Recunoștință și respect față de părinți

Prien, on 5th April 2011, 21:25, said:

Adevarul e poti sa le fii recunoscator si pentru faptul ca nu te-au aruncat la canal imediat dupa ce te-au nascut desi aveau toate conditiile s-o faca, si poti sa-i respecti pentru taria de caracter pe care ti-ai dezvoltat-o traind alaturi de ei, printre puscariasi si cersetori.  Si culmea e ca unii primesc fazan si caviar cu multe batai, si altii au net si TV piratat de la vecini. Din pacate nu toate familiile sunt ideale.

Prien, on 5th April 2011, 21:25, said:

Vai de capul tau si de copiii ce-i vei avea. Nu, nu-mi raspunde, nu meriti.

adadoi, on 4th April 2011, 11:09, said:

Tu nu mai stii nici sa citesti ?

Ia o pauza, respira si mai citeste o data. Vrei sa ma contrazici pina nici n-ai terminat de citit ce am scris.

Copiii chiar daca sunt tratati prost, de multe ori ( nu generalizez)ajung sa creada ca din vina lor se intimpla toate, ei trebuie sa fie mai buni, mai ascultatori, ajungind sa "cerseasca" atentia acelor parinti descelerati. Asta pina mai cresc si isi dau seama ca nu traiesc intr-o normalitate. Normal ca ala prost, agresiv si beat, nu vrea afectiune.

Edited by yasmi, 06 April 2011 - 07:33.

Chupacabracretz, on 5th April 2011, 20:03, said:

Sigur se fute cu vreunul pentru accesu' la internet.

unii parinti merita mai mult respect si recunostinta decat altii....
stiu cazuri de parinti care spargeau bani pe haine si vacante  si nu-i dadeau copilului niste bani sa se duca intr-o tabara dar si pariti care se imprumutau si se sacrificau sa-si trimita plodul intr-o vacanta ... de aici incolo intervine constiinta fiecaruia ...

de-aia spun eu că majoritatea pur și simplu nu pot face altfel. Așa-s ei, unii pun preț mai mare pe haine, taberele sunt câh cu ploșnițe, alții au alte idei. Nici unul n-o face din respect.

De respectat îl respecți pe, știu io, profu' de mate, academicianu' X, pictorul Y, doctorul Z. Pe părinți îi iubești.

maica-mea a fost crescuta cu ideea ca bataia-i rupta din rai si unde dai creste, si in capul ei n-a fost nicio secunda ideea ca face ceva rau caftindu-ma. nici acum bataia nu i se pare un lucru anormal. a fost crescuta in ideea ca parinti sunt parinti si trebuie iubiti si respectati orice-ar face, ea crede chestia asta in continuare. nu sunt capabila sa fiu ranchiunoasa si sa urasc oameni straini care-mi fac rau, d-apai p-ai mei, luand in considerare si faptul ca ei chiar au crezut ca asa e cel mai bine pentru mine. ca imi scoate pe nas de cate ori are prilejul tot  ce a facut ea pentru noi si cat s-a sacrificat, e deja obisnuinta si nici nu o mai aud. si adevarul e ca multa vreme am crezut ca trebuie sa-i fiu recunoscatoare ca nu m-a dat la orfelinat si nu si-a refacut viata dupa divort.

adadoi, on 6th April 2011, 10:17, said:

Si iubirea exclude respectul ?

Daca luam definitia din Dex, respectul se refera numai la sentimente de inalta stima. Asemenea sentimente nu sint compatibile cu verbul a trebui. Nu cred ca pot fi impuse. Se cistiga.
Un sens mai larg s-ar referi la respectarea unor reguli. Aici respectul este necesar intr-o familie, cum e necesar si la serviciu, la scoala, in armata, fata de colegi si fata de superiori (parinti, sefi, profesori, ofiteri) din simplul motiv ca altfel institutia respectiva nu si-ar atinge scopul (daca nu dai doi bani pe profesori nu inveti mai nimic, daca te doare in cot de sarcinile trasate de sef firma merge inapoi, daca nu asculti de parinti nu isi pot indeplini obligatia de a te creste). Aici presupunem ca functia unei familii cu copii este sa creasca copiii pina la virsta la care pot trai independenti. A creste include a educa, a indruma, a proteja, a hrani, a arata lumea etc.
Daca luam un sens si mai larg, respect e bine sa aratam fata de toti semenii, prin urmare se includ aici si parintii. Sensul acesta cel mai larg se refera la o atitudine politicoasa, la o conduita corespunzatoare, si ajuta la mentinerea unei vieti linistite. Ar fi urit sa ne imbrincim si sa ne injuram intre noi.

Recunostinta e mai greu de evaluat. Citi pot spune ”simt recunostinta pentru parintii mei”? Io nici nu imi dau prea bine seama cum se ”simte” acest sentiment. Oricum, nu cred ca poate fi vorba de recunostinta in situatiile cu parinti degenerati. Si nici cu parinti bine-intentionati dar exagerat de protectori, sau severi. Un copil tinut prea din scurt poate creste la fel de strimb ca unul complet neglijat. Va fi mai educat, dar e foarte posibil sa fie atit de stingaci in relatiile sociale incit sa le reproseze asta parintilor toata viata. Cred ca poti simti recunostinta numai daca esti multumit de tine. Sau daca stii ca au facut niste sacrificii mari in situatii limita ca sa iti salveze viata sau sanatatea.

Au vreo datorie copiii fata de parinti? Aici cred ca se poate scrie o carte. Pur natural nu au nici una, doar parintii au, fata de copii - sa ii creasca pina la obtinerea independentei (legal datoria inceteaza la 18 ani, natural poate dura mai mult, pina la finalizarea studiilor de pilda). Dar cind intervine morala, constiinta, spiritualul, nu mai e loc pe un forum (pe linga faptul ca nici nu are cine sa scrie despre asta, iti trebuie un bagaj larg de cunostinte de logica, morala, religie, sociologie, antropologie etc. ca sa poti explica sursa diferitelor obligatii si cerinte, sociale sau morale). Nu poti dezbraca omul de milenii de credinte si obiceiuri ca sa raspunzi la intrebare.

Asa ca ce ramine caracteristic relatiilor familiale e iubirea. Cel putin in copilarie, ea exista, si deriva si din dependenta copiilor fata de parinti. (De la parinti catre copii e naturala, e necesara pentru a isi indeplini rolul de parinti, desi nici aici nu e mereu implicita). Totusi, ca orice iubire, trebuie intretinuta, pentru ca e destul de frecvent ca ea sa se stearga in timp, cind incep anumite reprosuri dintr-o directie sau alta. Uneori chiar nu mai ramine decit acea datorie morala pe care o simtim chiar si fara iubire, si care zic eu mai sus ca e greu de stabilit de unde vine. Alteori nici asta.

yasmi, on 6th April 2011, 12:52, said:

am spus eu așa ceva?

Pai atunci pe ce ne contrazicem ?

Nu, mai, Yasmi, e o chestie d'aia cu Diagrama Ven Euler :

asta am spus si io niste posturi mai devreme, de aia nu vad unde e contradictia, poate nu ma exprim romaneste.

Oscilatrix, on 7th April 2011, 10:08, said:

E o prostie.
Nu trebuie sa fie neaparat intersectate.

Judith, on 2nd April 2011, 14:32, said:

Nu trebuie sa te consideri norocos doar pentru ca ai fost servit cum trebuie, dar reversul medaliei e ca trebuie sa raspunzi la fel.
Asa si cu parintii. Puteau sa nu isi faca datoria. Dar si-au facut-o. Acuma tu nu mai poti sa nu ii respecti. Sucks, nu?

P.S. Nu, nu trebuie sa le fii recunoscator la maxim. Dar si ei sunt oameni ca si tine. Tu daca ai avea un copil si ar trebui sa ii oferi tot ce ai mai bun, zi de zi forever and ever, doar pentru ca ai vrut un pic de sex, nu i-ai cam uri?
Cine zice nu, e ipocrit. Think about it.

Edited by malicious earn, 17 May 2011 - 22:55.

cine zice da, n-are copii sau n-ar trebui să aibă. think about it.

Ai copii ?

Asa iti imaginezi ca i-ai uri pt ca te obliga sa fi dedicat lor ??

Poate unii si-i doresc, poate altii nu o simt ca obligatie.

Judith, on 2nd April 2011, 15:32, said:

tine de alegeri
daca tot ce ai inteles tu este ce ai scris...nu ma mir de situatia in care am ajuns  ca natiune.

da. parintii sunt sacri - ti i da Dumnezeu. pe prieteni ti-i alegi singur..

si inca o idee - suntem tot ceea ce suntem datorita parintilor. inclusiv intrebarea asta pe care o pui, tot lor li se datoreaza. cum te au  "crescut" , asa te au

ma uit la diferenta ( inca ) enorma intre modul de a gandi "urban" si cel " rural". in mare ,la "tara" inca mai exista FAMILIA.
la oras (majoritar cele mari ) s a pierdut cam tot  si s-a ajuns la intrebari ca asta..din topic, fara nimic sfant in ea..

Edited by foxbat, 18 May 2011 - 07:30.