Pseudo-capshunarikos

teoratiu, on Nov 30 2007, 01:52, said:

Masina mi-a ajuns deja acasa datorita prietenei care mi-a facut rost de camion si pe urma de trailer ca s-o puna la pamant. Ai mei s-au hotarat sa o repare. Se pare ca mai are zile de trait. Eu m-as cam fi scapat de ea la fier vechi, nu de alta, dar in trei ani de cand e la mine, am avut cam 5-6 accidente. Nu reusesc sa imi revin la buzunar dupa o reparatie, ca vine alta.

Tocmai imi zice una dintre colegele care a fost cu mine in masina cand am avut accidentul ca pe baiatul care a oprit langa noi il cheama DAVIDE. Acum stiu cui sa ii rog de bine.

teoratiu, on Dec 2 2007, 16:18, said:

Stii cum e zicala: "When in Rome, do like the Romans do".
Eu aproape am incetat sa ma mai gindesc ce maninc si mai ales incerc sa nu bag de seama lipsa totala a igienei alimentare de prin aceasta parte a lumii (Asia de SE).

Asa arata ce si pe unde maninc eu zi de zi: food stalls la marginea strazii.
01 prinzul de azi: faimoasa supa vietnameza pho bo, carnea aia de vaca e roz pt ca e cruda (E. coli anybody?), alaturi sint lamii, ardei iute si bean sprouts care se adauga in supa dupa gust.
02: locul unde am mincat (si maninc adesea cind sint in Sai Gon) masa de seara: sub cerul liber, gindaci, muste, fum, 30 si ceva de grade afara, raiul bacteriilor, frigiderul nu s-a inventat inca si nici spalatul pe miini, cit despre cum se "spala" vasele nici nu va mai zic. Si nici macar n-am scuza ca stau aici din motive de munca sau alte cele, stau de buna voie si de capul meu. Si mai imi si place pe deasupra. Ma rog, pina intr-o zi cind voi da de vreo belea si voi spune: cine m-a pus sa ma duc taman pe-acolo?

[attachment=317201:01.JPG]
[attachment=317202:02.JPG]

altundeva, on Dec 3 2007, 17:12, said:

Si eu am servit peisaje de genul asta, dar mancarea era totusi trecuta prin foc si para.
Ghinionul meu a fost sa ma dea gata bacteriile alea din carnea stricata. Oricum, eram constienta de ce o sa gasesc acolo si cred ca cel tarziu pana la sfarsitul lui ianuarie mai bag o tura de China si o sa am ocazia sa incerc noi experiente. Macar nu isi fac nevoile pe strada, cum am inteles ca se intampla in India :D

As fi curioasa sa vad Japonia, ca am impresia ca acolo situatia e cu totul alta.

teoratiu, on Dec 3 2007, 19:29, said:

Japonia zici? Vreau si eu. Tot planuiesc de vreo 2 ani incoace dar cum nu mai muncesc de citiva ani si nici nu voi mai munci vreodata (sper), trebuie sa-mi pazesc buzunarul si bugetul. Si cum in Japonia nu s-a inventat camera la guesthouse de $10 pe zi, singura solutie e inchiriat apartament pe citeva luni. Ceea ce nu e chiar usor. Mergem impreuna? Impartim apartamentul? Fiecare pe tatami lui, evident.

altundeva, on Dec 4 2007, 09:46, said:

Interesanta idee. Numai ca eu daca evadez cateva luni de la job, nu mai am ce cauta inapoi. Chiar, cum ai reusit tu sa scapi de problema cu lucrul? Cred ca ceea ce faci tu e visul oricarui salariat. Si cum te descurci cu traiul? Esti adevaratul mostenitor al matusii Tamara?

Zi-le Dora, mama ...

Nu lasati scula fina in mana ciobanului

Mi-am tras GPS. Nu acum! In momentul de fata mi-ar fi doar pe post de tichie de margaritar. Asta a fost inainte sa vin in Italia.

In weekendul de dinaintea accidentului am fost la Trento pentru ca imi soptise in vara un foarte bun amic, pozar si el, ca i s-a pus pata pe orasul respectiv pe motiv ca ar avea niste locuri demne de pus in rama.

Daca tot am avut jucaria, am zis ca nu mai trebe sa imi scot harta de pe google. Asta a fost valabil pana la plecarea din Trento. La sosire i-am dat sa imi caute piata Domului si cu chiu, cu vai, m-a dus pana aproape de ea. Am lasat masina undeva in apropiere si de acolo am dat o tura prin centrul istoric.

Seara am bagat plusat si i-am dat direct sa ne duca in Vittorio Veneto, ca doar nu era sa ma joc doar cu o simpla iesire din oras. Ei, si cum nu prea stiam eu sa ma dau cu GPSul, probabil ca nu i-am zis sa imi recalculeze ruta. Destul si bine e ca, dupa ce m-am invartit aproape douazeci de minute prin stradute intortocheate, am ajuns in plina PIATA DOMULUI, intr-o zona absolut pietonala sambata seara. A fost ceva de genul (pentru cei care cunoasteti Timisoara) sa ajungi cu masina in fata Operei si sa vrei sa te indrepti spre catedrala.



Reflexul meu de autoaparare a fost sa bag o frana zdravana Ei... daca o puneam la fel si in sambata urmatoare, poate acu inca ma plimbam cu masina.

N-a fost destul. Nesimtitul de GPS imi zice pe un ton zeflemitor: "Ati ajuns la destinatie". L-am smucit din suport si am dat sa il caut de sanatate, sa vad ce a patit. Nu am reusit sa ma dezmeticesc pentru ca in momentul urmator a fost langa mine un politai care mi s-a parut ca imi zice ceva de sei cento (sase sute). Ulterior amicii si-au dat cu parerea ca poate mi-a spus "Sei in centro", lucru foarte plauzibil dat fiind faptul ca eram cu motorul duduind si cu Gps-ul in mana. Bietul om s-o fi gandit ca m-oi fi ratacit, ceea ce nici nu era departe de adevar.

Numai ca eu eram constienta ca o facusem a naibii de tare de oaie, eram cu masina cu numar romanesc in Italia, in plina epoca mailatensiana si aveam langa mine un politai cu ceva alb pe cap. Nu ma puteam gandi de nici o culoare la indicatii turistice.

Miza care mi s-a parut ca o aud m-a facut sa am cea mai rapida viteza de reactie din viata mea. Intr-o fractiune de secunda am hotarat ca nu stiu o boaba italiana si i-am zis in engleza ca vreau sa ies din centru, crezand ca asta e salvarea mea. MINUNE. Politaiul vorbea englezeste. Mi-a explicat pe unde s-o iau, eu i-am multumit rapid, am trantit usa si am demarat in tromba. Ramasesem blocata pe ideea ca ar urma amenda si mi-am trait momentul de glorie ca l-am lasat cu buza umflata. Acu, daca or fi avut prietenii mei dreptate, si-o fi zis bietul om: "Ce sa-i faci, romani de la padure".

Edited by teoratiu, 05 December 2007 - 00:56.

Fara titlu

Azi iar e de frecat menta in ritm trepidant. Cam in fiecare zi e acelasi meniu. In primele doua-trei ore repar prostiile care le-au facut chinezii peste noapte si pe urma astept sa vina careva cu vreo idee. Chiar mi-ar lipsi daca nu as gasi macar cate una in fiecare dimineata. ?Dear Dora .... ? si mi-o si imaginez pe Zhang Min cum, in creierasul ei de chinezuta, pronunta Dola. Cand mai dai peste un chinez care vorbeste cat de cat inteligibil in engleza, suna de-a dreptul draguta faza cu L in loc de R.

In zilele cand seful de proiect (altul, nu cel care m-a luat din ploaie, cand cu accidentul) e pe sector, am parte de tot felul de chestii. Inca nu m-am dumirit daca sa le cataloghez SF sau ezoterice. Ideea e ca tipul nu e hotarat asupra problemei. Faci si desfaci aceeasi treaba timp de o saptamana pana i se pare lui ca arata bine. Pe urma il intreaba pe cate unul care s-ar folosi de lucrul tau si isi da seama ca, daca tot nu il ajuta, macar il baga si mai tare in ceata. Atunci incepe faza de desfaci si faci a proiectului. Adica tot aia, da? de alta culoare.

Cat am fost in China am facut documentatia pentru niste rapoarte care le-ar fi trebuit ca pita calda. Abia saptamana asta (dupa doua luni) au dat liber la ele si au cazut de acord cu cine pune banul din buget.

E totusi interesant sa lucrezi intr-o firma italiana. Atunci cand ai ceva de facut nu prestezi munca de rutina. Inainte sa ajung la ei am lucrat cativa ani pentru americani. Aia aveau tot felul de proceduri de lucru din care ieseai ca robotelul care da cu ciocanul la trei secunde, lovitura  pe partea dreapta. Probabil si nemtii sunt la fel. Noroc ca dincolo angajatii erau tot romani, asa ca nu aveam timp sa ma plictisesc. Nici astia nu prea au reguli stricte dupa care lucra. Se duc cu capul inainte si uneori o crapa de-ti sta mintea in loc.

Sau alta faza, daca vor sa faca ceva nou. La un moment dat, in China, au venit solie la mine ca sa le spun cum ar trebui sa procedeze in aplicatie ca sa faca oarece. Pana la urma mi-am dat seama ca ei nu stiau cum trebuie facut in viata de zi cu zi si au aplicat-o pe aia cu atacul prin invaluire. Mi-am dat si eu cu parerea si s-a parut a fi cea mai buna, pana am ajuns pe tarlaua controllerilor. Atunci a inceput cearta intre italieni si chinezi. Daca am vazut ca dupa o vreme de cearta la gramada nu au reusit sa ajunga la vreo concluzie, i-am organizat sa se certe doi cate doi, pe sectiuni. Cand am vazut ca argumentul meu a iesit invingator in prima repriza l-am pus pe cel care ma sustinea sa faca duet cu urmatorul ... si tot asa. Pana la urma, ca in orice negocieri, am cazut de acord pe undeva la jumate. Adica in unele conditii se aplica, in altele, mai vedem noi ce facem cand o fi cazul.

Oricum, nu cred ca o sa mai repet experimentul de a-mi face cunoscute ideile pentru ca mi-a zis tipa cu care lucrez in Italia ca sunt doar consultant IT si sa ii las pe ei sa dea cu capul de perete. Nu de alta, dar daca iese treaba prost, eu sunt de vina ca le-am sugerat, nu ei ca au aprobat. Eu doar sa le spun cum sa utilizeze aplicatia ca sa aiba rezultatele dorite. Pe de alta parte, chiar, de ce sa imi screm eu creierii cand sunt atatea lanuri tentante de menta in jur.

Ce sa faci, mai, cu italienii astia, tot niste romani, si ei...

Edited by teoratiu, 06 December 2007 - 15:56.

teoratiu, on Dec 6 2007, 16:51, said:

De-aia ne intelegem noi asa bine... :lol:

Tine-o tot asa, si nu te speti prea tare cu munca, doar esti romanca, nu? :w00t:

PS Daca ai ceva poze interesante de prin calatoriile tale, pune-le pe la Foto, sa le vada toata natia.

Fara titlu se intoarce. Mai razbunator ca niciodata

Azi nici iarba nu creste, nici chinezul nu greseste. Nasol moment! Cam jumate din trupetii din birou sunt liberi pentru ca mai au zile de concediu neluate si atunci au pus de un weekend prelungit. Mai rau e ca, fiind ultima venita in birou, stau cu spatele la popor si toti isi belesc ochii la mine in monitor. Restul si-au rezolvat locuri cat de cat strategice.

Ca atare nu prea pot s-o ard in nesimtire pe net. Si atunci m-am hotarat sa continui capsuniada. Tin wordul deschis si ii dau la manivela. Ca sa induc dusmanul in eroare, sa creada ca ma spetesc scriind manuale de utilizare, mai bag din cand in cand print screenuri din aplicatie. La sfarsit o sa le scot, ca nu cred ca va tenteaza. Va asigur ca nu avem interfete sexy.

La inceput de cariera ma simteam prost ca toata lumea se da ocupata prin zona si eu o frec. Daca stau si analizez la rece care e viteza cu care se misca treburile pe aici, probabil ca in afara tipelor care pastoresc financiarul si care trag pentru ca balanta trebe sa iasa egala, ceilalti isi cauta treaba ca si mine.


Nici atmosfera nu e prea zambitoare. E plin de cuconeturi cu tabieturi si trecute de patruzeci. Acu, drept e ca nici eu nu mai am mult pana departe, dar parca sunt totusi din alt aluat. Lucruri faine se intampla in biroul din Timisoara, dar daca aici iese banul... Am inteles ca si aici sunt unele birouri (mai ales unde sunt baieti tineri) in care se mai zambeste la locul de munca. Noroc ca ma inteleg foarte fain cu Silvia, tipa cu care lucrez. Mai iesim la o cafea pe hol si atunci mai punem si noi de o trancaneala pe teme rupte de servici. Mai e inca un coleg langa noi cu care mai poti vorbi si altceva. In vara am fost iar cu masina aici si vinerea aveam toti trei in program stabilirea traseului meu pentru weekend.

Daca veniti in Italia pentru ceva mai mult timp, dupa ce vizitati ceea ce e in ghidurile turistice, intrebati-i pe italieni unde ar merge ei. Si nu o sa va vina sa credeti ce comori gasiti in orasele mici. Mai ales daca aveti norocul ca cel care va indruma sa mai fi si trecut pe la scoala in viata lui. Eu cu astia chiar m-am nimerit pe felie. Silvia mi-a explicat ca ea, facand un liceu umanist, avea teme de vacanta sa viziteze imprejurimile si sa faca referate despre ce a vazut si istoria respectivelor locuri.  

Daca le pun pe toate in balanta, e fain in Italia. Daca ar fi putin mai multa organizare chiar s-ar face si treaba.

Gata, va las ca au pleznit-o brazilienii si mi se arata de lucru. Revin, ca am de continuat ideea.

Mi-am dat seama ca mai trebuie sa fac o dedicatie...

Personajul in cauza e Oana, "sefa" mea din Timisoara. Cu vreo 3 saptamani in urma m-a intrebat intr-o seara "Da' de ce nu te apuci tu de scris?"

Uite ca m-am apucat. Mes hommages, madame. Multumesc de impuls.

Shopping time

Back in China

Dupa o duminica pe care am vajait-o cu Zhang Min prin oras, fata m-a luat la cumparaturi. Asta a fost prima mea vizita intr-un supermarket cu adevarat chinezesc, chiar daca i se zicea Tesco. Inainte de asta am fost intr-un Metro, dar ala era un amestec,  cu raioane clar marcate "marfuri de import", in care nu poti avea surprize ca iei ceva ce sa te lase masca atunci cand il deschizi decat daca esti pus pe cumparaturi extreme.

Noroc cu Zhang Min, ca astfel, dupa aproape 2 saptamani de stat in hotel, am aflat si eu ca la 50 m era un magazinul respectiv. Nu avea imaginatia cum sa ma duca sa caut un supermarket sub blocuri. Am vazut eu ca sunt niste scari care coboara, dar credeam ca sunt niste buticuri, pentru ca asta era peisajul inconjurator.

Ok, am luat un cos si am inceput sa ne plimbam. Din cand in cand o auzeam pe Zhang Min "vely delicious" sau "I lecommend you" si ma trezeam in cos cu tot felul de chestii pe care nu le puteam identifica. Si a fost foarte fericita ca i-am zis ca unu pentru mine si unu pentru ea. Bineinteles ca le-am platit eu. Oricum, de 16 euro mi-am umplut sarsanaua. Cu ce... am realizat abia cand am ajuns la hotel:

Pe langa niste fructe normale, ceva dulciuri si bere (doar pentru mine, Zhang Min e complet antialcoolica. Am facut-o prastie pe biata fata intr-o seara cu un pahar de Bracardi Breezer), am avut urmatoarele surprize:
   - carne de vita uscata pana la faza in care se desprind fibrele una de alta, iute si dulce.
   - bucati de pipota de rata fierte si condimentate, ambalate cate 2 intr-o punga mica si vidata. Pipotele si carnea de vita se mananca pe post de chips sau snacks. Ulterior am vazut in aceeasi zona din magazin de unde le-am luat pe astea si partea terminala a aripii sau degete de pasare cu ghiarele la locul lor. Ma gandesc ca aveau aceeasi intrebuintare.
   - seminte de floarea soarelui prajite, sarate si cu aroma de vanilie
   - un fel de gel cu aroma de fructe care vroia sa fie suc.

Alte tepe pe care le-am luat singura in alta zi in Tesco ar fi biscuitii cu crema de boia sau de ceapa. Am mai vazut si tot felul de alune si nuci necunoscute, dar se pare ca nici la chinezi nu aveau trecere pentru ca am luat ceva intr-o seara si erau rancede. Ori, dupa parerea mea, e mai dificil sa se strice marfa in supermarket, unde e rulajul mare. Am vazut tot felul de flori uscate. Pentru mancat. Dintre ele am remarcat niste boboci de trandafir. Am baut odata un ceai cu gust de trandafir si ma gandesc ca aia erau sursa. Din sectorul asta am luat flori de osmanthus. Abia astept sa ajung acasa de Craciun sa incerc sa fac prajitura cu ele. Nu stiu cum se manifesta in mancare, dar am fost intr-un parc unde mai erau inflorite niste tufe prin Octombrie si, cu mana pe inima va spun. Cred ca asta e parfumul pe care il folosesc ingerii.

Una scurta

Cand cu accidentul, am fost prea turbata sa mai remarc ceva. Abia acu, dupa ce mi-a povestit sefu-meu varianta lui, mi-am dat seama de comicul situatiei.

Faza s-a intamplat la vreo trei zile dupa, cand am mers sa imi iau masina de la service si s-o trimit in tara. Pe cand am ajuns acolo, camionul era venit. Am intrat in service si am dat de trei tipi care se certau in italiana ca nu pot sa puna masina in camion decat daca o urca prima data pe trailer si pe trailer nu vroia patronul service-ului decat daca ii platesc. Dupa ce l-a calmat sefu-meu si i-a zis ca o sa-i dau cat cere, au ridicat-o si am plecat intr-o parcare unde era loc destul ca sa facem manevra de transbordare.

O rup eu cat de cat pe italiana, asa prin partile esentialo-necesare si de servici + piata + restaurant, dar nu m-am gandit pana atunci ca ar trebui sa imi imbogatesc limbajul si cu termeni de mecanica auto. Ca sa ma fac inteleasa, ii ziceam lui sefu-meu in engleza ce ma durea si el le traducea in italiana. Abia intr-un tarziu ne-am dat seama ca si baiatul care a venit cu trailerul de la service era tot roman. Partea haioasa e, ca fiind si sefu-meu obisnuit sa auda vorbindu-se romaneste, nu i-a sunat ciudat cand am dat-o toti trei pe limba noastra. Discutand in paralel cu el in engleza si cu ceilalti in romana, el a mai continuat o bucata de vreme sa traduca, pana i-am zis ca nu mai era cazul.

Si acu impresia lui: Stateam ca prostu' intre trei romani, impingeam la masina si le traduceam ca sa se inteleaga unul cu altul.

Edited by teoratiu, 18 December 2007 - 15:12.

Luna cadourilor

Ceea ce va povestesc eu azi se poate inscrie la categoria cadouri nedorite. Sau poate nu...

Silvia a fost in concediu medical saptamana asta si nu am reusit sa ne vedem inainte sa plec. Intr-una din zile m-am trezit ca vine la mine unul dintre colegi si imi spune ca l-a sunat de la receptie ca am la ei un cadou adus de sotul Silviei si ca pot sa il iau cand plec acasa. Normal ca nu am mai avut rabdare sa astept. Mi-am cautat de lucru in afara biroului si am taiat-o scurt pana acolo. Nu stiam cum s-o interpretez, dar oricum, nu aveam decat doua variante. Pe tip nu il vazusem decat o singura data in viata mea dar ii dadusem Silviei sa ii duca niste mp3-uri cu Goran Bregovici pentru ca il pasioneaza diferite chestii, printre care si cultura balcanica. Deci una dintre ipoteze ar fi fost ca vroia sa se revanseze. Alta, cea mai plauzibila era ca l-a trimis Silvia cu solie pentru ca ea era prea bolnava sa dea pe la fabrica.

M-am intors in birou, am asteptat cu nerabdare un moment in care nu erau prea multi in jur si am rupt la repezeala plicul in care era sigilata problema. Mi-am dat seama ca Silvia era la mijloc pentru ca primul lucru de care am dat a fost o felicitare nestandard, lucrata manual. Dupa ce am citit mesajul, supozitia a devenit certitudine. Stiind-o ca face tot felul de lucruri care mai de care mai interesante, m-am grabit sa distrug punga foarte atent facuta si legata cu funtita argintie pe care am gasit-o langa felicitare. Ce mai, eram prinsa de spiritul deschisului de cadouri si copilul din mine iesise la iveala. Ei, si tot ca un copil care isi pierde jucaria preferata m-am dezumflat si eu.

Umbland in weekenduri prin Italia pe la tot felul de targuri sau manifestari artizanale am vazut gramezi de dulciuri negre, in toate formele si combinatiile posibile, dar nu am avut curiozitatea sa le testez. Nu de alta dar culoarea nu imi inspira decat ganduri indoliate. Probabil ca am reactionat si eu ca si cei cu probleme psihice. Cand esti in pragul depresiei, preferi sa iei pastile roz.

In toamna asta, din cand in cand, Silvia rontaia dintr-o cutiuta de tabla niste bombonele foarte mici si negre. M-a servit si pe mine si prima senzatie a fost ca imi ies ochii din orbite din cauza aromei extrem de intense. A fost foarte nedumerita cand i-am spus ca nu stiu ce este. Mi-a zis ca ingredientul de baza e o planta foarte cunoscuta in toata Europa si ca e imposibil sa nu fie folosita si in Romania. Pentru ca mi-a dat si denumirea italiana (Liquirizia) si pe cea englezeasca (Liquorice) am inceput sa caut pe net informatii si am mai deschis de cateva ori discutia pana am gasit ca in romana se numeste lemn dulce. Pe urma am aflat ca aroma de fapt e data de extractul de anason care se adauga retetei.

In tot acest timp Silvia isi impartea cu mine rezerva ei de bomboane si eu induram cu stoicism gustul in ideea ca nu se cadea s-o refuz.

Ei bine, primul lucru care l-am extras din punga cea devastata a fost o cutiuta metalica cu o forma atat de odioasa mie. Daca eu mi-am aratat atat de deschis interesul in timpul cautarilor pe net si am continuat sa inghit hapul, fata si-a imaginat probabil ca sunt inebunita dupa Liquirizia si a vrut sa imi faca o surpriza placuta de Craciun. M-am resemnat cu gandul ca, totusi, face bine la digestie sau atunci cand ai probleme de respiratie in caz de raceala zdravana si ca acu am rezerva pentru o viata intreaga. Asa ca am purces sa vad restul cadoului. STUPOARE...!!! Intr-o punga de celofan erau tot bomboane de Liquirizia, dar mai mari, ceea ce ma face sa cred ca nu sunt chiar asa de concentrate ca si alea mici.

Dupa ce am trecut peste faza cu surpriza am stat si cugetat cu cat drag trebuie ca mi-a facut Silvia cadoul de a pus de doua ori Liquirizia. Am decis sa gust din cutie si nici nu mi s-au mai parut asa de rele. Doar pentru gestul ei si tot o sa le termin eu pana la pensie. Si stiti ceva? Daca mai continui sa ma gandesc, sunt chiar bune...

Edited by teoratiu, 22 December 2007 - 20:38.

De sezon

M-am apucat sa-mi impodobesc bradul si mi-am adus aminte de ce am patit anul trecut. Sau acus doi ani, nu mai stiu exact.

Nu cred ca era zapada, dar totusi era inghetat. Am adus bradul in casa si m-am apucat de activitate. La un moment dat a inceput sa puta a pipi de pisi, desi normal ar fi fost sa miroase a rasina. M-am uitat prin jur sa nu fi patruns cumva, odata cu bradul, si una dintre pisici, pentru ca le stiam cam nesimtite. Nici urma de animal. M-am apropiat de brad si imi dau seama ca dinspre el vine miasma. Si pe cum se dezgheta putea tot mai tare.

Ce era de facut?... Dat jos globurile, dus 2 metri-jumate de copac in baie si dusulit una zdravana pana am simtit ca nu mai duhneste.

Pe urma am incercat sa caut explicatia de rigoare. Ce se intamplase de fapt. Matzele mele (toate trei gagici) intrasera in calduri si drept protectie anti-baby maica-mea le inchisese in garaj. In noptile de dinainte de Craciun au venit motanii vecinei si, pentru ca nu au reusit sa ajunga la fructul interzis, si-au marcat teritoriul. Si cum bradul era sprijinit de garaj a fost si el inclus in pachetul de sarbatori.

Cum afara era ger si toate lichidele inghetate inainte de a se evapora, nu ne-am dat seama de problema pana nu am dus pomul in casa si s-a topit ce era pe el.

Anul asta miroase a ce trebuie. Maine va mirosa si a cozonaci.

Edited by teoratiu, 23 December 2007 - 19:33.

Vineri, 13

Prima mea revenire din Italia. S-a intamplat sa fie pe 13 octombrie, anul trecut. Intr-o vineri.

Eram trei gagici proaspat angajate, care vazuseram prima data Italia si am stat vreo trei saptamani in asteptarea celor care trebuiau sa ne instruiasca si care, in buna organizare cu care deja m-am (v-am) obisnuit, nu au avut timp decat vreo cateva zile sa se ocupe de noi. Vazuseram Venetia, Padova... Ce mai, lumea era prea mica pentru inalte-ale noastre ganduri. Intre timp ni s-a mai dezumflat elanul, ba celelalte doua chiar si-au tras alte joburi.

Reveneam in tara ca sa mergem direct in "motivational weekend". Asta e un fel de team building, dar are doar partea de chef si betiveala, fara rahaturile alea psihologice de te pun sa faci poduri de hartie in ideea ca or sa fie mai putine erori ajunse in softul clientului. Mai veneau cu noi si cei doi italieni care imi sunt sefi in Timisoara.

De unul dintre ei am dat imediat ce am intrat in aeroport, Celalalt a aparut abia inainte de imbarcare si ne-a zis ca era cat pe ce sa nu mai vina pentru ca, locuind in apropierea Venetiei, a auzit la radio ca aeroportul era evacuat, fiind amenintare cu bomba. Cand a auzit ca, totusi lucrurile s-au calmat, a revenit asupra deciziei si a fost ultimul care si-a facut checkin-ul. Banui ca faza cu evacuarea a fost inainte sa ajungem noi, pentru ca nu vazuseram nici o urma de agitatie.

Mi-am zis in sinea mea ca inceputul e promitator, avand o presimtire ca nu e si sfarsitul. Si nu a fost sa fie.

Autocarul care trebuia sa ne duca la Stana de Vale s-a dovedit un autobuz cu care sunt transportati muncitorii la fabrica. Unul dintre italieni, la prima privire, si-a dat seama ca il cunostea de acus vreo 15 ani, cand avea aceeasi intrebuintare, dar in Italia.

Urma sa trecem pe la mine pe acasa sa imi schimb hainele si sa iau o tava de prajitura pregatita de maica-mea pentru cheful ce urma. Am avut de dus munca de lamurire cu soferul care nu vroia nici picat cu ceara sa se abata de la traseu pentru ca poate fi amendat ca nu respecta foaia de drum si ca nu poate justifica kilometrii in plus (vreo 10). Nu avea el chef, si buna. Abia cand italianul care dadea banul i-a zis ca o sa plateasca la kilometru, nu la traseu, a vazut ca nu mai are nici o sansa si a acceptat. M-a asteptat maica-mea la un colt de strada, am facut schimb de bagaje, colegii au coborat si mi-au flocoshit (expresia lor, echivalentul lui "a mangaia", "a zgaltana", etc) cainele, am incarcat prajitura si... Cand sa plecam, il auzim pe sofer ca face iar istericale, ca el nu mai pleaca pentru s-a rupt usa de la compartimentul de bagaje si ca o s-o piarda pe drum. Maica-mea era deja plecata, intuneric, nimeni pe strada. Am intrat la niste oameni si am cerut o bucata de sarma cu care am legat cat de cat chestia respectiva si am plecat mai departe.

In Salonta am decis sa o luam pe un alt drum in ideea sa o scurtam. Am scurtat-o asa de bine ca ne-am ratacit si dupa vreo ora si mai bine de mers pe drum judetean prin tara nimanui ne-am prins de figura si ne-am intors pana in localitatea in care am banuit ca am gresit intersectia.

De parca nu ar fi fost de ajuns intarzierea, a mai inceput si autobuzul sa dea niste rateuri. Incepuseram deja sa ne rugam sa trecem cu bine de miezul noptii, sa se termine odata ziua de vineri, 13.

Si pana la urma s-a intamplat si asta. Am ajuns la Stana de Vale dupa 2 si am tras o cina pe care cei de la restaurant o pregatisera de cu seara. Noroc ca au fost destul de inspirati sa ne faca mancare rece, ca altfel nu i-as fi vazut bine sa tot incalzeasca la ea mai ceva ca la o nunta. Se pare ca unii baieti s-au pus pe chefuit dupa cina. Eu nu am mai fost in stare. Mi-am deschis geamul la camera si m-am intins pe pat in ideea ca stau cateva minute pana se aeriseste si pe urma merg la dus. Candva, catre dimineata, m-am trezit inghetata pentru ca, desi caloriferul numai nu duduia, afara era sub 0 si eu eram neacoperita.

Cum se da cu bata in balta

Azi trec la niste boacane facute la joburile pe care le-am avut in tara.

Sunt momente in viata angajatului in care, daca stie sa isi faca limba petala de trandafir, isi va duce restul carierei in lapte si miere. Ei bine, nush cum se face ca, tocma' cand anusul sefului freamata de dorul unei atingeri catifelate, la mine parca e o pila bastarda in gura. Pentru cei care n-au facut liceu industrial sau politehnica la TCM, asta e cea mai eficienta pila. Cand ai pus-o pe piesa, stii ca ai luat dintr-o miscare o bucata considerabila din suprafata ei.

Lucram acus vreo sapte ani in contabilitatea unei fabrici mari din Arad. Intr-una din zile cobor eu la directorul economic cu niste hartii la semnat si il gasesc chinuidu-se sa bage o rezerva de cerneala intr-un stilou. Imi explica tipul ca tocma' a primit obiectul de la fiul sau care e plecat la bursa in State, ca are penita de aur si ca baiatul a dat 130 de dolari pe el. Era perioada cand eu aveam salarul net putin mai mult decat costase stiloul si pare-se ca trebuia sa raman cracanata de admiratie. In loc sa imi exprim extazul, eu nu am fost in stare sa scot din mine decat: "Mda, totul e sa si scrie". Cred ca l-am lovit pe bietul om exact unde il durea mai tare pentru ca l-am vazut ca s-a facut negru de suparare. Copilul ala reprezenta motivul lui pentru a trai si eu, cu niste cuvinte aruncate din varful limbii, am anulat toata feeria momentului.

Acus doi ani, la inceputul lui noiembrie, accident idiot. Adica idioata de mine pleaca de pe marginea soselei si nu se uita ca din spate mai venea un falnic si rosu Logan. Proprietarul lui si-l scosese din garaj in dimineata aia sa il duca la revizia aniversara de un an. L-am trimis pe bune in service. Efectul pentru mine... trei luni pietoana. Dupa ce am trecut de faza cu zbieretele loganistului si lasatul permisului la politie, m-am dus la servici (nu cel de dinainte), le-am povestit colegilor de birou patania si, ca sa ma incurajez, mi-am pus status la messanger "Mersul pe jos face piciorul frumos".

Sa tot fi trecut vreo doua ore si vine la mine o colega din alt birou, vorbim chestii profesionale si cand sa plece imi zice:

- Da', auzi, tu chiar vorbesti serios?
- Da, zic eu.
- Bai, dar eu stiam ca esti ultima care sa dea cu copita, imi raspunde ea.

Raman vreo cateva secunde nedumerita si pana la urma deduc ca discutam despre subiecte diferite. Ii cer explicatii si imi spune ca ea se refera la chestia cu piciorul frumos.

Am simtit ca se deschide pamantul sub mine cand mi-a spus ca in urma cu o seara sefului din acea perioada i s-a casunat pe fosta sefa, drept pedeapsa i-a luat masina de servici si ca tipa venise in acea zi pe jos de acasa. Si ca statusul meu facea deja furori in celelalte birouri care nu ajunsesera sa imi afle aventura.