Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Incalzire casa fara gaz/lemne

Incalzire in pardoseala etapizata

Suprataxa card energie?!

Cum era nivelul de trai cam din a...
 probleme cu ochelarii

Impozite pe proprietati de anul v...

teava rezistenta panou apa calda

Acces in Curte din Drum National
 Sub mobila de bucatarie si sub fr...

Rezultat RMN

Numar circuite IPAT si prindere t...

Pareri brgimportchina.ro - teapa ...
 Lucruri inaintea vremurilor lor

Discuții despre TVR Sport HD.

Cost abonament clinica privata

Tremura toata, dar nu de la ro...
 

Ortodoxism- reiki, inforenergetica, yoga

- - - - -
  • This topic is locked This topic is locked
21 replies to this topic

#19
richelieu

richelieu

    Monsenior Members

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 36,321
  • Înscris: 04.05.2006

View Postalexandrumir, on 21st December 2011, 17:07, said:

Mantuitorul Iisus Hristos, Apostolii, Sfintii,

Ai vorbit tu personal cu El si cu ceilalti mai sus amintiti si ti-au spus asta, sau ai auzit-o direct si/sau indirect, doar din gura urmatorilor:


Quote

Preotii si Monahii, cat si foarte multi credinciosi,

Edited by richelieu, 22 December 2011 - 13:42.


#20
PeterPan 42

PeterPan 42

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,453
  • Înscris: 15.06.2007
Nu e nimic demonic in asta:

[ http://i57.photobucket.com/albums/g240/musashi1643/IMG_0169.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

#21
Takumi

Takumi

    Senior Member

  • Grup: Validating
  • Posts: 5,203
  • Înscris: 04.07.2011
Dar nici ortodox, de ce a tuflit icoana Maicii Domnului acolo?
Pot sa faca ce experimente vor numa sa nu le amestece cu practicile ortodoxe, asta e ideea.

#22
Lucris

Lucris

    New Member

  • Grup: Members
  • Posts: 9
  • Înscris: 04.02.2006

View Postalexandrumir, on 21st December 2011, 18:07, said:

“Intrati prin poarta cea stramta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla. Si stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla. Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori. Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Au doara culeg oamneii struguri din spini sau smochine din maracini?”. (Mat. 7, 13-16)

“Nu oricine imi zice :  Doamne, Doamne ! va intra in Imparatia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri. Multi Imi vor zice in ziua aceea : Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut ? si atunci voi marturisi lor : niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine, cei ce lucrati faradelegea. De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale mele si le implineste asemana-se-va barbatului intelept care a cladit casa lui pe stanca”. (Mat. 7, 21-24)

“Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”. (Mat. 24, 35)

“Trebuie sa ascultam pe Dumnezeu, mai mult decat pe oameni”. (Fapte 5, 29)
Invatatura straina (cum este inforenergetica sau reiki) e de la oameni (sau demoni), iar Evanghelia e de la Dumnezeu Insusi, prin Fiul Sau Cel iubit intru care a binevoit ! In ce vom crede deci ?

“ Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dipretui ; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona” (Matei 6, 24).
Intrebare : Cui ii slujiti cu adevarat, lui Dumnezeu ? Sunteti siguri ?!!!

“ Va spun ca pentru orice cuvant desert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua judecatii. “ (Mat. 12, 26)
Intrebare : De unde sunt cuvintele voastre, din inimile, cugetele si lucrarea voastra ?

” Pentru ca ce-i va folosi omului daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? “ (Mat. 16, 26)

“ Iar cine va sminti pe unul dintr-acestia mici, care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui sa i se atarne de gat o piatra de moara si sa fie afundat in adancul marii. Vai lumii din pricina smintelilor ! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. Iar daca mana ta sau piciorul tau te sminteste, taie-l si arunca-l de la tine, ca este mai bine pentru tine sa intri in viata ciung sau schiop, decat avand amandoua mainile sau amandoua picioarele sa fi aruncat in focul cel vesnic. Si daca ochiul tau te sminteste scoate-l si arunca-l de la tine, ca mai bine este sa intri in viata cu un singur ochi, decat avand amandoi ochii, sa fii aruncat in gheena focului.” (Mat. 18, 6-9)
Invatatura inforenergetica contrazice in multe locuri invatatura Mantuitorului, insemnand ca este o invatatura gresita, in care adevarul se amesteca cu minciuna, adica produce sminteala si trebuie indepartata, renuntand la ea, cat si la toti adeptii ei.

Sf. Apostol Pavel spune: “Deci dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat, fie prin cuvant, fie prin epistola noastra (II Tes. 2, 15). Sunt unii care va tulbura si voiesc sa schimbe Evanghelia lui Hristos. Dar chiar daca noi sau un inger din cer v-ar vesti alta Evanghelie decat aceea pe care v-am vestit-o sa fie anatema! precum v-am spus mai inainte, si acum va spun iarasi : daca va propovaduieste cineva altceva decat ati primit, sa fie anatema! (Gal. 1, 7-9)”

”Pentru a birui in aceasta grea lupta profetita de insusi Hristos, trebuie sa ne inarmam cu toate armele Duhului Sfant care sunt : dreapta credinta ortodoxa, rugaciunea neincetata acasa, pe cale si la Biserica, postul, deasa spovedanie, impartasania regulata, ascultarea de duhovnic, citirea cartilor sfinte, milostenia, viata crestina curata, ascultarea, smerenia, cinstirea Sfintei Cruci, si, mai ales, treirea in iubire si iertare, in numele lui Iisus Hristos, Care a spus Sf. Apostoli, si prin ei noua tuturor : Indrazniti, Eu am biruit lumea ! (Ioan, 16, 33) “ Ortodoxia si Religia viitorului – Pr. Serafim Rose

”Manifestarile religioase noi nu sunt altceva decat variante ale altora vechi” Ortodoxia si Religia viitorului – Pr. Serafim Rose, p. 11

“ In multitudinea curentelor religioase, care mai de care mai ispititoare se afla antrenate multe persoane de buna credinta. Cel insetat sa afle adevarul si sincer cu sine insusi, va trebui sa aiba curajul de a merge pana la capat in acceptarea Adevarului, asa cum ni s-a descoperit el in Persoana lui Hristos” Ortodoxia si Religia viitorului – Pr. Serafim Rose, p 12

“ Traim intr-o epoca de adanc dezechilibru spiritual, epoca in care multi crestini ortodocsi sunt ca niste copii dusi de valuri, purtati in coace si in colo de orice vant al invataturii, prin inselaciunea oamenilor, prin viclesugul lor, spre uneltirea ratacirii “ (Efeseni 4, 14)

“Pare intr-adevar sa fi sosit timpul cand “Oamenii nu mai sufera invatatura sanatoasa, ci dornici sa-si desfateze auzul, isi gramadesc invatatori dupa poftele lor ; si isi intorc auzul de la adevar si se abat catre basme”  (II Tim 4, 3-4)” Ortodoxia si Religia viitorului – Pr. Serafim Rose, p 21

“ Cine are cunostinta depre Dumnezeu care este in afara lui Iisus Hristos, atunci inseamna ca Hristos S-a intrupat, a murit si a inviat in zadar… ; insa fiecare conceptie despre Dumnezeu este un idol, pentru ca este un rod al imaginatiei lor “ Ortodoxia si Religia viitorului – Pr. Serafim Rose, p 41

Sf. Ciprian al Cartaginei: “Cine nu are Biserica drept mama, nu-L are nici pe Dumnezeu drept Tata”

“Seductia hinduismului este totala. El incanta toate facultatile sufletului, ca si toate patimile lui, dar mai ales mandria” Ortodoxia si Religia viitorului – Pr. Serafim Rose, p 45

“Experientele spirituale sunt psihice si/sau demonice la origine. Novicilor insa, lipsindu-le un punct de referinta solid, nu le este posibil sa deosebeasca intre o experienta spirituala autentica si una falsa, ceea ce nu inseamna ca ceea ce vad, aud, miros si ating ei este rezultatul unei stari mintale aberante. Dimpotriva, ei se afla intr-o situatie foarte concreta,  care, in traditia ortodoxa, se numeste inselaciune diavoleasca” Ortodoxia si Religia viitorului – Pr. Serafim Rose, p 47

``Dar atractia cea mai indiscutabilă a hinduismului o constituie pragmatismul său. Hinduismul este o religie eminamente pragmatică a cărei întreagă constructie filozofică este sustinută de instructiuni religioase, pe care discipolul le primeste în permanentă de la guru. Prin ele discipolul este continuu invitat să verifice noua filosofie prin propria experientă. Nimic nu este nevoie să fie acceptat pe baza credintei. Si contrar celor ce se cred în general despre hinduism, el nu contine nici un fel de taine, sau mistere - ci doar un imens material ezoteric -, asa încât credinta nu este câtusi de putin necesară.

Ti se spune doar atât: "încearcă si vezi dacă merge". Iar mentalitatea occidentală este evident sedusă de acest fel de religie, pentru că ea apare atât de "stiintifică". Dar aici urmează inevitabil o eroare tocmai de ordin pragmatic: dacă aceste instructiuni se verifică într-adevăr (si ele întotdeauna se verifică), atunci tânărul trage concluzia că sistemul este adevărat si implicit bun. Concluzia finală de "bun" nu are însă cum să se impună cu necesitate, pentru că dacă un sistem functionează nu înseamnă că el este neapărat si bun. În cazul respectivului sistem nu se poate afirma decât pur si simplu că el functionează, că instructiunile sale se verifică. Dar tânărul ucenic, neînvătat să deosebească notiunile, face dintr-o verificare de ordin experimental-psihic o convingere si o religie.

Ajung acum si la ultima seductie hinduistă, aceea a experientei spirituale. Acestea sunt psihice si/sau demonice la origine. Novicilor însă, lipsindu-le un punct de referintă solid, nu le este posibil să deosebească între o experientă spirituală autentică si una falsă. Ceea ce nu înseamnă că ceea ce văd, aud, miros si ating ei este rezultatul unei stări mintale aberante. Dimpotrivă, ei se află într-o situatie foarte concretă, care, în traditia ortodoxă, se numeste înselăciune diavolească. Expresia este foarte importantă, pentru că ea descrie exact conditia persoanei care trece prin "experiente spirituale" de tip hinduist.

Dar acest tip de înselăciune acoperă practic toată gama de experiente spirituale false: de la simpla iluzie si ispitire, până la starea propriu-zisă de posedare demonică. Peste tot, ceea ce este fals se ia ca fiind adevărat si real iar efectul global este acela al unei cresteri accelerate a sentimentului de mândrie. Se instalează senzatia plăcută a importantei personale, iar cel care o încearcă, victima inconstientă a înselăciunii diavolesti, se simte recompensat pentru toate austeritătile si suferinta pe care a trebuit să le suporte pentru a ajunge la aceste "performante".
În epistola întâia a Sfântului Apostol si Evanghelist Ioan se spune: Iubitilor, nu dati crezare oricărui duh, ci cercati duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu... (4,1)

Sfântul Grigorie Sinaitul îsi avertizează si el ucenicii despre pericolele unor astfel de experiente: "Pretutindeni, si mai ales pe lângă cei începători si pe lângă cei mândri, dracii aruncă întotdeauna mrejele gândurilor si închipuirilor celor rele si le pregătesc gropi prin care să-i piardă...".

Pe el l-a întrebat un monah: "Ce va face călugărul, căruia dracul i se înfătisează ca un înger de lumină?". Iar Sfântul i-a răspuns: "Acel călugăr are mare nevoie de dreaptă socoteală (discernământ), ca să poată deosebi între bine si rău. Deci, nu fiti cu nebăgare de seamă si nu vă lăsati miscati cu usurintă de ceea ce vedeti; ci stati tari si puneti cu grijă totul la încercare, tinând ceea ce este bine si alungând ceea ce este rău.

Întotdeauna trebuie să cercetati cu grijă toate si numai după aceea să le credeti. Si ca să cunoasteti că lucrarea harului se simte întotdeauna si că dracii, cu toate înselăciunile lor, nu o pot imita, aflati că ea se simte după roadele ei, care sunt: blândetea, fata luminoasă, smerenia, ura fată de slava lumii acesteia, tăierea patimilor si poftelor. Pe când roadele lucrării diavolesti sunt: mândria, închipuirea, dispretul fată de altul si tot răul.

Acestea sunt roadele si lucrările prin care îti vei da seama, dacă lumina pe care o ai în inimă este de la Dumnezeu sau de la diavol. Frunza de salată se aseamănă cu cea de mustar, iar vinul are aceeasi culoare ca otetul; dar gustându-le, vei sti ce mănânci. Tot asa si sufletul are puterea sa de deosebire (discernământ) si poate socoti drept, prin gustul cel mintal, care sunt lucrări ale Duhului Sfânt si care sunt înselăciuni si închipuiri ale satanei".

Cel mai vulnerabil fată de înselăciunea diavolească este începătorul care se află sub rea îndrumare sau cel care suferă de mândrie. El este cel mai susceptibil de lunecare către un fals misticism, pe care hinduismul îl transformă cu mult succes într-un proces de durată. Le-a fost foarte usor nenumăratilor swami, care au proliferat în Occident în ultimele decenii, să-i însele pe tinerii setosi de "experiente mistice". Ei au sesizat imediat ce sansă imensă de celebritate si îmbogătire le oferă această piată de suflete deja existentă si au profitat de ea. ” Ortodoxia si Religia viitorului – Pr. Serafim Rose, p 47-49


Exemple de inselare regasim in Patericul Lavrei Pesterilor de la Kiev (pag. 157-158, 169-176)
``Nu este posibil ca omul să nu fie ispitit. Dacă vicleanul a îndrăznit să-l ispitească în deșert pe Domnul, cu atât mai mult pe robii săi. Aceasta se întâmplă însă prin îngăduința lui Dumnezeu. Deoarece așa cum aurul se încearcă prin foc și se curăță și strălucește sclipitor, tot așa și omul credincios, care se încearcă prin focul ispitelor, va străluci în cele din urmă asemenea soarelui în fața lui Dumnezeu, prin faptele sale cele bune, în timp ce dușmanul care seamănă ispitele va fi predat în focul cel veșnic.
O mare încercare și ispită a suferit și părintele nostru Isaachie zăvorâtul.
Cuviosul Isaachie, după prenumele său lumesc Toropțanin, se ocupase cu comerțul și strânsese multe bogății. Odată însă stătu mai mult și medită și-și aduse aminte de cântarea de la slujba înmormântării: «deșertăciuni sunt toate cele omenești. Câte nu rămân după moarte! Nu merge cu noi bogăția, nu ne însoțește mărirea…». Atunci se hotărî să-și împartă toată averea sa săracilor și veni apoi la peștera cuviosului Antonie, dorind să se dăruiască Domnului.
Cuviosul Antonie, după ce-i puse la încercare iubirea sa pentru Dumnezeu și râvna pentru viața monahală, l-a tuns în monahism. De atunci sfințitul Isaachie, pătruns de flacăra iubirii divine, a început o aspră viață ascetică. Cu binecuvântarea cuviosului Antonie se zăvorî în cel mai adânc colț al peșterii, în cea mai întunecată dintre chilii. Era umedă, strâmtă și înăbușitoare, și semăna mai degrabă cu un înspăimântător mormânt subteran decât cu o chilie.
Vrând de asemenea să-și chinuiască și mai mult trupul și-a scos cămașa de lână pe care o purtau toți ceilalți frați și ceru să i se cumpere o capră. Când îi fu adusă o sacrifică și-i luă pielea pe care o purtă exact așa cum era, neprelucrată, lăsându-o să se usuce pe trupul său.
Cu această îmbrăcăminte se închise în chilia sa strâmtă pe care o zidi la intrare, dedicându-se astfel rugăciunii și predându-se în mâinile lui Dumnezeu. Se ruga neîncetat, cu lacrimi, fără să mai știe când era noapte sau zi. Nu avea nici un fel de saltea și niciodată nu se întindea să se culce. Se odihnea doar un pic șezând pe un buștean. Mânca numai o dată la două zile un pic de pâine uscată și bea puțină apă, pe care i le aducea însuși cuviosul Antonie, singurul care vorbea cu dânsul câteva cuvinte. Mâncarea i-o dădea printr-o mică firidă, pe unde abia încăpea să treacă o mână.
Timp de șapte ani a petrecut cuviosul Isaachie în acest mod de aspră viață ascetică. Vai însă! Inima sa nu era însă pe deplin curățată de slava deșartă. Câteva urme ale acestei patimi demonice întinau încă conștiința sa. Și astfel l-a lovit o mare nenorocire.
Într-o noapte, în timp ce fericitul făcea obișnuitele sale metanii și spunea psalmii Miezonopticii, a simțit o mare oboseală și cum puterile îl părăseau, a stins lumânarea și a șezut.
Și iată! Deodată întunericul chiliei a fost luminat de o lumină mare! Ce fel de lumină era aceea…? Puternică și orbitoare ca și cea a soarelui! Cuviosul a fost nevoit să-și închidă ochii, neputând să privească liber.
În aceeași clipă au apărut înaintea lui doi tineri frumoși cu fețe luminoase.
– Isaachie, i-au spus cuviosului, suntem îngeri și am venit să te anunțăm, că, iată, vine Hristos la tine, împreună cu alți îngeri ai cerului.
Sărmane omule, al lui Dumnezeu! De unde să-ți dai seama că în fața ta erau doar niște demoni, care veniseră să te înșele! Ai uitat că satana poate să se prefacă și «să se înfățișeze ca înger de lumină și că slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptății13 (II Corinteni 11, 14, 15.)?…»
Și-a ridicat deci cuviosul ochii cu greutate și ce să vadă! O mulțime de demoni, pe care acesta i-a confundat cu îngerii, cu fețe luminoase, și între dânșii era unul a cărui față strălucea mai mult decât a celorlalți, iradiind raze luminoase.
– Isaachie! i-au strigat demonii. Iată-l pe Hristos! Cazi ca să i te închini!
Cuviosul, fără să poată distinge înșelăciunea cea diavolească, a uitat să invoce ajutorul Domnului sau să-și facă semnul Sfintei Cruci, care-i împrăștie pe diavoli. A căzut deci nefericitul și s-a închinat diavolului ca și cum ar fi fost Hristos!
În aceeași clipă demonii au început să scoată îngrozitoare strigăte de bucurie și de victorie, strigând biruitori:
– Al nostru ești, Isaachie! Al nostru ești!
Apoi l-au înșfăcat pe cuvios, l-au pus să stea jos pe pământ și s-au adunat în jurul său. Dintr-o dată chilia s-a umplut sufocant de demoni.
Atunci cel care se prezentase ca fiind Hristos a spus:
– Luați instrumentele! Apucați tobele! Cântați sărbătorește! Iar Isaachie să ne danseze!
S-au înfățișat deodată mulți diavoli având în mâni instrumente muzicale și au început să cânte o muzică asurzitoare și tulburătoare, cu adevărat demonică. În aceeași vreme ceilalți diavoli l-au ridicat pe cuvios și l-au forțat să danseze împreună cu dânșii în ritmul nebunesc al acelei muzici.
Dansul acela a ținut multe ore. Tot atât de mult a ținut și bătaia de joc a demonilor față de cuvios. După ce l-au chinuit în acest hal, l-au trântit jos aproape mort și au dispărut.
Se făcuse deja dimineață. Cuviosul Antonie a venit la ferestruica micii chilii, aducând ca întotdeauna un pic de pâine și apă.
– Binecuvântează, părinte Isaachie, a spus cu voce înceată.
Nu a auzit însă nici un răspuns.
– Părinte Isaachie, binecuvântează, a spus din nou și mai puternic de această dată.
Tăcere.
Cuviosul Antonie mai repetă de două, trei ori salutarea aceasta. Din chilie nu se auzea însă nici cel mai mic zgomot. A crezut atunci că fericitul Isaachie și-a predat sufletul său Domnului. A anunțat atunci să vină cuviosul Teodosie și ceilalți frați de la mănăstire.
Și într-adevăr, peste puțin timp au venit frații, au spart zidul de la intrarea în chilie și l-au tras afară pe cuvios, crezând că este mort. Când l-au scos însă afară și-au dat seama că încă mai trăia. Abia mai respira. Trupul său era însă înlemnit, incapabil să facă și cea mai mică mișcare. Gura îi era pe jumătate deschisă. Ochii mari deschiși cu privirea pierdută. Și-au dat seama curând că nu se mai putea intra în legătură cu dânsul. Nu putea vorbi și nici nu înțelegea ceea ce i se spunea.
Cuviosul Antonie a înțeles foarte curând că monahul zăvorât fusese atacat de către diavoli. Din acea clipă l-a luat lângă sine în chilie și l-a îngrijit, depunând mult efort. Iar atunci când a fost nevoit să fugă de la Kiev, prigonit fiind de domnitorul Iziaslav, l-au îngrijit în continuare cuviosul Teodosie împreună cu ceilalți frați din obște. L-au luat la obște și s-au chinuit zi și noapte ca să-l facă bine și să-l readucă în simțiri.
Nefericitul Isaachie era într-adevăr într-o stare jalnică. Dezintegrat sufletește și trupește, surd și mut, nu putea să se miște absolut deloc, nici măcar să se întoarcă pe o parte. Era tot timpul întins și nemișcat, având răni pe tot corpul. Cu toate acestea, cu multă dragoste frățească-l îngrijeau, îl spălau și-l hrăneau frații din obște, în frunte cu cuviosul Teodosie. Nu putea nici măcar să mănânce. Cu multă greutate abia reușeau să-i toarne în gura pe jumătate deschisă diverse mâncăruri lichide, pe care cu dificultate le înghițea.
Situația aceasta a durat timp de doi ani. Cuviosul Teodosie se ruga în fiecare zi la patul bolnavului și cu lacrimi îl implora pe mult milostivul Dumnezeu să aibă milă de robul Său și să-l izbăvească de sub stăpânirea demonilor.
Într-o zi, pe când intrase deja în al treilea an al suferinței sale, Isaachie a început să vorbească. A cerut în șoaptă să fie ridicat în picioare.
L-au ridicat. Nu a putut însă să se susțină. A căzut jos, dar a început să se poată mișca, asemenea unui copil mic, în patru labe.
Încet, încet a început să-și revină din ce în ce mai mult. A început apoi să meargă normal. În biserică însă nu vroia să intre. Îl duceau frații de multe ori cu forța. După o vreme a început însă să vină și singur. La fel și la masă. Stătea separat de ceilalți frați și nu vorbea cu nimeni. Îi puneau pâine în față și nu se atingea de ea. I-o puneau atunci în mână și-l forțau să o mănânce. De multe ori se rugau de dânsul să se hrănească singur. Odată, cuviosul Teodosie, vrând să-l izbăvească și din această influență demonică, spuse fraților:
– Lăsați-i pâinea în față, nu în mâini! Să mănânce singur!
Toată săptămâna aceea cuviosul Isaachie nu a mâncat nimic. După aceea însă, tot văzându-i pe ceilalți frați mâncând, a început să ia și el pâinea în mână și să o mănânce. Acesta a fost începutul unei eliberări definitive a acestuia de sub legăturile demonilor.
După adormirea cuviosului Teodosie, la începutul stăreției cuviosului Ștefan, fericitul Isaachie și-a regăsit pe deplin puterile sufletești, eliberat deja de lanțurile celui viclean.
Atunci, cu binecuvântarea starețului Ștefan, se dedică din nou vieții ascetice, de data acesta însă nu în chilia cea întunecoasă, izolat și neapărat, ci înăuntrul mănăstirii, păzit de prezența și de sprijinul starețului și a celorlalți frați.
Învățându-se minte din pățania sa, se adresă celui viclean și-i spuse:
– O, diavole, tu care m-ai amăgit atunci când eram singur în peșteră! De acum înainte nu mă voi mai lupta singur și izolat. Mă voi lupta cu tine aici înăuntru, în mănăstirea mea, și te voi învinge cu ajutorul harului lui Dumnezeu și al rugăciunilor fraților!
A început să poarte ca și ceilalți frați rasa și cămașa de lână călugărească și cu râvnă se încadra în viața ascetică a obștii. Făcea ascultare de toți frații și lucra cu răbdare oriunde ar fi fost trimis. Mergea primul la muncă și primul la biserică. Drept și nemișcat stătea în sfântul locaș până la sfârșitul slujbelor. Purta niște pantofi mai vechi și găuriți, fie iarnă fie vară. Când era iarnă și înghețuri mari, picioarele sale atingeau podeaua de piatră înghețată a bisericii. Cu toate acestea cuviosul nu se mișca deloc până la sfârșitul slujbei.
După slujba de dimineață se ducea la bucătărie, aprindea focul, aducea apă și făcea toate pregătirile necesare pentru începerea gătitului. Când soseau frații bucătari le găseau pe toate pregătite.
Odată unul dintre frații bucătari, cu numele Isaac, a vrut să-și bată joc de cuvios și i-a spus:
– Părinte Isaachie! Iată, acolo în acel copac din curte s-a așezat un corb. Du-te, prinde-l și adu-l încoace!
Cuviosul făcu metanie în fața bucătarului, ieși afară, se sui în copac și fără nici un fel de greutate prinse corbul. Pasărea, prin îngăduința lui Dumnezeu, nu se sperie și nici nu încercă să zboare. Îl lăsă pe cuvios să o prindă în mâinile sale slăbite de asceză și să o aducă la bucătărie.
Au rămas ca trăzniți bucătarii când au văzut acest rezultat al smereniei și al ascultării sfântului. I-au înștiințat pe ceilalți frați și pe stareț și de atunci înainte au început să-l respecte ca pe un monah harismatic.
Cuviosul Isaachie însă, ca să evite slava oamenilor și o a doua cădere în capcana diavolilor, a început să se comporte ca și cum ar fi înnebunit, să se prefacă. Spunea cuvinte ciudate, le provoca diverse neajunsuri fraților sau trecătorilor și de aceea de multe ori era insultat, batjocorit și chiar lovit. Refugiul său era peștera cuviosului Antonie, care acum era goală. Acolo se ruga zi și noapte, suferind frigul iernii.
Într-o noapte fericitul a aprins soba cea veche, săpată în piatră, din peșteră. Aceasta însă la un moment dat se înfundă și începu să scoată afară flăcări și fum. Atunci cuviosul, neavând nimic la îndemână cu care să stingă focul, dădu la o parte capacul de piatră și se puse cu picioarele goale pe buștenii aprinși. A rămas acolo așa pentru multă vreme, până când focul s-a stins. Cu toate acestea picioarele sale nu s-au ars absolut deloc.
Multe alte astfel de lucruri minunate a săvârșit cuviosul, care dintr-un monah ce fusese înșelat de diavoli, devenise acum, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, alungător al lor.
De multe ori i se arătau demonii și încercau să-l sperie, strigând:
– Ești al nostru, Isaachie! Ești al nostru, deoarece te-ai închinat stăpânului nostru!
Acesta însă le răspundea cu curaj:
– Stăpânul vostru este Belzebul, care nu are putere mai mare decât o muscă14 (Belzebul sau Baal-Zebub în ebraică înseamnă zeul-muscă sau zeul muștelor. Iudeii numeau astfel idolul adorat de ecroniți (IV Regi I, 2). Pentru că era foarte oribil și scârbos la înfățișare îl identificau cu însuși satana. Aici cuviosul Isaachie îi batjocorește pe demoni, folosind sensul propriu al cuvântului Belzebul.). De aceea nu-mi este frică de el, așa cum nu-mi este frică nici de voi musculițelor, robii săi. M-ați înșelat odată, deoarece nu am cunoscut șiretlicurile și vicleniile voastre. Acum însă, prin puterea Domnului meu Iisus Hristos și prin rugăciunile cuvioșilor mei părinți Antonie și Teodosie, nu mă veți mai învinge. Veți fi învinși și vă veți spulbera asemenea muștelor!
Și zicând acestea, cuviosul se însemnă cu semnul Sfintei Cruci, iar demonii fugiră, urlând ca niște câini răniți. Însă nu se dădeau bătuți. Reveneau mai târziu cu aceeași răutate și încă și mai sălbatici.
În timpul nopții se adunau în fața chiliei cuviosului și începeau să facă niște zgomote îngrozitoare. Scrâșneau, urlau, băteau tobele și amenințau.
– Isaachieeee!, strigau. O să surpăm peștera și o să te îngropăm de viu!
– Fugi de aici, blestematule!, îi strigau alții. O să te băgăm în pământ!
Cuviosul însă cu calm și curaj le răspundea:
– Dacă ați fi fost de la Dumnezeu ați fi umblat la lumina zilei, deoarece «Dumnezeu este lumină și nici un întuneric nu este întru El15 (I Ioan I,5.)». Dar pentru că-l slujiți pe întunecatul diavol, de aceea umblați în întunericul nopții, așa cum și împăratul vostru, stăpânitorul întunericului, «este în întuneric și umblă în întuneric și nu știe încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui16 (I Ioan II,11.)».
Astfel de cuvinte și multe altele le spunea fericitul Isaachie demonilor, făcând întotdeauna semnul Cinstitei Cruci. Îndată demonii dispăreau ca un fum.
Altădată își luau înfățișarea unor animale sălbatice. Se transformau în urși, lupi, lei și alte fiare prădătoare și se repezeau urlând asupra sa, chipurile ca să-l sfâșie. Alteori se înfățișau ca sute de șerpi, broaște, șobolani și alte animale scârboase, șuierând înspăimântător.
În toate aceste cazuri însă arătările demonice se spulberau prin invocarea numelui lui Hristos și cu semnul Sfintei Cruci. Iar duhurile cele viclene fugeau grăbite urlând:
– Ah, Isaachie, ne-ai învins! Ne-ai învins…!
– Nu v-am învins eu, ci preaputernicul Dumnezeu, le răspundea cuviosul. Însă iată! Acum vă arătați așa cum vi se potrivește, în forma animalelor celor necurate, de vreme ce și voi sunteți necurați!
Timp de trei ani s-a luptat cu îndârjire cu cetele demonilor cuviosul Isaachie. Apoi nu au mai îndrăznit să-l mai atace, învinși fiind de harul lui Dumnezeu, care se odihnea deasupra robului Său.
De atunci s-a instalat din nou în peștera sa singuratică, dăruindu-se la fel de mult vieții ascetice de post, priveghere și rugăciune, așteptând să-i vină obștescul sfârșit.
Nu după mult timp, înaintat fiind deja în vârstă, se îmbolnăvi. Venise ora chemării sale la Domnul, către cămările cele cerești. Frații l-au adus la mănăstire. După opt zile a adormit în pace, plecând către tărâmul celor vii.
Starețul Ioan și întreaga obște au îngropat cu mare cinste trupul său în același loc subteran în care se odihnesc și moaștele altor sfinți călugări de la Lavra. Astfel bunul ostaș al lui Hristos, cu toate că la început fusese învins de către viclenii demoni, mai apoi se dovedi învingător și moștenitor al împărăției cerurilor.


Cuviosul Nichita zavoratul
Cuviosul Nichita era fratele mai tânăr al marelui Nikon. Când acesta din urmă a devenit stareț la Pecerska, Nichita a început să-l roage cu insistență:
– Dă-mi te rog, părinte, binecuvântarea să urmez viața cea zăvorâtă!
– Fiul meu, îi răspunse cuviosul Nikon, nu-ți va folosi aceasta. Nu poți încă să faci aceasta, așa de tânăr cum ești acum, să te zidești înăuntrul unei chilii și să te dedici exclusiv rugăciunii. Nu este încă pentru puterile tale această lucrare. Vei fi mult mai în siguranță să rămâi împreună cu ceilalți frați din obște, să faci ascultare, să lucrezi cu sârguință la locul în care ești trimis, să-ți însușești toate virtuțile și poți să fii sigur că nu-ți vei pierde răsplata ta cea cerească. Nu ai văzut ce a pățit fratele nostru Isaachie? A vrut să trăiască zăvorât, a fost jalnic înșelat de către demoni și numai harul lui Dumnezeu și rugăciunile cuvioșilor părinților noștri l-au izbăvit!
Dar cu toate încercările cuviosului Nikon de a-l face să se răzgândească, Nichita continua să insiste:
– Niciodată, niciodată, părinte, nu voi fi înșelat! Mă voi opune puternic vicleșugurilor diavolilor și-l voi ruga pe iubitorul de oameni Dumnezeu să-mi dăruiască harisma vindecării bolilor, așa cum i-a dăruit-o cuviosului Isaachie, care până astăzi face atâtea minuni.
Starețul i-a spus din nou:
– Fiul meu, dorința ta depășește puterile tale și ascunde o pornire către slava deșartă. Ai grijă să nu cazi chiar mai înainte de a ajunge la înălțimile către care tinzi. «Celui căruia i se pare că stă neclintit, să ia aminte să nu cadă», ne avertizează sfântul apostol Pavel. Eu îți recomand pentru ultima dată să rămâi și să te nevoiești împreună cu ceilalți frați, cu smerenie și ascultare, ca să primești de la Domnul cununa cea neveștejită. Orice altceva vei face, va fi rodul doar al voinței tale și de aceea va reprezenta un pericol pentru sufletul tău. Dumnezeu să te lumineze către tot lucrul bun…!
Nichita însă nu a vrut să asculte sfaturile starețului, deoarece nu putea să-și învingă această puternică dorință pentru viața zăvorâtă, care ardea în sufletul său. Făcu, deci, nefericitul după voia sa.
Se închise în chilia sa, încuie ușa și rămase singur, rugându-se neîncetat. A cerut numai să i se aducă câte puțină mâncare în fiecare zi.
Cuviosul Nikon era neliniștit și întristat pentru fapta fratelui său. Aștepta cu frică pedeapsa ce avea să vină pentru neascultarea sa, care din păcate, nu întârzie deloc.
La numai câteva zile de la zăvorârea sa cuviosul Nichita a auzit lângă el o voce. Ca și cum ar fi fost cineva chiar lângă dânsul și s-ar fi rugat împreună. În același timp a simțit și un plăcut miros de mir, care-i umplea chilia. Diavolul își întinsese deja cursa sa. Iar neexperimentatul Nichita căzu imediat în ea!
«Înger trebuie să fie!», se gândea în sinea sa, simțind o ciudată senzație de teamă. «Dacă nu ar fi înger, nu s-ar ruga împreună cu mine. Și nici nu ar mirosi atât de frumos, de vreme ce diavolii miros foarte urât. Este evident că chilia mea s-a umplut de mirul Sfântului Duh!»
Acestea gândea bietul de el și începu din nou să se roage cu insistență și cu lacrimi zicând:
– Doamne, arată-te. Te rog, ca să te văd cu ochii mei!
A auzit atunci o voce care i-a spus:
– Nu trebuie să mă arăt, deoarece ești încă tânăr! Te vei mândri și vei cădea în greșeală!
– Nu Doamne, a răspuns plângând Nichita. Niciodată nu voi greși, deoarece starețul meu mi-a arătat cum să înving ispitele diavolului. Orice îmi vei spune Tu, Doamne al meu eu voi face!
Atunci vicleanul satana îi spuse:
– Nichita, «nu vei putea vedea fața mea; căci nu poate vedea omul fața mea și să trăiască»! Dar iată! Îți trimit pe unul dintre îngerii mei. Va locui cu tine. Să faci tot ceea ce îți va spune!
În aceeași clipă a apărut în fața monahului un demon cu înfățișare de înger. Nichita, înșelat de acuma de-a binelea, a căzut și i s-a închinat ca unui trimis al Domnului! Iar acela îi spuse:
– Nichita, de acum încolo tu nu mai ai nevoie deja să te rogi. Mă voi ruga eu în locul tău. Tu trebuie doar să studiezi cărțile și să oferi cuvinte de învățătură acelora pe care ți-i va trimite Dumnezeu. Vei deveni un mare îndrumător al sufletelor și un izbăvitor al oamenilor!
Desigur că Nichita a ascultat orbește cele spuse de „înger“. Robit deja de împăratul întunericului, a încetat să se mai roage și a început cu mare râvnă să studieze. Îl vedea pe demon că stătea permanent în genunchi ca și cum s-ar fi rugat și se bucura crezând că acela se ruga la Dumnezeu pentru mântuirea sufletului său!
După o vreme el a ieșit din chilie și a început să discute cu oamenii care-l căutau despre Scriptură, despre credință, despre folosul sufletesc și despre multe astfel de teme. Nu a întârziat să devină vestit ca fiind un monah harismatic cu darul vederii înainte. Faima sa s-a răspândit pretutindeni și cu toți admirau împlinirea exactă a prevederilor sale profetice. Această slavă a ajuns la culme, atunci când i-a trimis într-o zi domnitorului Iziaslav următorul mesaj: «Astăzi a fost ucis la Zabolț principele de Novgorod Gleb Sviatoslavici. Trimite-l repede pe fiul tău Sviatopolk ca să ia tronul Novgorodului!»
După câteva zile a sosit într-adevăr vestea despre uciderea principelui Gleb. De asemenea Sviatopolk a reușit să se urce pe tronul Novgorodului. Din acea zi Nichita a devenit respectat ca fiind un puternic „profet“ de către toți domnitorii și boierii de la curțile lor cât și de către popor.
Starețul Nikon era însă sceptic și parcă tot aștepta să se întâmple ceva…Și-a dat seama în același timp că în vreme ce Nichita știa aproape pe de rost tot Vechiul Testament și-l folosea cu o ușurință uimitoare în discuțiile sale, nu știa însă deloc Noul Testament. Nu-l studiase niciodată și nici nu voia să se aducă vorba despre asta! Din acest comportament nu au întârziat părinții să-și dea seama că fusese înșelat de diavol. Și de aceea au hotărât să nu-l lase să fie batjocorit de stăpânul întunericului.
Astfel într-o zi starețul Nikon a luat cu sine pe câțiva frați – pe viitorul stareț Ioan, pe Pimen postitorul, pe Isaia, viitorul episcop de Rostov, pe Isaachie zăvorâtul, pe Agapie vindecătorul, pe Grigorie taumaturgul și pe încă alți câțiva – și s-au dus la chilia lui Nichita. Au deschis cu forța poarta încuiată. Atunci Nichita, fiind sub influența celui viclean care-l stăpânea, a început să se înfurie asemenea unei fiare sălbatice. A început să țipe, să amenințe și să lovească, în vreme ce câțiva frați îl prinseseră strâns și starețul îi citea rugăciunile speciale de alungare a demonilor.
După multe străduințe și rugăciuni, iubitorul de oameni Dumnezeu a alungat în cele din urmă pe vrăjmaș. Chinuitul frate Nichita și-a revenit în sine și s-a liniștit.
După aceasta frații l-au întrebat câteva lucruri din Vechiul Testament. Acesta însă nu-și mai amintea absolut nimic! Și în vreme ce frații îi spuneau că mai înainte îl știuse pe tot pe de rost, el se jura că nu l-a citit niciodată! După cum și-au dat seama mai târziu, au văzut că uitase nu numai tot ceea ce învățase atâta timp cât fusese în stăpânirea demonului, dar uitase chiar să citească și să scrie! Astfel au fost nevoiți părinții să-l învețe din nou aceste lucruri, ca și cum ar fi fost copil mic!
Când Nichita a înțeles pe deplin ceea ce i se întâmplase, a căzut cu pocăință la picioarele cuviosului Nikon, rugându-l și pe acesta cât și pe Dumnezeu ca să-l ierte pentru neascultarea și aroganța sa, care l-au aruncat în mâinile satanei. De atunci fericitul s-a dedicat cu dăruire vieții de obște, prin ascultare și tăierea voii proprii, plângând zi și noapte pentru căderea sa. Și dovedi o atât de mare râvnă, încât îi întrecu pe ceilalți frați în practicarea virtuților.
Iar iubitorul de oameni Dumnezeu, văzând această adâncă pocăință și smerenie a robului Său, primi lacrimile sale asemenea sângelui martirilor și-l iertă pentru căderea sa, așa cum oarecând îl iertase pe apostolul Petru pentru întreita sa lepădare, în urma căreia însă s-a pocăit «plângând cu amar». Și după cum l-a învrednicit pe Petru, după întreita sa lepădare, să redevină apostol și păstor al oilor Sale celor cuvântătoare, la fel și-a arătat mila Sa și către smeritul Nichita, pe care l-a învrednicit să ajungă episcop de Novgorod, în 1096. În plus l-a dăruit și cu harisma vindecării bolilor, prin care a ocrotit și a miluit pe păstoriții săi. Multe au fost minunile pe care le-a făcut ca episcop cuviosul Nichita, prin care s-a slăvit numele lui Dumnezeu.
Odată, după o secetă de câțiva ani, chinuitoare și distrugătoare pentru locuitori, prin rugăciunile sale a pornit ploaia cea binefăcătoare și salvatoare. Altădată, pe când izbucnise un puternic incendiu devastator în oraș, pe care nimeni nu reușea să-l stingă, cuviosul s-a rugat îndelung și Dumnezeu a trimis o ploaie puternică ce a salvat întregul oraș. Acestea și multe alte minuni a săvârșit cuviosul ierarh prin rugăciune, miluindu-i pe oamenii lui Dumnezeu, slăvind numele Său preasfânt și întărind în credința ortodoxă pe cei ce se îndoiau.
După o activitate bogată și plină de bucurii duhovnicești, fericitul Nichita s-a mutat la Domnul în anul 1109, primind cununa vieții celei veșnice.``

“In primele lor conferinte hindusii incercau sa arate ca simbolurile fundamentale ale crestinismului – Logosul si Crucea – isi au de fapt originea in India si ca acele idei caracteristice hinduismului, precum reincarnarea, transmigratia sufletului si fenomenul de transa se gasesc de fapt si in Sf. Scripturi, atunci cand, ele sunt interpretate corect (n.n. aceeasi teorie se intalneste si la inforenergetica, care pleaca de la intelepciunea dacilor). Cu aceasta momeala au fost prinsi multi crestini bine intentionati, dar rau indrumati. Deci prima preocupare a fost accea de a lupta pentru discreditarea dogmelor asa-zis inguste si sectare si pentru acreditarea unei religii stiintifice, care sa se bazeze pe studiul comparativ al tuturor religiilor… Acestea sunt ideile conferintelor publicate la inceputul anilor 1900. Iar astazi pericolul in care ne aflam este cu atat mai mare cu cat ele au avut atunci un succes colosal. Astfel, se transmite ideea ca un crestin daca va studia cu sarguinta si va practica invatatura, de abia atunci va ajunge el la adevarata intelegere a  crestinismului ” Ortodoxia si Religia viitorului – Pr. Serafim Rose, p 49-50

“Vai de cei care zic raului bine si binelui rau; care numec lumina intuneric si intunericul lumina; care socotesc amarul dulce si dulcele amar. Vai de cei care sunt intelepti in ochii lor si priceputi dupa gandurile lor” (Isaia 5, 20-21)

“Darurile Duhului Sfant nu se descopera in cei ce se afla in afara Bisericii” Ortodoxia si Religia viitorului – Pr. Serafim Rose, p 169

Conceptia despre inselaciunea diavoleasca a Sf. Parinte Episcop Ignatie Briancianivov (sec XIX) : “Exista doua forme principale de inselaciune diavoleasca. Prima si cea mai spectaculoasa dintre ele aparae atunci cand cineva se lupta sa dobandeasca un inalt nivel spiritual si sa se invredniceasca chiar de viziuni, fara sa se fi curatit in prealabil de patimi, bazandu-se exclusiv pe intelepciunea sa. Unei asemenea persoane diavolul ii daruieste viziuni pe masura. Exemplele abunda in Vietile Sfintilor, carte de capatai a invataturii ascetice ortodoxe. Exista insa si o forma de inselare diavolesca mai obisnuita si mai putin spectaculoasa, care nu ofera victimelor ei viziuni extraordinare, ci doar exaltate sentimente religioase.” Aceasta se intampla, dupa cum scrie Episcopul Ignatie “Atunci cand inima doreste si se straduieste sa obtina bucuria cugetarilor sfinte si dumnezeiesti, nefiind inca pregatita pentru ele. Cel care nu are o inima infranta, cel care se bazeaza pe faptele sale si pe vrednicia sa, cel care nu se tine strans de invatatura Bisericii Ortodoxe, ci urmeaza unei alte traditii pe baza careia isi formeaza propria-i conceptie de viata, acela este stapanit de inselaciune diavolesca”

Minunile savarsite prin inselare diavoleasca au la baza o serie de tehnici, de procedee pe care daca le aplica, oricine le poate savarsi independent de Dumnezeu. Sfintii Printi si Apostolii nu aplica tehnici sau metode pentru facerea de minuni ci urmeaza lui Hristos in Duh si adevar, minunile savarsite fiind lucrare a Duhului Sfant prin ei.
Harul Duhului Sfant este impartasibil dar nu este transmisibil, nu este bioenergie. Nici unul din Sfinti sau Maica Domnului nu savarsesc minuni, sau vindeca cu energie ci se roaga lui Dumnezeu pentru aceasta, El savarsind de fapt minunea. Intreaga credinta ortodoxa marturiseste acest adevar al neputintei oamenilor si al atotputerniciei lui Dumnezeu. Facatorii de minuni, vindecatorii au fost Sfinti care s-au nevoit pentru Hristos, care si-au omorat patimile care s-au desavarsit prin credinta si fapta, pentru ca abia apoi Dumnezeu sa le asculte lor rugaciunile.

Mantuitorul Iisus Hristos, Apostolii, Sfintii, Preotii si Monahii, cat si foarte multi credinciosi, certifica toate cele prezentate, de mai bine de 2000 de ani, aratand cum se mantuieste si se sfinteste omul. Oare cei din grupari asa-zis spirituale pot certifica inchipuitele adevaruri despre care vorbesc si invata, oare pot ei calauzi oamenii catre sfintenie si mantuire ?




Sa imi fie cu iertare, dar ar trebui sa nu se confunde cateva elemente:

1. Religie este crestinismul ortodox (ca vorbim de credinta noastra).
2. Inforenergetica NU este o religie.
3. Reiki NU este nici ea o religie.

Acestea doua sunt terapii alternative. Simplu. Asa cum este si acupunctura. Ele au ca scop vindecarea fiintei umane de diversele afectiuni de care sufera.

Dumnezeu este cel care vindeca, asta o stie tot omul care are capul pe umeri si are o minte mai deschisa. Asta este valabil inclusiv in medicina clasica. Ca Dumnezeu vindeca direct sau indirect (prin actiunea diversilor medici sau personal medical ori prin diferitele medicamente) iarasi se cunoaste.
Cine poate impune lui Dumnezeu ce sa vindece, pe cine, in ce masura, in ce fel si prin cine sa lucreze EL, pentru a realiza vindecarea unui om?
Si, mai ales, cine poate impune lui Dumnezeu prin ce forma de terapie (clasica sau alternativa) sa vindece un om?

Inforenergetica are ca fundament credinta crestin ortodoxa, Sfanta Scriptura, Sfanta Traditie si scrierile Sfintilor Parinti. Este o forma particulara a terapiilor populare romanesti, explicitata in termeni moderni, usor de inteles de catre orice om cu ceva carte.
Importanta covarsitoare a inforenergeticii este ca a reusit CUANTIFICAREA diferitelor caracteristici ale unei fiinte umane. In acest fel a devenit posibila realizarea de masuratori in regim stiintific.
Faptul ca exista forme subtile de energie este iarasi arhicunoscut.
Folosirea unor asemenea energii de catre anumiti oameni se face din timpuri stravechi; nu este nimic nou sub Soare...

Important de stiut este ca terapeutii infornergeticieni sunt oameni cu o foarte puternica traire spirituala (tin Posturi aspre, se roaga foarte mult, fac foarte multe fapte bune, merg foarte des la Biserica, se spovedesc des, se impartasesc des, sunt foarte modesti, intr-un cuvant sunt crestini de nadejde). Acest fel de a trai spiritualitatea crestina ortodoxa a devenit pentru acesti oameni un mod de viata.
Niciunul nu ar putea aplica terapia inforenergetica daca ar avea un trai comun cu al celorlalti oameni.

Vindecarea nu se poate produce daca pacientul nu urmeaza niste indicatii foarte clare si daca nu revine ferm la o viata spirituala normala, fireasca. Vindecarea nu poate apare daca pacientul nu face toate cele crestinesti (Spovada, canon, Sfanta Impartasanie, rugaciuni, mers regulat la biserica, facerea de fapte bune).

Vindecarea nu o face omul, ci Dumnezeu, in forma in care EL o doreste....indiferent ce cred ceilalti oameni.... Scopul final al terapiei este indreptarea spirituala a pacatosului, nu moartea lui.



Este mult de vorbit pe aceasta tema...

Numai bine!

Doamne ajuta!

Anunturi

Chirurgia endoscopică a hipofizei Chirurgia endoscopică a hipofizei

"Standardul de aur" în chirurgia hipofizară îl reprezintă endoscopia transnazală transsfenoidală.

Echipa NeuroHope este antrenată în unul din cele mai mari centre de chirurgie a hipofizei din Europa, Spitalul Foch din Paris, centrul în care a fost introdus pentru prima dată endoscopul în chirurgia transnazală a hipofizei, de către neurochirurgul francez Guiot. Pe lângă tumorile cu origine hipofizară, prin tehnicile endoscopice transnazale pot fi abordate numeroase alte patologii neurochirurgicale.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate