O poezie pe zi

De câte ori, iubito

De cite ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheata mi-apare inainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arata,
Departe doara luna cea galbena - o pata;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasare pluteste cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pilc intreg de pasari, pierzindu-se-n apus.
Arunca pe-a ei urma priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visindu-se-ntr-o clipa cu anii inapoi.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Suntem tot mai departe deolalta amindoi,
Din ce în ce mai sigur mă-ntunec si inghet,
Când nute pierzi în zarea eternei dimineti.
Autor: Mihai Eminescu

E duminică

nu-i nevoie să alerg de unul singur
doar aşa ca să fac impresie
e îndeajuns să deschid
fereastra
şi să
mă îndestulez cu
privirile primelor raze
timid mă aşez pe genunchi
să împlinesc cuvântul
pentru rugă
ştiu că
nu mai sunt cel care am fost -
oaspetele unei vieţi netrăite
şi că
toate plecările din mine
n-au putut rosti acel cuvânt
doamne
azi voi fi iarăşi copil
voi alerga prin ploaie şi
voi privi
cum cerul se umple de păsări
prin ochii mei orbi se vor derula
primele imagini cu mama
de Teodor Dume


Anarhia în stare pură

Prietenul îmi vorbeşte de libertate,
Egalitate, fraternitate, dar ţine în cuşcă
Puii de tigru, şapte, o anarhie pură domneşte
În minţile noastre, ştim ce este un căţel,
Nu ştim ce este un om, mângâiem căţelul,
Eu îi iubesc, vă asigur, inspir cu nesaţ viaţa,
Păstrez câteva viniete de melancolie,
Mă sufoc uneori din lipsă de ceva adevărat,
Pur, cum ar fi anarhia din capul nostru,
Dar care nu se trădează nicicum.
Ne lipseşte, vorba lui Allen,
Magical Blend. Ca şi instalatorul, duminica,
Poate şi Dumnezeu

de Boris Marian Mehr

Pentru ca a zis edy wheazel astazi ceva de poezia care il face sa-si taie venele, si mi-am amintit de Bukowski, am cautat si am zis sa postez asta aici.

relentless as the tarantula

they're not going to let you
sit at a front table
at some cafe in Europe
in the mid-afternoon sun.
if you do, somebody's going to
drive by and
spray your guts with a
submachine gun.

they're not going to let you
feel good
for very long
anywhere.
the forces aren't going to
let you sit around
fucking-off and
relaxing.
you've got to go
their way.

the unhappy, the bitter and
the vengeful
need their
fix - which is
you or somebody
anybody
in agony, or
better yet
dead, dropped into some
hole.

as long as there are
humans about
there is never going to be
any peace
for any individual
upon this earth or
anywhere else
they might
escape to.

all you can do
is maybe grab
ten lucky minutes
here
or maybe an hour
there.

something
is working toward you
right now, and
I mean you
and nobody but
you.

Omar Khayyam
Din cripta mea arome de vin au să emane

Din cripta mea arome de vin au să emane,
Încât cei ce vor trece pleca-vor îmbătați.
Și-atât senin pluti-va în nimburi diafane,
Că-ndrăgostiții sta-vor în loc transfigurați.

Traducere George Popa

Aştepţi să te muşc şi eu tac (poem dedicat vieţii)

am devenit femeia de carton.
ochii tăi se agaţă de mine,
cu remuşcarea unui geniu ratat,
clopot cu limba in unghi, ca un fulger.
mă priveşti, te privesc... şi tac!
amurgul tropăie prin noi, în galopul copitelor de cristal.
mă înfioară gura timpului, îmi râde-n faţă sărutul palid cu dinţi retezaţi.
mă crezi o cârjă, vrei să te sprijin, dar sunt mai şchioapă decât tine.
îmi perforezi cu dinţii mâna... şi eu tac.
mimezi ceremonia dansului în doi, tentaţi în simţuri dereglate, versuri,
cuvinte zdrenţuite fac cangrenă.
învinsul delir!
o stea agăţată de noapte îmi cere o ţigară.
mai am două, ia tu una!
am devenit femeia de carton decupat,
saltimbanc, arlechin.
tu crezi că sunt jivină
aştepţi să te muşc, dar te privesc şi tac.
de Elena Toma

Victor Eftimiu
Murim Si Noi

Cu fiecare dintre cei
De care moartea ne desparte,
Murim și noi – lăsând o parte
În fiecare dintre ei ...

Imagini ... gânduri ... doruri ... vise
Adorm în stinsele priviri,
Un cer întreg de amintiri
În pleoapele pe veci închise ...

Magda Isanos
Dragostea mea

Eu știu că tu nu meriți dragostea
și-mi place totuși să ți-o dăruiesc;
dar parcă bolta merită vreo stea,
și totuși câte-ntr-însa s-oglindesc...

Nu meriți iarăși clipele de-acum
și gândurile bune câte ți le-am dat,
dar parcă merită noroiul de pe drum
petalele ce peste el s-au scuturat?

Iubirea însă e ca soarele,
care rămâne pururea curat
și după ce -milos- i-a sărutat
leprosului, pe uliță, picioarele...

Veronica Micle
Nu plange…

Nu plange ca te dau uitarii,
Si nici nu plange ca te las…
Sosit-a ceasu-nstrainarii
Si ceasul bunului ramas.
Se rupe-un lant plin de tarie
Ca firul cel mai subtirel;
Cand soarta vrea asa sa fie,
Zadarnic vrei sa faci altfel.
Si nu mai e nimic in stare
Sa-ntoarca vremile-napoi
Si-acea iubire-atat de mare
Ce-a fost odata intre noi.
Ramai tu, dar ramai cu bine,
Ramai cu suflet linistit…
Un dor se duce si-altul vine
Si vei uita ca te-am iubit.

Popescu Ioan-Nicolae
Acasă

Vin acasă sfârșit,
de oriunde-aș fi fost,
cu vântul de partea mea,
exact cum am vrut,
uitând că-s partenerul de cochetării
al dezastrelor.
Gust din nou
solitudinea-mi translucidă
și mă las mângâiat cu degete delicate
de cântece vechi,
distilând supraviețuire
și pânze de vis acordate în grabă.

Ascult scârțâitul universului
și am gura plină de noapte.

Scrumurile noastre *poezie in culori*


Focurile de scrum
Lasate in drum
Pe cai cu nervi, cu lacrimi,cu ciuda
De vremurile bune


Factori de mister
Lasa-ma sa nu pier
Pe drumurile bune
Pisate cu ganduri nebune
Cu pasi greoi
Cu dorinte plictisite
De-a reveni la cele stiute
Ale frustrarilor baute

In sec si-n amar
Azi umblu, iar hoinar
Calcand din nou in scrum
Pe drumurile de acum

Macovei Costel
mă rog...

mă rog Dumnezeului din mine
și asta nu pentru că nu-L vreau pe Dumnezeul tuturor
ci pentru că sunt unii care se cred mai prieteni cu Dumnezeu, mai aproape de El, mai plini de cuvântul Lui
așa că-mi împart singurătatea și tăcerea cu Dumnezeul din mine pe care îl știu de mic
El mă cunoaște, mă ascultă și mă ia în brațe ori de câte ori îmi este greu
Dumnezeul tuturor este o vorba în vânt
Dumnezeul din mine este viu
Dumnezeul tuturor este călcat în picioare de hoarde de fanatici
Dumnezeul din mine își lasă capul pe umăr fără teamă și adoarme ca un prunc legănat
Dumnezeul tuturor este scos din viața lor și alungat în piața publică
Dumnezeul din mine privește și nu-I vine să creadă
până unde s-a ajuns
cineva spunea că mai rău de atât nu se poate
dar eu știu că răul nu are margini
și nici sus sau jos
în rău te afunzi o eternitate
și tot mai rămân locuri prin care nu ai trecut
de aceea mă rog Dumnezeului din mine să-mi netezească toate spaimele
și să astupe toate golurile
prin care aș putea cădea în hăul fără de margini al răului

Alexandru Corneliu ENEA
cand va fi

Când va fi,
tu vei termina în gând
ultima mea rugăciune
pentru fericirea ta
și voi pleca cu ea
cât mai aproape de tine
să se îndeplinească
întocmai.

Valentin TALPALARU
xxx

…cu fir de lună coase ochii noaptea
celui ce crește – n singura poveste
pe care-o spune-n carne albă cartea
cînd  fila se închide fără veste

din naștere în naștere fără oprire
și uită cîntecul din care s-a născut
același semn mereu necunoscut
și-aceeași viață fără amintire


iar nașterea cea mică și cea mare
cu care colindăm prin leru-i ler
ne schimbă pîinea  într-o  lumînare
cu  care ne cerșim moartea în cer.

Marin Sorescu
Vara De Septembrie

Cu mana sub cap si visand
Aflu ca e toamna frumoasa
In orasul acela (acesta)
Dar nu pot sa-i vad frunzele inca verzi.
Prefer acest anotimp de visare
"Esti ca o minune
Pe care mi-a facut-o cineva cadou."
As fi vrut sa spun eu asta.
Nici nu stii, ce inspiratie zace in tine,
Poezia ta doar ca trebuie scrisa, exista,
Trebuiesc ochi care s-o vada
Si mai ales un suflet, ca o palnie ...
De crater, gata sa te absoarba ...
Sa te strecoare inauntru spre focul care mocneste ...
("Ti-am pus puncte, puncte")
("Lasa-le acolo, ca nici nu stii
Cand ai nevoie de ele".)

Ai un profil de zeita antica,
De zeita contemporana,
Venind insa din antichitate - asa in profil venind,
Sa te vada secolele -
Si sa te prind eu in brate.
Sa nu cazi, in final, si sa-ti ciobesti nasul,
Ori sa-ti rupi mana
Ca ciunga aia. Cuibareste-te langa mine.
Dogoarea ti-e absolut contemporana,
Sunt contemporan cu dogoarea ta,
Si toate gesturile tale
Sunt pentru mine, parca imi trimit bezele
Confiscand statuia " Sa scriu?"
"Scrie, daca mai poti"
Esti foarte bine alcatuita, daltuita.
Anul acesta toamna va veni la fix oare?

RADU ŞUIU
Capăt de dragoste

Parcă ard piane în sobă,
Parcă sunt un tânăr bătrân,
Mai rămân, draga mea, mai rămân
În acest sacrificiu de probă.
Un incendiu simfonic începe,
Se devoră silabe de foc,
Nu avem nici un vis la un loc,
Nici un drum nu se poate pricepe.
Te zăresc uneori când pe mare
Cormoranii dau ţipăt spre zori;
Învelit în vestita-mi paloare
Rămân lord al eternei erori
Tu nu ştii  că eu ştii că eu ştiu că eşti vis,
Că eşti umbrei, minciunii asemeni,
Au apus genunchii tăi gemeni,
Orizontul în mine-i închis
Şi corăbii din port nu mai pleacă,
Putrezesc, se scufundă pe rând,
Ci eu stau şi surâd ca să-mi treacă
Şi ascult piane arzând

Edited by Arlekhinn, 03 September 2017 - 11:35.

SANDA GHINEA
Marea la Constanța

Pietrele intră
dezbrăcate în apă,
unde călcâiul
ți-a fost îngropat
nisipul
cântă din cristale de cuarț.

Dorul aleargă desculț
după spuma vapoarelor.

Așteptarea
se depune-n adânc
strat peste strat
până ajunge diatomit.

Digurile
pe care-nfloresc pescărușii
vin dinspre larg
Ca litera Y   
ca litera Z.

Marea-și încheie aici
alfabetul.

Radu Șuiu
Când locuiești la capăt de linie

Singur în bucătărie cu fantomele atâtor foste...
Tot mai bărbat, zâmbetul tot mai aspru,
Depărtarea răbufnind în ferestre.
Din oglindă, ironic,în trecere, celălat te felicită.
Pe-afară
Troleibuzele veșnice-întorc și o iau către gară.
Singur cu televizorul stricat și mormane de poezii
În care nu mai ai nici-o încredere,
Cu speranța buimăcită prin colțuri de odaie
Ca o fecioară despuiată,
Ochiurile protestează-n tigaie –
privire galbenă, tumefiată, –
Ca niște sâmburi ai singurătății primordiale.
Singur cu turma de sticle goale,
Cioban învelit în țundra plictisului
Sprijinit
În stiloul mai greoi ca ciomagul.
Unde-s lupii gândurilor, unde-s fiarele mute?
Marele oraș își ascute
târziu, tăcerea, infinita răbdare
Cu care-ți retează și-ți macină aceeași adâncă
și fără de rost întrebare.
Singur cu prietenii, cu toată lumea,
Singur cu fosta iubită în pat,
Singur, ca la o înmormântare
groparul eficace și beat...
Dincolo de tine mai stăruie
Vagi contururi,
Zâmbet, - oglindă – octombrie,
Troleibuze-ntorcând către toamnă de-a pururi.

ANA RUSE
Doar tu

Mare, doar tu
nu îmbraci hlamida
prăfuită a timpului,
deși peste tine arborii cerului
își rumenesc roadele
seară de seară,
veac după veac.
Tulburătoare șoapte
ne trimiți nouă,
celor ce stăm într-un
frumos echilibru.