poeme in proza

Quote

draga, un infinit in proza, nostalgic si in versuri




I

Deodata gandul mi s-a schimbat in vedere
si ea a inceput sa ma doara
ca o amortire
Un fel de crestere de picior
pentru salt pe secunda.

Deodata, totul a inceput sa treaca si sa treaca
sa nu mai stea si, -
sa se alerge.

Ghimpi mi-au crescut in interior
intepand ceea ce ar fi trebuit sa ma inveleasca.

Sa rupi ce n-a existat niciodata
si ruptura sa-ti fie lumina
durerea ca o tromba
in absolutul desert!

II

M-am pomenit mancand fara sa-mi fie foame
m-am pomenit respirand lapte
fara a ma fi sufocat vreodata
inainte de aceasta.

M-a incercat un sentiment
ca o apasare
cand niciodata avusesem greutate
Mai tarziu am stiut ca el era frica.

Din necuprins ma micsorasem deci.
Altfel cum?
Altfel de ce?

Cata singuratate
a fi!
Ce fel de unu si total
a avea!

Nici tarzii si nici devreme
rupturi ale desavarsitei linisti
Lumini, pentru ca lumina
menita este punctului.

III

Si pentru ca deodata suntem multi
si pentru ca deodata exista sus si exista jos
si pentru ca deodata ne este foame unul de altul
si pentru ca deodata avem inceput si vom avea sfarsit
sentumentul numit frica ne-a daruit cu guri
sentimentul numit unu ne-a imbracat in fapturi

IV

De ce ne-o fi trebuit noua lumina
si ce este aceasta ruptura numita lumina
De ce a trebuit sa devenim puncte
cand nefiind eram totul.


(Nichita Stanescu - Blandele si ferocele activitati ale insufletitelor si neinsufletitelor)

Deodata mi-a explodat sticla ferestrei
improscandu-ma cu cioburi strabatute de vechi priviri.
In cadru se arata un inger atat de bucalat
incat avea un cap rotund si doua aripi ascutite, -
surase la mine ca un cantec de leagan:
- Ce faci Nichita, acolo, ce faci?
-Ung teava pistolului, i-am spus,
ung teava pistolului.
-Dar e vechi, mi-a zis, e vechi,
e din primul razboi mondial!
De ce ungi cu ulei de masline teava pistolului?
-Ca sa fiu pregatit, i-am raspuns,
ca sa fiu pregatit ca ar incepe din nou primul razboi mondial,
d-aia, ca sa fiu pregatit c-ar putea sa inceapa din nou
primul razboi mondial!
si inconstienta mea bunica mi-ar da un borcan de,
coacaze
sa-l tarasc pana sus la Marasesti,
varsat si spart in cioburi!
-Oho, zice capul bucalai,
dar sabia aceea lunga, ca o frunza de toamna, cu maner,
de ce o freci cu ulei de masline?
-De din vale de Rovine...
de din vale de Rovine...
Ca sa fiu pregatit, i-am raspuns,
sa fiu pregatit, sa fiu pregatit.
-Si ce-s hartiile, mi-a zis,
si ce-s hartiile alea albe manjite cu negru?
Si ce-s hartiile alea albe manjite cu negru?
-Scriu din nou Oda In Metru Antic, i-am raspuns,
ma intelegi, scriu din nou Oda In Metru Antic.
-Dar daca el se mai naste inca o data!?
-Sa fiu pregatit, sa fiu pregatit!
-Ce tipi la mine, - imi zise ingerul bucalai
cel compus dintr-un cap si doua aripi,
intocmai ca o maslina si doua girafe,
intocmai ca un tron stramb pe care sta o singura buca,
ce tipi la mine, mi-a zis copilul!
-Tocmai frecam scutul rotund cu anotimpurile inscrise
pe el,
tocmai frecam scutul de ulei de masline.
Scuturam cioburile geamului spart de pe mine,
respiram o atica vechime, si i-am zis:
-Ce tu vrei ca la Salamina sa uit Peanul?
Am borcane cu coloare rosie sangerand in ele,
ca sa-mi vopsesc fata in rosu pentru Pean.
Ma pregatesc pentru Salamina,
ma pregatesc pentru Salamina!
-Esti mort, mi-a zis ingerul bucalai -
Esti mort, mi-a raspuns ingerul bucalai
cu doua aripi ascutite, esti mort!
-Cum o sa fiu mort, i-am raspuns,
cum o sa fiu mort, daca stau de vorba cu tine?!
-Nu stai de vorba cu mine, zise,
nu stai de vorba cu nimeni, -
... si cioburile de pe jos sarira si se refacura
sticla de geam.
Eu insumi eram sticla geamului,
curat si transparent ca sticla geamului.
Si prin mine privea cineva spre altcineva
si ma durea toata fiinta mea de sticla transparenta
de privirea care ma strapungea,
si nu stiam cine privea pe cine privea,
prin durerea transparenta
de sticla, de geam, a mea.


(Nichita Stanescu - "Papirus cu lacune")

Crezi tu ca iarba este fericita?
Ea e verde; ea e verde...
Crezi tu ca vulturul este inalt?
El zboara; el zboara...
Crezi tu ca piatra e tacuta?
Ea e tare; ea e tare...
Crezi tu ca eu sunt al tau?
Crezi tu?

(Nichita Stanescu - "Vorbind")

Si daca pietrele sunt pasari dormind
lung dormind,
ale unui altui aer?...
Si daca arborii
soldati sunt dormind
dupa lupta dormind,
ai altei cetati?...
Si daca eu sunt un vis,
si daca m-ar trezi cineva
spunandu-mi:
tu esti; apara-ma si fii.


(Nichita Stanescu - "Somnul")

Stand pe o piatra
ea isi pusese barbia pe genunchi
mainile si le pusese in jurul lui.
Ochii ei nu-i mai erau
de nici un folos
din pricina faptului ca se gandea.


(Nichita Stanescu - "Ceramica")

Nici sa mangai nu mai sunt in stare, -
natura a devenit atat de straina si de ghimpoasa
ca numai gura mi-a ramas
pentru suras.


(Nichita Stanescu - "Imediat")

Mi-ar trebui sa am un piept de taur ca sa-l tai;
leagan sangeros si perna sa fie
inimii mele mult marite care-mi batuse pana acum
plecata din mine, -hranind cu sangele ei
armata de fantome

De buna seama ca nu te iubesc;-
desigur ca nu poate sa fie dragoste;-
ca nu poate sa fie vreo dragoste, sa-ncoroneze
o atare durere
Dar cu atata sinceritate nu-mi placi;-
si chinul atata de adevarat imi este
incat
ma rog la zei sa am patru picioare
ca sa ingenunchi in patru genunchi
rugandu-te:
-nu pleca tu de la mine
care te-am hranit cu sangele meu
fantoma, nu pleca, fantoma;-
nu te-am vazut niciodata, dar nu pleca.


(Nichita Stanescu - "Venirea inimii la loc")

Dumnezeu pipaia pe aripi pasarile calatoare,
Le mai smulgea din cand in cand
si cate o pana.
Nevointa de testament si de scris, avea dansul,
Cand pasarile sangerau prin aer.

Trufas si de neinlocuit in locul meu,
ii imitam pe cai in latratura!
Schiopatau muntii, iubito,
schiopatau muntii.


(Nichita Stanescu -"Schiopatarea muntilor")

Eu sunt o fereastra,
un geam, un loc liber
prin care cineva il vede pe altineva.
Caut sa ma spal tot timpul,
sa nu ma murdaresc de muste
si nici de nimic;
sa fiu transparent
ca cineva sa-l vada prin mine
pe altcineva.


(Nichita Stanescu - "Gratia")

Fara sa citesc mai jos ..ma gandeam ca seamana cu Nichita...zic nici chiar asa...

De n-ar fi pe lume ceasuri,
timpul n-ar mai trece, zic...
...zise Alba-ca-Zapada
catre-al saptelea pitic:
De n-ar fi pe ceruri, luna,
numai stele-ar fi iti zic...
...zise Alba-ca-Zapada
catre-al saselea pitic:
De n-ar fi padure-n codrii
doar ciuperci ar fi iti zic...
...zise Alba-ca-Zapada
catre-al cincilea pitic:
De n-ar fi apa in rauri
pestii ar zbura iti zic...
...zise Alba-ca-Zapada
catre-al patrulea pitic:
De n-ar fi capsuni pe lume
samburi n-ar mai fi iti zic...
...zise Alba-ca-Zapada
catre-al treilea pitic:
Flori de n-ar fi pe lume,
nasuri n-ar mai fi, iti zic...
...zise Alba-ca-Zapada
catre-al doilea pitic:
Sssst! nu faceti nici un zgomot
susoti primul pitic:
Doarme Alba-ca-Zapada
si viseaza mai nimic!


(Nichita Stanescu - "Cantec de leagan")

Patru evanghelii scrie-vom despre caderea
frunzei in toamna.
Matei zice-va:
-Frunza de verdele verdelui cadea-va in toamna.
Marcu striga-va:
-De greutatea vietii si de viata pe viata cadea-va
frunza in toamna.
Luca va zice:
-Din nedragoste, din neinviata moarte,
din verde repetat numai cu umbra
cadea-va frunza in toamna.
Ioan se va ridica si va zice:
-Toamna nu cad frunzele,
toamna cade numai toamna
ca o frunza cade toamna, toamna.
Stau si e toamna si sunt frunza
si cad pe pamant.


(Nichita Stanescu - "Evangheliile toamnei")

Kiwi, pasarea de care va povestesc se numeste Kiwi.
Nimeni nu a vazut-o zburand. N-a aparut la geamul nimanui. Vantul nu i-a umflat penele. Soarele nu i-a aurit aripile.
Kiwi e o pasare dintr-un continent indepartat, cu oase de pasare, cu aripi de pasare, cu ochi de pasare. Un singur lucru nu stie Kiwi sa faca: sa zboare. Aripile ii sunt lipite de trup, Kiwi se taraste pe pamant, la radacinile vechilor arbori, Kiwi isi umple gusa cu gaze.
Sa o iubim? De ce? Sa o urmam? Niciodata, sa incercam sa zburam, chiar fara aripi sa incercam sa zburam. Sa incercam si intr-o zi nu se poate sa nu ne desprindem de lut.


(Nichita Stanescu - "Kiwi")

A fost o strachina cu lapte
in care doi oameni singuri,
tatal si fiul, domol, fara soapte,
isi coborau roasele linguri.
Cand nu mai era lapte
se cheama ca e noapte...


(Nichita Stanescu - "Ceasornicul")

Piatra e o lumina
inghesuita.
Ea nu vede.
E de vazut.

Ea nu are durere.
Ea doare.
Cum doare piscul muntelui
pe vultur
starnindu-l in aer
si in cuvinte.


(Nichita Stanescu - "Inghesuita lumina")

Lustra joasa orb si-a ratacit lumina
pe gravura lui Ravel si Debussy
si sarpele din maini mi se opreste-n SI
si se opreste frematand, pianina;

Surd, tablia coboara pana-n clape
tremurand in Si ingana [aduna] - locul ei
faptura ta de somn, plutind in funigei
pe-acest sfarsit de stele si de ape.

Cantec spart vegheaza inca, in odae,
Dansatorii inca nu s-au deslipit
si inca, bratul cel strain e-ncolacit
de cingatoarea ta ce se indoaie.

Pete pe tablie, pete moi, de sange,
isi ghicesc haot conturul tremurat
cum umed bratul isi zdreleste sanul dat
si te aduna-n coapse si te frange.

Alba, te desprinzi [vii] din umbra
rasturnata-n prag,
ca si de-atatea ori, sa-mi spui ca iti
sunt drag
si sa imi lauzi mainile nervoase.

Hai, iubito, spune-mi, spune-mi inc-o data
sarpele din maini, oprit in Si era?
franghie galbena si uda-n lustra grea
[...Ca o franghie umeda in lustra grea]
[se clatina lumina atarnata...]


(Nichita Stanescu - "Preludiu in SI")

Mi-a patruns
o bucata de nouri
patrata-n odae
...dar cerul afara-a ramas

Mi-a patruns
o bucata
patrata de cer
in odae
...dar stelele-afara au ramas

A plouat toata noaptea.


(Nichita Stanescu - "Fereastra")

Amurgul e ca o roua, incondeiaza-n sange
paienjenisul ramurilor ce-si desfac tacut
uscate brate lungi, ca un sarut amarnic
Zadarnic stau pe banca grea de piatra
iubita-mi si-a uitat gropitele-n obraji...
Netarmuritul impietrit ma infioara,
iar linistea ca un ecou se frange-n tarmuri,
doar salciile-si plang suvitele de ceara
in cenusiul lacului ramat in sticla
Si bolta nouroasa se incrunta-n lac.
Pe lang' aleea decoltata-un sir de plopi
Isi inmoaie fruntile-n strafundul nemiscat
spre unde dinspre toamna apa a secat...
Frunzisul ruginit de-acum un an
isi poarta moartea pe crampeiele de nea
manjite in noroiul cu miros de ploaie
...In basm e totu'ncremenit si umed...
Vazduhul naste-ncet puzderii de arginti
nemuritori in viata lor de-o clipa.
Intinde noaptea neagra ei aripa de fantasm
si lacul tot se oglindeste-n cer.

Mai mi-au cazut azi-noapte-n vis trei dinti.


(Nichita Stanescu - "Iarna tarzie")