De ce n‑am avea un singur fel de Î ?

Paranteza.
Cu ani in urma la licee erau - in general- doua tipuri de clase :"realiste" si "umaniste" . Aceasta impartire oferea - in principiu- pentru viitor doua mari categorii profesionale: tehnice si netehnice. Totodata era si o atestare a calitatii umane. Unii cu aplecare spre stiintele exacte iar ceilalti spre domeniile literare, artistice, de istorie, geografie, etc.
Unii (mai) atenti la detalii, cu spirit de observatie, de analiza, de rationalitate; altii la cele (mai) filozofice. ABSOLUT nimic rau in asta. Fiecare suntem asa cum ne-am nascut. Cu mosteniri genetice sau/si daruri de la "natura". Evident si cu ceva interes variabil pentru autodepasire. Ceva mai autodidacti.
Paranteza.

Quote

Aha! Nu are niciun defect! Numai că ... mai riguros....
Oare - zic!- nu este mai corect:"limba romana are doua litere (Î și Â) pentru un acelasi sunet / fonem" ? Oare nu asta ESTE realitatea?

Quote

Stiu eu? Sau : "stiu ieu"?!

DEX dixit: "PRONUNȚÁ,  pronunț,  vb. I. 1. Tranz. A emite, a rosti sunete, silabe, cuvinte, propoziții, fraze; a articula. ♦ A ține un discurs, o cuvântare etc."

Constat ca multi insi pierd timp etalandu-si cvasicunostinte. Pacat!
Sunt aproape sigur ca acestia nu au (prea) intrat intr-o biblioteca. Au invatat - eventual- numai dupa cursurile scrise de colegii de grupa/camera.

ctin64, on 20th May 2010, 21:25, said:

Domnule dragă, întreaga literatură românească de lingvistică e plină de exprimări ca „sunetul î”, pentru că nu e nevoie să pui simboluri complicate ca să transmiți ideea. Simbolurile speciale sînt inevitabile doar pentru acele sunete la care nu avem litere distincte, de exemplu c din cuvîntul cer dacă îl scrii singur nu se înțelege dacă nu cumva reprezintă c-ul din car, un sunet cu totul distinct. Chiar și așa în lucrările mai vechi (dar frecvent și azi) nu prea se folosesc simbolurile Alfabetului Fonetic Internațional, ci notații oarecum ad hoc; în cazul exemplului dinainte se scrie de obicei è. În AFI se notează [t͡ʃ], care trebuie să recunoașteți că e mai migălos de scris și mai neclar la citire.

În discuțiile despre scriere termenul semn se poate folosi foarte bine în loc de literă, deci aici nu e o greșeală.

Iar distincția sunet / fonem în cazul de față este nesemnificativă, pentru că, spre deosebire de alte sunete, î în același timp și sunet și fonem. Și oricum cînd vorbești despre o limbă cu o grafie predominant fonemică așa cum e româna nu se produce nici o ambiguitate dacă spui că „două litere notează același sunet”. E limpede că e vorba de un fonem.

Dar hai să analizăm cu aceeași rigurozitate și exprimarea dumneavoastră. Reamintesc că era vorba de afirmația că alfabetul avea două semne pentru sunetul î. Spuneți așa: „Și cum se pronunța? Î sau Î?!”.

Din faptul că predicatul pronunța e la singular deduc că subiectul e sunetul, nu literele (deși s-ar putea să mă înșel). Deci întrebarea dumneavoastră vine cam așa: „Și cum se pronunța sunetul î? Î sau Î?” Iertați-mă, eu nu văd logica întrebării în contextul discuției. Sunetul î este cel pe care îl cunoaștem și nimeni nu a adus în discuție vreo modificare în timp a pronunției (apropo, pronunția lui î nu s-a schimbat în ultimele două secole și ceva; avem descrieri făcute de reprezentanții Școlii Ardelene, din care reiese că se pronunța la fel ca azi, și anume asemănător cu ă dar mai închis).

Poate pînă la urmă vi se face totuși milă de mine și îmi explicați ce anume v-a surprins în afirmația lui Obilici de v-a venit să spuneți „Chiar?”.

ctin64, on 20th May 2010, 21:25, said:

Observați desigur că literele nu se pronunță. Nu înțeleg de ce ați colorat anumite cuvinte; nici unul din ele nu sugerează că literele s-ar citi.

ctin64, on 20th May 2010, 21:25, said:

Și cam despre care inși vorbiți dumneavoastră?

Pe lîngă discuție: Cică a murit Drăgănescu.

Sĕ-i fibă țĕrrîna ușure.