rolul scriiturii

Ǝntr-un interviu acordat lui Michael Jackob, E. M. Cioran remarca, si pe buna dreptate, ca "oamenii care nu scriu au mai multe resurse decāt aceia care se exprima, pentru ca pastreaza totul īnauntrul lor. A scrie īnseamna a expulza din tine īnsuti ceea ce era important. Prin urmare, cel care scrie e cineva care se goleste. Iar la capatul unei vieti e neantul. Din acest motiv sunt scriitorii atāt de putin interesanti. Ma gāndesc serios la asta, sunt goliti de ei īnsisi, sunt fantose. Sa tot fie ei stralucitori īn conversatie, dar nu mai au fiinta.
Intr-un fel, putem spune ca opera nu apartine autorului, ci chiar invers, scriitorul este posedat de demonul cartii. Deja existenta lui nu se mai justifica decat prin opera sa; ca un joc de cuvinte, el isi da sufletul pe o carte buna Jurnalul lui Andre Gide marturiseste acest tip de depersonalizare / repersonalizare prin posesie demonologica, talmacita inspirat pe romāneste la Nichita Stanescu astfel: "Poetul, ca si soldatul, nu are viata personala". Altfel spus, avem de ales īntre a ne trai plenar si autentic viata, sau a ne īndeparta de ea, īncercānd sa-i conferim, prin literaturizare, o iluzorie, scontata, improbabila nemurire. Dilema pe care autorul personajelor hamletiene o exprima astfel, īntr-un eseu al sau intitulat "Umorismul" : "viata ori se traieste, ori se povesteste: cine se aseaza la masa de scris renunta la viata." Conditia scriitorului este aceea a unui om blestemat, fie ca si-a asumat riscul publicarii, fie ca nu si scriitura sa ramane in sertarul sau generos

Cioran a privit viata prin prisma unui sceptic razvratit si neimpacat cu propria conditie umana. evident ca multe din ideile lui au o nota cinica si pesimista. de exemplu, tot el spunea:

"orgasmul este un paroxism ; disperarea de asemenea. unul dureaza o clipa ; celalalt, o viata."

sau :

"ne putem inchipui un citadin care sa nu aiba suflet de ucigas ?"

sau :

"renuntarea este singura forma de actiune care nu injoseste."

este evident ca Cioran nu si-a gasit echilibrul in viata iar geniul lui in arta negarii provine si din acest dezechilibru pe care eu cred ca si l-a autostimulat intr-o anumita masura. nu pot decit sa sper la fel ca Tutea ca s-a impacat cu Dumnezeu inainte sa moara.

si daca sint deacord ca scriitorul este posedat de daimonul cartii, totusi, cred ca acelasi lucru se intimpla tuturor celor care traiesc pentru ceva. caci cred ca viata se implineste si capata sens prin daruirea ta, a fiintei tale, prin sacrificiu in si pentru ceea ce crezi. si atunci cred ca cei care si-au daruit viata operei lor au trait mai intens chiar daca nu au fost intotdeauna fericiti. macar si-au acordat sansa de a cunoaste extazul creatiei si probabil ca unii au si reusit sa o faca.
in acest sens, conditia scriitorului privita ca pe aceea a unui om blestemat sa povesteasca ceea ce altii traiesc, se sublimeaza in arta si eventual in cunoasterea pe care, sau mai bine zis, de care este posedat.
si tot Cioran mai da o varianta de existenta:

"sa nu fi realizat nimic si sa mori surmenat."

blestemul asta mi se pare mai tragic.

Eu nu cred in singuratatea scriitorului si, mai mult, ca aceasta este oarecum voit experimentala. Intersectiile grilei lui filosofice sunt legate de problema raportarii la: eficienta, autenticitate, originaritate, originalitate si probabil altele mai importante, pe care nu le-am sesizat. Fara a bagateliza acesti termeni, pentru ca punctul lor de īntoarcere este, la urma, tot societatea. Societatea reprezentata prin cititorii lui curiosi si criticii de care am vorbit.
Aceasta singuratate blestemata, astfel relationata, dupa mine, permite scriitorului accesul deschis atīt in "salbaticia societatii" si a acceptarii "cruzimii" vietii, cīt si dispozitiei spre spiritualizare.

>>A scrie īnseamna a expulza din tine īnsuti ceea ce era important. Prin urmare, cel care scrie e cineva care se goleste.<<

Si ce se face daca nu-si publica scriitura? Ramine captiv intr-un etern "no man's land"?  Bun, inteleg ca "autorul de sertar" a hotarit sa se autopedepsasca. Pentru ce? Ca sa puna capat vinovatiei spirituale si indraznelii de a fi fraternizat cu demonul scriiturii. Trista si lipsita de dinamica hotarire.
Recuperarea din singuratate si a singuratatii acestui scriitor golit si blestemat mai e posibila sau s-a "imprietenit" pe veci de sertar mai mult decit de viata?

Cred īn caracterului dual, real si imaginar, al scriitorului si scriiturii. N-am eu puterea sa decid ce-i mai important, realul ca societate, imaginarul ca scriitura, scriitorul adresindu-se realului prin imaginativul scrisului, imaginarea unui real scriitoricesc..., dar intuiesc ca autorul, scriitorul "creste" alaturi de scriitura lui in aceasta lume si nu pare a avea dorinta de a insulta cu nimic lumea in care "creste". Ce i se poate opune cu siguranta este... tacerea naturii.

-------
Eu nu cred in singuratatea scriitorului si, mai mult, ca aceasta este oarecum voit experimentala. Intersectiile grilei lui filosofice sunt legate de problema raportarii la: eficienta, autenticitate, originaritate, originalitate si probabil altele mai importante, pe care nu le-am sesizat. Fara a bagateliza acesti termeni, pentru ca punctul lor de īntoarcere este, la urma, tot societatea. Societatea reprezentata prin cititorii lui curiosi si criticii de care am vorbit.
--------

nu stiu daca se poate 'crede' sau nu  in singuratatea scriitorului, si nu inteleg cum se poate raporta la eficienta (?)

nu cred ca sensul culturii este realizarea unui tip uman capabil sa infrunte eficient comparatia concurenta.

daca un scriitor (se) publica, daca arata celorlalti creatia sa, trebuie s-o faca pentru a darui si nu pentru a-si cauta valoarea in ochii criticilor si ai cititorilor sai. caci judecata de valoare implica pe cel care judeca iar cine cauta valoarea admite sa se aserveasca celui care i-o confera. acest lucru limiteaza libertatea scriitorului si il condamna la un drum care aproape cu siguranta duce la ratare sau la mediocritate (ceea ce este acelasi lucru). in mod aproape constant, marii artisti au spart sistemele de valori existente la momentul aparitiei operelor lor creind altele noi.

guys, de ce trebuie neaparat a acorda "scriituri" roluri ATAT de mari. pt ca o respectam or what? scriitura a fost singurul si primul mijloc de comunicatzii de date de la inceputul culturii omeneshti. are un rol tehnic si a devenit ulterior divertisment.

nu inteleg de ce se face atata polologhie cand principiul e simplist dpdv logic.. cineva emite si altzii receptzioneaza.

cartea va muri pt ca e anacronica si are DOAR dezavantaje fatza de aceashi informatzie electronica. e neindexata, se deterioreaza, nu poate fi updatata, este un waste of space si resources uriash. etc.... cert, o metoda primitiva de transfer de date.

o biblioteca intreaga, dinaia frumos legata cu mii de volume e stocata acum pe un DVD pe care bashca cautzi si repede, ai si cross refferences intre alte sute de alte documente prezente acolo, etc.

so daca e sa studiezi ceva, prefer metoda moderna, cert...

ca exista placerea unora de a sta intr'un fotoliu cu o carte in mana sorbind un coniac fin, e alta poveste...

dar daca ne priveste eficientza (si asta ar trebuii sa primeze de fapt) treaba se schimba
we have to move on....

@ arty: poate sunt unii aici pe care NU ii intereseaza "eficienta" literaturii in acceptiunea data de tine. Inteleg ca esti un om practic, dar in situatia de aici esti total pe dinafara.

Quote

Poate pentru ca esti la o sectiune care tocmai asta face. So, please...

Quote

Nu pot sa cred ca esti atat de rudimentar pe cum o demonstrezi aici.

Quote

Poate nu ti-ai dat seama ca aici nu discutam avantajele si dezavantajele literaturii tiparite.
Dupa cum vezi, sunt destui interesati de subiectul threadului asa cum este el. Daca nu te intereseaza, please, move on...

Quote

Imi recunosc o oarecare lipsa de indeminare in "manevrarea" cuvintelor dar, ce este citat mai sus, am spus-o intr-un fel si eu. Asa-i n-am folosit cuvintul cheie: darui.

Quote

Unde am vorbit eu de limitarea libertatii scriitorului? Ingradirea libertatii de creatie in orice domeniu artistic este ceva de care nici nu merita sa discutam.

Guys, cind am folosit cuvintul "eficienta" ma gindeam strict la partea de marketing editorial si publicitar in promovarea unei carti si nicidecum la eficienta in sens calitativ-valoric a autorului. Desi, daca te uiti la Sandra Brown mai ca-ti vine sa-ti spui...  
Hai sa promovam sau, mai bine zis, de ce nu promovam scriitura, s-o numim serioasa, cu acelasi elean si la fel de eficient ca si celelalte Sandritze & Co.?

Sigur, predecesorii artistilor de azi au spart sistemele de valori existente atunci si au creat altele noi. La fel, artistii de azi sparg sistemele de valori de acum si prefigureaza altele.
Ca unii reusesc asta iar altii nu, este un lucru pe care eu nu pot sa-l stabilesc. Voi?

am gasit un text care mie-mi pare deosebit in abordare si care sper sa placa si celor care nu-l stiau inca.

"deosedirea dintre arta si literatura se poate intelege si mai riguros meditind o experienta sexuala, alaturarea, departe de a fi compromitatoare, e sugestiva si luminoasa. o experienta sexuala e o sinteza de senzatii multiple. nimeni nu va putea niciodata, arata carui simt se datoreste accentul si intensitatea voluptatii. asadar, o sinteza. dar o sinteza de elemente senzoriale. de functiuni organice. se intimpla insa, ca aceasta inserpuita zvircolire de senzatii sa fie iluminata de o dragoste ingereasca, de un sentiment care sa nu aiba legatura cu niciuna din glande. exista inca o sintenza ; voluptatea se prezinta celulara, una. dar, in planul, in universul senzorial ; printre valorile senzoriale, rinduite in legi senzoriale ( durata, intensitate etc ) sau coborit elemente din alt plan, din alt univers, cu alte valori si alte legi. nu stiu daca acest univers este inferior sau superior universului senzorial. stiu ca e un altul.

aceeasi observatie in ce priveste raporturile dintre arta si literatura. arta e un plan spiritual la care constiinta nu ajunge decit prin creatie sau contemplatia creaturalului.
...
literatura e critica sau exaltarea unor experiente recente. arta e pura pentru ca o sinteza artistica se infaptuieste intr-un singur plan, e susceptibila de o singura valorificare, si poate fi experimentata ( actualizata in constiinta ) printr-un singur mijloc: creatia-contemplatia. literatura e impura pentru ca conglomereaza rezultate diverse, din planuri diverse."

(Mircea Eliade, Profetism romanesc )

mi se pare ca s-a raspuns 'prea' putin la prima intrebare - 'care este rolul scriiturii' - si am sa incerc sa dau un raspuns personal.

pentru mine cartile, literatura, au insemnat un refugiu, un mijloc de a ma apara de enorma cantitate de prostie si de cirtitoare rautate pe care o experimenteaza probabil fiecare in viata de zi cu zi. evident, nu intotdeauna a reusit (saraca) sa ma protejeze de propria-mi stupiditate, dar intotdeauna mi-a fost adapost.

----
La fel, artistii de azi sparg sistemele de valori de acum si prefigureaza altele.
Ca unii reusesc asta iar altii nu, este un lucru pe care eu nu pot sa-l stabilesc. Voi?
----

cine vrea sa fie critic si de ce ? tu ?

Critic?
Nu vad nici un motiv sa raspund de doua ori la o intrebare.

Critic?
Nu vad nici un motiv sa raspund de doua ori la o intrebare.
-----

ai dreptate, am citit in graba.

Pornind de la ideea ca oricine poate scrie, scrisul e o forma de a te exterioriza dezvaluindu-te lumii... cei ce scriu fara sa publice in ziua de azi au un mare avantaj - Internetul.

Oricine poate sa-si faca un blog, poate scrie cu pasiune si sustinandu-si scrisul cu doar pretul domeniului si al hostingului poate profita de scrisul lui devenind cu usurinta celebru, evident, daca ceea ce scrie e interesant.

Desigur, poti publica dar e mai complicat, cand esti prins in focul scrisului ti se pare ca numai asta e important si scrii de placere.