Sign In
Create Account
This topic is locked
Back to top |
Neurochirurgie minim invazivă
"Primum non nocere" este ideea ce a deschis drumul medicinei spre minim invaziv. Avansul tehnologic extraordinar din ultimele decenii a permis dezvoltarea tuturor domeniilor medicinei. Microscopul operator, neuronavigația, tehnicile anestezice avansate permit intervenții chirurgicale tot mai precise, tot mai sigure. Neurochirurgia minim invazivă, sau prin "gaura cheii", oferă pacienților posibilitatea de a se opera cu riscuri minime, fie ele neurologice, infecțioase, medicale sau estetice. www.neurohope.ro |
Originea românilor - partea II
Last Updated: Nov 04 2010 12:21, Started by
Courage
, Sep 30 2009 12:43
·
0
0
#595
Posted 22 November 2009 - 22:47
|
Însă în lipsa informațiilor corecte/complete și a asimilării metodelor specifice domeniului, Știam tot ce ai scris tu până acum. Și „rămâne cum am stabilit”. Scoate acum „asul din mânecă”.
Contraexemple sunt cu duiumul, nici nu mă obosesc să argumentez împotriva lui "de obicei", am să te las pe dumneata să afli ce înseamnă "țigan" în limba acestei etnii sau "fin[land]ez" pe limba lor; când afli ne informezi și pe noi. Caută citatul evocat de mine din Iorga, dacă te pretinzi mare „savant”. Este practic ultima lui luare de poziție. Omul a evoluat odată cu secolul lui, i-a preluat și limitele acelui secol. Zmedeu zicea ceva despre contactul romano-german care a prilejuit după părerea mea (re)preluarea de către acei romani, care au fost strămoșii noștri, a acelei denumiri particularizante între romani de „vlahi/valahi”. Roagă-l să-ți repete.
Ați adus în discuție cuvântul iubire. Explicația lui prin slavă stă sub semnul relativității, nu luați de bun tot ce zice dicționarul (vezi de exemplu așa-zisele maghiarisme, dar și turcismele). Există câteva explicații neacceptate încă: s-ar părea că e element autohton, de unde l-a preluat Ulfila când a tradus Biblia în gotă (Găleșanu susține această teorie în studiul la Biblia Gotică). Edited by Diogene, 22 November 2009 - 22:48. |
#596
Posted 22 November 2009 - 23:10
|
Știam tot ce ai scris tu până acum. Și „rămâne cum am stabilit”. Scoate acum „asul din mânecă”. „A iubi” este slavism din substratul autohton. Cu tot respectul, nu există așa ceva. Ori e slavism, ori e din substrat. Sau te-ai gândit cumva că slavii l-ar fi luat din fondul autohton, după care l-ar fi (re)dat limbii române? Edited by Iorest, 22 November 2009 - 23:15. |
#597
Posted 22 November 2009 - 23:29
|
Cu tot respectul, nu există așa ceva. Ori e slavism, ori e din substrat. Sau te-ai gândit cumva că slavii l-ar fi luat din fondul autohton, după care l-ar fi (re)dat limbii române? Cel mai important indiciu asupra originii acestui cuvânt este lipsa lui din aromână. În aromână se foloseste pentru iubită - vrută, iubire - vreri, iubit - vrutu, a iubi - voiu. Se pare că a iubi lipsea din RPC  deci este un imprumut din slavă.
|
#598
Posted 22 November 2009 - 23:43
|
Cel mai important indiciu asupra originii acestui cuvânt este lipsa lui din aromână. În aromână se foloseste pentru iubită - vrută, iubire - vreri, iubit - vrutu, a iubi - voiu. Se pare că a iubi lipsea din RPC deci este un imprumut din slavă.Da, e un argument, dar nu atât de solid (mă gândesc la toate cuvintele românești cu etimologie necunoscută care nu se regăsesc în dialectele sud-dunărene). Pe de altă parte știm că verbele slave au fost încadrate la conj. a IV-a în limba română. Mă întreb cum s-ar explica goth. liufs și toți confrații săi germanici dacă se susține teoria Găleșanu. Evident, din moment ce nu avem nimic mai bun la îndemână acum, acceptăm explicația din liubiti. |
#599
Posted 23 November 2009 - 00:41
|
Cred că deja citatul din Brezeanu răspunde cel puțin parțial anumitor întrebări. Explicația termenului este astăzi practic unanim acceptată de istorici, cu unele mici variațiuni de detaliu care nu afectează tabloul general. Chestiunile foarte generice legate de soarta termenului în lumea occidentală nu cred că au foarte multă legătură cu tematica originii românilor și nu mă voi opri asupra lor. De interes ar putea fi eventual chestiunea propusă aici: Tot Stelian Brezeanu spune: [...]locul și momentul preluării de către bizantini a etnonimului de la slavii de sud nu au fost precizate de cercetarea istorică și filologică, În privința locului, este logic să ne oprim atenția asupra unei regiuni în care grecii, romanicii și slavii au venit în atingere și au practicat bilingvismul sau chiar trilingvismul. Această regiune nu putea fi decât Macedonia meridională și nordul Greciei, unde cele trei etnii au conviețuit pe parcursul Veacului de Mijloc. În plus, în Macedonia meridională existau și două centre importante de cultură - Thessalonicul și muntele Athos - prin care etnonimul blachos a putut fi asimilat orizontului lingvistico-cultural al lumii bizantine. În ceea ce privește momentul, el este legat de începutul recuceririi bizantine a peninsulei, după invazia slavă din veacul al VII-lea, sub împărații isaurieni din secolul al VIII-lea, care au recuperat Macedonia meridională și Grecia de la slavi. Mențiunea vlachorynchinilor în Povestirea istorică a mănăstirii Kastamonitu, care leagă evenimentele din notă de epoca iconoclastă, așadar de secolele VIII-IX, este o confirmare a acestei ipoteze. Să amintim aici și informația de primă însemnătate din Viața Sf. Metodiu, legată de trimiterea de către împăratul Mihail III, la 863, a lui Chiril și Metodiu în Moravia Mare pentru creștinarea slavilor. Cu acest prilej, împăratul afirmă că grecii din Thessalonic sunt cunoscători ai limbii slave, condiție indispensabilă ca etimonul să fie asimilat de către bizantini. În secolele următoare, etnonimul circulă multă vreme la nivelul vorbirii populare grecești, în vreme ce lumea savantă preferă etnonimul Romanoi (Constantin Porphyrogenitus), ori forme arhaizante ca daci, bessi, misieni și pannoni. În sfârșit, alții utilizează, în paralel, atât formele arhaizante cât și etnonimul nou blachoi (Kekaumenos, N. Choniates și alții) Pe lângă spusele lui Brezeanu, ar mai fi de adăugat că tot în perioada respectivă se definitivează poporul român ca neam distinct de vechii romani și deci se creează necesitatea unei denumiri etnice noi, care să reprezinte mai fidel romanitatea dunăreană nouă și distinctă față de cea veche. Pentru pătura cultă, această necesitate nu există fiindcă dispuneau de denumiri arhaizante sau extrase din geografie, însă pentru oamenii de rând, era important să folosească o denumire specifică pentru acei romanici cu care ei veneau nemijlocit în contact în această parte a Europei. Cred că răspunsul la întrebările formulate nu poate fi prea departe de ceea ce am prezentat mai sus. Raspunsurile tale sunt in mare masura lamuritoare. Merci. |
#600
Posted 23 November 2009 - 01:09
|
ceea ce corespunde cu migrarea slavilor in vestul peninsulei balcanice, fieful stra-rom^nilor in sec 9-lea, situatie in care-i gaseste pe rom^ni ungurii, care-i folosesc in constructia propriului lor stat. Sa nu uitam si relatarea lui Kekaumenos care ne vorbeste de rolul bizantinilor in a-i dizloca pe rom^ni si modul partinitor al lui C.Porfirogenetul fata de slavii dizlocatori de rom^ni. 1. mi-ai aruncat in carca aberatiile altora. 2. mi-ai aruncat in carca propriile tale aberatii. 3. mistourile ieftine asupra parerilor unor savanti, precum Walther Pohl, fara suparare, nu-ti aduc respect. Walther Pohl, cat si toti ceilalti care au scris Regna and gentes (ti-o recomand sa o cumperi, o poti gasi la raft la Indigo/Chapters), cam dau tonul la cantec scolii de la Toronto. Personal, nu ma intereseaza ca sunt zeci (nu stiu de unde scoti tu sute) de definitii ale etnicitatii, de-a lungul deceniilor, ci ma intereseaza noile concepte, metodologii. Ca orice stiinta, istoria evolueaza... La fel nu poti considera off-topic excluderea etniilor din discutia noastra. Etnille s-au frecat, s-au disociat, s-au coagulat, s-au incaierat, deci sunt un cadru indispensabil al studiului istoriei. Doar daca vrei sa discutam despre istoria uneltelor de fierarie, sau despre istoria gustului amar, da, acolo le putem exclude... PS. Am o varsta si o cariera care nu-mi permit sa pierd timpul, cu jocuri adolescentine "de-a conturile", pe vreun forum oarecare....Vin din placere sa stau de vorba deorece ma pasioneaza. Iar apoi ne-am format de-a lungul anilor o comunitate virtuala cu care putem impartasi niste idei. Bineinteles, cu exceptia idiotilor...Doar nu-ti inchipui ca ma intereseaza aberatiile lui Tihomir et comp...
Dar pentru că românii au fost obligați să trăiască într-un mediu anglofon la calculatoare și pe internet, unii nu au mai socotit necesar să folosească românescul "anulează", pentru că asta ar fi însemnat să explice tot timpul că acel "anulează" se referă la "cancel", cuvîntul arhicunoscut din "lingua franca" prezentă pe marea majoritate a calculatoarelor românești (care probabil că încă mai vin cu Windows în engleză atunci cînd sînt cumpărate).  ceva mai abracadabrant ca al IT-istilor, dar uite ca nu a iesit din cadrul comunitatii lor. Mass-media a influentat massele dupa numai 20 de ani, atunci cum sa nu fi influentat biserica prin limba sa liturgica (insusi "limba liturgica" spune ceva, si anume ca trebuie sa te rogi numai in limba aia, altfel nu te aude Dumnezeu) de-alungul secolelor...
Mă mir că biserica ortodoxă este socotită un factor principal de slavizare a limbii române, iar biserica catolică nu este pusă în aceeași situație pentru polonezi sau unguri, popoare ale căror limbi nu s-au latinizat în mod substanțial. Cred că reputația asta de slavizantă i se trage bisericii ortodoxe tot de la latiniști, dintre care unii fiind ierarhi catolici "loveau" astfel în concurență. Probabil că s-ar fi spus despre ea că a fost și "grecizantă", dacă catolicii români nu ar fi de fapt greco-catolici.
=========================================== Părăsiți, odată cu retragerea romană a administrației și legiunilor romane de către împăratul Aurelian (271-275), am rămas "În calea răutăților", călcați de popoarele migratoare euro-asiatice și, apoi, înconjurați din toate părțile de marea masă a neamurilor slave și slavizate.
Cu tot respectul, nu există așa ceva. Ori e slavism, ori e din substrat. Sau te-ai gândit cumva că slavii l-ar fi luat din fondul autohton, după care l-ar fi (re)dat limbii române? Poate ca a fost o expansiune brusca a limbii române, in mileniul al II-lea, pe actualul teritoriu al României, in dauna unor comunitati slave. Poate ca procesul de românizare al mileniului II a fost mai eficient decat romanizarea balcanilor de pe vremea Imperiului Roman. Asta ar explica imprumuturile din vocabular (la fel si cele fonologice sau morfologice), care existau bine mersi la populatiile romanesti. Cuvintele se schimba doar cand exista motive bine intemeiate: tehnologii noi, imprumuturile din alte limbi ale unor cuvinte care descriu mai eficient unele aspecte/stari/emotii, etc. Ori, dupa cum spun altii (Safarik, Alinei), tracii/dacii au fost protoslavi...Deci. cu tot respectul, de unde pana ai siguranta asta ca "nu exista asa ceva"? Edited by Fabris, 23 November 2009 - 01:39. |
#601
Posted 23 November 2009 - 02:28
|
Știam tot ce ai scris tu până acum. Cu atât mai bine: dacă știi, atunci poate nu te mai ascunzi după cuvinte pompoase și propui un parcurs lingvistic/istoric acceptabil conform foneticii istorice a limbilor implicate și atestărilor istorice de care dispunem pentru termenul analizat. Eu ți-am furnizat informația plată și banală cum că forma metatezată din maghiară și greaca bizantinilor presupune cu necesitate un intermediar slav; dacă dumneata ai o părere personală valabilă și ai cunoștință măcar la jumătate de genunchiul broaștei de metodele lingvisticii istorice (cele de care inerent te lovești atunci când analizezi etimologii), atunci ai avut de rezolvat această problemă. Cum ai rezolvat-o? Și cum ai făcut trecerea de la rădăcina etnonimului celtic "volc-" la slavul "vlah" fără a trece prin germanicul "walh-" și necesarele evoluții fonetice preliminare specifice germanicelor? Dumneata pretinzi că ești mai cu moț decât istoricii și lingviștii de profesie care au studiat problema: demonstrează că ale dumitale concluzii au credibilitate. Quote Și „rămâne cum am stabilit”. Eu nu sunt ministru iar dumneata te întreci cu gluma. Quote Eu mă refeream la niște aprecieri statistice cu acel „de-obicei”. Nu se dau simple contraexemple la afirmații statistice (dacă nu ești bâtă în logică și știință). Luăm: „țigan”, „neamț”, „grec” „sârb”, „ungur”, „maghiar”, ”bulgar”, „rus”, „turc”, „slovac”, „ucrainean”, „aromân” și calculăm procentele. Nu mă înveți dumneata pe mine cum se fac statisticile, mai curând invers. Enumerarea dumitale este total lipsită de reprezentativitate: cum ai selectat fix doar acele nume, de ce numai în românește și ce crezi că ai putea demonstra cu asta? Etnonimele date străinilor au de regulă ceva de-a face cu populația cărora li se aplică, însă acest ceva nu este neapărat denumirea populației respective în propria limbă. Mai mult, chiar în lista propusă apar cultisme evidente. Oricum ar fi, chiar și fără pretenție de reprezentativitate, ar trebui să îți dai seama că proporția numelor etnice transmise de la alte etnii în românește nu constituie nici pe departe o majoritate zdrobitoare și că pretenția dumitale de a trage concluzii privitoare la numele etnic moștenit al românilor în propria lor limbă pe baza unei distribuții de acest gen este cel puțin aberantă, dealtfel între procedeele de acordare a numelui propriu și numele dat altora există diferențe semnificative. Quote Caută citatul evocat de mine din Iorga, dacă te pretinzi mare „savant”. Este practic ultima lui luare de poziție. Omul a evoluat odată cu secolul lui, i-a preluat și limitele acelui secol. Zmedeu zicea ceva despre contactul romano-german care a prilejuit după părerea mea (re)preluarea de către acei romani, care au fost strămoșii noștri, a acelei denumiri particularizante între romani de „vlahi/valahi”. Roagă-l să-ți repete. Eu nu pretind nimic despre mine, pretind că dumneata spui prostii și că te eschivezi de la răspunsuri cu diversiuni ieftine. Uite, că tot îți plac citatele: "Care este geneza termenului de valachus? Slavii cunoșteau din contactul cu germanii sensul general al cuvântului care și-a făcut prima apariție în scris, în evul mediu, în biografia lui Metodie.[...] doar o pătură cultă, capabilă să-și dea seama atît de asemănările cât și de deosebirile dintre aceste limbi [latină/romanice], a putut aplica românilor denumirea de vlah, termen ce reflectă tocmai elementele romanice comune, dar și pe cele specifice românești. Sarcina le-a fost ușurată de românii înșiși, care nu s-au numit pe ei niciodată altfel decât români (rumâni) [...] Reținem deocamdată din denumirea de valachus următoarele: apariția acestui nume, dat românilor de către străini în evul mediu, marchează sfârșitul etnogenezei române, el exprimă direct caracterul său romanic, conținutul de bază al expresiei fiind cel etnic, la care, în mod excepțional și mult mai târziu, se asociază și alte semnificații, fie religioase, fie social-profesionale" (A. Armbruster) Quote „A iubi” este slavism din substratul autohton. Afirmația aceasta arată cât de mult (nu) ai dumneata habar de legile fonetice istorice românești. |
#602
Posted 23 November 2009 - 07:57
|
Cu tot respectul, nu există așa ceva. Ori e slavism, ori e din substrat. Sau te-ai gândit cumva că slavii l-ar fi luat din fondul autohton, după care l-ar fi (re)dat limbii române? |
#603
Posted 23 November 2009 - 08:42
|
Andras Mocsy, Pannonia and Upper Moesia, London and Boston 1974, http://books.google....A...sy&as_brr=0 Mocsy se citește „moci” și este nume românesc, vine de la „moacă”, „mocan”, Eu nu cred ca Trax, Moesicus, ..., ar indica etnia, ci cel mult ar indica faptul ca respectivii au luptat cu tracii, moesii, ilirii, etc si au invins (ei ori stramosii lor), ba mai mult s-ar putea ca aceste nume sa indice cel mult originea provinciala si nu etnia, adica roman ce locuieste in Iliria. Se cunoaste faptul ca in Dacia au fost asimilati 2 % dintre daci, iar restul au fost goniti in afara provinciei, altii au fost decimati, atii au fost deportati masiv si probabil un anumit procent au ramas sclavi in propria tara. Pe cand romanii accepta ca toti locuitorii Imperiului sa fie cetateni, ma tem ca trecuse cateva secole bune de framantari si razboaie, molime, ...
Cel mai important indiciu asupra originii acestui cuvânt este lipsa lui din aromână. În aromână se foloseste pentru iubită - vrută, iubire - vreri, iubit - vrutu, a iubi - voiu. Se pare că a iubi lipsea din RPC deci este un imprumut din slavă.OARE CHIAR ASA ESTE ?!  IUBI: LAT: iubere vs. libi-libidou Germ: libe http://www.limbalati...o/dictionar.php iuvo, -are, iuvi, iutum vb. a ajuta, a bucura, a face placere iubeo, -ere, iussi, iussum vb. a porunci, a ordona; a sfatui; a declara; a alege; a face, a indemna libenter adv. bucuros, cu placere libentia (lubentia), -ae s.f. placere, bucurie libidinitas, -atis s.f. desfranare libidinor, -ari, -atus sum vb. dep. a se deda placerilor libidinose adv. Desfranat libido, -inis s.f. pofta, dorinta, placere Edited by Cyber-sapiens, 23 November 2009 - 08:50. |
#604
Posted 23 November 2009 - 09:16
|
Ori, dupa cum spun altii (Safarik, Alinei), tracii/dacii au fost protoslavi...Deci. cu tot respectul, de unde pana ai siguranta asta ca "nu exista asa ceva"? Fabris, mă plec cu respect în fața bibliografiei pe care ai parcurs-o, mă plec cu respect în fața dreptului de a-ți da cu părearea, dar te rog să fii rezonabil și să recunoști când ești pe lângă subiect. Eu nu mă refer la chestiuni generale aici, ci la aspecte particulare ale discuției. Era vorba de aberații terminologice gen "slavism din substratul autohton", așa cum la dumneata a fost "slavonă comună". Acestea sunt formulări scăpate din greșeală sau indică o cunoaștere cel mult aproximativă a problemei... Nu mă interesează cauza, îmi place să cred că se discută la un nivel ridicat aici. Eu doar am ținut să rectific. O săptămână bună să aveți! |
|
#605
Posted 23 November 2009 - 09:42
|
Cu atât mai bine: dacă știi, atunci poate nu te mai ascunzi după cuvinte pompoase și propui un parcurs lingvistic/istoric acceptabil conform foneticii istorice a limbilor implicate și atestărilor istorice de care dispunem pentru termenul analizat. În secolul al VI-lea Sirmium-ul - cetatea primordială a românilor - ajunsese sub ocupația gepizilor germanici (înainte fuseseră ostrogoții pe acolo). În Bazinul Dunării de Mijloc începuse să se pună de un stat româno-german pe care Iustinian îl privea cu îngăduință („român” înseamnă pur si simplu român al timpului acela, nu semăna prea mult cu românii de azi, era doar un strămoș la nostru). Unui conducător gepid creștin i-a răspuns Iustinian în limba maternă, o latină cam „stâlcită”, despre o anumită bucată de teritoriu: „dare-o-aș”. Dacă îmi detaliezi unde se găsește această expresie ești prietenul meu. Din păcate, imediat după moartea lui Iustinian, grecii au orientat avarii peste localnicii „trădători” din Bazinul Dunării. Următorul care care i-a favorizat pe latinofoni a fost Phocas. La moarte lui se sfârșește Imperiul Roman Dunărean (care a început practic cu organizatorul Aurelian), și începe Imperiul Roman Bizantin. Imperiul Roman Dunărean a fost una din cele mai frumoase perioade din istoria noastră. E perioada în care am încercat un provincialism și „regionalism” al nostru în cadrul Imperiului Roman. Cuvintele „dac”, la început, „vlah” la sfârșit și dup-aia, au încercat să-l susțină. Eram romani, dar de un fel particular. Toată perioada se regăsește în Istoria... Românilor a lui Iorga. Iorga a scris lucruri amestecate, a crezut în fantasma continuității daco-romane, dar a înțeles să nu ignore adevărul, adică a preferat să fie eclectic, dar nu scârbos și mincinos, ca Stelian Brezeanu, un pupător de funduri slavo-grecești din aceia pe care îi detestă Eminescu în cunoscutele lui versuri.. Edited by Diogene, 23 November 2009 - 09:54. |
#606
Posted 23 November 2009 - 09:45
|
Fabris, mă plec cu respect în fața bibliografiei pe care ai parcurs-o, mă plec cu respect în fața dreptului de a-ți da cu părearea, dar te rog să fii rezonabil și să recunoști când ești pe lângă subiect. Eu nu mă refer la chestiuni generale aici, ci la aspecte particulare ale discuției. Era vorba de aberații terminologice gen "slavism din substratul autohton", așa cum la dumneata a fost "slavonă comună". Acestea sunt formulări scăpate din greșeală sau indică o cunoaștere cel mult aproximativă a problemei... Nu mă interesează cauza, îmi place să cred că se discută la un nivel ridicat aici. Eu doar am ținut să rectific. O săptămână bună să aveți! Ce poate sa inteleaga tot amatorul din textul asta al tau, citez "[...]Ori e slavism, ori e din substrat. Sau te-ai gândit cumva că slavii l-ar fi luat din fondul autohton, după care l-ar fi (re)dat limbii române?" Uite asta inteleg eu: pai daca vine din limba slava, atunci nu poate fi din substrat... Altceva, vezi ca o cam faci pe desteptul...Trimiterile ex cathedra, perspectivele dihotomice - tu, maestrul, iar eu, amatorul ignar, ma obosesc. Asa ca, cruta-ma....Nu sunt nici istoric si nici lingvist. Edited by Fabris, 23 November 2009 - 10:14. |
#607
Posted 23 November 2009 - 09:59
|
Slavii (înainte de marile năvăliri care au derutat ansamblurile etnice, romană, gotă și hună ei se numeau „daci” și geți”) au fost authtonii majoritari în România de azi până după anul 900. Din păcate nu li se mai văd urmele, numărul blondelor superbe este destul de mic. Un motiv pentru care nu prea voi mai scrie aici este faptul că nu îmi place să bat apa în piuă. Nu voi reveni cu repetare predicii, aștept oarece evoluții în discuții. O ilustrare perfectă a ceea ce am spus mai sus "[...], pretind că dumneata spui prostii și că te eschivezi de la răspunsuri cu diversiuni ieftine". Când vei reveni, nu repeta predicile și încearcă să evoluezi către a răspunde întrebărilor și criticilor de substanță. Cyber-sapiens said: Se cunoaste faptul ca in Dacia au fost asimilati 2 % dintre daci, iar restul au fost goniti in afara provinciei, altii au fost decimati, atii au fost deportati masiv si probabil un anumit procent au ramas sclavi in propria tara. Dacă nu îți este cu supărare, de unde cunoști dumneata procentul respectiv? Quote Quote Se pare că a iubi lipsea din RPC deci este un imprumut din slavă. OARE CHIAR ASA ESTE ?! IUBI: LAT: iubere vs. libi-libidou Argumentul lipsei din dialectele sudice nu este crucial ci circumstanțial pentru lipsa termenului din RPC (există termeni latini păstrați doar în unele dialecte și deci prezenți în RPC în pofida răspândirii lor limitate). Însă combinat cu imposibilitatea derivării sale din latină, capătă forță probatoare. Am explicat deja de ce fonetica istorică împiedică net considerarea acestui cuvânt ca un continuator al latinescului "libet"; exact aceleași considerații se aplică lui "iubeo", "libido" dar și unui posibil termen de substrat. Fonetismul termenului spune că este intrat în LR cel mai devreme la data primelor împrumuturi din slavă, iar lipsa lui din dialectele sud-dunărene este un indiciu puternic pentru intrarea sa în DR ulterior despărțirii dialectale. |
#608
Posted 23 November 2009 - 10:29
|
Hai lasa abureala! Te mai si joci cu vanitatea mea.... Vezi ca o cam faci pe desteptul...Trimiterile ex cathedra, perspectivele dihotomice - tu, maestrul, iar eu, amatorul ignar, ma obosesc. Asa ca, cruta-ma....Nu sunt nici istoric si nici lingvist. Ba să-mi fie cu iertare, nu sunt decât un prăpădit de filolog în formare. Pe mine nu m-a deranjat decât aerul de siguranță pe care Domnia ta îl ai când, de fapt, ar trebui să o lași mai moale. Știu că nu e forum filologic, știu că postările mele nu sunt neapărat corecte din punct de vedere filologic, dar când spun ceva, cu siguranță e pentru că o știu nu de pe Wikipedia Iar Domnia ta mă contrazici cu aceeași siguranță...care, parol, mă lasă fără cuvinte!
Ce poate sa inteleaga tot amatorul din textul asta al tau, citez "[...]Ori e slavism, ori e din substrat. Sau te-ai gândit cumva că slavii l-ar fi luat din fondul autohton, după care l-ar fi (re)dat limbii române?" Uite asta inteleg eu: pai daca vine din limba slava, atunci nu poate fi din substrat... Edited by Iorest, 23 November 2009 - 10:30. |
#609
Posted 23 November 2009 - 10:31
|
O ilustrare perfectă a ceea ce am spus mai sus "[...], pretind că dumneata spui prostii și că te eschivezi de la răspunsuri cu diversiuni ieftine". Când vei reveni, nu repeta predicile și încearcă să evoluezi către a răspunde întrebărilor și criticilor de substanță. Dacă nu îți este cu supărare, de unde cunoști dumneata procentul respectiv? OARE CHIAR ASA ESTE ?! IUBI: LAT: iubere vs. libi-libidou Argumentul lipsei din dialectele sudice nu este crucial ci circumstanțial pentru lipsa termenului din RPC (există termeni latini păstrați doar în unele dialecte și deci prezenți în RPC în pofida răspândirii lor limitate). Însă combinat cu imposibilitatea derivării sale din latină, capătă forță probatoare. Am explicat deja de ce fonetica istorică împiedică net considerarea acestui cuvânt ca un continuator al latinescului "libet"; exact aceleași considerații se aplică lui "iubeo", "libido" dar și unui posibil termen de substrat. Fonetismul termenului spune că este intrat în LR cel mai devreme la data primelor împrumuturi din slavă, iar lipsa lui din dialectele sud-dunărene este un indiciu puternic pentru intrarea sa în DR ulterior despărțirii dialectale. 2% fiind ponderea numelor dacice preluate in familiile mixte ori dacice-romanizate, in orasele din dacia, dupa inscriptiile epitaf descoperite pana in prezent. In rom^na avem: dragoste, iubire, tin la ea, imi place de ea, a indragi, o doresc, o vreau, etc. Daca unele limbi utilizeaza alti termeni, ce sa le faci ! http://www.limbalati...o/dictionar.php dilectus, -a, -um adj. iubit, drag diligo, -ere, -lexi, -lectum vb. a iubi, a pretui amabilis, -e adj. placut, vrednic de iubit carus, -a, -um adj. scump (ca pret); (fig.) drag, iubit amans, -tis Part.pr. (v. amo) iubitor caritas, -atis s.f. scumpete; afectiune, iubire; pretuire, stima; caritate, dragoste amor, -oris s.m iubire, dorinta, pasiune pietas, -atis s.f. pietate, sentiment religios; afectiune, iubire Deliciae, -arum s.f. pl. placeri, desfatari; moliciune; fast, lux; dragoste, iubire; desfranare favor, -oris s.m. simpatie, iubire, favoare zelo, -are, -avi, -atum si zelor, -ari, -atus sum vb. A iubi cu ardoare; a fi partizan inflacarat diligo, -ere, -lexi, -lectum vb. a iubi, a pretui amo, -are, -avi, -atum vb. a iubi; a gasi bun; a fi pe plac adamo, -are, -avi, -atum vb. a indragi; a se indragosti placeo, -ere, -ui, -itum vb. a placea complaceo, -ere, -ui vb. a placea foarte mult collibet, -ere, -uit (collibitum est) vb. impers. a placea, a avea pofta cupidus, -a, -um adj. doritor, avid; devotat studiosus, -a, -um adj. silitor, staruitor, zelos; doritor, pasionat votivus, -a, -um adj. votiv, fagaduit zeilor; dorit, placut doleo, -ere, -ui, -itum vb. a suferi; a simti durerea desideratio, -onis s.f. dorinta curiositas, -atis s.f. dorinta de a sti; curiozitate lucricupido, -inis s.f. dorinta de castig cupiditas, -atis s.f. dorinta mare, pofta, lacomie, pasiune aviditas, -atis s.f. lacomie, pofta, dorinta aprinsa libido, -inis s.f. pofta, dorinta, placere lubido (libido), -inis s.f. pofta, dorinta, placere sitis, -is s.f. sete, uscaciune; (fig.) dorinta fierbinte de voluntas, -atis s.f. vointa, dorinta; intentie, plan amor, -oris s.m iubire, dorinta, pasiune appetitus, -us s.m. dorinta, pofta; inclinatie stomachus, -i s.m. stomac; pofta, dorinta; suparare, furie optatum, -i s.n. dorinta placitum, -i s.n. dorinta, placere, hotarare; principiu, decret desiderium, -ii s.n. dorinta; dragoste, dor votum, -i s.n. fagaduinta facuta zeilor; rugaciune; dorinta studium, -ii s.n. ocupatie staruitoare, indeletnicire, dorinta, zel; devotament, atasament; invatatura, stiinta, studiu PS: Chiar rusii spun "DARAGOI tavarashi" si nu DRAGOI ... 
Edited by Cyber-sapiens, 23 November 2009 - 10:47. |
|
#611
Posted 23 November 2009 - 11:07
|
aici se afla niste imagini foarte interesante cu "romani" din perioada in discutie. (de ex.- daci din sec. VI sau voievodul Ioan de la Cenad - anul 1100) Am văzut imagini de la Corbii de Piatră pe site-ul indicat de Vlachus. Nu știu multe lucruri despre bisericile rupestre, dar îmi amintesc că în zona Buzăului existau chiar inscripții care încă nu fuseseră descifrate. Știe cineva despre vreo cercetare în această direcție? Sau nu interesează pe nimeni studierea științifică a acestor relicte? Că eu personal nu am auzit de vreo studiere amănunțită a lor. |
#612
Posted 23 November 2009 - 11:10
|
[...]nu sunt decât un prăpădit de filolog în formare [...]
Evident că despre asta era vorba, dacă e slavism nu are cum să fie din substrat. - Poate ca a fost o expansiune brusca a limbii române, incepand cu sec. al X-lea, vectorul fiind regatului Arpadian maghiar, in dauna comunitatilor slave (si altele de anvergura mai mica). - Poate ca a fost o expansiune lenta a limbii române in dauna comunitatilor slave. Poate ca românizarea slavilor din mileniul al II-lea a fost mai eficienta decat romanizarea populatiilor balcanice din timpul Imperiului Roman. - Exista teoriile lui Safarik, impartasita de Niederle, si mai nou Alinei, in care tracii/dacii/getii au fost protoslavi... Edited by Fabris, 23 November 2009 - 11:11. |
Anunturi
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users
-
- Change Theme
- English
- Mark Community Read
- Termene & conditii
- Confidentialitate
- Consimtamant
- Cookies
- Help
© 2001-2024 Softpedia. All rights reserved. Softpedia® and the Softpedia logo are registered trademarks of SoftNews Net SRL.
Ora implicita a Forumului Softpedia este ora standard a Romaniei (GMT+2). Mai multe informatii →
⚠ Postarile afisate pe Forumul Softpedia reprezinta o opinie subiectiva a membrilor care le-au publicat si nu a SoftNews Net SRL.