Cicerone Ionitoiu - procesul comunismului: Revolutia deturnată ucigaș de FSN

Președintelui completului din dosarul 10635/1/2010 - Cicerone Ionițoiu - 27  martie 2011

        Domnule Președinte,.......Subsemnatul,  Ionițoiu Cicerone Aristotel Traian, reclamant în dosarul 10635/1/2010, cetățean  român cu domiciliul la Paris  și adresa de corespondență aleasă la reprezentantul meu, Ioan Roșca ([..]),  aflând că la 3.03.2011 procesul s-a amânat pentru că nu au sosit dosarele de la  procuratură , adug plângerii ințiale depuse la data de 22.12.2010 și  precizărilor depuse la data de 3.03.2011, prezenta demonstrație, care  susține cererea mea de anulare a rezoluției date de procurorul Marius Iacob la  3.12.2010, ca răspuns la plângerile noastre din 10.11.2010 față de ordonanța  dată de procurorul Iuliu Molcuț la 29.09.2010 (și a oricăror alte rezoluții  date de diverse secții ale parchetului pe marginea unor părți desprinse din  plângerea noastră din 31.07.2006/4.08.2006, cu care s-a deschis dosarul  35/P/2006 , devenit 1304/P/2008).
  
  Consider necesară această lămurire, având în vedere și că, la data de  25.03.2011, domnului Ioan Roșca, co-reclamant în dosarul 35/P/2006, i-a fost  refuzat din start (în cauza 10636/1/2010) dreptul la justiție, la cererea  reprezentantului procuraturii, deși completul respectiv nu primise dosarul de  cercetare lansat de domnul Roșca și de mine, la care s-au adaugat mulți alți  reclamanți (inclusiv prin IICC, investit oficial să facă astfel de demersuri).
  
  Voi demonstra că tezele susținute de procurorii Molcuț și Iacob, în deciziile  pe care le contest și le cer anulate, sunt incorecte și necinstite.

            În rezumat , ei sustin că :
  
  1. Eventualul genocid (nu se face nici o referire în rezoluții dacă el a avut  sau nu loc, ca și cum, de ani de zile, procuratura face cercetări inutile) - a  încetat în 1964.
  
  2. România a inclus genocidul între infracțiunile imprescriptibile de-abia în  1968, deci imprescriptibilitatea nu s-ar mai putea aplica genocidului comunist.  
  
  3. Se admite că termenele de prescriere au fost întrerupte (suspendate) până la  22 decembrie 1989, dar de atunci până în 2006 (când s-a creat dosarul  35/P/2006, transformat în 1304/P/2008), s-ar fi scurs 15 ani fără plângeri,  care au condus la prescriptie.
  
  La care eu raspund, în drept, că :
  
  1. Justiția comunistă a asasinat în masă oameni nevinovați, deseori pentru  "infracțiuni împotriva omenirii" imaginare și neprevazute în codul  penal.
  
  2. Genocidul comunist a luat forma complexă și continuată, din 1944 până azi  (deci în orice caz, până după 1968, când a fost declarat imprescriptibil și în  codul nostru penal).
  
  3. În 1968 (când și comuniștii care au acaparat statul român au recunoscut  imprescriptibilitatea) nu trecuseră decât patru ani din clipa în care  -chipurile- ar fi încetat genocidul - care deci, nu apucase a se prescrie și nu  se mai putea prescrie din acel moment.
  
  4. Chiar acceptând prescriptibilitatea genocidului împotriva poporului român  (în timp ce altele, mai vechi, rămîn imprescriptibile…) trebuie aplicate  întreruperi și suspendări, pentru perioadele în care justiția controlată de  vinovați nu a permis victimelor să facă dreptate.
  
  5. Sub nici o formă complicitatea procuraturii și tribunalelor - care blochează  dosarele de șase decenii, nu este motiv valid de prescriere, ci constituie o  infracțiune împotriva justiției, care trebuie cercetată și pedepsită.
  
  In sprijinul acestor considerații de drept, atrag atenția asupra următoarelor  fapte și dovezi, privind etapizarea infracțiunii complexe și continuate  reclamate de mine.
  
  
  

    Etapa 1 (complotul cominternist, pina  in august 1944).
  
  Genocidul  comunist nu s-a produs accidental, ci a fost pregătit câteva decenii, de către  agentii URSS-ului în Romania, agitatorii PCR-ului controlat de comintern,  trecut în ilegalitate datorita obiectivelor antidemocratice si antinationale;  pe care din pacate, le-a realizat, în contextul războiului care ne-a adus pe  cap armata roșie de ocupație.
  
  Aruncând o privire asupra ultimelor trei secole, observăm că România a fost  ținta ocupației din vest sau din est, că răpitorii au vrut chiar să o șteargă  de pe hartă, mutînd poporul român din vatra lui strămoșească. Pericolul a fost  semnalat de filozoful român P.P.Negulescu, care a avertizat că "noi  si înspăimântătoare filozofii au apărut pe lume, ca să înțelegem ce înseamnă în  termeni de sânge, de ferocitate, credința ca statul e totul, iar  individul,nimic."
  
  În 1917, Lenin, la   Petersburg, la mai puțin de trei luni după ce organizează  lovitura de stat, nereusind să obțină o majoritate în adunarea constituantă, a  lichidat-o, punând armata, ce și-o formase între timp, să tragă asupra  deputaților adunati si să închidă sala. Inventează sistemul totalitar,  interzicând celelalte partide. Paralel a interzis presa, a trecut la  naționalizarea generală, urmată de rechiziționarea forțată a producției  țăranilor, siliți să moara de foame. A trecut toate pârghile în mâna statului  totalitar, a organizat CEKA, politia politică, deslănduind teroarea. Cuvântul  de ordine era: omorîti mai multi, spânzurati mai mulți, moarte chiaburilor.
  
  Pe de altă parte, de-a lungul celor două decenii ce au urmat primului război  mondial, se dezvoltă în centrul Europei fascismul lui Musolini si nazismul lui  Hitler, în timp ce Stalin îsi extermina propiul popor, închis ermetic,  necruțând nici tovarășii cei mai apropiați, care-l ajutaseră să-și consolideze  puterea. Statele totalitare și-au consolidat dominația prin crime. Așa s-a  ajuns la 23 August 1939, când s-a semnat tratatul de neagresiune dintre  Germania si URSS, de către Ribbentrop si Stalin - care în euforie, a ridicat  paharul de șampanie si a toastat: "Eu știu cât îsi iubește națiunea  germană Fuhrerul, eu vreau să beau în sănătatea sa."
  
  Invadarea Poloniei pe 1 Septembrie, urmată de invazia URSS din 17 Septembrie  s-a încheiat cu defilarea, cot la cot, a celor două armate și întâlnirea  secretă pentru o strânsă colaborare între Gestapo si NKVD, care s-a soldat cu  cadoul lui Stalin: predarea antifasciștilor si evreilor pe care-i deținea… lui  Hitler. Si pe 28 Septembrie 1939, între cei doi călăi s-a semnat Pactul de  prietenie germano-rus, prin care se împărțea Europa si în care noi am fost  victimă principală, oferindu-se lui Stalin Basarabia si Bucovina de Nord,  spunând că Germania se dezinteresează de aceste teritorii, care de fapt nu-i  aparțineau.
  
  Comunismul este deci frate cu nazismul si trebuie judecat si genocidul  comunist . În inchisorile comuniste prin care am trecut și eu și alții am  stat împreună cu evrei trecuți prin lagările naziste și spuneau, chiar cadrelor  securității, că în lagările românești teroarea este " mai mare decât  la Auschwitz".  Nu e de uitat că războiul împotriva Franței a fost dus cu petrol rusesc și  chiar hrana ostașilor lui Hitler se făcea din grâul sovietic.
  
  Prin lagările de exterminare siberiene au trecut și cetățeni francezi, iar Franța  la Nurenberg  a făcut parte dintre judecători, împreună cu americanii si englezii, alături de  ruși. Winston Churchill, în ziua când nemții au atacat Rusia, a făcut o  confesiune reală la radio, pe care o publică la trei ani dupa terminarea  războiului, subliniind că "am avut toată grija să verific faptele,  dar multe apar azi la lumină în urma cunoașterii unor documente capturate, sau  a altor dezvăluiri...în speranța sinceră că studierea trecutului poate da  îndrumare pentru zilele ce vor veni si va permite unei noi generații să repare  unele dintre erorile anilor trecuți si astfel să guverneze scena viitorului în  desfasurare, în concordantă cu nevoile omului si spre gloria lui."
  
  Odată cu înfrângerea Franței, pe baza protocolului  secret germano-sovietic,URSS-ul a invadat teritoriul românesc si a ocupat  Basarabia si Bucovina de Nord pe 26 Iunie 1940, în timp ce se transmitea  ultimatum la București. O  baie de sânge s-a revărsat de la   Cernăuți până la Cetatea Albă și după un an s-au descoperit  nenumărate gropi comune. In acest an, au săvârșit trupele rusești peste 50 de  violări ale teritoriului de peste Prut, soldate cu răpiri si distrugeri în  satele românești. Pe teritoriul răpit dintre Prut si Nistru românii au fost  masacrați si deportați cu zecile de mii, în Siberia, spre exterminare. Este de  neuitat masacrul de la Lunca (6/7 Februarie 1941), asasinatele de la Crasna si Igesti urmate la câteva zile de genocidul de la Fântâna Albă din 1 Aprilie 1941, când peste 200 țărani au fost mitraliati. S-au petrecut  lucruri îngrozitoare. . .Pe 13 Iunie 1941 a urmat un nou val de deportări după cele  din 1940. De data aceasta au fost ridicați într-o noapte 22.648 de persoane  care au luat drumul Siberiei unde majoritatea au fost exterminați prin foame,  frig si muncă fortată. Mărturie sunt Troițele ridicate în satele de baștină, în  memoria lor. Aceasta este singura mângăiere a românilor de astăzi: numele de pe troițe.
  
  Ar mai fi și mărturirea lui W.Churchill făcută pe 20 Iunie 1941 la radio  Londra: "Regimul nazist nu se deosebește de trăsăturile cele mai  rele ale comunismului. Este lipsit de orice idei si principii, în afara de  pofte si dominație rasiala. Depășește orice forme ale slăbiciunile umane în  eficienta cruzimii si a agresiunii feroce; Nimeni nu a fost un oponent mai consistent  al comunismului decât mine, în ultimii douăzeci si cinci de ani. N-am să neg  nici un cuvânt din ce am spus despre el...Acum nu e momentul să facem morală  pentru nechibzuintele unor tări si guverne care au permis să fie doborîte una  câte una, când prin acțiune unită, ar fi putut să salveze lumea de la  catastrofă..."
  
  Aceasta este încă o mărturie de egalitate între comunism si hitlerism, care au  urmărit exterminarea adversarilor, făcută de cel mai autorizat conducător al  luptei contra teroarei si asupririi populatiei. Noi am solicitat deschiderea  unui proces împotriva comunismului, socotindu-l egal cu nazismul prin metodele  folosite. Revenind la declarația lui W.Churchill, că a trecut momentul sa mai  facem morală unor tări si guverne care " care au permis să fie doborâte  una câte una", nu se poate trece cu vederea că datorită acestei  atitudini, România a plătit un uriaș tribut de sânge si lacrimi, reușind la ora  "H" să-si aducă aportul substantial la scurtarea războiului, alături  de "nechibzuinta altora."
  
  
  Etapa 2 (1944-1964 Cotropirea Romaniei si exterminarea românilor nesupuși).   
  După 23 august s-a produs ocuparea României de către URSS, care a impus la  putere agenții (comuniști). Acestia au trecut la distrugerea instituțiilor sau  la instalarea la conducerea lor a unor colaboraționiști, la falsificarea  alegerilor și lichidarea democrației, declanșarea unei campanii deșănțate de  propagandă mincinoasă și instigare la crimă, terorizarea și reprimarea  opozanților, închiși în valuri, la început în numele epurării de naziști si  fasciști, apoi în numele intereselor clasei muncitoare. După care, a urmat  exterminarea metodică a diverse categorii de cetățeni: politicieni, ziariști,  scriitori, proprietari, țărani, comercianți, militari etc.
  
  Când Lucretiu Pătrăscanu a venit pe12-09-1944 de la Moscova, după semnarea  unui armistițiu înrobitor, l-a acuzat pe ctitorul României, Iuliu Maniu, că nu  a manifestat sentimente de prietenie față de aliații din răsărit veniți să ne  elibereze, iar Maniu a răspuns că "oficialii armatei sovietice au  declarat că vin în România ca într-o țară dușmană. Povestea  noastră cu Rusia si armata rusă ca aliați nu începe de ieri si de alaltaeri, ci  merge de ani ", a continuat să-i spună:"Noi cu poporul român  trebuie să trăim, trebuie sa se știe că sufletul nostru sângerează si că  trebuie să ne îngrijoram de frații noștri …să vedem ce intenții au… cu Basarabia si Bucovina… putem să facem declarații de  dragoste și să aducem osanale când ei ne dau foc la sate, scot țăranii din case  și batjocoresc femeile? "
  
  Devenind aliați, cot la cot cu cei care ne trecuseră prin "foc si sabie", toate promisiunile lui  Molotov că "URSS nu are de gând să dobândească vreo parte din  teritoriul român, sau să schimbe ordinea socială existentă în România"  au fost numai vorbe aruncate în vânt. Realitatea s-a manifestat prin crimele  săvârșite la tot pasul pe unde treceau rușii, impunând un regim al celor 7-800  comuniști infiltrați de-a lungul anilor de vecinătate, la care s-au alăturat  oportuniștii. Printre aceștia s-a numărat unul, Silviu Brucan, care a început  să propăvăduiască-crima împotriva făuritorilor României. El a continuat  întreținerea psihozei teroriste prin presă, cerând pedeapsa cu moartea a lui  Maniu, Brătianu, Coposu. Și tot el a fost printre artizanii genocidului din  1989, dovedind continuitatea comunismului sub dispozițiile primite de la Gorbaciov în 1988 ca  "P.C.R-ul să rămână forța conducătoare" Aceasta  dovedește că nu există motive de prescripție.
  
  Impotriva terorii deslănțuite, Cornel Coposu, pe 2 Octombrie 1944, într-un  articol scrie :"Să se termine cu vremea revolverelor si pumnalelor.  Să se isprăvească cu amenintarea, teroarea, pânda, jocul cu capetele românești.  Să luptăm pentru o dreaptă așezare socială, cu gândul, cu condeiul, cu votul si  pasiunea nobilă a credinței..." Și răspunsul a venit din partea  lui Brucan, cerându-i și lui pedeapsa cu moartea. Cu toate că in 1969, când  Nixon a venit în România, Cornel Coposu era socotit reprezentantul rezistenței  românești împotriva comunismului, iar după fuga lui Ceaușescu, când s-a dus  Coposu la Comitetul   Central, unde se plămădea noua conducere, acest S. Brucan si  Alexandru Bârlădeanu s-au opus la primirea lui (vezi mărturia lui Petre Roman).  Mai tîrziu, Bârlădeanu a recunoscut că istoria i-a dat dreptate lui Cornel  Coposu. Te întrebi dacă Brucan era sănătos mintal când cerea pedeapsa cu  moartea pentru generalul N. Rădescu în timp ce acesta, apăra Ministerul de  Interne de furia comuniștilor, comparându-l cu Himmler. De fapt Brucan nu avea  legături cu istoria României. El nu știa că Nicolae Rădescu se opusese  politicii dictatoriale a regelui Carol și fusese împotriva războiului dincolo  de Nistru, fapt ce l-a făcut să-și dea demisia din armată. Iar când Killinger  își permisese să-i insulte pe politicienii români care nu erau de acord cu  războiul de dincolo de Nistru, Rădescu a avut curajul să-i răspundă în ziarul  "Timpul": "Și eu sunt unul din acei infami politicieni la  care vă referiți. Am susținut si susțin si acum că trupele române n-au ce căuta  dincolo de Nistru, în timp ce la vest România continuă a fi ciuntită.  " Moartea însă îl secerase și pe Himmler si pe Killinger, iar rușii  l-au acceptat pe Rădescu ca prim ministru.
  
  Istoria pe care Stalin se străduia s-o schimbe, în cursuri scurte, se împiedică  de memoria lui W.Churchil: "Chiar în seara în care vorbeam în Camera  Comunelor despre rezultatele strădaniilor noastre de la Yalta, prima violare de  către rusi a înțelegerii noastre, atât în spiritul cât si în litera ei, a avut  loc în România. Mai eram încă legați cu toții de declarația asupra Europei  eliberate, atât de recent semnată, ca să avem grijă ca țările ocupate de  armatele Aliate, să aibă alegeri libere si să fie instalate guverne democrate...  " Și subliniază venirea lui Vîșinski...respingerea consultării regelui  cu șefii partidelor...bătaia cu pumnul în masă...plecarea trântind usa...țipând  pentru acceptarea imediată a unui nou guvern, în timp ce tancuri si trupe  sovietice s-au desfășurat pe străzile capitalei... În cele doua țări de la Marea Neagră, Stalin  mergea pe un un drum "absolut contrar oricăror idei democratice..."
  
  Pe 7 Martie 1945 delegația rusă venea cu dispozițiile Moscovei de comunizare a  României în trei ani: Desființarea armatei și creearea unei armate noi...  Miciile gospodării țărănești trebuiesc desființate. Abdicarea Regelui și exilul  Familiei Regale. Suprimarea partidelor politice, arestarea, uciderea si răpirea  membrilor lor. Creearea unei poliții de tip NKVD...Și a urmat teroare,  asasinate, genocid ...Toate aceste mârșăvii s-au petrecut sub privirile mele,  nu numai ca martor dar și ca victimă, răpită și torturată la NKVD. Crimele  săvârșite de comuniști erau asemănătoare cu ale hitleriștilor care începuseră  să fie judecate la Nurenberg  de la 20 Noiembrie 1945 până la 1 Oct.1946, pedepsirea vinovaților făcîndu-se  cu asprimea cuvenită. Aceste monstruozități, socotite genocid, dintre cele mai  grave crime împotriva umanității, constând în exterminarea unor grupuri  naționale, etnice, religioase sau rasiale sau, de ce nu, a oricarui tip de colectivitate,  rămân inprescriptibile.
  
  Nici nu se uscase cerneala semnăturilor judecătorilor de la Nurenberg si crime  odioase au avut loc în Bulgaria, România, în jumătatea de Europă intrată sub  cizma sovieticilor. În România au avut loc crimele și în timpul campaniei  electorale și în ziua alegerilor din 19 Noiembrie 1946, încheiate în multe  secții sângeros. Iar în toată țara, prin furtul voinței naționale, săvârșit la  dispoziția lui Susaikov de inversare a rezultatului, cu al opoziției, care de  fapt câștigase scrutinul. Si totul s-a făcut cu ajutorul magistraților care  prezidau secțiile de votare. Au refuzat foarte putini, menționez două nume, Ion  Musculiu si Gheorghe Mătase, care și-au dat demisia și mi-au relatat  desfășurarea și ordinul lui Lucrețiu Pătrășcanu. După suspendarea  inviolabilității magistraților, Lucrețiu Pătrăscanu a trecut la epurarea lor,  deci s-a început judecarea după dispoziții: pe 20 Decembrie 1944 s-a semnat  decretul pentru scoaterea de la   Apel a 12 magistrați, chiar dacă nu intrau în epurație. Din  consiliu Legislativ s-au scos 6, anunțând că nu mai e nevoie de sute de  magistrați, fiindcă se va trece la Tribunalele populare. Urmarea a fost că după  alegeri s-a trecut la exterminarea pe scara industrială, prin munca forțată,  după planuri greșite cum a fost cel de la Canalul Dunăre-Marea  Neagră. Toate procesele erau înscenate, chiar cele de răfuială din cadrul  CC-PCR.
  
  Comuniștii au recurs la exterminare în masa până în 1964, bazându-se pe  ocupația României de URSS și având ca scop zdrobirea oricărei posibilități de  rezistență.Regimul instaurat de ocupant, nu "aliat", a impus o  conducere ce a săvârșit adevărate barbarii, folosindu-se de foarte mulți  străini în acest genocid împotriva cetățenilor români. Sălbăticiile uneori  le-au întrecut pe cele hitleriste, în nici un caz nu au fost mai prejos. Ce a  urmat a fost iadul pe pământ. Personal am fost maltrat de KGB si apoi de  securitate, condamnat prin înscenări de 6 ori și am trecut prin situații  limită, din care eram adus greu în simțire.

    

    Depun mărturie  că am scapat cu viață (distrusă) numai prin noroc și putere tinerească. Dar  majoritatea colegilor mei de partid, sau de lupta, din dragoste pentru România  liberă - au plătit cu viața. M-am dedicat demascării acestei uriașe crime,  publicând rezultatul cercetărilor mele în multe lucrări (unele expuse public și  la :  www.procesulcomunismului.com,  alături de alte mărturii, pe care le puteți consulta acolo). Printre ele, se  află și dicționarul "Victimele terorii comuniste:  Arestați, torturați, întemnițați, uciși" - în care găsiți date  concrete despre peste o sută de mii de victime. (Mărturia mea personală privind represiunea acestei perioade  fiind cuprinsă în cartea de memorii pe care o atașez). Am depus o parte din aceste analize  și în dosarul de la procuratură, de unde am primit procese-verbale.
  
  Contribuțiile mele sunt doar un fragment din uriașa documentație publică  existentă privind genocidul comunist, apărută masiv după 1989, care l-a determinat  și pe șeful statului, în urma convocării unei comisii oficiale, să admită, în  parlament, că regimul comunist a fost criminal. Mai rămâne să o recunoască  procuratura și justiția, ca dovada că s-au eliberat.

        Etapa 3 (1947-1989 Explotarea lagarului comunist).
  
  Eliberarea deținuților politici în 1964 (inclusiv a mea) nu a însemnat deloc  încetarea politicii criminale a regimului comunist, ci numai o schimbare de  metodă, cerută de nevoia unor relații internaționale ameliorate și bazată pe  siguranța controlului asupra prizonierilor lagărului comunist. Lacătul  pușcăriilor s-a deschis pentru a se exploata mai bine deținuții din imensul  lagăr care devenise România. Aparențele de destindere nu au însemnat schimbare  reală, și eu am arătat acest lucru după "eliberarea" mea din 1964,  asumându-mi riscuri uriașe, pentru a combate minciuna. Toate regimurile  criminale simulează "normalitate" după ce-și consolidează puterea  totalitară. Dar în fapt, dacă se manifestă vreo rezistență, aceasta e zdrobită  nemilos, renunțîndu-se la mascarada "democrației" și încălcându-se,  fără mănuși, drepturile omului.
  
  Faptul că uriașa majoritate a umbrelor care au scăpat din temnițe, înconjurate  de cohorte de securiști și informatori, nu a mai avut puterea să combată fățiș  nedreptatea și că slugile reeducate nu au mai putut pune probleme sistemului,  nu dovedește decât reușita procesului de dominare, intimidare și distrugere.  Rezultatul fatal al înfrângerii majorității, al degradării oamenilor prin  compromis forțat este tot un efect major al genocidului comunist continuat.  Securitatea parazitară a urmărit-hărțuit fiecare dușman potențial, folosind  uriașe resurse, fiind plătită din munca deținuților, care erau folosiți ca  sclavi, până la exterminarea fizică sau, în cele mai fericite cazuri, până ce  deveneau inapți (distrofici,TBC-isti etc). O altă resursă a securiștilor consta  din confiscarea averilor (pământ, case și orice alte bunuri, mergând până la  palton și bocanci uzați) în timp ce soțiile victimelor erau date afară din  servicii, iar copiii majori trimiși în armata de muncitori-sclavi sau în  domiciliu obligator.
  
  Și dacă măcar condițiile materiale asigurate prizonierilor "liberi"  ai statului comunist ar fi fost acceptabile. Dar, așa cum a consemnat și  sentința dată la 25 decembrie 1989 (o mascaradă judiciară, comunistă din punct  de vedere procedural, dar cu concluzia de genocid întins până în 1989 - încă  neanulată) - poporul român a fost supus la condiții distrugătoare de viață,  ceea ce potrivit codului penal, constituie tot genocid. Foame și boală impuse  politic, lipsă de căldură și medicamente adecvate, sclavie  "patriotică", cooperatori înrobiți, mame hărțuite criminal de  procurori pe masa de spital pentru că nu erau bune reproducatoare pentru  partid, sate și biserici distruse, preoți colaboratori, conștiințe otrăvite  etc. E același genocid, căci după 1964, autorii crimelor anilor '50 au rămas  continuu la puterea monopolizată de PCR, evitând orice pedeapsă (chiar și  atunci când s-au recunoscut "excese", în cursul schimbării unor garnituri).  
  
  Ajuns la putere Ceausescu, cel care se școlise la Moscova și, făcut general,  s-a întors și a pus tunurile pe sate, ca să forțeze colectivizarea în Dobrogea  și sudul Moldovei, paralel cu generalul Vasile Negrea care se ocupa să  "lămurească" țăranii din Muntenia, tot cu armata.
  
  După unii magistrați-prea plecați - în 1968, infracțiunile săvârșite de regimul  comunist fuseseră albite de prescripție. Deși regimul și-a văzut de drum,  continuându-și activitatea distructivă, pe planuri multilaterale, pilotat de un  megaloman nebun, "Comandantul suprem", în loc să meargă să se caute  la psihiatri, după ce s-a văzut cu sceptrul de președinte în mână, a dat  dispoziții ca opozanții și cei ce-l critică să fie internați în ospicii și să  li se dea medicamente care să le distrugă memoria. Mai mult, a cerut să se facă  "Radu" portabil (iradiere), reușind să omoare patru directori ai  postului de radio-Europa liberă. In nebunia lui, Ceaușescu a dat indicații ca  să se răpească din străinătate adversarii regimului, și chiar să se folosească  teroriști în exterminarea opozanților. Pe 1 Aprilie 1973, de exemplu, Vasile  Vlad, funcționar la UNESCO,  din ordinul lui N. Ceaușescu a fost asasinat la Paris de generalul Mihai  Bozianu (șeful rezidenței de spionaj de la Paris) ; și multe alte cazuri….
  
  Neînceperea urmăririi penale s-a dat acum și pentru crimele monstruoase  săvîrșite de regim după 1968, prin slugile sale (prepușii).  Dintre ele exemplific pe cea împotriva lui Victor Coconeti, săvârșită pe  28.02.1973 și pe cea a ing. poet Emil-Gheorghe Ursu din 17.11.1985, ambele  realizate în timpul anchetelor. Procuratura întoarce spatele de la numeroasele  cazuri de represiune cu care regimul a răspuns rezistenților după 1964.
  
  Dintre victimele supraviețuitoare ale acestei perioade, Grigore Caraza, Ion Bugan, Vasile Paraschiv și-au adăugat plângerile la dosarul  nostru, redeschis în august 2006. Ca să nu mai vorbim de momente în care  regimul și-a dat jos masca, pentru a reprima revolte, cum a fost cea din Valea  Jiului sau de la   Brașov. Muncitorul comunist Vasile Paraschiv, văzând că una  se spune și alta se face, a început în mijlocul muncitorilor să arate  realitatea și să ceară să se facă dreptate. A avut curajul să-i scrie  dictatorului: "Așa nu se mai poate tovarășe Nicolae Ceausescu!"...Sunt  gata, cum m-a avertizat dl.Moruzzi, să suport orice, inclusiv moartea, dar  vreau să se știe acest lucru și să se cunoască practicile și metodele de  represiune ale guvernului și Partidului Comunist Român". Și a reușit să  facă cunoscute aceste metode barbare în străinătate. Datorită acestor  dezvăluiri s-a încercat să fie convins că partidul face bine și cuvântul lui  trebuie executat fără împotrivire. Nereușindu-se, s-a trecut la metode din ce  în ce mai dure.
  
  Să urmărim un exemplu de activitate criminală metodică, continuată în decada  1969-1979, supervizată de generalul Emil Macri :
  Pe 31.07.1969 a fost răpit, torturat și dus la spitalul psihiatric de la Urlați. Pe 1.12.1976,  după răpire, a ajuns la spitalul psihiatrie de la Voila. Pe 23.02.1977 a  fost arestat și torturat. Pe 5.04.1977 a fost răpit, dus la miliția din Drumul  Taberii și după torturi bestiale dus la azilul psihiatric de la Săpoca. Pe 1.08.1978  din nou arestat, fără motive, iar procurorii Băloiu Ion și Deftu Nicolae au pus  rezoluția ca să fie internat într-un spital de specialitate pentru tratament  medical. Pe 8.03.1979 a fost arestat și dus la miliție, unde l-au bătut și  acuzat că a făcut parte din brigăzile de teroriști care l-au asasinat pe Aldo  Moro, iar acum a venit în București ca să-l asasineze pe Nicolae Ceaușescu și  pe președintele Franței,Valery Giscard d'Estaing, care venise în aceea zi în  vizită în România. V. Paraschiv a ajuns în Franța unde a făcut declarații  presei depre situația muncitorilor din România și problema sindicatelor. Pe  28.05.1979 a fost răpit de pe stradă și dus în pădurea Păulești unde i-au pus o  cârpă în gură și l-au bătut în mod bestial, lăsându-l în nesimțire. Pe  11.02.1982, securitatea și miliția din Ploiești l-au bătut pe ziaristul francez  Bernard Poulet ca să nu se întâlnească cu Vasile Paraschiv și a ieșit un  scandal internațional. După numeroase șicanări, au urmat alte răpiri: pe  14.05.1987, după răpirea de pe stradă, a fost dus într-o pădure, în cabana  Florei, dincolo de barajul Paltinul de lângă Câmpina, folosindu-se narcotice și  obligându-l să mănânce alimente cu droguri în ele și după bătăi, obligat să dea  declarație angajament că va servi interesele securității. Pe 22.03.1989 a fost  răpit și dus în cabana Florei unde au urmat câteva zile de tortură. L-au legat  la ochi și au spus că-l vor tăia bucăți și-l vor arunca la18 metri, în lac,  să-l mănânce peștii. După 10 zile de coșmar, a fost adus și lăsat în apropierea  casei, într-un hal de nerecunoscut.
  
  Acestea au fost chinurile îndurate, în parte, de Vasile Paraschiv până ce  Moscova a hotărît să schimbe garnitura conducerii din România, cu alta luată  după angajamentul lui Gorbaciov la   Malta. Și procurorul complice, după ce le-a analizat, zicese,  a dat NUP, după indicațiile noii garnituri, ca nu se iasă din SISTEM. Justiția  i-a respins lui Paraschiv demersurile. Puterea i-a desconsiderat propunerile  justițiare. Încât și el a respins medalia cu care s-a încercat îmbrobodirea sa.  A murit nedreptățit acest român de excepție. Iată un fragment din dosarul pe  care procuratura încearca azi să-l înmormânteze definitiv.
  
  Paraschiv nu a fost singura victimă. Fugari înroșind Dunărea sau împușcați pe  frontieră, azile psihiatrice pline de opozanți - spre a-i aduce la tăcere.  Colegii viteazului Vatamaniuc asasinați în tot felul de accidente însecenate,  după eliberare. Dizidenții umpleau Aiudul și închisoarea din Rahova, sau erau  zvârliți peste graniță și apoi vînați cu teroriști. Ce căutau Calciu, Caraza,  Iuga și atîția alții în închisoare, dacă sistemul nu mai era represiv? Toate  acestea aveau un larg ecou în străinătate și se petreceau de când Ceaușescu  luase sceptrul în mână. Și după 1969, toată țara rămăsese o închisoare și  oamenii puteau fi încadrați ca infractori într-un singur articol al codului  penal: 209. Sau închiși pentru motive imaginare de drept comun. Sau urmăriți  minut de minut, în țară și chiar in strainătate.
  
  N-am reușit să intru în posesia documentațiilor de urmărie a mea, ce a  avut loc în străinătate după 1980. Căci regimul  post-decembrist a făcut tot ce a putut pentru a împiedica accesul nostru la  aceste dovezi, încuind arhivele sau lăsându-le la cheremul securiștilor- ceea  ce dovedește continuarea activității criminale, folosind instituțiile statului.  
  
  Nimeni nu a scăpat după 1964 din ghearele  securității omniprezente.
  
  Ca unul care am fost victimă și martor al fărădelegilor comuniste, vă aduc la  cunoștiință că, la fel ca toți ceilalți deținuți politici  "eliberati", am fost, și după 1964, urmărit , amenințat, hărțuit,  punându-mi-se în vedere să nu dezvălui crimele regimului, la care am fost  martor. Nu am tăcut ci m-am plâns chiar atunci, cerând continuu (inclusiv prin  plângeri în justiție și scrisori trimise CC al PCR) repararea abuzurilor cărora  le-am fost victimă și părăsind țara din cauza refuzului sistemului de a  recunoaște și corecta nedreptățile.
  
  Dovezile le-am adus la cunoștiința forurilor internaționale și sunt publicate,  în fotocopii, în lucrarea "Memorii - Din țara  sârmelor ghimpate" pe care v-o atașez, ca mărturie pertinentă  privind continuarea crimei după 1964 și pe care, așa cum am declarat în  prefață, mi-o asum în fața justiției, până la ultimul cuvânt (cred că nu e nevoie să o transform  înapoi în manuscris !). Sunt în măsură să apreciez esența regimului dintre  1964 și 1989, ca martor și cercetător și să denunț tezele procuraturii, cum că  infracțiunea comunistă (de capturare și distrugere a poporului român) ar fi  încetat în 1964.
  
  Constat deci cu durere că în N.U.P-ul protector al crimelor comuniste, un  procuror șef de secție îndoctrinat de marxism-comunismul remanent, a adoptat punctul de vedere favorabil  cotropitorului, că a curs și s-a încheiat prescripția și că, după 1968,  barbaria comunistă ar fi încetat. Ce a urmat după 1969 nu poate fi tratat cu  NUP decât de colaboraționiști și de cei ce asigură continuitatea sistemului.  Realitatea monstruoasă continuată după 1969 ne revoltă  pe cei care, ca mine, am trăit-o ca victime. De ce respectivul ideolog, jurist  în nici un caz, nu are în vedere și memoriile unor condamnați pentru săvârșirea  unor infracțiuni împotriva regimului comunist (de exemplu Ionițoiu Cicerone, Jijie Gheorghe, Caraza Grigore, Tudoraș  Liviu), la care, printre altele, se adaugă și memoriul lui Paraschiv Vasile. Toate tratate cu același NUP, dat  și prin Ordonanța nr.29.09.2010, la 5 ani după ce Președintele României, Traian  Băsescu, studiind raportul comisiei de specialiști numită pentru analizarea  perioadei 1944-1989, a ajuns  la concluzia, pe care a făcut-o publică și în fața reprezentanților străini din  țările subjugate de URSS, că regimul comunist din România a fost criminal -  urmând ca Parlamentul să legifereze. Ceea ce nu s-a întâmplat, din motive  evidente.
  
  De fapt, din 22 decembrie 1989, ar fi trebuit să se acționeze pentru reparație,  dacă într-adevăr s-ar fi schimbat regimul, cu un altul necomunist și  democratic.  
  Dar cine să faca dreptate? Ilici Iliescu,  comunistul tînăr care s-a ridicat vertiginos în etapa de care vorbim, lîngă  Ceaușescu, adorat de Elena încă din copilărie și trimis la Moscova să se lumineze,  fiind pus apoi ministrul tineretului? Drept recunoștiintă, în Congresul X-lea  al PCR el elogia: "Pot să declar în fata Congresului că cei 2.300.000  membri ai UTC se consideră ostași devotați ai partidului, militanti activi  pentru înfăptuirea programului său... În mod unanim, întregul partid s-a  pronunțat pentru realegerea tov. N.Ceausescu în înalta funcție de secretar  general al partidului, expresie a stimei..." Acest personaj, după  indicațiile moscovite, ca fost activist de frunte, cu angajament pe viată la KGB, deci coleg cu Gorbaciov,  a fost propulsat de Silviu Brucan la conducerea loviturii de stat. Până atunci,  va activa Ilici Iliescu la vîrful PCR, făcînd de toate, inclusiv împotriva  studențimii române, "epopee" din care redau un episod.
  
  În zorii zilei  de 25 Decembrie 1968, 21 de ani înainte de a-și asasina fîrtatele, cu noaptea-n  cap, se sculase furios tov. I.I. Iliescu deoarece "ostașii devotați", studenții Facultății de  filozofie își permiseseră să colinde în noaptea de Crăciun și deranjaseră pe  secretarul general, care a cerut să se ia măsuri drastice. Și imediat s-a  hotărît ca la ora 10 cei aproape 300 studenți ai Facultății de filozofie să fie  prezenți în amfiteatrul Cantemir. La prezidiu s-au așezat decanul, secretarul  de partid Gh.Cazan și ministrul tineretului I. Ilici Iliescu, iar ședința a  fost deschisă de prof. Pop Simion urlând: "Bărboșii și pletoșii ne duc de  râpă, cum i-au dus și pe cehi. " Secretarul de partid a luat cuvântul  îndemnând pe studenți să dea o moțiune prin care să condamne în unanimitate pe  manifestanții din noaptea trecută. Câțiva studenți au demonstrat că o astfel de  manifestație nu a fost împotriva regimului ci a stabilității țării, iar alții  ca A. Cazacu și Iosif Boda au cerut studențimii maturitate și atitudine  partinică. I-a întrerupt ministrul Iliescu, care, explicând politica de  independență a țării, a cerut condamnarea manifestanților. S-a iscat scandal,  studenții spunând că putem condamna ce vreți, dacă știm despre ce este vorba,  deoarece nimeni nu dăduse până atunci vreo explicație. Autoritar, Iliescu a  izbucnit:"Partidul nu discută. Partidul vă cere. Faceți." Și declară  că poziția antevorbitorilor reprezintă un atac la adresa partidului, o  susținere a dușmanilor țării. Iar în ceea ce privește colindele, Ilici Iliescu  a întărit poziția atee a partidului și a cerut imediat votul sălii.
  
  Din cei aproape 300 de studenți, marea majoritate, circa 270 au votat împotriva  condamnării colegilor. Furios de rezulat, Ilici Iliescu a părăsit sala aruncându-le,  în timp ce cobora:"O să vedeți voi." Și într-adevăr, unii au fost  exmatriculați și alții condamnați. Printre victime s-a aflat și studentul  Ștefan Agopian, exmatriculat, care nici nu participase - trimis la armată. În  sală s-a aflat și Virgil Măgureanu, cu alți studenți ca Dumitru Cristea, Iosif  Boda, Marin Vladimir,Vasile Secăreș care fiind lămuriți de Ilici Iliescu, au  putut urma cursurile de la Ștefan Gheorghiu, deschizându-și drum în ierarhia  partidului. Iar după lovitura de stat din 1989, unii au ajuns chiar în jurul  lui Virgil Măgureanu, chemat în fruntea bucatelor.
  
  Nepedepsirea criminalilor demonstrează clar continuitatea regimului. Nu a avut  curajul vreun magistrat până în 1989 (și nici după) să deschidă procesul  genocidului comunist, deși îl aveau în față pe cel al genocidului nazist, ale  cărui fapte nu se prescriu niciodată și la pedepsirea caruia URSS-ul fusese  parte activă între marile puteri, declanșând chiar represiunea din România în  numele pedepsirii fascismului. Încă din timpul Nurenbergului s-a manifestat  perfidia rusească în legătura cu cele peste zece mii de crime monstruoase  săvârșite împotriva polonezilor-la Katyn-, crime pe care numai după zeci de ani  le-au recunoscut. În 1968, garnitura comunistă din România a trecut și ea, la poruncă,  să-și reabiliteze cei câțiva comuniști omorîți de ei, în timpul luptei pentru  instaurarea altei echipe de călăi-marxiști leniniști, ce urmăreau să revină la  începutul învățăturii "marelui" Lenin, că, pentru a îndestula lumea  flămândă, "sângele e cel mai bun îngrășământ".
  
  La 22-25 aprilie 1968, în CC al PCR, Nicolae Ceausescu, fiara de la Scornicești (care  făcuse ravagii la colectivizare, unde nu a lipsit nici Ion Iliescu) - pune la  vot excluderea lui Alexandru Drăghici din C.C. și întreabă: "Este cineva  împotrivă ?" și tot el răspunde... "hotarîrea a fost luată în  unanimitate..." Pentru că s-a descompletat C.C-ul, să-l trecem din  supleanți pe tov. Ion Iliescu ca membru plin în C.C. Il cunoașteți? Toată  lumea: Daaaa!, Este vreo obiectiune: toată lumea , Nuuuu! Dar înlocuitorul lui  Drăghici la virful PCR nu va face nimic pentru judecarea crimelor staliniste  care-i fuseseră reproșate în cadru intim, ci va asigura pensia lui Apostol până  în 2010. Tovărășia celor doi lupi tineri a mers până în 1971 când, după  sfidarea Moscovei de către Ceaușescu (care fusese sedus de modelul totalitar  chinez), începe așa zisa sfidare a lui Ceaușescu de către Ilici Iliescu, în  acest fel arătându-și atașamentul față de Kremlin. S-a stricat  "pretenia", clădită de la 13 ani ai lui Ilici, când mergeau împreună  cu Eftimie, unchiul băiețelului în pantaloni scurți la Filiași, unde schimbau  trenul spre lagărul de la   Tg.Jiu și dormeau cu toții într-o odaie. Băiețel care-și va  ucide tovarășul, pentru a putea prelungi genocidul comunist cu încă două  decenii.

        Etapa 4 Revolutia din decembrie 1989, deturnată ucigaș de FSN
  
  Ca introducere în "afacerea neocomunistă" să consemnăm răspunsul  scenaristului ei, la audierea "Comisiei 22 Decembrie" . Întrebat de  ce l-au ales pe Ion Iliescu ca președinte la C.F.S.N., Silviu Brucan a răspuns prompt, scurt  și cinic: "Ca să rămânem în sistem".  Adică aceeași Mărie, cu altă pălărie. Silviu Brucan, care primise instrucțiuni  de la Moscova,  îi indică lui Ion Iliescu să numească în fruntea Armatei pe spionul sovietic,  generalul Nicolae Militaru și acest spion instalează oamenii Moscovei în  fruntea tuturor instituțiilor militare din România și distruge arhivele  serviciilor secrete. Dacă n-ar fi rămas în sistem, Silviu Brucan, instigator  aprig la omorîrea lui Iuliu Maniu, Cornel Coposu și declanșarea genocidului  comunist, alături de Alexandru Nicolschi (Boris Grumberg), Gheorghe Pintilie  zis Pantiușa, Vladimir Mazuru, Serghei Nicolau (real Serghei Nikonov), călăi  din prima garnitură NKVD, urmau să fie judecați în primul lot, pentru zecile de  mii de exterminați aruncați în gropile comune. Iar Ion Ilici Iliescu urma după  ei, pentru rolul avut în conducerea partidului asasin, inclusiv în  exmatricularea studenților și în alienarea studențimii.
  
  Nu ar fi lipsit din prima garnitură nici floarea magistraturii, printre care:  general Alexandru Petrescu, col.Vasilescu Mihai, Irimie (colonel), Stanciu  Constantin prim procuror, Georgescu Alexandru (procuror), Brancovici Ion  (judecător), Secoșeanu Mihai (judecător), Csoko Eduard (judecător), Stănescu  Simion (lt.col.magistrat), Ardeleanu (col), și mii de alti magistrați, care au  condamnat la comanda înscenările politice, completând lista  colaboraționiștilor. (A se vedea, ca exemplu de justiție criminală,  condamnările țăranilor care și-au semănat prea rar sau prea târziu porumbul ,  însoțite de confiscarea averilor - adevăratul scop urmărit de partidul slujit  orbește de procurorii și judecătorii complici).
  
  Revenind la NUP-ul  dat memoriului înaintat deVasile Paraschiv (pentru că el nu mai poate vorbi,  așa cum se dorește să pățim toți pînă la prescriere), nu poți să nu fii  indignat de măsura abuzivă luată de procurorul criminalist care consideră că  după 1969 nu s-au mai întâmplat infracțiuni contra păcii și omenirii. Noua  constituție a României a intrat în vigoare pe 8.12.1991, până atunci erau în  vigoare constituții criminale, după chipul și asemănarea ocupantului, ale cărui  măsuri abuzive, mergând până la genocid au dominat viața amărîtă de zi cu zi a  cetățeanului.
  
  Ce a urmat și după 1991 a  fost rămânerea "tot în sistem", cu  indicații aduse în 1988 de la   Moscova, specificându-se probabil și denumirea de F.S.N. După  omorîrea Ceaușeștilor, s-a continuat dependendența de Kremlin, impunându-se  conducerea emanată din sistemul comunist, cu angajamentele luate, unele chiar  în fața călăului Beria, de care răspundeau și urmașii. Inclusiv  de trădarea Basarabiei, de care regimul FSN-ist s-a achitat cu brio.
  
  Dovada elocventă este acapararea cârmei "noii Românii" de Silviu  Brucan, I. Iliescu, Nicolae Militaru, Alexandru Bârlădeanu, Petre Roman, Cico  Dumitrescu s.a, care au dezlănțuit genocidul de după ora 12 din 22 Decembrie  până la 28 Decembrie 1989, cînd au fost omorîți, după datele adunate de mine,  circa 1.130 oameni și s-a distrus cât s-a putut din arhive, pentru a se evita  dezvăluiri stânjenitoare. La adăpostul acestui genocid s-a urmărit consolidarea  puterii, după indicațiile și oamenii Moscovei. Dacă după 23 August 1944 s-a  făcut kaghebizarea României, acum în1989 s-a reușit rekaghebizarea și rămânerea  în sistem, după confirmarea lui Silviu Brucan care a fost mai mult decât un  călău, prin intrigile și acțiunile de incitare la crimă împotriva celor care  făuriseră România. Sub directa lui supraveghere s-au instalat Iliescu și Petre  Roman, care și-au pus la punct planurile și structurile represive. În noua  formulă emanată de Moscova pentru rămânerea în sistem, represiunea a fost mai  distructivă decât în 1944, înregistrîndu-se, în timpul genocidului declanșat  după fuga Ceaușeștilor câte 140 de morți la zi, până pe 28 Decembrie 1989 (fără  mai vorbi de răniți).
  
  Ca și după 23 August 1944, s-a instalat la 22  decembrie 1989 noua conducere impusă de Moscova, asigurându-se continuitatea  sistemului. Alegerile din mai 1990 fiind și ele o repetare, cu tehnici  criminale noi, dar interese și atitudini vechi, a celor din 1946.
  
  Revoluția începută de popor, în care se striga "Jos comunismul !" și  "Fară comuniști!" a îngrozit pe cei care se fereau de judecată, fiind  deturnată sub pretextul inventat al teroriștilor. De aceea, dosarele revoluției  din decembrie 1989 și iunie1990 au fost blocate de aceeași procuratură care ne  stă și nouă în cale.
  
  Regimul comunist, peste tot în lume, intrase în agonie. Dar în România, coma  s-a tratat cu NUP… Căderea zidului de la Berlin părea că este sfârșitul schizofreniei  comuniste, ce dusese popoarele subjugate de URSS la marginea prăpastiei.  Gorbaciov, în situația disperată în care ajunsese URSS-ul, a căutat să se  înțeleagă cu Bush, luându-și angajamentul unei liberalizări economice ca să dea  puțin aer de respirat Europei subjugate, punând în joc contribuția serviciilor  secrete. În România s-a gândit să-i folosească pe cei școliți la Moscova, punându-i să  ceară schimbarea conducătorului cu promisiuni de viață mai bună, tot sub  auspiciile marxism-leninismului. Zarurile au căzut peste Silviu Brucan, ce-l  care se "jertfise" la instaurarea regimului comunist în România și  avea în mână posibilitatea manevrării prin televiziune. Sfetnici de nădejde  și-a luat pe Ion Ilici Iliescu, fostul coleg al lui Gorbaciov și pe Nicolae  Militaru, vechi colaborator al serviciilor secrete rusești, îndepărtat de  Ceaușescu din armată.
  
  In plină iarnă, România fusese îndrăgită de "turiști" sovietici care  intrau ca la ei acasă, fie pe la   Ungheni, fie prin Bulgaria și Iugoslavia, cutreerând țara în  toate direcțiile. După ce se înăbușise revoluția de la Timișoara prin  trimiterea de cadre de nădejde în frunte cu generalul Mihai Chițac (care  personal a mitraliat și aruncat gaze lacrimogene în manifestanții de pe  treptele catedralei, merite pentru care FSN i-a dat pe mînă ministerul de  interne, în timp ce criminalului Stănculescu i-a alocat ministerul apărării) și  fuseseră arse cele 40 cadavre trimise la crematoriul din București, cuvântul de  libertate al bănățenilor se auzea în toate colțurile României: "Azi în  Timișoara, mâine în toată Țara!"
  
  La numai 5 zile după Timișoara, pe 21 decembrie, populația Bucureștiului a  ieșit pe străzi strigând: "Jos Ceausescu...jos tirania!" Și cu tot  măcelul dezlănțuit, oamenii au continuat să rămână în jurul Comitetului  Central, obligându-l pe călău să fugă cu elicopterul pe 22 Decembrie 1989, la  ora 12.09. După ce chemase elicopterul și văzuse pe cei patru luându-și zborul,  generalul Victor Stănculescu, care după moartea lui Vasile Milea fusese indicat  de Ceaușescu să preia comanda Ministerului Apărării Naționale, părăsea  Comitetul Central invitând populația să intre în el. El a plecat la Minister, unde a dat  dispoziție ca Ilie Ceaușescu să fie închis într-un birou. În același timp, la  televiziune ajunsese Silviu Brucan cu un grup prosovietic, iar pe post începuse  dezinformarea strigându-se..."teroriștii !..securistii !". Practic,  la 14.45 puterea era luată de armată, iar căpitanul Lupoi anunța că va vorbi  Nicolae Militaru, ministrul Apărării Naționale. Dar numai pe 23 decembrie  Iliescu va anunța numirea oficială.
  
  Primii manifestanți au ajuns la televiziune în jurul orei 12. În jur de ora 14  apare la T.V. un  reprezentant al armatei -Mihai Lupoi- care roagă să nu se transforme revoluția  într-o vendetă personală, vorbește insistent de "noua conducere care se va  stabili" și acuză că nu mai este nici o conducere în Ministerul Apărării,  deoarece Victor Stănculescu și Ștefan Gușe sunt demiși. Ca din senin, în jurul  orei 14 apare și Petre Roman, fiul lui Walter Roman (se știe cine a fost)  înconjurat de trei generali între care Mihai Chițac, care face apel la  militarii din garnizoana București să sprijine noua orientare. Alături de el  stă generalul Gheorghe Voinea, cu legături strânse cu sovieticii. Apare și Gelu  Voican Voiculescu, agent al securității, care cere să nu se ajungă la răfuieli,  vinovații să fie judecați, să punem mâna pe arhive, să organizăm  verificarea..., el, care fusese condamnat pentru deconturi frauduloase și trafic  de valută și avea nevoie să pună mâna pe arhive...
  
  După ce Nicolae Militaru, descoperit ca spion rus, a fost obligat să se  pensioneze, a început să se întâlnească în ascuns cu Ilici Iliescu și Virgil  Măgureanu, iar pe 12 martie, după scrisoarea celor șase, citită la Europa Liberă, la  revederea din Parcul Circului, s-au întrebat "noi  tineretul ce facem?" S-au pus de acord să compună și I.I. Iliescu o  scrisoare și s-o trimită Europei Libere, dar "emanatul"  nu a avut nici acest curaj. Dar pe 22 decembrie, Militaru și-a pregătit  uniforma de general și după ce elicopterul zburase de la C.C., aflând că televiziunea a  început să emită, s-a îmbrăcat la repezeală și a plecat pe jos la televiziune.  Unde curtea era plină de oameni și dintr-un grup de militari (generalul Nicolae  Tudor, contraamiralul Emil("Cico") Dumitrescu și căpitanul Mihai  Lupoi) se aude o voce: -Poftiți domnule general". Prin culoarul ce i se  deschide pășește Militaru și înainte de a intra în studio se oprește câteva  clipe și roagă pe cineva din personalul televiziunii să anunțe la telefonul  180630 pe domnul Iliescu și să-i spună să vină la televiziune ca să se adreseze  poporului român. Apoi spune poporului: "Mulți dintre d-voastră mă  cunoașteți. Sunt generalul-colonel Militaru Nicolae. Nu  puteam să stau de o parte după această crimă care s-a săvârșit în RSR. Imi pare rău că în această crimă a  fost atrasă armata.... Fac apel la tovarășii generali care dețin funcții de  răspundere în Armată...dați ordin și retrageti armata în cazărmi... Opriti  măcelul..." Ei mint și când respiră... și  cînd spun că acceptă o lume fără comuniști. Iată o parte din agenții sovietici  ce au venit la apel: Bărlădeanu Alexandru, Marțian Dan, Vasile Ionel, Logofătu  Gheorghe, Pancea Marin, Opruță Horia, Eftimescu Nicolae, Caraman Mihai,  Dîndăreanu, Roșu. Un alt contraamiral, Cico Dumitrescu, dat afară din armată în  1980 pentru divulgare de secrete rușilor, strigă și el: să vină Iliescu! Era  așteptat ca pâinea caldă.
  
  Cu două zile înainte, generalul Vlad dăduse ordin să-l împiedice pe Iliescu să  ia legătura cu agentura sovietică. Dar la ora 13, Iliescu a vorbit la telefon  cu Suzana Gâdea, șefa lui, după care s-ar fi exprimat "a dracului  șmecheră", la întrebarea pusă dacă Ceaușescu a căzut. A sunat apoi la  minister și Victor Stănculescu i-ar fi spus să meargă la minister. A telefonat  și la Cabinetul  1 dar i-a răspuns un revoluționar. După ce s-a convins că nu este o minciună, a  plecat și el la 13.50 spre revoluția care se terminase după fuga Ceaușeștilor,  trecînd întâi pe acasă. De acolo a mers la Televiziune mai întâi,  nu la Ministerul   Armatei, după ce i-a spus Mihai Bujor că îl cheamă Sergiu  Nicolaescu la TV,  unde era așteptat de Nicolae Militaru, Petre Roman, Cico Dumitrescu.
  
  A ajuns acolo în jurul orei 14.30 când pe hol se aud voci: "A venit  Iliescu" și îl urcă la etajul 11 în biroul lui Petre Constantin. După  momentul pupăturilor și felicitărilor a ieșit pe hol (Iliescu) purtat de brațe  de doi securiști, iar Sergiu Nicolaescu făcea ordine împreună cu doctorul Florin  Filipoiu. A vorbit din studioul 4, într-un cadru animat de "foști  revoluționari", fiindcă revoluția se terminase, Ceausescu fusese deja  arestat. Dar trebuia simulată alta o diversiune, ca să se câștige dreptul  menținerii puterii în mâinile comuniștilor "revoluționari". Dupa  aceea, a vorbit și din studioul 5.   In jurul orei 15.30 s-a plecat spre Ministerul Apărării.  In mașină Iliescu era cu Nicolae Militaru, Gelu Voican Voiculescu și M. Ispas,  adică erau împreună favoritul lui Gorbaciov, cu spionul sovietic, alături de  revoluționarul securității și un necunoscut. În această formație s-a ajuns în  Drumul Taberii într-un birou plin de generali și câțiva civili. Era ora 16.
  
  Înainte de plecarea din Drumul Taberii spre C(entrul), C(rimei) organizate de  fostul Minister de Interne, la   Televiziune, Silviu Brucan dirija diversiunea, ajutat de Dan  Marțian și Cico Dumitrescu. Așa s-a ajuns să se comunice de Teodor Brateș că  apa este otrăvită, sau că s-a descoperit o bombă imaginara la TV, lansîndu-se  "bomba" cu teroriști având însemnele USLA. Mică învrăjbire fratricidă  între armată și securitate. Paralel, în Piața Palatului se transmiteau  atacurile cu mitraliere care îngrozeau mulțimea adunată în fața CC-ului.
  
  Cele două ramuri de "emanați", unii  venind din Drumul Taberii, și alții de la Televiziune, ajung în  Piața Palatului sub zgomotul asurzitor al simulatoarelor și al gloanțelor trase  din când în când în jurul balconului CC, de niște "naivi"  care nu știau ochi, deși erau etichetați ca "teroriști".  După ce în interiorul Cabinetului 1 se întocmise lista, prin porta voce s-a  cerut insistent liniște. "Dragi tovarări" urmat de huiduieli, s-a  reparat limba de lemn cu "iubiți tovarăși"- însoțit de alte  huidueli... În sfârșit s-a dat citire listei de nealeșii mulțimii, încheiată cu  ultimul, hop și eu, cu bunăvoința d-voastră...Ion Iliescu. Balconul  s-a golit și s-a trecut la lucru, sub zgomotul simulatoarelor și a cartușelor,  care făceau victime nevinovate din poporul care striga mereu "fără  comuniști!".
  
  In noaptea de 22/23 Decembrie, viceamiralul Ștefan Dinu (seful DIA) i-a spus  lui Pavel Cotrut:"...este o lovitură de stat cu  sprijin sovietic." Generalul Gușe se opune chemării rușilor. După  ora 22, Iiliescu, după citirea proclamației la TV, a încercat să-i convingă că e nevoie să aducă  armata rusă în țară. Pe la ora 5, în dimineața de 23  decembrie, trei camioane cu militari de la Câmpina, cazați la Băneasa, au fost chemate  să apere aeroportul Otopeni, atacat de teroriști și la ora 6.30 dimineața s-a  deschis focul… și 40 de militari au fost omorîți. Ca și multe alte victime ale  înscenării feseniste. În cursul zilei de 23 decembrie, Ion Ilici Iliescu l-a  numit pe fostul pensionar Nicolae Militaru ca Ministrul Apărării Naționale.
  
  Sub pretextul că pericolul e mare, Militaru începe  reglarea conturilor personale. Securitatea a fost integrată în cadrul armatei.  In aceeași seară, la ora 20, după ordinul dat a fost doborît elicopterul în  care se găsea generalul Nută și au murit patru persoane. Tot la acea oră a dat  dispoziție ca, personal colonelul Gheorghe Trosca cu TAB-urile să meargă să  salveze Ministerul din Dr.Taberii atacat de teroriști și în același timp a  transmis militarilor să se apere de teroriștii care vin spre ei (aceeași  tehnică folosită în mic la   Tîrgoviște, de Kemenici). Și în acea noapte, au fost 8 morți  și 4 răniți, iar capul colonelului tăiat și batjocorit. Generalul Nuță și  col.Trosca fuseseră cei care au anchetat cazul spionului Nicolae Militaru, care  a fost pensionat în 1978.
  
  Pentru a se agita atacurile teroriste, în aceeași noapte, 60 de milițieni și  securisti au fost trimiși într-o altă înscenare, în comuna Pantelimon unde  trebuiau să lupte cu "teroriștii" care îi vor ataca în cimitirul  comunei. Și,  spre dimineața, din cele 2 regimente de la marginea comunei au început să se tragă  asupra lor. Distanța fiind prea mare, cei 60 de oameni s-au târât pe burtă și  au reușit să scape.
  
  Și așa mai departe …Numai cine vrea nu știe ce a fost.
  
  F.S.N-ul n-a fost nici un moment "emanația"  Revoluției ci sugrumătorul ei, profitorul unei lovituri de stat, care a emanat  o contrarevoluție. Și nu greșim, ci spunem adevărul, că amândouă, și Frontul și  lovitura de stat, au fost emanația URSS-ului, adică un act de înalta trădare  față de poporul român.

            Etapa 5 Tranzitia spre îmbogătirea criminalilor comuniști  (1990-2011).
  
  În ciuda tuturor  încercărilor de falsificare a realității, și această etapă de două decenii  reprezintă o continuare a agresiunii comuniste. Ea a constat în:
  
  a. Menținerea puterii politice în mâinile comuniștilor/securiștilor regrupați  în FSN, împiedincându-se prin orice mijloace eliberarea politică a României:  deturnarea ucigașă a revoluției, măsluirea brutală a campaniei electorale,  reprimarea rezistenței anticomuniste (de exemplu în Piața Universității)

  b. Păstrarea controlului asupra instituțiilor statului (procuratură, justiție,  arhive, parlament, etc.) și împiedicarea epurării lor de elemente criminale și  apariției unor legi care să sprijine dreptatea.

  c. Blocarea judecării și condamnării vinovaților, ascunderea dovezilor,  recompensarea criminalilor din solda sistemului și batjocorirea victimelor  însetate de dreptate

  d. Trecerea avuțiilor acaparate de statul comunist de la victime în buzunarele  călăilor, care au ales capitalismul, pentru a putea dispune liber de prada jefuită  

  e. Distrugerea societății și populației, în interesul comuniștilor îmbogățiți  ilicit.         
  
  Nu e vorba numai de tăinuire, ci de complicitate, atunci când criminalii sunt  acoperiți cu pensii grase și îmbogățiți prin privatizare, iar victimele sunt  silite să piară în mizerie și neputință. Istoria va avea toate dovezile,  constatând că și în această "epocă de tranziție" genocidul comunist a  continuat după 1989, făcând noi ravagii. Atrag atenția că această parte a  plângerii a fost cercetată și documentată solid de colegul meu mai tânăr, Ioan  Roșca, care și-a dedicat 20 de ani denunțării crimelor comunismului, a pus la  dispoziția procuraturii un vast grupaj de probe privind continuarea  infracțiunii comuniste după 1990 și a alcătuit Comitetul pentru Reprezentarea  Victimelor Comunismului, care l-a împuternicit să acționeze întru reabilitarea  adevărului și dreptății.
  
  Plângerea sa penală din 22.12.2011 fiind respinsă la 23-02-2011, vă semnalez  interesul consultării ei pentru prezenta cauză, căci ea arată cum a procedat  procuratura pentru a împotmoli cercetarea și șterge urmele. Faptul că dl. Roșca  s-a implicat mai mult în această parte a cererii noastre, luptând pentru  corelarea firească dintre dosarul genocidului comunist și celelalte, conexe,  sufocate de procuratură (feseniadele antijustițiare) nu înseamnă că noi,  ceilalți reclamanți din dosar, nu am confirma concluziile sale (depuse la  procuratura și publicate ca editorial la : http://www.piatauniv...orial-2-2007-12  ): nejudecarea crimelor comunismului după  1989 este cea mai clară dovadă a continuității regimului și a complicității  justiției.
  
  Imposibilitatea pedepsirii vinovaților este dovedită în primul rând de realitatea  nepedepsirii lor, în ciuda atâtor plângeri înaintate de victime procuraturii și  justiției. Fără a ține cont de aceste demersuri, pentru a-și putea împlini  misiunea josnică de prescriere forțată, procuratura pretinde că plângerile nu  au existat. Reaua credință devine clară, cînd procurorii ascund de justiție  dosarul "Dealul Mărului" (430/P/1990),  lansat de CDR Neamț condus de dl. Ioan Roșca în 1990, închis cu NUP în 1993 (pe  motiv că crimele s-ar fi prescris în acel moment), recuperat și inclus de generalul  Dan Voinea în dosarul nostru.
  
  Cam în același timp cu descoperirile de la "Dealul Mărului", s-au  făcut de exemplu săpături și la   Căciulați, unde în sediul securității condusă de călăul  Istoc, au fost deshumate alte cadavre. Nu poate fi vorba de prescriere a  crimelor comunismului. Chiar în perioada când se depunea acest dosar-continuă  să iasă la suprafată alte oseminte, prin toată țara. De exemplu, țăranul Iosif  Orsa deshumat la   Goldghilesti-Hunedoara unde fusese impușcat de doi securiști  pe 11 februarie 1950, găsinduse și un glonț de 7,62 mm în regiunea  abdominală. Continuarea căutării arată că pământul nostru este podit cu  oseminte, unele a țăranilor martirizați, printre care, osemintele lui Virgil  Martinec, din com. Rădulești, ale lui Petru Biriș din Bobîlna și ale preotului  Ion Lupșa din Roșcani. Celor ce le era teama de orice sau oricine, a inceput să  le revină glasul spre desvelirea adevărului despre victimele comunismului, și  povestesc cu groază despre tragediile petrecute dupa instaurarea regimului  impus de URSS, care a deslănțuit genocidul.
  
  Despre toate acestea eu am scris mai puțin, deși le-am fost martor după 1989,  neavând timp pentru asta, tocmai pentru că am fost implicat în încercarea  PNȚ-CD și a societății civile de a elibera România de banda mafiotă care o  sufoca în continuare. Sper ca vârsta și sănătatea să-mi permită să scriu și  această parte a istoriei privind continuitatea genocidului comunist. Voi puncta  în final, doar câteva concluzii despre modul în care s-a ajuns la această situație,  după deturnarea ucigașă a revoluției anticomuniste din decembrie și declanșarea  contrarevoluției feseniste. Dacă e necesar să argumentez pe larg continuitatea  crimei dupa 1990, pot să vă scriu o sinteză a observațiilor mele despre  "tranziție".
  
  Dacă după 6 martie 1945, împotriva celor ce apărau ființa, libertatea și  independența neamului românesc, s-au dezlănțuit înscenări de procese cu  pronunțări de zeci de ani de temniță de exterminare, acum, după rekaghebizarea  sistemului continuat prin confiscarea revoluției și transformarea ei în  lovitură de stat, s-a trecut cu o perseverență stalinistă la re-sancționarea  victimelor acelor vremuri îngrozitoare, cu ordonanțe de N.U.P (neurmărire  penală) protejînd vinovații, blocându-se asfel încercarea legitimă de  îndreptare.
  
  Farsa ucigașă a continuat, până când s-a asigurat rămânerea la putere a  structurilor criminale convertite la "capitalism" și  "democrație". Deoarece tineretul în special începuse protestul, zi și  noapte, cerând aplicarea punctului "8" din Proclamația de la Timișoara, scandând  "mai bine mort decât comunist" -emanații- au trecut la reprimarea lor  cu milițienii învinși în decembrie și apoi au scos sălbaticii pilotați de  securiști din subterane asmuțindu-i asupra bucureștenilor, dezlănțuind carnagii  îngrozitoare, speriind și străinătatea.
  
  Sângele nevinovat mai băltea în Capitală, când, pe 15 Iunie 1990, Ilici Iliescu  i-a adunat în Piața Victoriei, la picioarele statuii soldatului sovietic, cot  la cot, pe minerii manipulați, înfrățiți cu securiștii în salopete curate și  i-a felicitat: "Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut în aceste zile,  în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conștiință civica  muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu...v-ati  arătat gata să fiti solidari cu noua putere(n.n.învechită în rele si plină de  sânge)... deci vă mulțumesc tuturor pentru tot ce ati făcut în aceste zile..." Mai prejos nu putea sa rămână nici Petre Roman, fiul lui  Walter Roman, născut în 1946 odată cu venirea tatălui ca politruc al diviziei  "Horia,Cloșca si Crisan", după ce făcuse parte din brigazile  internaționale comuniste care luptaseră în Spania. Născut Erno Naulander,  casatorit cu Hortensia Vallejo (spaniola), ambii stabiliți la Moscova unde tatăl Walter  Roman, a condus departamentul emisiunilor anti-România în limba româna,  încadrat ca locotent-colonel în KGB și premiat pentru merite  "tehnice". Pentru ca în România, să se ocupe de decapitarea armatei  și altele rele, pînă la tragerea pe linie moartă. Lui Petrica, dupa idila cu  Zoe Ceaușescu, i s-a dat o bursa sa studieze la Toulouse de unde a venit  inginer, asistent la   Politehnica. Mama lui deja era angajata la Televiziune unde și-a  găsit loc si soția lui.
  
  Făcînd parte din garnitura tânără, Silviu Brucan l-a propulsat ca Prim  ministru. Funcție în care a distrus economia și sărăcit populația în folosul  nomenclaturii reciclate, după ce a zdrobit opoziția anticomunistă, mergînd pe  29 Ianuarie în 1990 să-l "salveze" pe  Cornel Coposu din sediul PNT, unde era asaltat de  "revoluționarii" trimiși de FSN. Ajuns cu un TAB la Piața Roseti, a  intrat pe fereastră si l-a scos pe Cornel Coposu, explicînd mulțimii turbate: "Ei s-au demascat!"…
  
  Având în subordine pe "consilierul KGB-ist Mihai Caraman, a supraviețuit  pe post până la o nouă venire a minierilor, cînd s-a demascat și el, sărind  gardul la gospodăria de partid să scape de urmăritori… dar a rămas tot în  sistem. Acum minerii nu-i mai plăceau, prea erau manipulați. Dar atunci cînd  i-a adus el, cu nerușinare a făcut declarația :"Minierii au venit cu  de la sine putere, n-au fost chemați de guvern....după ce au văzut la televizor  barbaria opoziției violente. Au fost evenimente sa zicem neplăcute, în care  unii cetățeni au fost molestati, lucru pe care-l deplângem...Fiind într-o stare  de oboseală destul de avansată (nn adică beti?) am hotărît să fie cazați în  două săli sportive unde li s-a dat hrană si apă... Această formă de  manifesttare a lor, unitară, care este fără îndoială o mare calitate,  neacceptând în mijlocul lor alte persoane (nn.decât securistii care i-au condus  la obiectivele dinainte stabilite)" etc.
  
  O altă figură a sistemului aruncată printre "revolutionari", care a  condus ostilitățile camuflat, pe 13 iunie, a fost Gelu Voican Voiculescu.  Infractor-agent folosit sub diferite nume de cod , acesta a ajuns în 4-5 ani să  se impună ca un coordonator al securității, în coasta lui Iliescu, care imediat  l-a facut vice prim-ministru cu sarcina de a pune mâna pe dosare. Acest  sinistru personaj si-a luat consilier pe unul din călăii securitatii, Nicolae  Doicaru care a îngrozit Dobrogea până prin 1956 și a condus spionajul  extern(DIE).... Si-a permis "esotericul" Voican să doarmă în Palatul  Victoria, nedespărțit de pistol și să provoace lumea la revoltă, la 18  februarie 1990, pentru ca apoi să poată fi intimidată opoziția cu o mineriadă..  
  
  Asa s-a impus "democrația originală " emanată din Moscova a  sistemului Brucan-Iliescu, după ce vărsase sânge nevinovat în timpul  genocidului prin care au deturnat revoluția. România a rămas în sistemul  rekaghebizat care a sabotat și infiltrat și opozitia, manevrînd-o încît să  accepte alegerile necinstite și să nu pretindă judecarea vinovaților de  distrugerea structurilor țării și de exterminarea sutelor de mii de oameni  nevinovați.
  
  Concluzie
  
  Onorată Înaltă Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu argumentarea  conducătorilor de popoare civilizate care ne-au sprijinit la întregire pentru  că "o stare de lucruri chiar milenară nu  merită să dăinuiască când ea este contrară justiției"  , în numele celor ce prin  sacrificii nelimitate au continuat să se opună politicii de spoliațiuni  teritoriale, drepturi și bunuri materiale, nevoiți să trăiască înjosiți din  demnitatea de oameni, în acest an când se împlinesc trei secole de când  amenințarea rusească cu dispariția noastră ca popor a fost reafirmată de  Stalin, călăul omenirii, care cerea "să se  șteargă urmele trecutului și noi istorii să se confecționeze în țările  eliberate (în realitate subjugate, n.n.)", noi,  supraviețuitorii genocidului, vă aducem la cunoștiintă că este sub tipar  ALBUMUL a peste 25.500 dintre martirii noștrii, exterminați și aruncați în  gropile comune înșirate până la   Vladivostok și cerem să nu mai fim batjocoriți cu NUP-ri, în  locul unei dreptăți durabile, folositoare  generațiilor viitoare ca ghid de justiție.
  
  Salvarea din "sistemul" criminal instaurat de cei fără neam si  Dumnezeu rămâne în REDEȘTEPTAREA ROMÂNIEI.
  
  
  Cicerone Ionițoiu, Paris, 27 martie 2011 (în cinstea Basarabiei)

                Cicerone  Ionitoiu: Memoriu adresat președintelui completului din dosarul  10635/1/2010 : http://www.piatauniv...torial-7-2011-3

    Puține  lucruri a dezvoltat civilizația modernă atît de viguros, ca repertoriul  tehnicilor de manipulare a cetățeanului- spectator, consumator de sensuri  fabricate la comandă. Simulacre, diversiuni, farse, manipulări, înșelăciuni -  construiesc în conștiințe imagini virtuale ale realității (socio-politice). Detalii:  http://www.legiuneastraina.net/ginta/

    http://www.xxxxxxx.c...splay.php?f=215

Edited by Musashi_27, 08 April 2011 - 10:51.

Lucifer, intunecimea ta, nu crezi ca ar trebui sa fie pus sticky? Nu de alta dar poate mai citesc si unii dintre admiratorii comunistilor de la putere (indiferent de culoarea politica).

nu știu de ce mai face gît și Cicerone Ioanițoiu ăsta.Ce vrea el? Să fie băgați la pușcărie comuniștii care au făcut abuzuri criminale în anii 50 și 60? Păi,ăia sînt morți de multă vreme. Cei cu abuzurile de prin 70 sînt niște boșorogi care conform legislației ar executa doar 3 luni pt fiecare an de condamnare. Mulți sînt f bolnavi fiind bătrîni.Ar obține amînări de pedeapsă. În orice caz procesele ar fi de durată și foarte costisitoare, deci alți bani de la buget.
Cicerone ăsta ( ce nume! Ăsta e romîn?) e din sortul care țipă ce nasol era înainte și plînge pe biet poporul care  a suferiiiiiiiiit, mamă ce a mai suferit el! și de aia trebuie făcută dreptate. Tot așa era și mai acu 50 de ani. Auzeai pe mulți cum văitau poporul că a fost exploatat crunt de burghezo-moșierime și ce mai mari nedreptăți erau în regimul burghezo-moșieresc.
Cînd Gorbaciov a pornit cu sanchi perestroika, o chestie care urmărea dărîmarea comunismului, era înțeles cu americanii, știți voi, la Malta.În înțelegere a intrat și nepedepsirea comuniștilor pt trecutul lor indiferent cum ar fi fost acesta. Voi nu vedeți că americanii nu zic nimic? Nu vedeți că au acceptat la conducere comuniști care au avut funcții mari și mijlocii (eșalonul 2). Nu vedeți că foștii comuniști actualmente la putere se înțeleg bine cu amerika? Cine să-i pedepseacă pe criminalii care mai sint in viață? Afară de asta a fost o tocmeală și s-a ajuns la o înțelegere de la bun început: dacă cedează și schimbă societatea comuniștii nu vor fi pedepsiți. Așa că ce mai țipă Cicerone ăsta? Face exerciții de retorică? se bagă în seamă?