Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Algoritm simplu de calculare al u...

Bitdefender Total Security ș...

casa verde 2024

Intrerupator cu N - doza doar cu ...
 Incalzire casa fara gaz/lemne

Incalzire in pardoseala etapizata

Suprataxa card energie?!

Cum era nivelul de trai cam din a...
 probleme cu ochelarii

Impozite pe proprietati de anul v...

teava rezistenta panou apa calda

Acces in Curte din Drum National
 Sub mobila de bucatarie si sub fr...

Rezultat RMN

Numar circuite IPAT si prindere t...

Pareri brgimportchina.ro - teapa ...
 

Întoarcerea la Ortodoxie

- - - - -
  • This topic is locked This topic is locked
231 replies to this topic

#1
Dimineata100

Dimineata100

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 461
  • Înscris: 27.11.2008
Aici e un articol ce arata probleme ale cartii mormonilor.
http://www.carm.org/lds/ldspapyri.htm

Problema cu protestantii e ca doctrina lor, respectiv traditia lor e bazata pe proteste si de aici proteste la proteste, la proteste,..... pana cand nu mai sunt decat bucatele mici. Daca Luther a construit o noua Biserica , iata ca si White a facut la fel si John Smith si altii. Totusi Lumina Sfanta apare la Ierusalim de inviere doar la ortodocsi.
Aici e Lumina Sfanta ce apare la locul invierii Mantuitorului:

[ http://www.orthodoxphotos.com/Pascha_Holy_Light/2lg.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Biserica Ortodoxa e Biserica infiintata de Mantuitorul nostru IIsus Hristos nu de Luther, Calvin, White, John Smith sau altii care s-a mentinut pana azi. Toate bisericile protestante s-au infiintat pe asumptia ca Portile Iadului au biruit Biserica Ortodoxa, caci daca nu s-ar fi intamplat asa, ce nevoie de noua Biserica?.
Totusi cum intelegi voi acest lucru?
Matei 16:18 18. Și Eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui.

Aici e intrebarea mea pentru protestanti.
Au invins Portile Iadului Biserica Ortodoxa stabilita de Domnul nostru IIsus Hristos? Ce credeti despre Matei 16:18?
Daca portile iadului nu au invins Biserica Ortodoxa stabilita de Domnul nostru IIsus Hristos, de ce a fost nevoie ca sa apara noi Biserici pe care azi le numim protestante?
Daca Apostolul Pavel ne spune sa nu primim alta Evanghelie chiar daca vine la Inger de ce primesc mormonii, musulmanii si altii alta Evanghelie?

Protestantii sa vina inapoi la Biserica Ortodoxa pentru a-si salva sufletele lor si ale apropiatilor.

#2
zexelica

zexelica

    Nebisericos relaxat

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 36,859
  • Înscris: 30.01.2007
Bineinteles ca nu ai studiat timpurile verbelor din textul koine pe care il citezi.

Amatorismul si lipsa de preocupare pentru studiul Scripturii, repetarea papagaliceasca a brosurilor bisericesti nu este crestinism.

#3
Dimineata100

Dimineata100

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 461
  • Înscris: 27.11.2008

View Postzexelica, on Nov 27 2008, 23:06, said:

Bineinteles ca nu ai studiat timpurile verbelor din textul koine pe care il citezi.

Amatorismul si lipsa de preocupare pentru studiul Scripturii, repetarea papagaliceasca a brosurilor bisericesti nu este crestinism.
Au studiat-o cei ce au tradus Biblia si e suficient.





Ce-ati zice de mine daca eu as veni si as zice Luvru e mare deci a fost cosntruit cu macarale diesel si camioane automate? Voi ati veni si ati zice documentele istorice certificate dovedesc ca acest lucru e imposibil caci macarale diesel si camioane automate nu exitau atunci. Ce ati zice daca eu as zice documentele istorice adica traditia istorica sunt opera oamenilor deci nu sunt reliabile deci traditia nu e reliabila si as face eu noi document despre Luvru si as scrie Luvru e construit de macarale diesel si camioane si vin cu doctrina numai Luvru care spune ca toate documentele istorice nu mai conteaza inafara de cele noi facute si inventate si de ceea ce cred eu despre Luvru pe baza la ce vad? Pai daca vad ca Luvru e mare si stiu ca azi orice lucru mare se face cu macarale diesel zic si eu ca Luvru a fost construit cu macarale diesel si pot zice asta ca documentele istorice am zis ca nu vreau sa le mai consider si merg numai cu doctrina ceea ce vad eu la Luvru e adevarat restul chiar daca e validat de istorie e fals daca ma contrazice. Asta nu trebuie sa se intample si daca nu se intampla in istorie nu trebuie sa fie nici in religie. Deci Sola Scriptura care da la o parte toate documentele istorice si valideaza orice interpreatre nu cred ca e buna.
Ce legatura are asta cu protestantii? Pai pe la 1500 cam asta s-a intamplat.
Ioan 6:54. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.
James numit fratele lui IIsus de Biblie in anul 60 concepe Sfanta Liturghie a lui James cu cel mai important moment al Sfintei Impartasanii care era considerat trupul si sangele mantuitorului.
http://en.wikipedia....rgy_of_St_James
"The Liturgy of Saint James is considered to be the oldest surviving liturgy developed for general use in the Church. Its date of composition is still disputed with some authorities proposing an early date, perhaps ca. AD 60, close to the time of composition of Saint Paul's Epistle to the Romans, while most authorities propose a IV century date, being this anaphora a developed from an ancient Egyptian form of the Basilean anaphoric family united with the anaphora described in The Catechisms of St. Cyril of Jerusalem[1]."


In primii 800 de ani de crestinism virtual toate documentele vorbesc de Sfanta Impartasanie ca sangele si trupul Mantuitorului.
Ortodocsii au pastrat invatatura de la James si Duminical au Sfanta Liturghie de la care luam Sangele si Trupul Mantuitorului prin Sfanta Impartasanie pentru VIATA VESNICA.
Cum au schimbat lucrurile protestantii:
"
Lutheran: Martin Luther's understanding of the Holy Communion went through several phases. As his teaching developed, Luther taught that the Holy Communion was not a sacrifice but the last will and testament of Jesus, a promise, in which he bequeathed to believers the forgiveness of sins secured by his death on the cross. For Luther, this trustworthy promise could be met by either faith or unbelief. Although repudiating transubstantiation as a philosophical invention unworthy of Christian theology, Luther laid great weight on the real presence of Christ in the Holy Communion, claiming that Christ's body and blood were eaten and drunk by believers and unbelievers alike. Believers, he taught, ate and drank at the Lord's Supper to their blessing, while unbelievers ate and drank to their own condemnation.

Reformed: Huldrych Zwingli advanced the first Reformed doctrine of the Holy Communion. Unlike Luther, Zwingli thought of the elements or signs in the Lord's Supper not as means by which God communicates grace to the faithful, but as signs by which the faithful declare that they have received grace and belong to the body of the faithful. For Zwingli the Holy Communion was essentially a communal profession of faith, a celebrative thanksgiving in which the church declared its gratitude and faithfulness to God. Later Reformed theologians, including Martin Bucer, Heinrich Bullinger, and John Calvin, sought a middle way between Luther's position and that of Zwingli. Against Zwingli they argued that Christ was certainly present in the signs of bread and wine, but against Luther they argued that Christians could not rightly comprehend the mode of Christ's presence. Like Luther, they considered the Holy Communion to be constituted by Christ's promise and like Zwingli they thought that it rightly included an element of eucharistic thanksgiving.

Radical: Some theologians of the radical Reformation, including Sebastian Franck and Kaspar von Schwenkfeld, abandoned altogether or suspended the use of the Holy Communion. Others dramatically reinterpreted it. Some radical theologians associated the elements of the Holy Communion in various ways with Christ's heavenly body. More often, however, they saw the Lord's Supper as an occasion to hold Christ's death in grateful remembrance. The ideas of an egalitarian fellowship in the sight of God and preparation for martyrdom often dominated the piety of this faction of the Reformation.

English: The teaching of Thomas Cranmer, architect of the English Book of Common Prayer, regarding the Holy Communion is a matter of considerable dispute as is the proper interpretation of the doctrinal statements issued during the English reformation. These standards of the English reformation seem clearly to reject both the sacrifice of the mass and transubstantiation. In the matter of Christ's presence, the Thirty-Nine Articles appear to align the English reformation most closely to the position of Martin Bucer, Heinrich Bullinger, and John Calvin. They affirm a heavenly and spiritual presence of Christ in the Holy Communion and consider it to be a means rather than merely a sign of grace.
"

Dupa 1500 protestantii au schimbat aceasta intelegere a versului au eliminat toate documentele istorice ce le stateau in cale cu doctrina SolaScriptura sau numai Biblia si te intreb pe tine unde este Sfanta Impartasanie la unii protestanti? De ce e rea doctrina Numai Biblia? Pentru ca exista pentru un vers mai multe talmaciri si daca documentele istorice iti dau talmacirea corecta anularea lor te lasa sa interpreteze Biblia cum vrei si de asta sunt acum 30000 de grupari crestine, fiecare cu propria interpretare a Bibliei. Asta e parerea mea, cerceteaza si te convinge. Interpretarea Bibliei fara documentele istorice te poate duce in ratacire. Biblia a fost stabilita de Biserica Ortodoxa si exista scrierile Sfantului Ioan Gura de Aur care stabilesc interpretatrea corecta si un Sfant a vazut pe Apostolul Paul soptindu-i la ureche Sfantului Ioan Gura de Aur ce sa scrie. Mesajul meu asta e atentie la ratacire.
Frate Frankfurt,

Ma bucur ca te vad din nou. Nu sunt argumente impotriva persoanelor lutherani ci dau niste informatii despre ceea ce cred eu ca s-a intamplat .

Ce am vrut sa spun e asta. Uitandu-ne numai la interpretarile lui Ioan 6:54 numai cu Bibklia avem interpretarea ortodoxa, cea lutherana, reformata, radicala engleza. In toate denominatiunile astea sunt oameni destepti. Ei citesc Biblia si apoi se uita la INterpretare si nu li se pare ca e ceva gresit caci daca li s-ar parea ar schimba religia. Deci din cele 4-5 interpreatri cum o alegem pe cea buna ?
Protestantii cu doctrina Sola Scriptura sau Numai Biblia ce fac, unii aleg o interpretare si se numesc Radicali altii aleg o alta interpretare si se numesc Baptisti si tot asa si zic ca ei au dreptate si arata ca nu exista problema logica cu interpretarea lor. DECE FAC ASTA. Pentru ca doctrina NUMAI BIBLIA spune ca DOCUMENTELE ISTORICE pe care ei le denumesc TRADITIE sunt urmare a activitatii omenesti si deci nu sunt reliabile dar asta e o gresala. Ce ne-am face azi daca am aplica asta si la alte domenii? NU AM AVEA ISTORIE< LITERATURA< SI MULTE ALTELE DACA AM DISCREDITA ISTORIA>

Ce fac ortodocsii? Ortodocsii zic fratilor si noi si voi punem Biblia deasupra. Noi mai facem ceva. Luam documentele istorice si vedem ce a gandit James fratele lui IIsus care a infiintat Liturghia lui James la anul 60? A considerat ca Sfanta Impartasanie este trupul si sangele Mantuitorului? Da. Deci din cele 4-5 interpretari iata am ales-o pe cea corecta?
CE mai fac ortodocsii? Se uita la revelatii sau miracole. Si zic este vreun miracol? Si vedem ca exista in anul 800 cand Biserica Catolica era unita cu Ortodocsii miracolul de la Lanciano in care Sfanta Impartasanie s-a transformat in sange si trup.

Deci Mergand pe Biblie, istorie si revelatie avem din cele 4-5 interpretari una care are toate sansele sa fie cea corecta. CE ma mai vrut sa spun e ca lasand istoria la o parte poti ajunge la ceea ce eu consider greseli si te poti tine despratit de sangele si trupul Mantuitorului oentru VIATA VESNICA.

What Bible say:
55 He that eateth my flesh and drinketh my blood hath everlasting life: and I will raise him up in the last day. 56 For my flesh is meat indeed: and my blood is drink indeed. 57 He that eateth my flesh and drinketh my blood abideth in me: and I in him. 58 As the living Father hath sent me and I live by the Father: so he that eateth me, the same also shall live by me.
What history say:James called by Bible the Brother of Jesus at year 60 had the Liturgy of Saint James with central point offering the Holy Eucharist as the literal blood and flesh of Jesus.
Virtually every christian writing in the first 800 years of Early Church speaks about Holy Eucharist as blood and flesh of Jesus and these writtings are called tradition.
What miracles say at the time of Early Church:The Eucharistic Miracle of Lanciano
8th Century A.D.
A Basilian monk, wise in the ways of the world, but not in the ways of faith, was having a trying time with his belief in the real presence of Our Lord Jesus in the Eucharist. He prayed constantly for relief from his doubts, and from the fear that he was losing his vocation. He suffered through the routine of his priesthood day after day, with these doubts gnawing at him.

The situation in the world did not help strengthen his faith. There were many heresies cropping up all the time, which kept chipping away at his faith. They were not all from outside the church either. Brother priests and bishops were victims of these heresies, and they were being spread throughout the church. This priest couldn't seem to help being more and more convinced by the logic of these heresies, especially the one concerning his particular problem, the physical presence of Jesus in the Eucharist.

One morning, while he was having a strong attack of doubt, he began the Consecration of the Mass for the people of the town. He used the same size host which is used in the Latin Rite masses today. What he beheld as he consecrated the bread and wine caused his hands to shake, indeed his whole body. He stood for a long time with his back to the people, and then slowly turned around to them.

He said: "0 fortunate witnesses to whom the Blessed God, to confound my disbelief, has wished to reveal Himself in this Most Blessed Sacrament and to render Himself visible to our eves. Come, brethren, and marvel at our God so close to us. Behold the Flesh and Blood of our most beloved Christ."

The host had turned into Flesh. The wine had turned into Blood.

The people, having witnessed the miracle for themselves, began to wail, asking for forgiveness, crying for mercy. Others began beating their breasts, confessing their sins, declaring themselves unworthy to witness such a miracle. Still others went down on their knees in respect, and thanksgiving for the gift the Lord had bestowed on them. All spread the story throughout the town and surrounding villages.

Jesus even allowed Himself to be crucified again. After the miracle, the Host was pinned down to a wooden board, so that when it dried, it would not curl up, as scabbed flesh does. So here He was again, with nails in His Body, nailed to a piece of wood.

The miracle that occurred in 700 was just the beginning. That was 1250 years ago. Had that miracle taken place, and then the flesh and blood disintegrated, as would have been normal, the miracle would have been none the less a miracle. The priest's faith had been renewed. The entire town, the whole country for that matter, became aware of the miracle. Pilgrims flocked to Lanciano to venerate the Host turned flesh. Belief in the Eucharist had been reborn. The gift from the Lord was complete.

But that's not all. The miracle is ongoing. The Host-turned-Flesh, and the Wine-turned-Blood, without the use of any form of preservative, is still present in the reliquary. In 1574 testing was done on the Flesh and Blood and an unexplainable phenomenon was discovered. The five pellets of coagulated Blood are different sizes and shapes. But any combination weighs the same as the total. In other words, 1 weighs the same as 2, 2 weigh the same as 3, and 3 weigh the same as 5.

From the very beginning, the local church accepted this miracle as a true sign from heaven, and venerated the Eucharistic Flesh and Blood in processions on its feast day, the last Sunday of October. The fame of the shrine spread throughout the region quickly, and soon all of Italy came to the Church in Pilgrimage.



--------------------------------------------------------------------------------

Analysis of Still Existing Evidence
A pilgrim, born and baptised Catholic, shared with his convert wife, after venerating the Eucharistic Miracle of Lanciano, "I never believed in the physical presence of Jesus in the Eucharist. To me, it was strictly `in memory of Him'. Now, I truly believe that my Jesus comes alive to me personally in the Consecrated Host that I consume at Holy Mass."

On one occasion, after the priest had shown all our pilgrims the Eucharistic Miracle, he came down to the foot of the altar, and made the following observation:

"Remember, this miracle that you are witnessing now, and that you have traveled so far to witness, happens every day in every church in the world, at the consecration of the Mass."

How many tests have been made over the years, how many times Our Dear Lord Jesus allows Himself to be prodded and cut, examined under microscopes, and photographed. The most recent, an extensive scientific research done in 1970, used the most modern scientific tools available. The results of the tests are as follows:

The flesh is real flesh. The blood is real blood.
The flesh consists of the muscular tissue of the heart (myocardium)
The flesh and blood belong to the human species.
The flesh and blood have the same blood type (AB).
In the blood, there were found proteins in the same normal proportions as are found in the scro-proteic make up of fresh, normal blood.
In the blood, there were also found these minerals: Chlorides, phosphorous, magnesium, potassium, sodium and calcium.
The preservation of the flesh and of the blood, which were left in their natural state for twelve centuries (without any chemical preservatives) and exposed to the action of atmospheric and biological agents, remains an extraordinary phenomenon.
As part of this most recent investigation, the following comment was made: "Though it is alien to my task strictly speaking, I feel I should insert the following reflection into the study just completed: the clarification, which comes through in these studies, of the nature of the flesh gives little support to the hypothesis of a `fraud' perpetrated centuries ago. As a matter of fact supposing that the heart may have been taken from a cadaver, I maintain that only a hand experienced in anatomic dissection would have been able to obtain from a hollow internal organ such a uniform cut (as can still be glimpsed in the flesh)."

What the doctor, a scientist and not a theologian, is saying in simple language is that although it's not his task to speculate, it would have been difficult, next to impossible, for anyone to have cut a slice of the heart in the way that it was done. He also states that it's highly doubtful that there was any fraud involved.

Another unusual characteristic of the blood is that when liquified, it has retained the chemical properties of freshly shed blood. When we cut ourselves and stain our clothes, the chemical properties of the blood are gone within 20 minutes to a half hour. If blood is not refrigerated within an hour maximum, the composition rapidly breaks down. If blood were taken from a dead body, it would lose its qualities quickly through decay. This blood is over 1250 years old and still contains all its properties, chemicals and protein of freshly shed blood. And yet in the testing, it was determined that no preservatives of any kind were found in the blood.
Ortodocsii mai au ceva pentru aflarea adevarului si asta est vorbirea cu Dumnezeu, IIsus, Sfanta Maria, sfinti si ingeri cu ajutorul lui Dumnezeu dupa ce omul merge pe calea rugaciunii inimii.

http://www.sfaturior...o/rugaciune.htm

Când noi zicem o rugăciune cu limba și o înțelegem cu mintea și o simțim cu inima, ea devine sferică, rotundă, în mișcarea sufletului nostru. Această rugăciune este mult mai desăvârșită și se numește rugăciunea inimii.

Dar o să mă întrebați: Rugăciunea inimii este cea mai înaltă? Nu! Sunt rugăciuni și mai înalte decât a inimii. Dar la rugăciunea inimii, zice Sfântul Isaac Sirianul, de abia ajunge unul din zece mii. Iar la rugăciunea care-i mai sus decât a inimii, de abia ajunge unul din neam în neam; așa de înaltă este rugăciunea care trece peste cea a inimii. Și care sunt treptele mai sus de rugăciunea inimii?

Prima este rugăciunea numită De sine mișcătoare. De ce se cheamă așa? Când s-a întărit rugăciunea în inimă, adică "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!", de la o vreme inima se roagă fără să zică limba cuvinte. Este ceea ce spune la "Cântarea Cântărilor", în Biblie: Eu dorm și inima mea veghează. Știi cum este atunci rugăciunea noastră? Așa cum ai întoarce un ceas și apoi el merge singur.

În această treaptă ajungi la ceea ce spune marele Apostol Pavel: Neîncetat vă rugați (I Tes. 5,17). Ni s-ar părea că Apostolul Pavel zice aici ceva mai presus de puterea noastră. "Cum să mă rog neîncetat? Dar eu mănânc. Mă pot ruga când mănânc? Dar eu vorbesc cu oamenii. Mă pot ruga?" Te poți, dacă vrei!

Omul care a ajuns la rugăciunea de sine mișcătoare, oriunde ar fi, inima lui se roagă permanent. Dacă-i în avion, dacă-i în tren, dacă-i în fabrică, dacă-i la gară, dacă-i pe drum, dacă doarme, inima lui se roagă neîncetat. Această rugăciune, când ajunge să fie "de sine mișcătoare", toată viața omului este o rugăciune. Orice lucrează pe pământ, el tot timpul se roagă.

Apostolii nimic n-au învățat mai presus de puterea noastră. Când a zis Apostolul Pavel: Neîncetat vă rugați, cel ce ajunge la "rugăciunea de sine mișcătoare", împlinește cuvântul lui. El dacă mănâncă, inima lui se roagă, când vorbește cu oamenii, are în taină altă gură: gura cea de foc a Duhului Sfânt din inima lui. Cu aceea vorbește cu Dumnezeu. Este "gura Duhului", cum o numește Vasile cel Mare. Un asemenea om, care a câștigat "rugăciunea de sine mișcătoare", orice-ar face el, inima lui se roagă. Aceasta este a patra treaptă a rugăciunii.

Este și o altă treaptă mai înaltă decât aceasta: rugăciunea cea văzătoare. Care este aceasta? Ai văzut pe Sfântul Antonie cel Mare? De-acolo, din muntele lui, din Tebaida, unde era el în Egipt, se ducea cu mintea la Sfântul Amonie, alt sihastru mare. Acela ieșise din viață și sufletul lui era dus de îngeri la cer. Și el a început a se închina. Și l-au întrebat călugării: "Părinte, de ce te închini?" Și el a răspuns: "Fratele nostru Amonie, marele stâlp al cerului și al pământului, se duce la cer și m-am închinat sufletului lui".

Și era mare distanța de la Sfântul Antonie până la muntele lui Amonie, însă Antonie vedea sufletul lui Amonie cum este ridicat de îngeri la ceruri când a ieșit din trup. Asta înseamnă oameni înainte-văzători sau cu minte înainte-văzătoare de Dumnezeu!

Când ajunge omul să fie înainte-văzător de Dumnezeu, el are această rugăciune numită "văzătoare". Deci, se suie cu mintea așa de tare, că el vede aici unde suntem noi, câți demoni sunt - că sunt mulți - și câți îngeri sunt. Pe toți îi vede. Și vede pe cel ce și-a curățit inima, vede și gândurile; gândurile ce le gândește fiecare. Atât de curată devine mintea lui, că îți spune ce gândești tu, ce gândește celălalt. La fiecare le știe gândurile. Ai văzut la Mântuitorul: Știind gândurile cărturarilor și ale fariseilor, a zis: Ce gândiți rele în inimile voastre? Ce este mai ușor a zice? Ridică-te și ia-ți patul tău și umblă? Sau a zice: iartă-ți-se păcatele? Se uita și vedea gândurile lor.

Deci, la măsura aceasta ajunge omul care are rugăciunea de sine văzătoare. Știe gândurile la toți care sunt de față. Vede duhurile rele, vede îngerii și pe toți care se îngrijesc de mântuirea noastră aici.

Dar este și altă treaptă de rugăciune mai înaltă, a șasea: Rugăciunea în extaz sau în uimire. Prin aceasta, în vremea rugăciunii, omul se răpește cu mintea la cer, fața lui se face ca focul și mâinile și degetele lui ca făcliile de foc și nu mai este pe pământ cu mintea, ci numai în cer.

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/wOGXdLoNl2w?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
http://en.wikipedia....rgy_of_St_James
The Liturgy of Saint James is considered to be the oldest surviving liturgy developed for general use in the Church. Its date of composition is still disputed with some authorities proposing an early date, perhaps ca. AD 60, close to the time of composition of Saint Paul's Epistle to the Romans, while most authorities propose a IV century date, being this anaphora a developed from an ancient Egyptian form of the Basilean anaphoric family united with the anaphora described in The Catechisms of St. Cyril of Jerusalem[1].
Pe unii calugari inaintati in rugaciunea inimii Dumnezeu ii lasa sa vorbeasca si cu MArcu, Luca, Matei si Ioan si pot afla ce s-a intamplat si catre e interpretarea corecta si ce inseamna fiecare lucru din Evanghelie.

Edited by Dimineata100, 28 November 2008 - 08:31.


#4
CatunStelian

CatunStelian

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,242
  • Înscris: 07.07.2008

View PostDimineata100, on Nov 27 2008, 21:47, said:

Totusi cum intelegi voi acest lucru?
Matei 16:18 18. Și Eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui.
Sunt mai multe de zis, insa ma refer doar la acest verset. Intelegerea protestanta cu privire la acest pasaj este intelegerea ortodoxa pana in secolul V, cand episcopul Romei, Lex I, a cautat suport biblic in favoarea pretentiilor la primatul bisericii, interpretand ca Petru este "stanca", si nu Christos. Daca Christos ar fi facut pe Petru cel mai mare dintre ucenici, ei n-ar mai fi fost prinsi dupa aceea in repetate discutii cu privire la „care dintre ei avea sa fie socotit ca cel mai mare” (Luca 22:24; Matei 18:1; Marcu 9:33-35). Apoi Eusebiu, istoricul bisericii primare, il citează pe Clement din Alexandria ca declarand ca Petru, Iacov si Ioan nu au alergat dupa suprematie in biserica din Ierusalim, ci l-au ales pe Iacov cel Drept ca si conducator.

Oricum, Biserica Ortodoxa a recunoscut oficial acum un an primatul papal. Si unii protestanti fac acelasi lucru, dar nu toti.
Vezi http://stiri.kappa.r...ire_115850.html

Dimineata100, poti observa si tu de ce este imposibila intoarcerea protestantilor autentici la Biserica Ortodoxa si Catolica.

#5
Dimineata100

Dimineata100

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 461
  • Înscris: 27.11.2008

View PostCatunStelian, on Nov 28 2008, 09:06, said:

Sunt mai multe de zis, insa ma refer doar la acest verset. Intelegerea protestanta cu privire la acest pasaj este intelegerea ortodoxa pana in secolul V, cand episcopul Romei, Lex I, a cautat suport biblic in favoarea pretentiilor la primatul bisericii, interpretand ca Petru este "stanca", si nu Christos. Daca Christos ar fi facut pe Petru cel mai mare dintre ucenici, ei n-ar mai fi fost prinsi dupa aceea in repetate discutii cu privire la ?care dintre ei avea sa fie socotit ca cel mai mare? (Luca 22:24; Matei 18:1; Marcu 9:33-35). Apoi Eusebiu, istoricul bisericii primare, il citează pe Clement din Alexandria ca declarand ca Petru, Iacov si Ioan nu au alergat dupa suprematie in biserica din Ierusalim, ci l-au ales pe Iacov cel Drept ca si conducator.

Oricum, Biserica Ortodoxa a recunoscut oficial acum un an primatul papal. Si unii protestanti fac acelasi lucru, dar nu toti.
Vezi http://stiri.kappa.r...ire_115850.html

Dimineata100, poti observa si tu de ce este imposibila intoarcerea protestantilor autentici la Biserica Ortodoxa si Catolica.

Intoarcerea la Ortodoxie inseamna intoarcerea la adevar ortodoxie = ortho doxa = dreapta credinta.  Intelegerea ortodoxa pentru respectivul citat nu s-a schimbat . Primat inseamna primul intre egali si la 1054 Papa era primul episcop intre egali. Episcopii in ortodoxie sunt 100% independenti, nimeni nu poate , nici chiar Patriarhul sa impuna ce se intampla in interiorul unei episcopii.

Edited by Dimineata100, 28 November 2008 - 13:49.


#6
overseas

overseas

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 38,028
  • Înscris: 09.01.2007
Tehnicile alea "avansate" de rugaciune prea seamana cu mantrele si tehnicile yoga.
Si cu atatia 'clar-vazatori' si calugari supra-sfintiti care vad in sufletul oamenilor, de ce nu va triati clericii din BOR ? Ar fi simplu, vine mai-marele-prea-fericitul-rugator-care-vede-in-suflete si ii da afara pe calugarii si preotii sodomisti, arghirofili etc.

#7
leoluke

leoluke

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,445
  • Înscris: 15.04.2008

View PostDimineata100, on Nov 28 2008, 14:48, said:

Intoarcerea la Ortodoxie inseamna intoarcerea la adevar ortodoxie = ortho doxa = dreapta credinta.  Intelegerea ortodoxa pentru respectivul citat nu s-a schimbat . Primat inseamna primul intre egali si la 1054 Papa era primul episcop intre egali. Episcopii in ortodoxie sunt 100% independenti, nimeni nu poate , nici chiar Patriarhul sa impuna ce se intampla in interiorul unei episcopii.

........bine-ar fi sa fie asa.....adica reintoarcerea la orto - doxologie......din pacate nu cred ca in
biserica primara.......crestinii se inchinau la moaste...sau puneau bani la mort pt. trecerea ..luntrilor,,.....
........asadar ....numele unei biserici nu tine de ,,cald,, daca pricipiile au fost lasate de ,,izbeliste,, iar
traditiile ce duc doctrina pe ,,aratura,, au inlocuit ,,radacinile,, dreptei credinte...... :rolleyes:

#8
zexelica

zexelica

    Nebisericos relaxat

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 36,859
  • Înscris: 30.01.2007

View PostDimineata100, on Nov 28 2008, 08:30, said:

Au studiat-o cei ce au tradus Biblia si e suficient.
Ma refeream la versul cu "ce legi pe pamant va fi legat in cer"
Piatra=Hristos

1 Corinteni 10

4și toți au băut aceeaș băutură duhovnicească, pentrucă beau dintr'o stîncă duhovnicească ce venea după ei; și stînca era Hristos.

Apa ce iesea din stanca era tot reprezntarea lui Hristos=Cuvantul.

#9
danut21

danut21

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 971
  • Înscris: 30.12.2007

View Postleoluke, on Nov 28 2008, 22:23, said:

........bine-ar fi sa fie asa.....adica reintoarcerea la orto - doxologie......din pacate nu cred ca in
biserica primara.......crestinii se inchinau la moaste...sau puneau bani la mort pt. trecerea ..luntrilor,,.....
........asadar ....numele unei biserici nu tine de ,,cald,, daca pricipiile au fost lasate de ,,izbeliste,, iar
traditiile ce duc doctrina pe ,,aratura,, au inlocuit ,,radacinile,, dreptei credinte...... :rolleyes:

biserica primara nu se inchina la moaste nu puneau bani pt mort

#10
Dimineata100

Dimineata100

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 461
  • Înscris: 27.11.2008
Sa nu stati departe de Sfintele Taine de Sfanta Impartasanie care e izvor de viata vesnica.

Inchinare este sinonim cu doua intelesuri, venerare sau inchinare care e rezervata lui Dumnezeu. Venerarea era prezenta in Biserica primara atat a Mostelor si Biblia arata clar cum un om s-a facut bine sau a inviat parca prin atingerea mostelor Sf. Ilie. Venerarea icoanelor era la fel prezenta in Biserica primara si Ortodoxia pastreaza cel mai bine ceea ce s-a intamplat in Biserica Primara. Daca Biserica Primara e o casa, Biserica Ortodoxa e o casa dar Bisericile Protestante sunt o casa din care s-a luat tencuiala si pietrele mici si au ramas doar pietrele mari asa zicea cineva.

Biserica Primara avea credinta ca sufletele mortilor pot fi ajutate prin cele 40 de Liturghii, Parastase si rugaciuni pentru morti si acest lucru s-a pastrat la Ortodocsi.
Minuni ce arata ajutorul celor 40 Liturghii:
Din învătăturile părintelui Cleopa

Înainte vreme, când încă nu se știa puterea celor 40 de Liturghii, lumea făcea pentru cei răposați câte 20, alții câte 30 de Liturghii. Dar s-a descoperit că sunt mai puternice 40 de Liturghii decât 30. Si cum a fost?

Un preot bătrân dintr-un sat avea peste 80 de ani. El, săracul, nu mai putea sluji. A măritat o fată a lui, iar ginerele rămăsese în locul lui la parohie. Poporul avea evlavie la preotul bătrân, dacă l-a cunoscut, pentru că pe atâția i-a botezat și i-a și cununat și pe alții i-a și înmormântat; îl știau drept părintele satului, că era de mult timp acolo. Oamenii aveau evlavie la bătrân. Se mai duceau la spovedit, la citit, să le mai spună un cuvânt, și tânărul era bucuros că bătrânul mai poate face ceva, de-l ajută pe el.

Dar pe preotul bătrân îl dureau picioarele, căci era bolnav de reumatism. Acum la bătrânețe reumatismul își arată puterea, pe măsură ce slăbește omul tot mai tare. Și i se umflaseră picioarele. Acolo în satul acela era un feredeu, o baie, care avea apă sărată, ce făcea bine la reumatism, la diferite boli.

Baia aceasta era într-o grădină mare, cu o livadă frumoasă.

Și preotul ducându-se acolo să facă baie, se ducea cu nădejdea în Dumnezeu, că așa-i datoria preotului și a călugărului și a creștinului când călătorește, mai ales singur, să zică rugăciuni pe drum. Zicea rugăciuni de acasă până ajungea în grădină.

Când ajungea acolo în grădină, întâlnea un tânăr plângând și văitându-se foarte tare, dar care nu vorbea. Si mergea tânărul acesta cu preotul la baie și arăta multă dragoste să-l ajute pe preot. Preotul bătrân, cât stătea în baie zicea rugăciuni, că el știa rugăciuni multe pe de rost.

Când ieșea din baie, tânărul acela iar venea plângând. Plângea într-una. Ștergea picioarele preotului, îl încălța, îi dădea haina și-l petrecea plângând. Acuma bietul preot, văzând pe tânărul acesta că plânge, îl întreabă: “Tinere, de ce plângi?” Iar el nu grăia nimic. Atunci preotul s-a gândit să-i dea bani. Dar acela plângea și n-a vrut să primească banii. De câte ori venea preotul, găsea pe tânărul ăsta care ieșea de undeva din livadă, că era livadă deasă cu pomi, plângând tare, și mergea cu el la baie și îl ajuta până ieșea preotul din grădină, iar el rămânea în grădina aceea.

Atunci, ce s-a gândit preotul? A pus niște prescuri și o sticlă de vin curat într-un șervet frumos și a zis: “Eu am să-i dau prescurile acestea și o sticlă de vin, poate acestea le va primi, că tare mult bine îmi face omul acesta”.

Când a ajuns preotul, l-a întâlnit iar plângând. A mers la baie, acela iar l-a ajutat, și când să iasă pe poartă, preotul zice:

- Ia legătura asta cu prescuri și o sticlă de vin, să le mănânci, că le-am blagoslovit eu.

Atunci a vorbit tânărul acela:

- Oh, părinte, oh! Dacă ai ști cine sunt eu, nu mi-ai da prescuri să mănânc. Vai și amar de mine!

Si atunci s-a speriat preotul:

- Dar cine ești tu, fiule? De ce n-ai vorbit până acum, că de atâtea ori am venit eu în grădina asta și tare mult m-ai ajutat?

- Oh, părinte sfinte, dacă ai sta sfinția ta în grădina asta și în baia asta toată viața, mare bine mi-ai face mie!

- Dar de ce?

- Că numai sfinția ta când vii în grădina asta și cât stai în baie zici rugăciuni, și numai atât pot sta și eu în grădina asta a mea.

Bătrânul când făcea baie se ruga și zicea: “Doamne, pomenește și iartă păcatele aceluia care a făcut baia aceasta”, fiindcă era gratuită și avea toate cele de nevoie.

- Dar unde ești tu?

- Eu sunt în iad!

- Dar cine ești tu?

- Eu sunt proprietarul acestei grădini. Grădina aceasta cu pomi a fost a mea și baia aceasta am zidit-o pe cheltuiala mea și am lăsat-o în folosul comunei, dar am murit în floarea vârstei, cu păcate grele și m-am dus în iad. M-am mărturisit eu, dar degeaba, că n-am avut vreme când face canon. Si iată, părinte sfinte, sunt 80 de ani de când mă muncesc în iad. Si când intri tu, părinte sfinte, în grădina asta și te rogi, îngerul Domnului vine si mă scoate din foc. Si toți care stau în baie, numai răutăți fac, si nu se gândesc la Dumnezeu. Iar dumneata și când stai în baie și când intri în grădină, intri cu rugăciunea. Asta dreptate mi-a făcut Dumnezeu, că trimite pe îngerul Domnului și mă ia din foc, “cât va sta preotul în baie și în grădină, pentru rugăciunile lui, fiindcă se folosește și preotul, tu să stai în grădina ta”. De aceea am spus, părinte sfinte, dacă ai sta mata în grădina asta până la sfârșitul vieții, atâta stau eu afară din iad. Cum pleci mata, mă răpește îngerul Domnului si mă duce înapoi la munci.

Și s-a speriat preotul. Și a întrebat:

- Cum te cheamă, frate?

- Ioan mă cheamă.

- Da? Frate Ioane, și cum pot eu să te ajut?

- O, părinte, mare putere au preoții de la Dumnezeu! Multe suflete scot preoții din iad.

- Dar cu ce?

- Dacă vrei, părinte sfinte, nu-mi da prescuri să mănânc, că eu sunt duh, eu mă arăt ție așa, dar eu nu-s cu tot cu trupul aici. Eu nu pot mânca și bea acuma. Dacă vrei, ia prescurile și vinul și să faci pentru mine, părinte sfmte, 40 de Liturghii să mă scoți din foc, că dacă mă ajuți, mare plată ai să ai în ziua judecății, în ziua cea mare.

Și cum a zis așa, cum era cu preotul de vorbă în grădină, n-a mai văzut nimic preotul. I-au țiuit preotului urechile, s-a speriat, a rămas în grădină și a început a plânge: “Doamne, Doamne, cum mi-ai adus un suflet din iad ca să vorbească cu mine și să-mi arate puterea celor 40 de Liturghii!” Până atunci se făceau 30 de Liturghii, cum am spus.

Atunci preotul a venit acasă plângând. Și l-a văzut ginerele și fiică-sa, și l-a întrebat:

- Ce ai, tată, că ești mâhnit?

Știi, omul se cunoaște.

- Dragul tatii, ce să am? Sunt supărat. Mă cam dor picioarele; de-acum văd că mi se apropie sfârșitul meu. Uite, măi băiete, ce vreau să fac. Eu, fiindcă am fost preot 60 de ani în comuna asta, vreau să mă duc pregătit din lumea asta. Să-mi dai voie să slujesc 40 de zile Sfânta Liturghie.

- Cine?

- Eu.

- N-ai să poți, tată! Vezi, mata de-abia te duci.

- Cum va vrea Dumnezeu.

- El a vrut să slujească; să se ostenească el.

Și atunci s-a minunat.

- Dacă ai să poți, tată! Am să te mai ajut și eu. Dar dacă poți mata, noi te lăsăm să faci.

- Dar nu așa cum slujiți voi, numai duminica și în sărbători, eu fac ca la mănăstiri.

Dar nu le-a spus taina ce a grăit acela și ce-a văzut în grădină. Și s-a apucat preotul, s-a. pregătit, s-a schimbat, s-a spălat, s-a mărturisit la cel tânăr, că nu poate sluji până nu se mărturisește. Si s-au minunat oamenii în satul acela: “Ați auzit o veste? Preotul cel bătrân a zis că înainte de moarte vrea să facă 40 de zile slujbă”.

Si trăgeau clopotul la biserică în fiecare zi dascălul și cântărețul. Oamenii, când auzeau, ziceau: “Hai, măi, că slujește preotul bătrân! Asta-i o minune mare!” Dar se minunau toți cât de ușor făcea slujba. Toată rânduiala, și în fiecare zi Liturghie, că el dacă se împărtășea cu Preacuratele Taine în fiecare zi, Sfintele îl întăreau. Sfintele Taine sunt și pentru întărirea trupului, iar preotul slujitor se împărtășește în fiecare zi, când slujește. Și se minunau toți: “Preotul cel bătrân a întinerit! Hai să-l vedeți cum slujește, cum cădește și la urmă ține predică si face panahidă si toate”. Si oamenii, bucuria lor că a început preotul în fiecare zi să slujească. Așa se slujea înainte în sat. Mergeau și ei la biserică.

Si atunci a slujit preotul acesta bătrân vreo 20 de zile. La 20 de zile săracul a venit de la biserică foarte obosit. Si s-a dus în camera lui: “Eu mă odihnesc oleacă. Voi mânca când m-oi scula. Acum nu mi-e foame. M-am împărtășit cu Sfintele Taine”.

Și preotul bătrân cum era încălțat cu ciubotele, a pus capul să se odihnească. Și nici n-a adormit bine și vede un râu mare de foc, de n-avea margine lățimea lui. O mare de flăcări. Și auzea fel de fel de vaiete și țipete și scrâșniri din dinți și răcnete de disperare și vedea cum ard oamenii și cum îi întorc dracii cu furci în flăcări, și cât de mare e chinul. Si s-a speriat preotul. Când aproape de malul acelui râu de foc, iaca vede pe Ioan al lui. Jumătate era ieșit din flăcări. Și a început a striga, bătând din palme: “Părinte, părinte, nu mă lăsa. Eu sunt Ioan din grădină! Iată cu Sfintele tale Liturghii, jumătate am ieșit din foc”. El făcuse jumătate din slujbe. “Nu mă lăsa, părinte sfinte, fă înainte și mă scoate, că mare plată ai să ai în ziua judecății!”

Si preotul s-a trezit si n-a mai văzut râul de foc, și s-a speriat. S-a sculat, și mai tare s-a îmbărbătat. “Chiar de-oi muri, dar mai fac 20 de Liturghii”, a zis bătrânul. A întinerit. Nici nu simțea că-i bătrân. “Ia uite, domnule, ce putere la el!”

Vezi, omul când ia contact cu lumea de dincolo, cât curaj are? Si a făcut bătrânul încă 20 de slujbe; 20 de Sfinte Liturghii. Și se minunau oamenii: “Măi, să-l întărească Dumnezeu pe părintele nostru, săracul! La 80 si atâția de ani face zi de zi!” - cum a făcut starețu1 meu Liturghii aici până la 82 de ani. Starețul care m-a călugărit pe mine, Ioanichie. Aici se vede și credința! Credința îl întărește pe om.

Și a făcut încă 20 de liturghii. Si când a ajuns la 40 de zile, la ultima Liturghie, pe când era cu sfântul pocrovăț în mână și cu sfânta linguriță ca să consume Sfintele, după ce s-au împărtășit credincioșii, preotul vede deodată intrând în sfântul altar un vultur frumos, cu pene în mii și mii de culori. Lumea plecase din biserică, pentru că se dăduse anafura. Paracliserul era prin biserică. Și preotul a strigat:

- Măi, Vasile, ia vino repede încoace! Când a intrat paracliserul și a văzut vulturul așa de frumos, grozav s-a minunat. A căzut cu fața la pământ și a zis:

- Vai, părinte, de unde-i pasărea asta așa de frumoasă? N-am mai văzut o așa pasăre!

Si atunci vulturul a început a vorbi:

- Părinte sfinte, eu sunt Ioan. Iată cu Sfintele și dumnezeieștile tale Liturghii, 40 de Liturghii, m-ai scos din munca iadului. Eu zbor si mă duc la raiul desfătării. Și să-ți dea ție Dumnezeu plată în ziua cea mare a judecății, că ai scos un suflet din muncile iadului. Să știi aceasta, că prin mâinile preoților și prin Sfânta Liturghie multe mii și mii de suflete în fiecare zi ies din iad, cum am ieșit și eu. Deci mare este puterea Sfintei Liturghii, dar de acum înainte să nu mai faci 30 de Liturghii, ci 40 de Liturghii.

Și zicând aceasta, nu l-a mai văzut. Si apoi preotul le-a spus:

- Iată azi am terminat 40 de Liturghii. De acum să vă spun taina de ce am slujit.

Și le-a spus la ai lui si au scris, că avem în prolog scris. “Scrieți istoria asta, că am văzut-o cu ochii și am auzit-o cu urechile. Iată cum s-a întâmplat cu mine … “. Le-a spus de când mergea la baie. Si n-a mai făcut preotul baie la picioare pe urmă, l-a întărit Sfântul Duh. Si a mai trăit preotul trei ani de zile și după trei ani s-a dus la Domnul.

Și s-a făcut întâmplarea aceasta în Constantinopol, pe timpul împăratului grecesc Heraclie, împărat foarte credincios, acela ce a scos Sfânta Cruce de la Ierusalim, care a fost robită de perși. Și v-am spus aceasta ca să cunoașteți puterea celor 40 de Liturghii.

*

Dar să vă mai spun o istorioară. Până la anul 1054 Franța era ortodoxă, și Italia; toate țările din lume eram o singură Biserică. Atunci catolicii s-au despărțit de noi. Marea schismă papală când s-au rupt de Biserica noastră pentru anumite reforme pe care le-au făcut.

Franța fiind ortodoxă, un preot din Franța avea un frate militar. Si au avut francezii război cu mauritanii. Mauritanii erau unde este Africa Franceză azi, dincolo de Gibraltar imediat, către Liberia. împărăția maurilor de pe vremuri. Si s-a dus armata franceză să se bată cu maurii dincolo de Gibraltar, în Africa.

Fratele preotului acesta din Franța a mers și el, era militar într-un regiment. Atunci nu erau tunuri ca acuma și mitraliere și avioane și bombe atomice, atunci se băteau cu săbiile, ca pe vremea lui Ștefan cel Mare, cu sulița, cu arcul, cum era.

Si trecând armata franceză în Mauritania să se lupte, a fost mare război între armatele europene și cele din Africa. Și i-au bătut francezii pe mauri, dar au luat maurii mulți prizonieri francezi, pe care i-au dus în țara lor, printre care au luat și pe fratele acestui preot. Preotul era din Marsilia, portul Franței, care este port la Oceanul Atlantic. Preotul n-a știut că fratele său a căzut prizonier, dar a văzut că n-a mai venit și a întrebat pe ceilalți soldați, când s-a terminat războiul:

- Măi, dar pe fratele meu nu l-ați văzut?

- Părinte, cred că a murit, că a fost mare măcel. Stăteau trupurile pe jos cum stau butucii, așa luptă a fost, și cred că a murit și el, săracul.

Preotul, ca frate al lui, a început să-i facă 40 de Liturghii. Fratele preotului nu era mort, dar era prizonier și-l țineau în lanțuri într-o temniță, și erau mai mulți legați acolo.

Preotul făcând Liturghia aici, când era pe la ora 10 din zi, toate lanțurile cădeau de pe fratele preotului, și rămânea dezlegat. Și ziceau ceilalți:

- Ce este cu tine? De ce cad lanțurile de pe tine? Faci farmece?

Acela a zis:

- Eu nu știu farmece.

- Ei, nu știi farmece!

Toate lanțurile se rupeau și cădeau jos în fiecare zi la ora zece, aceia îl legau cu alte lanțuri. A doua zi și acelea, praf jos. Puneau altele. Praf.

- Măi, mare fermecător!

- Eu sunt creștin. Cred în Hristos. Eu farmece nu știu, dar eu cred altceva. Fratele meu este preot în țara mea, în Franța, și eu cred că el face Liturghii acuma și scoate părticele pentru mine, crezând că am murit. Și, că dacă aș fi în iad, și acolo aș fi dezlegat, nu numai de la voi. Si eu asta cred că se întâmplă, că numai asta închipuie. Dar nici eu nu știu de ce.

- Și cât timp are să se întâmple așa cu tine?

- Știu că la noi se fac 40 de Liturghii. Și o să vedeți că până la 40 de zile cad lanțurile de pe mine.

- Dar atunci ce-o să se întâmple?

- Nici eu nu știu ce-o să se întâmple, dar știu că o să scap din mâinile voastre.

- Cum? Nu scapi tu din mâna noastră!

- Eu cred că Dumnezeu mă scotea și din iad, dacă aș fi fost în iad, pentru cele 40 de Liturghii, cu atât mai mult o să mă scoată din mâna voastră de aici.

- Ai să vezi că te punem noi sub pază atunci!

Și au numărat aceia și n-au mai pus lanțuri pe el.

- Degeaba le punem, că la 40 de zile pică toate.

La 40 de zile erau atenți cu toții. Au pus santinele duble la porți și au pus lanțuri pe el și pază. „Păziți-l, măi, că auzi că acesta la 40 de zile pleacă de aici!”

Și cum erau ei în pază deodată au văzut că s-a desfăcut acoperișul temniței în două și o mână l-a luat de perii capului și nu l-au mai văzut. Și unde l-a dus? L-a pus pe prispa casei, la Marsilia, într-o clipă de vreme.

Și atunci aceia s-au întrebat:

- Ce s-a întâmplat, măi?

- A venit Hristos al lui, căci am văzut o mână. (Ei nu știau că era îngerul Domnului). L-a luat dintre noi. Toți am căzut tremurând. Nu putea nimeni să se țină pe picioare.

- Și pe unde?

- Prin acoperișul temniței, și temnița s-a închis apoi.

Acela a spus:

- Vedeți voi cât de mare-i credința creștină? Vezi ce putere are Hristos al lor? Iaca, măi cât l-ați păzit voi și l-a luat când a vrut!

Și preotul când l-a văzut i-a zis:

- Măi, frate, măi, ai venit? Mie mi s-a spus că ai murit. Chiar astăzi am terminat 40 de Liturghii pentru tine și am scos ultima părticică pentru sufletul tău.

Și atunci cel scăpat i-a zis:

- Bine ai făcut, frate, că dacă eram în iad, mă scoteai și de acolo. Dacă am fost pe pământ m-ai scos din temniță. Să-ți dea Dumnezeu ție plată, dar uite cum a fost cu mine.

Și i-a spus istoria cu lanțurile și s-a scris și asta. Aceasta despre puterea celor 40 de Liturghii.

*

S-a mai întâmplat încă și o altă minune în legătură cu cele 40 de Liturghii. Un stareț bătrân, ieromonah, avea un ucenic. Dar ucenicul acela nu prea asculta de el. Și de multe ori îi spunea bătrânul: “Ascultă, fiule, ai să te muncești veșnic”. Și s-a întâmplat că a murit ucenicul cel neascultător și l-a văzut bătrânul în iad. Si i-a spus: “Părinte, te rog, fă pentru mine 40 de Liturghii, fiindcă am fost neascultător si rău si te-am amărât. Și după ce a făcut bătrânul 40 de Liturghii, a venit ucenicul cu un veșmânt îmbrăcat ca soarele și i-a zis: “Cu sfintele tale rugăciuni, prin mijlocirea pe care ai făcut-o pentru mine, m-am ușurat și m-am mântuit”.

*

Pomenirea morților o făceau creștinii demult, la Liturghia Sfântului Iacov: întâia Liturghie care se întocmise încă din vremea celui dintâi episcop al Ierusalimului. În timpul ei se rânduise slujbă specială pentru morți. Dar mai târziu, rânduindu-se alte slujbe pentru morți, s-a văzut cât de mare folos aduc cele 40 de panahizi (parastase) pentru răposați. S-au descoperit multe taine. Acum să vă mai spun o istorioară despre puterea celor 40 de panahizi.

Pe timpul împăratului Nichifor Focas, pe la anul 963, când s-a făcut Marea Lavră a Sfântului Anastasie în Muntele Athos, acest împărat creștin a avut război cu perșii. Totdeauna imperiul Bizantin cu perșii au avut război, pentru că sunt în graniță.

Și a fost mare luptă. Două împărății puternice. Și atunci perșii, deși nu i-au biruit pe greci, au luat mulțime de prizonieri și au făcut cele mai grele munci cu ei. Ca să-i piardă, i-au pus să facă un tunel. Pe atunci nu erau trenuri, dar în tuneluri făceau depozite. Au pus să sape într-un munte să facă tunel, ca să țină ei acolo multe. La tunel au pus mai mulți prizonieri, că dacă va cădea tunelul peste ei, acolo să le fie mormântul. Că atunci nu era meșteșug să lege bine tunelul, așa cum se leagă acum.

Bieții greci credincioși lucrau săracii, că aveau santinele lângă dânșii. Si când au ajuns la o distanță oarecare sub tunel, lucrând, într-o bună zi, vrrrum! A căzut tunelul peste ei. Au murit toți. Dar prin iconomia lui Dumnezeu, tocmai în fundul tunelului, două pietre mari au căzut vârf la vârf și dedesubt a rămas un loc liber. Și acolo în coliba aceea puteau să trăiască mai mulți, că era larg, dar numai un om a rămas. El când a văzut că pietrele se reazemă, a intrat dedesubt și nu l-a omorât. Dar ce folos? A rămas în întuneric beznă, că era în pântecele muntelui, întuneric și rece. Și se gândea el: “Au să ne mai scoată pe noi păgânii ăștia?” Că dacă ar fi fost vorba de cineva de-ai lor, s-ar fi silit să-i scoată, dar așa, nu s-a mai gândit nimeni la asta, ci i-a lăsat morți acolo pe toți.

Și se gândea el: “Ei, am rămas cu mila lui Dumnezeu, dar tot voi muri aici de foame, de frig și de urât”. Și a început să se roage strașnic.

Când s-a terminat războiul, venind curând după înfrângere la satul lor unul din tovarășii lui de arme, femeia l-a întrebat:

- Pe bărbatul meu nu l-ai văzut?

El zise:

- Bărbatul tău a fost prins de perși împreună cu alții și am auzit că i-au pus să sape un tunel și a căzut tunelul peste ei și au murit toți. Atunci a murit și al dumitale.

Femeia credincioasă știa rânduiala care se făcea cu parastasele (știți în Postul Mare, că duce colive la biserică). Ce s-a gândit ea? “Să-i port eu parastasele, dacă a murit, și pe urmă îi voi face eu și praznic la 40 de zile!” Dar ce s-a întâmplat? Dumnezeu voia să descopere puterea celor 40 de parastase (panahizi).

Atunci în vechime, Sfânta Liturghie se slujea la sate așa cum se slujește la noi în mănăstire, adică zilnic. Dar în vremea aceea, veneau toți creștinii la biserică, cum se spune în Faptele Apostolilor, că „erau pururea zăbovind în biserică și întru frângerea pâinii”.

Și ce a făcut biata femeie? De când a auzit că a murit, a început să ducă la biserică o prescură, un sfert de vin și câteva lumânărele, să-i poarte parastasele. Așa era tradiția. Preotul scotea la Liturghie și o părticică pentru robul lui Dumnezeu care murise, după cum i-a spus femeia.

El săracul, până a ajuns vestea la femeie, până nu știu ce, el a postit acolo vreo săptămână, mai mult; era gata-gata să moară de foame. Era ultima suflare acolo în întunericul acela, dar se ruga: “Doamne, vreau să mă rog Ție, dacă Tu ai rânduit ca eu să trăiesc sub aceste pietre, Tu poți să mă scoți si de aici, sau dacă nu, mor, și să mor rugându-mă, că n-am altă nădejde”. Se ruga săracul cu toată inima, că era singur în acel întuneric și beznă de munte și știa că va muri.

Rugându-se el, deodată numai vede că a intrat un tânăr, dar nu știa pe unde, și avea în mână o sticluță de vin, niște lumânări aprinse și o prescură.

El era aproape leșinat. Stătea cu pântecele la pământ, că nu mai putea să se scoale. Era mort de foame.

- Scoală, frate, și ia și mănâncă prescura asta și bea vinul ăsta, că numai bine ai și lumină! Că i-a adus toate lumânările aprinse.

Și el s-a speriat când a văzut pe tânărul acela.

- Doamne, Tu ești Mântuitorul Hristos?

- Nu. Eu sunt îngerul, păzitorul vieții tale, și acestea ți le-a trimis soția ta astăzi la biserică și Dumnezeu mi-a poruncit, fiindcă ești în viată, să ți le aduc, că dacă erai mort, pentru acestea aveai să primești lumina cea veșnică; dar fiindcă ești în viață Dumnezeu m-a trimis, fiindcă ai trup aici, să te întărești cu hrana aceasta.

El însă nu îndrăznea să se atingă de ea. Și acela a spus:

- Uite, te rog, ia și te întărește, că dacă nu, mori.

El a prins curaj și a început să mănânce prescura, după aceea a băut câte oleacă de vin, iar mânca oleacă de prescură, și așa, încet-încet, a mâncat prescura, a băut vinul si numai bine a avut si lumânări. Și atunci a spus îngerul:

- Eu îți voi aduce în fiecare zi, dacă soția ta va duce la biserică această jertfă. Iar dacă nu, nu.

Și se gândea el în mintea lui: “Femeia îmi face parastasele. Dar ce are să se întâmple mai târziu? Știu că până la 40 de zile are să-mi aducă acestea aici îngerul Domnului. Dar după 40 de zile ce are să se întâmple cu mine?”

Și nu l-a mai văzut. Și acuma el aștepta. A doua zi pe la vremea aceea, vine iarăși îngerul, și-i aduce iarăși așa. I-a adus 20 de zile.

La 20 de zile, soția lui, grăbită săraca acasă, că avea și copii, s-a dus să ducă vaca la cireadă. Și ducând vaca dimineața, cireada plecase din sat, și ea s-a dus tocmai pe câmp unde era. A pus deoparte tot ce să ducă, dar întârziind și-a zis: “Las’ că oi duce mâine, că azi nu mai am timp”. Și în ziua aceea, nu i-a adus lui îngerul prescura, vinul și lumânările.

Și el a început a plânge, zicând: “Vai de mine, mi se pare că soția mea numai 20 de panahizi mi-a făcut. Azi n-a mai venit îngerul Domnului să-mi aducă prescura, vinul și lumânările. De acum voi muri iar de foame!”

Dar ea, biata femeie, dacă n-a adus în ziua aceea coliva, a dus a doua zi două, ca să fie colivele 40. Și a doua zi a venit îngerul Domnului și i-a adus mai multe lumânări, două sticle cu vin și două prescuri. Și i-a zis:

- Soția ta, a fost ieri cu vaca la cireadă, și n-a avut timp să aducă panahida, dar azi a dus la biserică două și eu ți le-am adus pe amândouă. Și s-a bucurat el tare, când a văzut că femeia are de gând să-i facă 40 de panahizi. Și a făcut rugăciunea și a mâncat. Și nu l-a mai văzut pe înger, că s-a dus.

Și se gândea el: “Doamne, Dumnezeule, dacă atâta milă și îndurare ai făcut cu mine aicea sub pământ, încât sub muntele acesta îmi porți de grijă, cu ce să-ți răsplătesc eu? Ce pot eu, om păcătos, să fac pentru tine, spre a-Ți mulțumi?” Și acum se gândea el: “Hai că soția săraca până la 40 de zile o să-mi aducă așa, dar la 40 de zile ce are să fie cu mine? Am să mor!” Așa se gândea el, că nu știa ce are să se întâmple la 40 de zile.

Și se plângea din adâncul inimii și mulțumea lui Dumnezeu pentru mila Lui cea negrăită, că-i poartă de grijă, să nu moară așa de repede, ci să mai trăiască. Și zice: “Tu, Doamne, Care mi-ai purtat de grijă și ai dat în gând soției mele să-mi poarte 40 de panahizi, ajută-mi cu mila Ta și mă scoate de aici, că Tu le poți pe toate. Iar dacă voi muri la 40 de zile, să-mi fie iertate păcatele mele”.

Deci femeia a continuat așa, și în fiecare zi îngerul i-a adus jertfa pe care o ducea soția lui la biserică. Iar în ziua a 40-a, stând el la rugăciune, a venit îngerul Domnului ca fulgerul, a spintecat muntele în două, l-a luat de părul capului și l-a pus acasă pe prispă, tocmai în Grecia, în satul de unde era el.

Și când s-a trezit, a văzut și a cunoscut satul, dar n-a știut cât de repede a fost dus. Când a venit el, soția era dusă la biserică. Și când a venit ea acasă, vede un militar pe prispă. “Vai de mine, cine este acela?” De la poartă i-au slăbit picioarele de emoție, de frică. “Vai de mine, acesta-i bărbatul meu. Eu azi am isprăvit cu cele 40 de panahizi și tocmai acum a venit și el”.

Și când a văzut-o și el, a început a plânge. Ea zicea:

- Vai de mine, omule, de unde vii tu? Eu am auzit că ești mort și ți-am făcut 40 de panahizi.

Iar el a zis:

- Cu adevărat, mare milă ți-ai făcut cu mine! Vino în casă.

Și s-au adunat toți vecinii și ziceau:

- A venit vecinul de care se zicea că e mort.

Și-l întrebau:

- Cum ai venit? Cum ai scăpat de la pieire, că se auzea că ai fost robit și că a căzut muntele pe voi?

- Toate sunt adevărate, a zis el. Când ne-a prins, îndată ne-a pus să săpăm un tunel și tunelul a căzut peste noi și ne-a acoperit acolo și au murit toți. Și le-a spus ce s-a întâmplat cu el, cum au căzut două pietre, la adăpostul cărora a putut sta, cum în fiecare zi îngerul Domnului i-a adus o prescură, o sticluță de vin și câteva lumânări. Și a întrebat-o pe soție:

- Așa-i că la 20 de zile ai uitat să duci prescura la biserică? Ea zise:

- N-am uitat, ci n-am avut timp.

- Dar a doua zi ai dus două.

- Da, două.

- Două am primit și eu acolo și toate lumânările.

Și s-au minunat toți foarte.

- Cum, cine le aducea sub munte?

- Un tânăr îmbrăcat în alb, foarte frumos. Venea, intra prin munte cum ai intra prin nor, nu-l împiedica nimic.

Așa sunt îngerii. Dacă Dumnezeu îl trimite în iad, el nu este împiedicat de nimic. Tot așa în rai.

Când s-a auzit de minunea celor 40 de panahizi, l-a chemat preotul pe acel ostaș la episcopul locului, să spună din nou tot ce s-a întâmplat. Și i-a povestit acela toate de la capăt, și i-a scris istoria aceasta ca să știe toți puterea parastaselor care se fac pentru morți, fiind răsplătite de Dumnezeu pentru rugăciunea Bisericii în veacul viitor. Că dacă omul acela ar fi fost în iad, îngerul nu-i aducea pâine și vin, că acolo nu poate omul să mănânce, ci îi aducea puterea rugăciunii care era făcută pentru sufletul lui. Dar fiindcă el era încă în trup, i-a arătat că tot ce-i aducea femeia la biserică, a folosit trupului și sufletului lui.

Iată cum s-a descoperit puterea celor 40 de panahizi și lumea a început și mai cu dinadinsul să facă parastase pentru morți.

*

La Liturghie, pune și unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni și a murit săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuți dincolo, în veșnicie.

Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți din neamurile noastre.

Amin.

Editie îngrijită de Preot Nicolae STATE-BURLUȘI, Râmnicu Vâlcea

Edited by Dimineata100, 30 November 2008 - 18:36.


#11
zexelica

zexelica

    Nebisericos relaxat

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 36,859
  • Înscris: 30.01.2007
Petre Ispirescu? Parca tot o poveste nemuritoare este......

#12
jafpefata

jafpefata

    Senior Member

  • Grup: Banned
  • Posts: 3,700
  • Înscris: 26.09.2007
Și mai tare ar fi să fie mai rustici, să se întoarcă la peșteri și zei.

#13
Dimineata100

Dimineata100

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 461
  • Înscris: 27.11.2008
ADEVARUL N-are A FACE CU PESTERILE.

ARSENIE BOCA SPUNE IN CARTE


NOE ȘI IISUS
Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului, aceea e Biserica lui Hristos - Cel cu cruce - peste puhoaiele pierzării.
1 Matei 7, 13.
2 Matei 7, 14.
3 Apocalipsă 12, 9-13.
1 Apocalipsă 3, 1. 5 Geneză 6, 3. "Iov 21, 13.
Moan 13, 15.
8 Matei 28,20.
CĂRAREA
15
Deosebirea e că aceea a fost închisă pe dinafară de Dumnezeu și nimeni n-a mai putut intra1, pe când corabia Bisericii - corabia cu crucea pe catarg - are intrarea deschisă și mai pot intra oameni învăl­mășiți de puhoaie. Acolo era Noe, aci Hristos, iar în valuri ucigașul, înecând pe oameni.
Se întâmplă însă ceva de neînțeles: că cei ce se chinuiesc în valuri, deși toți țin să trăiască, totuși nu toți vor să scape în corabie. Mai mult chiar, scuipă mâinile ce li se-ntind de la intrarea corăbiei. Iar mâinile sunt brațele părintești: brațele celor șapte Sfinte Taine ale lui Dumnezeu care izbăvesc pe oameni din potop, născându-i din trup în Duh2, din amărâta viață la viața cerească. Aceștia, care nu vor să scape în corabia cârmuită de Iisus Hristos - Cel cu cruce - sunt fiii pierzării3, fiindcă n-au primit iubirea adevărului ca să se mântuiască. De aceea Dumnezeu îngăduie să vină asupra lor amăgiri puternice, ca să dea crezământ minciunii și să cadă sub osândă toți cei ce n-au crezut ade­vărul, ci au îndrăgit nedreptatea4. Astfel, după trecere de vreme, îngă­duind Dumnezeu, vrăjmașul mântuirii oamenilor s-a iscusit tot mai mult în rele: a scornit și el corăbii și cu ele dă târcoale peste apele potopului, ca să culeagă el pe cei ce-ntind mâinile să scape, dar scuipă Biserica. Pentru ei, pentru fiii pierzării, îngăduie Dumnezeu amăgirea nelegiută a Satanei5, care li s-a făcut până acum în peste 800 de hris-toși mincinoși6, care de fapt sunt diavoli. Căci până acum nelegiuitul a scornit peste 800 secte7, luntri sau biserici mincinoase, în care pe mulți îi ia de minte și-i duce cu el. înșelăciunea e ușor de prins: corăbierul vrăjmaș și hristoșii mincinoși nu au crucea pe catarg, iar înlăuntru nu au cele șapte Taine. înșelăciunea e și mai vădită, întrucât oricare din hristoșii mincinoși, luat în parte, nu e fiul Tatălui; dovadă că nu-și lasă ucenicii să zică "Tatăl nostru", deși scrie: "Așa să vă rugați"8. Prin urmare hristoșii mincinoși își scot ucenicii dintre fiii Tatălui și-i fac fiii pierzării. Aceștia sunt cei nesiguri în adevăr, dar siguri în înșelăciune. Apoi, oricare dintre hristoșii mincinoși, luat în parte, nu e fiul Sfintei
Facere 7, 16. 2Coloseni2, 12. 'loau 17, 12. 4 2 Tesalouiceni 2, 10-12.
' 2 Tesaloniceni 2, 10.
6 Matei 24, 24.
7 800 în 1946, acum cea. 3000.
8 Matei 6, 9.
16 CĂRAREA ÎMPĂRĂȚIEI
Fecioare, dovadă că-și învață ucenicii să zică rău de Maica Domnului; și în sfârșit să ne gândim la întrebarea Apostolului Pavel: "Oare s-a împărțit Hristos?"1
Cum ajunge cineva pradă înșelăciunii, se va lămuri la vreme. Aci, răspunzând celor ce se țin mai presus de Biserică și sfinți, e destul să le aducem aminte înșelăciunea în care au căzut iudeii, ucigașii drepților, primii călători la iad cu Scriptura în mână, întrebându-i: Nu după Scripturi2 au răstignit ei pe Dumnezeu?
DIN PĂCĂTOȘI, SFINȚI
Mântuirea e fapta milostivirii lui Dumnezeu, prin care ne scoate din păcat, dacă vrem și ostenim și noi. Dacă însă nu vrem, cu sila, nu ne mântuiește nimeni. Așa voiește Dumnezeu, ca darul mântuirii3 Sale să fie totdeodată și roadă cunoștinței, a voinței și a dragostei noastre. Dar Dumnezeu e așa de milostiv, că tot El ne ajută și să vrem și să lucrăm. Calea mântuirii, sau Cărarea', începe când omul vine - de cele mai multe ori abia viu din gâlceava cu moartea - și intră în Biserica văzută, cea adevărată, care e: "Una, sfântă, sobornicească și aposto-lească Biserică". Mântuitorul nostru a întemeiat și are numai o Biserică creștină, nu opt sute. Biserica aceasta, una, e sfântă pentru că Sfânt e întemeietorul și, ca atare, rămâne mereu sfântă, ba chiar sfințește pe păcătoși. Celelalte "biserici" - casele de adunare ale sectelor - nu sunt sfinte, pentru că sunt întemeiate de oameni robiți răzvrătirii și, ca atare, nici nu sfințesc pe nimeni. Biserica lui Hristos e sobornicească, adică stă pe temelia celor șapte soboare a toată lumea și, prin furtunile isto­riei, e cârmuită nevăzut de Mântuitorul însuși4, nu de vreun înlocuitor al Său, mai presus de soboare. Biserica, în care ne mântuim, e aposto-lească, adică își are slujitorii urmând, ca dar, prin punerea mâinilor5, unii de la alții în șir neîntrerupt, suind până la Apostoli și prin ei până
1 1 Corinteni 1, 13. 4 Matei 28, 20.
2Ioanl9, 7. 'Fapte 6, 6.
3 Efeseni 2, 8.
CĂRAREA 17
la Iisus Hristos. Toate celelalte "biserici" ivite după aceea, prin chiar aceasta sunt alăturea de cale, deci alăturea de mântuire.
Prin urmare, cei ce stăm sub semnul crucii1, câtă vreme petre­cem în cortul pământesc, urmăm calea mântuirii în obștea Bisericii văzute sau luptătoare. "Pe ea nu o înnegrește rugina răutății, produsă de împrejurările pământești. Ea rămâne nemicșorată și neștirbită, deoa­rece, cu toate că e arsă din vreme în vreme în cuptorul prigoanelor și încercată de furtunile necontenite ale ereziilor, ea nu suferă sub povara încercărilor nici o slăbire în învățătura, sau viața, în credința sau rân­duială ei. De aceea ea întărește prin har înțelegerea celor ce cugetă la ea cu evlavie. Ea cheamă pe de o parte pe necredincioși, dăruindu-le lumina cunoștinței adevărate; pe de alta păstorește cu iubire pe cei ce contemplă tainele ei, păzind nepătimaș și fără beteșug ochiul înțelegerii lor. Iar pe cei ce-au pătimit vreo clătinare îi cheamă din nou și, prin cuvânt de îndemn, le reface înțelegerea bolnavă."2 Iar după dezlegarea noastră din cele pământești, dacă am luptat ayovi^ou lupta cea bună3 pe pământ, venim în obștea Bisericii biruitoare din ceruri, - desăvârși­rea neavând hotar.
Biserica de pe pământ se numește luptătoare, pentru că aci, sub povățuirea ei, inșii din obște au de purtat o întreită luptă, care ține o viață întreagă: lupta cu ei înșiși, cu patimile contra firii, după trup și după duh; o luptă cu "lumea" indiferentă și necredincioasă; și lupta împotriva uneltirilor vicleanului. Preoția Bisericii urmărește ca nici unul din fiii Tatălui să nu se învrăjbească în sine însuși, sau să se rupă din obște și din duhul dragostei lui Hristos. Căci El e Cel ce unește ob­ștea laolaltă, deci nimeni nu se mântuiește răzlețindu-se de Biserică, oricât ar crede că într-însul sălășluiește Duhul lui Hristos.
Iar Biserica din Ceruri se numește biruitoare, fiindcă e alcătuită din obștea bunilor biruitori mucenici, a sfinților slujitori și cuvioși și a tuturor sfinților purtători și mărturisitori de Dumnezeu4, unde sunt așteptați toți ucenicii Domnului care vor mai fi până la sfârșitul vea-
1 1 Corinteni 1, 18.
1 Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, întrebarea 63, Filoca-lia, Sibiu, 1948, ed. I, voi. 3, p. 364. ,     3 1 Timotei6, 12. 4Apocalipsă 12, 11.


18
CĂRAREA ÎMPĂRĂȚIEI
cului 1 . Unii s-au învrednicit încă de aici să petreacă nevăzut cu sfinții, să fie cercetați de Maica Domnului și de Puteri cerești și chiar pe Domnul să-L vadă. E cunoscută întoarcerea lui Pavel pe drumul Da­mascului2 și răpirea lui în Rai3.
Calea mântuirii, prin urmare, ne desprinde de pământ spre Cer, ca pe unii ce știm că de la Dumnezeu am ieșit și iarăși la Dumnezeu ne-ntoarcem și lăsăm lumea.
Fericit cine se-ntoarce...

#14
leoluke

leoluke

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,445
  • Înscris: 15.04.2008

View PostDimineata100, on Dec 6 2008, 20:38, said:

ADEVARUL N-are A FACE CU PESTERILE.

ARSENIE BOCA SPUNE IN CARTE


NOE ȘI IISUS
Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului, aceea e Biserica lui Hristos - Cel cu cruce - peste puhoaiele pierzării.
1 Matei 7, 13.
2 Matei 7, 14.

Calea mântuirii, prin urmare, ne desprinde de pământ spre Cer, ca pe unii ce știm că de la Dumnezeu am ieșit și iarăși la Dumnezeu ne-ntoarcem și lăsăm lumea.
Fericit cine se-ntoarce...

.......ortodoxia de-acum...nu prea mai are din pacate de-a face cu cea de-acu cateva sute de ani.....ca
sa nu mai vb. de biserica primara....in care nici pomeneala de inchinarea la moaste sau lumanari si bani
pt. mort...ca sa treaca ,,luntrile,,......in fond religia adevarata e cea exemplificata de Hristos si apostoli...... :rolleyes:

#15
zexelica

zexelica

    Nebisericos relaxat

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 36,859
  • Înscris: 30.01.2007
biserica primara.......... cliseu adventist si iehovist........

Abel si Enoh fac parte tot din biserica primara si nu respectau sabatul evreiesc

Edited by zexelica, 07 December 2008 - 02:29.


#16
Dimineata100

Dimineata100

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 461
  • Înscris: 27.11.2008

View Postleoluke, on Dec 6 2008, 23:16, said:

.......ortodoxia de-acum...nu prea mai are din pacate de-a face cu cea de-acu cateva sute de ani.....ca
sa nu mai vb. de biserica primara....in care nici pomeneala de inchinarea la moaste sau lumanari si bani
pt. mort...ca sa treaca ,,luntrile,,......in fond religia adevarata e cea exemplificata de Hristos si apostoli...... :rolleyes:
Ortodoxia de acum e aceeasi cu cea de sute de ani si cu Biserica Primara. Ca sa crezi citeste ce spune SfantulIoan Gura de aur si Liturghia lui James scrisa in anii 60 numit de Biblie fratele lui IIsus si ai sa vezi cine s-a departat si cine nu. O sa vezi in Liturghia lui James si Sfanta Impartasanie ca trupul si sangele Mantuitorului si RUGACIUNI PENTRU MORTI. Chestia cu luntrile e o inventie si nu face parte din Ortodoxie din cate stiu. BISERICA PRIMARA CREDEA CA MORTII POT FI AJUTATI DE RUGACIUNI SI MILOSTENIE si asta se intampla in ortodoxie si azi.
PROTESTANTII AU SCHIMBAT ASTA CAND SI_AU FACUT BISERICA NOUA PE LA 1500.

Despre Liturghiadin anii 60 scrisa de Sfantul James fratele lui IIsus:
http://en.wikipedia....rgy_of_St_James
The Liturgy of Saint James is considered to be the oldest surviving liturgy developed for general use in the Church. Its date of composition is still disputed with some authorities proposing an early date, perhaps ca. AD 60, close to the time of composition of Saint Paul's Epistle to the Romans, while most authorities propose a IV century date, being this anaphora a developed from an ancient Egyptian form of the Basilean anaphoric family united with the anaphora described in The Catechisms of St. Cyril of Jerusalem[1].

Textul integral se gaseste aici:
http://web.ukonline....m/lit-james.htm

Rugaciuni pentru cei departati:
"And he remembers those departed Christians whom he wishes and continues.

Remember all these, O Lord, the God of spirits and all flesh, those Orthodox, we have remembered and those we have not. Give them rest in the land of the living, in your kingdom, in the delight of Paradise, in the bosom of Abraham, Isaac and Jacob, our holy Fathers, whence pain, grief and sighing have fled away, where the light of your face watches and shines out for ever. And make the ending of our lives Christian, well-pleasing, sinless and in peace, Lord, gathering us under the feet of your chosen ones, when you wish and as you wish, only with shame and transgressions, through your only-begotten Son, our Lord and God and Saviour Jesus Christ, for he is only one without sin who has appeared upon earth.

"


Sfanta Impartasanie:
"And signing the faithful, the Priest says, as he gives communion:

The holy Body of our Lord and God and Saviour Jesus Christ is distributed to the faithful for forgiveness and everlasting life."

A-ti vazut ce se intampla la anul 60, 30 de ani de la invierea Mantuitorului. Sa cercetam si sa vedem ca Ortodoxia nu s-a departat de adevar.

LUMINA SFANTA VINE ANUAL IN LOCUL IN CARE A INVIAT IISUS DOAR LA ORTODOCSI PE DATA PASTELUI ORTODOX SI NU PROTESTANT, PENTRU CA ADEVARUL E LA ORTODOCSI?

Edited by Dimineata100, 07 December 2008 - 18:56.


#17
overseas

overseas

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 38,028
  • Înscris: 09.01.2007
Ortodocsii vin cu 1001 de povestioare si relatari de 'minuni' ca sa te convinga de adevarul lor: odata un pustnic..., o baba intr-un sat..., un soldat pe front..., etc. Totdeauna povestile sunt atemporale si nu detalii verificabile. Cred ca echivalentul lor in protestantism sunt carismaticii si o parte din penticostali. Acestia au si ei un stoc inepuizabil de 'fapte' si povestioare: cum l-a visat unul pe Isus, altuia i-a aparut Isus in autoturism, etc...

#18
Dimineata100

Dimineata100

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 461
  • Înscris: 27.11.2008
DU-TE LA IERUSALIM ANUL VIITOR SA VEZI LUMINA SFANTA CU OCHII TAI. PREOTUL DE LA MINE DIN PAROHIE SI CREDINCIOSII AU VAZUT-O. AICI POTI VEDEA LUMINA SFANTA SUB ARCADA DIN CENTRU: [ https://www.youtube-nocookie.com/embed/6EI71Uk28rI?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Edited by Dimineata100, 10 December 2008 - 13:54.


Anunturi

Second Opinion Second Opinion

Folosind serviciul second opinion ne puteți trimite RMN-uri, CT -uri, angiografii, fișiere .pdf, documente medicale.

Astfel vă vom putea da o opinie neurochirurgicală, fără ca aceasta să poată înlocui un consult de specialitate. Răspunsurile vor fi date prin e-mail în cel mai scurt timp posibil (de obicei în mai putin de 24 de ore, dar nu mai mult de 48 de ore). Second opinion – Neurohope este un serviciu gratuit.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate