oricum, te duci cu prima care-o fi. Nu mi-am luat bilet și pt. întors că n-am știut cu ce cursă mă voi întoarce, rapidă sau normală. Drumul cu autobuzul durează cam o oră, se trece printr-o regiune de dealuri cu multe depozite mari, este și un muzeu al aviației pe dreapta, cu avioane mici aranjate pe câte-un dâmb ca într-o scenografie, să se vadă frumos de pe șosea. Amatorii de așa ceva ar putea să se oprească și apoi să continue drumul cu o cursă următoare.

De la un moment dat se vede pe vârful unui deal orașul-cetate Urbino, apare maiestuos în zare. Pare o îngrămădire de clădiri, palate și biserici de aceeași culoare, galben deschis, cu acoperișuri cărămizii. Autobuzul ne lasă în parcarea mare Borgo Mercatale, la baza Palatului Ducal. Avem pe loc trei variante: să urcăm pe o scară sau cu liftul, direct spre palat, sau s-o luăm pe o stradă în rampă, trecând întîi prin Porta Valbona, poarta medievală de intrare în cetate. Optez pentru a treia variantă și o iau agale în sus, spre centru. Cam la zece minute ajung într-o intersecție, mă iau după mulțime și după încă cinci minute ajung în piața principală, unde e intrarea la Palatul Ducal. Tot acolo, vizavi de intrarea la palat e Oficiul de turism, de unde îmi iau o hartă a orașului, apoi intru în palat.

Edited by stlx, 30 April 2011 - 21:23.

Palatul Ducal din Urbino a fost construit la cererea ducelui Federico de Montefeltro (foto2) , un alt mecena al artelor din Italia. Obținând ducatul de Urbino, acesta  și-a dorit să se facă și să-l facă cunoscut în întreaga lume, transformându-l dintr-un oraș sărac și fără tradiție culturală într-un centru cu renume al artei și culturii, așa cum și el, un condotier (mercenar), fiu nelegitim, a ajuns să conducă un ducat. Și a reușit, pentru că, pe perioada celor aproximativ 50 de ani cât ducatul a fost condus de el și apoi de fiul lui, Guidobaldo, Urbino a devenit un centru umanist vestit.

Pentru construirea palatului, ducele a apelat la arhitecți vestiți din Florența, Siena și Dalmația. Aceștia au înglobat în noul palat structura medievală existentă și au construit o nouă fațadă, spre Borgo Mercatale și în continuare, pe latura lungă.
Lui Luciano Laurana, arhitectul venit din Dalmația, i se atribuie curtea renascentistă interioară cu arcade (foto 6 și 7), care e considerată în istoria arhitecturii ca fiind o perfecționare a curții lui Brunelleschi de la Ospedale degli Innocenti din Florența.

Pentru decorarea palatului, la fel, ducele a apelat la cei mai de seamă decoratori: Piero della Francesca, Botticelli. Rezultatul final al acestor mari arhitecți și decoratori ai timpului a fost un palat care, se spune, ilustrează în mod perfect principiile Renașterii, celebrarea omului, a caracterului, purității sufletului și lucrărilor lui.

În prezent, în palat se află Galeria Națională din Marche.
Cea mai mare parte din capodoperele realizate în Urbino de marii pictori ai vremii au ajuns în perioadele următoare în  posesia altor muzee mari ale lumii, am văzut Portretul lui Federico de Montefeltro și al soției sale Battista Sforza de Piero della Francesca ( foto 1 și 2) la Uffizi, tot acolo Portretul  lui Guidobaldo de Montefeltro și al Elisabettei Gonzaga ale lui Rafael, sau un alt tablou de Rafael, Visul cavalerului la Galeria Națională din Londra.
Totuși, galeria conține o selecție reprezentativă din pictura Renașterii.
Ultimele 4 foto:
-Portretul unei femei - Rafael
-Orașul ideal - Luciano Laurana
-Biciuirea lui Hristos - Piero della Francesca
-Pângărirea azimei - Paolo Uccello.

Edited by stlx, 01 May 2011 - 20:47.

Însă Urbino n-a fost vestit în secolul al XV-lea doar ca un centru cultural ci și ca un centru de învățământ de vârf în Europa, universitatea de aici, una din cele mai vechi din lume, continuă și acum să atragă studenți nu doar din Italia ci și din străinătate.
Urbino, izolat, așezat pe vârful unui deal, fără tren, departe de rutele comerciale, orașul în formă de palat, cu arhitectura neschimbată din Renaștere, este un oraș populat de studenți. Studenți pe străzi, îndreptându-se spre una din nenumăratele clădiri universitare, studenți la terase, prin  librării sau prin parcurile de la margine de oraș.
Urbino seamănă întrucâtva cu orașele Oxford sau Cambridge, același contrast între arhitectură veche, medievală și tinerețea și modernitatea celor ce-l locuiesc. Pe de altă parte, în privința așezării orașului pe deal, împrejmuirii cu ziduri de apărare, străduțe ce urcă și coboară și se întâlnesc în centrul așezat pe dâmbul central, arhitectură veche și omogenă, culoarea gălbuie a zidurilor, Urbino seamănă cu San Gimignano (dacă pui Palatul Ducal în locul turnurilor, librăriile în locul magazinașelor cu suvenire și studenții în locul turiștilor).

Pentru tot ce-a însemnat în viața culturală și artistică și universitară a Europei în perioada Renașterii, pentru modul armonios în care a fost construit și extins Palatul ducal, pentru omogenitatea arhitecturală, centrul istoric al orașului Urbino aparține patrimoniului UNESCO.

Edited by stlx, 05 May 2011 - 21:40.

OvidiuNS, on 30th April 2011, 01:54, said:

Mie San Marino mi-a placut...Este interesant de vazut muzeul torturii si muzeul curiozitatilor. Am prins si schimbarea garzii.

iogamac, on 5th May 2011, 23:22, said:

Eu sper să am timp să văd San Francesco cu pinacoteca și să apuc să urc cu funicularu' la turnu' din centru (eventual de ajuns pe "strada panoramica") - evident pt. poze spectaculoase. Dar probabil nu voi scăpa de muzeul torturii. Ce-i drept, dacă mă gândesc mai bine, un muzeu al torturilor văzut în cea mai veche republică din lume e o chestie, totuși. În fine, vom trăi și vom vedea.

@stlx - mulțumesc pt. considerații și poze (despre Urbino, evident) !


Sănătate și tcb !

Ajungem acușica și la San Marino, deocamdată mai am ceva de povestit din Urbino.

După ce am ieșit din Palatul Ducal, am intrat în catedrală (foto 1 și 2) și în biserica S. Domenico (foto 3 și 4), ambele foarte aproape de palat, în aceeași piață centrală. Catedrala, cu un interior neoclasic, alb și verde mentă, hmmm nu prea mi-a plăcut, mie îmi plac bisericile cu patină, asta strălucea a nou. Medalionul din luneta de la S. Domenico  e opera lui Luca della Robbia, de fapt acolo e o copie, originalul e în galeria din palat. Ambele biserici pustii, pe treptele de la catedrală ședeau destui tineri, așteptând probabil să se elibereze o masă la terasele de vizavi.

Apoi, cu harta în mână, am hoinărit pe străduțe, mai lipindu-mă de ziduri când -rar- trecea câte o mașină. Înapoi în prima piațetă în care am ajuns la venirea în oraș și de acolo pornește în urcare strada Raffaello, pe care e și casa natală a marelui pictor. N-am intrat, deoarece știam că nu se mai găsește nimic din ce a pictat el, există acolo o singură frescă și nici aceea nu se știe dacă a fost pictată de el sau, mai degrabă, de tatăl lui, Giovanni Santi, pictor la curtea ducelui și om de vază în oraș. Strada Rafael, piața Rafael, statuia lui Rafael, restaurantul Fornarina, peste tot e  evocat, însă în tot orașul a mai rămas o singură pictură de-a lui, Portret de femeie, cel de la galeria din palat.

Lângă statuia lui Rafael, pe câteva bănci apropiate, zarvă mare: se dezbătea, în moldovenește, problema schimbului valutar. După gabarit, păreau a fi bucătărese.

Există câteva puncte de belvedere,  străzi panoramice, erau figurate pe hartă și le-am căutat, e de urcat până acolo, dar merită. Într-unul din aceste puncte, spre capătul străzii panoramice, erau instalate câteva bănci și, din când în când, oprea acolo câte o mașină sau o motocicletă, cobora un tânăr, fuma în tăcere și privea. Doar fuma și privea. Nu cânta muzică nici la căști, nu suna niciun telefon. Părea o scenă dintr-un film vechi.

Cam asta am văzut și făcut în  Urbino. M-am întors la parcarea din Borgo Mercatale, am găsit o tutungerie, am cerut un bilet de autobuz pentru Pesaro, m-a întrebat pt. ce fel de cursă vreau, eu m-am uitat pe fluturașul cu orarul curselor primit de la plecare și am văzut că urmează tot o cursă normală, nu din cele rapide. Era mai bine să fie rapidă,  pe asta s-au urcat, în stațiile intermediare, o mulțime de imigranți lucrători la depozitele alea mari de pe drum. Cam zgomotoși.
Apoi trenul și înapoi la Ravenna.

Edited by stlx, 07 May 2011 - 13:53.

Marți dimineața, după micul dejun, o pornesc spre San Marino. Prima etapă, tren până în Rimini. În Rimini, cum ies din gară, văd în stânga Oficiul de turism, de unde îmi iau o hartă a orașului, apoi traversez vizavi de gară, unde reperez stația de autobuz spre San Marino. Verific orarul afișat, e așa cum îl știam de pe net, autobuz din oră în oră și am de așteptat cam 50 de minute. Mă uit pe hartă și îmi aleg două obiective de văzut în Rimini până la plecarea autobuzului, dacă reușesc: Templul Malatesta și Arcul lui August.
Ajung cam în 10 minute la Templul Malatesta, catedrala orașului. La origine o biserică gotică, ea a fost reconfigurată de același Leon Battista Alberti (care a construit și Santa Maria Novella și Palatul Rucellai din Florența), cel mai mare teoretician al arhitecturii Renașterii, la cererea condotierului Sigismondo Malatesta, spre a-i fi mausoleu lui și celei de-a treia soții a lui. În interior, un Crucifix de-al lui Giotto și o frescă de-a lui Piero della Francesca, ce-l reprezintă pe Sigismondo, împreună cu Sf. Sigismund.
Apoi, o vizită scurtă la Arcul lui August, cel mai vechi arc roman ce s-a păstrat în Italia.
Mă întorc la timp, cât să cumpăr biletul de autobuz din stație, unde apăruse o tanti ce împărțea biletele spre San Marino.

Drumul spre San Marino durează aproape o oră, se trece prin câteva localități, la intrarea pe teritoriul republicii scrie mare Bine ați venit pe pământul antic al libertății (foto 1) se văd de departe castelele din San Marino cocoțate sus, pe stâncă (foto 2 ).
Autocarul începe să urce stânca (Monte Titano) în serpentine și ne lasă în parcarea din Piazzale Calcigni (foto3), de unde avem deja o panoramă într-una din părți, asupra așezării din vale. De aici, există 3 variante de-a urca: pe jos, pe strada în serpentine, pe o scară (foto4) cu trepte la baza unui hotel sau, pe la mijlocul parcării, cu un lift. Urc singură cu liftul și ajung la poarta medievală de intrare în oraș, Porta San Francesco. De aici în sus, la fel, străzi în serpentine care urcă spre cele 3 castele-turnuri, principalele atracții medievale ale orașului: Rocca Guaita, Rocca Cesta și Rocca Montale. Le-am vizitat pe primele două, bilet comun, 4 sau 4,5eur. Impresie pregnantă de restaurare prea reușită, parcă-s construite medieval ieri. Puțini vizitatori, de fapt priveliștile superbe asupra localităților de jos sunt identice cu cele de lângă castele, se vede exact la fel, pentru priveliște n-ar avea sens să intri. În Rocca Cesta este amenajat un muzeu al armelor.
Ceea ce mi se pare cel mai interesant e că ai panoramă în ambele părți, atât spre mare, în direcția din care am venit, cât și în direcția opusă, castelele fiind situate pe un vârf de  stâncă îngust, un loc foarte bun, strategic. Vezi tot ce mișcă în vale, în ambele părți. Nu-i de mirare că San Marino e cea mai veche republică din lume, că și-a putut păstra idependența, fiind situată acolo, păi cine s-ar încumeta să cucerească stânca aia și mai ales cu ce efort și pentru ce?... o mână de oameni, las' să rămână independenți, pe cine deranjează asta.

Pe străduțe, prăvălii cu arme, poșete, suvenire, mini-market, terase. Dacă se spune că san-marinezii se ocupau și se ocupă cu turismul, probabil și-au pus în gând că fiecare turist ce pleacă de acolo să cumpere o armă ori o poșetă, după sexul turistului -  și vreo trei bibelouri, cam așa. Marfă cam expirată, cam kitsch, cred că mergea bine parte din ea acum vreo 20-30 de ani, parte nici atunci. Proprietari de prăvălii ucraineni, turiști vorbitori de rusă. Pe la unele terase, meniul afișat și în rusește. Mâncare destul de ieftină și bună.

Probabil vor mai trăi din turism o vreme, dar din ce în ce mai prost. Cât timp turismul se făcea cu autocarul sau cu mașina proprie, era ceva să vezi localitățile acelea până la mare de sus de pe stâncă, dar de când se călătorește frecvent cu avionul, panorama aceea nu mai reprezintă mare lucru, ai imagini mult mai frumoase dintr-un avion când te apropii de aterizare sau după decolarea din principalele orașe ale Italiei sau din alte țări. Probabil că totuși, toți cei veniți la Rimini la plajă, sătui de-atâta stat cu burta la soare, fac în fiecare an câte un drum la San Marino și mai lasă ceva bănuți pe câteva bibilouri de dus la neamuri, acasă. Că pistol nu știu dacă poți băga în țară, m-am gândit la asta, dar m-am lăsat păgubașă.
Altă idee, ce să facă san-marinezii în loc de turism, nu mi-a venit. Decât poate...hmmm...aerul curat și rece, limpezimea cerului, păsărelele ce chiar că ciripesc, poate s-ar putea amenaja acolo un sanatoriu de tcbiști (sănătate, Ovidiu!), unde să-ți poți duce și lăsa rudele suferinde, în speranța unei însănătoșiri.

Cam asta ar fi...a, uitai să zic, aparține patrimoniului UNESCO, fiind republică în mod continuu, din sec. Xiii încoace.

Edited by stlx, 25 May 2011 - 18:59.

La întoarcere din excursia la San Marino, cobor din autocar în Rimini la penultima stație, la Arcul lui August, de unde o iau pe jos prin centru, în linie dreaptă prin Piazza Tre Martiri și Corso d'Augusto spre Podul lui Tiberiu, podul considerat de Palladio drept cel mai frumos și mai armonios pod văzut de el vreodată.
Apoi, pentru că mi se făcuse brusc și dintr-o dată dor de mare, mă îndrept spre plajă, mergând  de-a lungul Viale Principe Amedeo, bulevardul construit spre sfârșitul sec. xix ca să lege centrul orașului de mare, mărginit de frumoase vile neoclasice și, după ce trec de Parcul Fellini, ajung la țărm în dreptul lui Grand Hotel.
Apa era neașteptat de caldă și deși era spre apus erau câteva fete în apă. M-am plimbat îndelung pe țărm, am cules scoici și într-un final, cu regret, a trebuit să mă întorc la gară.

În Ravenna, magazinele erau închise, eu sperasem să mai cumpăr câte ceva, dat fiind că a doua zi mă întorceam acasă. În timpul săptămânii se vede că se închideau la 19,30, doar în weekend erau deschise mai târziu.

Edited by stlx, 29 May 2011 - 09:41.

stlx, on 29th May 2011, 09:35, said:

poti posta link-ul pt bus-ul care duce spre san marino? tu cat ai platit pt biletul rimini-san marino si inapoi? merci mult