Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Suprasolicitare sistem electric

CIV auto import

Mutare in MOZAMBIC - pareri, expe...

Scoatere antifurt airtag de pe ha...
 Magnet in loc de clește pent...

Cumparat/Locuit in apartament si ...

Pot folosi sistemul PC pe post de...

Sokol cu distorsiuni de cross-over
 Filtru apa potabila cu osmoza inv...

Kanal D va difuza serialul “...

Upgrade xiaomi mi11

securitate - acum se dau drept - ...
 Farmacia Dr Max - Pareri / Sugest...

De unde cumparati suspensii / gar...

[UNDE] Reconditionare obiecte lemn

Infiltratii casa noua
 

viata din anii '90-2000

* * * * - 9 votes
  • Please log in to reply
14684 replies to this topic

#55
djl

djl

    Smrt fačizmu, sloboda narodu! Îmi cresc amprenta de Carbon

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 112,554
  • Înscris: 13.06.2004
Subsmenatul prin 1992-1993, la țară, în Prahova. Deși am zis că nu pun poze cu alte persoane, nu mă pot abține de la a pune și 2-3 poze de grup - cu rugămintea de a nu le pune în altă parte pe cele în care apar și alte persoane în afară de mine! P.S. Unele din persoanele din poză sunt din sat, altele veneau și ele în vacanță pe acolo.

Attached Files


Edited by djl, 08 February 2011 - 12:49.


#56
djl

djl

    Smrt fačizmu, sloboda narodu! Îmi cresc amprenta de Carbon

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 112,554
  • Înscris: 13.06.2004
Pe vremea când nu existau telefoane mobile (celulare) sau când acestea erau încă foarte scumpe, soluția era telefonul public. Eu am în colecție varianta pentru convorbiri interurbane: http://www.proradioa...=item&id_p=3011 (mi-a fost promis și cel pentru convorbiri urbane, dar nu am mai pus mâna pe el); caseta pentru monede nu e completă. Dacă mai ține minte cineva au fost și acele telefoane publice cu monede, dar cu taste. Din păcate nu am poză cu așa ceva - existase o poză pe un site, dar nu mai merge site-ul, iar când mergea mi-a fost lene să o salvez :down: Sincer, în București nu am văzut telefoane din alea, dar le țin minte la Constanța, la oficiul P.T.T.R. de Bd. Tomis, vis-a-vis de parcul cu teatrul.

Mai multe chestii despre "Romtelecom" în acest topic: http://forum.softped...howtopic=440860

Despre telefoane mobile (celulare) și telefonia mobilă (celulară) * în trecut:
1) Telemobil Memorabilia: http://forum.softped...t...&hl=benefon
2) În memoria bunicilor: http://forum.softped...t...&hl=benefon
3) Începutul telefoniei mobile (celulare) în România: http://forum.softped...t...&hl=benefon

Despre pagere: http://forum.softped...t...1&hl=pagere
http://forum.softped...m...t&p=9424755


* nu toată telefonia mobilă a fost și celulară. A existat telefonie mobilă de generație 0 (0 G) care nu era celulară - era radio-telefonie: http://en.wikipedia....ki/Mobile_phone

Edited by djl, 08 February 2011 - 13:50.


#57
Sef-chenko

Sef-chenko

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,470
  • Înscris: 17.04.2006

View Postyonut_a, on 8th February 2011, 12:25, said:

Tot din anii '90, '94 mai exact.
[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/lvJ62cqrYy4?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Unul dintre meciurile vazute in fata blocului. Un televizor cu o diagonala ceva mai mare si vreo 4 prelungitoare  :rolleyes:

#58
yonut_a

yonut_a

    Trala la la la

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 3,947
  • Înscris: 03.08.2008
Telefoanele cu fise la oficiul P.T.T.R. de Bd. Tomis, Constanta. In fiecare an cand mergeam la mare cu ai mei treceam si pe acolo sa sunam acasa la bunici.

#59
djl

djl

    Smrt fačizmu, sloboda narodu! Îmi cresc amprenta de Carbon

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 112,554
  • Înscris: 13.06.2004
Surprize, surprize (nu emisiunea): http://colectionarul....wordpress.com/

#60
driftking91

driftking91

    Freak on a leash

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 19,735
  • Înscris: 28.12.2008
Ce îmi aduc eu aminte din copilăria mea:

- habar n-aveam cu ce se mănâncă un calculator și când mai mergeam pe la săli de jocuri ziceam că l-am prins pe D-zeu de picior
- meciurile cu gornete de hârtie și țevi de plastic ( a.k.a ''tuberman'' )
- toate jocurile cu mingea posibile și imposibile
- seara ne jucam pe scara blocului până ieșea un vecin enervat, inclusiv tata și ne împrăștia pe toți :D
- jocul pe televizor din ăla chinezesc pe care dădusem 150000 sau cam așa ceva, la care jucam Mario și Contra
- înghețata la cornet, din aia de la aparat; sucul la TEC pe care îl beam, încins după ce jucam fotbal
- dinainte să se pună cablu, nu ratam nici un desen animat
- emoția mersului la ziua cuiva din același bloc, sau mă rog, cartier

Mai sunt și altele dar nu-mi aduc aminte acum.
Însă nu îmi pot opri mâhnirea când văd copiii din ziua de azi care se visează numai b0$$y, pr1ntz3$e si alte specii și au numai mess, sex și alte prostii în cap. :(

#61
neicanimeni

neicanimeni

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 30
  • Înscris: 16.03.2007

View Postyonut_a, on 8th February 2011, 12:25, said:

Tot din anii '90, '94 mai exact.
[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/lvJ62cqrYy4?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Da... acum nici fotbal nu mai avem....:(

#62
djl

djl

    Smrt fačizmu, sloboda narodu! Îmi cresc amprenta de Carbon

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 112,554
  • Înscris: 13.06.2004
Liga lui mitică :rant:

Din păcate anul ăsta vor dispărea autobuzele "Rocar" "de Simon" și autobuzele "D.A.F."  :crybaby: "D.A.F." SB220 au fost cele mai mișto autobuze care au circulat vreodată în București (o fi "Mercedes" <<Citaro>> mai dotate d.p.d.v. tehnic, da' tot cazane rămân). Deși în anii '90 nu-mi plăcea să merg cu altceva în afară de tramvai în București, dacă era să merg cu autobuzul, preferam "D.A.F."-urile; următoarele în top erau "alea galbene", adică "Ikarus" (pe la începutul aniilor '90 credeam că ungurii sunt slavi :lol:). Chiar dacă "Ikarus"urile erau cam la fel de dotate tehnic, ca și <<Dac>>urile românești, la comfort erau peste (mai puțin zornăitul de la geamuri); mă bucuram când în loc de unul românesc venea unul unguresc. Dar să revenim la "D.A.F."-uri. Prima dată când au venit nici nu aveau cabină, da' nu te lăsa șoferul să stai în drepta lui. Cele cu caroserie "Castrosua" și "Hispano-Carrocera" (ambele spaionele) erau cele mai mișto; "EL.BO." erau așa și așa - dar îmi plăcea la astea că aveau 2 scaune în plus (care ulterior au fost scoase din cauză că se lăsa caroseriea în acel loc); chiar dacă cele cu caroserii spaione nu aveau acele scaune în plus, tot se puneau oameni între ușa din spate și lunetă - exista o ridicătură în dreptul lunetei (la "Hispano-Carrocera" era mai mică, deci era mai greu să stai). "D.A.F."-urile SB220 cu caroserii "Castrosua" aveau un bec fluorescent albastru montat (cum în Occident nu aveau cabine, un bec fluorescent ("neon") puternic l-ar fi putut deranja pe șofer); nu mai știu dacă cele cu caroserie "Hispano..." aveau așa ceva. Cele cu caroserie "EL.BO." aveau geamurile mai mari, și trapa din față era montată după cabina șoferului, așa că intra aer mai mult în salonul călătoriilor. Majoritatea autobuzelor aveau muzică în salonul călătorilor (cică la "EL.BO.", care au fost aduse cu trenul s-au furat radio-casetiofoanele). Eu mergeam la greu cu aceste otobele pe 335 (și apoi și pe 330, când s-a înfiițat) - vara și iarna stăteam la bunici, în Balta Albă - Titan - I.O.R. și mergeam la școală/liceu cu ele (la un momendat mă gândisem să iau un reporfofon, să-l ascund sub haine și să înregistrez "discuți în trei-trei-cinci"). Pe linia 104, între P-ța Eudoxiu Hurmuzachi (fostă Muncii) a.k.a. Bariera Vergului și P-ța Unirii tăblițele de stație aveau un design diferit față de restul celor de la R.A.T.B.: "cutia" era mai mare, 104 era scris galben pe albastru, nu alb pe albastru, iar în stânga lui 104 apărea pictograma unui autobuz văzut din față (tot galben pe albastru).
Primul "D.A.F." din București a fost #205 ("EL.BO."), introdus experimental pe linia 135 (defapt pe acolo a și circulat mult timp). Când l-am văzut prima dată mi-am dat seama că e unul mai alfel. L-am prins o dată (mă refer la anii '90) și am mers cu el. Față de restul avea podea parțial coborâtă (P.P.C.)!!!, bara aia care îți vine la nivelul pipetului / burții (depinde de cât de înalt ești), cred că avea ferestre pe ambele părți și avea scane de lemn! + la începutul afișajul era cu placaje, nu digital!
Interesant e că toate "D.A.F."-urile din București trebuiau să aibă scaune de lemn, dar R.A.T.B. a vrut ceva modern și s-au pus scaune de plastic. Acele scaune comfortabile, din care nu zburai așa de ușor la o frână mai puternică erau... Made in Romania! (pe undeva, în dispărutul "Laromet").
Și ca să închei povestea, exista un "D.A.F." tare cunoscut. Era un "Hispano-Carrocera", care arăta la fel ca restul, numai că avea nr. de parc 666! Prima dată când am mers cu el și am văzut că șoferul avea un carnet cu 666 pe el m-am întrebat dacă șoferul e satanist! (pe atunci eram și o persoană mai religioasă).  :roflmaofast:
Mai multe despre otobele aici: http://forum.softped...t...0&start=180

Edited by djl, 09 February 2011 - 15:15.


#63
Neaceasca85

Neaceasca85

    Gaz ieftin si curent ieftin

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 88,798
  • Înscris: 14.10.2008
Am mers in studentie cu tramvaiul 41 in anul III, iar in anii I-II si IV cu metroul si un traseu scurt de la Charles de Gaulle la Piata Presei cu 330, 331, 131 sau 335. Pot spune ca este ingrozitor vara fara aer conditionat in autobuze, de DAF-urile mai vechi intelegeam ca nu aveau asa ceva, dar cand Videanu a luat Citaro-urile fara AC a fost prostie crunta. La acele Mercedes-uri difuzoarele din salonul calatorilor zbarnaiau urat la basi, asa de bine erau montate. Foarte rar am avut muzica la calatori, atat la DAF cat si al Citaro, in perioada 2004-2008.

Legat de TV, in Bucuresti s-a putut sta in anii '90 fara cablu, dar in provincie fara CATV erai doar cu TVR-ul comunist roman, pana in 1998 doar cu TVR 1 si fara TVR 2 in judetul Olt. Eu mi-am bagat cablul inca dinainte de a fi pus in functiune, in toamna lui 1993, cand a pornit, jos cu antena de pe bloc, si toti locuitorii Slatinei au facut asa. Momentan am acelasi numar de telefon fix RTC din 1990 incoace si acelasi CATV analogic din 1993, in varianta cu mai multe TV-uri si posturi decat in anii '90, cand te taxau pentru al doilea TV in apartament. Spre deosebire de djl, pentru mine mai frumosi au fost anii 2000, culminand cu 2005 si 2006. Liceul a fost usor iar facultatea floare la ureche, singurul inconvenient a fost ca trebuia sa stau in Bucuresti, ma straduiam sa fie cat mai scurt timpul petrecut acolo, navete cu trenul la examene and stuff.  :lol:

Imi mai place ca termoficarea s-a desfiintat complet la mine in anul 2000, ce fraieri au fost, puteau sa pastreze sistemul ca doar e o vaca de muls, vezi RADET in Bucuresti.  :P Acum toti sunt pe CT individuale de apartament sau de casa aici. Anii '90 insemnau pentru mine la bloc apa calda doar 4 ore pe saptamana, martea si vinerea intre 18 si 20, eram 4 persoane si fiecare avea 30 de minute maxim sa-si faca baie. Apa rece era si ea cu program destul de strict, trebuia sa strangi rezerve serioase pentru baut sau pus in WC. Din 2000 totul s-a schimbat, apa rece non-stop si calda la fel, odata cu mutarea mea la casa.

Edited by Neaceasca85, 09 February 2011 - 18:28.


#64
djl

djl

    Smrt fačizmu, sloboda narodu! Îmi cresc amprenta de Carbon

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 112,554
  • Înscris: 13.06.2004
În decada trei de 000 nu prea mai era muzică în "D.A.F."-uri (ordin de sus). În perioada 1995-2005 parcă transportul în comun bucureștean era mai bine organizat decât acum; mai bine organizat = trasee mai cu cap, fără atâtea fragmentări și fără prostia "fără vehicule vechi în centru". Aglomerația a începui să se reducă deabea după 1997 - mulțumită creșterii parcului ciculant și a lucrărilor executatea la calea de rulare a tramvaielor - în prima juimătate a aniilor '90 calea de rulare a tramvaielor din București era ca vai de ea - se înregistrau multe deraieiri (un articol din 1995 pe tema asta). Eu am avut noroc și nu a deraiat nici un tramvai când eram în el (dar am văzut un 1 deraiat în curba de la intersecția Șos. Mihai Bravu cu Bd. Ferdinand I (fost Gh. Dimitrov)); în schimb, la o stație de mine, la P-ța Iancului, pe 15 febr. 1994 s-a produs un accident îngrozitor: un vatman care a ieșit din tură se grăbea la depou (pe vremea aia parcă erau la raliu, așa se grăbeau), a trecut peste macaz cu viteză mare și a deraiat, omorând o fată de 13 ani (care pe lângă mersul la școală mai studia vioara la Școala Sportivă nr. 2) și o femeie de 63 de ani. Mai multe detașii aici aici
Și ceva mai vesel: ariticol din "Libertatea" An VI, nr. 1621, V16/S17 ian. 1995, pg. 1 numit "Tramvaiul roz înveselește transportul în comun" de Irinel Antoniu. (tramvaiele roz au apărut pentru primdată pe 41) http://forum.softped...a...t&id=812401 . În 1995  41 încă nu era "merou ușor". În acest post apar și poze color cu așa ceva.

Cu căldura nu era problemă în Bucureștiul aniilor '90. Vara se mai oprea 2-3 săpt apa caldă ca să facă revizii (chestia asta a durat până prin 2006). Pe tema asta, prin '95-'96 bunicul și-a instalat in instat din ăla de la "ElectroAdmon". Prin '92-'93, în timpul unei ierne geroase s-a spart o conductă de apă caldă prin Crângași și 2 săpt. nu au putut s-o repare din cauza frigului (înghețase apa!). În 2004 am lucrat puțin la o firmă mică firmă de "curierat" din zona Crângași - Lacul Dâmbovița (Morii); sediul era într-un bloc fără apă caldă; și drace, era iarnă. E îngrozitor să nu ai bani de căldură! :(
În anii '90 în București erau probleme cu rețeaua de electricitate - fluctuații și șocrui fără număr, aparate distruse... cuiva i-a și luat foc apartamentul (televizorul a primit un șoc de tensiune și...).

#65
Neaceasca85

Neaceasca85

    Gaz ieftin si curent ieftin

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 88,798
  • Înscris: 14.10.2008
Cat am mai avut caldura de la stat in anii' 90 a mers prost de tot, eram cu calorifere electrice si 2 boilere tot electrice pentru apa calda, trageam boilerul din priza si intram la dus, am avut o multime de probleme cu ele ca erau de Rosiori de Vede, foarte proaste. Prize si prelungitoare distruse de caloriferele de 2000 w, cabluri de aluminiu nenorocit in apartament, sigurante fuzibile comuniste schimbate cu zecile, cand intra masina de spalat Automatic Super (fabricata in 1985) pe incalzire trebuiau stinse caloriferele cu ulei, cel mult 1 mai ducea patronul fuzibil simultan cu masina de spalat. Am avut un consum de curent la bloc pe monofazic cat nu am avut niciodata la casa pe trifazic,  :D intr-o luna din iarna 1995-1996 am consumat 1331 kw/h.

Anii '90 erau anii penelor de curent si in Slatina, diferenta fata de comuna Spineni era ca aveai lumina pe furtuna cu fulgere, in rest cel putin 2 ore pe saptamana de curent oprit, in 1996 se oprea numai vinerea dupa amiaza. Cel mai rau a fost in iarna 1999-2000, caderi repetate mai ales noaptea, orasul era o orga de lumini, am invatat atunci toate segmentele din oras ale retelei electrice.  :lol: Situatia s-a ameliorat din 2002 si s-a imbunatatit dramatic dupa 2006, caderile sunt foarte rare si scurte, de maxim 3 minute si numai in timpul zilei, n-am mai fost lasat pe intuneric noaptea din 2002. In anii '90 la oras energia electrica era alergica la viscolele de iarna cum era cea de la tara la fulgerele de vara, pe 10.02.2010 am pomenit primul viscol violent la care nici o zona din oras nu a cazut. Imi aduc aminte de viscole din 1993 si 1996 la care stateam la lumanare cate o ora, ba noi, ba alte zone.

Aparate arse nu am avut niciodata, nici la tara unde bunica nu a tras niciodata din priza frigiderul. Insa la bloc undeva in primavara 1995 am avut timp de 3 minute o tensiune de 80-100 V si tare m-am distrat cum functiona totul la o asa valoare si ce roz erau becurile.  :D

Edited by Neaceasca85, 10 February 2011 - 18:49.


#66
djl

djl

    Smrt fačizmu, sloboda narodu! Îmi cresc amprenta de Carbon

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 112,554
  • Înscris: 13.06.2004
Dacă aveți ceva răbdare și vă învârtiți pe acest topic veți găsi mai multe poze din anii '90!

#67
djl

djl

    Smrt fačizmu, sloboda narodu! Îmi cresc amprenta de Carbon

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 112,554
  • Înscris: 13.06.2004
Imagini cu vehicule R.A.T.B. în anii '90: http://forum.metrouu...c.php?f=19&t=62

#68
djl

djl

    Smrt fačizmu, sloboda narodu! Îmi cresc amprenta de Carbon

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 112,554
  • Înscris: 13.06.2004
Oradea (Nagyvarad) în 1994: YouTube - ORADEA - 1994 - NAGYVARAD

#69
OriginalCopy

OriginalCopy

    I'm harmful, fear me please! :))

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 27,268
  • Înscris: 10.08.2006

View PostNeaceasca85, on 10th February 2011, 19:40, said:

Cel mai rau a fost in iarna 1999-2000, caderi repetate mai ales noaptea, orasul era o orga de lumini, am invatat atunci toate segmentele din oras ale retelei electrice.  :lol:
:roflmaofast: :lol:   :roflmaofast:  :roflmaofast:  :roflmaofast:

Dar mai știi furtuna aia periculoasă când s-a făcut cerul negru în 20 de minute în amiaza mare? prin 2007 parcă, sau care era anul?

Era să mor atunci ...


On-topic: [ https://www.youtube-nocookie.com/embed/JsN93nxa8vo?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ] (singurul artist care te lasă să decizi cât merită să fie plătit)

#70
MembruAnonim

MembruAnonim

    MembruAnonim

  • Grup: Banned
  • Posts: 398,284
  • Înscris: 08.10.2015
Amintiri '90 (ce vremuri!) - așa am scris, pe etichetele ID3, la fiecare melodie din perioada 1990-1992 pe care le-am colecționat.
În 1992 am împlinit 18 ani, vârstă la care orice copil de acum trece serios la etnobotanice.
Ar trebui să nu am amintiri tocmai plăcute de atunci. Cutremurul din mai 1990, alegerile de dinainte (nicio nenorocire nu vine singură...), decesul tatălui meu în 1991, pierderea primei iubiri în 1993 (trăiește și acum, nu vă speriați), eșecul la facultate în 1994 și cele 11 examene de diferență din 1995.
Dar au fost și evenimente frumoase sau din care am știut să extrag partea frumoasă.
1990, anul deschiderii către valorile și mai ales non-valorile Occidentului. Am ascultat pentru prima oară Lambada la radio, deși o auzisem la radio Horizont (BG) în octombrie 1989 (cred că am fost printre primii români care auziseră de Lambada în octombrie 1989, DJ-ul de care luau părinții muzică cu 3 lei minutul nu știa ce-i aia). Și dă-i la maxim cu Technotronic, Snap, Roxette, Depeche Mode cu Violator, C&C Music Factory, Bryan Adams, Timmy T. (One more Try - câte talii feminine frumoase am cuprins în brațe...), Kaoma, Twenty 4 Seven, BG The Prince of Rap, Nenneh Cherry (Buffalo Stance), Leila K. (Got to Get), Madonna, Pet Shop Boys, Kylie Minogue, Jason Donovan, Joey B. Ellis (Go for It), MC Hammer, Stevie B. (Dirty Cash), sau Partners in Crime (Turtle Power). Am enumerat câteva trupe și melodii care mi-au marcat viața în acele momente, la întâmplare. Trăiam viața la maxim, aveam 16 ani, trecusem cu bine de Treapta a Doua, eram în clasa a 10-a, legam prietenii și mă legam de prietenele altora, că eu n-aveam. Când vedeam că mai e puțin și o iau pe coajă, treceam la altă încercare.
M-am lăsat zguduit de cutremurul din mai 1990, fiind lovit exact în cap de o bucată de tencuială desprinsă din grinda principală de rezistență. Firește că atunci am crezut că mi-a căzut toată grinda pe cap...
Beam cu zecile de litri, săptămânal, sucurile dozatoarelor Tec și Cornelius. Nimeni nu știa ce-s alea E-uri, doar setea o cunoșteam. Sete de tot, inclusiv de ceea ce se vindea în magazinul București-Berlin cu dolari. Acolo am văzut primul Walkman cu Auto Reverse, fiind fascinat de redarea casetei în sens invers. Dar primul magnetofon cu Auto Reverse l-am văzut în noiembrie 1985, la DJ-ul care ne procura muzică cu 3 lei minutul (cam ce difuzează acum radio Romantic, părinții fiind beneficiarii).
Anul primului meu weekend la mare fără părinți. Am băut Cola în dușmănie. Sticla costa 5 lei, garanția era tot 5 lei; predam sticla goală, cumpăram alta plină. Cred că am băut vreo 10 sticle într-o oră, poate chiar mai mult. Habar n-aveam că dizolvă ficatul, că poate curăța obiectele sanitare ceramice. Dar mi-era sete. Foarte mare.
1991, anul în care a decedat tatăl meu. Dar și anul în care mi-am făcut prieteni adevărați în liceu, din care țin și acum legătura cu doi. A fost și anul în care am câștigat-o de prietenă pe colega de bancă, lăsându-i în pace pe ceilalți masculi (în devenire). Fiind la mare cu mama, profitam de dimineața liberă (ea făcea tratament la policlinica Doina) și dădeam o fugă în Constanța, cu nașu', ca s-o văd pe amica din provincie, pe care apoi o luam la plimbare prin oraș, sărutându-ne în troleibuze.
1992, anul în care am cunoscut iubirea, așa cum poate fi ea cunoscută la 18 ani. Au fost 11 luni frumoase, chiar foarte frumoase pentru acele vremuri. Petrecerile la care mergeam și pentru care mă dădeam peste cap să fac rost de ultimele noutăți muzicale. Faptul că am reușit la facultate nu m-a bucurat prea mult, fiindcă gașca mea de prieteni din liceu tocmai se spărsese. Colega de bancă cunoscuse deja un arab, așa cum era trendy pe atunci; nu mai știu nimic de soarta ei. Sper să nu fi nimerit în Libia... Unul din cei doi colegi de clasă cu care țin legătura și acum și-a cunoscut soția la una din petrecerile date de mine. S-au despărțit după 10 ani de căsnicie. Celălalt coleg s-a căsătorit, în 1994, cu fosta mea prietenă. S-au despărțit și ei, după vreo 4 ani de căsnicie. Se pare că și divorțurile sunt trendy.
1993, anul în care am cunoscut-o pe actuala soție. 6 ani fără 7 luni am fost prieteni, apoi, iubiți. În 1999 ne-am legat oficial destinele, deși legătura avusese loc mai devreme. Noi nu suntem în ton cu societatea, fiind împreună și acum, după 12 ani de căsnicie.
1997, anul în care am scăpat de școală pentru totdeauna. Să facă alții master, eu am o viață de trăit și locuri care mă așteaptă să le colind.
1999, anul nunții. Săptămâna de miere la Băile Tușnad. Am evitat astfel trăirea unui alt cutremur, de 5,5 grade, care i-a speriat pe bucureșteni la sfârșitul lui aprilie, noi fiind în Miercurea Ciuc, zonă pe care am denumit-o Alaska României.
Și a venit anul 2000, isteria virusului Y2K (apăruse un roman pe tema asta, s-a făcut și film, parcă).
Eram prea matur pentru jocuri în fața blocului și prea tânăr pentru noile provocări cu care venea societatea românească.

Dar am experimentat, în anii '80, "Gardiana 10", "De-a v-ați ascunselea", "Leapșa pe ouate și pe cocoțate", "Uliul și porumbeii", nițică "Frunză", "Țările", fotbal și baschet "La mălai", pocnitorile și petardele, experimentele cu carbid, "Elasticul" (deși era destinat fetelor, am făcut puțină condiție fizică la el), primii metri parcurși pe skateboard (am căzut și n-am perseverat - 1988), "Baba-oarba", "Pac-pac". Am citit și scris în oracole (n-am ținut, dar țin și acum jurnal), am telefonat la întâmplare necunoscuților din cartea de telefoane cărora, în loc de "Alo", le puneam la telefon hohotul de râs de la finalul melodiei Thriller. Nu exista funcția Caller ID... Am spart un geam al sălii de clasă, în urma unui concurs de aruncat piatra pe acoperișul școlii. Sunam la porțile oamenilor care locuiau la curte și fugeam...

Însă, de departe cel mai emoționant moment l-am trăit în 1984. La una din curțile la care sunam și fugeam locuia și un frumos Doberman. Un câine mai bleg n-am văzut niciodată. Colegii cu care eram îl scuipau, profitând de faptul că el vrea să se joace cu ei, prin plasa gardului. Bineînțeles că fugeau, pe urmă; câinele ar fi putut sări gardul, dacă și-ar fi pus mintea cu ei. Dar el primea cu nonșalanță flegmele lor de copii de cartier. Mie mi-era frică să mă apropii de el, așa că nu l-am scuipat. Într-o zi am sesizat nedreptatea care i se făcea și, după ce s-au depărtat toți, am rămas lângă gard și am început să vorbesc cu el. Blândul, blegul, imensul Doberman s-a lipit de gard și, prin deschizătură, l-am mângâiat, ștergându-i flegmele care-l albiseră. Tocmai atunci a ieșit proprietarul și, crezând că eu l-am scuipat, s-a dat la mine în locul câinelui. Dar m-a văzut emoționat, apoi i-a văzut pe colegii care mă chemau și a fugit după ei, lăsând casa în grija uriașului blând. N-a prins decât unul, pe care aproape că l-a spitalizat. Câinele a venit lângă mine, iar eu l-am îmbrățișat și am plâns lângă el. Tipul a venit și mi-a ținut morală, însă a văzut apoi că plâng și m-a invitat în curte, unde m-am jucat în continuare cu câinele. A fost singura dată când am socializat, cum se spune acum, cu el. De atunci n-am mai avut drum prin acea zonă. Însă cu câțiva ani în urmă am revăzut locul. În locul vechii case e o vilă nouă, de fițe, iar în loc de câine e un sistem de alarmă cu cameră video și interfon. Aș da un minut de viață ca să pot cere iertare, în numele acelor golani, atât câinelui, cât și proprietarului.

În rest, ar mai fi de menționat, pentru 1987, momentul în care era să cad de pe scara tramvaiului, în timpul mersului (pe tampon n-am călătorit niciodată); orele de meditații; cozile infernale care se formau în Bucur Obor atunci când se aduceau creioane mecanice chinezești de 0,7 mm (150 lei trusa); apa cu gust metalic care curgea la robinetele școlii; Gumela și Quick Cola, dar și pateurile (fierbinți) făcute în laboratorul propriu al patiseriei de lângă școală; troleibuzele DAC 117, în care am călătorit mult timp urcat pe capacul compartimentului reostatelor, din spatele șoferului (și zgomotele pe care le făceau). Pentru restul anilor '80, amintiri avem cu toții: cozile la orice era comestibil, zahărul și uleiul distribuite cu rația, pe bază de buletin de identitate, pâinea cu care puteai sparge capetele dușmanilor, momentele petrecute în "camera obscură", adică în lift când se oprea curentul, temele făcute la lumânare și furia cu care părinții rupeau foaia dacă pica ceară pe ea, cozile la benzină și cei 10 l care se dădeau de la pompele speciale "Tranzit" atunci când treceai printr-un județ, Trabantul și Wartburgul ca și VW Broscuță sau Fiat 850, ori Fiat 600, Lada 1200, Moskvici, Skoda 1000 MB și Fiat 1800.

Edited by PSC, 28 February 2011 - 13:13.


#71
Neaceasca85

Neaceasca85

    Gaz ieftin si curent ieftin

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 88,798
  • Înscris: 14.10.2008

View PostOriginalCopy, on 28th February 2011, 02:58, said:

:roflmaofast: :lol:   :roflmaofast:  :roflmaofast:  :roflmaofast:

Dar mai știi furtuna aia periculoasă când s-a făcut cerul negru în 20 de minute în amiaza mare? prin 2007 parcă, sau care era anul?

Era să mor atunci ...


On-topic: [ https://www.youtube-nocookie.com/embed/JsN93nxa8vo?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ] (singurul artist care te lasă să decizi cât merită să fie plătit)
Cred ca vorbesti de 5 august 2006, daca te referi la Slatina, intr-o zi de sambata pe la pranz, o furtuna istorica pe care din pacate eu am ratat-o cu brio si mai mult, ironia sortii, e cam singura furtuna de vara din orasul meu pe care am ratat-o. :cursing:  

Te inteleg ca te-ai speriat rau, dar eu de mic ador furtunile de vara si viscolele de iarna, si pentru mine ar fi fost ceva unic sa ma fi aflat in Slatina in acea zi, dar din pacate eram la mare, aveam de ales intre a pleca pe data de 4 sau pe data de 7 pe litoral, cu fratele sau cu parintii, am plecat de prost pe data de 4 si am ratat ceva ce nu se va mai repeta, bezna in miez de zi, probabil 1 data la 1000 de ani.

#72
autom2

autom2

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,556
  • Înscris: 26.01.2007

View PostPSC, on 28th February 2011, 10:47, said:

Amintiri '90 (ce vremuri!) - așa am scris, pe etichetele ID3, la fiecare melodie din perioada 1990-1992 pe care le-am colecționat...........................

....................temele făcute la lumânare și furia cu care părinții rupeau foaia dacă pica ceară pe ea, cozile la benzină și cei 10 l care se dădeau de la pompele speciale "Tranzit" atunci când treceai printr-un județ, Trabantul și Wartburgul ca și VW Broscuță sau Fiat 850, ori Fiat 600, Lada 1200, Moskvici, Skoda 1000 MB și Fiat 1800.


Superb! FELICITARI!!!!!!!! :worthy: :worthy: :worthy: :worthy: :worthy:

Anunturi

Second Opinion Second Opinion

Folosind serviciul second opinion ne puteți trimite RMN-uri, CT -uri, angiografii, fișiere .pdf, documente medicale.

Astfel vă vom putea da o opinie neurochirurgicală, fără ca aceasta să poată înlocui un consult de specialitate. Răspunsurile vor fi date prin e-mail în cel mai scurt timp posibil (de obicei în mai putin de 24 de ore, dar nu mai mult de 48 de ore). Second opinion – Neurohope este un serviciu gratuit.

www.neurohope.ro

5 user(s) are reading this topic

0 members, 5 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate