Artă tradițională

DECEMBRIE - Undrea
Decembrie este luna a zecea in Calendarul roman - cu inceput de an la 1 martie - si luna a douasprezecea in Calendarul iulian si gregorian - cu inceput de an la 1 ianuarie. Denumirea populara a lunii, Neios, se refera la caderea abundenta a zapezilor, in timp ce alte denumiri zonale - Andrea, Indrea si Undrea -pastreaza amintirea lui Santandrei, praznuit in ultima zi a lunii noiembrie. In cursul acestei luni se afla inceputul iernii atat in Calendarul oficial (1 decembrie), cat si in Calendarul popular (6 decembrie, Mos Nicolae) si in Calendarul astronomic (ziua solstitiului de iarna).
In aceasta perioada a anului, la sate viata productiva intra intr-un proces de relaxare, in paralel cu intensificarea manifestarilor spirituale. Sarbatorile lunii decembrie pregatesc, prin obiceiurile, ritualurile si practicile magice pe care le adapostesc, sfarsitul si inceputul anului calendaristic: Bubatul, Sava, Mos Nicolae, Ana Zacetenia, Modest, Ignatul Porcilor, Mos Ajun, Mos Craciun, ingropatul Craciunului.

IGNATUL PORCILOR 20 decembrie
Divinitatea solara care a preluat numele si data de celebrare a Sfantului Ignatie Teofanul (20 decembrie) din Calendarul ortodox, este numita in Calendarul popular Ignat sau Ignatul Porcilor. Sacrificiul sangeros al porcului, substitut neolitic al spiritului graului, in ziua de Ignat, este o practica preistorica, care supravietuieste in tinuturi romanesti extracarpatice. Credintele, obiceiurile si practicile magice referitoare la prevestirea mortii violente, prinderea si injunghierea victimei, semnele facute pe corp (pe frunte, pe ceafa, pe spate), jumulirea parului pentru bidinele si jupuirea soriciului pentru opinci, parlirea (incinerarea simbolica a cadavrului), ciopartirea corpului, grasimea folosita la farmece, cantece si prepararea leacurilor, alimente rituale preparate din diferite organe vitale ale animalului, formule magice sunt relicve ale sacrificiului, prin substitutie, ale unui mare zeu preistoric.

DESCHIDEREA MORMINTELOR 22 decembrie
Credinta intoarcerii spiritelor mortilor in ajunul marilor sarbatori de peste an (Craciun, Macinici, Sangiorz, Sanziene, Samedru), pentru a se intalni si a petrece cu cei vii, este atestata si astazi prin diferite acte rituale si practici magice in unele asezari romanesti, in aceste zile, adesea numite Mosi sau Sambete ale mortilor, sufletele inofensive sunt intampinate cu mese intinse in casa (Masa de Ajun, in Moldova si Bucovina) sau in batatura (Focurile de Joimari, in Muntenia), li se confectioneaza toiege care sunt infipte in morminte (Oltenia de Vest), sa se sprijine cat calatoresc pe Pamant, li se purifica salasul prin tamaierea mormintelor si li se impart ofrande bogate. Cu acest prilej, li se solicita ajutorul pentru rezolvarea unor probleme presante: casatoria fetelor, sporirea roadelor, prosperitatea turmelor, sanatatea oamenilor, pedepsirea dusmanilor etc. Dar, la date si momente bine precizate (la miezul noptii de Revelion, la Sangiorz, Rusalii, Santandrei) spiritele mortilor erau obligate prin diferite mijloace (incurcatul cailor, Jocul Calusarilor, zgomote produse de bice, talangi, fiare vechi, strigate, pomeni etc.) sa se intoarca la locuintele lor subpamantene.

COLACII DE CRACIUN 23 decembrie
Colacii preparati la Craciun din aluat dospit de femeile "curate", mancati la mesele si ospetele rituale, daruiti colindatorilor si, prin pomana, spiritelor mortilor sunt alimente sacre fara de care nu se poate concepe petrecerea sarbatorilor Craciunului. Ei pot avea forme de cerc, potcoava si stea, inchipuind Soarele, Luna si stelele de pe Cer, de papusa si cifra opt(8), care reprezinta trupul antropomorf al divinitatii indo-europene si crestine, de cerc umplut, fara gaura la mijloc, reprezentand divinitatea neolitica geomorfa, si de diferite animale si pasari sacre (taurul, pupaza etc.). in functie de forma, denumire si ornamente, de momentul oferirii, de perioada pastrarii si contextul rito-magic al folosirii, colacii de Craciun reprezinta sacrificiul spiritului graului la Anul Nou si ocupatia, varsta, sexul, statutul social al celui care ofera sau primeste colaci. Adesea, colacul de Craciun se pastra pana la Macinici, la pornirea plugului, cand se punea in barsa plugului sau in coarnele boilor pentru a fi mancat de gospodari si de vitele de munca sau era "inmormantat" sub brazda plugului (Transilvania, Bucovina, Basarabia, Moldova). Prepararea, urarea si primirea colacului, ruperea si utilizarea acestuia sunt momente ceremoniale de adanca traire spirituala, incarcate de numeroase practici si credinte preistorice.

MOS AJUN Sl MOS CRACIUN 24 decembrie
Zeul Panteonului romanesc, celebrat pe 24 decembrie si ajuns dupa 365 de zile la varsta senectutii si a mortii, este, conform traditiilor romanesti, Mos Ajun, fratele lui Craciun. Conform traditiei, Maica Domnului, fiind cuprinsa de durerile Facerii, cere adapost lui Mos Ajun. Motivand ca este om sarac, o refuza, dar o indruma spre fratele sau, mai mare si mai bogat, Mos Craciun.

BUTUCUL DE CRACIUN 24/25 decembrie
Butucul de Craciun, un trunchi de brad taiat (jertfit) si ars pe vatra (incinerat) in noaptea de 24/25 decembrie, simbolizand moartea si renasterea anuala a divinitatii, este substitutul fitomorf al zeului autohton Craciun, insa impodobirea bradului de Craciun la sfarsit de an si asteptarea de catre copii a "mosului", numit Craciun numai in sud-estul Europei, care vine incarcat cu daruri multe, este un obicei occidental care a patruns de sus in jos si de la oras, incepand cu a doua jumatate a secolului al XlX-lea. impodobirea pomului de Craciun s-a suprapus deci, peste obiceiul autohton al incinerarii arborelui mort, butucului de Craciun. Obiceiul, astazi disparut, a fost atestat la romani, aromani, letoni si sarbo-croati.

CRACIUNUL 25 decembrie
Craciun este un zeu solar specific teritoriilor locuite de stramosii autohtoni ai romanilor, geto-dacii, identificat cu zeul roman Saturn si cu zeul iranian Mithra. Mai mult de un mileniu, crestinii au sarbatorit Anul Nou in ziua de Craciun (25 decembrie) in imediata apropiere a solstitiului de iarna: la Roma pana in secolul al Xlll-lea, in Franta pana in anul 1564, in Rusia pana in vremea tarului Petru cel Mare, in Tarile Romane pana la sfarsitul secolului al XlX-lea. La romani, amintirea acelor vremuri este inca proaspata de vreme ce in unele sate banatene si transilvanene ziua de 1 ianuarie se numeste Craciunul Mic, nu Anul Nou. in spatiul sud-est-european, Craciunul a fost o sarbatoare solstitiala, cand oamenii celebrau divinitatea solara cu acelasi nume. Determinativul de "mos" (Craciun) indica varsta zeului adorat, care trebuie sa moara si sa renasca impreuna cu timpul calendaristic la Anul Nou. in Calendarul popular, varsta "sfintilor" crestini imbracati in haine pagane si a zeitatilor pagane imbracate in haine crestine este apreciata prin numaratoarea zilelor incepand cu Anul Nou. Obiceiurile de Craciun, Anul Nou si Boboteaza formeaza laolalta scenariul mortii si renasterii divinitatii: sacrificiul ritual al porcului la Ignat (20 decembrie); prepararea alimentelor rituale, in special colacii de Craciun; abundenta obiceiurilor si credintelor care ilustrau degradarea timpului, dezordinea si haosul dinaintea Creatiei; "sfarsitul" Anului Vechi, prin stingerea rituala a luminilor la cumpana dintre ani, la miezul noptii de Craciun sau de Anul Nou; nasterea Anului Nou prin aprinderea luminilor; explozia de bucurie, insotita de imbratisari si felicitari, ca lumea a fost salvata de la pieire; alungarea spiritelor malefice prin strigate, pocnituri si zgomote produse de bice, tulnice, buhaiuri, iluminatii nocturne, purificarea oamenilor prin stropitul cu apa si prin scaldatul feciorilor in apa rece a raurilor, curatirea vazduhului prin incuratul sau alergatul cailor; Colindatul, Plugusorul, Sorcova, Semanatul, Vasilca etc.

TURCA Sl CERBUL, SUBSTITUTE ALE ZEULUI DIONYSOS 26 decembrie
Zeita in ipostaza zoomorfa, substituita de feciorul cetei masculine care imbraca masca bovina la colindatul de Craciun, se numeste Turca, femininul de la taur. Turca se naste la confectionarea mastii cu acelasi nume, petrece si se desfata impreuna cu ceata de feciori, anturajul sau divin, si moare violent, prin lovire cu ciomagul, impuscare sau inecare, pentru a renaste la Anul Nou. Turca actiona independent de membrii cetei de feciori, nu se supunea ordinelor Vatafului, se amuza speriind femeile si copiii, musca cu ciocul asistentii curiosi care se apropiau de ea, facea loc si aparau membrii cetei in timpul colindatului, solicita plata (darul) atat cat considera ca i se cuvine. Turcasul, feciorul care imbraca masca, nu avea voie sa vorbeasca si nu insotea membrii cetei cand mergeau la biserica sau cu colindatul la preot, inainte de a muri, Turca joaca solitar, in centrul satului, dansul sau fara egal fiind numit Jocul cel Mare (Transilvania de Sud).

LEGATUL FIARELOR DIN PADURE 27 decembrie
Practica magica inceputa la Craciun (decembrie) si incheiata la Sanvasai (1 ianuarie) pentru apararea vitelor de lupi este numita Legatul Fiarelor, in seara de Craciun masa pe care este asezata o paine rituala numita Stolnic, se inconjoara cu un lant de fier. Dupa opt zile, in ziua Anului Nou, painea este taiata in felii si mancata de copii si animale, iar lantul cu care a fost legata masa se asaza in fata grajdului pentru a trece vitele peste el (Maramures).

INGROPAREA CRACIUNULUI 28 decembrie
Parodia inmormantarii Craciunului Vechi si a renasterii Craciunului Nou organizata de cetele de feciori pe data de 28 decembrie se desfasoara dupa scenariul inmormantarii omului. Feciorii, adunati la "casa jocului", aleg pe cel care va interpreta rolul lui Craciun. Acesta este asezat pe o scara de lemn (targa funerara) si_ acoperit pentru a nu fi recunoscut, in timp ce "mortul" este condus la rau, "pe ultimul drum", cortegiul funerar "canta morteste" (jeleste), popa slujeste, cantorul da raspuns "la ectenii", iar lautarii canta "ca la inmormantarile adevarate cu ceterasi" facute la inmormantarile tinerilor necasatoriti. Textul ritual, cantat pe melodia prohodului, descifreaza semnificatia obiceiului: "Mai, Craciune, mai, Batrane/Astazi te-ngropam pe tine./Haideti toti, cu mic cu mare,/Sa ducem Craciunu-n vale,/Si sa-l bagam in produc,/Pe el suntem butuc./O, Craciune, o, Batrane/Du-te de la noi cu bine;/Meri pe apa Sambetei,/Si-napoi nu mai veni, C-a venit altu Craciun/S-a fi ca tine mai bun". La produc, dupa ce i se luau "iertarile" si "i se dezlegau pacatele", mortul era aruncat de pe scara pe gheata, in acel moment, Craciunul renascut se ridica in picioare pentru a fi vazut de intreaga asistenta. Craciunul (Anul Nou), insotit de feciori si melodii vesele de joc, se intorcea la "casa de joc", unde se desfasura pomana (comandarea) Craciunului (Somes).

CREDINTE POPULARE DESPRE SFANTUL VASILE 30 decembrie
"Sfantul Vasile e mare betiv; de altfel, e tare bun. El s-a rugat lui Dumnezeu sa-i dea o zi. Acesta i-a dat cea-dintai zi, Anul Nou. Bucuros, Sfantul Vasile a luat un clopotel si a legat la toarta o crenguta de busuioc si s-a suit la Dumnezeu sa ureze. De aceea, la Sfantul Vasile se ureaza"; "Sfantul Vasile sta calare pe boloboc. De ziua lui se fac veselii si chefuri"; "Sfantul Vasile e holtei, atunci se fac petreceri mari. El face pozne mari; e imparatul iubirilor. El petrece si iubeste, joaca si canta - le canta muzici, strica fete, beau...". (Moldova, Bucovina).

REVELIONUL 31 decembrie
Ceremonialul de innoire simbolica a timpului calendaristic la cumpana dintre ani, in noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie, este numit ingropatul Anului sau, mai recent, Revelion. Timpul obiectiv, care curge spre infinit, este "oprit" dupa 365 de zile si intors, precum ceasornicul, pentru a fi reluat de la inceput in ziua de Anul Nou. Asemanator divinitatii, timpul se naste anual, intinereste, se maturizeaza, imbatraneste si moare pentru a renaste dupa alte 365 de zile. Ideea innoirii timpului supravietuieste in Calendarul popular unde "sfintii" sunt tineri, maturi si batrani, dupa sansa sau nesansa avuta la impartirea sarbatorilor.

SEMNIFICATIA POPULARA A ZILELOR SAPTAMANII

LUNEA, ziua astrului selenar
Prima zi a saptamanii, dedicata Lunii, singurul satelit natural al Pamantului, este patronata de Sfintii Petru si Pavel (lasi) sau de Arhanghelii Mihail si Gavriil (Neamt). Ca personaj mitologic, Sfanta Luni era invocata pentru vindecarea animalelor, mai ales a acelora nascute in ziua de luni si botezate Lunila sau Lunaia. Pretutindeni, ziua de luni poarta noroc inceperii activitatilor specifice industriei casnice, in special a acelora de durata, care nu puteau sa fie incheiate intr-o singura zi (tesutul, cusutul sau brodatul iei sau camasii). Se interzicea, in schimb, negotul, "datul pe datorie", imprumutul bunurilor materiale, mersul la petit si inmormantarea mortilor. Lunea era timpul cel mai favorabil efectuarii practicilor de medicina populara (Muntenia, Dobrogea, Moldova). Pentru sanatatea si prosperitatea oamenilor si a turmelor de vite in ziua de luni se tinea post, uneori mai sever decat miercurea si vinerea (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova). Despre omul nascut lunea se credea ca este urat, dar foarte sanatos si norocos. Calendarul popular cuprinde mai multe zile de luni cu statut de sarbatori: Lunea Curata, Lunea Pastorilor, Spolocania.

MARTEA, ziua celor care se vor naste
Spre deosebire de ziua de sambata, dedicata mortilor (postexistentei), de miercurea, joia, vinerea, duminica si lunea, zile ale viilor (dedicate existentei), romanii au rezervat ziua de marti celor care se vor naste (preexistentei). Martea si sambata, zile ale saptamanii dedicate "Lumii de dincolo" (preexistentei si postexistentei) au trei ceasuri rele, spre deosebire de zilele "lumii de aici" care pot avea numai unul singur. Sub influenta mitului biblic, oamenii credeau ca in ziua de marti s-ar fi urzit lumea si pamantul (Moldova Centrala, Gorj, Hunedoara). Se considera o zi rea (Muntenia, Oltenia, Moldova de Sud), fara noroc (Moldova Centrala), aducatoare de nenorociri in cele trei "ceasuri rele" (Oltenia, Muntenia, Moldova), nefasta pentru inceperea unor activitati importante (aratul, semanatul, construirea unei case sau a unei fantani etc.). Din aceste motive, in ziua de marti erau interzise nuntile, logodnele si mersul in petit. Ziua este patronata de doua ciudate reprezentari mitice feminine: Martolea si Martiseara. in calendarul popular apar numeroase zile de marti cu statut de sarbatori: Matcalaul, Martea Vaselor, Martea Ciorilor, Martea Dracului, Martea Stramba, Martea Trasnetului, Paparuda, Martea Testelor. Dupa Pasti si, uneori, dupa Rusalii, urmau cicluri de trei sau sase zile de marti "oprite" pentru unele activitati economice, dar favorabile pentru altele.

MIERCURI
Miercuri, ziua a treia a saptamanii, a fost dedicata de romani zeului si planetei Mercur. Ca personificare a zilei ce-i poarta numele, romanii o considerau o sfanta mai putin importanta ca duminica si vinerea, dar mai insemnata decat lunea, martea, joia si sambata, in credintele si folclorul romanesc apare ca o sfanta batrana (Neamt), slaba si necajita (lasi), imbracata in alb (Vaslui) sau, dimpotriva, dezbracata si despletita (Suceava). Locuinta ei s-ar afla in cer (Falciu), in pustiu (Tecuci), in paduri (Botosani, Vaslui), in chilii (Tutova, Botosani) sau in palate mari (Neamt). Se preocupa de hrana animalelor salbatice, iar cand apare in vis vindeca bolnavii (Vaslui). Animalele nascute in ziua de miercuri se numeau Miercan, Miercana. in ziua Sfintei Miercuri nu se faceau nunti, nu se mergea in petit, erau interzise petrecerile si distractiile. Mai multe miercuri de peste an aveau statut de sarbatori: Miezul Paresimilor, Miercurea Stramba.

JOI
Joi, a patra zi din saptamana, era dedicata de romani zeului si planetei Jupiter. La romani, joia este o personificare ce-i poarta numele: "femeie sfanta" (Dorohoi); "fecioara frumoasa care apara lumea de ploi mari si de grindina" (lasi, Tutova); "o femeie sfanta si binevoitoare, sora cu Duminica, Vinerea si Miercurea" etc. Joia ar locui printre nori, in ceruri (Constanta, lasi, Olt), in paduri netaiate si pazite de . fecioare (Tutova), de unde isi manifesta puterea miraculoasa asupra holdelor, vitelor, bolilor etc. Zonal, joia era, in secolul al XIX-lea, respectata ca o zi de sarbatoare, in Maramures si Bucovina erau interzise sezatorile, in schimb devenea sloboda pentru nunti si, in general, pentru dragoste. Sarbatorile si obiceiurile calendaristice sprijina ipoteza ca joia a functionat in spatiul carpato-danubiano-pontic ca sarbatoare a saptamanii, dedicata cultului si odihnei, singura sau alaturi de duminica.

VINERI
Vineri, a cincea zi a saptamanii, era dedicata de romani zeitei Venera si planetei Venus. Pentru romani, exceptand duminica, vinerea era cea mai importanta zi a saptamanii. Ca personificare a zilei ce-i poarta numele, Vinerea este "cea mai batrana sfanta dintre surorile ei". Ea este protectoarea femeilor casatorite, pe care le ajuta la nastere, casatoreste fetele si poarta de grija animalelor salbatice. Sfanta Vineri ar umbla imbracata in alb sau negru si ar locui in munti (Arges, Suceava), in paduri (Arges, Buzau, Neamt, Tecuci), in pustiu (Neamt, lasi), in ostroavele marii, in cer, in lumea cealalta. Era invocata in rugaciuni, vraji si descantece pentru casatoria fetelor, pentru prosperitatea vitelor si a holdelor, pentru sanatate si respectata prin post sever. Unele zile de peste an erau celebrate ca sarbatori (Vinerea Seaca, Vinerea Mare, Izvorul Tamaduirii, Vinerea Ciumei), altele formau cicluri de trei, noua sau douasprezece vineri cu diferite semnificatii religioase si interdictii de munca.

SAMBATA
Sambata, ultima zi a saptamanii, dedicata de romani zeului si planetei Saturn, este considerata de romani nefasta pentru cei vii, fara noroc, cu trei ceasuri rele, dar favorabila pentru spiritele mortilor, care primeau ofrande si erau invocate in timpul vrajilor si practicilor magice. Vitele nascute sambata se numeau Sambotin sau Sambotina.

DUMINICA ziua sfantului Soare
Duminica, singura zi a saptamanii care poarta un nume crestin (Dies Dominica - Ziua Domnului), este dedicata Soarelui. in credintele si folclorul romanesc, Duminica este un personaj mitic binevoitor: "femeie sfanta" (Covurlui, lasi, Vaslui, Dolj); "fiinta omeneasca" (Neamt, Caras-Severin); "cea mai mare Maica Sfanta" (Tutova, Botosani); "calugarita" (lasi, Salaj); "doamna mare, la care se inchina toate zilele saptamanii si de la care primesc ordine, ce sa faca fiecare" (Falciu); "zeita vie" (Tecuci); "sora mai mare a celorlalte zile" (lasi, Neamt, Vaslui). Sfanta Duminica ar locui dincolo de Apa Sambetei, in palate de aur (Neamt), in paduri neumblate de oameni (Botosani, Vaslui) si este imbracata in haine albe. Ea s-ar arata oamenilor, in vis sau in realitate, pentru a-i sfatui cum sa alunge bolile si sa previna pagubele (Vaslui). Poate sa apara insa cu chip de femeie, cu picioare de gaina, daca oamenii mananca de dulce in zilele de post (Neamt), zgariata, impunsa, taiata si sangerata daca femeile au spalat rufe si au tors sau au cusut de ziua ei (Romanati). Duminica isi serbeaza ziua nelucrand (Fagaras), se roaga si mananca o data la sapte zile (Tecuci), e facatoare de minuni, aduce numai bine oamenilor. Adesea, apare ca un rau care inconjoara Raiul, spre deosebire de Apa Sambetei, care inconjoara Iadul. in ziua de Duminica sunt interzise descantecele, cu exceptia celor de dragoste si aflare a ursitei (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul si centrul Moldovei). Vitele nascute in aceasta zi se numeau Duman, Dumaia. Spre deosebire de Duminica obisnuita, calendarul popular mai cuprinde: Duminica Tanara, Duminica Floriilor, Duminica Tomei, Duminica Mare s.a.

Edited by shapeshifter, 21 December 2007 - 12:14.

Ianuarie - Genarie, Ghenare, Craciunul mic, Carindar sau Gerariu

Cum e omul la Anul Nou, asa e tot anul, de aceea e bine sa pui gând bun la toate, ca asa vor ramâne.
Sa te pazesti sa nu te superi si sa nu te sfadesti, sa râzi, sa ai bani la tine si sa fii tot vesel, c-asa-ti va merge. (I. Muslea)

1 ianuarie - Anul Nou, Sf. Vasile, Sân-Vasâi
Este prima zi a anului si de aceea are o mare încarcatura magica.
Exista multe practici si ritualuri prin care oamenii încearca sa-si stabileasca sau sa influenteze un destin fast în anul care începe, pentru ei, pentru cei apropiati lor, pentru recoltele viitoare si chiar si pentru animalele din gospodarie.
Plugusorul, Semanatul, Plugul cel mare, Vasilca, Sorcova, Colindele Sf. Vasile sunt traditii întâlnite în toate zonele tarii, obiceiuri încarcate de "magia primei zile" si bazate pe urari de bunastare si fericire. Acestei zile i se mai spune si Craciunul mic pentru ca, în traditia populara, se spune ca Vasile ar fi fost numele pe care l-ar fi primit la nastere Mântuitorul, Iisus fiind numele pe care 1-a primit odata cu taina botezului.
Aceasta este si ziua în care este pomenit Sf. Vasile cel Mare care a trait în Capadocia.

5 ianuarie - Ajunul Bobotezei
Aceasta zi se serbeaza prin post. In noaptea dinaintea Bobotezei se deschid cerurile si Dumnezeu îndeplineste rugaciunile celor care au privegheat si au postit. Mai ales fetele si flacaii de însurat tin aceasta zi ca sa-si ghiceasca ursitul.

6 ianuarie - Iordanul, Boboteaza
Este o mare sarbatoare crestina din perioada celor "12 zile sfinte dintre ani", este ziua în care se praznuieste botezarea domnului lisus în apa Iordanului de catre Sf. Ioan Botezatorul. în aceasta zi se crede ca apele toate sunt sfinte si e mare pacat sa speli sau sa arunci necuratii în apa. In seara de Boboteaza tinerii umbla cu Iordanitul, se duc pe la case, colinda si stropesc, iordanesc, pe toti din familie cu apa sfintita, ca sa le poarte noroc. Se fac focuri în curti, se trage cu pusca pentru a speria diavolii care fug si se îneaca în ape adânci.

7 ianuarie - Ziua Sfântului loan Botezatorul si Inaintemergatorul Domnului
Este ziua care încheie sarbatorile de iarna. Biserica a rânduit sa-l praznuiasca pe Botezatorul Ioan a doua zi dupa Boboteaza. Ziua de Sântion este o zi de mare bucurie. Cine nu se veseleste în aceasta zi, va fi trist tot anul. Nanasul lui lisus este si patronul pruncilor, el îi scuteste de nenorociri si-i ajuta sa nu moara nebotezati. In aceasta zi se organizeaza în unele zone Masa moasei. Femeile se duc cu plocoane la moasa care le-a ajutat sa aduca pe lume copii. Are loc apoi o petrecere cu mâncare si bautura în timpul careia femeile rup câte o bucata din colacul mare facut de moasa si încearca, dupa forma bucatii de colac, sa ghiceasca daca vor mai avea copii, daca vor naste fete sau baieti.
In alte zone se tine Iordanitul sau Tontoroiul femeilor. Se crede ca în aceasta zi femeile sunt mai puternice decât barbatii lor carora nu le gatesc nimic si pe care nu-i ajuta în gospodarie. Ele se aduna acasa la o "gazda", fac o petrecere cu lautari fara sa-i cheme si pe barbati, iar când ies pe ulita îi prind pe barbatii întâlniti întâmplator si le cer câte o vadra de vin ca rascumparare, altfel îi arunca în râu sau îi "iordanesc" stropindu-i cu apa.

16 ianuarie - Sânpetrul Lupilor, Sf Petru de iarna (cel Schiop), Fulgeratoarele, Miezul iernii
Este ziua care deschide sarbatorile tinute de teama lupilor. Cine tine aceasta zi este ferit de atacul fiarelor, ferit de boli si închisori. Sf. Petru cel Schiop este frate cu Sf Petru de vara, între cele doua sarbatori încadrându-se, de fapt, cele doua jumatati ale anului agricol si pastoral. In credinta populara Sânpetrul Lupilor este cel care le spune lupilor câte vite, de la cine si când sa manânce. Lupii n-au voie sa atace dupa capul lor. Pe de alta parte, el sanctioneaza si pe oamenii care nu-si îngrijesc bine animalele. Se spune ca aceasta zi este miezul iernii si ca trebuie neaparat respectata pentru ca altfel Fulgeratoarele, divinitati meteorologice, aduc drept pedeapsa trasnete si foc. Alte datini in aceasta zi: se dau pomeni de covrigi si placinte pentru sufletele celor dusi, se zice ca din aceasta zi începe sa se înmoaie frigul.

16-17-18 ianuarie - Cuviosul Antonie cel Mare, Circovii de iarna, Atanasiile
Aceste zile le tin mai cu seama femeile care au copii mici, ca sa fie aparati de boli. Circovii sunt divinitati periculoase, putin definite în calendarul popular, care aduc boli, grindina, foc si lupi la casa celui care nu le tine ziua.

29 - 31 ianuarie - Filipii de iarna
Filipii sunt patroni ai lupilor, de aceea aceasta sarbatoare este tinuta mai cu seama în casele de ciobani si în gospodariile în care sunt animale.

30 ianuarie - Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si loan Gura de Aur
In aceasta zi sunt interzise toate activitatile casnice pentru bunul mers al vietii în gospodarie. Se dau pomeni pentru cei morti neîmpartasiti. Se tine mai ales în casele unde sunt fete de maritat, pentru norocul acestora.

Câteva mici completări privind practicile tradiționale românești, de Bobotează.

„Ziua de Boboteazã marcheazã sfârșitul ciclului de sãrbãtori dedicate Anului Nou și este închinatã purificãrii mediului înconjurãtor, în special a apelor, de forțe malefice. De Boboteazã se colindã, se soroceste vremea și belșugul holdelor în urmãtorul an, se deschide cerul și vorbesc animalele. La riturile creștine de sfințire a apei, de botezare a credincioșilor, de scufundare a crucii în apã, poporul a adãugat numeroase practici de purificare: stropirea, spãlatul sau scufundarea ritualã în apa râurilor sau lacurilor, strigãturi și zgomote, aprinderea focurilor, afumarea vitelor și a anexelor gospodãrești.

Ca alimente rituale, de Boboteazã sunt specifice piftia și grâul fiert. În ajun, preotul sfințește casele cu apa care a fost sfințitã în dimineața aceea dupã liturghie. Oamenii țin post negru pânã ce vine preotul și beau întâi din aceastã apã sfințitã.
În ziua de Boboteazã, dupã liturghie, preotul împreunã cu enoriașii fac o procesiune spre un lac, râu sau vreun izvor, pentru slujba Sfințirii Apelor. Când începe slujba, vinãtorii și pãdurarii satului împușcã peste ape ca sã alunge duhurile necurate. Astãzi, acest obicei a pãstrat doar semnificația festivã a unui foc de artificii, fiind lipsit de simbolism.
Dacã este destul de frig, se pregãtește o cruce de gheațã pentru a marca locul slujbei, iar la sfârșit preotul aruncã în apã o cruce de lemn pe care feciorii se reped sã o scoatã, chiar dacã este ger de crapã pietrele. Se spune cã in ziua aceasta, toate apele pãmintului sunt sfințite; de aceea femeile nu spalã rufe pentru urmãtoarele opt zile pânã la sfârșitul praznicului.

Boboteaza era asociatã din vechime cu gerul, dar datina strãveche nu ține cont de numãrul gradelor.
În unele sate, oamenii pregãtesc sãrbãtoarea de Boboteazã prin manifestãri specifice tuturor sãrbãtorilor, izvorâte din tradițiile populare. Se colindã, se fac și se prind farmece și descântece, se aflã ursitul, se fac proorociri ale timpului și belșugului în noul an.

• „Iordãnitul femeilor“ este o tradiție care se mai pãstreazã în satele din nordul țãrii.
Pe vremuri, femeile se adunau în grupuri mari la cineva acasã, unde aduceau diverse alimente (ouã, fãinã, carne) și bãuturã. Dupã ce serveau masa, spunând cã se „iordănesc“, ele cântau, jucau și chiuiau toatã noaptea. Dimineața ieșeau pe stradã, unde luau pe sus bãrbații care apãreau întâmplãtor, ducându-i cu forța la râu și amenințându-i cã-i aruncã în apã dacã nu „se rãscumpãrã“.

• În noaptea de Boboteazã, fetele își pun busuioc sub pernã pentru a-și visa ursitul. Din bãtrâni se spune cã, în noaptea de Boboteazã, fetele cãrora le arde de mãritiș trebuie sã lege pe inelar un fir roșu de lânã ori mãtase, de care sã înnoade o rãmuricã de busuioc luatã de la popã și sã punã apoi crenguța sub pernã. Seara se face o turtã de fãinã foarte sãratã; nu se bea apã, ci doar un strop de agheasmã, apoi se mãnâncã turta și se merge la culcare. Noaptea, tinerele iși vor visa ursitul. În plus, fetele care cad pe gheațã în ziua de Boboteazã pot fi sigure cã se vor mãrita in acel an.

• Se spune cã apa sfințitã din acea zi are puteri miraculoase; cã ea nu se stricã niciodatã; cã apele rãmân sfințite timp de douã pânã la șase sãptãmâni, timp în care nu se spalã rufe în apă curgãtoare; cu apa sfințitã se stropesc vitele și nutrețul lor; apoi fiecare gospodar bea câte puțin pe nemâncate pentru a-și curãța și sfinți sufletul.

• Pânã la Boboteazã expirã termenul de pețire a fetelor; perioada de la Ajunul Crãciunului pânã la Ajunul Bobotezei este plinã de vrãji de dragoste și ghicit premarital. În noaptea de Boboteazã fetele numãrã parii de la gard, ghicesc in oglindã, rãscolesc în focul din vatrã pentru a ieși scântei și apoi spun: „Cum sar scânteile din jãratic, așa sã scânteie și inima lui și nu întețesc focul, ci întețesc inima lui!“.

• Aflarea rodului este o practicã magicã de prorocire a anului la Sânnicoară (Sf. Ion, 7 ian.) sau la Boboteazã. În noaptea sãrbãtorii se taie crenguțe de la diferiți pomi fructiferi și se pun într-o oalã cu apã la temperatura camerei locuite. Dupã modul cum înfrunzesc și înfloresc rãmurelele se apreciazã dacã anul va fi bogat sau sãrac în fructe. Local, copiii foloseau crenguțele înflorite ca sorcovã în ziua de Anul Nou.“

 derwent_ps_470x309.jpg   18.22K   15 downloads

Megara s-a rusinat...da asta nu a impiedicat-o sa o fotografieze in Muzeul de Istorie din Viena... pe fuga

 HPIM0506.JPG   1.12MB   90 downloads

Edited by landscape10, 03 January 2008 - 22:39.

landscape10, on Jan 3 2008, 22:35, said:

Vreau si eu nr lui de telefon. Se poate?

Virginia_Woolf, on Jan 5 2008, 11:04, said:

mu.. muha.. muhahaha.. ți-am mai dat odată nr. de tel.

Pastele cailor (chiar exista!!!)
În multe sate din Transilvania s-a sarbatorit, la 9 iunie 2005, "Pastele cailor". Este o sarbatoare veche, care are loc în joia din cea de-a saptea saptamâna dupa Pasti, în unele locuri fiind cunoscuta drept "Joia iepelor". În satele din Tara Fagarasului, precum si cele din zona Baraoltului, "Pastele cailor" coincidea cu ziua în care se încheiau afaceri banesti sau de orice alta natura, afaceri care nu în toate cazurile erau reusite, de aici nascându-se si expresia "La Pastele...cailor". De sarbatoarea lor, caii nu au fost pusi la caruta, au primit fân proaspat pe saturate, iar în unele localitati din zona Rupea s-au facut slujbe la troite pentru belsug si sanatatea animalelor. Tot în aceasta zi, de "Pastele cailor" exista obiceiul ca mânjii cailor de munte sa fie dusi la pascut în goluri montane, unde creste o planta ce da o stare euforica animalelor, planta mult cautata în special de capriori si cerbi. Planta da imunitate contra "brâncului", o boala specifica acestor animale.
În ultimii ani, "sarbatoarea cailor" a luat o amploare deosebita datorita faptului ca, în Transilvania, efectivul de cabaline a crescut semnificativ. În judetul Brasov, de pilda, au aparut mici herghelii private, unde se cresc animale de rasa, iar Râsnovul a devenit un "bazin" care îi "alimenteaza" cu diversi cai pe producatorii filmelor de epoca. Închirierea cailor pentru filmari este o afacere foarte profitabila.
Este de notat ca de la Fagaras, cu mai bine de cinci ani în urma, a fost vândut în Italia un cal pur sânge arab, vedeta curselor de galop de pe hipodromurile Europei. De "pastele cailor" au fost cinstiti si caii din secuime, cai din rase grele, cu care se lucreaza la padure.
"Festivalul cailor" de la Râsnov, organizat în duminica premergatoare "Pastelui cailor", sarbatoare care reînvie, a pus în valoare marele potential al zonei, astfel ca tot mai multi întreprinzatori sa investeasca în cresterea cailor. Au aparut mici herghelii si în judetele Sibiu, Harghita, Covasna, herghelii din care s-au livrat deja exemplare foarte valoroase care evolueaza pe hipodromurile sau traseele de atelaje din lume. Interesant este si faptul ca la concursul hipic al olimpiadei de la Atena au evoluat, în echipele diferitor tari, nu mai putin de cinci cai care au o ascendenta transilvana. De asemenea, trei cai din rasa Lipitan fac parte dintr-o celebra trupa de dresura care a fost premiata la festivalul de circ de la Monaco, iar un cal cu origine din Bretcu, judetul Covasna,detine un inedit record european la tras busteni.