Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Incalzire in pardoseala etapizata

Suprataxa card energie?!

Cum era nivelul de trai cam din a...

probleme cu ochelarii
 Impozite pe proprietati de anul v...

teava rezistenta panou apa calda

Acces in Curte din Drum National

Sub mobila de bucatarie si sub fr...
 Rezultat RMN

Numar circuite IPAT si prindere t...

Pareri brgimportchina.ro - teapa ...

Lucruri inaintea vremurilor lor
 Discuții despre TVR Sport HD.

Cost abonament clinica privata

Tremura toata, dar nu de la ro...

Renault Android
 

Verbul „a fi”

- - - - -
  • Please log in to reply
305 replies to this topic

Poll: Pronunția lui „sunt” (230 member(s) have cast votes)

Cum pronunță familia, prietenii, colegii dumneavoastră?

  1. În jurul meu toată lumea pronunță cu u. (44 votes [19.05%])

    Percentage of vote: 19.05%

  2. În jurul meu majoritatea pronunță cu u. (51 votes [22.08%])

    Percentage of vote: 22.08%

  3. În jurul meu proporția este cam de 50% / 50%. (53 votes [22.94%])

    Percentage of vote: 22.94%

  4. În jurul meu majoritatea pronunță cu î. (56 votes [24.24%])

    Percentage of vote: 24.24%

  5. În jurul meu toată lumea pronunță cu î. (27 votes [11.69%])

    Percentage of vote: 11.69%

Cum credeți că ar trebui să pronunțăm?

  1. Neapărat cu u. (111 votes [48.05%])

    Percentage of vote: 48.05%

  2. Neapărat cu î. (46 votes [19.91%])

    Percentage of vote: 19.91%

  3. Fiecare cum s-a obișnuit. (74 votes [32.03%])

    Percentage of vote: 32.03%

Vote Guests cannot vote

#253
mc4

mc4

    New Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1
  • Înscris: 07.02.2013
Crugasig, ca in multe alte situatii, bunul-simt e in minoritate. Conformismul are, in discutia asta despre respect, bun-gust si logica, valoare de diagnostic national. De asta multi dintre noi sint intr-un fel in exil, chiar daca inca mai traiesc in tara asta.
Esti bine documentat si as aprecia daca ai organiza informatia asta intr-un site, pentru ca mi-ar fi mult mai usor sa imi trimit periodic compatriotii intr-un loc in care sa invete cite ceva despre lucrurile pe care pretind ca le stiu suficient pentru a le impune si altora.

Am observat ca Solomon Marcus a scris o carte impreuna cu Emanuel Vasiliu. Vazind bine ca elita capabila sa emita pareri a cam disparut, mi-as dori sa aud un intelectual carismatic vorbind despre agresiunea asupra elevilor romani din 1993 incoace, prin "recomandarea" (de fapt, impunerea) unor norme aberante.
http://ro.wikipedia....Emanuel_Vasiliu

#254
Crugasic

Crugasic

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 273
  • Înscris: 06.01.2011
Este clar că succesul impunerii în școli a ortografiei neștiințifice Drăgănescu se datorează în bună măsură profesorilor de romînă, care în marea lor majoritate au sprijinit-o necondiționat. Din acest punct de vedere, este interesant de văzut care sînt argumentele profesorilor pentru sprijinirea unei ortografii făcute de un inginer și respinsă de marea majoritate a lingviștilor romîni și străini.

Trebuie spus că articole în sprijinul ortografiei Drăgănescu, oferite de profesori de romînă, nu prea există pe internet. Am găsit totuși niște referințe la acest subiect în două mici articole de pe blogul care aparține Marianei Badea, profesoară de romînă aflată în activitate. Fiind vorba de un blog dedicat limbii romîne, în mod inevitabil cineva a întrebat despre cum trebuie scris, cu Â/sunt (ortografia oficială a Academiei) sau cu Î/sînt (ortografia practicată de unele personalități culturale foarte cunoscute)?

Recomand citirea articolelor pe blogul autoarei pentru a vedea și toate comentariile, deci trebuie clicat pe legăturile [links] incluse în cele două citate date mai jos. Comentariile la articole nu sînt mereu la subiect, deci trebuie mers cu cititul pînă la sfîrșitul listei de comentarii. Am ales să redau mai jos cele două articole și o selecție din comentarii pentru situația în care ele n-ar mai fi disponibile pe viitor la locul original.

<<==================Începutul citatului===================>>
http://mariana-badea.ro/?p=119

„LA CE BUN?… CU CE EFECT?”

Am primit astăzi acest mesaj de la Raul:

„Vad ca scrieti cu i din a (nu pot scrie cu diacritice). Va rog sa scrieti un articol si pe tema asta, daca credeti ca merita. Probabil stiti ca George Pruteanu recomanda scrierea cu i din i. Din cate stiu si Plesu scrie tot cu i din i. Daca nu stiti de recomandarea lui G. P. sa-mi spuneti si voi cauta articolul.”
Raul își exprimă o „nedumerire” despre care am mai scris și altor comentatori, dar mi se pare că trebuie să acord o atenție specială acestei abateri de la normele lingvistice în vigoare. Este vorba despre scrierea cu â și î, care nu se aplică de către toți românii, pentru că în mentalitatea acestei nații există înrădăcinată trufia propriei decizii, fiecare considerându-se mai inteligent și mai priceput decât orice specialist. Dacă legea ortografiei (aprobată de Academia Română în 1993) nu cuprinde și repercusiuni, atunci fiecare „inteligent” scrie/ vorbește cum vrea el, „pentru că poate!” sau pentru că „așa vrea mușchii lui!”. Eu cred că numai acest gen de indivizi își permit ignorarea normelor ortografice.
Îi mulțumesc lui Raul pentru oferta de a mă informa, dar sunt destul de „la curent” cu tot felul de opinii, mai vechi sau mai noi… Numai că eu sunt interesată de limba română actuală normată de lingviștii Academiei Române. Îmi pare rău pentru el că nu scrie nici cu â, nici cu diacritice, în schimb este atât de documentat, încât poate „să dea și la alții”.

În „Cuvânt-înainte” din DOOM-2005, academicianul Eugen Simion remarcă și comentează, cu eleganță, obstinația unora de a nesocoti o normă ortografică a limbii române aflată în vigoare încă din 1993:

Eugen Simion: „Românii sunt, în privința ortografiei, mai refractari. Unii nu acceptă, de exemplu, pe â și sunt recomandați de Academia Română. Au trecut zece ani de când s-a votat această regulă și ei continuă să scrie cu î și sînt pe motiv că schimbarea lor ar fi o măsură politică abuzivă… O discuție fără sfârșit. Cei care gândesc așa ignoră faptul că ortografia este o convenție și, dacă instituția abilitată prin lege stabilește această convenție, normal ar fi ca ea să fie acceptată. Altminteri vom avea, ca în momentul de față, două sisteme ortografice. La ce bun?… Cu ce efect?” (24 octombrie 2004 [data prefeței din DOOM])

COMENTARII (selecționate) :
------------------------------------------------
Eugenia:
Românul este refractar, se pare, la mai tot ce înseamnă normă, rigoare, principii, etichetă. Inclusiv Andrei Pleșu, care ar trebui să fie unul dintre principalii susținători ai „legislației” lingvistice în vigoare. Nu de alta, dar scrie. Iar cine-l citește, consideră că e bine să procedeze ca el, că se poate „revolta”, ca și el, în pofida dispozițiilor fixate prin lege, până la urmă, atâta timp cât Academia Română este autoritatea în domeniu. Din păcate însă, vorba doamnei Badea, vorbim despre o lege fără norme de incriminare. Dacă Raul, de pildă, știe bine că face 15 ani de pușcărie pentru viol, atunci nu violează. Raul însă știe bine și că nu se întâmplă absolut nimic dacă scrie fără diacritice și nici dacă nu respectă convenția privitoare la „â”, batjocorindu-și, astfel, propria limbă. Astfel, el și alții ca el transformă limba română într-un soi de elastic de chiloți, pe care-l adaugi dacă te strânge, sau îl tai și-l coși la loc dacă ți-e larg. Or, așa nu merge. Ungurii, de pildă, ți-ar scoate ochii dacă le-ai nesocoti „o”-ul lor cu două puncte deasupra, iar francezii te-ar expulza dacă le-ai nesocoti celebra sedilă. Noi însă de ce să nu ne ștergem la fund cu normele noastre lingvistice, în frunte cu Andrei Pleșu?! Chit că, dacă e să-mi exprim o opinie, poate că revolta lui Pleșu față bietul „â” este un soi de marketing editorial pe care și-l face, în lipsa unor subiecte cu adevărat interesante. Eu sunt una dintre cititoarele (de mai tot ce se scrie pe la noi și aiurea) care nu-l gustă deloc pe Pleșu. Asta nu înseamnă însă că nu i-am citit elucubrațiile despre îngeri sau articolele de prin „Plai cu boi” sau „Dilema…” și atâtea altele, în căutarea acelui „orgasm” intelectual promis de atâția critici literari (pupincuriști? sau doar foarte slabi?). Ei bine, se pare că eu mă „încălzesc” mai greu și, în afară de talentul lui Pleșu de a manevra „rotund” verbul și a crea imagine, îl suspectez de serioase scăpări la capitolul „idei”. Or, a scrie bine fără o idee cumsecade este ca și atunci când fricționezi un picior din carpen, că e de esență tare, nu de alta.

Revenind la „prietenul” Raul, îi anticipez inclusiv întrebarea: „Că te iei de mine pot înțelege, dar cum îndrăznești, femeie, să te iei de Pleșu?” Ei bine, Raul, pe de o parte pentru că Pleșu, dacă scrie, mi se adresează mie și tuturor celorlalți oameni care-l citesc și care pot să aibă opinii din cele mai diverse, fără nici un fel de constrângere. Iar pe de altă parte pentru că eu, spre deodebire de Pleșu (și obstinația lui de a se lua de piept cu Academia Română în legătură cu „â”), scriu românește după normele în vigoare. Cum scriai și tu, de altfel, înainte de a apărea computerele și a începe să te lepezi de diacritice. Ia-ți tu caietele de dinainte de a avea la îndemână tastatura și scrie-ne aici de câte ori ai pus pixul pe vreo foaie albă de hârtie și ai înșirat cuvinte fără diacritice? Vezi?! Atunci ascult-o pe profa’, că nu vorbește prostii, și bagă la cap ce spune, că dacă din cinci oameni trei gândesc ca tine și unul ca Pleșu, se duce naibii poporul ăsta, cu tot ce i-a mai rămas lui inviolabil: limba română.
„Ar fi trist ca regimurile democratice de astăzi să înțeleagă mai puțin importanța studiilor umaniste DECÎT o înțelegea un regim dictatorial. Și ar fi trist să nu se înțeleagă ce se poate pierde prin neglijarea unui district al cunoașterii al cărui rol în salvgardarea demnității umane a fost și trebuie să RĂMÎNĂ decisiv.” (Așa a scris Pleșu în „Dilema…” de săptămâna trecută, pentru conformitate. O ține pe-a lui.)
-------------------------------------------------
-------------------------------------------------
Klaus:
Plecat fiind, am vazut tarziu acest post. Ma surprindeti.Negativ, din pacate. In primul rand nu “specialistii” au decis trecerea la i din a. Probabil stiti atitudinea lingvistilor din Academie in 1993, sau reactia institutiilor lingvistice din tara. Intrebare: daca un inginer silvic academician, pasionat de internet, propune trecerea la limba engleza, din ratiuni de IT, si se aproba cu toata opozitia lingvistilor, dvs acceptati fara comentarii fiindca nu va considerati mai inteligenta decat specialistii?
In al doilea rand, a avea demnitate nu inseamna a fi infractor. Usor deplasata comparatia, dar imi permit sa o fac si va intreb: tinerii care au iesit in strada in 1989 incalcau toate normele in vigoare, nu? Fraieri!

PS Scriu cu i din a fiindca “am fost silit”. Va rog, nu-mi pomeniti de diacritice, as sta un an la un mesaj de 10 randuri. Multumesc!
---------------------------------------------------
---------------------------------------------------
Profa (Mariana Badea):
*Ți-a luat ceva timp până să “te surprind negativ”. Comparația ortografiei în vigoare cu “tinerii care au ieșit în stradă în 1989″ este mai nepotrivită decât a mea cu “infractorii”. Orice revoluție încalcă toate legile (nu numai normele). Eu sunt o persoană disciplinată și nu mă duc să mă tratez la un spital desființat de guvernul actual, chiar dacă nu-mi convine și trebuie să parcurg zeci de kilometri, riscându-mi viața.

*Uneori merită să “pierzi” un an ca să rezolvi ceva, mai ales dacă acel “ceva” este la îndemâna atâtor români.

*M-aș opune categoric “inginerului silvic academician” dacă m-ar obliga să vorbesc altă limbă decât aceea a neamului meu. De altfel, ortografia pe care o resping snobii este o întoarcere la rădăcinile limbii române, adică spre tradiție, nu spre anglicizarea limbii. În sec.al XIX-lea, nu numai Alecsandri scria despre snobii “franțuziți”…., dar această atitudine este ciclică la români.
--------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------
CID:
In academia romana,cand s-a adoptat legea erau doar 2 lingvisti.Unul a votat contra,celalalt s-a abtinut.Daca un doctor iti spune ca un medicament este daunator iar altul se abtine,ce faci,il iei totusi pentru ca asa spun vecinii,nea Gica paznicul si verisoara Didina care e academician ?
Si sa nu uitam ce oameni “remarcabili” sunt in academie,notoriul turnator Balaceanu-Stolnici,un fost membru al CC al PCR, Popescu zis Dumnezeu si probabil cati altii ca ei,pe astia 2 doar ii cunosc eu.Desigur,regele Mihai este un alt fin cunoscator al ortografiei,la fel si doctorul veterinar,cei cativa ingineri,toti sunt niste Plesu,Patapievici,Cartarescu,te si miri ca nu traiesc din scris manuale de gramatica…
-----------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------
Klaus:
Of, ce va dati cu stangul in dreptul  Deci, Ion Coteanu, George Pruteanu, Mioara Avram, Andrei Plesu “e” snobi, nu? Adevaratii specialisti sunt cei garantati de Marean Vanghelie, corect?
Chiar asa greu de vazut e faptul ca “snobii” au argumente, iar “specialistii” doar dau din gura?
Frumos era ca dvs, distinsa profa de cuvinte, sa scrieti un articol de genul ” De ce scriu cu i din a”, iar la subsol sa dati linkul acesta: http://www.pruteanu....03deceidini.htm
Toate cele bune!
-----------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------
CID:
Din cate stiu eu,la adoptarea legii,cei 2 academicieni care erau lingvisti,au votat astfelunul contra si celalalt s-a abtinut.cele 5 institute de klingvistica din tara au dezaprobat decizia.Mi se pare absurd ca o academie sa hotarasca in probleme de ortografie,tinand cont ca din ea fac parte oameni fara pregatire de specialitate lingvistica.

Si sa nu uitam calitatea oamenilor care fac parte din academia romana…academie(scriu intentionat cu litera mica)care a conferit titlul de academician prea iubitei mame a poporului fara ca ea macar sa ceara asta !
-----------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------
Eugenia:
Am 40 de ani. și eu am scris cum se scria. Mi-a fos ușor însă să adopt noile norme. Nu am spus că îmi plac, dar le respect. Mă întreb însă, dacă tot sunteți atât de mulți cei care vă revoltați față de o „lege” sau alta, unde ați fost când s-a adoptat? Nu v-am văzut revoltându-vă, măcar că, în privința legii circulației, cel puțin, ați fi putut. Legea a stat la „transparență” mai multe săptămâni și nici un român nu i-a adus amendamente. De revoltat însă vă revoltați „de numa’”. Mă întreb de ce respectați absolut orice lege, indiferent cât de stupidă, într-o altă țară, iar la voi în țară nu conteniți cu „nerespectatu’”?! Nu era mai simplu să vă adunați toți nemulțumiții în fața Academiei și să vă revoltați înainte de adoptarea acestor reguli pe care nu puteți și nu puteți să le respectați? Eu zic că da. Beneficiam toți. Chiar și noi, cei care nu găsim că e mare lucru să te adaptezi la ceva nou, fie și imperfect!
-----------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------
Rob:
OK. In acest articol nu aveti dreptate. N-ati dat nici (macar) un argument care sa convinga lumea ca trebuie sa scrie cu “â”, dar numai in interiorul cuvintelor. Ce, îngerul nu e de origine latina? Nu e LOGIC, doamna, ce sustine “reforma” asta… Evolutia normala a ortografiei FONETICE este spre simplificare… Eu cred ca stiti toate acestea. Dar nu va puteti calca pe inima — v-ati indragostit, nostalgic, de “â”.
-----------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------
Profa (Mariana Badea):
Nu asunt “interbelică”, așa că nu mă puteam îndrăgosti nostalgic de “â” și nu este elegant din partea ta să mă faci “matusalemică”. În altă ordine de idei, nu mi-am propus să aduc argumentele mele, ci le-am citat pe cele ale lingviștilor legitimi să realizeze norme și legi de profil. Și, în sfârșit, nu vreau să conving pe nimeni de nimic. Acest blog își propune să promoveze, cât se poate, exprimarea corectă, în conformitate cu toate regulile actuale. Tu scrie cum vrei, la fel ca și alții care se răzvrătesc pentru că pot. Românul ar avea n motive esențiale de a se răzvrăti, dar se rezumă la fleacuri.
-----------------------------------------------------------
http://mariana-badea.ro/?p=119
<<================Sfîrșitul citatului==================>>


Este foarte interesant modul în care Mariana Badea a ales să răspundă sugestiei venite de la Raul de a scrie un articol pe tema dezbaterii despre Î/sînt și Â/sunt. Ar fi fost normal ca profesoara să accepte să scrie un astfel de articol, în care să explice cu argumente științifice de ce una dintre ortografii este preferabilă celeilalte. În definitiv, rolul unui profesor este să explice lucrurile pe care le predă, nu să-i oblige pe elevi să le învețe papagalicește. Însă Mariana Badea nu a ales această cale a explicării raționale, ci a ales să declanșeze un atac la persoană. Sau mai bine zis, la persoane, adică un atac împotriva persoanelor care nu vor să folosească ortografia Academiei. Ea le acuză pe aceste persoane de "trufie a propriei decizii" și deplînge faptul că ele nu pot fi pedepsite. Profesoara se arată astfel a fi o nostalgică după vremurile în care elevii cu personalitate erau pedepsiți pentru ca nu cumva să-i mai pună pe profesori în situația de a părea prost pregătiți în unele aspecte ale meseriei lor.

Însă Mariana Badea greșește profund în afirmațiile pe care le face. Cei care refuză ortografia Academiei nu o fac din trufie, ci din rațiune. Aceste persoane nu vor să adopte o ortografie inventată de un inginer și impusă cu forța mașinii de vot a plenului Academiei contra opiniei lingviștilor din Academie și din afara ei. Dar, dacă tot a venit vorba de "trufia propriei decizii", ei bine, ea i se aplică la perfecție lui Mihai Drăgănescu, a cărui trufie nemăsurată a dus la adoptarea de către Academie a unei ortografii care îi face de rușine pe lingviștii și filologii din această țară, obligați să se supună deciziei unui nespecialist, ca în vremurile cele mai negre ale ceaușismului.

În ce-l privește pe Eugen Simion, citat de Mariana Badea, trebuie spus că între 1998 și 2006 acesta a fost președintele Academiei. Cu alte cuvinte, în 2004, cînd scria cuvîntul introductiv la DOOM, el era încă președintele Academiei. În această calitate, el nu putea decît să sprijine ortografia Drăgănescu, mai ales că votat-o el însuși în 1993, fiind membru plin al Academiei din 1992. Trebuie remarcat că Eugen Simion nu aduce nici un argument în favoarea acestei ortografii, ci el încearcă doar să convingă lumea să se supună unei decizii, chiar dacă el știe prea bine că decizia a fost luată cu votul nespecialiștilor contra opiniei cvasi-generale a specialiștilor. Ceea ce nu înțelege Eugen Simion e faptul că Romînia nu mai este în comunism, cînd toate deciziile venite de la autorități erau acceptate fără crîcnire, indiferent de cît de aberante erau ele. Apelul lui Eugen Simion la respectarea deciziei autorității ar fi trebuit să vină după ce s-ar fi demonstrat că decizia în cauză este conformă cu principiile lingvisticii și benefică pentru populație, ceea ce nu este cazul, ea fiind profund neștiințifică și afectînd ușurința populației de a comunica prin voce și scriere. Eugen Simion și ceilalți membri de formație filologică (scriitori și critici literari) ai Academiei și-au primit pedeapsa pentru gestul lor nesăbuit de a sprijini o ortografie creată în disprețul limbii romîne, iar această pedeapsă este tocmai starea decăzută a limbii de azi. Populația a imitat disprețul față de limbă al votanților ortografiei Drăgănescu și l-a amplificat la maximum, astfel că la modul în care decurg acum lucrurile, e posibil ca cărțile scrise de Eugen Simion și de alți literați romîni să nu-și mai găsească cititori peste 20 de ani, cînd limba va ajunge într-o asemenea stare de degradare, încît se va propune preluarea englezei ca limbă de educație și de stat.

Revenind acum la articolul Marianei Badea citat mai sus, trebuie spus că și comentariile la el sînt foarte interesante. Pe blogul profesoarei există mai multe fane ale ei, care îi cîntă în strună cu orice ocazie. Merită citit comentariul publicat de "Eugenia", în fapt un atac dur la adresa lui Andrei Pleșu, unul dintre intelectualii cunoscuți care resping ortografia Drăgănescu, lucru dovedit de faptul că revista culturală "Dilema Veche", fondată de Andrei Pleșu, este tipărită cu ortografia Î/sînt. În opinia adepților ortografiei Drăgănescu, revista lui Andrei Pleșu dă un exemplu prost populației, fiind percepută ca o instigare la revoltă contra ordinii ortografice oficiale. Violența limbajului folosit de comentatoarea Eugenia este incredibilă, iar atacul la adresa lui Andrei Pleșu este complet gratuit, ceea ce nu o împiedică pe profesoara Mariana Badea s-o aplaude pentru un mesaj care în esență face apologia supunerii orbești față de orice decizie a autorităților. Din fericire, au existat și doi comentatori, Klaus și CID, care au dezvăluit faptul că la votarea modificărilor din 1993 lingviștii s-au opus, iar comentatorul Rob a arătat că profa n-a oferit nici un argument rațional în favoarea ortografiei cu  central.

Un alt comentator, Boghinator, a arătat că proprietara blogului își dezinformează cititorii susținînd că Academia a adoptat în 1993 o lege a ortografiei, cînd de fapt Academia nu poate adopta legi, ea putînd să dea doar recomandări, care nu au putere de lege. Comentariul lui Boghinator a fost ales de către profesoară pentru a fi discutat într-un articol nou. Iată-l mai jos, inclusiv comentariul lui Boghinator între linii de steluțe. Recomand citirea articolului pe blogul autoarei și mai ales a comentariilor, clicînd pe legătura [link] inclusă în citat.

<<================Începutul citatului===================>>
http://mariana-badea.ro/?p=143
ÎN DISPREȚUL VALORILOR
Părerea mea despre poporul român este stabilă și nu o mai poate schimba nimeni, pentru că s-a format într-o viață în care m-a interesat enorm firea umană. Am avut norocul ca toate „joburile” mele să fie în directă comunicare cu oamenii, fie ca profesoară în relație strânsă cu elevii, fie în funcția de director adjunct artistic la Teatrul Mic, în legătură cu fabuloasa lume artistică – de la actori, regizori, scenografi – și, nu în ultimul rând, cu publicul spectator extrem de interesant în reacții și atitudini. (Privitor la funcția avută în teatru, mă refer la celelalte vremuri, când Teatrul Mic era condus de Dinu Săraru și constituia singura oază de disidență reală. Cei care veneau la ora 3 noaptea sau își instalau cort în fața teatrului ca să „prindă” bilete  știu la ce mă refer.)

Astfel, am desprins mai multe trăsături unice, specifice românului, generalizate la nivelul neamului, însușiri pe care nu le întâlnești și la alte nații și fixate de milenii în gena spirituală.

Una dintre caracteristicile românului este aceea că, atunci când el, unicul, va dispărea ca muritor, va pieri odată cu el singurul individ inteligent de pe Planetă, cel care deține adevărul absolut și a cărui părere despre orice este de o superioritate peremptorie.

La noi, a fost disprețuită mereu „valoarea în modul”, adică absolută, a celor mai importante personalități românești, de la Mihai Eminescu, I.L.Caragiale până la Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu (știu mai multe detalii despre scriitori) și lista este foarte lungă.

Am primit astăzi un mesaj de la Boghinator, pe care îl reiterez aici:
***********************************************************************
***********************************************************************
Boghinator:
Nu există nici o lege a ortografiei, așa cum susține autoarea articolului. Academia, compusă din membri care se aleg între ei, nu are dreptul să dea legi pentru că această instituție nu este expresia voinței populare. Legile pot fi date doar de Parlament, care este compus din membri aleși democratic de către popor. Iar Parlamentul nu a adoptat nici o lege a limbii.

În ce privește dezbaterea despre scrierea cu “Î și sînt” sau “Â și sunt”, autoarea articolului dovedește o clară lipsă de informare, la care se adaugă o reală voință de dezinformare, uitînd să amintească de faptul că “sînt” este un cuvînt românesc, rezultat din evoluția naturală a limbii, în timp ce “sunt” este un cuvînt latinesc, introdus artificial în limbă în secolul XIX de către Școala Ardeleană. Acest “sunt” artificial dă mari bătăi de cap tuturor celor trebuie să vorbească repede, de exemplu moderatorilor sau participanților la emisiuni televizate, comentatorilor sportivi, etc. Din această cauză aproape nimeni care vorbește liber la TV nu-l folosește pe “sunt”, pentru că le încetinește vorbirea. Asta arată încă o dată că impunerea forțată a lui “sunt” pe criterii de propagandă latinistă nu este nici în folosul limbii, nici în cel al poporului. Acest cuvînt artificial pentru limba română handicapează comunicarea liberă prin viu grai. Iar folosirea a două litere (Î și Â) pentru același sunet (Î) este la fel de inutilă și de nocivă pentru limbă, îngreunînd scrisul și predispunînd la apariția unor greșeli de ortografie.

Cine vrea să știe cum stau de fapt lucrurile și care au fost motivele politice ale adoptării recomandării (nu legii!) din 1993, poate citi discuția detaliată de pe forumul Softpedia, a cărei adresă e mai jos. Pe scurt, academicienii au folosit în 1993 schimbarea ortografiei pentru a șterge imaginea de colaboratori servili ai regimului comunist și a-și păstra scaunele de academicieni și în noul regim.
Dezbatere pe forum despre Î/sînt și Â/sunt
http://forum.softped...howtopic=454379
********************************************************************************
********************************************************************************
Având în vedere cele scrise de Boghinator mai sus, consider că este nevoie de  un scurt istoric al ortografiei cu â/î:

*1904 – „sonul î să fie scris cu â în mijlocul cuvintelor” – Academia Română (argumentul fiind latinitatea limbii);

*1953 – Academia Republicii Populare Române a decis scrierea peste tot cu î (muncitorii care preluaseră puterea nu aveau capacitatea de a departaja pe â de î);

*1964 – se revine la â, dar numai în cuvântul român și toate derivatele lui, inclusiv România;

*1993 – Academia Română revine la scrierea inițială cu â în mijlocul cuvântului. E adevărat că la acel moment erau doar doi membri lingviști: Ion Coteanu, care s-a abținut și Emanuel Vasiliu care a votat împotrivă. Tot atât de adevărat este că propunerea a venit din partea Institutului de lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, care este alcătuit doar din lingviști.

P.S. Menționez că documentul care a normat controversata scriere nu este o „lege” emisă de guvern, ci este „Hotărârea Academiei Române”, din 17 februarie 1993. Am folosit termenul „lege” ca eufemism, pentru că, în mintea mea, ar trebui să aibă efecte legislative.

COMENTARII (selecționate):
------------------------------------------------
Eugenia:
Dacă Boghinator sau copiii lui ar avea de dat mâine un examen la limba română, cum să le fie corectate lucrările?! Conform căror norme, având în vedere că, în afară de „Hotărârea Academiei Române”, din 17 februarie 1999, nu există și o alta?!

Profa’ nu a spus niciodată nici că este de acord, nici că nu este de acord cu scrierea cu „â”. A spus doar că, la ora actuală, ACESTEA SUNT NORMELE șI NU ALTELE; cu „â” este scris INCLUSIV ultimul „DOOM”; ce să mai… am impresia că Boghinator n-a înțeles nimic din nimic. În plus, a făcut pe deșteptul și referitor la „legea” ortografiei. „Nu există nici o lege a ortografiei, așa cum susține autoarea articolului…” – spune el. Bineînțeles, ține cu tot dinandinsul să NU înțeleagă eufemisticul din spatele expresiei, sugerat de doamna profesoară. Ar trebui, conform aceleiași linii de gândire, să ne prefacem și noi că nu vedem ghilimelele între care a fost încadrat cuvântul „joburile”, din scrisoarea Boghinatorului (mă gândesc că Boghinator înseamnă „bobinator”, în grai moldovenesc…) și să ne batem joc până la capăt de limba română, refuzând să ne bucurăm de miile de sensuri și subtilități cu care a fost înzestrată.

Totuși, Boghinatorul s-a învârtit el pe lângă o idee sănătoasă: poate n-ar fi rău ca Parlamentul să voteze o lege a ortografiei. Ar fi bine, desigur: așa, am scăpa de ideile „crețe” și insubordonarea față de unele norme (deloc împovărătoare, de altfel) ale tuturor boghinatorilor și Andrei Pleșilor de pe lume. Numai că… Parlamentul este ticsit de imbecili. Cum să voteze ei o asemenea lege?!
„Acest cuvînt artificial pentru limba română handicapează comunicarea liberă prin viu grai.” – mai spune Boghinatorul. Se vede treaba, totuși, că handicapează doar comunicarea (în scris) a unor oameni care n-ar trebui să aibă vreo problemă deosebită de adaptare, indiferent care ar fi normele lingvistice de la un moment dat; vezi Boghinator, Pleșu, Radu Tudor etc.

Repet: Nu ne place, neapărat, scrirea cu „â”. Dar nici nu o considerăm atât de păguboasă încât să facem din limba română un vece public, în care să-și deverseze toți propriile norme după cum consideră de cuviință. Când se vor schimba aceste norme din nou, ne vom supune noilor reguli. Până atunci, încercați să faceți un efort de voință și să nu vă mai revoltați aiurea-n tramvai. Pe doamna Badea, de pildă, ați jignit-o de câteva ori fără nici un motiv. Puneți-vă mâna la inimă și jurați că această doamnă nu știe ce înseamnă o „lege”, sau că nu știe cine au fost cei care au votat actualele norme ortografice! Vedeți? Sunteți, așa cum le stă bine tuturor revoltaților fără cauză, doar rău, rău până în viscere, până la durere.

Dacă am gândi toți ca și Boghinatorul, am trăi într-un haos perfect. (Ce frumos oximoron!) În fond, câte „legi” nu ne convin?! Le respectam, totuși, chiar și pe cele nescrise.
P.S. Nu sunt avocatul doamnei Badea. Nu o cunosc. Îi cunosc însă buna intenție și dragostea față de limba aceasta, când cu „â”, când cu „î”.
-----------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------
Profa (Mariana Badea):
*Membrii Academiei Române, pe lângă faptul că “se votează între ei” ca să-și mențină “avantajele”, au și o menire, un rost: forul “se îngrijește de cultivarea limbii române și stabilește regulile ortografice obligatorii” (din “fișa postului”).

*Eu, fiind profesoară de limba și literatura română, m-am străduit să imprim elevilor scrierea cu â, pentru că la examene este obligatoriu să scrii așa, indicație prezentă în toate documentele emise de Ministerul Învățământului, indiferent de denumirea pe care o poartă acesta într-un guvern sau altul.
*Argumentul că moderatorii tv. trebuie să vorbească repede (?!?!) și se împiedică în pronunțarea “sunt”, fiind mai rapidă “sânt”, este cel puțin rizibilă.

* Afirmația că “propaganda latinistă” nu este “nici în folosul limbii, nici în folosul poporului” este penibilă! Cine a decis că nu e de folos? Și care este dovada că “sânt” este mai util!? O fi comentator fotbalistic și n-apucă să comenteze atât de repede pe cât de multe goluri dau jucătorii…

*Când va pieri boghinatorul nu va mai avea cine să decidă ce e folositor și ce nu neamului românesc.
Se pare că boghinatorul este prea abscons pentru mine, deoarece n-am înțeles cu ce am dezinformat în mod intenționat populația?! Că Hotărârea Academiei Române nu este o lege parlamentară, ci una lingvistică?! Sau că nu este corectă scrierea cu â și sunt?! Servesc interesele cui? Ale celor care se străduiesc din răsputeri să țină pe toată lumea conectată la tabloide, pentru că proștii se conduc mai ușor. Ar fi multe de comentat, dar nu știu dacă merită consumarea energiei pentru nimic. Strădania riscantă a corifeilor Școlii Ardelene de a demonstra latinitatea limbii române este socotită de boghinator o acțiune subversivă, pentru că au “introdus artifical în limbă” verbul “sunt”.

Toți au fost hăituiți pentru “îndrăzneala antimaghiară” și s-au refugiat în alte țări. Așa a ajuns cărturarul Aron Pumnul să fie profesorul de română al lui Mihai Eminescu, pentru că a plecat din Ardeal cu imensa bibliotecă personală și s-a ascuns în Bucovina.
În concluzie, ortografia aceasta există și este obligatorie în toate instituțiile de învățământ din țărișoară. Atât!
-----------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------
Ruthal:
Litera “î” se regaseste in inscriptiile dacice. Este chiar mai veche decat “â” din “a”. A scrie, cu una sau alta, tine doar de alegere sau temperament. Insa, atata vreme cat gramatica normativa nu impune folosirea ambelor grafii, este imperios sa folosim ceea ce este normat, indiferent de alegeri, pareri, sentimente, afinitati, etc. Asadar, dupa cum spunea profa mea de franca – romana : “Cand ai dubii, cauta in Gramatica Academiei – Aia e Evanghelia noastra !” (si aici se referea si la Gramatica Academiei franceze).

Prezervarea unei limbii este o chestiune de educatie si de interes national. Rectificarile ortografice nu fac decat sa incurce si sa zapaceasca populatia mai ales cand unii au invatat intr-un fel iar altii in alt fel. In limba franceza nici acum nu s-au pus de acord in privinta utilitatii lor. Noima rectificarilor ortografice numai adevaratii specialisti o detin. Noi nu trebuie decat sa le folosim pentru a nu fi tratati drept analfabeti. Prin urmare, cu cat stii mai multa gramatica si cu cat stapanesti scrierile diferitelor epoci pe care le traiesti/traversezi, cu atat esti mai castigat.
-----------------------------------------------------------
http://mariana-badea.ro/?p=143
<<======================Sfîrșitul citatului===================>>


Să începem discutarea părerilor emise de autoarea articolului de pe blog. Profesoara Mariana Badea susține că a folosit sintagma "lege a ortografiei" ca un eufemism. Ținînd cont de definiția din DEX a cuvîntului eufemism, cred că profesoara se referă mai degrabă la faptul că a vrut să folosească termenul "lege" în sens figurat, adică nu în sensul literal de "act normativ obligatoriu, emis de Parlament, instituția care reprezintă puterea legislativă în stat". Sigur că se poate accepta o astfel de scuză, însă în condițiile date, eu nu cred că este sinceră, mai ales că așa-zisul eufemism nu a fost marcat grafic în vreun fel, de exemplu prin folosirea de ghilimele. Dacă nu ar fi existat replica comentatorului Boghinator, pe blogul profesoarei de romînă ar fi rămas neclintită afirmația că în 1993 Academia a dat o lege a ortografiei, iar elevii care ar fi citit blogul ar fi rămas cu impresia că ortografia Drăgănescu a fost impusă prin lege, deci respectarea ei este obligatorie.

Trebuie remarcat faptul că în lipsa argumentelor științifice care să sprijine ortografia Drăgănescu, promotorii ei au apelat la arsenalul propagandistic pentru a convinge toată lumea s-o adopte. S-a spus că ortografia adoptată în 1953 a fost impusă de comuniștii sovietici, ceea ce era o minicună, ea fiind folosită încă dinainte de apariția comunismului în lume. S-a spus că ortografia Drăgănescu restaurează ortografia interbelică, ceea ce iarăși era o minciună, pentru că majoritatea modificărilor aduse de ortografia din 1953 au fost păstrate în 1993. S-a spus că ortografia Drăgănescu a fost impusă prin lege, evident o altă minciună gogonată, pentru că Academia nu are dreptul să dea legi. Trebuie spus că această din urmă afirmație a avut cea mai mare putere de convingere, fiind în bună parte responsabilă de adoptarea ortografiei Drăgănescu de cei care nu o învățaseră în școală. Oamenii aud de foarte tineri expresia că "unde-i lege nu-i tocmeală", deci legea este obligatorie, și mai află că nerespectarea legilor este pedepsită. Ca urmare, foarte mulți sînt speriați de faptul că ar putea încălca vreo lege și atunci acceptă fără crîcnire decizii oricît de aberante venite din partea autorităților. Această frică devenită aproape instinctivă de puterea legii, întîlnită la marea majoritate a populației, este folosită de către manipulatorii de tot felul pentru a-și impune voința prin înșelăciune. În momentul în care se spune despre ceva că este "lege", atunci majoritatea oamenilor pleacă capul fără să-și pună cele mai mici întrebări asupra veridicității acestei afirmații.

Cazul ortografiei Drăgănescu din 1993, descrisă ca fiind "lege" de către manipulatorii academici și ciracii acestora, este unul tipic pentru modul de prostire a populației de către răuvoitorii aflați în posturi de autoritate. Această minicună este repetată mereu, pentru că ea vine ca un fel de concluzie supremă, care anulează necesitatea discutării faptului dacă ortografia Drăgănescu este bună sau rea. Din moment ce e lege, nu se mai stă la discuții, ci se aplică, nu-i așa? Ei bine nu, nu se aplică, tocmai pentru că nu e vorba de o lege, ci de o recomandare venită din partea unui grup restrîns de nespecialiști ai limbii, care nu aveau nici un drept să ia o astfel de hotărîre în disprețul total al rațiunii și al științei lingvistice.

Hai să vedem un astfel de caz de manipulare academică grosolană, care, culmea ironiei, a apărut în revista "Dilema Veche", al cărei director fondator este tocmai "refractarul și insubordonatul" Andrei Pleșu. Într-un număr din anul 2012 al Dilemei Vechi, sociologul Bogdan Voicu se lansează într-un atac împotriva ortografiei "Î/sînt" tocmai în revista unde își publică regulat articolele, în mod sigur nu pe degeaba. Andrei Pleșu a dat dovadă de mărinimie și nu a întrerupt colaborarea cu Bogdan Voicu, cum s-ar fi impus, deși lipsa de eleganță a acestuia din urmă a fost flagrantă, permițîndu-și să atace în mod josnic și manipulator opțiunea ortografică a amfitrionului său.

Iată ce spune Bogdan Voicu, angajatul unui institut al Academiei:

<---------------------Începutul citatului---------------------->
http://dilemaveche.r...vesti-libertate
Că tot veni vorba de limbă, tot cam pe atunci (1993), Academia Română a decis să se scrie predominant cu â din „a“ și să se folosească sunt în loc de „sînt“. Argumentele din spatele deciziei sînt controversate. Decizia cu pricina are însă putere de lege, deci este unul dintre lucrurile care ne (de)limitează libertatea.
[...]
Cred că așa au gîndit și mulți dintre cei care au decis că decizia Academiei, cea cu â din „a“ și cu sunt, trebuie ignorată. Edituri care se recomandau drept mandatare ale cunoașterii de calitate continuă să tipărească cu î din „i“. Ziare și săptămînale au făcut la fel. Mă întreb ce înțeleg adolescenții de astăzi din toată această poveste. De la cei ce se legitimează cu puterea cunoașterii află că ortografia pe care o studiază în școală este o chestiune negociabilă și că nu prea contează faptul că ar fi o lege care o reglementează. Oare cum s-or raporta mai apoi la școală? Dar la lege? Nu știu să răspund, chiar dacă am bănuieli în acest sens.

Bogdan Voicu: Povești despre libertate? (Dilema Veche Nr. 447, 6-12 septembrie 2012)
<---------------------Sfîrșitul citatului---------------------->

Avem de-a face din nou cu opinia unui nespecialist plin de tupeu, care de această dată intră cu goarna manipulării nu numai în domeniul lingvistic, ci și în cel juridic. Habarnistul academic Bogdan Voicu își desfășoară manipularea în doi timpi. Inițial spune că decizia Academiei din 1993 are "putere de lege", iar apoi peste cîteva paragrafe revine și plusează, spunînd că de fapt este "o lege care reglementează" ortografia. Mai mult, Bogdan Voicu arată cu degetul editurile care, folosind în continuare ortografia cu "Î/sînt", încalcă legea ortografică, dînd un exemplu prost adolescenților, care vor trage astfel concluzia că nu e nici o problemă dacă vor încălca și ei legile, oricare ar fi ele. Bogdan Voicu este exemplul tipic al slugilor Academiei, dispuse la atacuri oricît de nedrepte și de mîrșave în slujba instituției care-i plătește salariul. Ignoranța lui în materie de lingvistică și drept este totală, dar asta nu-l împiedică să afișeze o siguranță de sine pe care numai propagandiștii plătiți o pot avea. Atacul lui Bogdan Voicu este însă unul foarte pervers, fiind îndreptat numai la suprafață împotriva editurilor ce continuă să publice cărți cu ortografia "Î/sînt". Ținta adevărată a atacului comandat de Academie este de fapt Andrei Pleșu, cel care le stă ca un ghimpe în ochi academicienilor, pentru că are cea mai citită revistă de către intelectuali și tocmai în ea nu este folosită ortografia Drăgănescu, făcîndu-i pe cititorii de toate vîrstele să-și pună întrebări asupra ortografiei inginerești adoptată de Academie și predată în școli.

Cum este posibil ca un sociolog, adică un specialist în studiul vieții sociale, să nu știe că legile sînt adoptate doar de Parlament, pentru că doar această instituție este compusă din membri aleși democratic de toți cetățenii cu drept de vot? Cum este posibil ca un sociolog, în calitatea lui de om de știință, să-și dea girul unui act profund neștiințific, cum a fost acela al impunerii ortografiei Drăgănescu prin votul unor nespecialiști împotriva opiniei specialiștilor? O asemenea rea-voință din partea unui om de știință arată exact nivelul lui de pregătire, dar mai ales nivelul lui de moralitate. Exemplul lui Bogdan Voicu arată că aceia care sînt plătiți de Academie riscă să ajungă corupți intelectual și să se transforme în propagandiști nerușinați ai acestei instituții antinaționale. De fapt marea problemă a țării nu e reprezentată de situația ipotetică și fantezistă în care adolescenții nu ar mai respecta legile văzînd că unii adulți nu respectă ortografia academică, ci de situația reală și gravă a adulților ca Bogdan Voicu, care dau un exemplu prost adolescenților prin emiterea de judecăți pripite asupra unor lucruri la care în mod evident nu se pricep și despre care nu au nici informarea minimă necesară.

Mai este însă un aspect foarte interesant despre Bogdan Voicu. Din susținerea de către el a ortografiei cu "Â/sunt" s-ar putea trage concluzia că este un iubitor al limbii romîne în calitatea ei de limbă romanică, derivată din latină. Realitatea este însă că cei mai mulți dintre susținătorii actuali ai ortografiei latinomane sînt de fapt îndrăgostiți de engleză, pe care o pun în preferințele lor înaintea oricărei alte limbi, inclusiv a celei materne. Susținerea ortografiei "Â/sunt" este doar praf în ochi, ei disprețuind de fapt limba romînă, pe care o socotesc inferioară englezei. Acest lucru poate fi văzut foarte clar pe situl personal al lui Bogdan Voicu, scris majoritar în engleză, unde limba romînă este o prezență secundară, pentru care nu merită să fie făcută o versiune separată a sitului. Am mai spus-o și o repet, latinomanii de azi sînt de fapt anglomani în străfundul lor, așa cum latinomanii de ieri erau de fapt francomani. Caracteristicile neaoșe ale limbii romîne, printre care ortografia cu "Î/sînt" le repugnă îngrozitor și de aceea ei le atacă, pentru ca limba să fie slăbită din ce în ce mai mult, pînă la înlocuirea ei cu o limbă europeană vestică, visul dintotdeauna al celor care se deghizează în apărători ai latinității limbii.

Revin cu discuția la profesoara Mariana Badea, cea care a susținut în primul articol că hotărîrea Academiei din 1993 este o lege, pentru ca apoi, cînd i s-a demonstrat că nu are dreptate, să susțină că exprimarea ei a fost "eufemistică" și că nu a vrut să dezinformeze pe nimeni. Poate că unii mai impresionabili ar fi crezut-o, însă Mariana Badea a continuat să dezinformeze și în al doilea articol, ceea ce dovedește că și în cazul "legii" emise de Academie era vorba tot de o dezinformare voită.

A doua dezinformare a Marianei Badea constă în afirmația cum că "propunerea [de schimbare a ortografiei] a venit din partea Institutului de lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, care este alcătuit doar din lingviști". Profesoara de romînă nu oferă nici o sursă în sprijinul acestei afirmații, deși dacă ea ar fi fost adevărată ar fi trebuit să apară undeva în vreun articol de ziar, în vreun interviu, în vreo carte. Dar o astfel de afirmație este doar invenția Marianei Badea și nimic mai mult. Ceea ce miră este însă faptul că profesoara de romînă nu-și dă seama de ridicolul situației în care se pune născocind o situație absurdă. Așa cum ea însăși a spus în articol, cei doi lingviști din Academie nu au fost de acord cu schimbarea ortografiei. Ion Coteanu era la acea dată directorul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan”, iar Emanuel Vasiliu era directorul Institutului de Fonetică și Dialectologie „Al. Rosetti”. Aceste două institute s-au comasat prin fuziune în 2001 formînd Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, care deci nu exista în 1993 sub acest nume, așa cum susține Mariana Badea. În anul 1993 erau deci două institute de lingvistică în București, conduse de doi academicieni care nu au fost de acord cu schimbarea ortografiei. Mai mult, în aceste institute erau și alți lingviști importanți (de exemplu Theodor Hristea și Mioara Avram) care nici ei nu voiau schimbarea ortografiei. Cum să ceară atunci Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan" din București schimbarea ortografiei, cînd directorul lui și alți lingviști de marcă angajați acolo nu doreau asta? Așa ceva nu a existat, este doar o invenție propagandistică a Marianei Badea, în scopul de a-și dezinforma cititorii, pe care-i crede atît de fraieri încît să nu pună deloc la îndoială ceea ce le spune ea! Deci profesoara de romînă nu numai că-și minte cititorii, dar îi mai și disprețuiește din punct de vedere intelectual, socotindu-i ușor de păcălit!

Unii profesori au un defect profesional. Ei își închipuie tot timpul că vorbesc cu niște copii, a căror opinie o pot influența după bunul plac, chiar și cu minciuni flagrante, despre care copii nu au cum să-și dea seama că nu reprezintă adevărul. Dar pe internet nu sînt numai copii sau persoane influențabile, dispuse să creadă orice le spune cineva care este angajat ca profesor. Pe internet o persoană se poate documenta ușor și e mai greu să fie păcălită cu afirmații inventate. Asta trebuie să înțeleagă toți cei care cred că pe internet lucrurile sînt la fel ca la o convorbire față în față între un profesor și un elev. Pe internet mai sînt și adulți, care nu se lasă intimidați de calitatea de profesor a cuiva și cercetează singuri lucrurile, nu se încred orbește în ce le spune un profesor. Un adult care se lasă prostit își strică imaginea, iar un profesor care crede că poate cîștiga o dezbatere intelectuală apelînd la minciuni își va pierde prestanța intelectuală în fața tuturor, elevi sau nu.

Încă și mai uimitor decît minciuna cu așa-zisa solicitare a Institutului de Lingvistică de a se schimba ortografia în 1993 este afirmația că reforma ortografică din 1953 a impus folosirea lui Î peste tot pentru că "muncitorii care preluaseră puterea nu aveau capacitatea de a departaja pe â de î". O astfel de afirmație din partea unui profesor de romînă este jenantă din punct de vedere al nivelului pregătirii profesionale. Sunetele Î și  nu se pot deosebi, ele sînt unul și același sunet, numit "vocală închisă centrală nerotunjită" sau "I posterior". Este stupid să fie creată o diferențiere grafică artificială acolo unde nu există o diferențiere reală de pronunțare. Cu alte cuvinte, "muncitorii" pe care Mariana Badea îi socotea incapabili de a diferenția între Î și  aveau perfectă dreptate, pentru că o astfel de diferențiere nu există în limbă, lucru afirmat și de specialiști, adică de lingviști. Reiese de aici că un muncitor de acum 60 de ani era mai rațional decît profesorul de romînă Mariana Badea din ziua de azi, pentru că muncitorul își dădea seama că nu are rost să se complice cu folosirea a două litere pentru același sunet, pe cînd Mariana Badea nu-și dă seama de asta și susține în continuare că trebuie folosite două litere, lucru care complică în mod inutil limba și predispune în mod gratuit la greșeli de ortografie.

În comentariile la articolul său de pe blog, Mariana Badea se lansează în afirmații care nu-i fac cinste din punct de vedere profesional. Astfel ea spune că "Argumentul că moderatorii tv. trebuie să vorbească repede (?!?!) și se împiedică în pronunțarea “sunt”, fiind mai rapidă “sânt”, este cel puțin rizibilă". Un astfel de argument nu este deloc rizibil, din contră el este perfect rațional și se bazează pe faptul că o limbă trebuie să permită comunicarea cît mai rapidă și mai ușoară între cei care o vorbesc. Din acest punct de vedere, forma "SÎNT" este mai avantajoasă decît "SUNT", pentru că e mai ușor de pronunțat în vorbirea obișnuită, liberă. Cei care se forțează să vorbească cu "SUNT" au sincope (întreruperi) în vorbire atunci cînd folosesc acest cuvînt, care nu este unul evolat natural odată cu limba, ci a fost introdus artificial fără a se ține cont de faptul că încetinește vorbirea.

Există întregi categorii profesionale care sînt handicapate de "SUNT" și de derivatele lui, cuvinte care nu-s adaptate pentru vorbirea liberă mai rapidă. Actorii, cîntăreții, moderatorii și ziariștii care vorbesc la radio sau TV sînt printre cei mai afectați de hotărîrea aberantă a academicienilor, care îi obligă să vorbească cu "SUNT", deși acest cuvînt îi încetinește și-i deranjează, înterupîndu-le cursivitatea vorbirii. Mariana Badea spune că a lucrat cu actorii, dar atunci de ce nu se duce să-i întrebe ce părere au ei de faptul că trebuie să folosească "SUNT" în loc de "SÎNT"? De ce nu-i întreabă pe cîntăreți despre cît de nepotrivită e forma "SUNT" pentru cîntat? Sau mai ales de ce nu-și întreabă propriul fiu, care vorbește liber cîte o oră în fiecare noapte la TV de ce nu folosește forma "SUNT" și preferă forma "SÎNT"? Dacă profesoara de romînă ar vorbi cu oamenii care își cîștigă pîinea vorbind sau cîntînd, ar afla cît de nocivă este pentru ei decizia Academiei de a scoate din limbă cuvîntul natural și neaoș "SÎNT" pentru a-l înlocui cu cuvîntul artificial și străin "SUNT". Dar evident că nocivitatea deciziei academice nu se aplică numai acestor profesioniști ai vorbitului sau cîntatului, ci ea afectează întreaga populație, a cărei comunicare în limba maternă este handicapată de o decizie luată de niște nespecialiști agresivi, care au vrut să-și facă uitate păcatele grave de colaboraționism cu comuniștii.

Ridicolul în care se complace Mariana Badea continuă neabătut. Ea spune mai departe: "Afirmația că “propaganda latinistă” nu este “nici în folosul limbii, nici în folosul poporului” este penibilă! Cine a decis că nu e de folos?". Avem aici o recunoaștere a faptului că unii profesori susțin și în secolul 21 necesitatea unei propagande care a făcut un rău imens poporului romîn, ascunzîndu-i identitatea etnică adevărată și făcîndu-l să creadă într-o identitate falsă, inventată de niște preoți greco-catolici al căror scop ultim era catolicizarea întregii populații romînești. Mariana Badea este o latinomană și se mîndrește cu asta. Toate minciunile și dezinformările la care a apelat profesoara de romînă în articolele sale devin explicabile prin mărturisirea credinței în ideologia latinomană. Latinomanilor nu le pasă de aspectul practic (eficiență) și melodic al limbii, ci doar de aspectul ei propagandistic. Pentru asta ei își bat joc de întregi categorii profeisonale care au nevoie de această eficiență și melodicitate în meseria lor. Nu e de mirare că din ce în ce mai mulți cîntăreți romîni trec pe limba engleză pentru a nu fi handicapați de decizii propagandistice aberante care-i împiedică să-și facă meseria așa cum trebuie.

La final am să discut despre ultimul comentariu la articol, cel postat de Ruthal, care ilustrează faptul că tastatura nepriceputului adevăr grăiește. El spune la începutul comentariului că: "Litera “î” se regaseste in inscriptiile dacice", însă nu menționează însă în ce inscripții dacice apare litera Î.
Dar, chiar dacă litera Î nu apare în inscripțiile asociate cu dacii și geții descoperite pînă acum, asta nu înseamnă că sunetul Î nu poate fi moștenit de la populația majoritară care locuia în antichitate pe locurile unde azi locuiesc romînii. În fapt, îndîrjirea cu care latinomanii au vrut să scoată din limbă sau să slăbească sunetul Î este o dovadă indirectă a faptului că ei cred că acest sunet a fost moștenit din limba vorbită de daci și geți. În secolul 19, unii latinomani se arătau revoltați de răspîndirea atît de mare în limbă a acestui sunet, care ajunsese să înlocuiască alte vocale în multe cuvinte. Sunetul Î era și este încă foarte important în vorbirea țăranilor de pe tot teritoriul locuit de romîni, fiind mult mai prezent în vorbirea țăranilor decît în vorbirea orășenilor. Limba romînească vorbită de țărani a fost dintotdeauna cea mai apropiată de limba romînească originală, fiind mai ferită de influențele străine care au afectat limba vorbită la orașe. Prezența atît de masivă a sunetului Î în vorbirea țăranilor poate fi un semn al provenienței daco-getice a acestui sunet, mai ales că acest lucru este observabil în toate regiunile locuite azi de romîni și presupuse a fi fost locuite în antichitate de către daci și geți.

Un lucru extrem de interesant din punct de vedere al simbolisticii este că litera Î poate fi socotită un simbol dacic, ea părînd a fi steagul dacic (capul de lup cu coadă) într-o reprezentare stilizată, așezat în poziție verticală.

Dacă se acceptă că sunetul, dar și litera Î, reprezintă simboluri ale influenței daco-getice în limba romînă, atunci este explicabil și din acest punct de vedere de ce ele au fost prigonite de latinomani. A-l avea pe Î (simbolul steagului dacic) pus în centrul verbului prin care persoana se auto-desemnează ("sÎnt"), dar și în numele poporului ("romÎn") era intolerabil pentru latinomani, de aceea ei au înlocuit litera Î din aceste cuvinte importante din punct de vedere identitar cu litera Â, care este un simbol doar pentru nerușinarea propagandei latiniste. La fel, se poate analiza faptul că latinomanii îl tolerează pe Î în poziție periferică în cuvinte, dar niciodată în poziție centrală. În mod similar, latinomanii acceptă o poziție periferică pentru influența geto-dacă în etnogeneza poporului romîn, poziția centrală fiind rezervată pentru romani, deși se știe că din punct de vedere genetic coloniștii romani (un amestec etnic foarte divers venit din toate provinciile imperiului) au contribuit mai puțin decît geții și dacii la formarea poporului romîn.

Ținînd cont de această simbolistică a lui Î, un fel de permanentă amintire a influenței dacice în limba vorbită și scrisă, este de mirare de ce majoritatea dacofililor, ca să nu mai vorbesc de dacomani, acceptă să scoată din scrisul lor această literă ce simbolizează steagul dacic și s-o înlocuiască cu litera ce simbolizează propaganda latinomană. Dacă stăm și ne gîndim bine, litera Î ar trebui să fie pentru dacofili și dacomani cea mai importantă literă a alfabetului, pentru că este singura care amintește cumva de daci. De aceea dacofilii ar trebui să fie primii care să se opună blasfemiei latinomane de a-l alunga pe Î din cuvîntele scrise și vorbite "SÎNT, SÎNTEM, SÎNTEȚI" și de a-l înlocui în centrul celorlalte cuvinte ce conțin acest sunet. Și tot dacofilii ar trebui să fie aceia care să dezvăluiască această simbolistică și celor care nu sînt conștienți de ea.

Scrierea și vorbirea cu "SÎNT, SÎNTEM, SÎNTEȚI", ca și scrierea exclusiv cu "Î", nu numai că reprezintă comunicarea scrisă și verbală naturală și științifică, dar reprezintă și un simbolism vizual al influenței limbii daco-getice în formarea limbii romîne.

La final, niște întrebări și o concluzie:

Cum de a reușit inginerul comunist Mihai Drăgănescu să prostească aproape un întreg popor și să-l facă să accepte o ortografie aberantă? Dar mai mult, cum de au putut să accepte așa ceva profesorii de romînă, cum au ajuns ei să-i mintă pe copii că există Î din I și Î din A sau că trebuie să pronunțe SUNT ca latinii de acum 2000 de ani, și nu SÎNT, așa cum au pronunțat romînii dintotdeauna? Să fie clar, nu există Î din I și Î din A, există doar sunetul Î, care poate proveni din toate celelalte vocale, nu numai din I sau A. Profesorii de romînă perpetuează prostia latinomană a scrierii scindate a sunetului Î și inoculează neștiință în creierul elevilor, încît aceștia cred că Î și  desemnează sunete diferite, de aceea sînt scrise diferit. Dacă toți profesorii de romînă sînt ca Mariana Badea, atunci e o nenorocire, pentru că ei îi învață pe elevi nu știința adevărată, ci o pseudo-știință modificată după cerințele propagandei oficiale, emisă de o instituție care nu își vede decît propriul interes, nu pe cel al poporului pe care ar trebui să-l slujească.

Profesorii de romînă se fac vinovați de malpraxis prin predarea ortografiei latinomane, neștiințifică, greoaie și mincinoasă. Elevii romîni sînt abuzați ortografic de către profesori, fiind siliți să învețe și să practice o ortografie contrară firii limbii romîne. Profesorii de romînă și-au încălcat deontologia profesională, acceptînd ca niște nespecialiști să vină să le dicteze cum să-și facă meseria. Din păcate, lingvistica din Romînia nu a ajuns la stadiul de știință independentă de autoritățile de stat, ea aflîndu-se în secolul 21 încă sub control ideologic, la fel ca în secolul 19.

#255
Crugasic

Crugasic

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 273
  • Înscris: 06.01.2011

 mc4, on 07 februarie 2013 - 14:55, said:

Esti bine documentat si as aprecia daca ai organiza informatia asta intr-un site, pentru ca mi-ar fi mult mai usor sa imi trimit periodic compatriotii intr-un loc in care sa invete cite ceva despre lucrurile pe care pretind ca le stiu suficient pentru a le impune si altora.

Evident că informația sistematizată se citește într-un timp mai scurt, dar poate că dialogul existent în paginile acestei discuții e mai atrăgător prin stilul său polemic. Un sit care să trateze problema dezbaterii ortografice ar merita făcut, cu consumul de timp și energie aferent, însă nu este sigur că impactul său ar fi mai mare decît al acestui fir de discuție, citit de la cap la coadă. În fapt ar fi interesant de știut cît de mulți au trecut (sau au revenit) la scrierea cu Î/sînt după ce au citit cele spuse aici.

Există două aspecte ale problemei care ar trebui să se regăsească pe un astfel de sit, acela de informare cu privire la istoria disputelor ortografice din ultimii 200 de ani și acela de îndemnare în a trece de partea celor care folosesc ortografia științifică și naturală (Î/sînt). Primul aspect este ușor, ținînd cont că s-a publicat destul pe această temă, deși în mod straniu (sau nu) o carte care să trateze exclusiv acest subiect nu există încă. Al doilea aspect e mai problematic. Există o reținere a oamenilor în a protesta pe față contra ortografiei neștiințifice latinizante (Â/sunt), de teama de a nu fi etichetați ca învechiți, nostalgici, dacomani sau mai știu eu ce alt epitet încărcat cu nuanțe negative în conștiința unei populații spălate la creier timp de două secole de către propagandiștii latinomani. Chiar dacă cineva ar vedea un sit făcut exemplar, în care s-ar demonstra științific că ortografia "Î/sînt" este cea care trebuie folosită, nu decurge de aici că persoana respectivă chiar va trece imediat la acțiune și va încerca prin exemplul propriu să impună această ortografie. Sau chiar dacă ar face-o, nu se știe cît de mult va persista în această acțiune, înainte de a se reîntoarce la ortografia "Â/sunt" sub diverse presiuni venite din exterior. Există exemplul ziarului "Jurnalul Național", care după moartea lui George Pruteanu a anunțat cu surle și trîmbițe că va trece la scrierea cu "Î/sînt" în onoarea celui dispărut, și chiar a făcut-o, dar a revenit după vreo două luni (sau mai puțin) la scrierea cu "Â/sunt". Deci accesul la adevăr în ce privește dezbaterea ortografică nu garantează apariția reacției reflexe de respingere a minciunii propagate pe cale oficială în școli și nu garantează că respingerea, dacă apare, va fi permanentă.

Pînă la apariția unui sit dedicat, eu zic că acest fir de discuție este suficient de convingător în a demonstra că nu există nici măcar un singur argument rațional, științific, care să justifice folosirea ortografiei "Â/sunt". Eventual se poate începe citirea firului de la pagina 14, cea care conține părerile multor lingviști care s-au opus modificării ortografiei în 1993. Cine are curajul propriilor decizii și consideră că limba romînă trebuie să scape în sfîrșit de sub jugul propagandei latinomane va putea să treacă, sau să revină, la ortografia ante-1993 citind argumentele din acea pagină. Sigur că și citirea celorlalte pagini este de dorit, pentru că în ele se detaliază loviturile ortografice repetate date limbii romîne de propagandiștii latinomani din Academie, care au instituit o dictatură a neștiinței și nepăsării asupra limbii romîne, aducînd-o în starea de decădere și de lipsă de prestigiu în care se află azi. Dar mai presus de toate, după citirea discuției, trebuie să apară convingerea că trecerea la ortografia "Î/sînt" ajută limba să devină mai vioaie și mai romînească, eliminîndu-se modificările ortografice care au transformat-o într-o limbă handicapată, lipsită de personalitate proprie și condamnată să maimuțărească limbi străine, moarte sau vii.

Limba romînă trebuie făcută să avanseze către starea de maturitate, care presupune independență ortografică față de alte limbi, adică ortografia limbii să fie adaptată exclusiv la scopul de a face limba cît mai ușor de folosit de către vorbitorii ei nativi. În nici un caz nu trebuie acceptat ca limba romînă să fie făcută să regreseze către starea de imaturitate, care presupune dependența ortografică față de o limbă străină, moartă sau vie. Cu cît imaturitatea ortografică este accentuată prin măsuri de genul celei din 1993, cu atît limba devine mai greu de folosit și se înstrăinează de ea însăși. Limba romînă trebuie îndrumată să se adapteze vremurilor prezente și viitoare cu păstrarea caracteristicilor ei ortografice (printre care scrierea fonetică), iar măsura din 1993, prin care a fost forțată să se adapteze vremurilor trecute trebuie anulată.

 mc4, on 07 februarie 2013 - 14:55, said:

Vazind bine ca elita capabila sa emita pareri a cam disparut, mi-as dori sa aud un intelectual carismatic vorbind despre agresiunea asupra elevilor romani din 1993 incoace, prin "recomandarea" (de fapt, impunerea) unor norme aberante.

Intelectuali carismatici ar trebui să fie profesorii de romînă atunci cînd predau lecțiile în fața elevilor. În loc de asta ei se mulțumesc să fie niște intelectuali slugarnici, aflați în postura de curea de transmisie a propagandei latinomane. Din păcate, cei mai mulți profesori de romînă în loc să fie progresiști din punct de vedere lingvistic sînt din contră retrograzi, și în loc să fie cinstiți cu proprii elevi, îi mint sau îi dezinformează voit. Acești profesori uită că datoria lor e să-i îndrume pe elevi spre știință și adevăr, nu spre propagandă și minciună. Profesorii ar trebui să fie nu doar simpli educatori, ci și formatori de caractere, în primul rînd prin exemplul personal. Dar ce caractere pot forma acești profesori, al căror exemplu personal este acela de a-și încălca deontologia profesională și de a se transforma în trompete ale propagandei oficiale, susținînd îngreunarea comunicării prin scris și vorbire în limba romînă? Evident că din școlile romînești vor ieși doar caractere slabe, care se supun necondiționat autorității ierarhice, fără a analiza rațional dacă directivele primite de la superiori sînt bune sau nu, exact cum fac și profesorii care acceptă să fie la cheremul unor academicieni care au tupeul nesimțit de a susține că chestiunile legate de comunicarea în limba romînă trebuie decise prin vot într-o adunare unde argumentele propagandistice sînt socotite superioare argumentelor științifice.

Acei profesori de romînă care acceptă ca niște nespecialiști să le dicteze cum să-și facă meseria sînt retrogradați la condiția de spălători de creiere. În loc să participe la formarea unor cetățeni ai secolului 21, profesorii de romînă dirijați de Academie continuă să formeze cetățeni ai secolului 19. Se pune problema că de ce Romînia nu avansează. Păi unul din motive este că de 200 de ani în școli este inoculat spiritul retrograd, necritic, nerațional și neștiințific, pus în slujba propagandei latinomane, al cărei scop nu este avansarea țării, ci din contră, menținerea ei într-un perpetuu secol 19, pentru că atunci a fost epoca de aur a latinomaniei. Și exact la fel ca în secolul 19, astăzi avem în limba romînă un haos ortografic de nedescris, iar academicienii își freacă mîinile satisfăcuți că au putut să reînvie acele vremuri trecute, în care ura față de diacritice era la ordinea zilei, fiind ațîțată prin toate mijloacele de latinomanii care nu puteau să sufere sunetele mai neaoșe ale limbii romîne și voiau să le excludă mai întîi din scris și apoi din vorbire. Iar dacă în secolul 19 eliminarea diacriticelor din limbă n-a reușit, asta nu înseamnă că latinomanii au renunțat la ea. Ba din contră, ei au așteptat momentul prielnic și l-au găsit odată cu răspîndirea scrisului la calculator. Așa că nici vorbă ca Academia să susțină scrierea cu diacritice la calculator și să protesteze față de absența în comerț a tastaturilor cu diacritice romînești. Romînia este singura țară din Europa, dacă nu din lume, în care calculatoarele se vînd cu o tastatură potrivită pentru o limbă străină, nu pentru limba națională. Iar academicienii, care susțin că limba romînă e domeniul lor de decizie, ce fac? Păi ce să facă, contemplă situația cu o satisfacție nedisimulată, văzînd că diacriticele pe care le urăsc așa de mult au dispărut din fața ochilor romînilor, care astfel nu se mai simt obligați să le folosească în scris. Ca urmare, romîna și-a mai pierdut o parte din caracterul ei specific, deci latinomanii se bucură de încă o victorie cîștigată împotriva limbii neaoșe, pe care vor s-o distrugă încetul cu încetul.

Culmea este însă că nici profesioniștii limbii, adică lingviștii sau profesorii de romînă nu protestează față de situația incredibilă în care este pusă limba romînă, pe care marea majoritate a populației nu o mai scrie ortografic corect la calculatoare. Explicația este simplă. Începînd cu anul 1993, atît lingviștii cît și profesorii au fost reduși la tăcere de către academicieni și nu mai au curajul să protesteze față de mutilarea limbii romîne, pentru că știu că va fi degeaba. Dacă Academia a hotărît în mod neoficial că limba romînă trebuie să se debaraseze de diacritice în scris, atunci lingviștii și profesorii acceptă această mutilare a limbii, așa cum au acceptat-o și pe cea din 1993. Și o vor accepta în mod sigur și pe următoarea, care va presupune scoaterea din vorbire a sunetelor Ă,Î,Ș,Ț, așa cum decretaseră latinomanii secolului 19 că trebuie făcut.

Lipsa de reacție a profesorilor de romînă față de scrierea fără diacritice este o dovadă că așa cum elevilor le este spălat creierul de către profesori, așa și profesorilor le-a fost spălat creierul de către academicieni, astfel că ei nu mai sesizează gravitatea situației actuale, în care scrisul incorect a ajuns predominant, chiar și în acte oficiale. În continuarea deciziei din 1993 de modificare în spirit latinoman a limbii, profesorii de romînă au ajuns să considere ca absolut acceptabil scrisul fără diacritice, pentru că și acesta are ca rezultat tot o astfel de modificare. Profesorii de romînă au învățat lecția predată de academicieni în 1993, cum că pe primul plan este latinomania și nu ortografia. Aceasta din urmă poate fi încălcată oricînd, dacă în acest fel are de profitat latinomania. Iar elevii ce înțeleg cînd văd că profesorii de romînă tolerează scrisul incorect, fără diacritice? Păi înțeleg ceea ce vor să le transmită academicienii prin intermediul profesorilor, anume că logica, corectitudinea și neaoșul nu au ce căuta în limbă, ele trebuind să fie înlocuite cu propaganda, incorectitudinea și străinismul.

O să mi se spună că îi atac pe profesori pe nedrept, pentru că ei își fac doar meseria. Da, însă și-o fac prost atîta timp cît ascultă de niște nespecialiști al căror scop este tocmai stricarea limbii, prin handicaparea și complicarea ei, totul în slujba unei ideologii depășite de vreme. Dacă ar fi niște profesioniști adevărați, dedicați meseriei pe care o practică, atunci profesorii ar trebui să fie primii care să protesteze contra stricării limbii în urma deciziei Academiei (situația din 1993) sau cu voie de la Academie (scrisul fără diacritice de azi). În loc de asta, profesorii de romînă acceptă pasivi tutela unor nespecialiști cu o mentalitate blocată în secolul 19, ca și cum nu ar putea respinge această tutelă înjositoare. Ar trebui scrisă o Mioriță a profesorilor de romînă, nu alta...

Nu ar fi greu ca profesorii de romînă să-și recapete demnitatea de profesioniști adevărați, puși în slujba limbii romîne. Ei ar trebui doar să le spună adevărul elevilor despre istoria modificărilor ortografice aberante la care a fost supusă limba romînă odată cu trecerea la scrierea cu alfabet latin. Ar trebui ca elevii să afle din gura profesorilor că limba romînă a fost modificată în secolul 19 pentru a putea fi folosită ca argument pentru propaganda latinomană, iar în 1993 a fost modificată pentru a-i salva pe academicienii compromiși grav prin colaborarea cu regimul comunist. Profesorii ar trebui să le spună elevilor că scopul modificărilor aduse unei limbi trebuie să fie acela de a o face mai ușor de vorbit și de scris, nu acela de a o complica în mod inutil pentru a o pune să servească interesele unui grup aflat în pericolul de a-și pierde privilegiile nemeritate.

Profesorii ar trebui să-i învețe pe elevi scrierea cu ortografia rațională ("Î peste tot") și națională ("sînt"), nu ortografia propagandistică (" central") și antinațională ("sunt"). Este absurd ca un profesor de romînă să recomande folosirea unui cuvînt străin ("sunt") în locul unui cuvînt romînesc neaoș ("sînt"). Și este la fel de absurd ca un profesor de romînă să recomande regula irațională de folosire a lui Î la extremități și a lui  în centrul cuvîntului, cînd ambele litere desemnează același sunet, iar în limba romînă nu mai există nici un alt sunet cu scrierea scindată pe criteriul pozițional. Ce aleg profesorii de romînă să-i învețe pe elevi, știință sau propagandă? Doar pentru că latinomanii sînt blocați în trecut și se închină la o limbă dispărută, pe care nici măcar ei n-o mai învață, trebuie ca profesorii să le facă pe plac și să condamne limba romînă la pierderea independenței ei și la legarea de o limbă moartă demult? Profesorii trebuie să-i învețe pe elevi să refuze mascarada lingvistică creată de latinomani. Aceasta nu mai păcălește pe nimeni, iar răul făcut limbii romîne prin folosirea ei ca unealtă propagandistică este nemăsurat, dovadă fiind situația ei gravă din prezent.

Prin sprijinirea limbii romîne adevărate, nemodificată aberant de latinomani și anglomani, profesorii de romînă ar acționa nu numai în interesul limbii, ci și în propriul lor interes, pentru că ar ajuta la stoparea degradării limbii și astfel nu s-ar mai putea realiza visul străinomanilor de ieri și de azi de a înlocui limba romînă cu o limbă europeană vestică, lucru care ar duce la pierderea locurilor de muncă pentru profesorii de romînă.

#256
Crugasic

Crugasic

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 273
  • Înscris: 06.01.2011
Lucrul cel mai şocant legat de reformele ortografice ale limbii scrise cu alfabet latin este descoperirea faptului că deşi tot timpul au existat profesionişti ai limbii care s-au opus modificărilor cu substrat neştiinţific, ei nu au fost luaţi în seamă de către Academie, care a continuat neclintită pe drumul ei de a transforma limba rumînă într-o unealtă de propagandă latinomană, pentru ca astfel să poată sprijini cu ceva teoria mincinoasă a latinităţii genetice a poporului rumîn cu care sînt îndoctrinaţi rumînii în şcoală.

În ce priveşte istoria şi lingvistica, Academia Română s-a comportat mereu ca o instituţie retrogradă, sufocînd toate tentativele de eliberare a acestor două ştiinţe de sub jugul propagandistic la care au fost înhămate în secolul 19 de către Şcoala Ardeleană. Academia rămîne şi azi surdă la glasul raţiunii, iar lingviştii rumîni sînt obligaţi să promoveze ortografia latinomană neştiinţifică şi greoaie, altfel nu primesc fonduri pentru a-şi desfăşura activitatea. Pur şi simplu Academia uită că banii pe care-i repartizează diferitelor institute de cercetare din subordinea sa nu sînt banii produşi de Academie, ci banii produşi de populaţie care merg la bugetul de stat, de unde sînt direcţionaţi către Academie. Poporul este deci şi minţit, şi cu banii luaţi.

Dispreţul academicienilor faţă de popor este total şi este însoţit de o aroganţă care îşi găseşte asemănare doar în comportamentul politicienilor. Însă în timp ce politicienii aroganţi pot fi pedepsiţi de către popor prin pierderea mandatelor de reprezentanţi aleşi, academicienii îşi văd bine mersi de aroganţa lor, avînd imunitate pe viaţă inclusiv pentru acţiuni îndreptate contra poporului din care fac parte, cum este de exemplu ţinerea lui în bezna neştiinţei cînd vine vorba de istorie şi lingvistică. Mai mult, imunitatea academică este valabilă şi după moarte, dovadă fiind persoanele care au ajuns academicieni doar pentru că au adus servicii regimului comunist şi care continuă să apară şi azi ca făcînd parte din Academie, deşi impostura lor este bine cunoscută. Cu o astfel de Academie murdară de păcatele imposturii şi propagandei nu e de mirare starea de azi a poporului sau a limbii rumîne. Cum i se poate cere poporului să lupte împotriva corupţiei, cînd corupţia intelectuală este politica oficială a Academiei? Cum i se poate cere limbii rumîne să reziste la ea acasă în faţa unei limbi străine, cînd îndepărtarea elementelor neaoşe şi înstrăinarea limbii au fost cele două tactici principale urmate de Academie în domeniul lingvistic?

Dacă Academia i-ar fi ascultat de-a lungul timpului pe profesioniştii limbii nu s-ar fi ajuns la situaţia dramatică de azi. Unul dintre aceşti profesionişti care au încercat încă din secolul 19 să se opună ortografiei latinomane inventate de Academie a fost Alexandru Lambrior. Scrierile pe care le-a lăsat ne arată că şi în perioada de delir latinist aproape generalizat de la sfîrşitul secolului 19 au existat oameni care au gîndit raţional şi şi-au expus părerile argumentîndu-le ştiinţific, încercînd să-i facă pe cei care luau deciziile la nivel de stat să nu adopte o ortografie străină de fiinţa limbii rumîne care să fie impusă elevilor în şcoli. Din păcate Lambrior nu a trăit mult, iar lucrurile au evoluat spre mocirla latinomană în care se zbate limba şi azi. Publicarea în volum a operei lui Alexandru Lambrior după aproape 100 de ani de la moartea lui a fost un act reparator pentru memoria unui lingvist care s-a luptat cu concepţiile retrograde ale majorităţii contemporanilor lui, lucru care nu se mai întîmplă în ziua de azi, cînd lingviştii şi-au trădat deontologia profesională şi au renunţat la lupta contra ingerinţei dictatoriale a Academiei în domeniul lor de activitate. Iată ce se spune despre Lambrior în studiul introductiv de la începutul volumului:


<---------------------Începutul citatului------------------->
Ocupîndu-se de problema ortografiei, A. Lambrior a fost adeptul unei ortografii simple, care nu putea fi "decît cea fonetică pură", bazată pe "tradiţia literară" şi pe "formele dialectale vii, cele mai apropiate de dînsa" (Lambrior înclină spre "dialectul muntenesc" pentru că e cel mai arhaic şi, prin urmare, are de multe ori pronunţarea întocmai cu tradiţia literară"), înlăturînd rostirile "provinciale, locale şi personale".
[...]
A. Lambrior este primul reprezentant ştiinţific al fonetismului ortografic şi, aşa cum sublinia acad. Iorgu Iordan, el "se bazează la alcătuirea ortografiei pe tradiţie (adică pe limba veche) şi pe formele dialectale cele mai apropiate de tradiţie".
[...]
Istoric şi folclorist la începutul activităţii sale, apoi lingvist de mare prestigiu, A. Lambrior a fost considerat, pe bună dreptate "un tăietor de drumuri în specialitatea sa şi reprezentantul direcţiei noi care se impusese în Apus în studiul limbilor" (Sextil Puşcariu). Lambrior a expus în studiile sale opinii clare privind istoria limbii române, a formulat cîteva legi fonetice, de lingvistică generală ("Introducere la Carte de citire") şi a enunţat pentru prima dată posibilitatea existenţei acestora şi în semantică. El a determinat la noi "curentul lingvistic cel mai apropiat de concepţia de ştiinţă" (I. Şiadbei) şi a fost cel dintîi lingvist care a dat o deosebită atenţie studiului limbii române în raport cu celelalte limbi romanice, afirmînd că limba noastră nu s-a dezvoltat izolat de acestea şi că a existat chiar o identitate între ele (teoria declinării cu cele două cazuri). În întreaga sa activitate, A. Lambrior a combătut pe toţi "stricătorii de limbă", a imprimat ortografiei "o direcţie fonetică raţională, sprijinită pe studiul istoric al limbii". Spirit "pătrunzător şi judicios", aşa cum îl caracterizează Ovid Densusianu, A. Lambrior ne-a lăsat o serie de studii apreciate ca "deschizătoare ale unei noi ere în studiul limbii române", o operă orientată spre problemele fundamentale ale lingvisticii timpului şi ne-a oferit un exemplu strălucit de dăruire, pasiune şi muncă metodică.

Ion Nuţă - Studiu Introductiv la volumul: A. Lambrior - "Studii de Lingvistică şi Folcloristică" (Ed. Junimea, Iaşi, 1976)
<---------------------Sfîrşitul citatului------------------->


Citatele date mai jos sînt transcrise fidel după cartea tipărită. Am adăugat între paranteze drepte cîteva precizări şi am îngroşat pasajele care mi s-au părut mai importante pentru discuţia de faţă.

Primul citat din opera lui Lambrior este unul în care el critică iniţiativa Academiei, izvorîtă din amatorism şi latinomanie, de a propune o scriere complicată, bazată pe false consideraţii etimologice, pentru cuvintele ce conţineau sunetele Ă şi Î. Interesant este şi faptul că Lambrior a intuit că în spatele iniţiativei Academiei de a nu folosi nişte litere specifice pentru Ă şi Î se afla de fapt dorinţa de scăpa de aceste două sunete, considerate nelatine. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult de pe vremea în care a trăit Lambrior. Scrierea fără diacritice de azi, încurajată tacit de Academie, urmăreşte acelaşi lucru, adică scoaterea sunetelor "nelatine" din limbă.


<-----------------------Începutul citatului------------------->
În zilele noastre sînt o mulţime, care scriind cu litere latine, nu deosebesc cele două vocale obscure [Ă şi Î], şi aceasta nu numai din neglijenţă, ca cei vechi, ci din ura ce au pentru ă şi î, căci cred că ar fi împrumutate din alte limbi. Înainte de lăţirea şcoalei latinizatoare pe la noi, cei care începuseră a scrie cu litere latine, sau cu litere chirilice împestriţate cu litere latine, deosebeau bine aceste două vocale. Socot că a venit timpul să imităm şi noi pe cei de la 1688 [anul publicării Bibliei de la Bucureşti] şi să scriem în fel deosebit cele două sunete, lăsînd deoparte consideraţiile etimologice, care nu pot fi ţinute în samă de toţi cei ce scriu. Lăţirea instrucţiunii are nevoie de o ortografie simplă şi aceasta nu poate fi decît cea fonetică pură; să însemnăm noi prin cîte un semn aparte fiecare din cele două vocale şi să rămîie treaba filologilor ca să afle de unde provine fiecare din ele.

Unii pretind un fel de eclectism, adică să facem etimologie, dar numai în cuprinsul limbii româneşti, scriind vocalele obscure [Ă şi Î] prin vocale curate [A; E, I, O, U] de unde provin ele şi punîndu-le un semn deasupra. Iar vocala curată o aflăm sau în unele forme sub care se prezintă cuvîntul, sau la vreun membru din familia lui; aşa, de pildă, să scriem vĕd fiindcă avem vezi, mergĕnd, placĕnd etc. fiindcă avem a merge, a plăcea etc. Însă cei ce fac aceasta nu reproduc în gerundiile mergĕnd, placĕnd vocala care a dat naştere lui î, căci niciodată î nu a ieşit din un en, fără să fie precedat de o labială: m, b, p, v, f (după cum am văzut în studiul de faţă. Ce s-a întîmplat dar? Gerundii ca mergendo, placendo, tacendo s-au asimilat la conjugarea I şi s-a zis mergando, placando, tacando etc. şi apoi aceste forme au devenit mergînd, plăcînd, tăcînd etc.

La ce poate servi această trudă de a te gîndi necontenit la o formă a cuvîntului, unde să dai de o vocală curată, pentru ca să-ţi poţi scrie vocala obscură? De multe ori la formarea unei idei rătăcite despre chipul cum se modifică sunetele limbii. Dovadă este exemplul de sus, din care [rezultă că] trebuie să formulezi legea: că orice e întonat urmat de n devine î; dar atunci placenta-plăcintă, argentum-argint, plenum-plin etc. cum rămîn? Ca să scăpăm de încurcătură spunem o vorbă pedantică de-a gramaticilor "că aceasta este în excepţie" şi ne mîntuim; dar cu aceasta dăm o idee falsă despre materialul fonetic al limbii, căci lăsăm să răsară ideea că ar fi supus unor capricii şi nu unor legi fatale [inevitabile]. Prin urmare, cu eclectismul acesta nu servim deloc principiul ştiinţific în limbă şi apoi dăm inteligenţii o trudă fără scop, ba chiar o muncim să ajungă la un rezultat fals.

Singurul lucru de făcut este să fixăm cîte o vocală din alfabetul latin, purtînd deasupra-i un semn pentru fiecare sunet obscur. Noi sîntem de părere că î purtînd deasupra-i un circumflex, ar trebui să reprezinte pe ѫ, oriunde se aude el, şi aceasta pentru că acest semn, între altele, are şi avantajul de a aminti pe semnul din alfabetul vechi.

Din faptul că Academia noastră propune fel de fel de mijloace* pentru a scrie vocalele noastre obscure cu vocale curate, trebuie scoasă şi încheierea că se află încă în sufletul acestui aşezămînt de cultură, credinţa bătrînă ieşită de prin Ardeal, că vocalele noastre obscure (ă şi î) sînt împrumutate de pe la lifte străine.

* Notă de subsol: Acum ortografia academică nu mai este a sa proprie, ci din ordin ministerial este impusă tuturor şcoalelor din ţară, prin urmare, avem dreptul să o luăm îndeaproape cercetare în studiul nostru.*

Înţelegem mai degrabă temeiurile etimologice, [adică] să scriem: cuvênt, pămênt, vênt, fên, vênat etc., pentru că pretutindenea aice avem o vocală obscură, provenind din e; şi cel puţin după acest principiu vor fi scrise într-un fel vocalele ce s-au produs în aceleaşi condiţiuni. Dar să scriem cuvînt cu î, fiindcă avem la înmulţit [plural] cuvinte, vênt cu e, fiindcă avem neologismul ventilator, şi fân, vânat, cu â, fiindcă ori de cîte ori nu ştim, nici cu ajutorul limbii româneşti, nici cu ajutorul unui neologism, de unde vine vocala î, o scriem cu â**, acesta nu mi se pare a avea nici un temei serios, afară poate doar de următorul: fugi pe cît poţi de vocalele obscure, măcar la scris, căci ele sînt împrumutate de la neamuri străine şi nu e bine să le băgăm în samă hotărîndu-le cîte un semn aparte.

** Notă de subsol: Aşa ne porunceşte Academia prin onor ministerul.**

Se poate ca învăţaţii noştri din Academie să nu-şi fi spunînd lucrul aşa de categoric cum le-am aşternut noi aice, dar în apucăturile instinctive ale marei majorităţi zace această idee. Şi cum să nu fie aşa! Nu sînt ei urmaşii drepţi ai acelor academici, începători [fondatori] ai aşezămîntului, care socoteau de străine orice vorbă şi orice sunet ce nu semăna bucăţică ruptă cu cele italiene sau chiar latine? Nu se stinge aşa de uşor o idee ce a însufleţit mai mulţi ani o societate; chiar cînd nu o mai formulezi ca principiu, o urmezi prin puterea deprinderii. Zicem aceste, fiindcă nu putem atribui Academiei motive ca următorul: scociorînd [căutînd] prin formele unui cuvînt, găseşti una, unde dai de vocala primitivă, din care provine netrebnica obscură; căci atunci ar trebui să bănuim că Academia încă nu ştie că, de pildă, î din vorbele cuvînt, pămînt, vînă, mormînt, vînd etc. (conventum, pavimentum, venam, monumentum nu provine din i, măcar că sub altă formă aceste vorbe ne înfăţoşează acum un i: cuvinte, păminte, vine, morminte, vinzi etc., ci provine din e precedat de labiale (b, p, v, f, m) şi urmat de n, cînd în silaba următoare nu este e sau i.

Iarăşi nu putem presupune că Academia şi-a închipuit că grozav are să se ascută mintea românilor cînd se va strădui ca să deie peste nişte minciuni vrednice de rîs pentru oamenii speciali [profesioniştii], ca acele: că î din cuvînt provine din i, sau că î din ducînd provine din un e; şi de aceea îl scrie "ducênd", pe cînd noi am demonstrat că vine din ducando, prin o schimbare de conjugare (vezi "Convorbiri Literare", nr. 4 din 1881, p. 138). Rămîne dar, dacă e permis a căuta în fapte motivele ce le-au dat naştere, să afirmăm că Academia noastră spărietă de consecvenţele etimologismului l-a părăsit; dar nu îndrăzneşte, în ce priveşte vocalele obscure să vină de-a dreptul la fonetism, din pricina fricei ce i-a rămas în oase de pe vremea etimologismului că, adică vocalele noastre obscure nu sînt vreo sculă [chestie importantă], ca să le croieşti cîte un vestmînt propriu, ci e mai bine să le laşi să umble cu căpătatul (ѫ = ê,â,î şi ъ = ă, e), că doar vor peri!

A. Lambrior: Studii de Lingvistică şi Folcloristică (Editura Junimea, Iaşi, 1976) - pag. 59-62
<-----------------------Sfîrşitul citatului------------------->


Al doilea citat conţine demonstraţia prin care Lambrior a dedus pe baza legilor fonetice ale limbii modul de apariţie al cuvîntului rumînesc "sînt" din forma latinească "sint". Autorul îi ironizează pe cei care pronunţă "sunt", arătînd că locul lor e în lumea comediei, nu a realităţii, unde dintotdeauna s-a pronunţat "sînt". Şi completează spunînd că aceia care se consideră învăţaţi pentru că scriu "sunt" în loc de "sînt" se fac de rîs, arătîndu-şi incultura lingvistică prin faptul că nu ştiu că "sînt" nu provine din "sunt", ci din "sint". În mod sigur Lambrior se răsuceşte în mormînt acum că această incultură lingvistică a devenit dogmă oficială şi a ajuns după 1993 să fie inoculată întregii populaţii prin sistemul de învăţămînt de stat.


<-----------------------Începutul citatului------------------->
Aşa, indicativul prezentului de la verbul sînt ar fi trebuit să fie: sum = su-sŭ-s, es = e (perdut), est = e = i, sŭmus = som (perdut), estis = eşti (perdut), sunt = su = sŭ = s. *

* Notă de subsol: Conform legilor fonetice, toate consoanele finale dispar, ŭ scurt clasic se rostea ca un o închis în limba latină populară (prin urmare, sŭmus = somu-somŭ-som) şi dintre dintalele [dentalele] s şi t deopotrivă atacabile de i (iod), cea mai susceptibilă este s; de aceea estis = eşti.*

Prin urmare, din prezentul verbului esse de la indicativ au rămas drept foneticeşte numai formele s, îs şi e-i; celelalte s-au perdut şi sînt înlocuite prin formaţiuni noui ca este (format din est prin adăugirea unui e după analogia persoanei a III-a: vede, crede, aude), şi din momentul ce a fiinţat este, numaidecît s-a născut şi esti la a doua persoană de la singurit [singular]; căci după cum florescĭt-florestit-floreste avea la a II-a persoană florestis-floresti (confuzia între sci şi sti este foarte veche), de aseminea şi este a trebuit prin analogie să aibă la a II-a persoană esti-eşti. A III-a persoană de la înmulţit [plural], sunt, n-a putut să dea foneticeşte sînt, căci, dacă am admite că prin analogia celorlalte verbe, cari toate aveau la persoana a III-a plural un u, s-a adăugit şi aici u, şi aşa s-a zis suntu, ceea ce a împedecat căderea celor două consoane finale, încă nu am putea explica prezenţa lui î din sînt, căci nici un român, afară de pedanţi, a căror pronunţare are valoare numai în lumea comediei, nu pronunţă sunt. De unde dar s-a luat forma sînt? Este evident că avem persoana a III-a de la plural a conjunctivului prezent sint, unde i fiind scurt, s-a pronunţat în limba latină populară ca un e închis (aceasta este o lege demonstrată cu ajutorul tuturor limbilor romanice). Dar dacă cei nedeprinşi cu demonstraţiile metodei ştiinţifice aplicate la filologia romanică nu ar crede această lege, formele sem, seţĭ (sau set) ce se găsesc prin cărţile vechi ca rămăşiţă din fosta limbă românească**, vor putea să-i convingă că ele provin din sĭmus, sĭtis schimbate în semus, setis (vezi pentru existenţa acestor forme T. Cipariu, Principii de limbă... p. 138-139).

** Notă de subsol: Noi înţelegem prin fosta limbă românească o fază intermediară a limbei noastre între limba latină populară [vulgară] şi între limba de astăzi.**

Acum, dacă sĭmus, sĭtis schimbate în semus, setis au dat sem, seţĭ, apoi a III-a persoană de la înmulţit, sint, schimbată în sent, a trebuit să dea mi întîi sănt prin schimbarea lui e în ă din pricina lui s precedent, şi apoi sînt, din pricina înrîurirei combinate a lui s precedent şi a lui n următor. Prin urmare, sînt este o formă de la conjunctiv trecută la indicativ, din care s-au creat prin analogie sîntem, sînteţi şi care tot prin analogie a trecut şi la persoana I de la prezentul indicativului (de vreme ce văd este şi persoana a III-a plural şi I de la singular, cred şi aud aseminea). Formele sem, seţĭ au dispărut cu încetul şi s-au înlocuit prin sîntem, sînteţi, create din sînt după o analogie cu totul superficială (ei văd, noi vedem, voi vedeţi au servit de model acestei formaţiuni). Observăm în treacăt că cei ce-şi fac un titlu de învăţaţi scriind suntem, sunteţi se înşală şi aici, ca oriunde nu vor scrie vocala [î] ce o rosteşte un norod întreg, căci n-au pus mîna pe vocala primitivă, ci numai se fac de rîsul generaţiilor viitoare, de vreme ce vocala primitivă în cazul de faţă este i, iar cea din care derivă î este un nenorocit e închis în condiţiile în care l-am arătat noi aici!

A. Lambrior: Studii de Lingvistică şi Folcloristică (Editura Junimea, Iaşi, 1976) - pag. 85-87
<-----------------------Sfîrşitul citatului------------------->


Ultimul citat se referă la observaţia că lucrurile decurgeau normal în ce priveşte trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin pînă în momentul în care au intervenit agresiv latiniştii extremişti, care au forţat impunerea unei ortografii etimologice care desfigura limba rumînă, astfel că limba scrisă cu alfabet latin era de neînţeles, pe cînd cea scrisă cu alfabet chirilic era înţeleasă de oricine.


<----------------------Începutul citatului------------------->
Însă nu era la început o hotărîre generală [de a scrie toţi la fel], ci fiecare scria după capul său, pînă ce din compararea puţinimei semnilor alfabetului latin (către care cascau toţi înnoitorii) cu mulţimea semnilor alfabetului chirilic a ieşit ideea că un alfabet e cu atîta mai bun, mai superior cu cît are mai puţine semne. Alăturea cu ideea de simplificare, cam de pe la 1848 încoace, s-a ivit şi ideea că unele "buchi" [litere chirilice] îs urîte şi de aceea, supt influenţa latinismului care vărsa foc în Ardeal, a început a se scrie cu un alfabet împestriţat: ɴ înlocuit prin n, д prin d, є prin e, т prin t, м prin m etc. Oricare ar fi fost motivele mestecării alfabetului chirilic cu litere latine, aceasta era calea naturală ce trebuia să se urmeze în trecerea de la un alfabet la altul. Un pas foarte important pe această cale de trecere liniştită se făcu atunci cînd semnele ↑ şi ѫ fură înlocuite prin î, adică i din alfabetul latin coperit cu un accent circomflex. Noi credem că întăiaşi dată dl. Alecsandri a făcut această înlocuire care, dacă ar fi fost urmată şi de la 1863 [data oficializării ortografiei etimologice ardeleniste] încoace cum a fost pînă la această dată de cei mai importanţi scriitori *, am fi fost scutiţi de o mulţime de dispute pedantice, din care nici limba, nici literatura n-au scos nici un folos.

* Notă de subsol: Printre scriitorii ce au adoptat acest semn, î, între 1850-1863, însemnăm pe: dl. George Sion în poeziile sale, tipărite în Bucureşti, 1857. Cu această ocazie, observăm că dl. George Sion a arătat întotdeauna un foarte mare bun-simţ în chestiile de ortografie şi de limbă. Aşa pe vremea culmei ridiculului Academiei noastre, între 1870-1874, cînd se zvîrlea limba românească [adevărată] într-un dispreţuit glosar, iar în dicţionar erau poftite cu mare onoare toate strînsurile de prin alte limbi, cînd cei mai însemnaţi bărbaţi literaţi ai noştri, ca d-nii Alecsandri, T. Maiorescu etc. nu mai dădeau pe la Academie, singur dl. George Sion protesta contra monstruozităţilor academice.; Dimitrie Raletti în Suvenire şi impresii de călătorie în România, Bulgaria, Constantinopole, Paris, 1851; Dim. Bolintineanu în Bătăliile românilor, fapte istorice tipărită în Bucureşti în 1859; C. Bălcescul în Fă-mă tată să-ţi semăn sau Generaţia actuală în 1863, Bucureşti, etc. [au fost alţi practicanţi ai ortografiei naturale, respingînd-o pe cea artificială a Şcolii Ardelene].*

De la acest alfabet mestecat pînă la alfabetul latinesc deplin mai era de făcut numai un pas, adică de fixat o vocală latinească cu un semn deasupra pentru înfăţoşarea lui ъ şi de îmbrăţoşat convenţii deja făcute aiurea [la italieni] ca: che=ke, chi=ki, џє=ge, џі=gi; şi, în sfîrşit, de regulat că ş şi ţ cu sedile să însemne ш şi ц, pentru ca să se isprăvească trecerea de la alfabetul chirilic la cel latinesc, potrivit cu firea limbii româneşti. Însă evoluţia liniştită a fost întreruptă printr-o lovitură violentă: supt înrîurirea ardelenilor s-a părăsit deodată calea cea bătută pe care merserăm şi pe care am arătat-o în scurt mai sus şi s-a primit în principiu să se scrie fiecare cuvînt românesc [exact] cu aceleaşi litere cu cari era scris el în limba latină; şi aşa s-a văzut: quare [în loc de "care"], qua [în loc de "că"], pane [în loc de "pîne"], mana [în loc de "mînă"], sciu [în loc de "ştiu"] etc. nemaiţinînd samă de schimbările ce a suferit limba de atunci încoace, sau cel puţin nemaiţinînd samă de acele schimbări pe care le socoteau împrumutate de la limbi streine (ca: ă, î, ş, ţ etc.). Mai mult decît atîta, s-a pornit o ură asupra cuvintelor streine ce au pătruns de veacuri în limba poporului nostru, încît nu se mai puteau arăta sărmanele la lumina zilei, în scrierile învăţate! Căci [dar] poeţii şi literaţii cei buni ca dl. Alecsandri, Odobescu etc. au continuat a scrie limba românească în firea ei. Vorbele streine îndrăzneau să iasă la lumina zilei numai înşelînd pe filologi că ar fi latine (bucurie = bonum cor, Trotuş = tortuosus, Slatina = Stella latina, Bistriţa = Bistertia! etc.), altmintrelea, cele ce nu-i putea înşela erau înlocuite răpede prin cuvinte latineşti, italieneşti şi franţuzeşti etc.

E curios cum acelaşi om, scriind cu litere chirilice, întrebuinţa limba românească aşa cum este ea, însă cînd scria cu litere latine, o schilodea şi o încărca cu atîtea neologisme, încît nu mai crezi că citeşti româneşte. "Convorbirile literare" sub redacţia d-lui I. Negruzzi au avut meritul de a fi pornit o reacţie contra acestei mişcări monstruoase. Academia însăşi, supt îmboldirea opiniei publice luminate, a apucat o altă direcţie; e de nădăjduit că vom sfîrşi-o cu ortografia, hotărînd-o în sensul evoluţiei arătate mai sus. Şi atunci, scutind lumea de această trudă zadarnică care se cheamă regularea învăţată o ortografiei, ne vom pune cu toţii să studiem limba: unii, ca cercetători, din punct de vedere ştiinţific, alţii, ca literaţi, ce aleg cu gust şi vedere largă limba generală şi literar din vorbirile locale. La aceste lucrări, şi mai cu seamă la cea de a doua, este chemată în primul rînd Academia noastră, care, din nenorocire pînă acuma, nu ne-a dat nici o povaţă în limbă, ci tot ne îndeasă cu ortografia!

A. Lambrior: Studii de Lingvistică şi Folcloristică (Editura Junimea, Iaşi, 1976) - pag. 138-140
<----------------------Sfîrşitul citatului------------------->


Speranţa lui Lambrior expusă în citatul de mai sus, ca Academia să înceteze cu modificările aberante ale ortografiei, nu s-a îndeplinit nici în ziua de azi şi asta pentru un motiv foarte simplu, pe care Lambrior, în calitatea lui de om de ştiinţă nu l-a intuit, pentru că acest motiv nu are nimic de-a face cu ştiinţa. Mirarea lui Lambrior că Academia nu încetează de a-i "îndesa" pe oameni cu modificările ortografice, derivă din faptul că el îşi închipuia că această instituţie a fost creată pentru a pune ştiinţa în folosul poporului rumîn şi al limbii rumîne. El nu şi-a dat seama că scopul adevărat al creării Academiei nu a fost acela de a încuraja dezvoltarea ştiinţelor în Rumînia, ci acela de a crea şi răspîndi propaganda latinomană, iar aceasta nu se poate sprijini pe nimic altceva decît pe o limbă avînd scrierea şi vorbirea modificate artificial în aşa fel încît străinii să fie prostiţi că rumînii sînt descendenţii unor colonişti italici aduşi după cucerirea Daciei de către romani, deci sînt din punct de vedere genetic occidentali şi latini. Atîta timp cît această minciună scornită în secolul 19 de Şcoala Ardeleană va sta la baza identităţii etnice a rumînilor, academicienii îşi vor desfăşura activitatea bine plătită de prim-propagandişti ai ţării, iar limba va avea de suferit.

Edited by Crugasic, 08 May 2013 - 18:30.


#257
gigel de hohențolărn

gigel de hohențolărn

    am merțan

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 17,692
  • Înscris: 07.07.2006
Cert e că acu vreo 50 de ani, la şcoală se scria 'sunt' şi se pronunţa pe cale de consecinţă ;)

#258
florincroitoru

florincroitoru

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,809
  • Înscris: 05.02.2008
Văd că habar nu ai despre ce vorbeşti. Sîntem în 2013. Acum 50 de ani am fost în 1963. Se scria doar SÎNT, doar cu î. Eu aveam atunci 14 ani, aşa că ştiu bine ce vorbesc.
Afară de asta cred că Crugasic are dreptate 100%.

#259
gigel de hohențolărn

gigel de hohențolărn

    am merțan

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 17,692
  • Înscris: 07.07.2006

 florincroitoru, on 09 mai 2013 - 13:10, said:

Văd că habar nu ai despre ce vorbeşti. Sîntem în 2013. Acum 50 de ani am fost în 1963. Se scria doar SÎNT, doar cu î. Eu aveam atunci 14 ani, aşa că ştiu bine ce vorbesc.
Afară de asta cred că Crugasic are dreptate 100%.
Eu crecă dumneata n-ai habar despre ce vorbeşti. Nici măcar n-ar fi prima dată :roflmao:

#260
florincroitoru

florincroitoru

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,809
  • Înscris: 05.02.2008
Cîţi anişori ai, puiule? Eu ţi-am zis că în 1963, adică acu 50 de ani aveam 14 ani. Vrei să zici că nu ştiu bine cum scriam eu atunci? Ai afirmat că se scria atunci SUNT. Nu se scria; se scria doar SÎNT!. Şi s-a scris sînt pînă în 1993!Aşa că degeaba tot te învîrţi pe aici că tot nimic nu înveţi. După reforma din 1953 nu s-a mai scris SUNT.
Ar fi bine să nu mai faci afirmaţii goale de genul "habar nu ai şi nu e prima dată". Aici arăţi cum e după părerea ta, adică aduci fapte.Nu spui că nu are cineva dreptate, te hlizeşti cu emoticoane şi crezi că....discuţi.

#261
AdiJapan

AdiJapan

    Active member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 4,055
  • Înscris: 27.02.2006

 florincroitoru, on 09 mai 2013 - 13:10, said:

Afară de asta cred că Crugasic are dreptate 100%.
Îmi confirmați din nou că nu citiți decît cel mult în diagonală. Printre altele Crugasic spune că româna e urmașa limbii latine. Sigur credeți că are dreptate sută la sută?

#262
gigel de hohențolărn

gigel de hohențolărn

    am merțan

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 17,692
  • Înscris: 07.07.2006

 florincroitoru, on 09 mai 2013 - 16:26, said:

Cîți anișori ai, puiule? Eu ți-am zis că în 1963, adică acu 50 de ani aveam 14 ani. Vrei să zici că nu știu bine cum scriam eu atunci? Ai afirmat că se scria atunci SUNT. Nu se scria; se scria doar SÎNT!. Și s-a scris sînt pînă în 1993!Așa că degeaba tot te învîrți pe aici că tot nimic nu înveți. După reforma din 1953 nu s-a mai scris SUNT.
Ar fi bine să nu mai faci afirmații goale de genul "habar nu ai și nu e prima dată". Aici arăți cum e după părerea ta, adică aduci fapte.Nu spui că nu are cineva dreptate, te hlizești cu emoticoane și crezi că....discuți.
Iete că ți-ai răspuns singurel floricică băiețaș :lol:

#263
florincroitoru

florincroitoru

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,809
  • Înscris: 05.02.2008

 AdiJapan, on 09 mai 2013 - 16:49, said:

Îmi confirmați din nou că nu citiți decît cel mult în diagonală. Printre altele Crugasic spune că româna e urmașa limbii latine. Sigur credeți că are dreptate sută la sută?
Hai să îl întrebăm. Eu zic că Crugasic nu poate zice cum că romîna este  urmașa limbii latine după ce a afirmat în repetate rînduri că romîna este limba matcă a Europei.
Domnule Crugasic scrieți aici vă rog, negru pe alb, dacă dv credeți că limba romînă este una din urmașele limbii latine.

 gigel de hohențolărn, on 09 mai 2013 - 18:55, said:

Iete că ți-ai răspuns singurel floricică băiețaș Posted Image
Îmi pare rău că nu îți pot da răspunsul pe care îl merită un tip obraznic și fără maniere. Tu știi cine sînt eu. Eu nu știu cine ești tu pt că semnezi cu nick, ca și AdiJapan. Eu mă numesc Florin Croitoru și datele mele de la Profil sînt cele reale.Așa că...să-ți fie pe la nas dacă tu îți permiți să mă iei pe mine cu..."floricică băiețaș".

#264
gigel de hohențolărn

gigel de hohențolărn

    am merțan

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 17,692
  • Înscris: 07.07.2006

 florincroitoru, on 09 mai 2013 - 19:31, said:

Îmi pare rău că nu îți pot da răspunsul pe care îl merită un tip obraznic și fără maniere.
Serios, 'puiule'? Cam ce răspuns crezi că merită unu de teapa dumitale? Crezi că eu mă trag de șireturi cu toții fii ploii, de-ți permiți mneata să mi te-adresezi cu apelativu ăsta?

Quote

Tu știi cine sînt eu.
Nu mă interesează cine ești, dar observ că ești cam impertinent.

Quote

Eu nu știu cine ești tu pt că semnezi cu nick, ca și AdiJapan. Eu mă numesc Florin Croitoru și datele mele de la Profil sînt cele reale.Așa că...să-ți fie pe la nas dacă tu îți permiți să mă iei pe mine cu..."floricică băiețaș".
Ian fă bine și liniștește-te puiuț. :console:
Acu (mai bine de) juma de secol se scria cu 'sunt'. Că-ți convine sau nu, ăsta-i adevărul. :lol:

#265
SineNomine

SineNomine

    Artisan Distiller

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 3,444
  • Înscris: 12.02.2012

 gigel de hohenţolărn, on 09 mai 2013 - 18:55, said:

Iete că ţi-ai răspuns singurel floricică băieţaş Posted Image

 florincroitoru, on 09 mai 2013 - 16:26, said:

Cîţi anişori ai, puiule? Eu ţi-am zis că în 1963, adică acu 50 de ani aveam 14 ani. Vrei să zici că nu ştiu bine cum scriam eu atunci? Ai afirmat că se scria atunci SUNT. Nu se scria; se scria doar SÎNT!. Şi s-a scris sînt pînă în 1993!Aşa că degeaba tot te învîrţi pe aici că tot nimic nu înveţi. După reforma din 1953 nu s-a mai scris SUNT.
Ar fi bine să nu mai faci afirmaţii goale de genul "habar nu ai şi nu e prima dată". Aici arăţi cum e după părerea ta, adică aduci fapte.Nu spui că nu are cineva dreptate, te hlizeşti cu emoticoane şi crezi că....discuţi.


Gigele, omul este consecvent, isi sustine propriile afirmatii. Doar tu crezi ca ai inteles altceva decat spunea Florin.

P.S. Atacurile la persoana nu sint argumente.

#266
gigel de hohențolărn

gigel de hohențolărn

    am merțan

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 17,692
  • Înscris: 07.07.2006

 SineNomine, on 09 mai 2013 - 20:25, said:



Gigele, omul este consecvent, isi sustine propriile afirmatii. Doar tu crezi ca ai inteles altceva decat spunea Florin.

P.S. Atacurile la persoana nu sint argumente.
E chiar grele -_-
După reforma din 53 nu s-a mai scris 'sunt' - adicătelea până atunci s-a scris!!!!

 gigel de hohențolărn, on 09 mai 2013 - 09:58, said:

Cert e că acu vreo 50 de ani, la școală se scria 'sunt' și se pronunța pe cale de consecință Posted Image

 florincroitoru, on 09 mai 2013 - 13:10, said:

Văd că habar nu ai despre ce vorbești. Sîntem în 2013. Acum 50 de ani am fost în 1963. Se scria doar SÎNT, doar cu î.

 gigel de hohențolărn, on 09 mai 2013 - 15:57, said:

Eu crecă dumneata n-ai habar despre ce vorbești. Nici măcar n-ar fi prima dată

 florincroitoru, on 09 mai 2013 - 16:26, said:

Cîți anișori ai, puiule?

 florincroitoru, on 09 mai 2013 - 16:26, said:

După reforma din 1953 nu s-a mai scris SUNT.

pentru ăștia mai grei dă țeastă :yawn:

#267
SineNomine

SineNomine

    Artisan Distiller

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 3,444
  • Înscris: 12.02.2012

 gigel de hohenţolărn, on 09 mai 2013 - 09:58, said:

Cert e că acu vreo 50 de ani, la şcoală se scria 'sunt' şi se pronunţa pe cale de consecinţă Posted Image

 florincroitoru, on 09 mai 2013 - 13:10, said:

Văd că habar nu ai despre ce vorbeşti. Sîntem în 2013. Acum 50 de ani am fost în 1963. Se scria doar SÎNT, doar cu î. Eu aveam atunci 14 ani, aşa că ştiu bine ce vorbesc.
Afară de asta cred că Crugasic are dreptate 100%.

 gigel de hohenţolărn, on 09 mai 2013 - 20:59, said:

E chiar grele Posted Image
După reforma din 53 nu s-a mai scris 'sunt' - adicătelea până atunci s-a scris!!!!


 gigel de hohenţolărn, on 09 mai 2013 - 20:59, said:

E chiar grele

Doar pentru unii...

#268
florincroitoru

florincroitoru

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,809
  • Înscris: 05.02.2008

 gigel de hohențolărn, on 09 mai 2013 - 20:04, said:

Serios, 'puiule'? Cam ce răspuns crezi că merită unu de teapa dumitale? Crezi că eu mă trag de șireturi cu toții fii ploii, de-ți permiți mneata să mi te-adresezi cu apelativu ăsta?

Nu mă interesează cine ești, dar observ că ești cam impertinent.

Ian fă bine și liniștește-te puiuț. Posted Image
Acu (mai bine de) juma de secol se scria cu 'sunt'. Că-ți convine sau nu, ăsta-i adevărul. Posted Image
"..de teapa dumitale"! Deci mă pui undeva într-una din categoriile inferioare. Pe cîncd tu desigur ești un om din categoria superioară. Eu sînt....un fiu al ploii care  în loc să mă ascund după un nick precum fiii Soarelui, mă prezint cum sînt în realitate. dacă nu te interesează cine sînt dar ai văzut cine sînt te rog să te comporți cum te-a învățat maică-ta, că alștfel te iau de urechi, puștiule. Atîta vreme cît nu te prezinți așa cum ești e normal să îmi închipui după cum scrii că nu ești decît un puști.Nu ai avut habar cum se scria și se spunea acum 50 de ani. Ai zis că îți închipui cum era, deci nu erai pe atunci.
Adevărul e că ești neam mai puțin bun. Ești un puștan obraznic și nepriceput.

 SineNomine, on 09 mai 2013 - 20:25, said:

Gigele, omul este consecvent, isi sustine propriile afirmatii. Doar tu crezi ca ai inteles altceva decat spunea Florin.
P.S. Atacurile la persoana nu sint argumente.
Nu prea știe ce vorbește. Iată cu ce contraziceri de copil vine acum.

 gigel de hohențolărn, on 09 mai 2013 - 21:11, said:

E chiar grele Posted Image
După reforma din 53 nu s-a mai scris 'sunt' - adicătelea până atunci s-a scris!!!!( păi, io ce spusei? De ce vii tu acum ca un dăștept să trîntești !!!! cînd eu am scris exact asta ca să te contrazic pe tine care ai afirmat că se scria SUNT în urmă cu 50 de ani?)
pentru ăștia mai grei dă țeastă Posted Image
Mătăluță iaști unu din cei "mai grei de țeastă". Ai afirmat că se scria și se spunea sînt în urmă cu 50 de ani. Eu am spus că nu e așa ci că se scria NUMAI SÎNT, NUMAI cu Î.Am scris că de la reforma din 1953 se scria și se spunea SÎNT. Am scris că se scria SUNT înaite de război. Acum tu apari cu afirmația că pînă în 1953...s-a scris SUNT și bați semne de exclamare ca și cum eu aș fi spus altceva.
Dacă tot ești Gică Contra încearcă să fii unul mai deștept că în felul ăsta doar te faci de rîs și stîrnești mjila unor forumiști care elegant te atenționează că "atacurile la persoană nu sînt argumente".

 SineNomine, on 09 mai 2013 - 21:14, said:

Doar pentru unii...
Omul se face că nu pricepe sau chiar nu pricepe? În orice caz șmecheria asta de a spune același lucru cu aerul că de fapt contrazice dovedește imaturitate.Acum mi-a trîntit că...."înainte de 1953 se scria SUNT" de parcă eu spusesem că ar fi fost altfel. Cînd apare cîte unul de acest soi se duce pe apa sîmbetei discuția pt că astfel de oameni sînt sămînță de scandal și de ceartă.

#269
gigel de hohențolărn

gigel de hohențolărn

    am merțan

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 17,692
  • Înscris: 07.07.2006

 florincroitoru, on 10 mai 2013 - 08:32, said:

  că alștfel te iau de urechi, puștiule.
Chiar te rog, unde te-aș putea întâlni puișor? :lol:

Quote

acum 50 de ani.
Acu VREO 50 de ani, că n-am stat să socotesc la miime de secundă :roflmao:

Quote


Mătăluță iaști unu din cei "mai grei de țeastă". Ai afirmat că se scria și se spunea sînt în urmă cu 50 de ani. Eu am spus că nu e așa ci că se scria NUMAI SÎNT, NUMAI cu Î.Am scris că de la reforma din 1953 se scria și se spunea SÎNT. Am scris că se scria SUNT înaite de război. Acum tu apari cu afirmația că pînă în 1953...s-a scris SUNT și bați semne de exclamare ca și cum eu aș fi spus altceva.
Dacă tot ești Gică Contra încearcă să fii unul mai deștept că în felul ăsta doar te faci de rîs și stîrnești mjila unor forumiști care elegant te atenționează că "atacurile la persoană nu sînt argumente".
Pricepi greu. Am spus vreo 50 de ani, nu fix 50 de ani bătuți la secundă :lol:
S-a scris sunt, s-a trecut la sînt și apoi s-a revenit la sunt. Asta am spus. Dacă dumneata ai o problemă cu miimile de secundă sau mai știu eu ce nu-i treaba mea. Oricum n-ar fi singura :lol:

Quote

Omul se face că nu pricepe sau chiar nu pricepe? În orice caz șmecheria asta de a spune același lucru cu aerul că de fapt contrazice dovedește imaturitate.Acum mi-a trîntit că...."înainte de 1953 se scria SUNT" de parcă eu spusesem că ar fi fost altfel. Cînd apare cîte unul de acest soi se duce pe apa sîmbetei discuția pt că astfel de oameni sînt sămînță de scandal și de ceartă.

Unii nu pricep semnificația cuvântului 'vreo' :lol:

#270
florincroitoru

florincroitoru

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,809
  • Înscris: 05.02.2008

 gigel de hohențolărn, on 10 mai 2013 - 09:35, said:

Chiar te rog, unde te-aș putea întâlni puișor? Posted Image (te dai rotund?Locuiesc in Landul Brandenburg)

Acu VREO 50 de ani, că n-am stat să socotesc la miime de secundă Posted Image (hă-hă hă! Și la cît ai socotit ? La diferență de 20 de ani? Din 1953 nu se mai scris SUNT. Și nu s-a scris pînă în 1993.)

Pricepi greu. Am spus vreo 50 de ani, nu fix 50 de ani bătuți la secundă Posted Image
S-a scris sunt, s-a trecut la sînt și apoi s-a revenit la sunt. Asta am spus. Dacă dumneata ai o problemă cu miimile de secundă sau mai știu eu ce nu-i treaba mea. Oricum n-ar fi singura Posted Image

Unii nu pricep semnificația cuvântului 'vreo' Posted Image
Păi, nu e vreo 50, că e vreo....60 și de ani! Aia e secundă?
Nu e problemă de....miimi de secundă ci de un deceniu.
Poate le explici tu semnificația cuvînvtului VREO.Eu nu am întîlnit încă pe cineva care să nu priceapă semnificația cuvîntului VREO.
Văd că ești sămînță de ceartă ca și AdiJapan.

Anunturi

Second Opinion Second Opinion

Folosind serviciul second opinion ne puteți trimite RMN-uri, CT -uri, angiografii, fișiere .pdf, documente medicale.

Astfel vă vom putea da o opinie neurochirurgicală, fără ca aceasta să poată înlocui un consult de specialitate. Răspunsurile vor fi date prin e-mail în cel mai scurt timp posibil (de obicei în mai putin de 24 de ore, dar nu mai mult de 48 de ore). Second opinion – Neurohope este un serviciu gratuit.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate