Chirurgia endoscopică a hipofizei
"Standardul de aur" în chirurgia hipofizară îl reprezintă endoscopia transnazală transsfenoidală. Echipa NeuroHope este antrenată în unul din cele mai mari centre de chirurgie a hipofizei din Europa, Spitalul Foch din Paris, centrul în care a fost introdus pentru prima dată endoscopul în chirurgia transnazală a hipofizei, de către neurochirurgul francez Guiot. Pe lângă tumorile cu origine hipofizară, prin tehnicile endoscopice transnazale pot fi abordate numeroase alte patologii neurochirurgicale. www.neurohope.ro |
O poezie pe zi
Last Updated: Jan 26 2024 20:51, Started by
vesperala
, Jun 03 2007 16:29
·
37
#2125
Posted 15 March 2019 - 08:44
Plecările rămase
Am început să nu mai cred nici eu În reveniri cumva miraculoase Și dacă vei privi în gândul meu Ai să găsești numai plecări rămase. Povestea noastră este într-o carte Cu versuri despre tine și de drag, Voiam s-o vezi, voiam s-o iei departe, Deși era în vis un simplu prag. Ai luat-o, ai privit doar prima filă Apoi ai aruncat-o într-un hău Și-un zâmbet decupat dintr-o idilă S-a proțăpit stingher pe chipul tău. Hei, versurile mele de iubire, Azi îmi păreți doar niște foi frumoase, În jurul meu e numai amăgire Și într-un colț numai plecări rămase. Angelica Ioanovici. |
#2126
Posted 16 March 2019 - 20:50
Am semănat cu pădurea, cu moara de vânt, cu tăcutele, negrele, necunoscutele cruci de la margini de drumuri, cu umbrele cailor noaptea pe-nalte coline moldave am semănat - și cu chipul ciudaților zei îngropați în nisip lângă mare. Cât e de-atunci? Trebuie sa fi trecut multe ploi, multe viscole, trebuie sa fi pierit multe ziduri și oști, să fi căzut multe lanțuri, să fi ars, să se fi risipit, să se fi dus dracului multe imperii ca să-ncep a semăna în sfârșit cu mine. de A.E. Baconsky |
#2127
Posted 16 March 2019 - 23:17
Alunecarea lumilor
G.Naum Azi sunt în mare formă mi-am ros fruntea de zid o tanti s-a lovit cu sârmă Dormea la soare pe dărâmături habar n-avea de numerele care tună pe deasupra noastră cerul s-a deplasat dar nu-i nimic pune-ţi inelul şi eşarfa străvezie hai să mâncăm o îngheţată verde cu beţişorul ăla bun pe când afară se petrece alunecarea lumilor |
#2128
Posted 20 March 2019 - 08:53
Acord 29 Un artist are doar două drepturi... dreptul la naștere și dreptul la moarte. Dreptul la viață este pentru el interpretarea realităților lui. de Alin Ghiorghieș |
#2129
Posted 25 March 2019 - 21:12
Corbul
E.A.Poe Stând, cândva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte Din oracole ceţoase, cărţi cu tâlc tulburător, Piroteam, uitând de toate, când deodată-aud cum bate, Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor. "E vreun trecător – gândit-am – şi-a bătut întâmplător. Doar atât, un trecător." O, mai pot uita vreodată? Vânt, decembrie cu zloată, Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor, Beznele-mi dădeau târcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore – Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore – Nume-n lume trecător. În perdele învinse roşul veşted de mătase Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor; Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvâcnind de teamă: "E vreun om care mă cheamă, vrând să afle-un ajutor – Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor – Nu-i decât un trecător." Astfel liniştindu-mi gândul şi de spaime dezlegându-l "Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor; Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială, Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător; Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător, Beznă, niciun trecător. Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme, Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor; Noapte numai, nesfârşită, bezna-n sinea-i adâncită, Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: "Lenore!" Doar ecou-adânc al beznei mi-a răspuns şoptit: "Lenore!" Doar ecoul trecător. Întorcându-mă-n odaie, tâmplele-mi ardeau văpaie, Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor. "La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate... Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tâlcul lor. Vreau, de sunt în beznă taine, să descopăr tâlcul lor!" Vânt şi niciun trecător. Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă, a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpânitor. N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune, Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor, Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpânitor, Sus, pe bust, se-opri din zbor. Printre negurile-mi dese, parcă-un zâmbet mi-adusese, Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător. Şi-am vorbit: "Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală, Corb bătrân, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adânc sobor! Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?" Spuse Corbul: "Nevermore!" Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntâmplător; Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor – Pasăre, de nu stafie, stând pe-un bust strălucitor- Corb ce-şi spune: "Nevermore". Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie, Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvânt sfâşietor. Mult rămase, ca o stană n-a mişcat nici fulg, nici pană, Până-am spus: "S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor – Va pleca şi el, ca mâine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor". Spuse Corbul: "Nevermore". Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă, M-am gândit: "E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor. L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor – Bocetul Nădejdii-nfrânte i-a ritmat, chinuitor, Doar cuvântul: "Nevermore"". Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strânsă, Jilţul mi l-am tras alături, lângă bustul sclipitor; Gânduri rânduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise, Lângă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor – Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor – Vorba Never – Nevermore. Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică, Îl priveam cum mă fixează, până-n gând străbătător, Şi simţeam iar îndoiala, mângâiat de căptuşeala Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor – Dar pe care niciodată nu-l va mângâia, uşor, Ea, pierduta mea Lenore. Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare, Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor; "Ţie, ca să nu mai sângeri, îţi trimite Domnul îngeri" – Eu mi-am spus – "să uiţi de plângeri, şi de dusa ta Lenore. Bea licoarea de uitare, uită gândul la Lenore!" Spuse Corbul: "Nevermore". "Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană, Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor, În noroasa mea ruină, lângă-un ţărm fără lumină, Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor, Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?" Spuse Corbul: "Nevermore". "Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană, Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător, Sufletu-ntâlni-va oare, în Edenul plin de floare, Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore – Fata căreia şi-n ceruri îngerii îi spun Lenore?" Spuse Corbul: "Nevermore". "Fie-ţi blestemat cuvântul! Piei, cu beznele şi vântul, Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor! Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă! Singur pentru veci mă lasă! Pleacă de pe bust în zbor! Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!" Spuse Corbul: "Nevermore". Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă întruna, Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pânditor, Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează, Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor; Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor. Niciodată – Nevermore. |
#2130
Posted 26 March 2019 - 20:43
Superbă poezie, Darkestnight!
Rostește Speranță... Rostește Speranță când luna e nouă și fir de păianjen în tremor sfințit descântă lumina stropilor de rouă sub ochiul icoanei nicicând ațipit. Rostește Speranță când mărul dă-n roade și gândul ți-l pune pe un colb de stea, ascultă vârtejul iubirii ce arde când cerul coboară spălând vina grea. Rostește Speranață când frânt este zborul și vezi cum se zbate pleoapa în zare, rostește Speranță și-asculta bujorul cum i se tulbură seva în floare. Rostește Speranță când pacea-i stăpână și vezi licuricii cum umblă pe cer, ascultă îngerii scoțând din fântână stropi de luceferi pentru ochiul stingher. Rosteste Speranță pe-un ascuns regret, rostirea o pune pe visele-nvinse, rostește Speranță și ascultă atent sărutul răzvrătit pe buzele stinse. de Gavriil Stiharul. Dacă vocea mea moare cât timp Mai sunt pe pământ, du-o la malul mării Și las-o acolo, pe nisip. de Rafael Alberti Edited by Angela456, 26 March 2019 - 20:47. |
#2131
Posted 02 April 2019 - 11:59
AMNESIA
Fabian Anton Ne-or uita oraşe, ne-or rata tramvaie Se vor scurge ceasuri către alte zări Sufletele noastre vor flana prin ploaie Cum pluteşte moartea peste munţi şi mări Sînii mei de ambră vor ierta atingeri Voi grava pe coapse noi şi noi priviri Şi-mi voi face-n suflet un sobor de îngeri Şi-mi voi prinde-n irişi stive de amintiri Voi rosti tîmpenii voi fuma cafele Voi dansa pe valţuri de acum un veac Voi privi prostimea de după perdele Şi-o să-nvăţ să sînger şi-o să-nvăţ să tac n-o să mai am teamă să urăsc feroce să îmi plimb prin burguri trupul unduit şi-o să port în tîmplă altă şi altă voce doar să te pot pierde doar ca să te uit Ne-or uita oraşe, ne-or rata tramvaie... |
#2132
Posted 02 April 2019 - 12:30
Marin Sorescu - Blestemul doi
S-a umplut casa de fum Eu ard, nu te speria, Eu am luat foc, Bine că eşti aici lângă mine, Să mă vezi, Că tu până nu vezi nu crezi, Nu mai vreau să ard nici eu pe înfundate, Mi-am dat drumul. Ai spus că dacă nu te iubesc Nu ard şi uite proba, Eu voiam să o ţin ascunsă. Sărută aceste făpturi de fum Care ies din mine, toate sunt eu, Seamană cu mine, sunt chiar eu, Care năpârlesc, Înainte de a mă îngropa în braţele tale, În buzele tale. Un şarpe care-şi leapădă cămăşile multicolore, Înainte de marea hibernare. Tot tu îmi vei da zemuri de plante, De smochine strivite ca să înviez, Voi suge lapte din sânul tău Să mă dezintoxic De pământul care s-a varsat în vinele mele, Şi s-a cerut arat, Sunt şi pruncul şi tatal şi sfântul duh, Dar mai la urmă, Când ne mai vine suflarea Acum suntem amândoi cu sufletul la gură Şi îl bem unul de pe buzele altuia, Îl sorbim, Iată o idee de perpetuum mobile, Fumul meu te îmbracă Fumul tău mă despoaie Am luat foc amândoi, Ţi-am spus să stai mai departe. Cine-o stinge aceste cuvinte, Să fie blestemat. |
#2133
Posted 06 April 2019 - 18:10
Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată...
Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată Nici dulce vin, nici apă de izvor. Săruturi n-om schimba în zori; o dată Nu vom privi amurgu-odihnitor. Ți-e aer soarele și mie luna, Doar dragostea ce-o respirăm e una. Un altul mă-nfășoară-n gingășie, Cu râsul ei, o alta te-a legat, Dar spaima ta îmi aparține mie Și tu, de boala mea ești vinovat. Mai dese întâlniri nu vom avea, Căci liniștea ni-e dată doar așa. Suflarea mea în stihul tău e trează, Doar glasul tău răsună-n stihul meu. O, e un rug de care nu cutează Nici om să se atingă, și nici zeu! Și dacă-ai ști, acum, ce dragi îmi sunt Aceste buze cu miros de vânt! de Anna Ahmatova, traducere de Madeleine Fortunescu Dezrădăcinează-mi sufletul!... Sapă adânc în cer printre goluri și spaime și scoate-l ca pe un trandafir prea bătrân cu aripi cu tot... În locul lui va crește o amintire cu flori albe și roșii, pe care soarele va prelinge dimineața o boabă albastră de rouă. de Lucian Mănăilescu Edited by Angela456, 06 April 2019 - 18:15. |
#2134
Posted 06 April 2019 - 21:04
Barbatul si femeia
V .Hugo Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal. Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar. Tronul exaltă, altarul sfințește. Bărbatul este creierul, femeia este inima. Creierul primește lumină, inima primește iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie. Bărbatul este puternic prin rațiune, femeia este invincibilă prin lacrimi. Rațiunea convinge, lacrimile înduioșează sufletul. Bărbatul este capabil de eroism, femeia – de orice sacrificiu. Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul. Bărbatul are supremația, femeia are intuiția. Supremația semnifică forță, intuiția reprezintă dreptatea. Bărbatul este un geniu, femeia este un înger. Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil. Aspirația bărbatului este către gloria supremă, aspirația femei este îndreptată către virtutea desăvârșită. Gloria face totul măreț, virtutea face totul divin. Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia. Codul corijează, evanghelia ne face perfecți. Bărbatul gândește, femeia intuiește. A gândi înseamnă a avea creier superior. A intui, simțind înseamnă a avea în frunte o aureolă. Bărbatul este un ocean, femeia este un lac. Oceanul are o perlă care îl împodobește, lacul, poezia care-l luminează. Bărbatul este un vultur care zboară, femeia – o privighetoare ce cântă. A zbura înseamnă a domina spațiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul. Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul. În fața templului ne descoperim, în fața sanctuarului îngenunchem. Bărbatul este plasat acolo unde se sfârșește pământul, femeia acolo unde începe cerul. |
|
#2135
Posted 06 April 2019 - 21:39
Mi-esti atât de departe...
Mi-ești atât de departe, și atât de puțină Că-ntre nopțile mele nu mai este lumină Și n-am timp de păcate, sau de rugi și iertări... Mi-ești atât de departe, că te număr în zări! Mugur Dumitriu |
#2136
Posted 07 April 2019 - 23:47
Visul
J.L.Borges De-ar fi ragaz doar visul, cum s-a zis, O tihna pentru cugetu-ostenit, De ce, atunci cand brusc ai fost trezit, Crezi ca ti s-au furat comori in vis? De ce, cand te trezesti in zori, ramai Posac intreaga zi? Esti jefuit De-un dar launtric si nedespartit De tot ce-i bun in tine. Te mangai Cu dulcea toropeala, poleita In ceas de veghe de-un zugrav grabit Cu vise, -al umbrei biet reflex ciuntit, Al vistieriei, lume nenumita. O strimba-n cioburi Ziua. Cine esti Tu, ce-n taram de vis te regasesti? |
#2137
Posted 13 April 2019 - 09:27
Cele mai frumoase ploi
Îmi doream o ploaie nouă Să îți scriu Să te-amintesc Însă între noi nu plouă E doar cerul Nefiresc Așezat Ca o cortină Între ochii mei și-ai tăi Îmi e dor să-ți strâng în brațe Cele mai frumoase ploi. Mugur Dumitriu |
#2138
Posted 14 April 2019 - 18:32
Scrisoare
G.Toparceanu Raspuns D-lui Al.O.Teodoreanu ...Ba mata eşti tip ridicol! Eu n-am scris nici un articol Întru apărarea Muzii, Despre cel care Pare Că-mi faci treizeci de aluzii.. Criticul pe care-aici Îl ataci în versuri mici Nu-i, desigur, măscărici, Colibri sau licurici... Însă nici Bou sau vacă, precum zici. E profesor (onorabil), Autor (interminabil), Om politic (execrabil), Critic (foarte vulnerabil, Dar pasabil), Preşedinte (incurabil). Când îşi laudă ciracii, Îi compară cu toţi dracii. Fără spirit diplomatic, Cu-ale lui precepte Drepte, Are cioc, dar e simpatic. Cel pe care-n adevăr L-am luat cândva-n răspăr E un tip mai fistichiu. Când îl iei în pripă, Ţipă... Lasă-mă să ţi-l descriu. Are-o mutră anodină De frizer cu mandolină, O privire clandestină, Nas de parafină Fină, Şi la gură vaselină. Braţ rotund şi crupă plină, Organism de gelatină, Cu structură androgină, - Iar la-nfăţişare Pare O statuie de slănină. Şi mai are... Ce mai are? Când se duce la culcare E de genul feminin, Dar când scrie proză Roză, Iscăleşte masculin. În al Criticii domeniu Orice Eu se crede geniu, Dacă-i secondat de proşti... Alte semnalmente? Niente! Trebuie să-l recunoşt Deci scriind el prin reviste Cronici impresioniste Cu dantele împrejur, Într-o zi şi-a zis că Riscă Să rămâie prea obscur. Cum avuse ţara pace, El ieşi din carapace, Şi cu pagini din război, Dup-acel masacru Sacru, S-a vârât printre eroi. Ştiu, pe astfel de specimeni Astăzi nu-i condamnă nimeni, Au ajuns la apogeu. Ei, dar ăsta să mă-nfrunte?... Pun'te Un moment în locul meu! Că mă ştie fiecare, Sunt sfios ca fata mare Şi blajin de obicei, - Însă când mă apăr Scapăr Ca din cremene scântei! În cuptor îmi vâr colacii Când s-arată vârcolacii. Spada-mi gata de atac, Luminoasă ca o dâră, Vâră Spaima-n orice vârcolac! Ce folos avui de-acolo?... Cu săgeata lui Apollo În zadar l-am săgetat, Căci o epidermă Fermă Este greu de perforat... Nimeni pace nu-ţi dă dacă Ai nevoie de dădacă. Dragul meu, de-aceea zic Că scriind sudalme Calme Nu poţi câştiga nimic. Ci, mai bine, - Muzei cale Să-i deschizi cu muzicale Rime, ca de obicei, - Iar pe păr să-i scuturi Fluturi De imagini şi idei. |
#2139
Posted 14 April 2019 - 21:39
Pescuind luna
Într-o noapte cu lună plină au venit la malul apei, unii cu furci, unii cu greble, alții cu site, iar unul cu o cupă de argint. Și au pescuit până când un călător, în trecere, le-a spus, " Nebunilor, pentru a prinde luna trebuie ca femeile voastre să-și despletească părul și să-l desfășoare-n apă â luna cea vicleană va sări să prindă plasa aceea de fire lucioase, gâfâind și scuturându-și solzii până rămâne, neagră și nemișcată, la picioarele voastre. " Iar ei au pescuit cu pletele femeilor până când un călător, în trecere, le-a spus "Nebunilor, chiar credeți că luna poate fi prinsă atât de lesne, cu paiete și cu betele de mătase? Trebuie să vă smulgeți din piept inimile și să folosiți ca momeală-n cârlige-acele animale întunecate; ce contează niște inimi pierdute când dai fir întins viselor?" Și ei au pescuit cu inimile lor, încordate și fierbinți, până când un călător, în trecere, le-a spus: "Nebunilor, la ce folosește luna unui om fără inimă? Puneți-vă inimile la locul lor, îngenunchiați și beți cum nu ați mai băut niciodată, până când gâtlejurile voastre vor fi poleite cu argint, iar vocile va vor fi asemeni clopoțeilor." Și ei au pescuit cu buzele și cu limbile lor până când apa a dispărut, iar luna a alunecat departe în mâlul moale, fără fund. de Lisel Mueller , traducere Petru Dimofte Edited by Angela456, 14 April 2019 - 21:42. |
|
#2140
Posted 16 April 2019 - 05:30
Undeva...
Undeva, în oraș, înflorește timid Un cireș ghemuit, să nu-l vadă vreun om, Pe o stradă îngustă tac doi tineri zâmbind, Promițându-și prostii pe o scoarță de pom, Undeva, într-un parc, sprijinit de o pușcă Stă un nimeni de piatră, anonim și murdar, Lângă el, un copil strânge-n brațe o cușcă, În care se zbate un colț de trotuar, Undeva, într-o casă, se consumă iubire, Se strâng cărnuri în brațe, se șoptește de-amor, Doar în camera mea se suspină-n neștire Pe o pagină albă, cu un toc rezervor. Undeva, într-o carte, unui om îi e dor... Mugur Dumitriu |
#2141
Posted 17 April 2019 - 07:53
Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar Decor de doliu funerar Copacii albi, copacii negri. În parc regretele plâng iar... Cu pene albe, pene negre o pasãre cu glas amar Strãbate parcul secular Cu pene albe, pene negre. În parc fantomele apar... Si frunze albe, frunze negre Copacii albi, copacii negri Si pene albe, pene negre Decor de doliu funerar. În parc ninsoarea cade rar.. George Bacovia Decor |
#2142
Posted 18 April 2019 - 15:41
Cât de străin sunt de țara mea
Și nici un dor nu mi-a rămas - Gând rău și-ntunecat Închide al dreptății glas. Va fi târziu în ziua-aceea... Și bântuie în calea mea Tăceri de vremi, sinistra foame! Sau cântece ce plâng mereu: - Grăbește nu mai aștepta! George Bacovia Dies irae |
Anunturi
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users