![]() |
Chirurgia endoscopică a hipofizei
"Standardul de aur" în chirurgia hipofizară îl reprezintă endoscopia transnazală transsfenoidală. Echipa NeuroHope este antrenată în unul din cele mai mari centre de chirurgie a hipofizei din Europa, Spitalul Foch din Paris, centrul în care a fost introdus pentru prima dată endoscopul în chirurgia transnazală a hipofizei, de către neurochirurgul francez Guiot. Pe lângă tumorile cu origine hipofizară, prin tehnicile endoscopice transnazale pot fi abordate numeroase alte patologii neurochirurgicale. www.neurohope.ro |
Credeti ca Dumnezeu exista? *Partea I

#8173
Posted 31 August 2006 - 12:39

Bine ca mi-ai adus aminte, voiam sa-i intreb pe "cercetatorii" bibliei, fii luminii cica au avut copii cu pamintencele, dar ei nu puteau fi ingeri, ingerii fiind androgini, adica fara sex. Si atunci? Ce sint si cind au fost creat acestia? Erau impreuna dintotdeauna ca o civilizatie de zei sau erau zei masculi fii ai zeului principal? Pai atunci cine a fost mama? Iar daca au fost creati de ce au fost dotati cu organe de reproducere functionale daca nu existau si fiice ale luminii? Iisus si el a fost mascul humanoid fiu de zeu, era ca ei, si atunci n-o fi avut copii ca sa nu faca uriasi (era pacat pentru evrei deci si pentru Iisus sa NU se casatoreasca si sa NU aiba copii, deci oricum a pacatuit chiar si el ca si in alte citeva cazuri)? Copii lui Adam si Eva s-ar fi insotit cica (nu mai caut exact pasajul) cu femei din alt tinut. Dar parca erau singurii oameni pe lume atunci, sau nu? S-au ceilalti oameni au fost creati de un alt zeu "unic" concurent? Sint sute de asemenea neconcordante in biblie, iar exemplul de mai sus nu mai poate fi scuzat in mod convenabil ca fiind o metafora. Apropo, stiti de ce este considerat pestele mincare de post? Sexul era considerat o vina de preotii crestini, iar acestia luminati de harul divin credeau ca pestii sint asexuati deci nu te spurcai mincindu-i! Se pare ca ajung pina la urma jos, jos de tot (da, da, chiar acolo!) cam toti care cred dar nu stiu si nu-si pun intrebari... Treaba cu ingerii mi-e neclara si mie. Am ales sa nu ma leg de ei inca fiindca inca nu mi s-a raspuns nici oamenii de ce au fost creati. Sincer nici nu stiu daca si unde apar prin biblie ca nu prea am auzit pe nimeni sa vorbeasca de ei. Probabil o sa ne lumineze Cristian 2 cu niste pasaje relevante din biblie. |
#8174
Posted 31 August 2006 - 13:45

Quote razboiul de 100 de ani a durat ceva mai mult Vezi cum si tu nu dai raspunsuri concrete. Cei aia <<cava mai mult>>? Ce suntem la piata <dai ceva mai mult nene>. Ori a durat 100 de ani ori nu! Ei comedie. Hai ca mai incurcat acum. In orce caz pe eticheta asa scria, 100 de Euro.................. |
#8175
Posted 31 August 2006 - 14:00

Vezi cum si tu nu dai raspunsuri concrete. Cei aia <<cava mai mult>>? Ce suntem la piata <dai ceva mai mult nene>. Ori a durat 100 de ani ori nu! Ei comedie. Hai ca mai incurcat acum. In orce caz pe eticheta asa scria, 100 de Euro.................. 1337-Declararea razboiului,1453 - Sfarsitul razboiului (Concret).De ce incerci mereu sa intrii in offtopic si sa te iei de toate amanuntele astea mici ? Edited by magic-gabi, 31 August 2006 - 14:01. |
#8176
Posted 31 August 2006 - 15:16

Dumnezeu nu poate fi demonstrat !
Ar fi trebuit sa se numeasca : " credeti ca nu exista Dumnezeu?" si atunci sa ne fi adus voi argumente ca nu exista ! Eu imi mentin parerea ca Biblia fiind scrisa de catre oameni are foarte multe greseli findca oamenii sunt imperfecti, sunt niste biete animale dotate cu imaginatie. Diferenta dintre animale si cica oameni : Avem atata minte doar cat sa intelegem ceea ce vedem si ne incojoara. Ceea ce nu poate fi vazut se calculeaza matematic si daca rezultatul este nul inseamna ca nu exista ![]() Mi-e scarba de astfel de oameni... Cei care nu cred in Dumnezeu nu au avut timp sa vada frumusetea vietii, varietatea speciilor de animale, nu au avut timp sa se gandeasca la frumos ci doar stau cu ochii in calculator si citesc informatii scrise pe Internet de catre alti oameni de asemenea imperfecti . Si uite asa ajungem sa ne contrazicem, credinciosul crede Biblia iar ateul crede alte persoane. Din totdeauna Internetul a fost o sursa nesigura de infomatii pt ca oricine isi poate face un site si isi poate expune puncetele de vedere iar altii citesc si cred ce scriu . ![]() Edited by marian26, 31 August 2006 - 15:18. |
#8177
Posted 31 August 2006 - 15:41

#8178
Posted 31 August 2006 - 16:02

Quote Am ales sa nu ma leg de ei inca fiindca inca nu mi s-a raspuns nici oamenii de ce au fost creati. Quote Probabil o sa ne lumineze Cristian 2 cu niste pasaje relevante din biblie. Ce folos ca eu scriu, daca tu nu citesti? Am mai scris eu, ca Dumnezeu la facut pe om aici pe pamant, doar avea multe planete in stapanire, tocmai ca sa-i dea o lectie lui Satanel. Daca urmareste cineva cu atentie cum acctioneaza Dumnezeu, va observa ca mai in toate cazurile ca Dumnezeu, ia ceva neinsemnat ca sa-l ridice si sa-l faca de mare insemnatate. Asa si cu omul, a fost creat din tarana, pentru a ajunge in Imparatia Lui Dumnezeu. Dar si Lucifer era un inger neinsemnat si fara nume, ca toti ceilalti, si la chemat Dumnezeu , ia dat misiunea de a aduce lumina zorilor. Eosforos= Cel ce aduce lumina zorilor. Dar sa ne aducem aminte si de David, la chemat Dumnezeu, cand inca era un copil si la facut imparat si profet. Saul era un dobitoc, dar Dumnezeu la chemat sa-l faca imparat inaintea lui David, pentru ca avea in plan sa dea o lectie poporului israel. Dar si Apostoli Lui Iisus, si noi, care am crezut in lucrarea de mantuire a Domnulu Iisus Hristos,etc. Asta este motivul, care IL determina pe Dumnenzeu, sa-l faca pe om aici pe pamant, in satul lui Satan. Dar Dumnezeu nu-l face pe om si apoi il paraseste. Ci dimpotriva, il invata ce trebuie sa faca in Edem si cum sa pazeasca gradina, etc. |
#8179
Posted 31 August 2006 - 16:48

Ce folos ca eu scriu, daca tu nu citesti? Edited by sfx, 31 August 2006 - 16:51. |
#8180
Posted 31 August 2006 - 20:15

Si uite asa ajungem sa ne contrazicem, credinciosul crede Biblia iar ateul crede alte persoane. De-asta nu se prea pot convinge reciproc. Credinciosul recunoaste ca 99% din dogma lumii e gresita, dar a lui, in shimb, e buna. Din pacate, el alege aceasta metoda pentru "aflarea adevaraului", in loc de cea care si-a dovedit precizia (de peste 99% atunci cand sunt respectate procedeele stiintifice). Cristian 2 said: Ce folos ca eu scriu, daca tu nu citesti? Edited by Hory, 31 August 2006 - 20:27. |
#8181
Posted 31 August 2006 - 21:18

Ce folos ca eu scriu, daca tu nu citesti? Am mai scris eu, ca Dumnezeu la facut pe om aici pe pamant, doar avea multe planete in stapanire, tocmai ca sa-i dea o lectie lui Satanel. Daca urmareste cineva cu atentie cum acctioneaza Dumnezeu, va observa ca mai in toate cazurile ca Dumnezeu, ia ceva neinsemnat ca sa-l ridice si sa-l faca de mare insemnatate. Asa si cu omul, a fost creat din tarana, pentru a ajunge in Imparatia Lui Dumnezeu. Dar si Lucifer era un inger neinsemnat si fara nume, ca toti ceilalti, si la chemat Dumnezeu , ia dat misiunea de a aduce lumina zorilor. Eosforos= Cel ce aduce lumina zorilor. Dar sa ne aducem aminte si de David, la chemat Dumnezeu, cand inca era un copil si la facut imparat si profet. Saul era un dobitoc, dar Dumnezeu la chemat sa-l faca imparat inaintea lui David, pentru ca avea in plan sa dea o lectie poporului israel. Dar si Apostoli Lui Iisus, si noi, care am crezut in lucrarea de mantuire a Domnulu Iisus Hristos,etc. Asta este motivul, care IL determina pe Dumnenzeu, sa-l faca pe om aici pe pamant, in satul lui Satan. Dar Dumnezeu nu-l face pe om si apoi il paraseste. Ci dimpotriva, il invata ce trebuie sa faca in Edem si cum sa pazeasca gradina, etc. Te asigur ca am citit mai tot ce ai scris. Mai putin insiruirile neterminabile de pasaje de biblie. La fel te asigur ca n-am inteles nici o iota din ce-ai explicat mai sus. Oi fi eu prost da nu pricep. Intrebare pe care am pus eu, si cred ca am fost foarte clar, este DE CE A FOST CREAT OMUL. Acum, din ce-ai scris tu mai sus, singurul lucru pe care am putut sa-l deduc e ca omul are cumva legatura cu satana si ca intentionat a fost creat omul pe pamant ca sa... ce? Ca de-aici s-a rupt firul cu david apostolii si poporul Israel. Eu am citit in geneza ca dumnezeu a facut lumea si animalele si in a ?-a zi (?) (e o neregula aici la care nu mi-ai raspuns) a facut omul. Bun. Avem universul si omul. DE CE A FACUT OMUL ( si implicit restul universului ca presupun ca pentru asta l-a creat). Orice actiune trebuie sa aiba un motiv, motivul ala ma intereseaza pe mine. Clar. De ce a facut omul? Care e scopul lui. Pana acum am citit si m-am lamurit cu ingerii, respectiv ca nici biblia nu prea stie ce e cu ei: http://www.christian...b/acb-t005.html Dar. Intrebarea la care tot nu mi-a raspuns Cristian 2.. Dumnezeu e atotputernic sau nu? Daca e atotputernic de ce nu poate ucide pe Lucifer/Satana? Daca alege sa nu-l ucida care e motivul? Dupa biblie zic, nu din imaginatie, daca biblia zice ceva de treburile astea.. |
#8182
Posted 31 August 2006 - 23:44

Dumnezeu este Dumnezeu si face si va face, ce vrea muschi Lui. Quote Cui nu-i place, sa ceara sa opreasca pamantul, si sa se dea jos! Quote Dumnezeu a facut cerul si pamantul si are toate drepturile de autor. Cat despre drepturile de autor, daca-mi spui ca e si inregistrat la OSIM, incep sa te cred... Quote Cand stiinta va face un glob pamantesc si va face si om din pamant, atunci toti ne vom inchina ei si vom face ce vrea stiinta, pana atunci: Si sa-ti spun un mic secret: si acum faci ceea ce spune stiinta, dar probabil nu poti sa sesizezi asta! ![]() |
|
#8183
Posted 01 September 2006 - 00:08

Quote Dar. Intrebarea la care tot nu mi-a raspuns Cristian 2.. Dumnezeu e atotputernic sau nu? Daca e atotputernic de ce nu poate ucide pe Lucifer/Satana? Daca alege sa nu-l ucida care e motivul? Dupa biblie zic, nu din imaginatie, daca biblia zice ceva de treburile astea.. Diavolul, am mai spus, ca era un inger. Ingeri sunt suflete nu au corp.Sufletul este nemuritor. Deci ingeri au fost creati eterni. Nu pot muri (nici nu pot fi omorati). Conform proverbului popular: Drac mort ai vazut? Undeva in Biblie, este scris ca Dumnezeu darurile Lui, nu le cere inapoi. Quote Orice actiune trebuie sa aiba un motiv, motivul ala ma intereseaza pe mine. Clar. De ce a facut omul? Care e scopul lui. In Biblie nu scrie dece Dumnezeu a creat omul. Dar se poate deduce prin tot ceea ce a urmat. Eu am explicat, dupa parerea mea, ca omul a fost creat de Dumnezeu, pentru ca sa-i dea o lectie Diavolului. As putea spune ca, asa cum un om are un fiu, care prin comportarea lui, il face pe tatal de rusine, iar tatal il desmosteneste si il alunga de acasa, iar in locul fiului, acum tatal infiaza un alt tanar si il face fiu si mostenitor. (acesta este omul) Fiul alungat, uraste acum pe cel infiat si face tot posibilul, sa-l faca si pe el un fiu neascultator, ca sa fie si el alungat si sa distruga planurile Lui Dumnezeu. (acesta este diavolul) |
#8184
Posted 01 September 2006 - 00:09

Omul a primit de la Dumnezeu chipul ca dar, asemanarea i s-a fixat ca misiune, ca o datorie. Quote Sfantul Grigorie Palama, rezumand pe Sfintii Parinti, spune ca dupa cadere, "am lepadat asemanarea cu Dumnezeu, dar chipul nu l-am pierdut"... ...Dar cine il poate descrie pe Dumnezeu ca entitate fizica? Cine poate sa cuprinda, asa limitati cum suntem, maretia Fetei Sale? Cand insusi Fiul, Hristos, "a luat chip" de om - A LUAT, deci nu avea in posesie asa ceva. Si atunci sfantul de dinainte de ce zice ca avem? Quote Harul este cel ce intretine calitatea chipului si sporeste frumusetea lui pana la asemanarea cu Dumnezeu. Quote Te-as intreba daca ai privit vreodata poza vreunui parinte ortodox care sa fie si contemporan si pastrator de traditie (de exemplu parintele Cleopa sau Arsenie Boca) si sa vezi parca in transparenta pacea acestui har divin imprimata pe chipul lor. Quote E de datoria fiecaruia sa isi pastreze in sine chipul dumnezeisc, asta in cazul in care n-a fugit de tot de la el Chipul fiecaruia se mentine si se realizeaza prin contributia celorlalti, dar mai vine si din propria vointa, de asta a si dat Dumnezeu libertate omului sa ALEAGA. |
#8185
Posted 01 September 2006 - 00:33

Si precum prea bine stii, Biblia in toti acesti anii, a reusit sa schimbe viata la milioane de oameni. Da, pe unii i-a casapit, pe altii i-a trimis sa casapeasca, sa jefuiasca si sa crestineze cu sabia in numele ei, pe multi altii ii tine in ignoranta si ar mai fi multe de spus... Quote Biblia poate sa schimbe viata a tuturor oamenilor de pe pamant, dar ei nu vor. Te incumeti sa dai un exemplu? Stii macar un exemplu? ![]() |
#8186
Posted 01 September 2006 - 00:35

Quote Apuca-te si gaseste dovezi (daca exista), si mai discutam. Tu, ori stii ca exista dovezi si deasta ma provoci, ori vrei sa afli dece <crestini> sunt asa de devotati Lui Dumnezeu. Eu astept ca altcineva sa faca primul pas si dupa acea, va voi spune de ce noi <crestini>, suntem asa de hotarati si convinsi de existenta Lui Dumnezeu. Dovezi ca Scripturi Sfinte, manuscrise vechi din antichitate, sau descoperiri arheologice care dovedesc cele scrise in Biblie, nu vor sa le accepte atei, si vor gasi totdeauna ceva de obiectat. Dumnezeu nu a avut in intentie, sa dovedeasca existenta Lui, prin mijloace cunoscute omului, ci prin metode spirituale, revelatii si vedenii, care le da EL celui care considera ca vrea sa cunoasca adevarul. Edited by Cristian 2, 01 September 2006 - 00:36. |
#8187
Posted 01 September 2006 - 00:59

Quote Te asigur ca citim. Din intrebarile puse de mine mai sus zii te rog macar citi fii sau fiice a mai avut d-zeu in afara de Iisus, si cu cine? Exprimarea biblica este si de fii ai luminii si de fii ai domnului, ma refer la cei ce au facut sex cu pamintencele, se pare diferiti de ingerii care-s asexuati. E si normal sa ai asemenea nedumeriri, pentru ca nu cunosti ideologia Bibliei. Am ami scris ca, trebuie sa creada cineva pe Dumnezeu tare fraier, ca sa lase o Carte Sfanta ca Biblia sa aiba asemenea greseli si contraziceri. Dar daca un simplu scriitor, nu ar face prostia asta, cum cred uni ca Dumnezeu prin zecile de scriitori si apostoli care au scris Biblia, ar fi facut asa o gogomănie? Hai sa fim seriosi, chiar credeti ca aveti deaface cu idioti. Cand Bunul Dumnezeu va va descoperi si voua ceea ce a descoperit <noua crestinilor>, atunci o sa va dati seama ce abureli scriati aici pe forum. Va rog, ganditi mai mult , scrieti mai putin! (e valabil si pentru mine) Iti voi raspunde despre fii, care sau impreunat cu femeile oamenilor. Ma duc la culcare................ca mor de somn ![]() |
|
#8188
Posted 01 September 2006 - 01:09

Mi-e scarba de astfel de oameni. Quote Cei care nu cred in Dumnezeu nu au avut timp sa vada frumusetea vietii, varietatea speciilor de animale, nu au avut timp sa se gandeasca la frumos ci doar stau cu ochii in calculator si citesc informatii scrise pe Internet de catre alti oameni de asemenea imperfecti . Quote Si uite asa ajungem sa ne contrazicem, credinciosul crede Biblia iar ateul crede alte persoane. Quote Din totdeauna Internetul a fost o sursa nesigura de infomatii pt ca oricine isi poate face un site si isi poate expune puncetele de vedere iar altii citesc si cred ce scriu . ![]() Edited by adzuser, 01 September 2006 - 01:20. |
#8189
Posted 01 September 2006 - 01:17

Dovezi ca Scripturi Sfinte, manuscrise vechi din antichitate, sau descoperiri arheologice care dovedesc cele scrise in Biblie, nu vor sa le accepte atei, si vor gasi totdeauna ceva de obiectat. Quote Dumnezeu nu a avut in intentie, sa dovedeasca existenta Lui, prin mijloace cunoscute omului, ci prin metode spirituale, revelatii si vedenii, care le da EL celui care considera ca vrea sa cunoasca adevarul. |
#8190
Posted 01 September 2006 - 01:33

Ma bucur ca stii tu intentia lui Dumnezeu, dar in cazul asta de ce nu il lasi pe el sa-mi trimita o viziune in loc sa insiri povesti din Biblie? |
Anunturi
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users