Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Info Coronavirus/Vaccinare vs Fake News

Revolut x Vodafone - Obține ...

Cade internetul la platformele St...

Rulouri de aluminiu DIY
 Despre Monitorizarea Sunetului &#...

Formular 230 Asociatii

Șeful bancii centrale a Polo...

Ac adaptor HKA 12150EC 230
 Dosarul Revoluției: „g...

Difuzor pentru smart Tv

Turul Frantei in Bucuresti mergeti?

Player fara casti
 Ati fi de acord cu gratuitatea pr...

Dynacord Pm600 3

Unitate programare(achizitie comp...

Cum ma fac profesor?
 

Cel mai mare proces al istoriei! DUMNEZEU ... ÎN PROCES!

- - - - -
  • This topic is locked This topic is locked
4 replies to this topic

#1
FarkasRobert

FarkasRobert

    New Member

  • Grup: Members
  • Posts: 3
  • Înscris: 18.08.2008
Cel mai mare proces al istoriei!

DUMNEZEU ... ÎN PROCES!

Este Suveranul Universului în boxa acuzaților?
Putem noi oare să-L ajutăm să câștige procesul?

- de Robert J. Wieland -

Sursa: http://www.solia1888...zeuinproces.htm

Când un conducător proeminent în care aveam încredere este citat în judecată, cazul său ajunge pe prima pagină a ziarelor și este prezentat pe toate posturile de televiziune la ore de vârf. Ce publicitate s-ar face cazului în care Dumnezeu Însuși ar fi citat să apară la judecată!
Profeția anunță o solie care va atrage atenția milioanelor de oameni „care locuiesc pe fața pământului.” În prezent treburile pământești absorb atenția bogatului și săracului, dar profeția prevede că un anunț îi va surprinde: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecații Lui” (Apocalipsa 14:6).


Judecata cui? A noastră sau a Lui?

Multă vreme noi am crezut că este doar judecata noastră și am privit această solie ca cea mai proastă veste, ca o avertizare severă că vom fi citați în fața tribunalului ceresc. Vestea despre „ceasul judecătii Lui” ne-a făcut să tremurăm cu groază la gândul că Dumnezeu ne va condamna.
Dar limbajul original al soliei primului înger permite și o altă interpretare. „Ceasul judecății Lui” ar putea însemna de asemenea ceasul când Dumnezeu Însuși va fi judecat. În loc de a fi acuzatorul, El ar putea deveni acuzatul din boxă care să aibă nevoie chiar El de apărare.
Câteva afirmații făcute de Isus în această privință aruncă lumină asupra acestui subiect. El declară că la judecata finală Tatăl Său nu va oficia ca judecător. „Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului ... și I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului” (Ioan 5:22,27). În plus, Hristos Însuși refuză să fie judecătorul acelora care Îl resping: „Dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea” (Ioan 12:47). Singurii oameni pe care Hristos îi va judeca sunt aceia care au crezut în El, și singurul verdict pe care El îl va pronunța va fi achitarea lor!
Ideea că Dumnezeu este judecat nu este atât de absurdă pe cât ar putea să pară la prima vedere. Nu este deloc un secret că marea majoritate a celor care „locuiesc pe fața pământului” sunt mâniați pe El, pentru că ei au o minte firească care este în „vrăjmașie împotriva lui Dumnezeu” (Romani 8,7). Ei Îl acuză pe Dumnezeu pentru necazurile lor și în special pentru cumplitele nedreptăți care afectează lumea noastră pe scară largă. Terminologia noastră juridică foarte pretențioasă descrie devastatoarele cutremure de pământ, taifunurile, uraganele, alunecările de teren, inundațiile și alte dezastre naturale ca fiind „fapte ale lui Dumnezeu.” Dacă Dumnezeu este „atotputernic,” de ce nu împiedică El violentele cutremure de pământ de șapte grade pe scara Richter? Într-un repotaj T.V., un locuitor indignat din San Francisco întreba, după cutremurul din 1989: „Cum a putut permite Dumnezeu să aibă loc un cutremur de pământ atât de îngrozitor?”
Oamenii înstrăinați sunt o problemă pentru El. Dumnezeu s-ar putea purta ca un stăpân absolut și să le spulbere existența, dar El este corect, generos și dispus să vină la judecată și să se supună El Însuși acuzațiilor lor. Orice altă soluție la această problemă ar fi neînțeleaptă pentru că nu ar face altceva decât să alimenteze rebeliunea la nesfârșit.
S-a spus adeseori că Dumnezeu a câștigat cazul Său atunci când Hristos a murit pe cruce, acum 2000 de ani. Și, într-un sens, acesta este adevărul! Dar omenirea a continuat de atunci încoace să sufere și să păcătuiască. Dacă Dumnezeu a câștigat războiul la cruce, de ce agonia se repetă mereu?
Pionierii noștrii adventiști nu și-ar fi putut imagina niciodată ororile a două războaie mondiale plus terorismul, pornografia, crima, lăcomia și sărăcia din zilele noastre. Numai a doua venire a lui Hristos ar mai putea pune capăt la toată această mizerie. Chiar sfinții, care se presupune că nu sunt mâniați pe Dumnezeu, ar putea ridica întrebări serioase la proces: De ce a întârziat Domnul atât de mult să vină? Nu simte El vaiurile lumii? De ce nu face El ceva?
Singura cale prin care Dumnezeu Se poate apăra în fața acuzației de indiferență este aceea de a pleda anumite circumstanțe dincolo de controlul Său care au întârziat intervenția Sa. Asemenea circumstanțe există, problema este că ele trebuiesc dovedite la judecată. Acuzarea și juriul cosmic, locuitorii lumii și ființele necăzute ale universului, da, chiar și Diavolul și cohortele lui de îngeri trebuie să vadă dovada și să fie convinși.
Ideea că Dumnezeu este în boxa acuzaților este o realitate pe care doar Biblia și-o poate imagina. Coranul islamic nu are așa ceva. Alahul musulmanilor le pretinde închinătorilor săi să se prosterneze în fața capriciilor lui în supunere oarbă, călcând brutal în picioare simțămintele omenești. S-ar putea ca și unii dintre adventiști să aibă aceeași concepție despre Dumnezeu? Dacă da, atunci ei sunt astfel mai aproape de islamism decât de revelația biblică. Vorbind despre nemulțumirile oamenilor vizavi de El, Dumnezeul Bibliei declară: „Veniți totuși să ne judecăm” (Isaia 1:18). Cu alte cuvinte, El salută propria Sa judecată și este gata să ia în discuție orice acuzație care I s-ar putea aduce. Ultimul lucru pe care și l-ar dori ar fi slujirea oarbă.
Pavel afirmă că Dumnezeu va trebui să treacă în boxa acuzațiilor, dar el este încrezător că Dumnezeu va câștiga procesul. În Romani el declară: „să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale și să ieși biruitor când vei fi judecat” (Romani 3:4), „să câștigi verdictul când ești judecat” (traducerea N.E.B.), „și să câștigi cazul Tău când ești în proces” (traducerea Goodspeed).
Iov îi aduce acuzații grave lui Dumnezeu: „El care mă izbește ca într-o furtună, care îmi înmulțește fără pricină rănile ... El îl nimicește pe cel nevinovat ca și pe cel vinovat. Dacă nu El, atunci cine altul? Căci El nu este un om ca mine ca să-I pot răspunde și să mergem împreună la judecată” (Iov 9:17,19,22,24,32). Adânc în inimile lor, mulți oameni sinceri nutresc ecoul plângerilor lui Iov și s-ar uni cu el într-o acțiune comună împotriva celui Atotputernic.
Acum la sfârșitul timpului, vine anunțul uimitor al primului înger că Iov și milioanele de oameni nemulțumiți vor avea ocazia să-L confrunte pe Dumnezeu la judecată și să-L supună unui interogatoriu. El trebuie să răspundă acuzațiilor acumulate de-a lungul tuturor veacurilor. Dacă cazul Său nu poate atrage atenția milioanelor de pământeni care sunt absorbiți în prezent de problemele pământești, atunci ce altceva ar putea s-o facă?
Dacă la judecată tot ce contează ar fi propriul lor caz, oamenii ar putea fi orbi și nepăsători cu privire la înfățișarea lor în curtea de justiție, indiferenți la propria lor soartă personală. Dar Biblia prevede că ei vor deveni atenți atunci când Dumnezeu va intra la judecată. Ei își vor da seama că pot fi acolo în calitate de martori prețioși în judecata Sa, cel mai mare proces din istorie. Astfel o motivație în întregime nouă va înlocui supremul interes de pâna acum pentru propria lor mântuire, interes care a fost cauza principală a stării de „căldicel.” Ei vor descoperi că este posibil să fie interesați mai mult de onoarea lui Dumnezeu. Aceasta va fi un miracol.
Această schimbare tectonică în atitudinea umană ar putea părea imposibilă acum. Noul mileniu a inaugurat epoca egoismului și a iubirii de sine printre bogați și săraci, mari și mici. Dar poate avea loc o schimbare! Lumea mai este încă uimită de rapiditatea cu care s-a schimbat Europa de Est la finele anului 1989. Ideile greșite pot deveni peste noapte la fel de demodate și învechite ca și comunismul în Europa de Est. Ceea ce poate produce schimbarea este înțelegerea realității că Dumnezeu se află la judecată în boxa acuzațiilor. Această înțelegere descătușează izvoarele devoțiunii și consacrării umane ca niciodată mai înainte.
Vestea Bună din „Evanghelia veșnică” a primului înger este mult mai bună decât ne-am imaginat noi vreodată. Ea îi oferă celui care crede în Hristos o motivație care absoarbe totul, ceva suprem pentru care să trăiască - el sau ea poate avea o contribuție semnificativă în achitarea lui Dumnezeu. Noi nu trebuie să ne înfățișăm la judecată tremurând de groază pentru propria noastră securitate personală, ci să mergem plini de bucurie că putem să-L onorăm pe El. A te „teme” de Dumnezeu nu înseamnă a te chirci cu groază într-o confruntare cu El, ci a tremura de emoție că mărturia noastră individuală pentru El va fi o dovadă efectivă în procesul Său. Numai aceasta poate cu adevărat „să-I dea slavă Lui.”


De ce este Dumnezeu în proces?

Acuzațiile serioase împotriva Lui trebuie respinse înainte ca cea de a doua venire a lui Hristos să poată avea loc. El trebuie să procedeze într-un asemenea mod încât universul să devină imun la păcat, căci numai astfel „nenorocirea nu va veni de două ori” (Naum 1:9). Dacă aceste acuzații nu primesc un răspuns adecvat spre satisfacția deplină a tuturor, păcatul ar putea izbucni iarăși.
Când „în cer s-a făcut un război” iar Satana și îngerii lui au fost aruncați pe pământ, cei loiali lui Dumnezeu n-au înțeles pe deplin problemele implicate, până când n-au fost martorii crucificării criminale a Fiului lui Dumnezeu. Acela a fost momentul când Satana a fost „aruncat” din cer (Apocalipsa 12:9), când a fost dezrădăcinată din inima ființelor necăzute până și ultima simpatie pentru el. Aparenta înfrângere a lui Hristos a devenit ora glorioasei sale biruințe.
Atunci ar fi trebuit ca judecata să se încheie o dată pentru totdeauna cu un verdict cosmic în favoarea lui Dumnezeu. În principiu, Satana și-a pierdut cazul la cruce și aceasta a fost un motiv de bucurie în cer. Dar Apocalipsa declară că în acest proces este implicat mai mult decât a fost limpezit până în prezent: „Vai de voi, pământ și mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme” (Apocalipsa 12:12).
„Puțină vreme” pentru ce? Ca să preseze cazul său și să solicite insistent susținerea dovezilor sale în ultima mare sesiune de judecată. El mai întreține astfel o ultimă speranță că ar putea câștiga și milioane de oameni speră că așa va fi. Deși Hristos l-a biruit pe Satana la cruce, rămâne încă o altă bătălie în care poporul lui Dumnezeu trebuie să apară în scenă acum în prim plan: „frații noștrii ... l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor” (Apocalipsa 12:10,11). Ei sunt martori decisivi în apărarea Lui.


Cum poate fi Dumnezeu justificat si îndreptătit?

Jertfa lui Hristos pe cruce a fost completă pentru că a garantat biruința finală. Dar această biruință urmează să fie obținută și demonstrată în poporul Său de pe pământ. Care este însă problema?
Satana și milioane de oameni mizează pe faptul că cei care pretind a fi poporul lui Dumnezeu abia sunt cu puțin mai buni decât cei care nu fac nici o profesiune de credință și devoțiune față de solia celui de-al treilea înger. Satana spune că ei sunt căldicei încă (și acest lucru este adevărat; încropeala lor este păcat), ei sunt adesea lumești și egoiști, rata divorțului este aproape la fel de ridicată ca cea din lume, ei nu dovedesc nici o motivație de iubire cu mult mai înaltă decât adepții religioși ai „Babilonului.” Satana crede că în proces el are astfel atuul.
Fiecare dintre noi este așadar, într-un sens special, un martor în marea judecată a lui Dumnezeu, fie dându-I slavă fie făcându-L de rușine. Niciunul dintre noi nu poate evita lumina iscoditoare a camerelor TV ale universului. Atunci când Iosif a fost confruntat în mod neașteptat față în față cu ademenitoarea ispită a plăcerilor sexuale în circumstanțe omenești pe cât de private și-ar putea dori cineva, el și-a amintit de responsabilitatea lui la judecată: „cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Geneza 39:9). Dacă, în loc să le nege, el ar fi „împlinit” poftele firii pământești, ar fi adus rușine asupra lui Dumnezeu și ar fi aruncat un vot teribil pentru înfrângerea Lui. Astăzi, tu și eu suntem în rolul lui Iosif.
Problema serioasă căreia Dumnezeu trebuie să-I facă față este aceea că încropeala continuă a Laodiceii, acum la două mii de ani după cruce, spune lumii și universului că ceva nu merge. Legal și teoretic, planul Său de mântuire este OK; dar în practică, se pare că planul nu merge. Păcatul însuși nu este biruit și îndepărtat.
Să presupunem că ne copilărim, imaginându-ne că totul este în regulă. În acest caz se naște acuzația alternativă: „De ce și-a întârziat Hristos atât de mult a doua Sa venire?” Dacă poporul lui Dumnezeu nu va fi niciodată mai pregătit pentru venirea Sa, decât este acum, atunci de ce El nu vine? Ei continuă să păcătuiască și Hristos ca Mare Preot continuă să le „acopere” păcatele și să mijlocească pentru ei. Satana îl acuză pe Dumnezeu că acest lucru a devenit nedrept, iar milioanele de musulmani protestează că doctrina creștină a substituției este neetică și chiar imorală. Iar Apocalipsa 3.17 spune că Laodiceea pare mulțumită de situație, lăudându-se că nu duce „lipsă de nimic” în timp ce Dumnezeu în boxa acuzațiilor trebuie să roșească de rușine din cauza păcatele lor. Iar între timp, mizeria lumii se adâncește din ce în ce mai mult.
De fapt, Isus spune că situația celei de-a șaptea biserici este atât de serioasă încât Lui Îi vine să vomite: „Am să te vărs din gura mea” (Apocalipsa 3:16, în greacă). Dacă am putea privi fața Sa așa cum este ea în realitate, n-am vedea deloc zâmbetul acela larg și aprobator pe care ni-l imaginăm noi în mândria noastră denominațională, ci am vedea o față divină marcată de o durere acută de greață. Și atunci cum am putea noi să-I aducem alinare?
Răspunsul la această problemă nu este un program mai rigid de fapte. Nici nu constă în întreținerea unui terorism psihologic amenințându-i pe oameni cu perspectiva plăgilor. Noi auzim de plăgi de câteva decenii fără ca acest lucru să ne facă mai buni. Faptele și frica nu ne vor ajuta deloc să ne anesteziem în continuare nervul nostru spiritual, blocând convingerea dureroasă a Duhului Sfânt că ceva este teribil de greșit. Ieremia îi mustră pe falșii păstori care amăgesc poporul spunând că „totul este bine, totul este bine, când nimic nu este bine” (Ieremia 6:14, traducerea Moffatt). Biblia declară că soluția la această problemă este o solie specială despre harul care s-a înmulțit și mai mult, o solie care conține în ea puterea de a elibera de păcatul centrării continue pe eu. Corect înțeleasă, „Evanghelia lui Hristos ... este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede,” este salvare din păcat aici și acum (Romani 1:16). Solia celor trei îngeri despre „ceasul judecății Lui” conține putere, căci ea trebuie să producă un popor care cu adevărat (și nu în teorie) păzește „poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.” Ei „sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14,12,5).
Oferind o motivație centrată total pe Hristos, solia celui de-al treilea înger produce cu adevărat ceea ce n-a fost realizat niciodată încă de nici o generație de sfinți din istorie. „Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor, totuși n-au primit ce le fusese făgăduit; pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să nu ajungă ei la desăvârșire fără noi” (Evrei 11: 39,40). O înțelegere mult mai clară a soliei va avea loc atunci când „un alt înger” coborându-se din cer cu mare putere „va lumina pământul cu slava sa” (Apocalipsa 18:1).
Doar atunci va putea „un alt glas din cer” să vorbească convingător, apelând la inima milioanelor de suflete cinstite din „Babilon”: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul meu” (Apocalipsa 18:4). Atunci ei vor răspunde într-un număr care este cu mult dincolo de înțelegerea noastră prezentă. O dată ce cazul în marea judecată este rezolvat și Dumnezeu în mod clar a câștigat procesul, predicarea Evangheliei va fi curând încheiată.


Când va veni o asemenea solie?

Întrebarea corectă nu este la timpul viitor, ci la trecut. Nu când va veni, ci când a venit?
După Ellen White, „începutul” Ploii Târzii a venit în solia 1888 a neprihănirii lui Hristos. Nici îngerii, nici Fiul, ci numai Tatăl știe când va veni Hristos. Cu un secol în urmă, întreg cerul a sperat în victoria finală în criza din guvernarea lui Dumnezeu, dar cât de mare a fost dezamăgirea că poporul lui Dumnezeu de pe pământ a respins „într-o mare măsură” acea „solie foarte prețioasă!” (2 Selected Messages, pag. 234, 235; Testimonies to Ministers, pag. 91). Ca urmare, suferințe nespuse au venit pentru milioane de oameni (două războaie mondiale, comunismul, etc.) și nici o minte omenească nu-și poate închipui suferința care s-a acumulat și înmulțit în inima lui Dumnezeu.
Ellen White a avut o înțelegere profundă în timpul perioadei 1888: „ceva mare și decisiv va avea loc și aceasta în curând. Dacă va mai fi vreo întârziere, caracterul lui Dumnezeu și tronul Său vor fi compromise” (Buletinul Conferinței Generale 1893, pag. 73). A urmat o întârziere de un secol deplin: criza nu poate fi mai serioasă.
Putem să ne mulțumim noi să fim indiferenți? Vom rămâne noi în continuare copii mici în înțelegere și experiență, urmând să ne măcinăm în decenile următoare, așteptând venirea Sa, în timp ce marile probleme din guvernarea lui Dumnezeu rămân încă nerezolvate?
Ce este solia 1888? Cum diferă ea de ceea ce credeam noi c-am înțeles deja despre Evanghelie? Este ea aceeași solie a îndreptățirii prin credință proclamată de evanghelici? Sau este unic adventistă? Are ea puterea să ne scape de egoism și să ne scoată din starea de „căldicei?” Cum poate atrage atenția oamenilor astfel încât lumea să fie luminată de slava ei?
Da, „a venit ceasul judecății Lui!” Mii de adventiști sinceri din lumea întreagă descoperă astăzi puterea acestei solii a harului care s-a înmulțit și mai mult!


Un popor pentru slava Sa

           - o sinteza din cartea „Luminați de slava Sa” de Robert J. Wieland -

E posibil ca ființe umane păcătoase așa cum suntem noi să aibă vreo parte în justificarea lui Hristos în criza de la sfârșitul timpului? Noi putem să-L facem de rușine și să-L dezonorăm:

„Descoperiți-L pe Hristos așa cum este El…O, cât de diminuată este slava Sa de pretinșii Săi urmași pentru că ei sunt pământești, neascultători, nemulțumitori și nesfinți! Cât de rușinos este ținut Domnul Isus în umbră! Cum sunt îndurarea, răbdarea, îndelunga răbdare și dragostea Sa neasemuită acoperite și slava Sa întunecată de perversitatea urmașilor Săi! (That I may know Him, pag. 345)

Dacă poporul lui Dumnezeu poate aduce dezonoare asupra Lui, nu rezultă că, primind darul pocăinței, ei pot aduce onoare asupra Lui? Biblia arată clar că la sfârșit, poporul lui Dumnezeu va avea privilegiul împreună cu Hristos, să-l înfrângă pe Satana în marea controversă:

„Ei l-au biruit (pe Satana), prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor ... ” (Apocalipsa 12:11).
„În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, cari mai dinainte am nădăjduit în Hristos” (Efeseni 1:11,12).

„Mântuitorul a venit să-L slăvească pe Tatăl demonstrând dragostea Lui, tot așa Duhul avea să-L slăvească pe Hristos descoperind lumii harul Lui. Chipul lui Hristos trebuie reprodus în oameni. Onoarea lui Dumnezeu, onoarea lui Hristos este implicată în perfecțiunea caracterului poporului Său” (Hristos, Lumina lumii, pag. 671).
„Satana stă aproape să-L batjocorească pe Hristos și pe îngerii Săi cu insulte, declarând: ,Sunt ai mei! Sunt ai mei! Am pregătit înșelăciunea mea pentru ei. Sângele Tău nu este aici de nici un folos. Mijlocirea Ta și puterea și lucrările Tale minunate ar putea foarte bine să înceteze: Sunt ai mei! Sunt ai mei!” (Mărturii, vol. 2, pag. 143).

Remarcați că Satana acuză că jertfa lui Hristos „nu este de nici un folos,” atât timp cât poporul lui Dumnezeu nu demonstrează eficacitatea ei.

„A dezaproba pretențiile lui Satana este lucrarea lui Hristos și a tuturor acelora care poartă Numele Lui” (Educație, pag. 154).
***„Dacă ei (poporul lui Dumnezeu).. se vor dovedi nevrednici și-și vor pierde viața datorită propriilor lor defecte de caracter, atunci Numele sfânt al lui Dumnezeu va fi batjocorit” (Tragedia Veacurilor, pag. 619).***
„Batjocura pentru păcatul urmașilor Lui, este aruncată asupra lui Hristos. Aceasta îl face pe Satana să triumfe” (Tragedia Veacurilor, pag. 811).
„Domnul nostru este făcut de rușine de cei care pretind că-L slujesc, dar care reprezintă greșit caracterul Lui” (Hristos, Lumina lumii, pag. 438,439).

Dacă ei pot să-l facă de rușine, atunci rezultă că ei pot de asemenea să justifice Numele Lui în criza finală.

„Domnul Isus Hristos a venit să dispute uzurparea de către Satana a împărăției acestei lumi. Conflictul nu s-a sfârșit încă; și pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului, bătălia va deveni tot mai intensă…Hristos va fi reprezentat în persoana acelora care acceptă adevărul și care și-au identificat interesele lor cu cele ale Domnului (la fel ca o mireasă pentru soțul ei)” (Comentariul Biblic, vol. 5, pag. 1105,1106, Semnele Timpului, 7 septembrie, 1891).

Veștile din cer sunt bune. Să le dăm crezare!


- Articol tradus de Erbiceanu Teodor -


Sursa: http://www.solia1888...zeuinproces.htm

Attached Files



#2
sebi900

sebi900

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 145
  • Înscris: 02.05.2008
Ce prostie !! sa-L dai pe Dumnezeu in judecata :)) .

#3
monokeros

monokeros

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 3,074
  • Înscris: 11.11.2003
Nu, o prostie mai mare. Sa dai sucita drept "intarziere" ca ai trambitat evenimente mari si ele nu se intampla...

#4
danut21

danut21

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 963
  • Înscris: 30.12.2007

View Postmonokeros, on Aug 31 2008, 23:06, said:

Nu, o prostie mai mare. Sa dai sucita drept "intarziere" ca ai trambitat evenimente mari si ele nu se intampla...


te referi la evenimentele din 1844?

Edited by danut21, 31 August 2008 - 22:17.


#5
iozefini

iozefini

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,668
  • Înscris: 30.11.2003

Quote

De ce nu face El ceva?

its just an illusion........uh,uh,aaaaaa

Anunturi

Bun venit pe Forumul Softpedia!

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate