Despre semnul fiarei

 Dude_2nd, on 23rd November 2011, 09:33, said:

Ți-se pare că am afirmat altceva?!!

 dulgherul, on 23rd November 2011, 11:43, said:

Da. Fiul, nu vorbeste nimic despre Duhul, atunci cand vorbeste despre unitatea in invatatura predicata. Pe cand tu, Il bagi cu de-a sila...

 Dude_2nd, on 23rd November 2011, 10:59, said:

Fiul este Cuvantul stimabile, iar Cuvantul vorbeste despre Duh.

 zexelica, on 23rd November 2011, 10:14, said:

 zexelica, on 23rd November 2011, 11:14, said:

Zexe, vreau să te întreb un lucru.

Spiritul Sfânt știe când va veni sfârșitul?

 Eugen3, on 23rd November 2011, 12:09, said:

Da.

 Eugen3, on 23rd November 2011, 12:09, said:

Normal, scrie ca de la inceput vesteste sfarsitul, iar Duhul este Dumnezeu.

 Eugen3, on 14th October 2011, 16:45, said:

Desigur.

Al cincilea a varsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Si imparatia fiarei a fost acoperita de intuneric. Oamenii isi muscau limbile de durere. (Apoc.16:10)

 Eugen3, on 23rd November 2011, 11:09, said:

Știe, fii liniștit.

 dulgherul, on 23rd November 2011, 20:02, said:

Da au Duhul Sfant prin credinta in Fiul dar nu asculta de El , la ce foloseste ca l-au primit?

Rezultat O

Au trecut peste invatatura lui Dumnezeu si au pus in loc 1914 sau 2011.


De ce?

Romani 1
21. fiindca, macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la gandiri desarte, si inima lor fara pricepere s-a intunecat.

22. S-au falit ca sunt intelepti, si au innebunit;

Edited by husand, 24 November 2011 - 10:44.

. 13 până la cap. 19 găsim simboluri care sunt amintite deja în cartea lui Daniel și se potrivesc pentru timpul sfârșitului. Pentru o înțelegere mai bună vrem să privim doar pe scurt ce i s-a arătat.

El a văzut patru împărății mondiale care se succedau, simbolizate prin patru metale diferite, unite în forma unui chip mare (cap. 2). Lui i s-a făcut de cunoscut și însemnătatea chipului pe care l-a văzut. Dumnezeul Atotștiutor descoperă și astăzi tainele slujitorilor și proorocilor Lui. "Ce cere împăratul este o taină pe care înțelepții, cititorii în stele, vrăjitorii și ghicitorii nu sunt în stare s-o descopere împăratului. Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descoperă tainele …" (cap. 2, 27-28).

În cap. 7 proorocul Daniel a văzut dezvoltarea acestor împărății mondiale — simbolizate prin fiare — până la sfârșitul acestei civilizații. El a observat cum cele patru vânturi ale cerului au răscolit marea mondială, din care au ieșit apoi patru fiare. În limbajul profetic al simbolurilor este vorba despre marea popoarelor care este mișcată din toate cele patru puncte cardinale, și din care au ieșit pe rând aceste împărății mondiale diferite. Țările folosesc diferite animale ca emblemă, așa cum i-au fost arătate proorocului.

"Aceste patru fiare mari, sunt patru împărați, care se vor ridica pe pământ …Fiara a patra, este o a patra împărăție, care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, …" (Dan. 7, 17+23).

Din Daniel 2 și 7 rezultă clar desfășurările istorice prezise. Împărățiile din cap. 2, 31-43 sunt identice cu cele descrise în cap. 7, 1-7. Prima împărăție este simbolizată printr-un leu, care în mod ciudat avea două aripi de vultur. Aceasta înseamnă: puterea nemăsurată a acestei împărății s-a ridicat de pe pământ și a biruit toate celelalte împărății dimprejur. Cele două aripi reprezintă cele două împărății unite Asiria/Babilon. Fiecare împărăție este reprezentată prin conducătorul ei, de aceea stă această fiară pe două picioare ca un om. Această primă "împărăție a fiarei" din cap. 7, 4 corespunde cu capul de aur din cap. 2, 38.

Împărăția a doua a fost simbolizată printr-un urs puternic și zdravăn (Dan. 7, 5). A fost împărăția medo-persană care a distrus împărăția asiro-babiloniană. Domnitorul de atunci a fost arătat cu trei coaste în gură între dinți: el a biruit trei țări importante din timpul respectiv, Babilonul, Lidia și Egiptul. Această a doua împărăție corespunde cu pieptul de argint al chipului din cap. 2, 39a.

A treia fiară, un pardos cu patru aripi și patru capete îl reprezintă simbolic pe Alexandru cel Mare. El a distrus împărăția medo-persană și și-a extins împărăția în cele patru direcții cardinale. Cele patru capete arată că din imperiul acesta grec se vor forma patru împărății. Împărăția a treia din vers. 6 corespunde cu arama chipului din cap. 2, 39b.

Cu împărăția a patra, care va dura până la sfârșit, ne vom ocupa mai de-aproape.

"După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte, și iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare și de puternică; avea niște dinți mari de fier, mânca, sfărâma, și călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, și avea zece coarne." (cap. 7, 7).

Acest text corespunde cu fierul și lutul chipului din cap. 2, 40-43. În vers. 8 din cap. 7 a ieșit mai întâi un corn neînsemnat și a smuls trei coarne din acel cap: el are ochii unui om și vorbește cu trufie. Acest corn Îl va huli pe Dumnezeu și va asupri pe sfinții Celui Prea Înalt, până când Domnul va ține judecata (cap. 7, 20-25).

În chipul acela, cele patru împărății care se succed, au fost simbolizate prin metalele aur, argint, aramă și fier. Cele două picioare fac parte din chip și ne arată în faza de sfârșit Estul și Vestul. Cele zece degete sunt părți componente din cele două picioare, deci la sfârșit va rezulta din Estul și Vestul Europei o Europă unită. Picioarele și degetele arată spre «ultima fază», care este un amestec de fier și lut. Acum la sfârșitul acestei epoci are loc unirea sistemelor total diferite.

Proorocului i-au fost arătate tăria de fier a țărilor industrializate vestice și statele est-europene care se fărâmițează ca lutul. Totuși, conform vedeniei pentru timpul de sfârșit, ele se vor uni, însă fără a se amesteca, și formează conform proorociei o uniune funestă. Ultima constelație politică nu este dintr-o bucată — nu una crescută, ci un amestec din diferite structuri care s-a format prin negocieri.

Această ultimă putere mondială își va găsi sfârșitul conform hotărârii divine printr-o lovitură din cer senin, pentru că ea va lua parte la lupta cea mare împotriva Israelului. Daniel o descrie astfel: "Tu te uitai la el, și s-a deslipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier și de lut ale chipului, și le-a făcut bucăți … Dar piatra, care sfărâmase chipul, s-a făcut un munte mare, și a umplut tot pământul." (cap. 2, 34-35).

Această piatră este Hristos; așa se spune în multe texte biblice despre El (Isa. 8, 14; Zah. 3, 9; Ps. 118, 22; Mat. 21, 42; 1. Pet. 2, 4; ș. a.).

"Căci este scris în Scriptură: ,Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; și cine se încrede în El, nu va fi dat de rușine.‘" (1. Pet. 2, 6).

"Oricine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea: și pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera." (Luca 20, 18).

Conform Zaharia 3, 9 înspre piatra aceasta vie sunt îndreptați șapte ochi. Prin numărul șapte este exprimată Dumnezeirea Lui deplină. În proorocul Daniel noi nu-L vedem ca piatra unghiulară a Bisericii, ci ca piatra care se dezlipește pentru a distruge ultima împărăție și pe dușmanii Israelului.
Muntele de care s-a dezlipit piatra, reprezintă Dumnezeirea inaccesibilă, din care a ieșit Fiul lui Dumnezeu și în care El se va întoarce după împlinirea planului de mântuire, pentru ca slava Domnului să umple tot pământul, iar Dumnezeu să fie totul în toți. Psalmistul a strigat: "Îmi ridic ochii spre munți … De unde-mi va veni ajutorul?" (Ps. 121, 1). EL este Acela care va conduce ultima luptă împotriva tuturor celor ce se ridică împotriva Israelului și prin aceasta împotriva lui Dumnezeu, și va ieși biruitor.

Așa cum a fost anunțat în Cuvântul profetic, în timpul acela va începe Împărăția lui Dumnezeu pe pământ . "Dar în vremea acestor împărați, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție, care nu va fi nimicită niciodată, și care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății, și ea însăși va dăinui veșnic." (Dan. 2, 44).



Fiara cu șapte capete din marea popoarelor

În capitolul 13 din Apocalipsa nu mai sunt amintite primele trei împărății pe care le văzuse Daniel, pentru că acestea aparțin deja trecutului. La sfârșitul zilelor este vorba despre ultima putere mondială, Împărăția Romană, care este descrisă ca o fiară cu șapte capete și zece coarne. Demn de remarcat este că această fiară a Satanei seamănă cu balaurul roșu cu șapte capete și zece coarne (cap. 12, 3). Domnitorul acestei lumi, își exercită «marea putere» și influența pe pământ prin persoana Anticristului.
"… Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie și o stăpânire mare." (vers. 2). Deci, este vorba despre puterea mondială, care pleacă de la un anumit «scaun».

Atunci când este vorba despre șapte capete sau zece coarne, mulți învățători ai Bibliei cred că este vorba doar despre șapte sau zece state deosebite. Ei nu gândesc mai departe, și anume că o fiară nu este compusă numai din capete și coarne. Indiferent dacă sunt șapte, zece, douăsprezece, douăzeci sau treizeci și cinci de state, important este că în cadrul "Statelor Unite ale Europei", sunt șapte capete conducătoare și zece coarne care lovesc.
Este de observat că celelalte șase capete nu sunt amintite în legătură cu exercitarea puterii deosebite a acelui «scaun», nici nu se spune că au parte de rănire și vindecare. Deci se vorbește despre o țară conducătoare, un cap distins care aparține Împărăției Romane, și a fost rănit de moarte. "… Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată." (vers. 3). Aici se amintește numai de un cap care a fost rănit, dar a cărui rană de moarte a fost vindecată. Vedem înaintea ochilor, că în istorie a existat numai o singură națiune care a avut dreptul să poarte denumirea de onoare "Sfânta Împărăție Romană de națiune germană". Scrierile istorice confirmă că au existat împărați germano-romani și papi germano-romani. Germania este predestinată să fie capul conducător în Europa Unită. Este cea mai puternică din punct de vedere economic și cea mai populată țară din Uniunea Europeană. Aici este explicația de ce se concentrează toată desfășurarea asupra inimii Europei pentru împlinirea tratatelor romane după unirea Germaniei, căreia i se atribuie un rol deosebit. Această poziție de frunte este accentuată în mod deosebit de puterea mondială din prezent, de S.U.A., și este pretinsă în concordanță cu proorocia. Germania are cei mai mulți vecini, este așezată central, este în graniță cu țările estice, este destinată să slujească drept zonă de contact pentru întreaga Europă.

În această legătură este foarte semnificativă expresia "rană de sabie" (vers. 14). S-a întâmplat prin sabia Duhului, și anume Cuvântul lui Dumnezeu (Ef. 6, 17) care este mai ascuțită decât o sabie cu două tăișuri (Evrei 4, 12). Nouă ne este spus că lumea se va mira de vindecarea acestei răni de moarte. În zilele Reformei a fost mânuită sabia Duhului, și anume Cuvântul lui Dumnezeu predicat. Ca urmare, biserica de stat din țara conducătoare a primit o lovitură aproape de moarte. Împărțirea religioasă a avut loc prin Reformă. După al doilea război mondial, aceeași țară a suferit a doua lovitură, și anume o împărțire politică, și astfel a fost împărțit continentul european în est și vest, așa ca înainte în protestanți și catolici.

Cine ar fi îndrăznit să creadă sau să socotească ce va urma, ce a cerut președintele Statelor Unite, Ronald Reagan, la vizita lui în Berlin în 1987? În fața zidului porții Brandenburg, care reprezenta împărțirea dintre est și vest, el a spus: "Mr. Gorbatchev, open this gate, tear down this wall." "Domnule Gorbaciov, deschideți poarta aceasta, dărâmați zidul acesta." Doi ani mai târziu această cădere a zidului și deschiderea porții Brandenburg, a intrat în istorie ca eveniment istoric. S-a împlinit și ce a spus Willy Brandt: "Crește împreună, ceea ce aparține împreună", și aceasta este valabilă atât pentru Germania precum și pentru întreaga Europă.

Reunificarea Germaniei, și în legătură cu aceasta unirea Europei, este împlinirea proorociei biblice pentru timpul sfârșitului. Împărțirea a trecut, lovitura de moarte se vindecă, din punct de vedere politic și religios crește din nou totul împreună. Ceea ce aparține de Împărăția Romană se încadrează, și astfel se ridică din nou o putere mondială în fața ochilor noștri — "Uniunea Europeană". Tot pământul este mirat și privește plin de entuziasm cât de repede, așa zis "peste noapte", s-a schimbat totul și cât de urgent are loc procesul de unificare pe plan politic și religios. Prin biruința secolului, a "catolicismului mondial" asupra "comunismului mondial" în anul 1989, s-a împlinit proorocia înaintea ochilor noștri. Toate acestea s-au întâmplat pentru ca puterea spirituală a Romei, să-și poată ocupa poziția ei prioritară, și pentru a birui ultima putere politică mondială.

La această deosebită putere a fiarei nu este vorba în general numai despre o putere, ci despre o persoană care o întruchipează și o reprezintă (Dan. 7, 17 ș. a.). Președintele Europei Unite are putere limitată ca și alți președinți, cancelari, prim-miniștri și șefi de state — el este înlocuit, schimbat. Căpetenia religioasă dimpotrivă, este în același timp șef de stat și nu poate fi nici schimbat și nici înlocuit; posedă o putere mondială. În proorocia biblică ne este spus clar că ambele — religia și politica — se vor uni, iar puterea religioasă va domina (vezi cap. 17). Dintre toate bisericile numai biserica romano-catolică are caracter statal. Ea întreține relații diplomatice cu statele lumii. Vaticanul este un stat independent în alt stat, de aceea aparține de cele șapte, dar el este al optulea (Apoc. 17, 11).

Europa politică va sta pe deplin sub influența căpeteniei religioase, căreia i se supune restul creștinătății prin ecumenie și care este recunoscută și de celelalte religii. Noua ordine mondială despre care vorbesc mulți, este mai avansată decât se știe în general. Deja acum este valabil dreptul european deasupra dreptului statelor individuale. Tot ce se hotărăște la Strasburg, este transmis mai departe de la Bruxelles către toate statele membre ale Uniunii Europene. Unele state protestante s-au împotrivit atașării, pentru că au prevăzut în ce direcție merge totul și cine face de fapt politica. Dar după cum este scris, se vor încadra și ei. Cine nu vrea să se supună, va simți, căci "Cine se poate asemăna cu fiara, și cine se poate lupta cu ea? I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari și hule. și i s-a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni." (vers. 4b-5).

Cine este această "i" (ea), căreia i-a fost dată puterea și este descrisă ca fiară care și-a deschis gura? "Ea și-a deschis gura, și a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul și pe cei ce locuiesc în cer." (vers. 6). Din textul acesta rezultă clar despre ce este vorba. Domnul a dat făgăduința deja în Ioan 14 că va pregăti locul pentru ai Săi și va reveni pentru a-i lua la Sine. Din clipa plecării și până la începerea împărăției de o mie de ani, biruitorii vor locui în cer.

Acest "dictator mondial" în care se unește puterea religioasă și cea lumească, nu cunoaște limite în îngâmfarea lui. Oamenii vor privi înspre el ca la un dumnezeu în chip de om, și toată puterea politică și religioasă i se va subordona. Proorocul Daniel spune despre el: "El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinții Celui Prea Înalt, și se va încumeta să schimbe vremile și legea; și sfinții vor fi dați în mâinile lui timp de o vreme, două vremi, și o jumătate de vreme." (cap. 7, 25). Ca și Ioan, proorocul Daniel a anunțat că acest timp de mare necaz și prigoană va dura trei ani și jumătate. Presiunea însă, care va fi exercitată asupra credincioșilor biblici o perioadă scurtă înainte de răpire, nu este stabilită în timp.

Când este vorba despre o astfel de prigoană, atunci cei mai mulți contemporani dau necredincioși din cap. Există chiar și oameni care nu pot crede că în timpul celor cca. o mie de ani de domnie absolută a bisericii romano-catolice din evul mediu, milioane de oameni au suferit moartea de martiri. Să ne gândim numai la așa zisele procese împotriva instigatorilor, la arderile pe rug, la inchiziție, până la "noaptea Sf. Bartolomeu". Multora le rămâne de neînțeles, cum șase milioane de iudei și alte sute de mii din alte popoare au putut fi uciși într-un mod groaznic, cu buna știință și în parte chiar în colaborare cu biserica în timpul celui de-al treilea Reich din secolul nostru.

"I s-a dat să facă război cu sfinții, și să-i biruiască. Și i s-a dat stăpânire peste orice seminție, peste orice norod, peste orice limbă și peste orice neam." (Apoc. 13, 7). Cu privire la aceasta, în vers. 10 este o avertizare serioasă: "Cine duce pe alții în robie, va merge și el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabie." Dar apoi scrie: "Aici este răbdarea și credința sfinților."

Căpetenia religioasă din timpul sfârșitului este recunoscută prin faptul că omul acesta se lasă venerat și omagiat ca și cum ar fi Dumnezeu: "și toți locuitorii pământ ului i se vor închina, toți aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieții Mielului, care a fost jungheat." (Apoc. 13, 8).

O altă caracteristică a "lui" este celibatul; așa se amintește în proorocul Daniel:
"… nici de dorința femeilor; cu un Cuvânt, nu va ținea seamă de niciun dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai pe sus de toți. În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetățuilor…" (Dan. 11, 37-38a), și anume va face cruciade și războaie în general. Celibatul este împotriva ordinii dumnezeiești stabilite la început, și este descrisă de Pavel ca învățătură drăcească (1. Tim. 4, 1-4). Numai copiii adevărați ai lui Dumnezeu vor rezista acestei mari înșelăciuni religioase și înșelătorilor — unii înainte de răpire, iar alții după aceasta.

Întreaga lume, toți politicienii cu renume, rang și nume, toate personalitățile religioase, toate confesiunile, de fapt așa cum este scris, toți locuitorii pământ ului în afara celor care stau scriși în cartea Mielului jungheat, vor privi spre el și îi vor aduce onoare. Deja înainte, mai ales începând din zilele Reformei, învățătorii Bibliei în frunte cu dr. Martin Luther, au arătat că această personalitate trebuie căutată și găsită în papalitate (vezi «Introducere în proorocul Daniel» de Luther).

În timpul contrareformei, iezuiții au eliminat acest gând și au format o inducere în eroare, că Anticristul trebuie să fie un iudeu. Aceasta este crezută până în zilele noastre chiar și de prietenii protestanți ai Israelului, pentru că evangheliștii de la radio și predicatorii au preluat-o astfel. Alții îl caută în islam. Este o minciună groaznică pe care duhul înșelător a făcut-o credibilă înțelepților. Unde este scris despre aceasta în Biblie? Conform 2. Tes. 2 unde este descris acest bărbat, Dumnezeu i-a lăsat să creadă această minciună pe acei oameni care nu au crezut adevărul Cuvântului. Ei trebuie să creadă minciuna și cad sub judecata divină.

După cum Hristos are multe denumiri care Îl aduc în legătură cu domeniul slujbelor, tot așa are și adversarul Lui multe denumiri. În contradicție cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu, el este fiul pierzării. Hristos este adevăratul Prooroc făgăduit, el proorocul fals care a fost anunțat. Apostolul Pavel îl descrie ca om al fărădelegii, ca potrivnic, care se ridică mai presus de tot ce privește pe Dumnezeu sau serviciul divin, care se așează chiar în Templul lui Dumnezeu și se lasă sărbătorit ca Dumnezeu. Pentru că el se pretinde locțiitorul Fiului lui Dumnezeu, urmează în mod logic și închinarea. El acceptă adresarea "Sfântul părinte", denumire care i se cuvine numai singurului Dumnezeu — și aceasta este împotriva Sfintei Scripturi: "Și ,Tată‘ să nu numiți pe nimeni pe pământ …" (Mat. 23, 9). În ceea ce privește vestirea, el pretinde infailibilitatea pe «scaunul lui», ca însuși Dumnezeu pe scaunul Lui. El se prezintă ca locțiitorul lui Hristos, deși Hristos îi reprezintă pe ai Săi, dar El însuși nu poate fi înlocuit.

Apostolul Ioan numește de repetate ori această persoană tainică "Anticrist", ceea ce înseamnă că acest bărbat care se referă la Dumnezeu și Hristos, este împotriva lui Dumnezeu și a lui Hristos. El își zidește propria lui biserică cu ajutorul puterii lumești pe lângă Biserica lui Hristos, și nu are parte de mântuirea înfăptuită de Dumnezeu în Hristos. Iertarea păcatelor o reține pentru sine. În învățătură și în practică el a stabilit dogmele și tradițiile lui proprii pe lângă și împotriva Cuvântului lui Hristos. Pe acest bărbat, care stă în contradicție cu toți proorocii adevărați, Apocalipsa îl numește "prooroc mincinos" (cap. 19, 20).


Fiara din pământ

A doua parte a capitolului 13 din Apocalipsa este și mai tainică decât prima. "Apoi am văzut ridicând u-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, și vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; și făcea ca pământul și locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată." (vers. 11-12).

Această a doua putere vine din pământ, nu din marea popoarelor. În profeția biblică, popoarele Europei sunt comparate cu apele mării (cap. 17, 15). La a doua fiară este vorba despre o putere de pe un continent, pe care la început nu au existat multe neamuri și limbi. Mielul simbolizează aici țara creștină, care este unică pe pământ în ce privește libertatea religioasă. Cele două coarne ne arată puterea lumească și cea religioasă. Aici este vorba despre a doua putere mondială, Statele Unite ale Americii, în comparație cu "Statele Unite ale Europei". Așa după cum ni se spune, va veni clipa, în care a doua fiară puternică, cu orientare protestantă, va vorbi limba balaurului roman și va exercita puterea primei fiare.

Puterea fiarei a doua are grijă ca prima fiară, a cărei rană de moarte se vindecă, să primească închinare și recunoaștere de la locuitorii pământ ului. Ea va fi însemnată mai ales prin dezvoltarea și progresul tehnic. "Săvârșea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în fața oamenilor. și amăgea pe locuitorii pământ ului prin semnele, pe care i se dăduse să le facă în fața fiarei. Ea a zis locuitorilor pământ ului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie și trăia." (vers. 13-14).

În ceea ce privește domeniul religios, Pavel scrie despre "taina fărădelegii" — în contradicție cu adevăratele semne și minuni, cum s-au întâmplat în timpul slujbei Domnului nostru și a apostolilor, care se mai întâmplă și astăzi ca o confirmare a Cuvântului —, că va fi însoțită de semne și minuni mincinoase: "Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase, și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți." (2. Tes. 2, 9-10).

A doua putere mondială a fost la început total protestantă. Oamenii din țările Europei s-au refugiat acolo din cauza asupririi religioase și a prigoanei, și au găsit o patrie nouă. Unificarea protestantă în Conciliul Mondial al Bisericilor este chipul bisericii catolice mondiale. El primește viață (vers. 15), aceasta înseamnă că primește drept de existență și dreptul deplin de a-și spune Cuvântul. De un timp încoace, Conciliul Mondial al Bisericilor își ridică vocea într-adevăr, ca de exemplu la plenara sa din februarie 1991 în Canberra, Australia, cu privire la războiul din Golful Persic. De la papa și episcopii lui s-au așteptat mai mult sau mai puțin părerile lor, dar acum are și Conciliul Mondial al Bisericilor un Cuvânt influent de spus. "I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, și să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina icoanei fiarei." Prigonirea se va îndrepta în curînd împotriva credincioșilor adevărați, care din convingere nu fac parte nici din Biserica romano-catolică mondială și nici din Conciliul Mondial al bisericilor protestante.

În proorocul Daniel ni se dă o explicație clară ce însemnătate are închinarea la icoana fiarei, așa cum este descrisă în Apoc. 13. Chipul din timpul lui Daniel a fost chipul unui om (cap. 2, 32-33). Cum a văzut și a descris proorocul chipul, astfel a fost făcut, și anume șaizeci de coți înălțime, care apoi a fost înălțat în ținutul Babilonului (cap. 3, 1). Atunci era vorba despre Babilonul din Mesopotamia de pe Eufrat, Irak-ul de astăzi. Ultimul Babilon trebuie să-l căutăm în centrul lumii pe Tibru. Astfel ne este prezentat clar Cuvântul profetic înaintea ochilor.

Atunci a fost făcut un chip vizibil al acestei puteri – fiară, și toate popoarele, neamurile și limbile au fost solicitate de către autoritatea cea mai înaltă, să aducă laudă și închinare acestui chip inaugurat. "Iar un crainic a strigat cu glas tare: ,Iată ce vi se poruncește, popoare, neamuri, oameni de toate limbile! În clipa când veți auzi sunetul trâmbiței, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului, și a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncați cu fața la pământ , și să vă închinați chipului de aur, pe care l-a înălțat împăratul Nebucadnețar. Oricine nu se va arunca cu fața la pământ și nu se va închina, va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.‘" (Dan. 3, 4-6).

Întâmplarea cu cei trei bărbați din cuptor este în general cunoscută. Ei nu s-au putut supune acestei porunci, să-i aducă onoare acestui chip ridicat. Prigoana a venit peste acei care nu au îngenuncheat înaintea acestui chip, ci au adus închinare singurului Dumnezeu, Cel căruia i se cuvine închinarea.

Acești închinători credincioși ai lui Dumnezeu au avut curajul să-i spună împăratului: "Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, și ne va scoate din mâna ta, împărate. și chiar de nu ne va scoate, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, și nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălțat!" (Dan. 3, 17-18). Această relatare este scrisă pentru încurajarea tuturor credincioșilor care vor fi într-o situație asemănătoare în timpul sfârșitului. Domnul este cu ai Săi și nu-i părăsește; iar ei rămân credincioși până la moarte.

Descrierea înșesită descoperă taina și numărul tainic 666. Cine crede că această icoană care vorbește este televizorul, nu a înțeles nimic. Televizorul este un lucru fără viață, care nu poate să vorbească de la sine, ci redă numai tonuri și imagini care au fost înregistrate în altă parte.

1). Este foarte important să se știe că aici nu se vorbește despre un chip sau o fotografie oarecare, ci despre icoana fiarei (Apoc. 13, 15).
2). Acesta nu este doar un număr, care este tălmăcit de unii în mod arbitrar, că ar fi tehnica de codificare și supraveghere totală prin "lumea computerului", ci este numărul fiarei (cap. 13, 18).
3). Nu este numai un nume oarecare, ci este numele fiarei (cap. 13, 17),
4). și nu numărul oarecare al vreunui nume, ci numărul numelui fiarei (cap. 15, 2),
5). la fel, nu un semn oarecare, ci semnul fiarei (cap. 16, 2)
6). și semnul numelui fiarei (cap. 14, 11).

Din această combinație înșesită, care are ca punct de referință de fiecare dată "Fiara", rezultă însemnătatea individuală și totală. Numai cine înțelege că este vorba despre același punct de referință, va recunoaște tălmăcirile personale și parțiale făcute "de-acasă".

Cuvântul "chip" îl întâlnim în Biblie în diferite legături, începând din primul capitol, de exemplu: "Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său …" Chipul lui Dumnezeu a fost statura în care a apărut Cel invizibil într-un mod vizibil. Hristos este chipul lui Dumnezeu — întipărirea Ființei Lui (Evrei 1, 3; 2. Cor. 4, 4). Pe de altă parte este Anticristul ca fiul pierzării (2. Tes. 2, 3), chipul pământesc al fiului zorilor căzut din cer (Isa. 14, 12). Lucifer, împotrivitorul, s-a ridicat în cer ca fiul zorilor și a vrut să fie ca Dumnezeu; același lucru îl face acest bărbat pe pământ. Icoana fiarei nu trebuie văzută doar ca un portret, ci trebuie privită ca ceva existent și viu.


Semnul tainic al fiarei

Acum vrem să ne ocupăm de semnul fiarei: "Și a făcut ca toți: mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte" (Apoc. 13, 16).

Cu siguranță acesta nu este un semn exterior, cum au trebuit să poarte iudeii în diferite timpuri. Pecetea lui Dumnezeu cu care i-a însemnat Domnul pe ai Săi, deasemenea nu este vizibilă. și cei 144.000 din cele douăsprezece seminții ale Israelului vor purta pe frunte pecetea lui Dumnezeu care este invizibilă. Pecetea lui Dumnezeu nu este sărbătorirea unei anumite zile, cum învață unii. Ca semn al legământ ului, nu ca pecete, Dumnezeu a obligat Israelul să țină ziua a șaptea (Exod 31, 12-17). Cei ce fac parte de Biserică, neprihăniți prin credința în Hristos, vor primi ca și Avraam, pecetea lui Dumnezeu (Rom. 4, 11; 2. Cor. 1, 22). Ei vor fi pecetluiți cu Duhul Sfânt pentru ziua răscumpărării (Ef. 4, 30), nu pentru o anumită zi din săptămână.

În timpul necazului cel mare oamenii vor fi obligați să accepte sistemul religios și să i se supună, altfel nu vor putea vinde și cumpăra. Fruntea arată înspre decizia care se hotărăște în minte. Mâna vorbește despre faptă, "acțiunea" care urmează în urma deciziei luate. O apartenență sau înscriere într-o confesiune este confirmată de semnătura proprie. Credincioșii biblici vor fi expuși restricțiilor și prigoanei care vin din partea sistemului religios. Dacă, de exemplu, la căutarea unui loc de muncă trebuie declarată religia, se poate decide imediat dacă persoana primește locul de muncă sau nu.

Semnul este de natură duhovnicească și este în legătură cu «învățătura». Așa cum pe de-o parte este acceptată, vestită și urmată învățătura lui Dumnezeu, la fel se întâmplă pe altă parte cu acei care primesc învățăturile false ale împotrivitorului. Învățătura, credința și convingerea nu vor fi vizibile pe frunte și pe mână, ci purtate în inimă și înfăptuite în practică. Pecetluirea cu Duhul are loc după primirea Cuvântului adevărului (Ef. 1, 13); însemnarea cu semnul fiarei are loc odată cu acceptarea Cuvântului fals.

Următorul text ne dă o lămurire definitivă despre faptul că aici nu este vorba despre un semn exterior oarecare, ci descoperă realitatea importantă că acest semn conține numele fiarei și numărul numelui ei: "… și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. Aici e înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. și numărul ei este: șase sute șase zeci și șase." (vers. 17-18). Aceasta este descoperirea deplină a acestei taine despre semnul fiarei, în care este de găsit tripla combinație și de fiecare dată are fiara ca punct de referință. Totul este cuprins în numărul 666, care corespunde titlului acestui om:

LOCȚIITORUL FIULUI LUI DUMNEZEU

V I C A R I U S F I L I I D E I

5+1+100+.+.+1+5+. .+1+50+1+1 +500+.+1 = 666

Un semn poate fi pământesc, dar și un semn duhovnicesc de recunoaștere. Nimeni nu așteaptă să vadă pe cineva purtând vizibil numele și numărul fiarei. Pavel a spus: "… port semnele Domnului Isus pe trupul meu." (Gal. 6, 17). Sigur el nu și-a expus semnele Răstignitului în exterior, ceea ce ar fi însemnat o batjocură, ci a purtat semnele duhovnicești. Ce este semnul, care este de fapt identitatea acestei instituții religioase? Pentru a afla aceasta, trebuie să ne întoarcem la început, la înființarea ei. Dacă noi știm prin ce a fost provocată prigoana atunci, după înființarea bisericii romane de stat în sec. IV., atunci vom ști și prin ce va fi provocată acum. Semnul acestei biserici-mamă este credința trinitară inventată, care susține că Dumnezeu a fost în trei persoane individuale deja în veșnicie, care sunt toate trei la fel de veșnice, la fel de atotștiutoare și la fel de atotputernice. Această credință trinitară obligatorie cerută de stat, devenise mijlocul de presiune care a provocat prigoana milenară cea mai groaznică a evreilor, creștinilor și musulmanilor, care au avut o altă credință.

Următoarele citate sunt foarte grăitoare:

"Imperiul Roman de Răsărit 28.2.380. Credința trinitară – Religie de stat. Teodosiu I. cel Mare, pe care împăratul occidental-roman Grațian l-a ridicat ca împărat al Occidentului după moartea lui Valens 379, decretează tuturor popoarelor supuse lui, credința trinitară creștină în forma în care a fost aprobată la Conciliul de la Niceea în anul 325."

"Constantinopol 1.5.381. Credința trinitară obligatorie pentru creștini. La Conciliul Ecumenic II, episcopii au stabilit edictul aprobat de împăratul Teodosiu I în februarie 380, în care li se cere tuturor supușilor romani acceptarea credinței trinitare creștine, așa cum a fost formulată la Conciliul de la Niceea 325. Credința trinitară, care conține trinitatea lui Dumnezeu Tată, Fiu și Duh Sfânt, este declarată ca singura credință valabilă pentru toți creștinii și ca religie de stat." (B. Harenberg, Cronica istoriei omenirii, pag. 212).

La semnul acesta este vorba într-adevăr în principiu despre învățătura trinitară care a fost preluată, ca nici un alt punct, în mărturisirea de credință tradițională protestantă și este susținută de ei. În biserica catolică, acum și la protestanți, se mai adaugă ca mâna dreaptă să fie folosită pentru semnul crucii. Criminalul multiplu, împăratul Constantin, ar fi văzut o cruce pe cer. Mai târziu biserica lui de stat a introdus pentru toți, obligatoriu, semnul crucii. Sub acest semn trinitar al crucii, la care trebuia să se spună: "În Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt", biserica romană a înfăptuit toate cruciadele groaznice și pogromurile. Iudeii și alții au fost obligați să sărute crucifixul sau să moară.

Înainte de Constantin, conform istoriei bisericii nu a existat nici o învățătură creștină trinitară, numai trinități păgâne; tot așa nici practicarea semnului crucii. Au existat numai dezbateri cristologice. Credincioșii biblici nu poartă nici crucifixe, nici nu-și fac semnul crucii, ei cred în lucrarea divină de mântuire care s-a înfăptuit în Hristos pe crucea de pe Golgota. Ei sunt convinși de faptul că Dumnezeu era în Hristos și a împăcat lumea cu Sine prin moartea ispășitoare pe cruce. Ca Pavel și primii creștini, mărturisesc și ei: "Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc … dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine." (Gal. 2, 20a)

Din istoria bisericii este cunoscut faptul că în primele secole după Hristos, nu a existat nici o biserică romano-catolică, nici una greco-ortodoxă sau vreo altă biserică organizată ca instituție de stat. Au existat numai diferitele direcții creștine, care au fost apoi cuprinse de Constantin în "Imperiul Romanum" într-o biserică unitară. La Conciliul de la Niceea (325) nu a existat încă un papă, nici cardinali etc., tot atât de puțin la Conciliile de la Constantinopol (381) și Efes (431). Istoria papală începe cu Leo I. în anul 441 d. Hr. În Niceea s-au adunat reprezentanții diferitelor orientări creștine și au discutat violent. Prima confesiune creștină organizată ca biserică de stat a luat naștere în sec. IV-V cu ajutorul statului. Ea nu a fost înființată de fapt de Hristos și de aceea nu are nimic comun cu El, nici în învățătură și nici în practică.

Semnul acestei instituții mondiale de unde pleacă prigonirea, este reprezentat prin capul ei ca autoritatea cea mai înaltă în învățătură. Deci, dacă cineva îndrăznește să se ridice împotriva dogmei preasfinte a bisericii romane, și anume împotriva trinității, înseamnă că a jignit-o de moarte și este în ochii ei un eretic, un copil al morții. Vezi citatul din timpul nostru pentru viitor: "Deoarece Conciliul Vatican II a amintit în decretul despre ecumenism (Nr. 20) numai despre astfel de creștini care cred în trinitatea lui Dumnezeu, trebuie verificat în ce măsură mai sunt creștine comunitățile individuale care au respins credința trinitară." (Ediția Herder, Lexiconul sectelor …, pag. 115). Pentru un dialog nu există loc aici. Cu aceasta a fost dată decizia finală.

Ca și la înființare, așa va fi și acum la unificarea confesiunilor catolice și protestante, și anume dogma trinitară va deveni absolut obligatorie pentru creștini. Prin aceasta unitatea protestantă va deveni tare și va obliga toate grupările evanghelice la acceptarea semnului, în timp ce statul îi va veni bisericii în ajutor: "și a făcut ca toți: mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta …" (vers. 16-17).

Faptul că mai există comunități protestante care refuză să intre în marea unificare, va deranja foarte mult Conciliul Mondial al Bisericilor. Aceștia vor fi acei care cred într-un singur Dumnezeu adevărat și veșnic, care s-a descoperit în Isus Hristos spre salvarea și mântuirea noastră. Ei îl vor respinge pe Anticrist, pentru că Îl recunosc ca singurul Cap numai pe Hristos.

Această dogmă caracterizează formațiunea cu cunoștință falsă despre Dumnezeu și Hristos. De aceea instituția aceasta a prigonit mai mult ca oricare altă organizație pe credincioșii de altă convingere și gândire, vărsând șiroaie de sânge în trecut. Tot așa se va întâmpla atunci din nou cu acei care nu vor accepta semnul bisericii-mamă și vor fi prigoniți. Pe de altă parte, cine crede dogma trinitară și este botezat trinitar, poartă prin aceasta automat semnul. Așa după cum se știe, biserica romană pretinde a fi singura autoritate mântuitoare, că în ea singură se află scăpare, pentru că numai prin ea și sacramentele ei se poate primi salvarea. Demnitarii din biserici exercită practici religioase în fața oamenilor de la naștere până la moarte — cu rezultatul că membrii lor vor ajunge în focul iadului cu toate sacramentele dătătoare de mântuire. Este aceasta mântuire? Sfânta Scriptură spune altceva (Fap. 4, 10-12).

Biserica papală pune în locul unicei jertfe a lui Hristos valabilă înaintea lui Dumnezeu, mesa inventată de ei. Se spune că o pâine este transformată în trupul real al lui Hristos, este purtată încolo și încoace, i se închină și apoi se mănâncă. Toți acei care nu au putut accepta o astfel de învățătură împotriva Hristosului lui Dumnezeu, au fost blestemați prin hotărârile conciliilor. Așa vorbește Domnul în Cuvântul Său despre Răscumpărător și despre lucrarea mântuitoare săvârșită de El: "Prin această ,voie‘ am fost sfințiți noi, și anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna … El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu … Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți." (Evrei 10, 10+12+14).

În istoria mântuirii, Dumnezeu este singurul care lucrează prin Isus Hristos, Domnul nostru. Duhul Sfânt lucrează conform vestirii Cuvântului adevărului. Biserica lucrează în propriul ei nume în formula "În Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt" — Biserica lui Hristos, dimpotrivă, lucrează prin însărcinarea lui Dumnezeu în Numele legământului noutestamentar al Domnului Isus Hristos, singurul în care se află mântuirea lui Dumnezeu pentru întreaga omenire.

În capitolul 17 este folosită noțiunea "Babilonul cel mare, mama curvelor" cu privire la toate bisericile și comunitățile libere care se unesc cu biserica-mamă. Acolo mai aflăm încă o dată despre un semn de pe frunte: "Pe frunte purta scris un nume, o taină: ,Babilonul cel mare, mama curvelor și spurcăciunilor pământului.‘ Și am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinților și de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare." (vers. 5-6).

Bisericile fiice protestante care sunt însemnate cu aceeași învățătură trinitară, se întorc în sânul mamei lor. Astfel va fi iarăși "Babilonul cel mare" care este îmbătat de sângele martirilor. Ioan a văzut cum este, și s-a mirat foarte tare. Toți care cred învățătura trinitară și sunt membri în confesiunile respective, poartă deja semnul acesta. Acei care din convingere biblică nu se pot supune acestei dogme, vor fi expuși prigoanei. Cu același procedeu și cu aceeași caracteristică cu care a exercitat această biserică prima ei prigonire, tot așa o va înfăptui și pe ultima.

Nenorocirea constă în faptul că falsul se aseamănă cu adevărul până la confundare, încât să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși (Mat. 24, 24). În Mat. 7, 21-23 Domnul se referă la astfel de oameni care povestesc despre lucruri grozave, cum le cunoaștem astăzi de la evangheliștii trinitari de la televiziune și din bisericile charismatice. Deși oamenii aceștia au încercat să se justifice, Domnul îi trimite de la Sine și îi numește lucrători fărădelege, pe care El nu i-a cunoscut nicio-dată. Lucrarea Duhului este întotdeauna în concordanță cu învățătura adevărată a Cuvântului lui Dumnezeu.

Este voie să se întrebe:

De ce nu a vorbit niciodată însuși Dumnezeu despre "Trinitate"?
De ce nu a amintit nici un prooroc de "Dumnezeul trinitar"?
De ce nu a vorbit niciodată nici un apostol despre "trei persoane în cadrul Dumnezeirii"?
De ce nu sunt scrise aceste noțiuni "Dumnezeu Fiul" și "Dumnezeu Duhul Sfânt" în Biblie?
De ce nu a existat nici o discuție în iudaism și în timpul apostolilor despre Dumnezeire?
De ce nu s-a botezat în timpul apostolilor și în timpul de după apostoli nici măcar o dată în formula trinitară?
De ce au botezat toți apostolii având cunoștința însărcinării din Mat. 28, 19, exclusiv prin scufundare în Numele Domnului Isus Hristos (Fap. 2, 38; Fap. 8, 16; Fap. 10, 48; Fapt. 19, 5; Rom. 6, 3)? Pentru că au recunoscut, fiind învățați chiar de Cel înviat și prin descoperirea Duhului, că Isus din Nazaret este "Emanuel = Dumnezeu cu noi". Ei au știut că numele legământului din Noul Testament este Iahshua, ceea ce înseamnă Iahveh-Salvator, exact așa cum "Emanuel" înseamnă Dumnezeu cu noi. Ei au mai știut că singurul Dumnezeu adevărat s-a descoperit ca Tată, Fiu și Duh Sfânt. și aceasta s-a întâmplat spre mântuirea noastră în Numele legământ ului noutestamentar, în care sunt botezați toți fiii și toate fiicele lui Dumnezeu din timpul noului legământ .

Fie în cuvinte, fapte sau botez — tot ce se face conform voii lui Dumnezeu în Biserica Sa, nu se întâmplă într-o formulă fără nume, magică și nu cu repetare de titluri sau denumiri, ci în Numele Domnului Isus Hristos (Col. 3, 17). Nu în titluri și formule se vor apleca toți genunchii, ci în Numele Sfânt al legământ ului Domnului Isus Hristos (Fil. 2, 9-11).

Deja în Vechiul Testament, cu referire la Numele Său, Dumnezeu a făgăduit pe muntele Sinai: "În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, și te voi binecuvânta." (Exod 20, 24b).

La vestirea nașterii Mântuitorului s-a spus clar: ",… și-i vei pune numele Isus (evreiește Iahshua), pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.‘ Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: ,Iată, fecioara va fi însărcinată, va naște un fiu, și-i vor pune numele Emanuel‘, care, tălmăcit, înseamnă: ,Dumnezeu este cu noi.‘" (Mat. 1, 21-23).

Toate slujbele din Biserica noutestamentară rânduit e de Dumnezeu lucrează sub călăuzirea Duhului Sfânt, prin autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, în Numele Domnului Isus Hristos. Mulți demnitari ai bisericii lucrează prin folosirea formulei: "În Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt", fără să amintească Numele de care depinde totul, despre care se spune în porunca botezului. Nici măcar o dată nu a repetat un prooroc sau un apostol o astfel de formulă. De aceea nu este de mirare, că în această formulă este practicat întregul ocultism și spiritism din Apusul "creștin".

Ascultați, voi toți care vă socotiți poporul lui Dumnezeu, dar care sunteți în biserici și comunități trinitare: acesta este ceasul adevărului, ceasul deciziei, descoperirea lui Hristos și demascarea Anticristului, despărțirea luminii de întuneric! Mesajul lui Dumnezeu către poporul Lui răspândit, răsună cu această ultimă chemare: "Ieșiți din mijlocul lor, și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic." (2. Cor. 6, 17-18; Apoc. 18, 4).
Acest AȘA VORBEȘTE DOMNUL din această expresie biblică, este foarte clar. Numai cine iese din domeniul babilonian-trinitar, poate fi botezat și pecetluit în trupul lui Hristos prin Duhul Sfânt (1. Cor. 12). Hristos și Anticrist se exclud reciproc. Un amestec între aceste două tabere nu poate exista. Nimeni nu poate rămâne neutru. Unii sunt pecetluiți cu Duhul Sfânt, ceilalți vor fi însemnați cu semnul sistemului fals.

Cine aude trâmbița Evangheliei veșnic valabile, trebuie să urmeze chemarea divină. Acum trebuie luată decizia dacă vrem să aparținem de Hristos sau de Anticrist, dacă vom fi pecetluiți cu Duhul Sfânt în adevărul dumnezeiesc al Cuvântului sau dacă primim semnul fiarei și mergem în rătăcire. Învățătura falsă despre un Dumnezeu trinitar le-a fost necunoscută apostolilor; botezul fals trinitar nu a fost cunoscut de apostoli. Sistemul religios total fals va fi respins de Dumnezeu.

Totul este cuprins într-un singur om prin care este reprezentat acest sistem. Descrierea și valoarea numărului titlului pe care îl poartă acest bărbat ne este prezentat în Sfânta Scriptură și este deja socotit. De la Reformă încoace toți învățătorii renumiți ai Bibliei au văzut-o în felul acesta. O altă posibilitate, în care să se încadreze toate amănuntele potrivit adevărului, nu există.

Quote

Adi, tot copiezei prostiile milogului aluia din link-ul propovaduit de tine.
Adevarul se afla COMPARAND SCRIPTURA CU SCRIPTURA. Iar in Scriptura nu scrie nici de sandu cel mare nici de europa sau sua.
Mai mult, mintea ingusta si fireasca, pacatoasa a teologilor care inventeaza asemenea prostii pe care tu le copiezi, nu intelege faptul ca trebuie cautat intelesul SPIRITUAL, iar concluzia lor este tot ceva fizic........deci nu are cum sa fie buna.
Nu intelegi si nici nu vei intelege atata timp cat vei fi in vreo biserica.

 husand, on 23rd November 2011, 12:56, said:

Atunci de ce Isus a spus că "nu știe nimeni", în afară de Tatăl?
De ce Isus nu a spus că știe și spiritul sfânt?

(Matei 24:36) . . .Iar ziua și ora aceea nimeni nu le știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.

 dulgherul, on 23rd November 2011, 20:02, said:

Cum explici întrebările de la mesajul 895?

 Eugen3, on 24th November 2011, 14:25, said:

Fiul in discutie nu are cum sa fie Hristos. In Scriptura mai este un fiu, iar despre acela scrie ca nu stie.

2 Tesaloniceni 2:3
Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință, și de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării,

1 Corinteni 2

   7Noi propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică și ținută ascunsă, pe care o rînduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci,

    8și pe care n'a cunoscut -o niciunul din fruntașii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut -o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.

'zexelica' date='24th November 2011, 17:01' post='10727708'
Fiul in discutie nu are cum sa fie Hristos. In Scriptura mai este un fiu, iar despre acela scrie ca nu stie.

-------------------------------

Voi ceilalți, care postați sau citiți acest subiect, ce părere aveți?  
Cine este "Fiul" menționat de Isus în următorul verset?  
Isus vorbea despre el sau despre altcineva, cum afirmă Zexe?

(Matei 24:36) . . .Iar ziua și ora aceea nimeni nu le știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.

 Eugen3, on 24th November 2011, 12:25, said:

Mă Genule,
Unde era Duhul și cu cine, cînd Iisus era pe pămînt?

 Eugen3, on 24th November 2011, 17:12, said:

e clar ca Fiul este Isus

 catalinman, on 24th November 2011, 20:00, said:

Fiul este inceputul si sfarsitul, stimabile. Nu are cum sa fie Hristos in discutie. Vagabondul de satan este in discutie, ca ala nu are acces la intelepciunea lui Dumnezeu.