Originea românilor - partea II

Eu am pus problema cartierului foarte vechi din Constantinopol, „Blachernae” și de ce Brezeanu nu pomenește de el. Ai ocolit-o prea mult cu marea ta competență științifică.

Unui conducător gepid creștin i-a răspuns Iustinian în limba maternă, o latină cam „stâlcită”, despre o anumită bucată de teritoriu: „dare-o-aș”. Dacă îmi detaliezi unde se găsește această expresie ești prietenul meu.

începe Imperiul Roman Bizantin. Imperiul Roman Dunărean a fost una din cele mai frumoase perioade din istoria noastră. E perioada în care am încercat un provincialism și „regionalism”  al nostru în cadrul Imperiului Roman. Cuvintele „dac”, la început, „vlah” la sfârșit și dup-aia, au încercat să-l susțină. Eram romani, dar de un fel particular.

Toată perioada se regăsește în Istoria... Românilor a lui Iorga.

Ti-am dat trei ipoteze in care slavismele ar fi putut veni direct din substrat:
- Poate ca a fost o expansiune brusca a limbii române, incepand cu sec. al X-lea, vectorul fiind regatului Arpadian maghiar, in dauna comunitatilor slave (si altele de anvergura mai mica).
- Poate ca a fost o expansiune lenta a limbii române in dauna comunitatilor slave. Poate ca românizarea slavilor din mileniul al II-lea a fost mai eficienta decat romanizarea populatiilor balcanice din timpul Imperiului Roman.
- Exista teoriile lui Safarik, impartasita de Niederle, si mai nou Alinei, in care tracii/dacii/getii au fost protoslavi...

2% fiind ponderea numelor dacice preluate in familiile mixte ori dacice-romanizate, in orasele din dacia, dupa inscriptiile epitaf descoperite pana in prezent.

In rom^na avem: dragoste, iubire, tin la ea, imi place de ea, a indragi, o doresc, o vreau, etc.

de ce in Limba Romana pe care o vorbiti voi la nord, a ramas un cuvint esential in vietiile noastre cotidiene, adica adverbul "DA", in forma lui slava?

Poate pentru că această chestiune nu este relevantă?! Vezi că și cu privire la acest aspect am întrebat câte ceva crucial și nu am primit răspuns.
În mod sigur, nu în arhivele grecilor care nu aveau un semn special pentru "ș" (nu există vreo literă "șigma" ci numai "sigma" ) și nici în cele în latină.
Astfel de legende urbane nu sunt nici măcar distractive, iar interpretarea lui "o" ca pronume aton (la o dată la care el ar trebuit încă să semene a "illa" e cam la fel de ridicolă precum interpretarea lui "(u)l" din "Cerbula" pe post de articol determinativ, nu mai vorbesc de sintaxa complet trasă de păr a expresiei și care ar trebui să ridice semne de întrebare în ceea ce privește interpretarea oricărei persoane cu un minim simț critic funcțional.

Am niste intrebari generle pentru aceia care se intampla sa aiba cunostiinte despre asa ceva.

Cu totii cunoastem plugusorul:

"S'a sculat mai an
Bãdica Traian [Troian?]
Si-a încãlecat
Pe-un cal învãtat,

Cu numele de Graur,
Cu seaua de aur,
Cu frâu de mãtasã,
Cât vita de groasã."

1. Personajul Troian/Traian este o adaugire recenta sau folclor autentic anterior momentului in care latinitatea rom^nilor a fost redescoperita?

2. Mai apare altundeva in folclorul vechi acest personaj si-n ce context?

3. Care este etimologia substantivului comun "troian"? Exista vreo legatura cu personajul pomenit? [valul lui Traian/Troian? troian? you know]

4. Exista in folclorul [a/megleno]rom^nilor vreo referire a stramutarii lor administrative d catre regii unguri din Pannonia/Illyricum in Transilvania? Ceva la modul existentei traditiilor despre descalecatorii legendari Negru Voda / Bogdan?

Stiu, sunt intrebari de lenes si la fel stiu ca probabil as putea sa gasesc raspunsuri la intrebarile astea la biblioteca dar consider ca puterea Internetului [daca exista vreuna] este in special in a usura accesul la informatii, discernamantul fiecaruia fiind singurul care poate tria gradul lor de relevanta. Asadar, daca cineva a studiat deja aceasta problema [daca este intr-adevar o problema] ar putea sa ne ajute pe noi ceilalti, ignorantii, sa stim macar unde sa cautam.

Multumesc

Numelui și identității personajului legendar Troian / Traian îi dedică un studiu Bogdan Petriceicu-Hasdeu.

Sunt citate mai întâi pasaje mitologice din manuscrise paleoslave. Unul este din secolul al XII-lea:

“pe Troian, pe Hârș, pe Veles, pe Perun, și-au făcut zei, în dracii cei răi credeau”

Alte pasaje, dintr-un manuscris din secolul al XVI-lea:

“… închipuindu-și mulți zei: Perun și Hors, Dîiu și Troian, și alți mulți…”

“…Perun, la eleni, Hors, la Cipru, iar Troian fusese împărat la Roma…”

Ambele manuscrise sunt de origine bulgară.

Memoria unui “împărat Troian” e păstrată în legende bulgare și sârbe. “Valul lui Traian” se întinde din România până în Rusia sudică, unde există legenda că fondatorul construcției ar fi”Troian, împărat râmlenesc”. Arheologul rus Kotliarewskz trage concluzia că zeul Troian poate reprezenta divinizarea,  de către slavii sudici, a împăratului Traian.

În tradiția sârbă, după constatarea lui Jirecek,Troian este “un monstru cu trei capete sau cu niște urechi de țap”.

Hasdeu este însă circumspect în ceea ce privește prezența lui Troian - “bădica Troian” - în folclorul de iarnă românesc ( Plugușorul cu textul “S-a sculat mai an / Bădica Troian”  ) :

“Acest Troian ni s-ar fi părut o simplă mistificațiune din partea lui Alecsandri, dacă nu l-am regăsi în excelenta colecție de Plugușoare a d-lui Ghibănescu […] Dar în alte trei Plugușoare din aceeași colecțiune Troian este înlocuit prin “Machedon Împărat” sau “Alexandru Împărat”, iar într-unul prin “Sfântul Vasile”, ceea ce ne face a crede că și dânsul nu este adevărat poporan, ci numai cărturăresc, datorit popilor sau dascălilor de prin sate.”

Totuși , după Hasdeu

“La români memoria lui Troian nu se învăța în școală, ci a fost totdeauna viuă în tradițiunea poporului.”

“Troian” ar fi preluat de slavi de la români, care au păstrat amintirea împăratului roman.

***

Cred că e posibil ca “Traian” din folclorul nostru de iarnă să fie numele unui zeu corespunzând celtibericului Taranis, irlandezului Tuireann și lui Thor din mitologia nordică ( vezi PIE *taron ).

Plugușorul ne spune ca Traian s-a apucat de arat într-o zi de joi.
“S-a apucat într-o joi
Cu plug cu doisprezece boi.”

Joi este ziua lui Thor - “Thursday”.

Cred că nu e o coincidență de dragul rimei - și ar putea fi un fapt în favoarea autenticității - contestate de Hasdeu - a Plugușorului lui Alecsandri.

E posibil ca numele acestui zeu să fi fost influențat de cel al împăratului Traian ; poate și de cuvântul “troian” - însemnând “drum de piatră” ( dar fără legătură cu împăratul Traian, provenind din PIE *trag(’)h-, *dh-   - din care provine și “tract” )  sau “morman” ( de zăpadă, de obicei ).

Zeul Troian, dacă este zeul numit de celtiberi Taranis, de hittiți Tarhunt și de scandinavi Thor, ar trebui să corespundă slavului Perun (  zeu al tunetului ) .

Pasajul citat de Hasdeu îl prezintă însă pe Troian ca pe alt zeu decât Perun. Dacă Troian este un zeu al tunetului (cf. Taranis, Thor ) , el -foarte probabil - nu este la origine un zeu slav.

***

În Plugușorul cu “bădica Traian” , un element de interes îl constituie numele calului său:

“Și-a încălecat
Pe-un cal învățat

Cu numele  Graur,
Cu șeaua de aur”

Cred că “Graur” - o formă probabil deformată a cuvântului originar- ar putea avea aceeași origine ca și numele lui Greuceanu , eroul din basm.
   Probabil PIE ĝhrē- “a străluci”.

Serios amu, nu cred că teoria are vreun fundament real. Să nu uităm că ea aparține lui Szafarik, iar de la el până în prezent știința a crescut, bat-o vina! Un Ivănescu, un Rosetti, un Gheție, un Ariton Vraciu...nu sunt studii relevante în problema de față?

Întrebarea era „unde este consemnată acea exprimare neinteligibilă pentru curtenii de limbă greacă?”. Răspunsul este „nu știu, dar eu sunt mitic gargargiu, care dau din gură ca o mieliță stricată”. Și bineînțeles „am și spirit de gașcă cu „prătenii” (Stelian Brezeanu)” ca orice mitic.

Nu amestec Safarik (un romantic Herderian) cu Mario Alinei, o somitate in per-review-ului istoricilor din prezent. Aici ai dreptate. Dar si unul, si altul, pornesc de la aceeasi ipoteza: dacii/getii/tracii au fost protoslavi.

Primele două puncte nu le înțeleg și oricum nu cred că ar justifica o ipotetică trecere din fondul autohton în slavă și din slavă în română... După ceea ce a arătat mdionis, cred acum că nici etimologia latină a lui iubi nu stă în picioare. Dacă tot e slav, vreau să mai spun ceva. Istoricul David Prodan explica existența unei asemenea influențe (ex. vocativul feminin de origine slavă în -o) prin faptul că femeile slave, fiind foarte frumoase, au fost tare îndrăgite de autohtoni, de unde căsătoriile mixte și tot ce a urmat. Poate din această cauză am moștenit cuvinte slave ca drag și a iubi. Oricum, cercetările continuă

Întrebările erau altele, iar dumneata ai propus din nou aici o diversiune jalnică combinată cu atacuri la persoană. Și mai ai tupeul să vorbești de "mitici" în condițiile în care de trei mesaje practici aceste procedee cu consecvență. Cum vrei dumneata, însă pe mine m-ai pierdut definitiv ca interlocutor.

prin faptul că femeile slave, fiind foarte frumoase, au fost tare îndrăgite de autohtoni, de unde căsătoriile mixte și tot ce a urmat. Poate din această cauză am moștenit cuvinte slave ca drag și a iubi. Oricum, cercetările continuă

Un etruscolog care îi consideră pe maghiari frați cu etruscii și pe traci frați cu slavii? Cam dubios... Nu am mai citit așa ceva până acum și, cum am spus, prefer teoriile românilor Simenschi și Ivănescu când vine vorba de indoeuropenistică.

Nu înțeleg și pace! Aiasta însămnează că dumneata, urmașul lui Decebal, protoslavul (bată-l vina!), ești văr cu Lavrenti Beria? Să avem pardon, cred că autorul teoriei are o capacitate imaginativă extraordinară...