Romania Interbelica

Romania Interbelica


Romania interbelicã a devenit un mit, un ideal al dezvoltãrii și al libertãții, reprezentând pentru mulți perioada în care s-a arãtat adevãratul potențial al țãrii noastre. Dezvoltarea economicã extraordinarã, modernizarea societãții și mai ales îmbogãțirea ”prin noi înșine”, au facut ca noi sã visãm la aceastã perioadã, ca la un trecut îndepãrtat, idealizat.
Acum, societatea noastrã ajunge de la votul cenzitar la cel universal, tot acum se înfãptuiește cea mai cuprinzãtoare reformã agrarã din Europa Rãsãriteanã, și se formeazã o nouã societate modernã. Individul este liber sã gândeascã și sã acționeze conform propriei conștiințe, este conștient de puterea pe care o deține, se intereseaza de viața politicã, și se implicã direct în conducerea țãrii.
Marea Unire din 1918 a adus românilor o țarã a lor, în care ei sunt liberi sã facã ce vor. Dupã secole de separare, națiunea era din nou unitã, iar scopul în viațã al multor oameni a fost împlinit, astfel cã aceștia nu înțelegeau ce trebuia sã facã în continuare. Totuși, au existat oameni care au întrevazut potențialul economic al României, și au acționat în consecințã, creându-și poziții cât mai favorabile. Alții, fãrã cunoștințe de economie, și fãrã avere, au fost nevoiți sã lucreze, în condiții mai bune sau mai rele, pentru a se întreține. Avem de-a face, probabil pentru prima datã în istoria noastrã, cu o societate de tip burghez, în care fiecare supraviețuiește prin forțe proprii.
Perioada studiatã este, așadar, una complexã, a marilor schimbãri, atât economice, cât si sociale, cãci acum România trece de la societatea veche a moșierimii, la cea nouã a burgheziei.

Viata economica

Din punct de vedere economic, România interbelica este o poveste de decãdere și de succes.
Primul razboi mondial a însemnat secãtuirea industriilor, asemãnãtor majoritãții celorlalte state beligerante, dar, în același timp, rezultatul luptelor a fost favorabil românilor, asigurând Marea Unire, și creînd o mai mare piațã internã, devenitã premiza dezvoltãrii de mai târziu.
România interbelicã a cunoscut 4 etape, cele de criza fiind urmate de cele de dezvoltare, într-un lanț de evenimente strâns legate de cele externe.

Prima parte, cuprinsã între anii 1918 și 1922 a fost una de refacere, în care se urmãrea redresarea României dupã o luptã grea, care a cerut ca tribut cheltuieli foarte mari, și exploatarea teritoriului ocupat de cãtre inamici. Pierderile materiale considerabile, dezorganizarea transporturilor(lucru care ducea, invariabil, la îngreunarea comerțului intern și, în consecințã la lipsa mãrfurilor de consum), sporirea continuã a inflației, agravarea datoriilor interne și externe, precum și problemele din agriculturã au impus aceastã refacere ca o primã necesitate.
Aceasta s-a realizat prin amplificarea neîntreruptã a activitãții bancare și industriale datoritã sporirii numãrului societãților anonime și a capitalurilor investite, precum și consolidãrii burgheziei. Nu trebuie uitat cã în aceastã perioadã partidul național liberal, creat de și pentru burghezie, a fost cel care a deținut puterea, membrii sãi fiind direct interesați de dezvoltarea economiei. Aceștia, ghidându-se dupã doctrina ”prin noi înșine”, au început micșorarea intervenției capitalurilor strãine, încurajând întreprinzãtorii locali.
Cea mai radicalã mãsurã luatã a fost, fãrã îndoialã, reforma agrarã, care, la final, a însemnat expropierea a 66% din teritoriile agrare. În fapt, aceastã reformã a fost legiferatã treptat, incepând cu 1917, (când Parlamentul refugiat la Iași a inclus în Constituție dreptul de expropiere) și încheind cu 1921 când Parlamentul a votat legea agrarã. Ca urmare, structura proprietãții a fost schimbatã total, România devenind o țarã a micilor proprietari. Marile moșii au fost drastic reduse, moșierimea dispãrând treptat din peisajul social. Totuși, fãrã capital, inventar corespunzãtor, sau cunoștințe de agriculturã, și datoritã divizãrii treptate a teritoriilor și a crizei economice, țãranii nu fãceau fațã la noua lor independențã.  Deși creația PNL, în perioada 1922-1928, guvernele liberale s-au dezinteresat total de situația agriculturii. Creditele acordate de Banca Naționalã nu corespundeau necesitãților țãranilor, iar guvernele au impus taxe foarte ridicate pentru exportul de cereale. În acest context, țãrãnimea a cunoscut un proces de sãrãcire accentuatã, luptând din greu pentru pâinea zilnicã.
Pe de altã parte, industria a cunoscut un progres continuu într-un ritm relativ ridicat. În viața politicã, au apãrut discuții pe marginea problemei industriei și industrializãrii. Astfel, s-au format douã tabere distincte, cu idei opuse. Prima era cea a liberalilor, care susțineau politica „prin noi înșine”(ce susținea industrializarea pe cãi interne și fãrã capital strãin), și cea de-a doua aparținea partidului țãrãnist, care susținea politica „porților deschise”(favoriza pãtrunderea capitalului strãin în economia româneascã). Partidul cu cea mai mare influențã în aceastã perioadã a fost cel liberal, impunându-și politica protecționistã activã prin legi protecționiste, și apãrând efectiv industria naționalã. Astfel, importul scade, iar industria cunoaște un ritm accelerat de dezvoltare. Acest sistem de încurajare a capitalurilor interne a fost denumit neoliberalism. Urmãrind accentuarea rolului industriei, creșterea rolului statului prin planuri economice, exploatarea bogãțiilor solului și limitarea capitalului strãin, reprezentanții acestui nou curent au luat mai multe mãsuri legislative(cum ar fi legea pentru retragerea din circulație a coroanelor și rublelor din 1920 sau legea privind comercializarea și controlul întreprinderilor economice ale statului din 1924).
Transporturile au fost, deasemenea afectate de rãzboi, impunându-se acum luarea de mãsuri pentru refacerea cãilor ferate și a șoselelor. Astfel, a fost introdus transportul interurban cu autobuzul(1921), și au fost construite numeroase cãi ferate cu utilaj feroviar produs la întreprinderile Malaxa și Reșița. În privința transportului aerian, s-a format în 1920 Direcția Aviației din cadrul Ministerului Comunicațiilor. Deasemenea, România s-a numãrat printre primele state cu transport aerian de cãlãtori pe rutele interne.
Activitatea comercialã a fost învioratã abia în1924 datoritã noilor tarife vamale protecționiste, impuse de liberali. Sistemul bancar a avut partea lui de dificultãți, cunoscând o constantã, în ciuda mãsurilor luate. Totuși, leul era o monedã liber convertibilã, care participa la operațiile bursiere din lume. Rolul cel mai imoprtant, în acest sector, îl avea Banca Naționalã a României. Alte bãnci importante erau Banca Româneascã, Banca Românã, Banca de Credit Român, ș.a.

Urmãtoarea perioadã, cuprinsã intre anii 1922 și 1929 a fost una de avânt economic. Acum s-au elaborat cele patru legi ale economiei organice de exploatare a bunurilor statului și bogãțiilor naturale(1924). Astfel, s-a elaborat legea privind comercializarea întreprinderilor economice ale statului (6 iunie),  legea regimului apelor(23 iunie), legea energiei(1 iulie) și legea minelor(4 iulie). Aceste mãsuri favorizau evident factorii românești constând în în capital, muncã și inițiativã, stabilind restricții pentru activitatea capitalurilor strãine.
În 1928, la putere vine partidul național țãrãnist al lui Iuliu Maniu, care-și impune programul „porților deschise”.
Pânã în 1929, economia româneascã cunoaște o dezvoltare accentuatã datoritã lãrigirii pieței interne, a încheierii refacerii postbelice, a consolidãrii poziției burgheziei autonome, a intervenției statului, și a politicii protecționiste.

Perioada cuprinsã între anii 1929-1933 a fost una de puternicã crizã, ce a afectat toate sectoarele vieții economice. Situația precarã a maselor, caracterul predominant agrar al economiei, dominația capitalului strãin, accentuarea datoriei publice externe, comerțul extern deficitar( se exportau materii prime ieftine și se importau produse industriale scumpe) sunt doar câțiva dintre factorii care au accentuat criza.
Acum s-au manifestat mai multe efecte nocive asupra societãții, cum ar fi scãderea masivã a prețurilor, numeroase falimente, concedieri, sãrãcirea țãranilor prin ruinarea a mii de gospodãrii țãrãnești, amplificarea șomajului, mișcãri de revoltã reprimate cu asprime, presiunea capitalului strãin, închiderea a numeroase întreprinderi, scãderea masivã a producției, falimentul a numeroase banci, ș.a.m.d. Apogeul a fost înregistrat în 1932, când registrele arãtau 300 000 de șomeri.
În agriculturã, aceastã perioada a însemnat scãderea suprafeței cultivate și a prețului la produsele agrare. Astfel, țãrãnimea, grav afectatã de sãrãcie, a fost nevoitã sã in noi împrumuturi pe care nu le puteau restitui, fiind, în final, nevoiți sã-și vândã pãmânturile. Deși statul a încercat ajutorarea acestei pãturi sociale, prin încurajarea învãțãmântului agricol, și prin legile de conversiune a datoriilor, țãranii vor rãmâne una dintre cele mai defavorizate pãturi sociale.
În industrie, problemele economice s-au manifestat prin scãderea productivitãții industriale și a prețului la produse, prin creșterea numãrului de someri, și prin falimentul a circa 1000 de întreprinderi.
Profunzimea și gravitatea acestei crize a demonstrat nevoia luãrii de noi mãsuri în urma cãrora sã se reorganizeze economia. Au fost fondate Ministerul Economiei Naționale, Ministerul Inzestrãrii Armatei și Ministerul Corpului Superior de Control. S-au fãcut investiții de capital prin comenzi de stat, și au fost încurajate noile ramuri și subramuri.

Anii 1934-1939 sunt simbolul unei relansãri economice fãrã precedent. Aceasta este perioada în care România se afirmã ca o țarã puternicã și capabilã de a ieși bine din orice context.
Industria a cunoscut acum un mare avânt , dezvoltându-se, în principal, industriile petrolului, metalurgicã și textilã. Industria naționalã este încurajatã iar tarifele la import sunt ridicate. Totuși, se manifestã interesul partidului liberal pentru a instaura dirijismul economic. Prin finanțare intensivã, protecție vamalã și controlul cartelurilor, burghezia liberalã și-a consolidat rolul în scara socialã. Deasemenea, Ministerul Economiei Naționale, organ creat pentru refacerea economiei, a urmãrit concentrarea și centralizarea capitalurilor și impunerea monopolului, în același timp în care a consolidat sistemul bancar, transporturile și sistemul finanțelor publice.
Aceste mãsuri au funcționat exact așa cum trebuia, cãci în 1938 s-a înregistrat momentul de vârf al economiei interbelice românești. Dupã acest an, România a avut locul 1 în Europa la producția de petrol, locul 2 la producția de gaze naturale și aur, și locul 4 la producția de grâu. Deasemenea, am avut, în perioada dintre anul amintit mai sus și al doilea rãzboi mondial, locul 6 în lume pentru nivelul economiei în general.

Economia româneascã din perioada interbelicã, este strâns legatã de viața de zi cu zi a fiecãrui cetãțean. Vorbim aici de o interdependețã evidentã și logicã între societate și economie. Astfel, cei realizați din punct de vedere economic(industiași, bancheri și oameni de afaceri, cum ar fi Nicolae Malaxa sau Ion Gigurtu) au fost realizați și din punct de vedere social, iar cei nerealizați economic(cei fãrã avere și fãrã nume: țãranii, muncitorii, ș.a.m.d.) nu au fost realizați nici social.

Viata sociala

Dupã 1918, societatea a cunoscut un proces de separare, oamenii diferențiindu-se radical datoritã spațiului de locuire, a stãrii materiale, dar și a mentalitãții. Astfel, se formeazã douã cadre sociale, unul fiind cel de la oras și celãlalt cel de la sat.Primul cuprinde acea parte a populației legatã de modern și de Occident, iar celãlalt este format din oameni care-și trãiesc viața dupã tradiție și obicei. Deși majoritatea populației trãia la țarã, cele mai importante schimbãri se petrec la oraș, unde modernitatea are cea mei mare influențã.

Și acum, ca și înainte, se disting clase sociale diferite, cu probleme diferite și cu un stil de viațã propriu.
Cea mai importantã clasã socialã din aceastã perioadã este burghezia. Ea este clasa conducãtoare, liberalismul fiind cea mai  infleuntã ideologie a vremii. Aceștia erau constituiți în douã ramuri: cea tradiționalã(burghezi formați în secolul al XIX-lea, cum ar fi fam. Assan, Costinescu, Alexandrescu, Stirbey, etc.), și cea de primã generație(burghezii apãruți dupã 1918, dintre care cel mai important este Nicolae Malaxa, proprietarul întreprinderii Malaxa din București). Burghezii, indiferent de momentul formãrii, au jucat, pe tot parcursul perioadei interbelice, un important rol atât economic, cât și politic, consolidându-și puterea datoritã cât și în sprijinul dezvoltãrii economice. Partea care a dominat, ca numãr, a fost burghezia micã și mijlocie, acei întreprinzãtori mici, care au reușit sã ridice economia româneascã la standarde europene. Totuși, marea burghezie a fost cea cu cea mai mare inflențã politicã, o parte din aceștia formând, în jurul regelui Carol al II-lea o grupare influentã numitã camarila regalã.
Moșierimea, categorie socialã tradițional româneascã, aflatã, înaintea primului rãzboi mondial, în vârful societãții, dispare acum, datoritã reformei agrare. Investind banii primiți ca despãgubire, moșierii au devenit burghezi. Unii dintre ei au pãstrat pãmânturile rãmase, însã majoritatea au abandonat complet agricultura.
În schimb, numeroși burghezi au cumpãrat moșii pe care le arendau. Cu timpul, deținerea unei moșii, practicã a burgheziei, a devenit un motiv de mândrie, un blazon, un titlu nobiliar.
Cei care și-au pãstrat pãmânturile au beneficiat de posibilitatea cumpãrãrii de unelte și mașini noi, fapt ce a ajutat la dezvoltarea agriculturii.
O altã clasã care s-a impus a fost cea a intelectualitãții. Puțin numeroși, și înscriși la recensãminte ca funcționari sau
burghezi, intelectualii epocii au avut o infleunțã remarcabilã asupra mentalitãții epocii.
Majoritatea acestor învãțați era formatã din cadre didactice, care, în general, aveau o situație financiarã bunã. Dintre aceștia se detașau profesorii universitari, cãci funcția din Universitate aducea cu sine siguranțã financiarã, așa cum aratã și Iorgu Iordan în memoriile sale: „O catedrã în învãțãmântul superior din România veche valora –acesta-i termenul exact- cât o moșie bunã, cu avantaje în plus fațã de aceasta. Cãci, în afarã de „glorie”, posesorul ei se bucura de un frumos venit material, care era asigurat fãrã teama pe care o avea moșierul, cã o secetã sau altã întãmplare asemãnãtoare îl poate ruina” ¹ .
Totuși, noii intelectuali au început sã punã la îndoialã vechile valori, unii practicând un modernism agresiv(de exemplu, artiștii ca Brâncuși, Ion Vinea, Ion Barbu, Tudor Arghezi, George Bacovia, Eugen Ionescu, G. Enescu, etc.).
Mulți dintre învãțați aveau simpatii pentru mișcãrile de stânga, sau de dreapta. In genere, simpatizanții universitari ai Legiunii, ca Nae Ionescu sau Nichifor Crainic, respingeau ideile modernismului, cãutând sã defineascã o spiritualitate românã, și crezând cu tãrie în acea Românie o tradițiilor, pe care ei o considerã pierdutã.
Pe de altã parte, intelectualii tradiționali, ca Nicolae Iorga, pierd respectul studenților și chiar a colegilor, datoritã ideilor prezentate de aceștia, considerate, în general, depãșite.
Scriitorii formau o categorie aparte, trãind cu convingerea cã reprezentau „ceva”, și cã slujba e degradantã. Ei considerau cã rolul lor era acela de a observa lumea, și nu de a face parte din ea.
În același timp, s-a format o intelectualitate tehnicã, și a noilor științe sociale. Dintre aceștia, se remarcã personalitãți ca Dimitrie Gusti(fondatorul unei școli sociologice), Virgil Madgearu, Victor Slãvescu, Mihail Manoilescu și Gheorghe Zane(ultimii patru fiind fondatorii gândirii economice române).
În principal, intelectualitatea românã din perioada interbelicã s-a plasat pe poziții progresiste, și a cunoscut o creștere numericã și calitativã remarcabilã. Trebuie, de asemenea, observat cã Universitatea din București, în privința numãrului de studenți și a gradului de pregãtire, se afla printre primele trei universitãți din lume.
Una dintre noile grupãri apãrute a fost muncitorimea, clasã apãrutã ca urmare a industiralizãrii masive din perioada studiatã. Mihail Manoilescu afirma:” Industria nu ește numai cheia bogãției statelor moderne, dar este în același timp marea școalã a popoarelor[...]. In industrie existã o multitudine de specialitãți tehnice și științifice, ea trezește în om însușiri latente și nebãnuite. Pãstoritul corespunde pe plan cultural cu analfabetismul, agricultura cu școala primarã și industria cu gimnaziul și liceul” ². Astfel, muncitorimea aparținea unui nivel relativ ridicat(bineînțeles, în comparație cu țãrãnimea) de cunoștințe.
Condițiile de muncã difereau în functie de întreprindere. Astfel, întreprinderile mici și atelierele erau, de regulã, insalubre, lipsite de condiții igienico-sanitare, iar întreprinderile mari aveau condiții mai bune, fiin dotate cu utilaje moderne, salã de baie și cantinã.
Pentru încheierea contractelor de muncã și impunerea respectãrii lor, muncitorii erau, asemeni statelor vestice, organizați în sindicate, care luptau prin acțiuni multiple, inclusiv greve. Ca urmare, grevele au avut intensitate mai ales pe timp de crizã(19218-1920 și 1929-1933). Au avut loc, în aceste perioade, numeroase greve, cum ar fi grevele muncitorilor tipografi din București, reprimate de guvernul liberali la 13/26 decembrie 1918, greva generalã din octombrie 1920, înfrântã de guvernul Averescu, greva minerilor de la Lupeni din august 1929, grevele petroliștilor din valea Prahovei, grevele ceferiștilor din București din ianuarie-februarie 1933, înãbușite în sânge de țãrãniști, etc. Deși grevele din perioada 1934-1937 au fost dispersate, și în general au dus la satisfacerea totalã sau parțialã a revendicãrilor, și la angajarea în activitatea industrialã a femeilor, ele au afectat 1708 întreprinderi, implicând 45,8% din totalul salariaților.
Constanta comparație între muncitorime și țãrãnime conduce la inevitabila observație cã muncitorii trãiau, în general, mai bine decât compatrioții lor de la sate, cãci, în ciuda temerii șomajului, aceștia nu aveau responsabilitatea de a vinde produsele, și nici de a întreține întreprinderile. Deasemenea, ei aveau posibilitatea de a avansa în cadrul întreprinderii, și o mai mare deschidere cãtre modernitate și posibilitãți de îmbogãțire.
Un alt grup social era constituit de funcționari. Acestia au cunoscut o constantã crestere numericã datoratã modernizãrii aparatului de stat și a necesitãților resimțite de unele provincii. Conform statului, ei earu cei care un serviciu public permanent într-un oficiu al cãrui buget era supus aprobãrii Parlamentului, Guvernului sau consiliilor județene și comunale. Lucrãtorii publici beneficiau de imavomabilitate, și aveau drept de vot. Totuși aceștia nu aveau dreptul de a declara grevã, sau de alua decizii politice, și nici nu puteau fi aleși decât dacã demisionau din funcție.
În ciuda faptului cã partidele cereau reducerea numãrului lor, acestea cãutau sã-și punã în funcție un numãr cât mai mare al partizanilor proprii.
Țãrãnimea, principala forțã de muncã din România interbelicã, constituiau majoritatea populației, fiind subiectul celei mai largi reforme agrare din Europa Rãsãriteanã. Totuși, trãind cu o mentalitate conservatoare, și fiind incapabili ca întreprinzãtori, aceștia au rãmas una dintre cele mai sãrace categorii sociale.
Reforma agrarã a dus, fãrã îndoialã, la imbunãtãțirea vieții țãranului și la uniformizarea distribuției proprietãții agrare. Într-adevãr, un țãran împropietãrit câștiga de douã ori mai mult decât unul fãrã pãmânt. Astfel, au apãrut in zonele rurale noi construcții racordate la condiții moderne.
Pe de altã parte, proprietãțile nou-formate de 5ha nu erau viabile economic, mãsura fiind luatã doar din interes electoral. Apare fenomenul înstrainãrii loturilor primite. Cauzele sunt simple: pãmântul puțin și obligațiile pentru achitarea pãmântului, la care se adaugã creșterea taxelor și impozitelor și scãderea prețurilor la produsele agricole, toți acesti factori au facut ca țãranul de rând sã nu-și poatã permite unelte și mașini moderne, care sã-l ajute sã producã atât cât sã poatã trãi in condiții bune. Ca urmare, mulți țãrani au migrat la oraș, sperând la o viațã mai bunã; însã orașul nu-i putea absorbi, formându-se astfel o suprapopulație ruralã, constând în mânã de lucru foarte ieftinã, care a pus o frânã în calea dezvoltãrii agriculturii.
Astfel, țãranii veniți la oraș au fãcut parte din categoria marginalilor, a celor care cu greu trãiau de pe-o zi pe alta.  Aceastã grupare aflatã la marginea societații era constituitã din numeroși oameni defavorizați, cum ar fi orfanii, infirmii, oamenii foarte în vârstã și lipsiți de sprijin, vãduvele, cerșetorii și prostituatele. O categorie aparte dintre aceștia o constituiau victimele de rãzboi, plãgi deschise rãmase în urma rãzboiului în adâncul societãții.
Deși s-au înființat, în iulie 1921 legi pentru a stopa vagabondajul și cerșetoria, și s-au creat colonii de muncã, școli de corecție și aziluri pentrubãtrâni si infirmi, aceștia rãmâneau o parte vizibilã și apãsãtoare a orașelor.
Dintre marginali, prostituatele au reprezentat cel mai bine moravurile epocii. Cea mai veche meserie din lume se practica legal, în case de toleranțã cu aprobare de la primãrie și sub control medical și legal. Fetele aveau un nivel intelectual foarte scazut și un vocabular trivial, însã nu practicau meseria la vedere, și nu aveau un comportament public imoral. Era, totusi o meserie foarte raspândita, din care se putea supraviețui.

Viața cotidianã dupã primul rãzboi mondial a constituit un stil de viațã relativ modern, cu multe facilitãți pentru unii și cu mult neplãceri pentru alții. În general, se manifestã un caracter diferențiat al condițiilor de viațã, cât și a mentalitãții, în funcție de zona locuitã, existând diferențe clare între mediul urban si cel rural.
Orașul interbelic a reprezentat mediul propice dezvoltãrii unei vieți civilizate și moderne.  
Așezãrile urbane ar putea fi sistematizate în patru zone funcționale: zona centralã, cea a mahalalelor, cea industrialã, și cea agricolã. Prima era formatãdin principalele clãdiri urbane, cum ar fi primãria, liceul, tribunalul, cinematograful, teatrul, etc., fiind o zonã constituitã din clãdiri cu fațade impozante și bulevarde largi. Zona mahalalelor era formatã din casele marginalilor, joase, si înconjurate de curți și grãdini. Apoi, zona industrialã era formatã din fabrici și antrepozite, casele muncitorilor, și vilele personalului tehnic superior. În sfârșit, zona agricolã aparținea persoanelor particulare sau primãriei.
Confortul era la nivelul la care se aflau majoritatea orașelor Occidentale ale vremii. Existau rețea de apa curentã, strãzi asfaltate, iluminat public(inițial cu gaz aerian, spre sfârșitul perioadei interbelice, introducându-se iluminatul electric; zonele periferice n-au beneficiat în aceastã perioadãde iluminat public), servicii de salubritate(deficitare în mahalale) și transport în comun.
Transportul public era realizat prin mai multe cãi. Astfel, existau tramvaiul electric, care l-a înlocuit pe cel tras de cai, troleibuze(apãrute mai întãi în Timișoara în 1921, și apoi în București în 1929), autobuze și birjele sau trãsurile(preferate pentru cã ofereau mai multe comoditãți, asemãnãtoare cu cele de la taxiurile de azi).
Strada oferea un adevãrat spectacol datoritã firmelor iluminate, și a vitrinelor încãrcate. Existau, pe lângã acestea, vânzãtori ambulanți ce ofereau adevãrate spectacole prin strigãtele și zgomotele pe care le fãceau pentru a-și vinde produsele.
Orașul oferea o imagine diversã din numeroase puncte de vedere, existând aici cetãțeni de diferite nivele sociale și intelectuale. Cei mai dinamici dintre aceștia erau burghezii, care aveau o condiție socialã importantã, și care trãiau într-o relație de interdependențã cu statul.
Viața orãșenilor, era influențatã de dezvoltarea industriei, comerțului și serviciilor. Astfel, bunãstarea orãșenilor depindea de dezvoltarea economiei, afirmarea industriei având consecințe benefice asupra societãții urbane.
În consecințã, orașul a cunoscut o relativã stare de bine, datoritã dezvoltãrii industriei și a progreselor în învãțãmânt de dupã 1918(în 1930, trei sferturi din orãșeni știau carte).
Guvernele liberale au fãcut eforturi pentru dezvoltarea învãțãmântului, triplând bugetul instrucțiunii publice. Deasemenea, în 1924 s-a dat legea învãțãmântului, crescând numãrul de clase pentru școala generalã obligatorie la 7 clase(în loc de 4) și instaurându-se pedepse pentru pãrinții care nu-și trimiteau copiii la școalã. În același timp, se înregistreazã o dinamicã ridicatã  a învãțãmântului universitar, numãrul studenților crescând încontinuu. Ca urmare, apare o nouã generație de intelectuali, cu viziuni noi, moderne, și interesati de noi ramuri științifice.
Nivelul intelectual și starea financiarã au fost cele care au generat caracteristici specifice locuințelor, diferențiindu-se astfel clasele sociale.
Marea burghezie, gruparea cea mai influentã a acestei perioade, avea locuințe în centrul orașului, ce beneficiau de toate elementele confortului urban. Interiorul era amenajat și decorat sub influența curntelor europene, într-un stil încãrcat care genera o atmosfera încarcatã. Existau în cadrul acestei clase și oameni care trãiau într-un apartament la bloc amenajat cu mobilã simplã într-un stil modernist.
Burghezia mijlocie trãia în zona medianã a orașului, beneficiind de majoritatea elementelor confortului urban. Elementele prezente întotdeauna într-o astfel de casã erau ceasul de perete, oglinda, lampa de masã, și alte astfel de obiecte cu rol decorativ.
Micii comercianți trãiau în case cu parter de 2-3 camere, care nu aveau nici luminã electricã, nici apã curentã, și nici canalizare. Acestea se aflau la periferie, constituind un contrast puternic cu cele din centru.
Creșterea populaț de 2-3 camere, care nu aveau nici luminã electricã, nici apã curentã, și nici canalizare. Acestea se aflau la periferie, constituind un contrast puternic cu cele din centru.
Creșterea populației și nivelul scãzut al veniturilor, a generat o problemã nouã: nevoia de locuințe cu chirie. Însã acestea valorau mult, populația sãracã abia reușind sã plãteascã chiria lunarã. Cu timpul, în jurul acestor apartamente cu chirie s-a creat un cerc vicios, cãci chiriașul nu avea banii pentru locuințã, iar proprietarul nu primea destui bani pentru a investi. S-au dat legi pentru stimularea construirii de locuințe ieftine, astfel încât, cei care vroiau sã construiascã erau scutiți de impozit pe 10 ani, aveau reduceri de taxe pentru transportul materialelor, și facilitãți la cumpãrarea de terenuri. Cu timpul, fenomenul supra populãrii va fi atenuat, însã niciodatã înlãturat.
O alta problemã legatã de locuinte a fost fenomenul construcțiilor instantanee. Orașele erau supuse unor planuri de sistematizare, însã adesea s-a construit la voia întãmplãrii și în grabã pentru a scãpa de plata taxelor aferente. Acest tip de construcții era caracterizat printr-o calitate inferioarã a materialelor de construcție, lipsa lucrãrilor edilitare, și lipsa normelor de aliniere urbanisticã.
O altã parte a vieții cotidiene este alimentația, factor care diferã în funcție de venituri. Deși produsele agricole erau relativ ieftine, perioadele de crizã au dus la inflație. Ca urmare, orãșenii cu venituri mici cereau salarii care sã reflecte nivelul inflației.
Pe de altã parte, localurile ca restaurantele, birturile și bodegile constituiau simbol pentru categorii sociale, și locuri de întãlnire pentru oameni de același nivel financiar. Ca urmare, la restaurantele de lux clientela era din elitã, iar atmosfera era una liniștitã cu o muzicã discretã, restaurantele de categoeia a doua erau locuri de întãlnire pentru negustori, fãcându-se aici afaceri, și incheindu-se contracte verbale. Apoi, birturile si bodegile erau create pentru categoria a treia, aici fiind o atmosferã întunecoasã, înnecãcioasã și zgomotoasã.
Un alt element care reflecta starea socialã era îmbrãcãmintea. Aceasta era mai îngrijitã cu cãt clasa socialã era mai înaltã, burghezia purtãnd hainele cele mai scumpe, iar marginalii pe cele mai ieftine.
În ceea ce privește moda femininã, trebuie menționat cã aici apar schimbãri drastice, datoritã mișcãrii feministe, care presupunea o femeie activã, snergicã, și puternicã. Astfel, fustele au devenit mai scurte, rochiile mai vaporoase, iar pãrul mai scurt.
În  zonele urbane majoritatea cetãțenilor aveau mai mult timp liber decât cei din zonele rurale. Astfel, au apãrut noi forme de petrecere a timpului liber. În afarã de cititul presei sau ascultarea radioului, existau, ca metode de relaxare, plimbãrile prin parcuri(în peioada 1929-1933, în jurul Bucureștiului au fost construite lacuri, înconjurate de grãdini și parcuri publice).
Deasemenea, a apãrut practica vizitelor de sfârșit de sãptãmânã, când se discuta despre artã, literaturã, afaceri, sau politicã.
O atenție specialã aveau sãrbãtorile naționale, cum ar fi ziua de 10 mai, ziua naționalã, când se organizau parade și jocuri de artificii. În orașele mici, un eveniment important mai era și turneul unor trupe de teatru.
Orașul a fost expresia modernitãții, a dezvoltãrii, însã, în același timp, a fost și imaginea unui stat format din contraste, o reprezentare miniaturalã a întregii societãți.
Cealaltã parte, cea a tradiționalului, se afla în spațiul rural, unde schimbãrile se petreceau greu iar mentalitãțile erau pãstrate de secole.
Aici, problema locuinței era mai puțin presantã, neexistând acea supra populație urbanã. O singura locuințã putea adãpostii atât familia(inclusiv bunicii și copiii cãsãtoriți) cât și animalele(adãpostite, în general, pe timpul iernii). Mobilierul era minim, iluminatul se fãcea fie cu gaz lampant, fie cu lumânarea, încãlzitul se facea pe bazã de lemne sau de coceni, iar apã curentã nu exista(era luatã de la fântânã), cum nu exista nici canalizare.
Exista diviziunea muncii în cadrul familiilor țãrãnești, femeile lucrând acasã(mâncare, tors, țesut, împltetit), iar bãrbații „afarã”(îngrijeau animale, tãiau lemne, etc.).
Alimentația era deficitarã, fiind bazatã pe porumb. Existau neajunsuri datorita repartiției alimentare inegale, cãci deși iarna alimentația era sãnãtoasã, vara, vorbim de subnutriție. Din punct de vedere religios, țãranii țineau toate posturile anului. Aceste probleme de hrãnire au generat numeroase victime ale unor boli ca rahitismul și xeroftalmia.
Existau foarte puțini doctori în aceste zone(unu la 17000), iar țãranii refuzau sa meargã la doctor. Ei nu știuau de bacterii, microbi sau boli infecțioase, rãmânând lângã bolnav indiferent de boalã. Ca urmare a acestor factori, mortalitatea era foarte ridicata la sate, nou-nãscuții abia supraviețuind primelor 7 luni de viațã.
Pe de altã parte, țãranul de dupã 1918 este mult mai interesat de politicã, și de principalele evenimente din țarã. Înainte de rãzboi, se citea câte un ziar la bisericã o datã la câteva luni, și de multe ori, informațiile prezentate în aceste ziare erau destul de vechi. Însã, pe timpul rãzboiului,interesul pentru ziare a crescut, pentru cã acestea publicau numele mortilor de pe front. Dupã 1918, s-a pãstrat tradiția de a citi ziarul, și de a discuta politicã. Țãranul nu mai este total rupt de ceea ce se întamplã în țarã. El are opinii, și vederi politice, și începe sã își lãrgeascã orizonturile.

Concluzii

Societatea interbelicã este în același timp aceea care a încurajat dezvoltarea economiei, cât și aceea care a generat ideologii și fanatisme care au dus la al doilea rãzboi mondial. România nu este o excepție. La noi mișcarea legionarã s-a dezvoltat cu ajutorul unor oameni respectabili, cum ar fi intelectualitatea, pentru ca odatã ajunsã ideologie de masã, sã înceapã o serie de crime odioase.
Totuși, România interbelicã a avut sistemul cel mai democratic de pâna acum. În aceastã perioada omul de rând a devenit liber sã gândeascã și sã acționeze dupã propria conștiințã.
Viața socialã a perioadei interbelice depindea atât de poziție, cât și de avere. Avem de-a face cu o societate de tip capitalist, în care este rãsplãtitã atât munca, cât și deschiderea spre nou. Modernismul, din punct de vedere economic și social, câștigã în defavoarea tradiționalismului, creîndu-se o societate plinã de orizonturi. Bineînțeles cã spațiul românesc interbelic este unul dominat de contraste, dar aceasta are loc pentru cã România din 1918 era încã legatã de Evul Mediu. A fost nevoie de niște oameni inteligenți și capabili de a vedea dincolo de interesele proprii pentru a crea o societate legatã de Epoca Modernã.
Totuși aceastã nouã creație a românilor va cãdea rãpusã de comunism, în doar câțiva ani. Rezultatul a fost o economie slabã, și pierderea libertãții gândului.

Intrebarea este: De ce se putea atunci si acum nimic din cele sus enuntate?

Ce povestesti  tu e istoria Vechiului Regat. Faptul ca ceilalti au pierdut pietele europene, ca au primit pe cap fanarioti trimisi sa fure tot ce nu era batut in cuie etc., uitam, or what?

 alalaltu, on Apr 15 2009, 17:19, said:

Despre ce vorbesti?

hai sa ne cacam in sus!
vin alegerile, ce pilula mea! iar oamenii trebuie sa se gandeasca cum ar fi fost cu coposu pe post de big boss si cum era pe vremea balbaitului de mihai si a afemeiatului de tac'so!

era societatea pilulii.
cine e curios, poate verifica nivelul mortalitatii, al mortalitatii infantile, gradul de incultura al populatiei, nivelul MEDIU de trai, venitul MEDIU pe cap de locuitor, lipsa asistentei medicale etc.

 omul_vitruvian, on Apr 15 2009, 17:54, said:

eu nu inteleg de ce trebuia sa postezi kilometric, cand puteai sa dai linkul de pe referat.ro

 CapitanuPICARD, on Apr 15 2009, 17:28, said:

Crezi ca fac lobby cuiva? io zic sa vezi lucruriile astea raportate la celelalte tari europene.

 ego_zenovius, on Apr 15 2009, 17:33, said:

Care e diferenta?

 omul_vitruvian, on Apr 15 2009, 18:35, said:

sunt doua diferente:
- dand linkul nu incarci in mod inutil topicul, facandu-l greu de citit
- ii e clara oricui originea textului respectiv

 ego_zenovius, on Apr 15 2009, 17:41, said:

am inteles.am crezut ca este mai util decat sa plasez un link.

Dau-ar  Dumnezau sa se intoarca toti aia care o dau cu perioada interbelica si micul Paris si Romania infloritoare din acea epoca .,in acea epoca doar pt 3 luni.Apoi se regreseze in prezent sa-i intrebam cum a fost.

 zippo68, on Apr 15 2009, 18:06, said:

Stiinta si tehnologia poate nu erau asa avansate dar avantul in care ne aflam si directia in care ne indreptam era mult peste ce este acum.

Faza aia cu locul 6 la economie in general a fost beton.
Liberalii au fost niste genii, fara capital strain nu era de ex Romano-Americana ca tot veni vorba de petrol
In general intre razboaie a fost o vreme nasoala, si saracia exista si-n 38 si-n 40 si oricand. Industra vorba lui Caragiale era sublima si nu exista , ex afacerea skoda. Nu zic au fost si fabrici , s-a facut de exemplu iar-80 dar hai sa nu exageram industria tot in plop era, oricate locomotive faceam noi tot aia a fost.


Chestia aia era de pe referate.ro?   Asa si pare...da eu nu cred ca ia ala nota buna.
N-am citit tot, scrie de grevele tipografilor, alea de la lupeni&grivita de alea 6 luni fara salarii la bugetari de coruptia care exista la fiecare nivel si asa? Scrie?
Deci rezumaul ar fi : Industrie slaba, economie cu probleme, administrata stupid daca nu samavolnic si democratie...anul de varf e fix 38?

Edited by Anjin`, 16 April 2009 - 00:09.

 Anjin`, on Apr 16 2009, 00:08, said:

Io vorbesc atat de statistica ,dar mai ales de rezultatele pe care le-a inregistrat in productie ,arta(arhitectura,muzica,pictura,sculptura,literatura),nemultumiti vor exista intotdeauna ideea este ca romania era orientat mult mai bine .

La "gargara politica" era pe locul 6 pe plan mondial , la servicii de sanatate , educatie ( alfabetizare ), asistenta sociala , industrie proprie slaba , in majoritatea oraselor ( de cele mici nu are rost sa mai vorbim ) mijlocii si mari din Moldova si Dobrogea , chiar si in unele zone din Muntenia nu prea existau fabrici modernizate comparabile cu cele din tarile mai dezvoltate ( in plus in perioada 1928- 1935 a fost o "curba de sacrificiu continua" ) , existau hale cu linii de asamblare si ateliere deschise de companii straine pentru ceva echivalent cu "lohn"-ul de azi !

Romania interbelica era o tara interesanta insa existau prea multi oameni saraci si analfabeti , bogatasii erau in cea mai mare parte lipsiti de orice urma de omenie , intre 1926 si 1940 delapidarile , mita si nepotismul erau omniprezente , Carol al II -lea , legionarii si politicieni au adus Romania Mare in pragul disparitiei irevocabile , in anul 1940 s-a pierdut peste o treime din teritoriul Romaniei Mari !

Ce a facut libertinul si fanfaronul de Carol al - II -lea pentru a mentine Romania Mare intreaga ? Nici el nici camarila lui nu au stiut sa negocieze un statut favorabil Romaniei in discutiile purtate cu Hitler si Mussolini in perioada 1938-1940 ( in cei 2 ani de dictatura Carlista ) , toti au crezut ca Anglia si Franta vor proteja Romania , mai mult decat atat asa zisa "Mica Antanta" a lui Titulescu era o "alianta de parada" - un pres in calea blindatelor lui Adolf ! Dupa care a venit dictatorul I.Antonescu care sa gandit in iarna lui 1941 sa declare razboi S.U.A. si Imperiului Britanic , de parca nu era destul ca deja din 22 iunie 1941 ne razboiam cu U.R.S.S. ( bastionul ciumei rosii ) !

Edited by Teophileos, 16 April 2009 - 00:26.

 Teophileos, on Apr 16 2009, 00:22, said:

REPET,,,au luat tara de la 0 , nu cred ca o duceau mai bine inainte si nici dupa.

Te straduiesti degeaba sa le explici unor oameni.
Ei sunt prinsi in ideile lor. De fapt trebuie sa ii intelegem, multi dintre ei au beneficiat de pe urma comunismului mai mult decat de pe urma regalitatii.
Multi sunt constienti de nedreptatile savarsite de inaintasii lor in perioada comunista si se tem de o revenire a regalitatii, ca nu cumva sa se faca dreptate in vreun fel.
Lumea turuie vorbe pompoase "servicii de sanatate , educatie ( alfabetizare ), asistenta sociala , industrie" dar in realitate Romania a avut o perioada foarte buna in timpul monarhiei.
Bucurestiul vechi este o marturie clara.

Perioada interbelica a fost totusi marcata de criza. Criza nu s-a sfarsit cu adevarat decat dupa terminarea razboiului.

 Teophileos, on Apr 16 2009, 01:22, said:

Bai copile, vezi ca, intre timp, au aparut si alte carti de istorie, in afara celor scrise de Mihai Roller.

nene teophileos, matale nu ai cunostinte elementare despre motive pentru care au aparut legionarii.
tre' sa fii cel putin incult sa-i bagi in aceeasi oala cu celelalte partide.

iar mata, nene terratec, nu vrei sa dezvolti? ce inseamna mai exact "perioada foarte buna"? da' lasa gargara cu pioneze. zi cu cifre.

 terratec, on Apr 16 2009, 11:16, said:

Romania nu se reduce la Bucuresti.
Mai bine iti intrebi bunicii, strabunicii care au copilarit la tara ca sa-ti spuna cum se traia atunci.
Informatii direct de la sursa, nu din carti.
Romania  era departe de Vestul civilizat. Cum e si acum , de altfel,decalajul s-a pastrat.