- Scopul ariei
- Pe această arie NU se discută despre programe/softuri gata create
- Pe această arie NU se discută despre programe/softuri cu functionalitati malefice (malware, troieni, virusi, etc).
- Această arie conţine mai multe subarii specializate în funcţie de diverse limbaje sau tehnologii. Vă rog sa postaţi în topicul principal doar dacă întrebarea dumneavoastră nu se încadrează în vreuna din subariile de mai sus
- Nu aveţi voie să ataşaţi fişiere executabile, fie ele şi în arhive. Suntem programatori, discutăm cel mult despre coduri sursă.
-------
- Aria Programming vine în ajutorul programatorilor oferind un mediu unde aceştia pot discuta despre diferite tehnologii, limbaje de programare, algoritmi etc
- Asta nu înseamnă că suntem exclusivişti sau elitişti. Împărtăşim cu plăcere experienţele noastre începătorilor - pornind de la premisa ca un începător este aici ca să înveţe în primul rând si e dispus sa citeasca/studieze linkurile/articolele puse la dispozitie, NU ca să-i fie rezolvată tema pentru şcoală sau laborator, sau să-i fie reparate greşelile în codul din spatele unui website aflat în producţie.
Asta NU înseamnă că dacă ai astfel de probleme nu găseşti ajutor aici. Înseamnă doar că noi îţi explicăm, tu înveţi, şi apoi aplici ce ai învăţat pentru a-ţi rezolva problema (temă, proiect, website, script, etc). Pe scurt: tu transpiri, nu noi.
Te ajutăm să înţelegi algoritmi, tehnici, practici şi concepte de programare? Categoric DA! Iubim oamenii entuziasmaţi de programare!
Suntem aici ca să transpirăm în locul tău, sau mai rău, să faci bani pe spinarea noastră? Categoric NU!
- Dacă vrei ajutor la o temă, trebuie să arăţi un minim de interes, să vii cu idei la care te-ai gândit, sau chiar cu cod concret, fie el şi nefuncţional.
Apoi noi te spijinim cu sfaturi şi idei, tu revii cu noul cod, noi îţi spunem ce ai mai putea îmbunătăţi, şi tot aşa - proces prin care înveţi foarte multe.
Bineînţeles că îţi putem explica ce ai nevoie să înveţi şi cu cod concret - însă acesta trebuie înţeles şi adaptat de TINE apoi, pentru a-ţi putea rezolva problema.
- Ajutorul pe această arie este gratuit. Nu căutăm pe cineva să ne faca proiectul pe bani, nu căutăm să rezolvăm altora proiectul pe bani. Este o arie pentru cei pasionaţi care vor să ajute.
- Pe lângă acest regulament (a cărui continuare urmează mai jos, la punctele 2. şi 3.), fiecare arie mai are şi câteva reguli specifice:
- Alte arii relevante
- SOFTWARE - Cauţi un program care face un anumit lucru, sau ai nevoie de ajutor cu un program? Aici e locul (LINUX şi MAC au şi ele arii dedicate acolo), există deasemenea JOCURI, ANTIVIRUS.
- programe făcute noaptea acasă - Ai făcut un program ? De ce să nu afle şi altii de el? Fă-l public AICI!
- software la cerere - Aici poţi cere să ţi se facă gratis programe (poate cineva îţi acceptă provocarea)
- Cum să ceri şi să obţii ajutor eficient pe aria Programming şi subariile sale
Pe aria Programming şi subariile sale se află pasionaţi de programare. Unii dintre ei chiar îşi câştigă pâinea din asta.
Respectă-le timpul acestor oameni care ajută pe bază de voluntariat.
Voluntarii vor să te ajute rapid şi eficient.
Este de datoria ta şi în interesul tău să înlesneşti acest proces.
Următoarele sfaturi sunt bazate pe stereotipuri deja observate pe forum.
Dacă le respecţi vei primi ajutor mult mai prompt şi mai corect:
- Aruncă un ochi pe topicurile sticky ale ariei Programming şi a subariilor care te interesează. Sunt sticky pentru că sunt extrem de utile, abordează probleme comune, ş.a.m.d.
Este foarte probabil ca citirea lor să-ţi economisească mult timp pe termen lung.
- Titlul
Un titlu trebuie să fie foarte descriptiv şi tehnic, deoarece este primul lucru pe care îl citeşte un posibil voluntar.
Exemple
Aşa nu: ajutoooor!!
(nu suntem în junglă şi în plus ştim deja că ai nevoie de ajutor dacă tot eşti aici)
Aşa da: modificare DOM nu funcţionează în MS IE
Aşa nu: problema la un fisier php
(încă o data, cu toţii avem probleme la câte un fişier din când în când)
Aşa da: Fatal error: Call to undefined function: ming_setscale()
Cu un titlu pregnant cei calificaţi vor da mai curând click pe threadul tău.
În consecinţă vei avea acces mai repede la experienţa voluntarului potrivit.
- Fii tehnic în descrierea problemei, fără ambiguităţi.
Postează eroarea concretă, dacă este una. Asta înseamnă: copy/paste. Nu descrie doar mesajul de eroare cu cuvintele tale.
Foloseşte terminologia corectă! Ştiu că asta îi omoară pe mulţi, dar e necesar PENTRU BINELE TĂU!
- Formatează-ţi frumos codul, făcându-l lizibil.
Aşa nu:
#include <iostream.h>
int x[100],n,i,s=0,r,x;
void main{
cout<<"Dati n"; cin>>n;
for(i=1; i<=n; i++);{
cout<<"x["<<i<<"]="; cin>>x[i];}
cout<<"Dati rezultatul:"; cin>>r;
for(i=1; i<=n; i++);{
s=s+x[i]; }
x=r-s;
cout<<"x="<<x; }
Aşa da:
#include <iostream.h>
int x[100], n, i, s = 0, r, x;
void main
{
cout << "Dati n";
cin >> n;
for (i = 1; i <= n; i++)
{
cout << "x[" << i << "]=";
cin >> x[i];
}
cout << "Dati rezultatul:";
cin >> r;
for (i = 1; i <= n; i++)
{
s = s + x[i];
}
x = r - s;
cout << "x=" << x;
}
Nu trebuie să fii geniu sau să ştii programare ca să-ţi dai seama că prima formatare a aceluiaşi cod e absolut de neînţeles! Nu te aştepta să-ţi înţeleagă cineva bazaconia, dacă nici măcar nu o poate citi uşor.
Observă cum acoladele de încheiere a blocului sunt aliniate cu cuvintele "for" cărora le aparţin, cum este doar o instrucţiune pe linie. Poţi folosi tasta TAB pentru a alinia instrucţiunile, sau îţi poţi inventa propriul stil de formatare - însă trebuie să fie uşor de citit!
Notă: codul C++ de mai sus este unul real, postat de un începător pe forum. Nu este nici pe de parte elegant sau 100% corect.
Este un exemplu C++, însă un cod sursă poate fi formatat în orice limbaj (C,C++, Java, C#, ş.a.m.d), chiar şi HTML.
- Dacă codul sursă este complex, crează un PoC.
Pe scurt, un Proof of Concept este un cod cât mai mic care reproduce exact eroarea ta în aceleaşi circumstanţe. PoC-ul trebuie să poată fi copiat aşa cum e de cel care încearcă să te ajute şi să vadă exact eroarea. Dacă la mijloc se află şi alte resurse precum o bază de date, atunci postează şi query-urile EXACTE pe care le-ai folosit pentru a crea tabelele şi a insera date în ele.
Crearea unui PoC nu este un efort inutil.
Din proprie experienţă pot spune că nu rareori doar după ce am creat PoC-ul mi-am dat seama unde greşisem, şi în final nici nu am mai cerut ajutorul nimănui, nu mai era necesar.
Exact: te învăţăm cum să NU apelezi la noi, ci cum să te ajuţi singur în primul rând - asta înseamnă ajutor demn de admirat 
Postează acel PoC împreună cu mesajul/mesajele de eroare şi/sau o descriere a problemei - din nou: fără ambiguităţi, scurt şi la obiect.
- Foloseşte blocul [CODE] când postezi cod, pentru o mai bună lizibilitate.
- Când ţi se dă un link, urmează-l şi citeşte-l cu atenţie.
După ce ţi-ai însuşit acele informaţii continuă discuţia (şi asta poate dura între 1 minut şi luni de zile!). Nimeni nu stă să-ţi deseneze special dacă acele lucruri sunt deja explicate foarte bine în altă parte, chiar şi în engleză. De obicei cele mai bune resurse sunt în engleză, deci încearcă să le înţelegi. Nu suntem absurzi cu engleza, dacă ai o problemă de înţelegere cere pe forum o traducere sau o explicaţie.
- Fiecare subiect trebuie să conţină o singură problemă punctuală, tehnică.
Dacă ai o nouă problemă, foloseşte mai întâi funcţia de căutare a forumului din colţul dreapta sus al paginii pentru a determina dacă s-a mai discutat exact despre problema respectivă (chiar şi cu mici variaţii, problema este considerată aceeaşi). Dacă nu s-a mai discutat, deschide un nou subiect pe care vei cere şi vei obţine ajutor la o singură problemă.
"Nu are rost să mai deschid un topic" nu este o scuză pentru încălcarea acestei reguli. O problemă <=> un subiect.
Rog moderatorii diferitelor subarii sa aduca completari la regulament daca e cazul
Edited by MarianG, 15 September 2017 - 17:20.
sters link JOBURI
|
|