Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Upgrade xiaomi mi11

securitate - acum se dau drept - ...

Farmacia Dr Max - Pareri / Sugest...

De unde cumparati suspensii / gar...
 [UNDE] Reconditionare obiecte lemn

Infiltratii casa noua

sugestie usa interior

ANAF si plata la selfpay
 Imprimanta ciss rezista perioade ...

Garmin fēnix 7 / PRO / Saphi...

Care sunt cele mai mari regrete a...

Alfa Romeo Stelvio 2.2 jtd
 Intrebari srl nou

La multi ani @AndReW99!

Alegere masina £15000 uk

TVR vrea sa lanseze o platforma d...
 

Amintiri din Norvegia

- - - - -
  • Please log in to reply
7 replies to this topic

#1
Gothyk

Gothyk

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 147
  • Înscris: 30.05.2007
Am intrat in Norvegia seara - cred ca pe la vreo 8, venind dinspre Finlanda, cu o autorulota, invitati fiind de niste prieteni finlandezi.
Inca din Finlanda am observat ca relieful - pana atunci destul de monoton - incepe sa se schimbe : tot mai multe dealuri, vegetatie tot mai pitica si mai saraca, tot mai multi bolovani din ce in ce mai mari.
  Gazdele ziceau ca intotdeauna si-au pus intrebarea "cum au fixat guvernele granita ? ei au toti muntii si noi avem numai teren plan"
  Cand am vazut indicatoarele care anuntau apropierea de granita, am pregatit pasapoartele si ne-am emotionat corespunzator : "Oare or se ne ia vamesii norvegieni la intrebari ? Oare or sa ne lase sa intram ?"
  Vama : o cladire nesemnificativa, aproape darapanata. Inauntru, o lumina difuza - ca de veioza.Vamesii : 10 norvegieni inalti, blonzi, la 150 de kile bucata. Rai frate, agresivi.
  Care vamesi ? N-am vazut nici tipenie de om...Mergeam cu 5 km/h - nu care cumva sa zica aia ca intram fraudulos si necontrolati. N-a iesit nimeni sa ne vada...
  Am oprit dupa granita la vreo cateva sute de metri, pe marginea unei rape adanci de vreo 100 de metri. Peisajul  : de-a dreptul salbatic, tipic pentru nordul Norvegiei.Arto - soferul , era obosit - nu-i usor sa mergi timp de 2-3 ore pe o sosea fara nicio curba, cu 100 km/h. Atat aratau indicatoarele : maximum 100 km/h. N-a depasit viteza asta nici macar pentru o secunda, desi drumul era absolut pustiu...
  Deci, am oprit pe marginea drumului - acolo am petrecut noaptea. Am pregatit un gratar langa masina - sarcina mi-a revenit mie - ei nu prea stiu sa faca gratar cu carbuni, folosesc modelul pe gaz. Pe masura ce se innopta se lasa frigul - cred ca erau cam +2C...
  A doua zi, pe la 8 dimineata, am pornit sa strabatem Norvegia de la nord la sud.Nu cred ca o sa mai am sansa vreodata sa vad asemenea peisaje...Deja pe drum m-i se facea pielea gaina - muntii pe care i-am vazut chiar de la intrarea in Norvegia, pareau niste bolovani imensi care ieseau din pamant. Se vedea cate un paraias curgand din varf, pe un fagas creat poate in mii de ani.Splendid !!
   Prima oprire : Skibotn - un satuc uitat de lume. Cred ca avea cam 50 de locuitori - politist, preot, primar si familiile lor  :). Am oprit intr-un popas turistic - de fapt o parcare mai larga pe malul fiordului. De de parte am vazut ceva ce nu mi-a placut...Iarba de pe acoperisurile caselor era neingrijita. Da, domnule, crescuse prea mare si nimeni n-o ingrijea.
   Cum, care iarba ?? Ia uitati-va in poze, sa vedeti despre ce vorbesc.
   Haha - cand am vazut asta nu-mi venea sa cred...Ceva total inedit pentru mine. Am aflat ca e un obicei national (nu pentru toata lumea, evident). Se pune pe acoperis un strat de pamant, se seamana gazon si astfel se obtine un strat termorezistent pe casa.Totul se face dupa o tehnica destul de simpla, dar neintalnita la noi - am avut ocazia sa vad oameni lucrand la asa-ceva.A fost primul fiord pe care l-am vazut, impresia e de neuitat...Totul pare mai mare decat normalul - asa cum vad eu normalul.E ceva de o frumusete infricosatoare, ma uitam inmarmurit ce poate sa faca natura.Gazdele, la fel ca si noi, priveau muti tot ce era in jur - era pentru prima data si pentru ei cand faceau calatoria asta...
  Popasul in sine nu m-a impresionat, poate si din cauza mizeriei de pe platou. WC public de nefolosit, ceea ce mi-a adus aminte rapid de Romania, cam multe gunoaie pe jos, desi erau pubele destule...Cred ca toate astea s-au intamplat datorita faptului ca locul era prea putin populat. In general, n-am mai intalnit toalete murdare sau locuri murdare nicaieri dupa aceea.
  Pe jos erau aruncate chistoace de tigari, ceea ce m-a trimis cu gandul la scrumierele portabile. Cum se poate domnule sa umbli fara o scrumiera portabila in buzunar ??  :D
  In general, in fiecare fiord se vad tot felul de ambarcatiuni ancorate langa o casuta (aproape intotdeauna alba, aproape intotdeauna cu un etaj) foarte cocheta, impodobita cu ghivece cu flori. Poti vedea in mijlocul fiordului cate un pensionar norvegian iesit la pescuit, sau pur si simplu la o plimbare cu salupa.
  Am plecat din Skibotn mai departe. Soseaua era ingusta, doar cu o banda pe sens, bine intretinuta, dar nu exceptionala. Peste tot indicatoare de limitare a vitezei - coboram o panta destul de abrupta si viteza maxima permisa  era de 90 km/h...In dreapta era fiordul, in stanga un perete de piatra si noi coboram panta cu 90. In vale, aproape in ac de par, curba la stanga - nu vezi cine vine de dupa curba...Nu-i problema - daca e ceva pericol, iei dreapta de volan si intri in apa fiordului. Nu-i adanca - poate sa aiba chiar si 2 km adancime - malurile sunt abprupte deci  nu te poti lovi :)). Pe drumurile lor pericolul cel mai mare il reprezinta soferii de TIR rusi, care nu de putine ori umbla bauti si nu prea se sinchisesc de regulile de circulatie...alt pericol - deloc de neglijat - il reprezinta intalnirile neasteptate cu grupurile de reni, sau cu elanii. La un impact cu ei la 100 km/h de obicei mori.
  Norvegia nu face parte din uniune, asa ca viata acolo are unele diferente fata de UE. Moneda nationala este coroana - nu mai stiu ce paritate avea cu euro atunci. Tin minte ca noi intraseram in Norvegia dar in buzunar aveam euro. Cand am ajuns in Narvik am vrut sa schimbam niste bani - era vremea cumparaturilor. Stupoare : pe o strada pe care isi aveau sediul cateva banci, pe toate usile erau anunturi : "nu schimbam euro". Oops !Noroc ca gazdele noastre finlandeze erau clientii bancii Nordea si doar asa am putut cumpara coroane. Chiar si asa la banca i-au intrebat ceva de genul " pentru ce va trebuie coroane ? platiti cu cardul si se face automat conversia".
  In general am vazut foarte multa armata, convoaie mergand probabil la aplicatii pe cele coclauri. Foarte multe unitati militare - de obicei in fiecare oras si orasel pe unde am trecut era cate una...
  De asemeni, multe monumente care evocau Al Doilea Razboi Mondial - multumiri trupelor franceze, "aici au cazut nustiucate sute de eroi ai patriei" etc.
  Am amintiri frumoase de la Saltstraumen - un loc care merita din plin vazut, nu neaparat pentru principala atractie de acolo - maelstromul (un vartej de apa), ci si pentru frumusetea locului...Am petrecut o seara la un camping de acolo. Un loc placut, linistit, amenajat cu tot ce trebuie. Desi ne apropiam de sfarsitul lui septembrie inca mai erau turisti.  Unii cu autorulote ca si noi, altii inchiriasera casute. La opt seara nu era pic de zgomot, fiecare isi vedea de treaba lui...Aveau o bucatarie utilata cu absolut tot ce trebuie - vesela, oale, cratiti. Aragaz, cuptor, detergent, Puteai folosi orice de acolo, cu conditia sa lasi curat in urma.
  La dusuri, surpriza : functionau cu fise. Am schimbat in fise niste bani si am plecat la dus. La intrare erau trei aparate in care puteai baga fisa (5 minute/fisa). Evident, erau trei cabine de dus. N-am reusit sa deduc in care aparat trebuia sa bag fisele si care era dusul corespunzator  :) , totul era scris in norvegiana. Asa ca, pana m-am prins, dusul m-a costat triplu...
  Receptionerul mi-a oferit un program pentru a doua zi referitor la orele cand se formeaza vartejurile din fiord. Acestea apar datorita conformatiei fundului fiordului si a miscarii apei la flux si reflux.
  A doua zi am plecat sub podul care trece peste fiord, ca sa vedem si noi fenomenul. Se poate intampla sa vezi un vartej cu palnia de pana la 5 m diametru. Noi n-am avut asemena ocazie, dar, oricum ,e ceva cu totul deosebit...Cu cateva minute inainte sa inceapa fenomenul se aude o sirena si o voce la megafon invita pe toata lumea care e cu barca pe apa sa se retraga. Daca te prinde vartejul , nu mai are nimeni ce sa-ti faca. Pescarusii se aduna toti intr-un loc - sute de pasari - si asteapta. In timpul maelstromului, pestii sunt ametiti si nu mai au simtul orientarii, asa ca devin o prada foarte usoara pentru pescarusi. Locul era plin de turisti veniti sa vada si ei vartejul - japonezi, germani si chiar norvegieni din sud.
  Pe masura ce inaintam spre sud, aglomerarile urbane deveneau mai mari si incep sa apara si autostrazile. Taxa de intrare pe autostrada era de vreo 3 euro, se plateste din loc in loc - cam prea des...
  Cele mai multe benzinarii sunt ESSO - cred ca e un fel de Petrom la noi. Am aflat ca multe din ele se inchid dupa ora 22. Evident, unde e benzinaria e si marketul, multe din magazine fiind chiar prea mari pentru cat de populata e zona respectiva. Cred ca se tine cont de faptul ca multi sunt in tranzit. Intr-unul din magazinele astea "satesti", mare cat un stadion, am fost la shopping, sa luam ceva provizii pentru drum. Acolo, surpriza mare pentru nevasta-mea : reduceri de preturi la haine si pantofi. Eu unul mor de plictiseala la magazine, dar atunci n-am avut incotro si a trebuit sa stau sa vad cum numara nevasta hainele de pe umerase...Reduceri de pret la ei e cu totul altceva decat la noi : ghete Nike din piele la echivalentul a vreo 18 euro, plus multe alte chestii mai mult sau mai putin interesante.
  Am petrecut o noapte langa Tromso, la un prieten cu care voiam de mult sa ne vedem, intr-un satuc elegant, cu case frumoase , rustice, atat de cochete incat te face sa crezi ca intre locuitori exista un fel de concurs, gen " cine are casa mai frumoasa ". Ne-au spus ca in seara trecuta fusese o aurora boreala albastra...Ne-au servit cu homemade pizza si cu bere norvegiana.In general nu se prea bea alcool pe acolo - cel putin asta am vazut eu...
  In general casele nu au perdele la geamuri, mai toata lumea pune la fereastra o lumina - veioza sau altfel de lampa. Am inteles ca, in iernile nordice, cand lumina naturala e doar cateva ore pe zi, ei aprind acea lumina din geam, dand impresia ca lumina vine de afara. In schimb, vara, seara pe la 23, ai impresia ca soarele incepe sa apuna. Poti s-o iei razna de la toate astea.
  Am mai stat o noapte la Mossjoen - un orasel in care cei mai multi lucreaza la o fabrica de aluminiu. Intalnit cu doi prieteni, mancat iar pizza, de data asta la restaurantul Milano . Nu se fumeaza in niciun loc public nicaieri la scandinavi - lucru bun, tinand seama ca si eu sunt fumator.Preturi mari la bautura, ca peste tot. pizza a avut un pret rezonabil - cam vreo 20 euro o pizza din care am mancat mai mult decat suficient 7 oameni.
  Peste tot am intalnit oameni de treaba, amabili, vorbitori de engleza. Toti sunt gata sa te ajute daca au impresia ca ai avea nevoie...Cat am stat acolo nu stiu daca am vazut doua audi Q7. Doar masini absolut banale, care functioneaza. Fitzele nu exista.
  Ultima oprire de durata a fost la Trondheim - intalnire cu un alt prieten, care acum s-a casatorit si s-a mutat la sotie, in Salonic - Grecia. Haha - e un chin acolo pentru el - caldura il omoara. Din pacate n-am avut timp sa vizitam mai nimic din Trondheim....Poate altadata.
  De la Trondheim am plecat spre granita cu Suedia.
  Pentru cine n-a fost in Norvegia si se gandeste la o excursie, sfatul meu e sa faca tot posibilul si sa ajunga acolo. Ideal ar fi sa incercati o excursie asa cum am facut noi, dar cred ca orice loc ai vedea, ai fi incantat...
Era sa uit : nu pierdeti ocazia sa mergeti la cercul polar - de fapt acolo unde este reprezentat simbo;ic acesta...Poate unora n-o sa le placa - e un peisaj selenar, fara vegetatie, doar bolovani si desert. Dar lasand asta deoparte, locul are o frumusete a lui, n-am cum sa o descriu in cuvinte...Evident, nu eram primii romani ajunsi acolo. Singurul gunoi de pe jos era un pachet de tigari romanesc pe care scria : "Voicu-Mangalia". Bravo, nenea Voicu...
  Norvegia : 100 de puncte din 100...

Attached Files



#2
Dau

Dau

    veteran

  • Grup: Moderators
  • Posts: 5,548
  • Înscris: 24.01.2007
Foarte interesanta povestioara.
Asteptam si altele. :)

#3
adrian80

adrian80

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,314
  • Înscris: 23.09.2006
Foarte frumoasa descrierea.
Insa Trondheim e abia la mijlocul Norvegiei
In sud mai ai foarte multe de vazut:
Bergen, Stavanger, Kristiansand, Oslo, Preikestolen, Kjerag....

Eu locuiesc mai in Sud si am vazut multe Q7, X5, X6, ML, GL, G, Touareg.......barci de 50 ft langa casute de 50mp.
E adevarat ca nu se arata luxul la fel cum o fac latinii, insa au si ei cu ce.
De exemplu, ieri am montat un gard la o casa de 35.000.000 koroane, adica vreo 4.430.000 euro, sau 5.5 milioane dolari, care, culmea, avea pe acoperis tot iarba. :D

Deci, diferentele sunt foarte mari intre nordul si sudul Norvegiei. Pe masura ce cobori totul se schimba: clima, peisajul, opulenta, nivelul de trai.....

#4
ovidiupay

ovidiupay

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 295
  • Înscris: 29.12.2007
Da , frumoasa povestea , poate asa in nord nu voi ajunge , dar pana la cercul polar tot ajung eu , am totul pregatit,rulota,gratar ,frigider mare , timp si sanatate sa fie .
Poate luxul nu se vede in norvegia , dar norvegieni au o vorba , nu e scump pentru ca ne permitem .

Peisajele sint cam acelesi cu e e prin sud , reni inca nu am vazut inca , desi semne sint si pe aici.

Multumim de poze.

#5
Gothyk

Gothyk

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 147
  • Înscris: 30.05.2007

 adrian80, on 29th May 2010, 21:14, said:

Foarte frumoasa descrierea.
Insa Trondheim e abia la mijlocul Norvegiei
In sud mai ai foarte multe de vazut:
Bergen, Stavanger, Kristiansand, Oslo, Preikestolen, Kjerag....

Eu locuiesc mai in Sud si am vazut multe Q7, X5, X6, ML, GL, G, Touareg.......barci de 50 ft langa casute de 50mp.
E adevarat ca nu se arata luxul la fel cum o fac latinii, insa au si ei cu ce.
De exemplu, ieri am montat un gard la o casa de 35.000.000 koroane, adica vreo 4.430.000 euro, sau 5.5 milioane dolari, care, culmea, avea pe acoperis tot iarba. :D

Deci, diferentele sunt foarte mari intre nordul si sudul Norvegiei. Pe masura ce cobori totul se schimba: clima, peisajul, opulenta, nivelul de trai.....



nici nu mi-a trecut prin cap sa spun ca norvegienii n-au bani  :))
doar am observat ca in general stiu ce sa faca cu banii...ii cheltuie cu cap. mi-a placut felul lor de a fi - nu trebuie sa umbli imbracat cu Q7 sau sa ai nush ce yaht ca sa arati ca ai bani. si nu vorbesc numai de norvegieni - acelasi lucru l-am vazut si in Finlanda - unde am stat chiar mai mult.
la noi, chiar daca mori de foame , ai in curte macar un bmw acolo. si obligatoriu un telefon de vreo 500 de euro, ca sa dai beep-uri cu el, ca bani de credit nu mai ai dupa ce ti-ai luat bmw-ul...
stiu din imagini ca in sud e superb. am in plan o excursie si pe acolo - Stavanger neaparat  :)
am prieteni in Oslo, in Kristiansand, m-au chemat la ei, dar trebuie sa mai adun ceva bani...
oricum, daca ar fi sa emigrez si sa pot alege tara, Norvegia ar fi pe primul loc...

 ovidiupay, on 29th May 2010, 21:24, said:

Da , frumoasa povestea , poate asa in nord nu voi ajunge , dar pana la cercul polar tot ajung eu , am totul pregatit,rulota,gratar ,frigider mare , timp si sanatate sa fie .
Poate luxul nu se vede in norvegia , dar norvegieni au o vorba , nu e scump pentru ca ne permitem .

Peisajele sint cam acelesi cu e e prin sud , reni inca nu am vazut inca , desi semne sint si pe aici.

Multumim de poze.


nici nu e nevoie sa se vada luxul in Norvegia  :) Tara in sine e un lux  :)
Zicala aia trebuie schimbata : "Sa vezi Norvegia si dupa aia sa mori".
Cat despre peisaje, muntii erau mult mai inspaimantatori in nord. Pe masura ca cobori spre sud, ai impresia ca ajungi intre oameni - case mai dese, lume mai multa, constructii mai mari. Personal sunt adeptul excursiilor in natura, dar n-as refuza nici vizite in orase cu istorie bogata....Sotia mea vrea sa faca inventarul la toate muzeele pe care le vede  :)
Asa ca, vara asta cred ca o sa o ajut - in Austria....

Edited by Gothyk, 30 May 2010 - 11:46.


#6
clasik

clasik

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 47
  • Înscris: 22.07.2010
La multi ani!
Minunata experienta!
Tot in luna septembrie intentionam (eu si al meu prieten) sa facem un traseu de trei saptamanii in nord, insa invers din Suedia, nordul Norvegiei in Finlanda, cu intoarcere pe Tallinn, Riga, Vilnius. Am mai fost in tarile nordice insa nu in ...nord. Imi pare rau ca ati ratat aurora, mi-as dori tare mult, macar si pentru cateva minute sa surprind acest fenomen. E unul dintre motivele pentru care am ales aceasta luna si zona Abisco, langa Kiruna. Am inteles ca este o zona cu foarte putine precipitatii, cer senin si aurora se arata intre 01 sept/20 sept. Ati vazut si insulele Lofoten? Cam care au fost temperaturile? Ai mentionat ceva de 2+ noaptea, m-as fi astept la temperaturi mai scazute. Noi chiar ne gandeam sa ne echipam bine, dupa o experienta de vara suedeza la 11 grade in Goteborg, vant si ploaie in 2008.
Ati mers cu rulota? Noi avem o masina combi, insa n-am dori sa dormim in masina; poate reusim sa rezervam camere in campinguri sau la pensiuni in satele de pescari, cazarea la hotel e destul de piperata, insa in ultima instanta poate in zonele acelea mai indepartate gasim ceva si la 70/80 eur. In Danemarca si Suedia am avut experiente foarte bune cu camping-urile, insa cum spuneam nu am abordat nordul.
Pentru Finlanda inca nu am un traseu? Ai putea sa imi recomanzi ceva?

Multumesc si sper sa pastram legatura!

#7
Sandrine

Sandrine

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 38
  • Înscris: 23.07.2009

 Gothyk, on 28th May 2010, 11:06, said:

...am pornit sa strabatem Norvegia de la nord la sud.Nu cred ca o sa mai am sansa vreodata sa vad asemenea peisaje...Deja pe drum m-i se facea pielea gaina - ...Splendid !!

Subscriu... si mie mi s-a intamplat la fel...chiar as spune RAI-ul pe pamant...

 Gothyk, on 28th May 2010, 11:06, said:

...De de parte am vazut ceva ce nu mi-a placut...Iarba de pe acoperisurile caselor era neingrijita. Da, domnule, crescuse prea mare si nimeni n-o ingrijea. Cum, care iarba ?? Ia uitati-va in poze, sa vedeti despre ce vorbesc. Haha - cand am vazut asta nu-mi venea sa cred...Ceva total inedit pentru mine. Am aflat ca e un obicei national (nu pentru toata lumea, evident). Se pune pe acoperis un strat de pamant, se seamana gazon si astfel se obtine un strat termorezistent pe casa. Totul se face dupa o tehnica destul de simpla, dar neintalnita la noi

Se numesc green roofs si exista de prin secolul 7. La norvegieni exista de pe vremea vikingilor cand pe langa rolul termorezistent (pe atunci utilizat pentru ca erau metode cat mai rudimentare) il aveau si pe acela de camuflare. Acum, mai toate tarile civilizate folosesc aceste acoperisuri verzi in scopul economisirii energiei si chiar al amenajarii peisagistice.


 Gothyk, on 28th May 2010, 11:06, said:

...E ceva de o frumusete infricosatoare, ma uitam inmarmurit ce poate sa faca natura.

Interesanta si potrivita utilizarea acestui oximoron in contextul in care tu consideri ca asa ceva este creat de natura. Eu insa, sunt de alta parere...si anume, aceea ca nu natura a creat toate acestea ci Dumnezeu si cum am spus, parca eram in Rai.  :)

 Gothyk, on 28th May 2010, 11:06, said:

...La dusuri, surpriza : functionau cu fise.

Si toaletele publice functioneaza cu fisa/3 sau 5 min ca doar "time is money"  :P

 Gothyk, on 28th May 2010, 11:06, said:

...Ne-au servit cu homemade pizza si cu bere norvegiana. In general nu se prea bea alcool pe acolo - cel putin asta am vazut eu...Preturi mari la bautura, ca peste tot.

Poate, nu se prea bea alcool de 4-5 grade, dar din acela de peste 40 grade, cat cuprinde. Pai de ce crezi ca preturile la alcool sunt atat de mari? Se poate spune ca intr-un fel, pe acolo, alcoolul este considerat drept moneda de schimb.

#8
rexkroki

rexkroki

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,191
  • Înscris: 24.11.2006

 clasik, on 3rd January 2011, 22:22, said:

mi-as dori tare mult, macar si pentru cateva minute sa surprind acest fenomen.

Nordul Peninsulei Scandinave e un loc fascinat. L-am vazut vara, am scris despre asta aici, dar imi doresc sa ajung si intr-o iarna acolo sus si sa vad aurora boreala.

Iti tin pumnii sa ai noroc.  :)

Uite un site care s-ar putea sa te ajute.

Anunturi

Neurochirurgie minim invazivă Neurochirurgie minim invazivă

"Primum non nocere" este ideea ce a deschis drumul medicinei spre minim invaziv.

Avansul tehnologic extraordinar din ultimele decenii a permis dezvoltarea tuturor domeniilor medicinei. Microscopul operator, neuronavigația, tehnicile anestezice avansate permit intervenții chirurgicale tot mai precise, tot mai sigure. Neurochirurgia minim invazivă, sau prin "gaura cheii", oferă pacienților posibilitatea de a se opera cu riscuri minime, fie ele neurologice, infecțioase, medicale sau estetice.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate