Cum ne jucam?

Am ajuns in impas. Nu mai stiu ce sa fac sa ii ocup timpul fetei. Se plictiseste foarte tare, am dat-o la cresa 3 ore pe zi cu gandul ca se va juca. Nu stiu daca s-a jucat sau nu dar dupa 4 zile acolo si inca 4 acasa mi-am dat seama ca a fost o idee proasta.

Momentan singura activitate care o stimuleaza e sa ii citesc din carti, cred ca are mai multe carti decat jucarii. Nu ca m-ar deranja sa aiba chemare spre stiinta dar totusi e copil...

Jucarii are multe dar nu sta mai mult de un minut cu ele, afara prefera sa culeaga frunze, sa alerge sau sa stea de vorba cu oamenii din parc care o baga in seama. Plastilina o inghite, de scris scrie peste tot, dar nu vad sa ii faca placere deosebita, pur si simplu isi ocupa timpul.

Are 1 an si 3 luni, deci e in faza nonverbala, prinde repede, imita gesturi pe care noi adultii nici nu le constientizam, e vioaie si are energie, e pacat sa se risipeasca.

Astept idei  

Schimba cresa. Acum pe bune, cum noi astia mari socializam(cica ) intre noi, asa si copiii, cel mai bine se simt in lumea lor, cand sunt mai multi. La inceput normal ca nu-i convine, dar dupa aia se va obisnui si mai mult, va vrea sa stea cat mai mult cu copiii de varsta apropiata. Deci cresa, parcuri etc.
Cel putin la mine asa a fost, dar totusi un pic diferit pt ca am gemeni

P.S. Ba are placere! Acum e la varsta descoperirilor si orice ii face placere, atingerea unei frunze sau a altui obiect cu care nu-i invatat, ganguritul sau vorbitul cu alte persoane, alergatul dupa animale etc.

adybmw, on May 13 2009, 11:05, said:

Mai fac o incercare in toamna dar la una privata. Abia am adus-o pe calea cea buna, ce bine ca invata si uita repede cat sunt mici, a avut niste tulburari de comportament unele hilare, altele ingrijoratoare. Subiectul e incheiat, mi-ar lua o pagina intreaga sa spun ce s-a intamplat dar incerc sa exemplific via youtube.
Eu sunt seful Doar una din atitudinile care m-au luat pe nepregatite.

Da, cam mică pentru asemenea reacții.
Al meu e mare și încerc să îmi aduc aminte. Argint viu. Știu că îi plăcea să facă ordine prin dulapuri. La haine și oale. Era fascinat și mesteca prin toate castroanele într-un zgomot asurzitor. Din parc îl aduceam plin de nisip. Aveam un arsenal întreg de forme și găleți. Mai avea niște cuburi pe care le înșira peste tot și citea în limba lui de pe niște cărticele pufoase. Scria pe pereți și pe mobilă. Jucam fotbal prin casă. Ascunselea.

Mda, ale mele nu au avut niciodata un asemenea comportament, asa ca nu stiu ce sa zic. Dar pedepsele trebuie aplicate acolo unde "ii atingi" cel mai mult, adica azi(sau in functie de gravitatea faptei, zile) nu ai voie sa te joci cu papusa cutare, sau nu te uiti la desenul animat preferat etc. Ma uit la fata lui cumnata-miu(aproape 3 ani), are cateva iesiri d-astea si vina e a unuia dintre parinti in cazul lor, o rasfata prea mult si aia mica s-a obisnuit ca orice vrea sau cere e litera de lege, adica ii face toate poftele, sa scape de ea.

A fost, din fericire s-a terminat. Cu exceptia faptului ca isi mai exerseaza tipatul gen horror, asa de amuzament, fara sa vrea ceva, in rest mananca, doarme, se joaca ca inainte. Am fost "mama de fier" cateva zile dar a meritat, cainele e in continuare terifiat, o ocoleste constant, a fost singurul dintre noi toti care a avut parte de suferinte fizice, da, ati citit bine, colectivitatea a invatat-o ca cel mai puternic poate chinui pe cel mai slab si in lipsa unui frate/sora mai mic s-a gandit sa bata cainele. Nu le las niciodata singure, dar din viteza de reactie tot mai reusea sa ii articuleze cate una. Acum se duce la caine sa il imbuneze cu mancare, ii vorbeste....na, sa vada si ea cum e sa refaci o relatie rupta  

Sper sa se fi terminat, dar s-a creat precedentul si copilul mic mai ales, e cel mai mare excroc sentimental!
Dar in ce colectivitate a fost de cel puternic domina pe cel slab? Numai pe la Discovery mai vad prin inchisorile din state cum intre detinuti, ala puternic domina p-ala slab.
Cat despre caine, sa stii ca el intelege cel mai bine situatia, cred ca a si iertat-o, de fapt, cred ca nu a fost niciodata suparat. Cainele are cel mai pur suflet, arata-i compasiune si iubire si isi deschide inima pe vecie, nu-i trebuie bani, vile sau masini, ceea ce nu se poate spune asa ceva si despre oameni. D-aia cainii si copiii se impaca mai bine decat cainii cu oamenii mari. De fapt cainele simte cel mai bine cu ce suflet are de-a face! In fine, hai ca sunt in sant si o iau pe aratura...

adybmw, on May 13 2009, 12:31, said:

Ma avertizase doamna respectiva ca in grupa sunt copii si de 2 ani si jumatate si a mea fiind mica o sa stea cu ochii pe ea, ca cica aia mai mari au o pasiune sa ii chinuie pe cei mici, ii trag de urechi, ii imping, numai ca sa ii faca sa planga. Evident ca nu mi-am imaginat ca a mea va prinde ideea si se va comporta conform inaltimii si greutatii ei (suntem inalti in familie si pare mai mare).

De ce credeti ca intreb cum sa ma joc? E foarte receptiva, prinde totul din zbor, trebuie sa ii dau ocupatii placute, altfel de plictiseala se tine de rautati.

Quote

Mda, am un copil mai special   , nu e drept la replica ci o confirmare. Da' nici eu nu am 2 ani  

cu cea mare n-am avut probleme de genul ăsta, ea se juca ore întregi cu șireturile de la bocanci, de exemplu, dar cel mic se plictisea mai repede. Cel mai des alternam jucariile: jumate de oră fotbal prin casă, apoi volei cu baloane (cu cât mai multe, cu atât mai bine), citit, colorat (de colorat terminam cam în trei minute, dacă era după el, că n-avea răbdare să stea atâta într-un singur loc, dar îmi bagasem eu în cap că trebuie să învețe să aibă răbdare), bătut cu lingura de lemn în blidele de tablă, spălat vase, haine, jucării etc., de-a animalele, curse de mașini (avea o mochetă de-aia cu străduțe). E drept, se juca și cu soră-sa de-a "facem un film" (un fel de "de-a mama, tata, copiii, cățeii and stuff") și mergea la creșă.

Ideea cu vasele a fost buna I-am luat un set de oale de jucarie, cu farfurii, polonic, linguri &stuff. A invatat sa foloseasca cutitul ca o domnisoara (ma simt ca Moni la faza asta, dar in fine), hraneste catelul cu mancare imaginara si prostutul sta cuminte sa primeasca.

I-am mai luat intre timp vreo 8 carti, isi deschide mai multe si arata acelasi animal din fiecare, se minuneaza ca intr-o carte un caine e maro si altul alb, se aplauda singura  

Cu mingile s-a terminat vrajeala, nu le mai bate, nu da gol, papusile sunt la stadiul de inutilitati, lego la fel, tat-su nu ma lasa sa ii cumpar masini

Mi-am adus aminte, îi luasem cam pe la un an jumate o jucărioară cu clape de pian. Era în formă de elefant și mai avea și multe butoane, le apăsai și cânta o melodie. Și asta i-a plăcut mult. Concerta la greu.

Jucariile cu muzica si butoane sunt "fumate". Pian avem de ala adevarat, pana luna trecuta ii placea sa bata claviatura. A realizat dintr-o data ca mama/tata canta fain , eu i-am pus degetelele sa cante si ea corect si melodios si m-am ales cu o mare suparare: sta cateva secunde sa ii pun degetele pe clape, ingana si ea ce cant, apoi vrea singura si se enerveaza ca nu ii iese. Nici eu nu mai pot canta la pian, pur si simplu e invidioasa ca nu poate scoate si ea muzica, se face rosie ca un rac si incepe sa izbeasca in clape. Deocamdata am pus capacul si il las cateva luni asa, poate uita, poate mai creste putin sa aiba rabdare sa o invat incetisor. Nu vreau nici sa scot mare artista din ea dar nici sa prinda ciuda pe pian si cand va veni vremea de invatat sa nu-si mai doreasca.

Abia astept sa faca macar 3 ani sa o dau la instrument (vioara, pian, ne mai gandim)

au trecut anii ceva noutati? vrteau sa ma joc cu el ( 1,7 ani) si sa-i atrag atentia asupra ceva bun.