Cand incep sa vorbeasca copiii?

Courage, on 14th March 2011, 13:00, said:

Felicitari!

A mea nu mai tace din gura. Tocmai mi-a spus ca "adevaratii proprietari ai casei sunt piticii". De la Alba-Ca-Zapada. Si are 2,6 ani.

Am uitat de acest topic.

Acum Arianna are 3+ ani si gurita nu ii mai tace.
Suntem la faza "da'de ce, tati?" si e de neoprit

Fratiorul Patrick (1+) vorbeste si el pe limba lui.
E un orator infocat.

Si eu am inceput sa vorbesc destul de tarziu , nu mai stiu varsta , dar tin minte cateva faze de pe la doctori ca maicamea ma ducea foarte des la ei din cauza asta.
   Se zice ca aia care vorbesc tarziu o sa fie foarte destepti , no fost si cazul meu ,dar poate o sa fie la copilul tau:)).

bb_-, on 25th January 2012, 21:56, said:

Sa stii ca simtul umorului e o caracteristica a oamenilor destepti.
Statistic cei care vorbesc mai tarziu se pare ca se descurca mai bine in viata.

Nici baietelul meu de 1 an si 7 luni nu vorbeste inca, dar nu suntem stresati.
Din ce am citit pe aici vad ca este ceva normal ca baietii sa vorbeasca mai greu.

A noastra pe la 8-9 luni incepuse cu "ma-maaaa" (tanguitor) si "ta-taaaa" (miorlait, alintat). Cum a inceput sa umble...a amutit. Se pare ca nu pot face doua achizitii importante simultan, mers si vorbire.

Acum are un an si 3 luni, deja e la faza alergat si incepe sa bombane iar "pa-paaa", ba-baaa"  si altele pe chineza ei.

Pruncul meu are 2 ani si aproape 3 luni si nu mai tace. Bine, n-a tacut niciodata. De deranjat, nu ma deranjeaza, ba chiar ne place.

De la ce ar trebui pana la ingrijorare cred ca e indicat sa analizam copilul: ce anume il preocupa, cat timp petrecem cu el (nu pe langa el), cat si cum vorbim, cat de corect sau cat de stalcit il imitam etc.
Al meu e complet dezinteresat de oala, pur si simplu nu o vrea, e preocupat de discutii si de crescut ultimile masele. Altii renunta la pampers la 18 luni, altii sunt preocupati de chestiuni de indemanare mai mult decat de comunicare, altii sunt introvertiti si e dificil sa le ceri sa vorbeasca atunci cand vorbitul nu prezinta un interes practic pentru ei. Altii isi pedepsesc parintii/ingrijitorii prin refuzul de a face ce li se cere (si daca simt ca li se cere sa vorbeasca...), e modul lor de a protesta la anumite comportamente...

Cred ca discutiile sunt foarte lungi si trebuie vazut intreg comportamentul si activitatile copilului ca sa igti faci o idee de ce nu vorbeste inca.
Dl. lalea e putin verbal, daca fiul meu ii semana vorbea, probabil, pe la 5 ani. Important e sa comunice, fie ca verbal, fie gestic. IN restul, sunt amanunte..

Ca am citit si eu" cate cuvinte trebuie sa stie un copil pana la un anisor" intr-un articol din care am citat; in primul rand nu vorbesti cu diminutive copilului la varsta la care el incearca sa verbalizeze, deci eu unui astfel de articol i-as da cu flit. E dificil sa pronunte cuvinte, daca mai adaugi si tu, ca parinte, un sir nesfarsit de sh, tz etc., ii faci sarcina de la grea la foarte dificila.

Asa ca, fiecare e cu ale lui, cu interesele, cu dezvoltarea si progresele lui. Ca sunt multi de trebuie, si eu ca parinte trebuie sa ma joc si nu sa muncesc la calculator uneori, dar viata are realitatea ei concreta, reflectata foarte putin in teoria articolelor generice de tipul "trebuie".

Experienta mea e urmatoarea.:

           Baietelul meu a inceput sa spuna mama pe la 5 luni si scotea sunete articulate. A urmat o perioada de liniste. Pe la varsta de un an am incercat sa imi dau seama daca spune cel putin 5 cuvinte si da, spunea : mama,tata, papi (apa), vava (afara),maina (marina)...pe la un an si 3 luni avea un vocabular putin mai dezvoltat,in care apar foarte multe onomatopei si cuvinte monosilabice: taci,pici,ou,chei,stai,hai,vai dar si bisilabice: pau (paul), dadi (bunicul), batia ( bateria),"beibi", meny (benny,catelul). Aproximativ 50 de cuvinte incerca sa le rosteasca. Si cam atat. Incepuse sa umble pe la 11 luni si o saptamana, atentia ii era captata doar de acest aspect. Pana pe la un an si sase luni a stagnat cu vorbirea, iar dupa un an si sase luni am observat o explozie a silabelor (nu a cuvintelor) pe care incerca sa le spuna. Din care lipsea C-ul, dar pe care si l-a corectat dupa ce cateva zile la rand am initiat si insistat intr-un joc in care eu spuneam doar cuvinte bisilabice incepand cu c si zambeam, antrenandu-l in buna dispozitie: gen: cucu,caca,chichi, coco. In fiecare zi cateva minute ii repetam succesiunea de cuvinte cu c si a avut efectul scontat.
     Totusi, ca mama, observand alti copi de varsta lui povestind mai cu sens decat prichindelul meu, am inceput a urmari evolutia lui mai cu atentie poate decat ar fi trebuit. Copilul meu nu spunea decat lucrurile strict necesare si ramanea la acest nivel. Asa ca am inceput sa-i vorbesc mai mult, aratandu-i obiectele din jur si spunandu-i ce sunt,cerandu-i doar sa le indice la cererea mea. Atat. Doar sa le indice, ma interesa doar sa fiu sigura ca intelege notiunea fiecarui lucru din jurul sau. Partile principale ale corpului le indica deja de la varsta de un an (ochi,nas,gura,urechi,limba,par,dinti,buric,degetele,picioruse,maini), asa ca pana la doi ani am incercat sa le completam cu parti mai dificile. Totodata, luand din magazine carti cu foarte multe animale, ne-am uitat indelung la poze si , dupa ce i le explicam,ii ceream sa le arate. Nu i-am cerut sa vorbeasca, doar sa indice. Ceea ce este mult mai usor si mai confortabil ptr un copil care isi alege propriul sau moment in a incepe sa reproduca. Si nici indicarea nu a venit imediat , ci dupa o perioada de relaxare si de joaca. Ceea ce incerc eu sa spun este ca , indiferent de vocabularul lui activ, cel pasiv are o importanta la fel de mare sau poate chiar mai mare ptr cel mic. Pentru ca sunt unii copii care prefera sa asimileze mai intai si abia dupa un timp oarecare sa reproduca. Dar ca sa reproduca trebuie sa aiba si ce. Prin urmare sfatul meu este sa nu asteptati dupa ei sa articuleze cuvintele, ci mai degraba sa le imbogatiti vocabularul pasiv, ei alegandu-si singuri momentul in care sa-l reproduca intocmai. Chiar daca mi-am facut probleme ca al meu copil nu vorbea la fel de degajat ca altii (care parinte nu-si face?), am observat surprinsa cat de usor i se imbogatea vocabularul pasiv. Am constatat ca nu e de ajuns o carticica cu animalele principale, ci una care sa contina o sumedenie , si ca, prin antrenamentul zilnic, cunostintele lui se imbunatateau exponential cu stimulii folositi. Un lucru foarte important pe care l-am observat era ca ii era greu sa spuna cuvintele lungi,pentru ca uneori dorea sa si rosteasca anumite cuvinte, gen elefant (probabil interesant datorita trompei), sau hipopotam (urias,greoi,masiv). Pana pe la doi anisori el a rostit majoritatea cuvintelor intr-un mod bisilabic, scurta cuvintele lungi , dupa putinta proprie. Un exemplu pe care l-am retinut a fost cel al cuvantului hipopotam. La inceput ii spunea hipu, apoi hipo, apoi hipo,urma o pauza si spunea si patamu. Ii explicam absolut orice: de la partile corpului, la fructe,legume,mancare, animale ,insecte ,meserii, culori, verbe, obiecte din mediul inconjurator, numele proprii (din desene animate, membrii familiei, rudele,cunoscutii) si repetam de cate ori reuseam. De exemplu, esti cu copilul intr-o camera , este suficient sa-l intrebi unde e perdeaua,patul,peretele,becul,tavanul ,covorul ...televizorul, calculatorul...Cea mai mare asimilare este cea in corespondenta cu obiectele, cele pe care le poate intelege mai usor, abia apoi incepe intelegerea verbelor.
        Alti copii la varsta de doi anisori spuneau poezii, copilul meu avea dezvoltat mai degraba un vocabular pasiv si nu unul activ. Ce poezii? ce cantecele? Nu m-am lasat,insa,pagubasa. De pe la varsta de un an ii citeam "ursul pacalit de vulpe", o poveste scurta de cateva minute gasita intr-o carte ce continea si puzzle. De atatea ori i-am citit-o,incat am memorat-o pe derost. Si i-o spuneam afara, cand il leganam pe leagan, sau alte poezii, cum ar fi Zdreanta, Catelus cu parul cret,  cantec de George Cosbuc (A venit un lup din crang...). Tot asa ii cantam cateva cantecele pe care le mai tineam minte de mica. Pe parcurs si repertoriul meu s-a imbogatit, urmarind Youtube. Oricand gaseam prilejul ii cantam, recitam sau vorbeam cu el. Atat cat reuseam. Desi constatam cu tristete ca nu avea de gand sa repete nicio poezie sau sa cante vreun cantecel scurt. Bineinteles ca citisem ca fiecare copil are propria sa dezvoltare, dar pune-te in situatia de parinte si incearca sa ramai pasiv la fiorii ca al tau copil poate nu se dezvolta in ritm normal. Acesta este si motivul ptr care scriu aceste randuri. Nu sunt experta in cresterea copiilor, acesta fiind primul meu copil, si nici ajutor de la mama mea nu am avut, ea stingandu-se din viata pe cand baietelul meu implinise o luna. Dar poate experienta mea va fi de folos altor mame, care se confrunta cu dificultati si vor gasi in randurile mele cateva idei care sa le ajute in depasirea lor. Ce mai retin este ca aveam si o carte cu imagini pentru cei mici, editata pe vremea bunicii, unde erau foarte multe imagini cu obiecte din mediul inconjurator, pe care o studiam cu copilasul meu, singurul lucru pe care i-l ceream fiind sa indice imaginile cuvintelor rostite de mine. Daca il lasam sa se uite la desene animate, l-am lasat la filmulete traduse in limba romana, la povesti precum Cars, Alba ca zapada, Cartea Junglei, Bambi, In cautarea lui Nemo, Pisicile Aristocrate. Toate sunt pe youtube si se pot accesa de catre fiecare parinte. Cu mult mai tarziu l-am lasat la desene animate care nu folosesc conversatia, gen Tom si Jerry, Chip si Dale, dar nici copilul meu nu era curios de ele. De foarte multe ori am stat chiar si la acestea si i-am explicat actiunea, spunand ce se intampla in imagini. Fiecare amanunt conteaza, chiar si momentul reclamei, cand poti sa-i spui :" Acum este reclama". Niciodata sa nu te gandesti ca nu va intelege sau ca e ceva prea greu de asimilat.
     In urma acestor lucruri , vocabularul copilului meu s-a dezvoltat substantial, chiar daca era mai degraba unul pasiv. La varsta de doi ani a inceput brusc sa lege doua cuvinte. Il scoteam afara pe balcon si ii spuneam: Vezi? bate vantul. "bate vantul", repeta fericit dupa mine si radeam amandoi incantati de isprava pe care o facuse, sau asocia culorile cu obiectele, gen camionul rosu. Prima culoare pe care a distins-o a fost rosul, apoi albastrul, verdele, negrul, galbenul (galbem ii spunea), albul...Pe masura ce crestea, le tot repetam , de cele mai multe ori el avand initiativa (aici pot spune ca am fost alintata) si mai adaugam cate o culoare la cateva saptamani.
    Observ ca postarea mea se intinde cam mult, dar atatea am de spus, in ideea ca poate sunt de folos cuiva! Ma scuzati daca devine plictisitoare.
     Ii placea foarte mult Gummy Bear. la un moment dat dorea sa-i pun la calculator "Ai legheu" si nu intelegeam ce voia sa spuna. Pana m-am prins ca era vorba de " I love you", a trecut o ora...Ma surprindea cu fraze de genul "foarte gustos" sau "mami, sa nu-ti faci griji pentru mine" (doi ani si 6 luni). Eu l-am intarcat foarte tarziu, pentru ca mi-am dorit sa ii dau tot ce puteam mai bun, citind despre avantajele suptului indelungat. Insa la un an deja bea lapte din surse externe, iar de la un an sau doi , doar cat sa adoarma in cateva minute. Intarcarea a fost dificila pentru el, aproximativ o saptamana pot spune, timp in care se trezea noaptea putin agitat si nu se calma decat daca ii sopteam ca "mama te iubeste si si tati te iubeste si si bunicul te iubeste"... Am incercat sa compensez asta citindu-i povesti din carti ptr copii, atat de mult ii placea incat ramanea mai degraba treaz decat sa adoarma. II placea sa ii citesc ore intregi. De cateva ori m-a trezit in toiul noptii si ma punea sa-i citesc povestile preferate. Pe unele le repetam si de cateva ori. A trecut o vreme in care intr-un final mi-am dat seama ca mai degraba trebuia sa-l las sa cada de oboseala,decat sa-l stimulez intelectual de orice fel: nu trebuia sa-i vorbesc sau sa fac zgomote si la un moment dat adormea brusc. Asta in timpul zilei. Seara, la un moment dat am remarcat ca era benefic sa ma asculte, dar ii recitam poezii, povesti cu lumina stinsa. Asta in cazul in care nu avea el pretentii sa-i citesc din cartile pe care le stia.
       Nu mai tin minte cand a inceput sa vorbeasca mai mult. S-a intamplat treptat,nu brusc si ia o amploare din ce in ce mai mare. Nu prea mai e dornic sa-i citesc, dar cand are chef de povesti, tot asa, ajungem la cateva povesti cel putin, in care urmareste atent firul evenimentelor. Din care isi alimenteaza, probabil, vocabularul. Acum are doi ani si unsprezece luni si,surprinzator ptr mine, a inceput sa mormaie cantecele pe care nu le-am mai cantat de mult, sau nu i le-am mai pus la calculator. Nu in totalitate, ci fragmente. Probabil cele care l-au incantat mai tare. Si imi cere: mami , aia cu saniuta, aia cu pisicuta, aia cu ciocarlia ( vine,vine primavara). Primul lui cantecel a fost "ursul doarme si viseaza" (...ca papucii lui danseaza ---  probabil ca asta l-a incantat foarte mult, ca nu dansa ursul,ci papucii) si l-am surprins cantandu-l (mormaindu-l) cu voce redusa , in timp ce incerca in baie sa se spele pe dinti. Are si aportul lui propriu in limbajul pe care il foloseste: "vreau sa tranformez mingile" (adica" vreau sa transport mingile"), "ooo,shir-ar sa fie de treaba" (ooo,fir-ar sa fie de treaba), "am ceva coase" (am ceva de cusut), tzatzukile (cauciucurile, asta e recent si ma amuza mereu cand il aud, dar il corectez mereu), "afumeaza pamantul"( afaneaza pamantul, despre tractoare), "ruducaciunea" (rugaciunea, pe care am inceput sa o spunem de pe la doi ani si jumatate in fiecare seara) (uneori chiar el o cere, daca il intreb de vrea o poveste,zice: "nu,mami, ruducaciunea vrea"), "fantantic" (fantastic),"lasa-ma sa manance baiatu'" (lasa-l pe baiat sa manance!), "tzosopul,trosopul,tosopul"(prosopul),"turunghi" (triunghi). Stiu ca de fiecare data l-am corectat sau l-am completat atunci cand a spus ceva incorect sau incomplet. Am urmat sfatul specialistilor care recomanda acest lucru. Pe la doi ani si jumatate am constatat cu surprindere ca ,dintr-o joaca cu cartonase cu litere mari, dupa cateva jocuri, memorase aproape tot alfabetul. Si mi-am spus: daca tot a memorat aproape toate literele , hai sa il invat si restul. da' de unde! ) Aici intervine psihologia copilului mic. Nu poti sa-l inveti ceva ptr ca vrei tu acel lucru, trebuie sa-si doreasca el asta, asa ca l-am lasat in pace. Pana si-a manifestat interesul din nou singur pentru asa ceva.
    De la varsta de doi ani refuza sa spuna cum il cheama si cati ani are, desi la un an si jumatate isi spunea numele scurt si varsta de doi ani. Insa din cand in cand ii repetam cum il cheama, toate numele. Acum, deseori, il aud, cand se joaca singur cu  masinutele spunandu-si numele, dar cu o voce mai degraba inexistenta. Nici acum nu vrea sa spuna la cerere .La varsta de acum, de aproape trei anisori, pot spune ca rosteste toate cuvintele care initial faceau parte doar din vocabularul pasiv. Si s-a intamplat brusc, atunci cand ,probabil, si-a dat seama ca e amuzant sa vorbesti, sa rostesti cuvinte, sau ca e important sa fii inteles de catre ceilalti.
     Aceasta este experienta mea. Sper ca ea sa ajute ca alte povesti ale altor micuti sa fie cel putin la fel, daca nu mai frumoase. Sfatul meu este ca mamele sa insiste sa dezvolte vocabularul pasiv, chiar daca cel activ se lasa asteptat, ptr ca momentul in care copilul va articula este hotarat de catre copil si nu de catre ceilalti. Si asta din motive pe care nici macar nu trebuie sa le analizam. Sunt prea diverse si sunt specifice fiecarui copilas in parte. Bineinteles ca recomand ca orientativa parerea unui specialist, in cazurile dificile, insa e bine sa se tina seama de receptivitatea copilului la stimulii creati, chiar daca este una pasiva. Atata vreme cat progreseaza in timp, consider ca este un lucru de luat in seama. Dar ceea ce nu este bine este amanarea . A amana sa te ocupi de copil, ptr ca tu consideri ca inca nu e momentul sa asimileze , deoarece nu ti-a raspuns "in parametri ", la varsta pe care o are. Intotdeauna un copil trebuie tratat ca o individualitate proprie, in care interesul difera de al tau sau al altora; ceea ce tie poate ti se pare plictisitor, lui poate ca i se pare interesant si invers. Asta e gresit. Iar parerea specialistilor bineinteles ca conteaza, insa daca nu este una satisfacatoare, e bine sa fie consultati mai multi, ptr ca "errare humanum est", chiar si la case mai mari. Nu putem lasa destinul copilului intr-o singura opinie. Iar daca conjunctura este una nefavorabila, trebuie incercate absolut toate caile ca ea sa devina una normala, prin cai firesti.
        Probabil ca unele lucruri din postarea mea sunt gresite, sau abordarea mea, ca mama, a situatiei copilasului meu. Imi cer scuze pentru asta, cititi totul intr-un mod orientativ, luati lucrurile bune si evitati-le pe cele care considerati ca nu sunt bune in cresterea copilului dumneavoastra.

Edited by lalena26, 06 June 2013 - 01:19.

Sí copilul meu are un an și o luna și nu vorbește de loc eu încerc sa vorbesc cu el sa îi spun anumite cuvinte și nu vrea începe și râde s-au pleacă de lângă mine ce as putea face?

printzul69, on 07 mai 2018 - 09:54, said:

Niciun copil nu vorbeste la 13 luni.

printzul69, on 07 mai 2018 - 09:54, said:

N-ai vrea sa-ti spuna poezii?

Vorbeste macar pe "limba" lui? Intelege ce ii spui? Executa comenzi? (Adica, "Uite pisica" si o cauta din ochi de exemplu, sa nu intelegi ca trebuie sa-ti aduca berea )

Daca pe la 18 luni nu zice nici un cuvant atunci poti incerca un consult de specialitate. Dar copiii se dezvolta atat de diferit incat la varsta asta nu mi-as face probleme decat daca pare ca nu intelege nimic sau nu scoate sunete grupate deloc.

Nici fetita mea nu a vorbit foarte timpuriu. La doi ani spunea doar cuvinte. La trei ani a inceput sa lege propoziti. La 4 ani nu ii mai tacea gura, iar acum, la 5 ani, are un vocabular excelent pentru varsta ei, si vorbeste cele trei limbi cu care are contact zilnic.
Si eu, si sotul meu am vorbit foarte devreme - la un an spuneam propozitii. Nu stiu cui ii seamana.

Copiii care sunt expusi la mai multe limbi de mici vorbesc ceva mai tarziu pentru ca trebuie sa le compartimenteze pe fiecare. Dar de obicei cand incep sa vorbeasca au progrese mult mai rapide asa ca ajung la nivel normal pentru varsta doar ca in toate limbile curente nu doar 1.

JoAnneVanHeff, on 25 iunie 2018 - 11:02, said:

Yeah, right, mai degraba amintirile parintilor si bunicilor sint praf si pulbere sau, mai rau, sint exagerate intentionat si probabil nu ai proba video ca sa fii sigura. Nu demult o dat bunica-sa lu nevasta-mea o gherla din-asta, de-o urlat socru-mio de pe balcon sa faca misto de ea

Mosotti, on 25 iunie 2018 - 13:26, said:

Depinde ce inseamna 1 an. Daca-s 12 luni nici eu nu cred, daca e pe la 1 an jumate spre 2 se poate. Tereotic e tot un an

Dar da, am auzit si eu dume din astea cu "copilul meu vorbea in fraze la 1 an ".

Dev, on 25 iunie 2018 - 11:21, said:

Probabil, desi eu stiu si copii care au auzit doar o singura limba si tot tarziu au vorbit.
Si exista si invers.

Mosotti, on 25 iunie 2018 - 13:26, said:

O fi si asta o explicatie.... Insa sunt si copii care spun propozitii (scrute)  la un an.

Cica in ziua de azi copiii ar vorbi mai tarziu pentru ca se uita la televizor si asta i-ar impiedica sa comunice. In cazul nostru ar putea fi o explicatie, eu o puneam sa se uite la desene si asa o pacaleam ca sa deschida gura sa manance.

Edited by JoAnneVanHeff, 26 June 2018 - 08:35.

Dev, on 25 iunie 2018 - 11:21, said:

Asta e un mit. Nu ar trebui sa conteze.

La un an, copii ar trebui sa stie 3 cuvinte, sa zica "ba-ba", "ba-da" etc si sa inteleaga o comanda.

La 15 luni, trebuie sa stie inca 3-8 cuvinte + "mama, tata" si sa inceapa sa repete doua cuvinte legate, ex. "mama nani".

La 18 luni, trebuie sa stie cam 10 cuvinte, sa repete 2-3 cuvinte legate.

Intre 18-24 de luni apare explozia verbala; odata ce ajung la 50 de cuvinte "eticheta", copiii incep sa le uneasca si sa vorbeasca in propozitii rudimentare.