Sign In
Create Account
Back to top |
Second Opinion
Folosind serviciul second opinion ne puteți trimite RMN-uri, CT -uri, angiografii, fișiere .pdf, documente medicale. Astfel vă vom putea da o opinie neurochirurgicală, fără ca aceasta să poată înlocui un consult de specialitate. Răspunsurile vor fi date prin e-mail în cel mai scurt timp posibil (de obicei în mai putin de 24 de ore, dar nu mai mult de 48 de ore). Second opinion – Neurohope este un serviciu gratuit. www.neurohope.ro |
Permacultura - sa lucram impreuna cu natura, nu impotriva ei
Last Updated: Apr 13 2020 21:37, Started by
Marcela_C
, Nov 14 2010 19:59
·
0
0
#1
Posted 14 November 2010 - 19:59
|
Permacultura nu e ceva nou. In Romania, insa, e ceva aproape necunoscut. Incerc sa fac cunoscut acest concept tuturor celor interesati. Redau mai jos prefata cartii "Introducere in Permacultura" de Bill Mollison:
.............. Am crescut intr-un sat micut, in Tasmania. Tot ceea ce aveam nevoie, ne faceam noi insine. Ne produceam incaltamintea, uneltele de metal pe care le foloseam; prindeam peste, ne produceam hrana necesara, faceam paine. Nu cunosteam pe nimeni din cei ce locuiau acolo care sa aiba doar o meserie, nu stiam nimic ce ar fi putut fi definit ca ?slujba?.Toata lumea lucra la mai multe lucruri. Pana la implinirea a 28 de ani, am trait intr-un fel de vis. Mi-am petrecut cel mai mult timp in desisuri sau pe mare. I pescuit, am vanat pentru a putea trai. Inainte inca de 1990, am inceput sa observ ca largi parti ale sistemului in care traiam dispareau incetul cu incetul. Bancurile de pesti au inceput sa dispara. Portiunile pline de alge de la marginea marii au inceput sa se subtieze. Mari parcele de padure au inceput sa moara. Pana cand n-am vazut amploarea acestor schimbari nu realizasem ca eram indragostit de tara mea. Dupa multi ani, ca om de stiinta, cu ajutorul CSIRo, Sectiunea de Salvare a Vietii salbatice si al Departamentului de Pescuit al Tasmaniei, am inceput sa protestez impotriva sistemelor politic si industrial pe care le-am vazut ucigand lumea noastra. Dar, curand, am decis ca nu are rost sa persist in a ma opune in ceva ce in final nu realizeaza nimic. M-am retras din societate vreme de doi ani; n-am vrut sa ma mai opun vreodata la ceva si sa-mi irosesc timpul degeaba. Am vrut sa revin cu ceva foarte pozitiv, ceva care sa ne permita sa existam fara sa aducem intregul sistem natural in colaps. In 1968 am inceput sa predau la Universitatea din Tasmania, iar in 1974 David Holmgren si cu mine am pus la punct un cadru, un sistem de proiectare pentru o agricultura sustenabila bazata pe cultivarea combinata (poli-cultura) in special a plantelor perene: copaci, tufisuri, ierburi (legume si chiar buruieni), ciuperci si radacinoase, pentru definirea carora am creat cuvantul ?permacultura?. Reactia publicului la permacultura a fost amestecata. Comunitatea profesionala a fost scandalizata, deoarece noi combinam arhitectura cu biologia, agricultura cu practicile forestiere si practicile forestiere cu cresterea animalelor, in asa fel incat aproape oricine se considera specialist intr-un domeniu s-a simtit un pic ofensat, jignit. Dar reactia populara a fost foarte diferita. Multi oameni gandeau la fel. Ei se simteau nemultumiti cu modul in care este practicata acum agricultura si cautau ceva care sa ii conduca catre un sistem mai natural, ecologic. Asa cum am vazut eu permacultura initial, a fost un ansamblu benefic de plante si animale, in relatie cu asezarile umane, puse in slujba obtinerii unor comunitati autosuficiente si, in scop comercial, capabile sa produca un surplus din acest sistem. Oricum, permacultura a e evoluat, referindu-se la mai mult decat la asigurarea hranei in gospodarie. Pentru ca asigurarea hranei nu e posibila decat daca oamenii au acces la teren, la informatii si la resurse financiare. Asa ca in ultimii ani, permacultura a inceput sa inglobeze informatii despre strategiile legale si finaciare potrivite dezvoltarii, incluzand informatii despre accesul la teren, companii si afaceri si auto-finantarea regionala. Aceasta deoarece este un sistem uman complet. Din 1976 am predat permacultura isar in 1979 am demisionat din postul de profesor si, la o varsta inaintata, m-am pus singur in situatia de a infrunta un viitor nesigur. Am decis sa nu mai fac nimic altceva decat sa incerc sa conving cat mai multi oameni sa construiasca sisteme biologice sanatoase. Am lucrat la desingnul catorva proprietati si am trait o perioada din pescuit si din cultivarea cartofilor. In 1981, prima serie de absolventi ai cursului de desing in permacultura au inceput sa contribuie la raspandirea permaculturii in Australia. Acum sunt peste 300000 de absolventi in intreaga lume, toti implicati in diferite aspecte ale muncii si vietii sociale si protectiei mediului. Sepp Holzer - un pionier al permaculturii, metodele si rezultatele sale uimitoare. Edited by Marcela_C, 14 November 2010 - 19:59. |
#2
Posted 14 November 2010 - 23:18
|
Marcela_C, on 14th November 2010, 18:59, said: Permacultura nu e ceva nou. In Romania, insa, e ceva aproape necunoscut. Eu cred ca permacultura exista in Romania de sute si mii de ani, numai ca nu identic cu principiile enuntate de un australian. Marcela_C, on 14th November 2010, 18:59, said: .............. Am crescut intr-un sat micut, in Tasmania. Tot ceea ce aveam nevoie, ne faceam noi insine. Ne produceam incaltamintea, uneltele de metal pe care le foloseam; prindeam peste, ne produceam hrana necesara, faceam paine. Nu cunosteam pe nimeni din cei ce locuiau acolo care sa aiba doar o meserie, nu stiam nimic ce ar fi putut fi definit ca ?slujba?.Toata lumea lucra la mai multe lucruri. Nu vezi si taranul roman in partea asta? |
#3
Posted 19 November 2010 - 10:02
|
Akomar, on 14th November 2010, 23:18, said: Eu cred ca permacultura exista in Romania de sute si mii de ani, numai ca nu identic cu principiile enuntate de un australian. Principiile enuntate de australian, definesc conceptul de permacultura. Daca ele nu exista, atunci nu putem vorbi despre permacultura ci despre altceva. In Romania, la fel ca in alte parti se practica agricultura intensiva, monocultura, specializarea. Oamenii de la tara trudesc de dimineata pana seara si se aleg cu mai nimic. Chiar daca au mai multe parcele cu culturi diferite, nu putem vorbi de un microecosistem autoreglabil si autonom. Agricultura din Romania, la fel ca peste tot in lume intrerupe lantul de interdenpendenta dintre diveresele elemente naturale. Quote Nu vezi si taranul roman in partea asta? Marcela_C, felicitari pentru initiativa. De vreo 4-5 luni caut si eu cu interes tot felul de informatii cu privire la permacultura si la sisteme alternative de obtinere a hranei si altor resurse necesare vietii, alternative care nu dauneaza mediului inconjurator. |
#4
Posted 25 November 2010 - 16:07
|
Akomar, on 14th November 2010, 23:18, said: Eu cred ca permacultura exista in Romania de sute si mii de ani, numai ca nu identic cu principiile enuntate de un australian. Quote Nu vezi si taranul roman in partea asta? Taranul roman a trait ecologic si sustenabil pentru ca nu avea alta varianta. Odata cu aparitia agriculturii intensive, au aparut si alte variante, nu tocmai fericite. Iar taranul roman, la fel ca si alti tarani, din Europa sau din alta parte, nu prea a stiut sa aleaga. De fapt, chiar si cei care au stiut, nu prea au avut incotro... In Romania si in alte tari comuniste a fost colectivizarea, in tarile capitaliste a fost concurenta... si asa, incet-incet, taranii au disparut si au fost inlocuiti de fermieri. Iar rezultatul este cel pe care il vedem cu totii astazi. Marcela 
|
#5
Posted 30 November 2010 - 08:32
|
Fragment din cartea Gradina Gaiei:
Pentru a ajuta cititorul să aibă o perspectivă asupra ce înseamnă o grădină ecologică, permiteți-mi să vă descriu unul din cele mai bune exemple pe care le-am văzut: Nordul orașului Santa Fe, New Mexico. Sculptorița Roxanne Swenyell a creat o oază în cel mai pur deșert, o oază pe care a numit-o ?Institutul de Permacultură Copacul Inflorit? (Flowering Tree Permaculture Institute). Când am ajuns la Copacul Înflorit, am pășit afară din mașina mea și am fost lovit de un suflu de aer fierbinte (aproape 90 de grade F ) și de lumina orbitoare reflectată de dealurile pustii și erodate din apropiere. Dar, chiar în fața mea, era un val de verdeață, un ținut luxuriant pe care l-am zărit cel puțin de la o milă departăre, în constrast izbitor cu nisipul galben și pietrișul deșertului. Am intrat în grădină printr-o deschizătură boltită între doi copaci a scăzut imediat. Aici, aerul era proaspăt, răcoros și umed, spre deosebire de cel plin de praf, iritant pe care-l respirasem afară. O boltă de copaci, alcătuită din nuci, pini și larice neagră mexicană( New Mexico black locust) adăpostea un etaj inferior luxuriant de rodii, nectarini, jojoba și migdali. O pasiflora comestibilă se încălzea sus pe un zid de piatră. Vițele de vie se arcuiau pe un palier, la intrare. Două bazine mici scânteiau, pline cu apa de ploaie adunată de pe acoperișul casei de adobe (pământ, preparat oarecum asemănător chirpiciului, prin frământare cu diferite adaosuri, dar care se folosește ca atare, făra sa fie pus în forme și uscat pentru a forma caramizi? n.tr.).In umbra tufișurilor și pe marginile cararilor pâlpâiau strălucirile unei varietăți nesfârșite de flori, atât native cât și exotice. Roxanne, o femeie cu o înfățișare atletic, înaltă și viguroasă, m-a salutat zâmbind la vederea expresiei mele năucite. Mai văzuse așa ceva și înainte, la vizitatorii ce se uitau copleșiți la vegetația luxuriantă ce creștea acolo, într-o atât de mare discrepanță cu deșertul de afară. "Avem aproape 500 de specii aici, pe 18 acri aproximativ," mi-a spus ea. "Am încercat să facem aici un loc auto-suficient care să aibă grijă de noi, așa cum avem noi grija de el. De aceea, cultivăm tot ce poate crește în acest climat." În 1986, Roxanne s-a mutat pe o parcelă de pământ sterp din Santa Clara. Ea descrie acest loc a fiind ?fără copaci, fără plante, fără animale, doar praf, bolovani și o mulțime de furnici.? Împreună cu cei doi copii, au construit o casă solară pasivă din adobe și au început să planteze. Dar clima era prea dură. Vânturile uscate, suflau dinspre dealurile erodate, suprapășunate din jur, au ars răsadurile, și tot ceea ce nu înghețase peste iarnă a murit, sau s-a uscat complet în timpul verii. Cam în acea perioadă a intrat în viața Roxannei permaculturistul local Joel Glanzberg care a ajutat-o să descopere tehnicile folosite pentru a grădinări în deșert. Au adus pietre și bușteni in grădină pentru a umbri răsadurile și au săpat șanțuri superficiale, denumite swale, pentru a capta prețioasa apă de ploaie și a creea microclimate umede adăpostite.Pentru a obține atât de ncesara umbră și pentru a genera materie organică, Joel și Roxanne au plantat aproape toate plantele utile, tolerante la secetă pe care le-au putut găsi, fie ele native sau exotice. Plantele mai ?însetate? au fost plantate în apropierea șantului de irigație, care era umplut cu apa o dată pe săptămână, conform unei înțelegeri locale. Fără o sursă de apă pe care să se poată baza, ar fi fost imposibil să înființeze grădina în arșița deșertului. Apoi au cărat în grădină balegă și materiale pentru mulcit, pentru a crea pământ bogat, capabil să rețină umezeala în perioadele secetoase. După ce copacii și tufișurile plantate s-au prins, au început să planteze și plante mai delicate în umbra lor. Cei doi au combinat afinii și alți arbuști fructiferi de talie mică formând un gard viu productiv în partea de nord a propietății, care să furnizeze atât hrană familiei cât și protecție împotriva vântului ce bătea dinspre canion. Toate aceste metode s-au combinat într-o strategie multi-tehnică pentru construirea unui sol fertil, furnizarea umbrei, diminuarea variațiilor de temperatură din deșert și conservarea apei. Împreună, aceste practici au creat un loc temperat, potrivit pentru a crește o grădină. Încet-încet, ținutul golaș s-a tranformat într-o pădure tânără, ce furnizează hrană la mai multe etaje. Roxanne mi-a spus: ?A fost greu să pornim această grădină, dar odata ce micile răsaduri s-au pus pe treabă, atunci, 0, Doamne, chiar s-au pus pe treabă.? Când am vizitat eu grădina, aceasta avea 8 ani vechime și copacii, din care nici unul nu fusese mai înainte acolo, erau cam de înalțimea unei clădiri cu două etaje. Din frunzișul des, in care jucau pete de lumină, cobora o umbră binefăcătoare, răcăroasă, ce oprea dogoarea mistuitoare a razelor de soare. În loc să coacă solul, forța și căldura soarelui erau absorbite de bolta de fruze dese și convertite într-o abundență de verdeață, mulch, hrană și rădacini adânci care aerau solul. În locurile luminoase, florile și plantele comestibile concurau pentru lumina soarelui. Chiar și în umbră, un nivel inferior multistratificat de tufișuri și copaci mici, împărțeau grădina într-o serie de de mici despărțituri unite printr-o rețea de carări. Am putut vedea strălucirea păsărilor ce dansau din creangă în creangă înainte să dispară în tufăriș. Un zvon continuu, insoțit ciripituri ne înconjura din toate părțile și mi-am dat seama că mult mai multe păsări erau ascunse în frunziș. Soiuri de viespi folositoare, strălucind în culori metalice, vizitau florile ce ne înconjurau, iar fluturi de toate mărimile și culorile băteau din aripi și zburau din floare-n-floare. Roxanne avea cu ea o foarfecă de taiat crengi și, ocazional, îndepărta ramurile prea mari din duzii, prunii, salcâmii și alte soiuri de pomi sau tufișuri ce creșteau viguroși pe marginea cărării. Ramurile respective aveau să fie ori folosite pentru hrana curcanilor, ori transformate în mai mult mulch. Ea mi-a arătat o floare de pletele-muierii (Penstemon barbatus) care arăta nefericită în umbra deasă: ?Lucrurile s-au schimbat atât de repede aici!? mi-a spus ea. ?Floarea asta a fost în plin soare acum doi ani. Acum este complet umbrită și cred că rădăcinile ei suferă din cauza solului care rămâne prea ud. Si uită-te la toate piersicile alea. O să am ceva de lucru ca să le recoltez.? Tehnicile și modurile de planificare folosite (pe care această carte le va descrie în detaliu) au transformat acest ținut. Roxanne și ajutoarele sale au reîntinerit un pământ bătătorit din deșert și au creat un strat subțire de sol bogat, dând naștere unei imense biodiversități într-un loc altă-dată secătuit. Ca urmare, aici, în mijlocul deșertului, era aproape prea multă apă și umbră. Hrana curgea din pomi mai repede decât puteau ei recolta, iar păsările, care nu mai fuseseră văzute de ani întregi, cuibăreau în grădină. Si aici Greening the desert Vizionare placuta! Marcela
Edited by horia66, 30 November 2010 - 14:11.
|
#6
Posted 30 November 2010 - 14:23
|
Marcela_C, on 30th November 2010, 08:32, said: ... Două bazine mici scânteiau, pline cu apa de ploaie adunată de pe acoperișul casei ... Care apa de ploaie, cei 10 inch pe an...? Quote .... au fost plantate în apropierea șantului de irigație, care era umplut cu apa o dată pe săptămână, conform unei înțelegeri locale. Fără o sursă de apă pe care să se poată baza, ar fi fost imposibil să înființeze grădina în arșița deșertului. Ahaaa ! care v-a sa zica e vorba de ... ati ghicit - irigatii ! Cu ce costuri ? Aaa, nu conteaza... permacultura sa fie ... Quote Apoi au cărat în grădină balegă și materiale pentru mulcit, pentru a crea pământ bogat, ....[/i] .... Normal... Cu cateva sute de milioane de tone de pamant de flori si cateva conducte cu debite de miliarde de metri cubi de apa pe zi, facem permacultura si transformam in gradina Eden-ului si desertul Sahara. Cum de nu s-or fi gandit...?  Marcela_C, on 30th November 2010, 08:32, said: ...Soiuri de viespi folositoare, strălucind în culori metalice, vizitau florile ce ne înconjurau, .... ... Tarzy, i-auzi ce ne spune Marcela: "viespi folositoare.." 
|
#7
Posted 30 November 2010 - 18:37
|
horia66 said: Care apa de ploaie, cei 10 inch pe an...? horia66 said: Ahaaa ! care v-a sa zica e vorba de ... ati ghicit - irigatii ! Cu ce costuri ? Aaa, nu conteaza... permacultura sa fie ... A existat un sant de irigatii pe respectivul teren, dar... ai vazut vreodata ce se intampla cu apa turnata pe nisip? Fara acele swale, despre care se vorbeste in pasajul de mai jos, la fel s-ar fi intamplat si in acest caz: Gradina Gaiei said: Au adus pietre și bușteni in grădină pentru a umbri răsadurile și au săpat șanțuri superficiale, denumite swale, pentru a capta prețioasa apă de ploaie și a creea microclimate umede adăpostite.Pentru a obține atât de ncesara umbră și pentru a genera materie organică, Joel și Roxanne au plantat aproape toate plantele utile, tolerante la secetă pe care le-au putut găsi, fie ele native sau exotice. Una dintre "mantrele" permaculturii este aceasta: "cea mai ieftina cale de pastra apa, este in sol". Se folosesc acele swale, santuri sapate in pamant, umplute cu materie organica (frunze, crengi, paie) care actioneaza ca depozite de umiditate. Dupa cum poti citi in acelasi pasaj, se folosesc si pietre si busteni.Spre deosebire de majoritatea gradinarilor, care urasc pietrele, permaculturistii lucreaza foarte mult cu ele. Pietrele actioneaza in multe feluri. De exemplu, pe post de captatoare de umiditate. In timpul noptii, pietrele se racesc, iar dimineata in contact vaporii de apa din atmosfera, cotribuie la condensarea acesteia. Pe pietre se formeaza roua, care se scurge si ajunge in sol. In timpul zilei, ele functioneaza diferit, mentinand pamantul de sub ele rece si impiedicandu-l sa se usuce. De altfel, daca ati sta sa va ganditi putin, v-ati da seama ca e logic. In desert, daca vrei sa cauti vreun animal in timpul zilei, trebuie sa cauti sub pietre, acolo este cel mai probabil sa se ascunda ceva... Si nu numai in desert. Duceti-va vara, in perioadele cele mai calde si cautati in gradina o piatra mai mare. Daca o veti intoarce, veti gasi aproape sigur numeroase rame (si nu numai) sub ea. La fel, bustenii: pe langa umbra pe care o fac, actioneaza si ca niste rezervoare de apa naturale. La fel, puteti observa acest lucru singuri, nu e niciun secret ascuns aici. horia66 said: Normal... Cu cateva sute de milioane de tone de pamant de flori si cateva conducte cu debite de miliarde de metri cubi de apa pe zi, facem permacultura si transformam in gradina Eden-ului si desertul Sahara. Cum de nu s-or fi gandit...? Manastirea Ostrov, aproape de statiunea Calimanesti, are o istorie aparte. Pe vremea impuscatului, in apropiere s-a construit un baraj, care ar fi trebuit sa insemne sfarsitul manastirii, la fel cum Portile de Fier au insemnat sfarsitul Ada Kaleh. Despre Ostrov se spune ca era un mic Eden, o minune ecologica: Quote Cresteau aici flori din cele mai indepartate soiuri, lamaite, chiar smochini si castani comestibili. Pamantul era bogat, orice samanta aruncata in pamant neaparat prindea rod. Intreaga insula era inconjurata de un parc de stejari seculari, arbori pe care nu-i puteau cuprinde nici doi oameni cu bratele. Te imbatau mirosurile de flori si de tei, parca vesnic infloriti. Veverite nenumarate zburdau prin pomi si coborau sa-ti manance din palma. Iar vara, puteai vedea de pe maluri cum ostrovul devenea parca straveziu de lumina milioanelor de licurici... Dar geniul Carpatilor nu tinea cont de ecologie, nici de monumentele istorice, asa ca s-a hotarat construirea unei hidrocentrale, pentru care era nevoie de un dig. Dig care ar fi ridicat foarte mult nivelul apei, acoperind Ostrovul. Quote In 1980, devenise absolut sigur ca biserica va fi daramata, iar Ostrovul va fi scufundat pe vecie, indaratul unei hidrocentrale. Ca peste cinci veacuri de nepretuita istorie, vor disparea sub ape. Si, tot printr-o minune - uriasa minune! -, Elena Ceausescu s-a razgandit in ultima clipa. Nu a distrus manastirea . A acceptat chiar ridicarea intregii insule cu sase metri, pentru ca apele lacului de acumulare sa n-o atinga. Nimeni nu mai spera la asa ceva. Ce a putut-o face, totusi, sa-si schimbe hotararea? Cum de-a fost posibil un asemenea efort nebunesc, care costa timp si bani multi, tocmai in acele vremuri criminale, cand bisericile erau rase de pe fata pamantului, dintr-un simplu capriciu? Pentru putine monumente din Romania comunista s-au facut atat de mari sacrificii. Intreaga bisericuta a fost ridicata cu macaraua, pe scripeti, putin cate putin, cate zece centimetri, iar dedesubtul ei a tot fost adaugata intaritura. La fel, tot restul ostrovului a fost acoperit cu o spinare gigantica de sase metri de pietris si beton. Manastirea a fost salvata, insa Paradisul de odinioara a fost ucis. De la fereastra trapezei, stareta isi priveste insula cu jale. Complet stearpa. Aici nu vorbim de desert. Vorbim de un pamant care a fost candva, nu foarte multa vreme in urma, foarte fertil. Si aici s-a incercat restabilirea echilibrului initial. Cum spui tu, prin metoda cea grea, pamant roditor carat cu camionul, apa... de, nu poti sa spui ca duc lipsa de apa. Dar n-a mers: Quote De atunci, nimic nu mai creste din pamantul Ostrovului. Nici in sute de ani nu va creste. Maicile au adus camioane si camioane de pamant roditor, l-au pus deasupra, dar in zadar. Arborii plantati s-au uscat, florile nu s-au deschis niciodata. "Dupa orice mare minune dumnezeiasca, trebuie sa vina o jertfa. Asa ca noi, maicile de azi, suntem nevoite sa traim pe un pamant sterp, in mijlocul apelor. Gradina Gaiei said: Tehnicile și modurile de planificare folosite (pe care această carte le va descrie în detaliu) au transformat acest ținut. Roxanne și ajutoarele sale au reîntinerit un pământ bătătorit din deșert și au creat un strat subțire de sol bogat, dând naștere unei imense biodiversități într-un loc altă-dată secătuit. Ca urmare, aici, în mijlocul deșertului, era aproape prea multă apă și umbră. Dupa cum vezi, citatul de mai sus vorbeste niste tehnici si moduri de planificare. Deci, este vorba despre unelte - la indemana oricui - care ar putea ajuta pe cei interesati sa aiba niste rezultate uimitoare in tot ceea ce inseamna cultivarea plantelor. Dar, dintr-un motiv pe care n-am reusit niciodata sa il inteleg cu adevarat, majoritatea celor care afla despre permacultura prefera sa intre in defensiva. Am fost voluntar la o ferma ecologica si m-a pus pacatul sa le spun ca ar putea cultiva pamantul si fara sa are. Mai aveau putin si ma injurau. Si ei erau ecologisti, dar la atat se reducea ecologia lor, la cultivarea fara a folosi produse chimice... Am spus unei rude apropiate ca intentionam sa construim o casa de baloti de paie. Fara sa intrebe macar despre ce e vorba, stii ce mi-a raspuns? "Nu mai spune la nimeni, ca rade lumea de tine!"  Eu vin cu aceste informatii. Ca voi intrati in defensiva, asta e problema voastra. Cum zicea Einstein, "mai degraba dezintegrezi un atom, decat o prejudecata". Pacat... horia66 said: Tarzy, i-auzi ce ne spune Marcela: "viespi folositoare.." Marcela
|
#8
Posted 01 December 2010 - 16:14
|
Marcela_C, on 30th November 2010, 18:37, said: Eu vin cu aceste informatii. Ca voi intrati in defensiva, asta e problema voastra. Cum zicea Einstein, "mai degraba dezintegrezi un atom, decat o prejudecata". Pacat... Hei, nu te supara. Nu toti oamenii intra in defensiva cand aud de permacultura. Unii sunt chiar interesati, la fel ca mine. Chiar daca sunt oameni neincrezatori sau carcotasi, eu cred ca si ei au rostul lor, pe de o parte ne ajuta sa ne reevaluam ideile, iar pe de alta parte dinamizeaza discutia si o transforma intr-o dezbatere care ar putea deveni chiar interesanta daca este condusa cu maiestrie si cu argumente. Pe de alta parte, observatia lui horia66 mi se pare pertinenta, textul citat este destul de ambiguu si lasa loc de interpretati: Quote Plantele mai ?însetate? au fost plantate în apropierea șantului de irigație, care era umplut cu apa o dată pe săptămână, conform unei înțelegeri locale. Fără o sursă de apă pe care să se poată baza, ar fi fost imposibil să înființeze grădina în arșița deșertului. Oricum, lectura este interesanta. Te mai astept si cu alte informatii interesante despre permacultura. |
#9
Posted 04 December 2010 - 15:31
|
Marcela_C, on 30th November 2010, 18:37, said: Spre deosebire de majoritatea gradinarilor, care urasc pietrele, permaculturistii lucreaza foarte mult cu ele. Pietrele actioneaza in multe feluri. De exemplu, pe post de captatoare de umiditate. In timpul noptii, pietrele se racesc, iar dimineata in contact vaporii de apa din atmosfera, cotribuie la condensarea acesteia. Pe pietre se formeaza roua, care se scurge si ajunge in sol. In timpul zilei, ele functioneaza diferit, mentinand pamantul de sub ele rece si impiedicandu-l sa se usuce. Si pietrele mai sunt utile intr-un fel. Ele inmagazineaza caldura pe timpul zilei si o elibereaza apoi peste noapte, astfel face posibila cultivarea unor specii de climat mediteranean (citrice, smochini, maslini, etc) in climat temperat. Chiar si eu am un smochin in curte. E drept ca a degerat de multe ori in iernile foarte geroase, dar se incapataneaza sa supravietuiasca. Probabil resuseste sa supravietuiasca si sa faca smochine in fiecare an pentru ca este incadrat la nord vest si nord est de doua corpuri de casa aflate la aproximativ 1,5 - 2 m de el. Practic toata ziua peretii aceia se incalzesc, iar noaptea elibereaza caldura, probabil asta creeaza un microclimat propice pentru acel smochin. |
#10
Posted 06 December 2010 - 07:39
|
actionmedia, on 1st December 2010, 16:14, said: Pe de alta parte, observatia lui horia66 mi se pare pertinenta, textul citat este destul de ambiguu si lasa loc de interpretari: Poate este de vina traducerea, dar eu inteleg de aici ca, cel putin la inceputul proiectului, santul acela de irigatii a fost alimentat dintr-o alta sursa de apa decat ploaia. Este asa sau nu? Probabil ca dupa ce microsistemul a atins masa critica nu a mai fost nevoie sa se aduca apa din alta parte, el fiind capabil sa isi capteze si sa stocheze apa necesara din precipitatiile care cad in zona sau prin toate acele modalitati descrise de tine, condensare, etc. Textul nu e ambiguu, doar ca e un intreg si trebuie interpretat ca atare, nu analizat in bucatele. Daca te opresti doar la ideea de irigare, bineinteles ca incepi sa te intrebi despre costuri si ratezi esentialul, adica rezultatul. In rezumat, textul spune asa: Exista undeva, in desert, un loc pe care l-a cumparat o femeie, in ideea absolut nebuneasca ca ar putea sa-l faca roditor. La inceput, a incercat pe calea ce grea: a adus apa, a pus plante... dar n-a reusit nimc. Totul se usca si, probabil, cei care o socotisere ticnita isi radeau in barba "i-am zis eu"! Dupa care, a intrat in scena si un permacuturist local, iar impreuna, schimband modul de abordare, cei doi au reusit sa faca din petecul de desert o gradina infloritoare. Iar rezultatele sunt incredibile. Atat. Aceasta este, in rezumat, povestea Pomului inflorit. Acum, trebuie sa recunosc ca pentru mine a fost simplu sa am imaginea de ansamblu. Cand ani de zile cauti ceva, iti faci temele, cauti idei si solutii si cineva vine cu un raspuns, sub forma unei idei sau a unui sistem e mult mai usor sa recunosti valoarea acestuia. Ca sa va ajut sa va dati seama de valoarea acestui sistem, va voi da un exemplu. Am sa pornesc de la replica (chiar daca ironica) lui horia66: Quote Normal... Cu cateva sute de milioane de tone de pamant de flori si cateva conducte cu debite de miliarde de metri cubi de apa pe zi, facem permacultura si transformam in gradina Eden-ului si desertul Sahara. Cum de nu s-or fi gandit...? Este mai putin stiut, dar in desert se gasesc rezerve destul de mari, de apa fosila. Cum visul de a inverzi desertul nu este ceva nou, au fost unii care s-au gandit sa foloseasca aceasta apa pentru agricultura. Quote In the middle of the Libyan Desert’s scorched yellow sands, rows of green grapes dangle off vines; almond trees blossom in neat lines, and pear tree orchards stretch into the distance. Libya is one of the driest countries on Earth, bereft of rivers, lakes, and rain. But here the desert is blooming. In the Middle East and North Africa, the quest to turn thousands of miles of desert into arable land has taken a backseat to containing an impending water shortage. While many countries in the region bicker over water rights, Libya has taken it upon itself to change its topography – turning sand into soil. The Great Man-Made River, which is leader Muammar Qaddafi's ambitious answer to the country’s water problems, irrigates Libya’s large desert farms. The 2,333-mile network of pipes ferry water from four major underground aquifers in southern Libya to the northern population centers. Wells punctuate the water’s path, allowing farmers to utilize the water network in their fields. The Libyan government says the 26-year project has cost $19.58 billion. Nearing completion, the Great Man-Made River is the largest irrigation project in the world and the government says it intends to use it to develop 160,000 hectares (395,000 acres) of farmland. It is also the cheapest available option to irrigate fields in the water-scarce country, which has an average annual rainfall of about one inch. “Rainfall is just concentrated in 5 percent of the [country’s] area, so more or less, 95 percent or 90 percent of our land is desert,” says Abdul Magid al-Kaot, minister of agriculture, during a PowerPoint presentation that accompanied a recent several-hour government tour of the project and farms outside the capital of Tripoli. “Water is more precious for us than oil. ... Water here in Libya, it’s life.” Just as Libya mines the desert for crude; they are doing the same for ‘fossil water’ – ice age water preserved in the porous holes of the Nubian Sandstone Aquifer. The massive aquifer stretches under Libya, Egypt, Chad, and Sudan. It includes four freshwater basins inside Libya that contain approximately 10,000 to 12,000 cubic kilometers (480 cubic miles) of ancient water buried as deep as 600 meters (2,000 feet) below the surface of the desert, reporters were told during the government presentation. Libya moves the precious resource from the ground to five giant above-ground reservoirs through pre-stressed concrete pipes, weighing 75-86 tons, that run 20 feet underground. Cranes weighing 450 tons operated on specially constructed roads to install the mammoth cylinders. Other countries also drill for underground water, but none do so as intensely as Libya. The country is pulling up 2.5 million cubic meters per day, with the expectation of eventually pumping 6.5 million. Experts liken the project to moving 2.5 million Volkswagen Beetles more than 2000 miles every day – one car weighs roughly the same as a cubic meter of water, which is 2200 pounds. New drip irrigation techniques are being used to ensure water does not go to waste. More than 70 percent of the water is intended for subsided domestic agriculture, with the rest for citizen consumption. None is reserved for heavy industry, according to the government. Although it is cheaper for Libya to pump the underground water than use desalination or import the substance, experts are wary of Libya’s decision to irrigate large scale farms with fossil water. “For Libya this is pretty expensive water. It’s not as expensive as desalinated water, but to irrigate with it is probably not cost effective at the purest sense,” says Aaron Wolf, professor and chair of the department of Geosciences at Oregon State University. “If the farmer had to pay the full cost of pumping and shipping the water to them, they wouldn’t break even on their agriculture, that’s why other countries aren’t doing it.” The Libyan government heavily subsidizes the water for farmers who pay about $0.62 for one cubic meter; slightly less than half the price citizens pay to drink it. “This is basically a wonder of the world, because it’s exactly like the pyramids – it’s huge and massive and probably not cost effective,” says Mr. Wolf. The Libyan government says reserves will last the country 4,625 years according to current rates of demand. But independent estimates indicate that the aquifer could be depleted in as soon as 60 to 100 years, says Stephen Longhorn, a professor of geography at the University of Victoria in Canada “The main concerns with any non-renewable resource are the depletion rate and the dependency that is built up by using the resource,” he wrote in an e-mail to the Monitor. “The knock on these projects is that once the water runs out, there is a dependency that can only be met in the future by desalination or importing water," Mr. Longhorn continues. Projects like this create "a legacy that may have short term gains but ultimately makes the country or region very vulnerable in the future.” For now, as giant sprinklers mist a 100,000 olive tree nursery in a greenhouse surrounded by sand on the outskirts of Tripoli, Libyan fields are flourishing. Costuri? Enorme! Rezultate? Mai multe probleme! Puteti citi si aici: despre apa fosila , modul in care a fost folosita si care sunt perspectivele. Perspectivele nu-s prea bune, dupa cum va veti da seama. Si, daca cititi cu atentie, va veti da seama ca au ales calea cea grea. Maslini adapostiti in sere, conducte, pompe, s.a.m.d. Nu stiu cat o sa dureze aceste culturi. Nu stiu cata apa este in acele depozite ancestrale (parerile specialistilor sunt impartite) dar stiu un lucru: daca pomparea apei inceteaza, totul se termina. Spre deosebire de exemplul Libiei, mica oaza de permacultura a avut nevoie de apa din alta sursa doar la inceput. Acum si-o produce singura. Exact cum ai spus: este vorba de un sistem care s-a maturizat indeajuns ca sa functioneze de unul singur. Cu cat sistemul se maturizeaza mai mult, cu atat e nevoie mai putin de interventia omului, interventia acestuia rezumandu-se doar la recoltat si la o intretinere minima. De fapt, din punct de vedere al permaculturii, una din modalitatile de masurare a eficientei unui sistem (gradina, livada, ferma s.a.) este sustenabilitatea. Multi dintre noi am plecat uneori de acasa pentru o perioada mai lunga de timp ca, la intoarcere, sa gasim gradina transformata intr-un adevarat hatis, cu flori uscate si/sau napadite de buruieni. Lasata singura o perioada mai mare de timp, oaza de permacultura din desert nu va avea aceasta problema. Normal ca plantele vor creste cum vor vrea ele, cararile vor fi acoperite de crengi, frunze, fructe si, in final, buruieni, dar plantele nu se vor usca, copacii vor continua sa rodeasca, sa ofere umbra si adapost animalelor, pasarilor si... viespilor folositoare. La intoarcerea acasa veti gasi doar o oaza putin mai salbaticita, nu una ofilita. Marcela . |
|
#11
Posted 06 December 2010 - 14:16
|
Nu poti sa faci permacultura pe suprafete mici. De aceea e greu de pus in practica respectand in totalitate toate principiile ei daca nu ai teren foarte mult la dispozitie. Corect ori ba?
|
#12
Posted 06 December 2010 - 21:31
|
Akomar, on 6th December 2010, 14:16, said: Nu poti sa faci permacultura pe suprafete mici. De aceea e greu de pus in practica respectand in totalitate toate principiile ei daca nu ai teren foarte mult la dispozitie. Corect ori ba? Eu sunt incepator in ale permaculturii, in sensul ca in prezent ma informez si experimentez. In principiu principiile permaculturii pot fi aplicate pe orice suprafata. Chiar si din 50 mp poti face o mica oaza cu maiestrie si pricepere si ceva mai multa munca. Un sistem cu adevarat sustenabil ar fi probabil o suprafata mai mare. Nu stiu cat de mare. Bill Mollison si alti permaculturisti esperimentati spuneau ca "smaller is better", in sensul ca la surpafete mari nu prea mai prididesti sa recoltezi, dar nu prea stiu cat de mic e bine sa fie. Totusi suprafata unui teren proprietate personala nu cred ca ar trebui sa fie un impediment. Daca lumea intelege ca asta e o solutie mai buna se pot integra mai multe gospodarii intr-un ecosistem mai mare si sustenabil. In prezent suntem mult prea egoisti si prinsi in capcana banului ca sa ne gandim sa cooperam cu ceilalti, dar pe viitor lumea va intelege ca e mult mai rentabil sa cooperezi cu vecinul decat sa intri in competitie cu el. |
#13
Posted 06 December 2010 - 22:01
|
Akomar, on 6th December 2010, 14:16, said: Nu poti sa faci permacultura pe suprafete mici. De aceea e greu de pus in practica respectand in totalitate toate principiile ei daca nu ai teren foarte mult la dispozitie. Corect ori ba?  Da si nu... De exemplu, cartea Gradina Gaiei se refera exact la permacultura aplicata pe suprafete mici. Titlul intreg este "Gaia's Garden - A Guide to Home-Scale Permaculture". Permacultura este foarte diferita de modul in care se practica acum agricultura. Chiar si modul in care incepi. Conventional, incepi de la teren. "Am atat teren, ce pot sa cultiv pe el, cat ma costa, ce productie as obtine, ce venit s.a.m.d." In permacultura pornesti de la oameni. "Suntem atatia oameni, avem atata timp la dispozitie, atatea resurse financiare, ne pricepem cam atat... cat si ce putem face, intr-un mod cat mai eficient?" Permacultura poti face si in mic, chiar si in balcon. Cateva ghivece cu plante aromatice, ceva salate... nu va asteptati sa va asigurati hrana intregii familii din asta, dar, ideea de la care se porneste e ca fiecare bucatica de mancare pe care ti-o produci acasa reduce presiunea asupra pietii. Stiu ca pare hilar, dar conteaza. Iar cu timpul, invatand si aplicand, veti fi umiti de rezultate. Exista o carte in limba romana "Paradisul meu", destul de veche, care este scrisa de un fermier german, un pionier al fermelor ecologice. El nu foloseste cuvantul permacultura. Pe vremea cand isi infiinta el ferma, acest cuvant nu exista inca. Dar, ca si altii, a observat si folosit multe lucruri din natura. Multe din aceste lucruri sunt lucruri de baza in permacutura, cum ar fi evitarea monoculturilor, renuntarea la arat, folosirea pradatorilor naturali, mulcitul si imbogatirea solului cu ajutorul compostului. Ce vreau sa subliniez, este ca, dupa cum spune autorul, poti obtine de pe un teren de cca. 250 mp intreaga cantitate de vegetale necesare unei familii de 2 adulti si 2 copii exceptand cartofii. Totul curat, nestropit, neotravit. Si cred ca are dreptate. Marcela
Edited by Marcela_C, 06 December 2010 - 22:02. |
#14
Posted 06 December 2010 - 22:29
|
Marcela_C, on 6th December 2010, 20:01, said: Permacultura poti face si in mic, chiar si in balcon. Cateva ghivece cu plante aromatice, ceva salate... nu va asteptati sa va asigurati hrana intregii familii din asta, dar, ideea de la care se porneste e ca fiecare bucatica de mancare pe care ti-o produci acasa reduce presiunea asupra pietii. Stiu ca pare hilar, dar conteaza. Iar cu timpul, invatand si aplicand, veti fi umiti de rezultate. Exista o carte in limba romana "Paradisul meu", destul de veche, care este scrisa de un fermier german, un pionier al fermelor ecologice. El nu foloseste cuvantul permacultura. Pe vremea cand isi infiinta el ferma, acest cuvant nu exista inca. Dar, ca si altii, a observat si folosit multe lucruri din natura. Multe din aceste lucruri sunt lucruri de baza in permacutura, cum ar fi evitarea monoculturilor, renuntarea la arat, folosirea pradatorilor naturali, mulcitul si imbogatirea solului cu ajutorul compostului. Ce vreau sa subliniez, este ca, dupa cum spune autorul, poti obtine de pe un teren de cca. 250 mp intreaga cantitate de vegetale necesare unei familii de 2 adulti si 2 copii exceptand cartofii. Totul curat, nestropit, neotravit. Si cred ca are dreptate. Marcela Asta nu se apropie mai mult de conceptul de "self sufficiency" decat de cel de permacultura? |
#15
Posted 06 December 2010 - 23:30
|
Nu ma pot pronunta inca, dar pare intersant ...
Ar fi insa cu adevarat util daca s-ar afla ceva informatii despre cum s-ar putea aplica permacultura la noi. Cum se face in desert poate fi interesant dar cam atat. Marcela_C, on 6th December 2010, 22:01, said: Iar cu timpul, invatand si aplicand, veti fi umiti de rezultate. Exista o carte in limba romana "Paradisul meu", destul de veche, care este scrisa de un fermier german, un pionier al fermelor ecologice. |
|
#16
Posted 06 December 2010 - 23:44
|
DDuras, on 6th December 2010, 23:30, said: Nu ma pot pronunta inca, dar pare intersant ... Ar fi insa cu adevarat util daca s-ar afla ceva informatii despre cum s-ar putea aplica permacultura la noi. Cum se face in desert poate fi interesant dar cam atat. Uite, poti incepe sa te informezi prin a urmari cateva documentare: Farming with nature - Seppp Holzer A farm for the future "A farm for the future" a fost documentarul care m-a facut sa caut mai multe detalii despre permacultura. Amandoua sunt exemple de agricultura sustenabila de tip permacultura in clima temperata si prezinta destul de bine principiile esentiale ale permaculturii, precum si beneficiile unui astfel de sistem. |
#17
Posted 07 December 2010 - 00:08
|
actionmedia, on 6th December 2010, 21:44, said: "A farm for the future" a fost documentarul care m-a facut sa caut mai multe detalii despre permacultura. Amandoua sunt exemple de agricultura sustenabila de tip permacultura in clima temperata si prezinta destul de bine principiile esentiale ale permaculturii, precum si beneficiile unui astfel de sistem. Deci eu cam asta vreau sa lamurim nitel problema pana nu ne intindem prea mult. Sunt cateva concepte clare in – hai sa-I zic “domeniul asta”, si anume: permacultura- de care vorbim acum, conceptul acela de self-sufficiency de care vorbeam (doar l-am mentionat de fapt), agricultura ecologica, agricultura dinamica, sustenabila, etc. Fiecare vine cu fondatorul ei, fiecare cu principiile ei. Ce facem acum, discutam strict de permacultura sau vorbim de conceptele din fiecare aplicabile pana la urma de ce nu , la noi? Eu sunt nitel intrigat ( dar imi revin dup ace intru in detalii) pentru ca fiind de profesie zootehnist sunt mentionate pe acolo si niste sisteme de crestere a animalelor pe care as vrea sa le discut la momentul potrivit dar mai intai trebuie sa vad daca vorbim de un sistem clar sau vorbim de ceva romanesco-gospodaresco-falimentar. Pentru ca nenea imi da impresia ca poate vorbi de toate speciile de animale si de plante si le poate combina atat de armonios incat sunt gelos pe genialitatea lui profesionala desi nu am vazut in descrierea lui ca ar fi facut vreo scoala sa-l califice din cale afara in ceea ce face in afara de cea pe care a inventat-o el. Dupa cum vad problema in mare, permacultura asta lui nea Bill poate fi planificata si practicata in RO cu un agronom, (se ocupa de exemplu cu: plante specifice zonei, rotatii ale culturii, daunatori si managementul lor, etc) si un zootehnist –( specii de animale ce pot coabita, managementul furajelor si al dejectiilor, preventive boli, etc…) , facute dupa o planificare atenta si respectand cam ce am invatat noi prin scoala cu aplicare in regim sustenabil. Totul in foarte foarte mare…. Si detest cu pasiune combinatiile unor asemenea sisteme cu tot felul de filosofii, ezoterii si fantasmagorii stiintifico – fantastice (nici macar cu yoga si cu Tai-Chi) deci va rog nu veniti cu din astea ca fug cat vad cu ochii. Unul din exemple este Rudolf Steiner si combinatiile lui. Again…not comment la astea va rog frumos! |
#18
Posted 07 December 2010 - 01:11
|
Permacultura este o marca inregistrata a lui Bill Mollison dar tinde sa devina un substantiv comun si sa fie folosit toate acele concepte care presupun o agricultura sustenabila. De fapt a fost extins si la nivelul comunitatilor umane si a relatiilor dintre indivizii acestei comunitati. Da sunt si ezoteristi si yoghini printre permaculturisti, probabil pentru ca la ei a prins mai usor.
Eu presupun ca noi discutam aici despre concepte de tip permacultura. Din ce observ eu sunt mai multe si este un domeniu inca dinamic. Sunt convins ca nu ar strica implicarea unor oameni cu studii in domeniul agronomiei, zootehniei, dar si din domenii precum biologie, ecologie, etc. Suntem pe un forum de discutii, unde vin atat specialisti cat si diletanti. Eu recunosc ca sunt un diletant in domeniu. De profesie sunt economist. Singurul background cu care pot sa ma laud este ca am crescut la curte. Totusi cred ca asta nu ar trebui sa ne impiedice sa ne imbogatim cunostintele, sa impartasim aceste cunostinte si experiente cu ceilalti sau sa venim cu idei noi. Daca este "romanesco-gospodaresco-falimentar" sau "romanesco-gospodaresco-sistem de succes" depinde de fiecare dintre noi sa hotaram. Akomar, on 7th December 2010, 00:08, said: Dupa cum vad problema in mare, permacultura asta lui nea Bill poate fi planificata si practicata in RO cu un agronom, (se ocupa de exemplu cu: plante specifice zonei, rotatii ale culturii, daunatori si managementul lor, etc) si un zootehnist –( specii de animale ce pot coabita, managementul furajelor si al dejectiilor, preventive boli, etc…) , facute dupa o planificare atenta si respectand cam ce am invatat noi prin scoala cu aplicare in regim sustenabil. Totul in foarte foarte mare…. Sunt convins ca la nivel de detalii este nevoie de gandirea unui specialist. Pe de alta parte specialistul trebuie sa aibe in vedere principiile permaculturii. Cred ca un cunoscator in ale biologiei poate crea un sistem perfect sustenabil daca urmeaza cele 12 principii. Ca un exemplu particular, din ce am vazut eu in chiar in filmele documentare mentionate anterior si din cele ce am mai citit, permacultura incurajeaza sa cresti animalele intr-un habitat cat mai natural, deci nu prea cred ca sunt sase sa iti faci probleme in privinta managementului furajelor si dejectiilor, atata timp cat le integrezi in sistem. Exista deja conceptul de gaini-tractor, porci-tracor, gaste-tractor. Animale care pe de o parte combat daunatorii (melci, gandaci, larve, coropijnite, etc), pe de alta parte afaneaza, aereaza si fertilizeaza solul prin simplul mod de a fi. Un permaculturist iti va recomanda mai degraba sa lasi animalul liber pe cat posibil. Evident, asta presupune o suprafata mare. Dar si pe suprafete mici se poate folosi conceptul. Ideea e sa gasesti solutii de a le integra armonios in design. |
Anunturi
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users
-
- Change Theme
- English
- Mark Community Read
- Termene & conditii
- Confidentialitate
- Consimtamant
- Cookies
- Help
© 2001-2024 Softpedia. All rights reserved. Softpedia® and the Softpedia logo are registered trademarks of SoftNews Net SRL.
Ora implicita a Forumului Softpedia este ora standard a Romaniei (GMT+2). Mai multe informatii →
⚠ Postarile afisate pe Forumul Softpedia reprezinta o opinie subiectiva a membrilor care le-au publicat si nu a SoftNews Net SRL.