Dependența emoțională

Dependența emoțională ["Vai de omul care isi pune inima in alt om" - Solomon, "Inapoia Mea Satano", "Cine nu urăște pe tatăl și pe mama sa, nu sunt demni de Mine" - Isus Christos, "Dumnezeu să te ferească de dragostea parintească" (evident cea ipocrită) - Mircea Dinescu]

Atasamentul emotional ajută puiul de maimuță să stea agățat strașnic de pieptul mamei maimuță, ceea ce e vital pentru supraviețuirea lui. Altfel, ar cădea din varful copacului și ar fi păpat de lei. Dependența emoțională e cu atât mai crâncenă, cu cât puiul, copilul, soția, soțul, se percep mai neputincioși material (criza economica a dus in 2009 la scaderea numarului divorturilor in cuplurile in care ambii produc, si la cresterea divorturilor in cuplurile unde unul din soți nu produce).

Forma arhaica a atașamentului emoțional prelungita la varsta adulta se numeste DEPENDENȚĂ EMOȚIONALĂ. Cauza ei, imaturitatea sistemului nervos, educatie incorecta, lipsa iubirii parentale (copilul se agata de parinti cu atat mai puternic, cu cat este iubit mai putin si este mai imatur, cu o conditie, sa nu fie agresat fizic si verbal prea intens).

Atașamentul emoțional apare in mod normal in orice relație. Este fireasca suferinta in cazul divortului, atunci cand atasamentul se rupe. Nu e normala dependenta, cea care duce la sinucidere, la santaj emotional, la crima, la depresie. Dependenta emotionala in cuplu nu e altceva decat proiectia dependentei emotionale de parintii mentali in partener. Vreti un partener care sa nu fie gelos? Care sa va dea libertate de miscare, de alegere? Alegeti unul care a fost iubit de parintii lui si e inteligent emotional. Insa, acesti oameni sunt LIBERI la randul lor. Nu pot fi mintiti, santajati, manipulati, sedusi, nu cad prada "ispitelor" care au la baza sex si valori materiale, ci sunt foarte receptivi la sentimentele autentice. Daca nu puteti avea sentimente autentice fata de altii, nu veti avea un partener de viata cu sentimente autentice fata de voi. Sunteti un om slab, veti avea alaturi un om slab, manipulativ, sau care se lasa manipulat, cumparat, "mituit", santajat.

Dependenții emoționali sunt excesiv de geloși, invidioși și nu au pace decât in prezența persoanelor care le pot exploata dependența fără scrupule. Există și dependență de obiecte, bani, sex, copii. Golul din suflet, lipsa de D-zeu, trebuieste mereu umpluta pentru a se obține un confort constant. Desigur, și oamenii normali muncesc, își satisfac nevoile, dorințele, însă dependenții fac colecție de persoane, obiecte, bani, in cantități anormale si tot nu se simt fericiti. Dependenții care nu au capacitatea fizicia, mentala, de a-și satisface dependențele, devin depresivi și in cele din urma, epuizați la extrem, se pot sinucide. Mai exista desigur, dependența de sex (mai ales la bărbați), de copii (la femei). De curand am vazut un caz al unei femei care avea proprii copii, insa avea nevoie rapida de inca unul, asa ca a atras (de pe internet) in casa sa, o femeie gravida, pe care a ucis-o si i-a spintecat burta pentru a-i scoate copilul. Cazul e totusi discutabil, ori a fost dependenta de copii, ori o inversiune afectiva, femeia criminala ajungand sa urasca copiii si maternitatea pentru ca ea insasi a procreat din motive egoiste (copiii se fac din dragoste pentru partener, in urma unei decizii luata de comun acord).

Dependenții sunt plini de viclenie si nu țin seamna de sentimentele si nevoile celorlalti. Un barbat minte o femeie ca o iubeste, pentru a se putea culca cu ea, o femeie minte un barbat ca il iubeste pentru a avea copilul lui, dupa care ramane surprinsa ca barbatul o paraseste. Cand iubesti, ții cont daca și celalalt iubește, pentru ca menirea barbatului nu e neaparat de a deveni magarul femeii dependenta de inmulțirea iepureasca, așa cum nici femeia care place unui barbat nu e musai menita sa devina obiectul lui sexual. Sentimentele pe care le traiesc dependenții nu sunt autentice, ci parazite, ca urmare a unor frustrari si traume din copilarie, ca urmare a unor proiectii (toti barbatii e porci, numai ăsta e bun, toate femeile e curve, numai asta  nu e, toti oamenii sunt rai ca tata, sau ca mama, etc).

Un caz clar de dependență a fost Cain, din Geneza. Dependent de iubirea parentala (respectiv a lui D-zeu), cand parintele divin a facut diferenta intre cei doi frati Cain si Abel, Cain a devenit gelos apoi si-a ucis fratele. Dar la fel de bine putea sa se sinucida. A ales insa calea de a ucide obiectul geloziei (gelozia e invidie pe persoane), devenind pribeag pe pamant, adica om fara pace, fara liniste, asa cum sunt de fapt dependenții emoționali. Dependența poate deveni atat de grava, incat persoana nu-și mai lasa partenerul sa plece din casa, pentru ca nu poate ramane singura in casa nici o clipa. Aici se vede regresia la straturi emotionale arhaice, de bebeluș. Dependența merge mână în mână cu sentimentul scăzut al valorii de sine (sentiment parazit, venit din copilarie, datorita faptului ca parintii au iubit conditionat sau deloc). Un copil are valoare intrinseca, prin el insusi, nu trebuie sa faca ceva anume pentru a fi iubit. Dependentii nu au fost copii iubiti neconditionat. Desigur, concura si structura slaba a omului, inteligenta emotionala scazuta, psihic slab, imatur.

Cum se scapa de dependenta emotionala in general. Prin psihoterapie cu un psihoterapeut competent (cu autoritate, cu viata personala OK), cand are loc o reparentare, o largire a campului de constienta, si concomitent prin rezolvarea problemelor sociale si materiale personale (pilonul 1, job, cariera, vezi pagina 1 a site-ului). Psihoterapia nu e un mod de viata. Degeaba face pacientul psihoterapie 3 ani, si in acest timp nimic pentru viata sa personala. Un psihoterapeut care accepta ca pacientii lui sa devina dependenti de el emotional si sa nu faca nimic pentru viata lor personala, e un sarlatan. In timpul psihoterapiei, terapeutul transmite non verbal pacientului sau mesajul "sunt un om liber de dependențe, stăpân pe mine". Omul cocârjat de dependențe, nu poate terapia, pentru că pacientul îl simte ca pe un om slab, dependent. De exemplu libidinoșii nici nu trebuie să scoată o vorbă pe gură ca să-și transmită dependența, ei o fac foarte bine prin priviri, prin postura corporală, prin frecatul mâinilor de nerăbdare. Un terapeut dependent de imaginea de sine, își va desconsidera pacienții. Un terapeut dependent de bani (de puterea oferită de bani), va cere banii pe terapie înaintea ședinței, "Mie sa-mi dați banii inainte, ca la curve"; un terapeut dependent de bani isi intreaba clientii unde lucreaza, daca lucreaza cumva in occident, onorariul va fi 50-100 dolari ora, pentru ca, spune terapeutul nostru autohton, el terapiaza la fel de bine ca in Occident; un terapeut fara autoritate poate spune asa: "Maicatii si lui taicatu le-a placut sa si-o traga, si te-au facut pe tine, acum ce sa-ti fac, acorda-ti singur dreptul la existenta, eu nu pot sa ti-l acord" - acest citat este tot dintr-un terapeut autohton, normal ca nu poate sa acorde el dreptul la existenta pacientilor sai patruns fiind de propria importanta; solutia corecta e sa poata oferi acest drept, dar simte si el inconstient ca sta rău la capitolul autoritate, moralitate, dependențe, iubire de oameni, empatie, etc. Daca tot am zis de libidinoși, sa-l menționez pe J. P. care are câte o nevasta in fiecare tara unde a predat Analiza Tranzactionala (el bate spre 70 de ani si nevestele lui sub 30). Precis acest terapeut s-a casatorit de n ori in mai multe țări pentru ca e un om stabil afectiv, lipsit de dependențe sexuale. Ascultarea de parinti se face cu ochii deschisi, la fel si in psihoterapie. E dramatic sa fi avut un parinte lipsit de constiinta de sine si sa platesc un alt "parinte" de imprumut, la fel de lipsit de constiinta. Pentru ca tocmai modelul care mi-l transmite se presupune ca trebuie să mă salveze.

O alta modalitate pentru rezolvarea dependentelor este reparentarea combinata, psihoterapeut, plus parinte spiritual (accesarea divinitatii). Parintele spiritual poate fi D-zeu si comuniunea cu cei care cred in El si au viata OK (conform cu decalogul, de la egal la egal, eu sunt ok - tu esti ok). Spiritual, religios, dependentele reprezinta calcarea primei prorunci din Decalog, "inchinarea" la falsi d-zei, idoli, făcută din vanitate (vanitosii sunt persoanele care alearga dupa lucruri zadarnice, pentru a-si satisface orgoliul hipertrofiat, pentru că se supra-apreciaza, pentru că au complexe de inferioritate sau limite parentale prea laxe; a te considera mai mult decat ce esti, e o cale sigura spre psihoza).

Pentru ca noi oamenii suntem d-zei (conform bibliei) subordonati unui D-zeu Tatal, nu am avea voie sa ne facem alti d-zei  in afara de El si mai apoi de noi insine, asadar, cine isi face inconstient dependente de parinti, partener, femeie, barbat, copii, bani, sex, pozitie, isi va crea false datorii, false obligatii, sentimente parazite, si poate ajunge la o slugarnicie fara margini, numita in analiza tranzactionala, supraadaptare. Astfel putem intelege ceea ce spunea Isus Christos ca cine nu uraste pe mama si pe talal sau si nu-i urmeaza Lui, nu e vrednic de El (si nu e vrednic nici de sine insusi). Asta nu presupune a-ti abandona parintii (pe cei OK), partenerul de viata (pe cel OK), copiii, ci a nu-ti face d-zei din ei mai presus decat tine, ci a-i sluji detasat, a veni in intampinarea nevoilor acestora, fara a astepta ceva in schimb, si, totodata, a tine seama de noi, de propria persoana (nu ma calc pe mine in picioare pentru a face capriciile altuia, insa vin in intampinarea nevoilor lui reale, daca imi sta in putinta, si daca mi s-a cerut asta mai intai). Fără a scăpa de dependențe, este imposibil a deveni în viață un om corect, liber. Satisfacerea unei dependențe se face totdauna printr-un compromis imoral, prin jocuri psihologice (în care totdeauna exista un câștigător și un perdant, perdantul fiind aparent cel care a satisfacut dependența celuilalt, insa, spiritual, dependentul va fi cel care își va pierde sufletul pentru ca va nenoroci pe tot mai multi pentru a-și satisface dependențele, vezi politicienii). In concluzie, cine isi face un d-zeu din parinti, femeie, barbat, copil, bani, sex, etc. va deveni sclavul acestora si incalca prima porunca din Decalog. Dar mai grav, se calca in picioare chiar pe sine, pentru ca isi pierde libertatea, devine dependentul acestor "falsi" d-zei. Cei care acum sunt in depresie crunta, sunti cei care mai demult au iubit posesiv.

PS1. O capcana ar fi inlocuirea tuturor dependențelor cu dependența de D-zeu si grupul religios, mai pe șleau, fanatismul religios. Cum sti ca ai ajuns un fanatic religios? Atunci cand devii obsedat de religie, D-zeu, salvare in viata de apoi, pacat, lege, atunci cand in loc sa traiesti viata personala, nu mai faci nimic altceva decat sa delirezi chestiuni religioase. Asta nu e scapare de dependențe. Ci seamana a delir mistic, iar persoana captiva, dependenta de fantasme religioase e blocata in timp si spatiu, asa ca islamistii, care dupa cum stim, in afara de cei cu puțul de petrol in gradina, sunt saraci, puturoși, nu muncesc, nu pot munci, mintea le e parazitata de fel si fel de deliruri. Deci cand din dependent de lucruri si oameni am ajuns dependent de religie, stiu asta daca nu ma simt liber, nu poti munci, pierd jobul, persecut familia personala, incerc mereu sa-i invat pe altii "caile salvarii" desi nimeni nu mi-a cerut asta si in final raman pe loc, sarac spiritual, sarac material, si eventual respins si singur. D-zeu nu are nevoie de avocati sa-L apere permanent. Se poate apara si singur. Cei care isi imagineaza ca Allah nu se poate apara singur, sunt islamistii. Altii care isi imagineaza ca YHWH nu se poate apara singur, sunt fanaticii religiosi de pe forumurile de religie de pe internet. Acestia, stau de ani si ani de zile, intr-o continua contrargumentatie si spaima, ca daca cumva cineva le desfiinteaza d-zeul lor iubit, îi desfinteaza si pe ei. De fapt acesti oameni, fanaticii, se simt lepadati, si ei cred ca facand ui D-zeu serviciul de avocat neplatit si nechemat vor fi cumva acceptati. Pentru fanatici, D-zeu e proiectia parintelui bun pe care probabil nu l-au avut si dupa care tanjesc.

PS2. O testare suprema a dependentelor a fost descrisa in cartea lui Iov. Iov a avut tot, a pierdut tot (in afara de viata). Daca era dependent de posesiile sale, s-ar fi spanzurat in momentul cand le-a pierdut. Insa Iov avea credinta in D-zeu (Domnul a dat, Domnul a luat), deci Iov avea punctul de referinta al suportului sau afectiv deasupra lucrurilor materiale. Astfel a rezistat, nu s-a spanzurat, a muncit si a refacut tot ce a pierdut. Daca era dependent, claca, in boala psihica sau sinucidere. Asadar, credinta in D-zeul lui l-a salvat. Insa nu a avut credinta oarba, inainte de a se consola cu pierderile, l-a intrebat pe D-zeu cu ce a gresit. Evident, se deduce ca nu a gresit cu nimic. Rolul cartii lui Iov este a ne arata testarea dependentelor dar si a dragostei de D-zeu, nu cea patologica, ci una constienta, in care ne cunoastem propria pozitie in imaginea de ansamblu a lumii.

PS3. De retinut, dependentele si le creaza copilul singur, sau omul singur, ca o consecinta fireasca a lipsei de iubire in mediul familial. Si cum D-zeu e iubire, inseamna ca omul plin de dependente, e un om fara D-zeu, adica fara iubire (de sine, de oameni). Desigur, medical, se poate spune ca omul cu structura slaba este predispus la dependente in orice conditii, chiar ideale. De acord, dar asta nu inseamna ca nu poate fi salvat. Ca lipsa de iubire si stimulare emotionala in mica copilarie duce la dependente crancene, se poate observa la copiii din orfelinate. Acestia ies de acolo extrem de dependenti emotional.  

.....................................


Exploatarea dependenței emoțioanale a victimei de către agresorii psihici

(agresor psihic este omul impostor sentimental, lipsit de sentimente sau incapabil de sentimente, care judeca, critica, reproseaza, manifesta respingere, desconsidera, nu da libertate de alegere, se foloseste de oameni ca de obiecte, este mercantil, meschin, prefacut, fals, viclean, dependent de jocuri psihologice inconstiente, manifesta acceptare conditionata, creaza sentimente de inadecvare celorlalti, distruge stima de sine a celorlalti, le desfiinteaza identitatea, etc.)


    Agresorii psihici manifesta totdeauna o acceptare conditionata (existi pentru el in conditiile in care poti deveni asa cum isi doreste el/ea). Agresorii psihici au o tactica anume pentru a depista dependența emoțională a victimei față de ei și anume critica, reproșul, acuzarea, și așteaptă în schimb justificări, reproșuri, plângeri. Deci agresorul acuză victima, îi crează sentimente de inadecvare personală, socială, familială după care așteaptă satisfacția sub formă de reproș, plânsul victimei, justificări în exces. In acest moment, agresorul rade in sinea lui, este satisfacut. Isi spune, iata, acest om e dependent de mine emotional, am controlul asupra lui, nu mă va părăsi niciodată. Agresorii au constant nevoia de a-și confirma faptul că victima este mereu dependentă de ei.

Ce se intamplă dacă victima la un moment dat reactionează violent, verbal, daca la randul ei incearca să-l desființeze pe agresor, să aplice aceeași tactică ca și el. Ei bine, agresorul are o soluție și în această situație. El recurge la cea mai eficientă strategie, "retragerea iubirii", a suportului pe care chipurile il ofera victimei ca un favor. Mai exact, agresorul va spune victimei impasibil, cu un ton calm, ca de astazi inainte nu va mai vorbi cu ea, sau ca de azi inainte sa se descurce fara el, sau pur si simplu intoarce spatele iar victima cade in disperare (agresorul își zdrobește victima cu indiferența lui, femeile agresor recurg la greva sexuala, refuza actul sexual ori nu mai participa deloc la el si au pe figură o expresie ca și cum ar face sex din obligație, sau ca un favor pentru partener, așa bărbatul victimă ajunge impotent pe bază psihică, subiectivă). Victima cade in disperare pentru ca e dependenta de agresor, emoțional. Care e conditia victimei? E fie sotia agresorului, fie copilul lui, e dependenta material si locativ de agresor, sta in casa lui, sta pe banii lui, nu are incredere in sine, iar agresorul are grija sa reduca constant din stima de sine a victimei in asa fel ca victima nu va mai pleca in veci de langa el. Cel mai josnic tip de agresor este agresorul de copii, pentru ca acesta agreseaza tocmai pe cei care nu se pot apara. Multi dintre noi i-am intalnit in calitate de invatatori si profesori (mai ales in mediul rural). Agresoul nu e demon, nici victima sfanta. Dimpotriva, victima ar trebui sa se intrebe ce e cu ea, de ce mereu lucrurile rele din viata ei se repeta, de ce mereu ajunge in compania agresorilor. Pentru ca alti oameni nu ajung. Raspunsul e simplu, pentru ca victima e dependenta,  are o structura psihica predispusa la dependenta emoțională (adica i-a placut sa ramana copil, in dependenta materiala, locativa si implicit emotionala). Aici, intervine cunoasterea de sine, dar, e mai usor sa spui ca ai fost blestemat (a), ca ti s-au facut farmece, decat sa vezi ca si tu, in calitate de victima, ai grave probleme morale (da, dependența e o gravă problemă morală, pentru că conform decalogului încalcă prima poruncă, dependentul se inchina unui om, in loc sa se inchine lui insusi si lui D-zeu, asadar dependentul isi face d-zeu din om, care de multe ori se intampla sa fie un agresor atunci cand simte ca nimic nu i se mai opune).

     Un agresor psihic primeste satisfactie cand victima lui incepe sa i se planga sau sa-i reproseze tratamentul injust la care e supusa, astfel ca el sa isi poata reconfirma pozitia de stapan cu putere de viata si de moarte asupra victimei. Acesta e momentul cand victima poate decide sa isi ucida agresorul (actul final al victimei de a atrage atenția agresorului, cand Copilul din victima, face o ultima incercare de a fi auzit de Parintele proiectat in agresor). Actul crimei (cand victima provoaca inițial agresorul) este un joc extrem, care se poate termina cu o comutare extrema, agresorul in cimitir, victima la inchisoare.


    Agresorul nu poate vampiriza victima daca aceasta nu ar permite asa ceva. Totdeauna exista o complicitate intre cei doi iar victima are niste avantaje sociale, morale, materiale din simbioza infecta in care sta cu agresorul ei. In genere victima e un om slab, dependenta din toate punctele de vedere, care nu-si apara dorintele, aspiratiile, opiniile, gusturile, tocmai pentru a primi acele avantaje din partea agresorului. Victima si agresorul sunt compatibili ca set de valori morale, viclenie (au aceleasi dependențe). Victima da putere agresorului asupra sa, in speranta magica ca asa va supravietui moca, trai bun, conditii optime, fara lucru. Asa ca ori îi invinuim pe amândoi, agresor si victima, ori pe nici unul.
    Ceea ce o tine pe victima captiva in relatie sunt dependenta emotionala de agresor (credinta ca agresorul are sentimente autentice pentru ea), lipsa de mijloace materiale proprii (saracia), lipsa increderii in sine ca s-ar putea descurca si fara agresor. Agresorul are putere pentru ca vine periodic la victima ca un lup in piele de oaie (costumat in minciuna sentimentala). Victima totdeauna a fost persoana care a cautat sa fie iubita, in loc sa caute sa iubeasca fara a primi nimic in schimb (prostul cauta sa fie iubit, desteptul iubeste, ofera, atunci cand doreste si poate; prostul face cati copii poate, desteptul cati vrea si daca vrea).

Soluția pentru victimă este independența emoțională și materială față de agresor. De obicei victimele sunt persoane cu inteligenta emotionala mai redusa, care au avut sau au inca parinti agresori si sunt incapabile să discearna impostura sentimentala. Victimele sunt "copii bătrâni", indiferent de varsta, si ca orice copil, au nevoie de atentie, de iubire neconditionata (insa mai greu stiu si pot oferi ele iubire), lucru exploatat lejer de un agresor psihic.

Daca victima nu reactioneaza pe placul agresorului si nu mai joaca rolul de victima, agresorul ramane singur in jocul lui patologic, si va incepe sa se agreseze singur (daca nu gaseste alta victima). Asa cum spune Biblia, Diavolul e ca o fiara flamanda, care cauta continuu sa sfasie pe cineva. De cand s-a scris aceasta fraza, cunoasterea a avansat si acum putem sti precis carui fapt se datoreaza acest comportament compulsiv, malefic, al agresorului. Agresorul psihic este el insusi o fosta victima care a primit constant verbal si non verbal mesaje de interzicere a propriei existente (i-a fost interzisa existanta din priviri, din vorbe, i-a fost interzisa bucuria vietii, sau pervertita, a trebuit sa se bucure nu de ce si-ar fi dorit, ci de ceea ce si-a dorit parintele sau). Solutia magica si inconstienta pe care o gaseste agresorul e de a face acelasi lucru altora. Pentru ca el isi zice in sinea lui, atat timp cat voi desfiinta pe altii, nu mi se va intampla mie sa fiu desfiintat. Cu cat voi calca mai multi pe grumaz, cu atat eu sunt mai la adapost, mai asigurat existential. E o strategie care tine atat timp cat are pe cine "lichida". De aceea se poate observa ca oamenii rai isi baga copiii in spitale de psihiatrie, fara sa aiba habar de ce, sau rămân singuri la batrânețe cand eventual se tulbura psihic, datorita autoagresiunii.Chiar se poate ajunge pana la o stare dementiala. Copilul din agresor e disperat sa nu moara, se simte dat afara de peste tot, si incepe sa se autoconsume. Solutia pentru agresor este reparentarea, care am mentionat-o in partea a doua site-ului. Agresorul are nevoie de un nou parinte mental, unul care sa il ierte, sa il accepte, sa-l inteleaga in conditiile in care fostul agresor va respecta un nou set de instructiuni care includ dreptul la alegere si existenta a celorlalti, indiferent cum ar fi ei. Asadar, agresorul are nevoie de un nou Parinte normator pozitiv si multa vointa. Iar victima, are nevoie si ea de o noua reparentare. Sunt si agresori care scapa bine merci (cei care sunt total lipsiti de constiinta de sine). Insa victimele, in majoritatea cazurilor, se aleg cu tulburari psihice, acesta fiind pretul dependentei emotionale de parintii mentali proiectati intr-o persoana care seamana cu parintii mentali (agresorul). Cine a avut parinti monstri, posibil ca va avea un partener de viata monstru. Poate va intrebati daca agresorul cu victima se iubesc, ori s-au iubit. Raspunsul este categoric nu, chiar daca au fost indragostiti unul de celalalt in calitate de sot si sotie.


Copilul victima, isi iubeste parintele la modul pasiv, tot ca o dependenta emotionala plus eventual recunostiinta, desi mai rar exista si recunostiinta la copii. Toti copiii isi iubesc parintii (sunt dependenti emotional de ei) dar nu toti parintii isi iubesc copiii. Insa, unii copii isi iubesc parintii cu ochii deschisi, altii cu ochii inchisi. Cat timp dureaza iubirea copiilor? Toata viata, daca parintii se iubesc autentic intre ei. Daca acestia nu s-au iubit, iubirea copilului devenit adult, devine din ce in ce mai confuza. Putini realizeaza constient ca parintii lui nu s-au iubit niciodata. Insa, inconstient, multi copii deventi adulti vor reactiona, in moduri neplacute pentru parintii impostori sentimental. Si asa capata sens ceea ce spunea Isus acum 2mii de ani: "Cine nu uraste pe tatal si pe mama sa, nu e demn de Mine", adica, cine e dependent emotional de parinti, cine si-a facut d-zeu din oameni, fie ei parinti, soti, sotie, si nu are ochii deschisi, isi merita soarta. Deci, dintr-un anumit punct de vedere, mai ales spiritual, victimele isi merita soarta. Si asta se vede bine atunci cand se incearca demascarea agresorului de catre o terta persoana, victima coalizeaza cu agresorul, chiar daca are ochii vineti, si cei doi, agresorul si victima il vor agresa pe salvatorul necerut. Asa s-au ales unii psihoterapeuti cu procese penale, din partea sotiilor agresate, dupa ce le-au sfatuit sa divorteze. Unii chiar si-au pierdut o vreme dreptul de libera practica. Dupa cum este descris si in sindromul Stockholm, victima in prima faza este una cu agresorul, dpdv. emotional. Si poate ramane asa mult timp, toata viata chiar. Depinde de talentul psihoterapeutului si de inteligenta si determinarea victimei pentru a scapa din laț. Cat despre agresori, mai rar dau ei pe la psihoterapie. Unii, pe la batranete, ramasi singuri, cu viata personala praf, cauta iertarea prin biserici, cum spunea Ioan Botezătorul: „Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare?" Nu că n-ar fi primiți și iertați. Insa de la o anumita varsta, trebuie sa se consoleze cu viata cvasi-pierduta.

Edited by Terminus, 05 July 2009 - 09:46.

ce vrei, de fapt?

Stii ca exista o arie de religie? Stii ca asta e aria de medicina?

 adadoi, on 5th July 2009, 11:08, said:

Asa, si, nu e nimic psihologic in postul meu?

Sti ca in facultatea de psihologie se studiaza o materie numita psihologia religiilor?

Invata sa faci diferenta intre medicina si psihologie tutusi. Ma gandesc ca ai cunostiinte din ambele daca tot moderezi aici.

Edited by Terminus, 05 July 2009 - 10:38.

dragul meu, vagi elemente de psihologie si o tona de aluzii la biblie nu califica un thread pentru aria de psihologie. Nu e vorba de diferenta intre medicina si psihologie, ci de legatura dintre ele.

 adadoi, on 5th July 2009, 11:41, said:

Lasa si pe alti useri sa judece asta. Doar nu ai pretentia ca altii sa judece prin prisma ta. Sper.

imagineaza-ti sub numele meu scrie "moderator" special pentru ca eu sunt cea care judeca chestii de-astea. Si cu asta, ne mai citim cand ai ceva din care sa se vada legatura.