Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Info Coronavirus/Vaccinare vs Fake News

Problema activare Xbox live gold ...

Fluierat Astra H 1.9 CDTI

Excel - Intrebare referitoare la ...
 Caut dentist care sa pune plombe ...

Grinzi suspendate

BluRay Player 4k

Calorifer
 Dovada talon

Denumire Club de Noapte

Știri legate de Stația ...

Sfat achizitie componente
 Locul unde se salveaza jocurile

Analizator antena Ringexpert

Spionul - The Spy (2019)

Versuri melodie
 

Probare clauze din obiectul contractului...

- - - - -
  • Please log in to reply
No replies to this topic

#1
MacromediaMX

MacromediaMX

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 343
  • Înscris: 29.12.2003
Salutare!
Am o firma de web development din Sibiu si mi-am luat o teapa cat mine de mare. In continuare voi prezenta cum au decurs faptele de la bun inceput. Daca nu ai rabdare sa citesti tot, sari direct la intrebarea cu bold.

A venit prin ianuarie anul acesta un individ la mine ca doreste un website si intreba cat il costa. Site-ul era unul de dimensiuni mai mari, trebuia actualizat zilnic si cu timpul implementate diverse alte module (concursuri si altele). In aceste conditii, am cerut o suma fixa pentru construirea website-ului, urmand ca ulterior cand se va dori implementarea unor alte module, sa facem un act aditional cu o noua plata pentru fiecare modul suplimentar. Apoi, clientul mi-a spus ca el are de gand sa mai scoata o revista locala de timp liber (gen 24FUN, zile si nopti etc.) precum si o brosura cu diverse informatii utile si mi-a propus procentul de 27% din tot profitul celor trei (revista, brosura, site) la un loc, in conditiile in care ma apuc sa fac websiteul, il actualizez si il completez cu modulele necesare fara sa mai am pretentia la alte onorarii.
Oferta parea destul de atractiva si am acceptat-o in conditiile semnarii unui contract. Astfel, am semnat acel contract la sfarsitul lunii ianuarie anul acesta.
Contractul prevede mai multe clauze, obligatii etc.
Printre altele clientul se obliga sa imi prezinte lunar documente (facturi, chitante etc) care sa demonstreze incasarea tuturor comenzilor si plata tuturor cheltuielilor aferente website-ului, brosurii si revistei pentru a putea calcula procentul de 27% care imi revenea mie. Am facut acest lucru ca sa nu calculez eu fiecare reclama pusa peste tot la un pret, cand el poate le dadea la pachet ceva mai ieftin. Pana aici toate bune si frumoase, contractul l-am semnat pe 2 ani si contractul mai prevede o clauza comuna si anume in cazul in care unul dintre noi isi incalca obligatiile contractuale sau contractul se incheie prematur, acela va plati despagubiri celuilalt in valoare de 2000 euro + tva + 1% din incasarile websiteului pentru fiecare zi ramasa din perioada contractuala.
Zis si facut, totul ok. Fiind un proiect destul de mare si clientul dorea implementarea acestuia cat mai repede, am apelat si la un colaborator pe care urma sa il platesc imediat ce primeam banii de la acest client.
Dupa vreo 3 saptamani de lucru intens, am terminat websiteul si l-am facut public. Clientul a inceput sa isi faca reclama la site prin flyere si alte modalitati si era destul de vizitat (si din cauza ca, clientul platea domeniul sub forma de franciza, siteul fiind destul de cunoscut in Sibiu). Ulteriror, ma ocupam de actualizari, adaugam reclamele celor cu care clientul meu incheia diverse intelegeri, dupa care ne-am apucat de implementat platforme pentru diverse concursuri pe care clientul le organiza cu premii in produse/bani (care ulterior s-au dovedit a fi false). Trec 2 luni de la semnarea contractului si vad ca lucrez in draci si nu primesc nimic si il intreb cand intentioenaza sa imi faca plata. A zis ca mai dureaza un pic sa il mai las ca e la inceput si ca are mai multe intelegeri si o sa vina banii. Am zis ok, de acuma nici nu pot sa spun ca ma rupeam cu actualizarile. Mai trece o luna si observ ca nici pana acum revista si brosura nu au fost scoase, chiar daca acestea trebuiau pritnate si distribuite de 1 luna, deci l-am intrebat iar, insa de data asta de cand are de gand sa scoata si revista si brosura. Acestea doua fiind sursele de venit pe care ma bazam. Din nou mi-a spus ca mai dureaza etc.
Cu ocazia sarbatorilor pascale, s-au facut mai multe concursuri simultan, concursuri pentru care iar am lucrat contra timp pentru a le implementa. In cele din urma am reusit sa le termin pe toate la timp, lumea era interesata, se inscrisesera multi in concursuri, toate bune si frumoase.
Totul s-a oprit in momentul in care clientul trebuia sa scoata premiile pentru castigatori. Initial acesta a amanat cu vreo saptamana extragerile castigatorilor. Intre timp lumea incepea sa comenteze pe forum, dupa care spune ca premiile au fost predate castigatorilor (lucru care nu s-a intamplat niciodata). Intre timp, imi spune ca nu isi mai permite sa plateasca franciza pentru domeniu, si va trebui sa reziliem contractul si sa facem un altul pentru un nou domeniu de unde vom continua.
Dupa atata timp si munca imi cam sarise mustarul pentru ca nu primisem nimic si acceptasem acest contract tocmai pentru ca domeniul este cunoscut si sansele de reusita erau mai mari decat daca am fi inceput de la 0. In plus, revista si brosura nici la jumatatea lui aprilie nu au fost scoase.
Am zis ok, o intamplare nefericita, ne continuam treaba pe un alt domeniu si refacem contractul. De atunci nu a mai prea dat niciun semn. Dupa vreo luna l-am sunat si l-am intrebat ca ce are de gand si mi-a zis sa fac noul contract sa il semnam. Ii fac si contractul, il trimit si iar nu aud nimic de la el vreo luna de zile.
Atunci i-am trimis un email si i-am spus ca nu mai semnez niciun contract cu el pentur ca nu imi mai inspira incredere, in consecinta sa faca bine sa imi plateasca ceva ca altfel nu iese bine. Asta se intampal pe la sfarsitul lui mai. Siteul nu mai functiona de vreo luna si ceva, revista si brosura iar nu fusesera scoase deci nimic in buzunarul meu. Avand in vedere ca si-a incalcat mai multe clauze contractuale (printre care si cea mentionata mai sus cu prezentatul documentelor pentru calculul procentelor ce imi revin), puteam sa invoc clauza cu despagubirile de 2000 euro + tva. In schimb, i-am zis sa imi plateasca suma stabilita initial, inainte sa vina cu oferta cu procentele, suma care era de 400 eur + TVA si il lasa sa imi plateasca si lunar cate 100 euro + tva ca sa nu ii fie greu.
In schimb, mi le-am auzit de nu m-am vazut. Ca el nu plateste nimic pentru pachete "free" cum zicea el, ca (virgula) contractul nostru este nul etc. I-am spus ca in cazul in care nu imi face aceasta plata, vor fi consecinte (recuperatori and stuff), nu avea nicio treaba.

L-am lasat in pace, mi-am vazut de treburile mele si apoi am hotarat sa merg la un avocat sa discut aceasta problema.  Cum am ajuns doar prin august, mi s-a spus ca pana in septembrie oricum nu se poate face nimic deoarece lumea cam e in concediu. I-am explicat problema mea si mi-a spus sa revin dupa 10 septembrie. Azi am fost din nou la avocat sa vedem ce e de facut si am ramas uimit de ceea ce am auzit. Avocatul in cauza mi-a spus ca orice spun trebuie dovedit. OK, logic... Nu e de ajuns ca, clientul si-a incalcat clauzele, nu mi-a facut nicio plata de cand am incheiat contractul, ca am lucrat de mi-au sarit ochii zi si noapte, ca am mai luat si un colaborator pe care va trebui sa il platesc pentru munca depusa ca sa termin proiectul la termen si conform contractului clientul trebuie sa imi plateasca despagubiri, trebuie sa demonstrez ca eu mi-am respectat termenii contractului. Astia (teoretic) sunt respectati din start, pentru ca altfel s-ar fi dus clientul sa ii platesc eu despagubiri, nu? Ma rog, m-am apucat sa ii explic care e treaba cu site-urile, ca site-ul i-am zis ca si acum e pus pe un server si se poate verifica la orice ora faptul ca mi-am indeplint toate clauzele. Pe langa asta am o arhiva de mailuri cu conversatii dintre mine si client in care imi cere sa fac modulul x,y,z. Problema e ca toate lucrurile astea trebuie probate si ea nu prea stie cum deoarece nu le prea are cu termenii tehnici si zice ca ea va trebui sa ii convinga pe restu (care probabil sunt la fel de pe langa ca ea). I-am zis ca se poate verifica online si ii dau si mailurile, insa imi spunea ca astea nu prea au valoare, ma intreba daca am ceva scris cu fiecare confirmare de la el. Mi se pare absurd sa ai o confirmare semnata pentru fiecare buton schimbat sau te miri ce. Ca sa am sanse la proces mi-a zis ca trebuie  sa vin cu cat mai multe dovezi solide (lucru ce ma face sa cred ca mailurile si site-ul propriu-zis nu au mare valoare).

Vine si intrebarea mea: a fost cineva intr-o astfel de situatie? Ce dovezi SOLIDE trebuie sa aduc ca sa fie luate in cosiderare la proces?
Mentionez ca pana acum am urmatoarele:
- siteul in stadiul in care a ramas de la Pasti. Cu tot cu reclame etc., lucru care teoretic ar putea dovedi ca siteul l-a folosit el (clientul) deoarece clientul a avut mai multe intelegeri cu alte firme si persoane fizice autorizate care ne ofereau stiri, interviuri etc. Cu altii avea alte intelegeri in sensul ca firmele X cotizau cu premii pentru concursuri in schimbul reclamei. Acum nu stiu cate din aceste intelegeri au fost si pe acte.
- contractul pe care l-am semnat amandoi. Contract pe care vi-l pot pune la dispozitie prin PM daca credeti ca imi puteti da un sfat si aveti nevoie de contractul concret
- contractul semnat cu colaboratorul pentru aceasta lucrare, care e oarecum derivat din precedentul
- il am ca martor pe acest colaborator, care a asistat la toate intalnirile cu clientul
- pot aduce alti cativa martori (din cei aproximativ 15.000 de vizitatori pe care i-a avut siteul in aceasta perioada) care sa confirme faptul ca siteul a functionat 2-3 luni.

In schimb NU am vreo hartie prin care el sa imi confirme ca mi-am indeplinit clauzele contractuale etc. si asta din simplul motiv ca la site era tot timpul de lucru deci nu puteam spune ca gata, am terminat, tot timpul intervenea altceva de facut. Practic, de cand am semnat contractul, eu am lucrat si el nu a facut nicio plata, nu am primit nici-o hartie, nimic. Toate conversatiile noastre erau online (messenger sau email) sau la telefon.

Va multumesc pentru rabdarea de a citi ditamai postul si va rog sa imi dati niste sfaturi in aceasta privinta. O zi buna va doresc!

Anunturi

Second Opinion Second Opinion

Folosind serviciul second opinion ne puteți trimite RMN-uri, CT -uri, angiografii, fișiere .pdf, documente medicale.

Astfel vă vom putea da o opinie neurochirurgicală, fără ca aceasta să poată înlocui un consult de specialitate. Răspunsurile vor fi date prin e-mail în cel mai scurt timp posibil (de obicei în mai putin de 24 de ore, dar nu mai mult de 48 de ore). Second opinion – Neurohope este un serviciu gratuit.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate