Cutia cu greșeli

cine ce ? regulile.

care, ce fel de reguli ? De functionare

a cui functionare ? la intrebarea asta raspunde tu...

 CBV, on 18th March 2010, 22:27, said:

NU
Da?!!!!!
Ok. Hai sa lichidam netul!
Just
Crede-ma ca ma stradui

 bai3tzash, on 30th March 2010, 03:47, said:

La datul peste nas nu mă bag. Studenții de azi probabil își permit mai multe decît cei de altădată.

Gramatical problema e simplă:

1. Dacă sînt regulile conturilor, atunci trebuie spus regulile de funcționare ale conturilor.

2. Dacă este funcționarea conturilor, atunci se spune regulile de funcționare a conturilor.

Probabil în cazul de față e varianta 2: funcționarea e a conturilor, iar regulile sînt ale funcționării. Dar nu există o soluție generală de genul „întotdeauna acordul se face cu al doilea cuvînt”, pentru că deosebirea între cele două cazuri se face după sens. Acordul trebuie făcut în funcție de legăturile dintre cuvinte; nu se acordă orice cu orice.

Exemple:

Acord cu primul substantiv:
- dinții de lapte ai copilului --- corect
- dinții de lapte al copilului --- greșit, nu e vorba de laptele copilului

Acord cu al doilea substantiv:
- model de completare al cererii --- greșit, nu e vorba de un model care aparține cererii
- model de completare a cererii --- corect

Am citit pe undeva in acest thread despre "sa umpli", ca ar fi corect in loc de "sa umplii". Nu zic ca nu, dar as vrea sa stiu de ce, din moment ce alte verbe se scriu cu 2 de "i". Ex: sa scrii.

Acest thread nu este autoritatea absoluta in materie de ortografie. Recomand dexonline.ro. "A umple" la conjunctiv intr-adevar nu are decat un "i", si asta din motivul foarte evident ca nu are de unde sa il aiba pe cel de-al doilea, precum verbul "a scrie" din exemplul tau, care are un "i" in radacina. De altfel, se si pronunta diferit.

Edited by LoveDemon, 11 April 2010 - 00:48.

 Sha, on 10th April 2010, 06:14, said:

Forma să umplii nu există. Comparați cele două verbe pe care le-ați menționat, a umple și a scrie, și veți vedea că nu are de unde să apară acel al doilea i:

să umplu --- să scriu
să umpli --- să scrii
să umple --- să scrie

Vedeți că terminațiile -u, -i, -e sînt aceleași, dar că a scrie are, așa cum spune LoveDemon, un i în rădăcină, în timp ce rădăcina lui a umple se termină în consoana l.

Ca regulă generală, fiecare literă vine de undeva, nu le scoatem din burtă. Atunci cînd un cuvînt se scrie cu -i sau -ii sau -iii la urmă, fiecare din acele i-uri are un motiv să fie acolo. Nu a hotărît cineva în mod arbitrar că așa trebuie să scriem.

 LoveDemon, on 10th April 2010, 06:46, said:

Din păcate pentru Sha (vezi și aici) se pare că pronunția nu-l (n-o?) ajută să facă diferența, și atunci trebuie fie să memoreze cum se scrie fiecare cuvînt, fie să „calculeze” ca mai sus.

Pînă acum cîțiva ani nu știam că există o mulțime de astfel de vorbitori și mă miram de ce nu reușește toată lumea să scrie cuvintele cu exact cîți i trebuie. Între timp am aflat că „boala” poate avea diferite grade, adică unii simt mai multe sau mai puține diferențe fonetice. De exemplu George Pruteanu îmi spunea că pe el pronunția nu-l ajută să facă diferența între miniștri și miniștrii (e valabil probabil pentru majoritatea vorbitorilor), dar în alte cazuri sesiza diferența de pronunție, de exemplu între mi și mii.

 AdiJapan, on 10th April 2010, 14:55, said:

In plus: lecturile - si nu toate cele jurnalistice sau telenovelistice- intretin sau adauga cunostinte gramaticale.

 AdiJapan, on 10th April 2010, 14:55, said:

Iti zic eu de ce nu reuseste lumea sa scrie cu cati "i" trebuie si anume pentru ca lumea nu mai scrie. Decat poate pe internet unde totul este relativ sa zic asa si foarte rar te mai corecteaza cineva. Odata ce incepi sa-ti pierzi cunostintele din scoala, sa le uiti, incepi si incerci sa o iei logic, prin reguli. "Practice makes perfect" numai ca nu e "practice". Avand in vedere ce este in jur, orice intentie de a-ti imbunatatii cunostintele este mai mult decat bine primita. Sa scrii corect in ziua de azi nu mai este o prioritate, asta-i tara, sistemul, cultura si ce a ramas in urma generatiilor care acum zic "tineretul din ziua de azi este asa  si asa...", cand de fapt ce este azi este rezultatul incompetentei lor. True story!

edit: Desi nu cred ca duhnea Romania de cultura acum 30 de ani mai mult decat acum. Doar ca cei de la tara(mai putin coerenti) s-au mutat la oras si au avut parte de succes. Este un mic conflict la mijloc, parerea mea.

Edited by Sha, 18 April 2010 - 13:09.

 Sha, on 18th April 2010, 19:59, said:

Va trebui să vă contrazic. Se pare că nu m-am făcut înțeles.

Mie îmi ajunge să pronunț cuvîntul (sau doar să-mi imaginez că-l pronunț) ca să-l scriu cu cîți i trebuie. N-am avut nevoie de antrenament pentru asta, așa cum de exemplu n-am avut nevoie nici ca să deosebesc între ele sunetele m și b încît să le scriu cu litere diferite. Prin contrast am avut totuși nevoie de antrenament pentru a scrie cu cratime unde trebuie, pentru că pe astea nu le pot deduce din pronunție. În schimb unii au nevoie de antrenament și pentru a nimeri exact numărul de i-uri. Diferența asta încerc s-o înțeleg.

Nu vorbesc doar de prezent, ci și de trecut, în aceeași măsură. Atît românii care scriu acum cît și cei de acum 30 de ani au aceleași probleme în scrierea cu cîți i trebuie. Nu mi se pare că (în privința asta) stăm mai prost decît înainte. Singura schimbare este că scrisul greșit a devenit mult mai vizibil, din cauza internetului.

Am avut ocazia să nu mai scriu românește deloc cîțiva ani buni, cu excepția unei scrisori la cîteva luni, și asta nu mi-a afectat deloc scrisul. N-am de unde să știu cum ar sta lucrurile dacă n-aș mai scrie o perioadă și mai lungă, dar bănuiesc că în privința numărului de i-uri n-aș avea probleme.

Ați scris în comentariul dumneavoastră „a-ti imbunatatii”. Pentru mine e de neconceput să pună cineva doi i acolo. Pur și simplu cuvîntul scris așa nu seamănă cu cuvîntul îmbunătăți așa cum îl pronunț eu. E ca și cum ați scrie belci în loc de melci. Sigur, îmi iau rezerva că s-ar putea să vă fi tremurat degetul așa de tare încît să fi bătut doi i în loc de unul, cînd de fapt știați cum se scrie corect.

Iată o analogie, ca să înțelegeți mai bine. Avem un om cu vederea normală și un daltonist. Primul se uită la semafor și vede ce culoare e aprinsă. Al doilea se uită și el la același semafor și raționează: „E aprins primul bec de sus. Înseamnă că e roșu”. Cam așa stau lucrurile și cu cîți i se scriu cuvintele: unii aud cuvîntul și simt acolo unul, doi sau trei i. Alții calculează, de exemplu: un i din rădăcină, altul din plural, deci doi.

Ca să fie clar, nu spun lucrurile astea ca să mă laud că am un simț în plus, ci pentru că mi se pare interesant cum pot fi oamenii atît de diferiți într-o privință în care ai zice că trebuie să fim cît de cît egali, că doar toți am învățat să vorbim de la cei din jurul nostru. M-aș bucura să găsesc pe cineva care cunoaște explicația.

 AdiJapan, on 18th April 2010, 18:34, said:

Nu ma hazardez sa explic ci doar sa-mi spun o parere.
Paranteza. Unii spun ca invatarea unei limbi straine - sau a mai multora!!!- se datoreaza si unui talent (deci element nativ) al...auzului. Daca am putea pune "in balanta"  latina, italiana, franceza sau rusa pe un taler iar germana, olandeza si engleza pe celalalt am putea sesiza cu usurinta/dificultate diferenta recunoasterii uneia dintre ele. Paranteza.

Oamenii sunt diferiti in toate privintele. De aici si diferentele in optiuni/nonoptiuni de toate felurile. Suntem egali - sau ar trebui sa fim!- in fata legii sau a institutiilor statului.
Cat priveste invatatul - de orice fel- la unii dureaza cativa ani, la altii decenii iar la restul ( foarte putini) dureaza toata viata.

Pe de alta parte este foarte bine sa fim exigenti privind cunoasterea limbii materne. Dar...mai este un DAR! Unii invata - in institutiile de specialitate- limba romana si dupa terminarea liceului. Altii studiaza alte ...materii.

Cand si cand urmaresc la un post TV o emisiune de gen. Am constatat ca invitatul - lingvist de specialitate- are dificultati a fi clar/transant pe o tema sau alta. Deci...

 ctin64, on 20th April 2010, 22:11, said:

Ar fi trebuit s-o spun mai clar de data trecută: „simțul” i-urilor nu împarte vorbitorii în superiori și inferiori. Există și lingviști, dintre care unii chiar foneticieni, care nu simt i-urile acelea. De exemplu Emanuel Vasiliu scria într-o lucrare despre fonologia limbii române că lupii se pronunță [lu.pi], adică a doua silabă se pronunță la fel ca numele literei grecești π (pi). Ce descria el este de fapt ce percepea el (și nu e singurul). Dar pentru mine și alții, lupii se pronunță altfel, și anume [lu.pij], cu un i semivocalic suplimentar la urmă.

Ce vreau să spun este că nu e vorba de un talent în plus sau în minus (analogia cu talentul de a învăța limbi străine nu cred că merge), ci de o percepție diferită. Cu toții, cînd învățăm să vorbim în frageda copilărie, ne construim în minte în mod inconștient o gramatică, adică un set de reguli ale vorbirii. Ceea ce e fascinant este că nu toți ajungem la același rezultat, deși atunci cînd vorbim unul cu altul nu ne dăm seama că celălalt are în minte altă gramatică decît a noastră.

Greșelile de ortografie ale unora sînt o reflectare posibilă a faptului că gramatica din mintea lor este diferită.

O altă formă de reflectare a gramaticii interne a fiecăruia este versificația. De exemplu dacă un poet face să rimeze întotdeauna -ii cu -ii și -i cu -i, fără să le amestece vreodată oricîte mii de versuri ar scrie, înseamnă că în mintea lui cele două terminații corespund la pronunții distincte. Așa stau lucrurile de exemplu cu Eminescu și alți poeți vechi. Dar unii poeți mai recenți precum Păunescu și Andrieș le amestecă, punînd să rimeze voi fi cu copii, sau vizavi cu alifii, ceea ce reflectă faptul că ei nu percep la sfîrșitul cuvintelor de tipul copii sau alifii decît un i vocalic și atît, deci pentru ei rimele respective sînt perfecte. Oricum, dacă Andrieș are multe rime aproximative, în schimb Păunescu e unul dintre poeții foarte atenți la rime.

Pentru acei vorbitori care percep acolo un singur i regulile ortografice curente sînt strîmbe, fiindcă îi obligă să scrie litere care corespund unor sunete inexistente în percepția lor.

 maxy, on 28th August 2005, 20:02, said:

asta ca sa va amintiti din cand in cand in ce topic scrieti

 charme, on 23rd April 2010, 22:03, said:

Păi n-am uitat nici o clipă subiectul. Doar că acum ne întrebăm și de ce se fac greșeli de ortografie. Iar cînd întrebăm de ce, ne gîndim nu numai la carențe în educație, așa cum se mărginesc unii s-o facă, ci și la unele procese psihice legate de reprezentarea interioară a cuvîntului rostit. Se pare că pentru unii vorbitori diferența dintre percepția cuvîntului și felul cum se scrie el e mai mare decît la alții, ceea ce poate explica cel puțin o parte din greșeli.

Ca să zic așa, sîntem în același pom, dar cu o cracă mai sus.

 AdiJapan, on 23rd April 2010, 17:06, said:

ca sa zic asa, pot da click la intamplare oriunde pe literatoru', cam tot acelasi lucru citesc.

daca tot nu mai conteaza ce topic e...


 diacritice.JPG   62.26K   26 downloads

 AdiJapan, on 20th April 2010, 18:41, said:

Desigur ca ai dreptate!
Greu, chiar foarte greu spre deloc acceptam argumentele celorlati.

Pai daca o perceptie diferita nu face parte din talent inseamna ca trebuie sa mai sap la acest capitol.

 ctin64, on 23rd April 2010, 23:35, said:

Iertați-mă, nu înțeleg partea cu acceptatul argumentelor.

O percepție avem toți, chiar dacă percepția unuia nu e identică cu a altuia. În schimb talentul e o calitate pe care unii o au și alții nu (simplificînd drastic lucrurile). De exemplu, ca să vă preiau analogia, unii au talent la învățat limbi străine, iar alții nu prea, sau deloc. Dar limba maternă ne-o vorbim cu toții (se exclud cazurile patologice). Nu are legătură cu vreun talent anume, sau dacă vreți e un talent al întregii specii umane.

Apropo de percepția pe care ne-am format-o asupra vorbirii în frageda copilărie, iată ce spunea Ion Coteanu:

„Fiecare om are în mintea lui o gramatică, pentru că altfel nu ar putea să vorbească, să înțeleagă ce spune el însuși și nici ce spun ceilalți. Nu însă fiecare om știe cum arată gramatica din mintea lui. Pentru ca să afle, trebuie să se gîndească la felul cum se exprimă, la deosebirile și asemănările dintre cuvinte și părțile lor, dintre propoziții, fraze și părțile lor, iar ca să poată să stăpînească marea lor varietate, trebuie să le dea nume: substantive, adjective, verbe..., subiecte, predicate, atribute ș.a.m.d. De îndată ce și le-a lămurit, le utilizează mai ușor în vorbire și în scris.”

(Din textul de pe coperta IV a lucrării Gramatica de bază a limbii române, 1982.)

 charme, on 23rd April 2010, 23:32, said:

La „Cutia cu greșeli” vorbim despre greșeli. Ce e greșit în asta? Iar dacă și alte subiecte au legătură cu greșelile, vorbim și acolo din nou despre greșeli. E normal ca un domeniu dat (în cazul de față limba română) să nu poată fi divizat în subdomenii cu totul disjuncte, ci subdomeniile să se întrepătrundă. Ce-ar trebui să fac ca să fiți mulțumită?

 charme, on 23rd April 2010, 23:32, said:

Eu scriu cum trebuie, dumneavoastră folosiți un soft incapabil. Îmi pare rău, viața merge înainte.

 AdiJapan, on 23rd April 2010, 18:13, said:

cutia cu greseli, pe vremea cand o frecventam cu placere si amuzament, era exact asta - cutia cu greseli. zisa si "cutiuta". acum e un loc de dezbateri academice fara sfarsit. si fara rezultat. la fel ca multe alte topice. si se pare ca e taaare dificil ca aici sa se posteze doar greselile forumistilor, si substratul lor sa se dezbata in josul ariei. deh, dupa posibilitati, coane fanica  

softul de la birou e capabil de multe. mie nu-mi pare rau ca am ocazia sa-l folosesc uneori bunele intentii sunt inestetice.

Edited by charme, 23 April 2010 - 17:56.

Off-topic:

 charme, on 23rd April 2010, 18:45, said:

Dacă te uiți atentă, încă de la început, nu toate mesajele erau "la subiect". Dezbaterile de care pomenești nu sunt chiar nesfârșite, iar dacă măcar o persoană a învățat ceva din ele atunci nu sunt fără rezultat.

Edited by mircea21, 23 April 2010 - 18:53.