O poezie pe zi

Ai nevoie de timp şi de tine

În strălucirea primelor raze de lumină,
mergi pe marginea abisului
în calatoria hipnotică întinsă la infinit.
Nu există nicio cale, calea o parcurgi pas cu pas.
Aproape imperceptibilă, prin fiecare mişcare,
viaţa respiră într-un puls continuu,
însoţită de sunete îndepărtate.
Asaltat de flacără, de dorinţe confuze, de iubire,
răspunzi la provocări,
asculţi până la incandescenţă glasul imuabil
al tăcerii prăvălite în curgeri vulcanice,
sămânţa fecundă străbate sideful
claviaturii de culori estompate.
Prin tonuri grave, uneori opace,
departe de imagini, refugiu şi sanctuar,
strânsoarea speranţei sălbatice străpunge cuvintele,
dincolo de sârma ghimpată, pentru a deveni
pură uitare, orbire sau iluminare.
Halucinant cer din care cad
efluvii de semne ale nemărginitului!
Mergi înspre tine, mereu şi mereu,
ştii mistuirea mea, ştii ce vreau - pe mine înapoi,
ştii ce mă frământă - regăsirea, te-am simţit,
de asta te-am păstrat, de asta m-a durut.
Oglinda realităţii e percepţia - tu însuţi şi ceilalţi -,
fascinaţia lumilor lăuntrice deschise spre tine,
prin formele simţurilor, o adâncă mişcare de energie.
Ai multe părţi ascunse, cine să le pătrundă?!
Dă-le voie şi ai să fii surprinsă!
Cine mă cunoaşte?! Nimeni. - îmi spui.
Matrice invizibilă, aplecat peste cuvinte,
până la măduvă despici bucuria din ritmul
şi şoapta sângelui, fiecare clipă e arsă în retina ta,
din când în când te prăbuşeşti - fluid vis plutind în trecut -,
spre ieşire nu zăreşti nicăieri vreun semn,
eliberarea e-n eşafodul morţii negre şi dense ce te pândeşte,
pentru cei ce trudesc nu există infernuri prestabilite.
Răvăşit, ai pornirea să treci prin ziduri compacte,
acolo unde hotarele lumii tale se destramă.
Am făcut câţiva paşi în timp
şi nu te-ai îndoit vreodată de mine.
Parfumul răspândit de tine este condeiul
ce-ţi scrie firul vieţii. Împreună cu tine
mă joc şi respir încet, adânc,
un imens dor de tine, de mine, de noi.
Priveşte-ţi în oglindă gândurile,
fii mereu lumină, aşa cum ştii tu mai bine,
crede, simte, alegerile sunt ale noastre,
lumina vine din sufletul curat, la tine am găsit asta!
Îmi eşti dragă, tot mai dragă, numele meu
e scris în ceruri sau în cartea vieţii,
sunt înger când mă desenezi aşa, creionul e la tine.
Resurse nestăvilite coboară din zăgazurile cerului,
porţile-ţi sunt mereu deschise,
un zbor lin şi şăgalnic este prezentul din mâine sau ieri;
un mister îţi spuneam, misterul de azi e-un mâine sau un ieri.
Parcă te cunosc dintotdeauna, te-am pus
acolo undeva, nu ştiu unde, dar exişti.
Adevărul te răscoleşte, ai nevoie de timp şi de tine,
eternă fiinţă de lumină şi viaţă.
de Irina Lucia Mihalca

În urbea cu plopii ca varga

În urbea cu plopii ca varga
Vom face iubito popas
Trăsura la scară şi targa
Vesel hangiul, la el am rămas
Pe seară vom trece prin piaţă
După naramze, ziare şi-un ceai
La fel cum ne ia soarta din viaţă
Galopul nebunilor cai
Să nu te surprindă o urbe
Cu aerul ei sobru, vetust
Plimbarea pe străzile curbe,
Muzeul cu patul lui Procust
Dughene deschise din zori
Obloanele trase la şapte
Trepăduşi pomădaţi cu unsori,
Jupânesele care vând lapte  
de Ion Untaru

Dublu acces

De cand am aflat ca existi in mine
Mai presus decat timo si spat
Am decis sa aman intalnirea dintre noi
Dureroasa era,asculta-ma!Oi!

Doi,trei,patru, cinci
Impartite destine pe harto insirate
Pe perne rupte de somnuri profunde
Unde
Chipul tau ramane asternut in cursul venurilor
Mele

"Trăieşte-ţi clipa! Căci clipa-i viaţa ta!"

de Omar Khayam

Viaţa se grăbeşte, rapidă caravană.
Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa.
Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană,
Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…

Bea vin! în el găsi-vei Viaţa-fără-moarte.
Pierduta tinereţe din nou ţi-o va reda,
Divinul timp al rozei şi-al inimii curate!
Trăieşte-ţi clipa dată! Căci clipa-i viaţa ta!

Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt
Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine.
Şi totuşi douâ zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri şi ziua care-o să vină mâine.

Nu depăşi prezentul cu gândul! Ştii tu oare
Măcar dacâ-ai să termini cuvântul început?
Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care
De şaptezeci de veacuri în neant au dispărut.

În parfumatul prier, când - beată de iubire -
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine.
De m-aş gândi atuncea la rai şi mântuire,
N-aş preţui, iubito, mai mult decât un câine.

Se-ntoarce anotimpul suav al tinereţii.
Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc
Surâsurile toate. Chiar aspru-l preţuiesc.
Nu mă certaţi. E aspru, căci, are gustul vieţii.

Nu caut nici minciună nici adevăr viclean.
Dar veşnic s-în cătarea de vin trandafiriu.
Mi-e părul alb, prieteni. Am şaptezeci de ani.
Vreau să mă bucur astăzi. Mâini - poate-i prea târziu.

Culege din viaţă tot ce-i surâs şi floare.
Serbează orice clipă! la cupa cea mai mare!
Alah nu ţine seama de vicii sau virtuţi.
Nu numără mătănii, nici ochii ce-i săruti.

Priveşte-n jur: durerea cu mii şi mii de feţe.
Cei dragi sunt morţi. Eşti singur cu palida tristeţe.
Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.

Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună:
"Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii!"
Cum poate el să simtă în zori uimirea firii
Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?

Nimic nu mai m-atrage. Dă-mi vin! la astă seară
Cea mai frumoasă roză din lume-i gura ta.
Dă-mi vin! Să strălucească aprins la fel ca ea!
Căinţa mea să fie ca bucla ta, uşoară...

Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâne.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne.
la cupa şi te-aşează sub luna de cleştar,
Căci mâine poate luna te va căta-n zadar.

Ce ruşinos e timpul celui gândind amar
Că-n lume afli zilnic în loc de îngeri, râme.
Ci tu în cânt de harfă bea vin dintr-un cleştar,
Căci poate mâini cleştarul o piatră-o să-l sfărâme.

Fă-ţi rost de vin şi-o fată cu chip de heruvim,
- dacă heruvi există. De Rai grijă să n-ai,
căci în afara dragei şi-a cupei - ce alt Rai
mai dulce-i, - dacă este ceva ce Rai numim.

Pe drumul spre iubire cădea-vom în curând.
Nepăsător destinul ne va călca-n picioare.
Ridică-te copilă - o, cupă vrăjitoare!
Dă-mi buzele aprinse cât încă nu-s pământ!

Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito,
În vânt mulţi ani din viaţă. Dar timpul ce-mi rămâne
Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul mâne
S-ajung din urmă viaţa pe care n-am trăit-o.

Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate
Şi-o carte de poeme. Şi dacă sunt cu tine,
Chiar stând într-o ruină, - mai fericit ca mine
Nici un sultan nu este cu-o sută de palate.

În zori într-o tavernă s-a auzit un glas:
"O, voi nebuni de viaţă! Voi, tineri veseli! Vinul
Turnaţi-l iar în cupe, 'nainte ca destinul
Cu lacrime să umple paharu-acestui ceas!"

Nu mai cârti, nu geme - durerea mea! Tăcere!
Îţi voi găsi balsamul ce vindecă şi minte!
Vreau să-mi revăd iubita, cât inima o cere.
Vreau să trăiesc! Căci morţii nu-şi mai aduc aminte.

Nu-ţi răsădi în suflet copacul întristării,
Ci răsfoieşte zilnic a desfătării carte.
Bea vin şi poartă-ţi paşii pe căile-ncântării,
Căci măsurat ţi-e drumul de la surâs la moarte.


Sfârşit e Ramazanul! O, inimi vestejite!
Se-ntoarce bucuria! Vor vinde iar surâsuri
Cei care poartă vinul - neguţători de visuri.
Redaţi-mă vieţii, chemări ale iubitei!

În loc s-o faci să cânte cu fiece zvâcnire,
Tu inima ţi-ai pus-o în lanţuri de mâhnire...
lar mintea ta şi chipul ţi le-ai îndoliat.
- Mă tot uimesc într-una: "Ce ignorant ciudat!"

Priveşte! Trandafirul se leagănă în vânt.
Ce pătimaş îi cântă de sus privighetoarea!
Bea! Ca să uiţi că vântul va scutura azi floarea
Şi va lua cu dânsul fermecătorul cânt...

Ce-i înţelept? Să-ţi bucuri cămările fiinţei
Având în mână o cupă. Ce-a fost şi ce-i de faţă
Să nu te mai frământe. Fă-ţi dintr-o clipă-o viaţă
Şi sufletul sloboade-l din temniţele minţii.

Nimic n-au să te-nveţe savanţii. Dar alintul
Suav al unor gene o să te instruiască
Ce este fericirea. Preschimbă-n vin argintul,
Căci ţărna e grăbită ca sâ te găzduiascâ.

S-au desfăcut în juru-mi, aprinşi iar trandafirii.
Desfă-ţi şi tu simţirea în bucuria firii.
C-un înger blond alături, ia cupa şi-o deşartă,
Căci îngerul cel negru al morţii-aşteaptă-n poartă.
.

Edited by zamolxis43, 23 March 2017 - 09:40.

Contabilitate

Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.
Câteva momente când era să fim fericiţi.
Câteva momente când era să fim frumoşi.
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos ---
Pe care l-am trăit.
O femeie pe care am iubit-o
Şi cu acceaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.
Şi, în sfârşit, o soartă
Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ţinem una,
Poate, cine ştie, există şi viaţa de apoi).

de Marin Sorescu

Tu

E-atâta căldură în tine,
M-apropii și simt cum mă ard
În zaru-aruncat de hazard,
Aproape sunt scrum, dar e bine.

În joc nu e pusă vreo miză,
Iubirea e-n noi orșicum,
Deși par doar aripi de fum,
Deși se-ntrevede o criză.

Tu râzi și în taină faci planuri,
E soare în tot ce îmi spui,
Și cale de-ntoarcere nu-i
Prin vara-adormită în lanuri.

În ochi ai atâta lumină,
În ochii mei neguri s-au pus,
Tu zici c-au plecat, că s-au dus,
Iubire, poemă senină.


De Angelica Ioanovici.

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu ştiu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.
de Boris Marian Mehr

Senectute

Ai rămas copil, copile
Într-o lume de balauri
Cu nebuni care cresc grauri
Însă n-au grăunţe. Şi le
Mai cultivă clandestin
Printre semne pe hârtie
Într-o secetă târzie
Coborâtă pe destin
Ai rămas copil, copile
Ca un cer ascuns de rouă
Şi din părţile-amândouă
Mişună-mprejur reptile
Ai rămas copil şi iată
Cum cad vise şi mor doruri
Lumea-i plină de fioruri,
Boala care vinde-cată
victime. Cel mai ades
Teama de cădere-l pune
Pe naiv de se opune
Sinelui, fără succes
Ai rămas copil, copile
Fără nici o mângâiere
Lumea de ingenui piere
Şi se sting în nopţi feştile
de Ion Untaru

Dans pagan pentru sarut

Să povestim un pic de urşii cu măşti de dans sălbatic,
Să povestim despre legendele murelor din gura lor
Şi de mierea furată cu laba …
Să deschidem natura din cutie ca hoţii de buzunare
Furând-o de un strop de rouă,
De fantasme ce aleargă în venele mele
Cu gust de tine.
Noi doi descoperim cuvântul
Limba şi sufletul,
Sunetul şi gura
Ce se înnebunesc în sărutul nostru aviatic
De pe cerul surprins cu lacrima, cu tunetul,
Cu norul ce descoperă forma…
Ne putem juca un pic cu doi nori
Transformaţi în ecou?
Ţi-aş fi peştera în care tu ai fi ecou
Ca şi gura ta sărutată de mine
Lângă urşii ce dorm cu măstile noastre.
de Ioana Camelia Popa

No man is an island

No man is an island,
Entire of itself,
Every man is a piece of the continent,
A part of the main.
If a clod be washed away by the sea,
Europe is the less.
As well as if a promontory were.
As well as if a manor of thy friend's
Or of thine own were:
Any man's death diminishes me,
Because I am involved in mankind,
And therefore never send to know for whom the bell tolls;
It tolls for thee.

de John Donne

Halta

nu vă aplecaţi în afară
acest text promoţie
conţine 100 g gratis...
este 3 în 1 şi la recitire aveţi
bonus trei silabe...
stâlpii trec cu viteză
satele, târgurile, zilele arse... ameţeli
semiorgasm
v-ar fura şapca, mai bine
coborâţi aici, în halta aceasta
se dă viză, primiri cu fanfară
cu iarba cea mai verde
caprelor speriate – neputinţele voastre...
fastul visat, trecute iubiri
experienţe aproximative
surâsuri născute prematur
surâsuri-infarct
surâsuri bătrâne
sulf...
aici e linişte
cea mai linişte
nu se aud
viermii crănţănind pomeţi
genunchi, tălpi
puteţi chiar găti
aşteptarea-aşteptărilor
să spionaţi cum orologiile
nu mai măsoară nimic – era
doar o acoperire
de fapt
mestecă în crema care
provoacă riduri
decorul acesta este aşa
cum l-aţi vrut
iată: congresul rugăciunilor
care n-au ajuns nicăieri
şi nicăieri e pretutindeni
aici să închideţi celularele de tot
unde fugiţi... hei
v-aţi uitat şapca
la bufet, ţoiul era plin cu
iubire
nici măcar n-aţi vârât capul
prin uşa întredeschisă
cele trei silabe bonus
erau
nu mă acuzaţi de superficialitate
este precum aţi citit –
cantitativ...
bine, ne revedem la cabină
probând pe "mâine", "azi" deja
mă strânge
lunec
în textul următor
de Valeriu Barbu

Schimbarea viziunii

Iubirea s-a împiedicat de un colţ de trecut,  
de o urmă prin patul gândurilor, prin cearşaful răvăşit de iluzii.  
Iubirea s-a împiedicat de un sâmbure de orgoliu,  
de un dinte al târziului sau al prea devremelui,  
al frumuseţii nevăzute din ieslea primenirilor sufleteşti.  
Îşi slobozeşte strigătul printr-o spărtură de ecou.  
Iubirea s-a împiedicat de refuzul prundişului pentru cascada orelor curgătoare,  
de acceptul firescului, de lipsa frânelor pentru voluptatea înfruptărilor stelare.  
Iubirea s-a retras tăcută într-o schimbare de viziune,  
cu ochii alungiţi de atenţie în faţa oricărei atingeri.

Iulia Dragomir

Să nu mă plângi

Să nu mă plângi când o să mor,
Să-ţi aminteşti atât, că te-am iubit,
Tu mi-ai lăsat atâtea răni ce dor,
Şi-un suflet sub povară prăbuşit.

Să nu mă plângi, nu are nici un rost,
De ochii lumii lacrimi să mai verşi,
S-a dus din viaţa ta încă un prost,
Ce te-a crezut când îi ziceai poveşti.

Să nu mă plângi, nu merit lacrimi,
Nici bocete la căpătâiul meu inert,
Probabil voi scăpa de a mele patimi,
Să ştii iubito că încă te iubesc şi iert.

Să nu mă plângi, e totul o minciună,
Doar o poveste ce lasă suflete pustii,
Din crini ţi-aş împleti oricând cunună,
Să-ţi aminteşti de mine, în fiecare zi.

Autor necunoscut.

Edited by PoeOvidiu, 19 June 2017 - 08:53.

Seceta

Eu nu mai am lacrimi demult
Si cum sa plang cand nu mai pot
E seceta la mine-n ochi
Si nu cred ca o sa mai dea rod

Am si uitat cum e sa crezi
Ca plansul este alinare
Nici nu mai vreau,nici nu mai pot
Si nici nu cred cuvantul doare.

A căzut guvernul !
A picat, din nou, guvernul,
Tărăboi ca niciodat’!
Parcă,-n Parlament, infernul,
Sediu’ şi l-a mutat,

Unii plâng, alţii se-alintă,
Ca nebunii la spital,
Se ȋnghesuie să mintă
Într-un sumbru recital,
Alţii-n hol, pe coridor,
Disperaţi, ieşiţi din minţi,
Ţin de scaunele lor
De-au rămas şi fără dinţi…
Marketul e la pământ,
Leul e deja gunoi,
Dividendele-s în vânt
La cârnaţii de Pleşcoi,
Numa’ ţuica se mai vinde,
Şi-aia din economii
Ce-s făcute la merinde
Şi de pe la farmacii,
Iar la casa de nebuni,
Nu mai e loc de zevzeci,
Şi, nici vorbă, pe bani buni,
Să mai iei un loc de veci!…
Însă azi, cum au picat,
(Ştire ȋmbucurătoare!)
Deputaţi, oameni de stat,
Au picat toţi în picioare!
Olga, Firea și Grideanu,
Dragnea…ȋn mod evident,
Fac dezbateri, dând cu banul,
În acelaşi Parlament,
Hotărând ca să repare
Toate ce nu s-au făcut,
Găsind ca soluţionare…
Să mai facă-un împrumut!
Valeriu Cercel

Unde-i viata pe care am pierdut-o traind?
Unde-i intelepciunea pe care am pierdut-o cunoscand?
Unde-i cunoasterea pe care am pierdut-o afland?

(din poezia Refrene pentru 'Piatra' de TS Eliot)



Choruses from "The Rock"

The Eagle soars in the summit of Heaven,
The Hunter with his dogs pursues his circuit.
О perpetual revolution of configured stars,
О perpetual recurrence of determined seasons,
О world of spring and autumn, birth and dying!
The endless cycle of idea and action,
Endless invention, endless experiment,
Brings knowledge of motion, but not of stillness;
Knowledge of speech, but not of silence;
Knowledge of words, and ignorance of the Word.
All our knowledge brings us nearer to our ignorance,
All our ignorance brings us nearer to death,
But nearness to death no nearer to GOD.
Where is the Life we have lost in living?
Where is the wisdom we have lost in knowledge?
Where is the knowledge we have lost in information?
The cycles of Heaven in twenty centuries
Bring us farther from GOD and nearer to the Dust.

Edited by Quantum, 07 July 2017 - 04:28.

Imn iubirii

Viaţa, pân' la urmă, e doar scrum,
E, mai mult, cădere şi-njosire...
Poţi trăi oriunde şi oricum –
Dar nu poţi trăi fără iubire.
Un copil priveşte-n viitor,
Un bătrân scrutează-n amintire...
Poţi trăi plenar – sau fără spor –
Dar nu poţi trăi fără iubire.
Anotimpurile-ţi pot fi reci,
Sau scăldate-n caldă strălucire...
Poţi trăi plângând, sau să petreci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.
În colibă viaţa poţi să-ţi duci,
Ca un câine, poţi lătra-n neştire...
Pe cărări greşite poţi s-apuci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.
Cine-i, oare, în lume acel om
Să nu cadă, o dată-n rătăcire?!
Poţi fi mărăcine, poţi fi pom –
Dar nu poţi trăi fără iubire.
Poţi trăi-n picioare – sau pe brânci,
Laş sau brav poţi fi-n nenorocire...
Poţi şi din gunoaie să mănânci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.
Poţi, cum creşte iarba, să asculţi,
Sau, nepăsător fiind - din fire,
Poţi trăi în văi sau vârf de munţi –
Dar nu poţi trăi fără iubire.
S-ar putea, de nimenea dorit,
Să trăieşti în neagră părăsire...
Dar, oricât ai fi de părăsit –
Tot nu poţi trăi fără iubire.
Fericirea-i, cel mai des, un vis,
Ce sfârşeşte în dezamăgire...
Poţi trăi pe nori sau în abis –
Dar nu poţi trăi fără iubire.
Hei, prietene, priveşte-n sus,
Cerul lumii, soarbe-l în privire...
Poţi fi răsărit, poţi fi apus –
Dar nu poţi trăi fără iubire.
Poţi pleca, în viaţa de-apoi,
Liniştit gândind la nemurire,
Floare dac-ai fost – sau un gunoi –
Doar o dată – de-ai simţit iubire.
... Viaţa, pân' la urmă, e doar scrum,
E-un coşmar – sau albă nălucire...
Poţi păşi pe drept sau silnic drum –
Dar nu poţi trăi fără iubire...
de Boris Ioachim

Maybe    de Pablo Neruda

Maybe not.
It's being without you,
Without you cutting
The half day with a
Blue Flower,
Without you walking later
For The Mist and the bricks,
Without that light you take in your hand
That perhaps others will not see gold,
That maybe no one
I knew it was growing
Like the red origin of the rose,
Without you, anyway,
Without you coming sudden, inciting
Knowing my life,
Gust Gust,
Wind Wheat,
And since then, I am because you are
And since then you are
I am and we are...
And for love
I will be...