O poezie pe zi

Dacă azi ți-a plăcut o poezie în mod deosebit, a unui poet consacrat... poate ne-o aduci aminte și nouă ...  eu am regăsit :


Bibliotecile fericite

Gheorghe Tomozei (1936 - 1997)

Și eu vă spun că am văzut
biblioteci fericite
cu turnuri de cărți răsărinde
din mlaștini de covoare
cu ogive închipuind uriași crini amnezici,
cu tâmple de icoane.
Halebarde păzeau stranele de lemn
lustruite de bărbi înțelepte. Firidele
erau pline cu sextante și lunete astrale
iar îmbrăcăturile vechilor tomuri
încă mai duhneau a sânge animal
bine încopciate în buloane de-argint
și în broboanele pietrelor rare.

Am văzut biblioteci fericite
cu cărți din care creștea iarba,
cărți de apă, de piatră și naftă,
cărți volatile și carnivore, cărți
din care ieșeau locomobile și
ghilotine, cărți în care Romeo și Iulia
chiar se iubeau tăvălind cinstitele,
uriașe in-folii, cărți-arce
pline de lighioane (girafe-ntre ele)
cărți bolnave cu teribile răni putrefaote
și cărți tămadă.

Cărți în care e frig, în care ninge,
în care se surpă cascade
cărți ghiftuite cu cadavre de cai,
prăzi de războaie și imperatori,
cărți scrise de îngeri pe cartilagii florale,
cărțile tiranilor, cu litere împușcate
și, grozăvie! cărți scrise chiar de poeți
ba, încă și mai mult, scrise cu poeți
(trupuri mumificate, miniaturizate
de vraci niponi și aduse la proporțiile
lăcustei; strivite-apoi printr-un tertip
al tipografilor-călăi dintr-un alt veac,
cel viitor), cărți friabile, gata să se rupă
la cel mai mic pipăit, împăroșate,
cu genele câte rămân în ipsosul cald
la facerea măștii mortuare (vezi Eminovici M.),
pline de alge strivite și ieftine cerneluri.

Există și asemenea cărți în ospiciile
bibliotecilor fericite; cu pielea coperților
toată numai fisuri, numai riduri și cearcăne,
cu transpirație de mahorcă stătută,
cărți îmbrăcate în coji de pâine
și-n mâl fecundat de insecte vorace.

Adesea ele sunt tipărite în sticlă vulgară
și se vede prin ele și-atinse se sparg;
alteori sunt tipărite pe ploaie
ori pe cărămizi de pământ. Poeții
încep prin a scrie cu mormintele lor
și sfârșesc înainte de propria naștere,
nevăzuți, neștiuți. Ei își mănâncă tomurile
de le e foame, de le e sete își beau scrisa,
cu cărțile lor fac copii, cu ele se-mbracă
stârnind dezgust și mirare în
bibliotecile fericite..

În bibliotecile în care cartea de gresie
întrece prețul cărții de smarald iar cartea
de salcie desfide cartea-lotus.

Eu am văzut biblioteci fericite.

Somnoroase pasarele de Eminescu

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna,
Se ascund în ramurele -
Noapte buna!

Doar izvoarele suspina,
Pe când codrul negru tace;
Dorm si florile-n gradina -
Dormi în pace!

Trece lebada pe ape
Intre trestii să se culce -
Fie-ti ingerii aproape,
Somnul dulce!

Peste-a noptii feerie
Se ridica mindra luna,
Totu-i vis si armonie -
Noapte buna!

Ti-as spune ca sint trista si mi-e bine
Ti-as spune ca tacerea nu m-ajuta
Ti-as spune despre tot ce ne mai tine
Dar uita-te la mine ca sint muta

Lucian Blaga
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
și nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
și-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micșorează, ci tremurătoare
mărește și mai tare taina nopții,
așa înbogățesc și eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
și tot ce-i neînțeles
se schimbă-n neînțelesuri și mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
și flori și ochi și buze și morminte.

Baladă veselă despre crâșmari  - Francois Villon

De suliță, de lance aruncată,
de ghioagă și de buzdugan strunjit,
de bardă, de săgeată ferecată,
de paloș, de baltag și de cuțit,
de țeapă și de furcă otrăvită,
de iatagan, de cange, de custură
și de bandiți pândind la cotitură
să fie dați grămadă la pământ,
străpunși în inimi, sfărtecați pe rând,
tăiați la beregăți să-i rupă chinul
și-n fund de iad să stea cât mai curând
crâșmarii care ne botează vinul!

De arc turcesc, de spadă-ncovoiată
le fie-mpuns burtoiul ghiftuit;
de foc grecesc le ardă chica toată
și creierii le urle-n nesfârțit;
în ștreang le-atârne hoitul împuțit
și ciuma bată-i cu vătămătură ;
ba m-aș ruga să fie trași, cu ură,
în țepi aprinse, să-i aud zbierând;
beli-i-ar zece gâzi de vii, rânjind
și în ulei încins să-și iute cinu;
legați de patru cai să văd crăpând
crâșmarii care ne votează vinul!

Plesni-le-ar tunul căpățâna boată,
lovi-i-ar trăsnetul pe drum, cumplit
și-apoi o haită de dulăi, turbată
le rupă hălci din trupul hăcuit;
orbească-i fulgerul ca un cuțit,
zăpezi și grindeni bată-i pe căldură,
uda-i-ar ploile fără măsură
când umblă goi și-n preajmă n-au veșmânt;
să piară de pumnal făr' un cuvânt
și hoitul lor să-l vălurească Rhinul;
de optzeci de ciocane piară-n vânt
crâșmarii care ne botează vinul!

ÎNCHINARE:
Stăpâne, blestema-i-ar Domnul sfânt
să sugă până or crăpa, veninul,
că necinstiți și fărdelege sunt
crâșmarii care ne botează vinul!

Mergeam de-a lungul liniei ferate
Sperind desart ca ma va duce poate
Acolo unde toate-ncep sau se termina
La granita dintre-ntuneric si lumina.

Insa era o sina veche, ruginita
De mii de ani de trenuri parasita
Nu ajungea deloc in nici o gara.
Ma ratacisem iar... a cita oara?

davao, on Jun 5 2007, 16:13, said:

davao, on Jun 6 2007, 15:07, said:

autor?

vesperala, on Jun 6 2007, 16:55, said:

Ca si aici, nu stiu cine este autorul, altfel l-as fi scris.

Pentru ***
Edgar Allan Poe

Nu-mi pasa daca soarta mea pe pamant
Putin din Pamant a avut
Si daca ani de iubire s-au frant
In ura unui minut:
Si nici ma plang daca cei dezolati,
Draga, sunt mai fericiti decat mine,
Ci ca TU suferi de soarta MEA,
Doar un trecator prin destine.

Lumina raiului
Lucian  Blaga




Spre soare râd!
Eu nu-mi am inima în cap,
nici creieri n-am în inimă.
Sunt beat de lume și-s păgân!

Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atâta râs făr’ de căldura răului?
Și-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,
de n-ai fi frământată,
Sfânto,
de voluptatea-ascunsă a păcatului?

Ca un cretin stau pe gânduri și mă-ntreb:
De unde-și are raiul –
lumina? – Știu: îl luminează iadul
cu flăcările lui!

Edited by vesperala, 08 June 2007 - 23:53.

Dor binecuvantat - Goethe


...
Vreau sa ridic in slavi tot ce e viu
Si tanjeste dupa moartea-n flacari

In noptile reci de iubire
Ce te-au ivit cand zamisleai tu insuti,
Te-ncearc-o simtire straina
Cand lina, lumineaza lumanarea.

Umbra si neguri
Nu te mai acopera,
Caci un dor nou acum te cheama sus,
La o impreunare mai inalta.

Nu te-apasa nici o departare,
Vii in zbor si vii sub chip de vraja,
Iar la urma, lacom de lumina,
Arzi, fluture, te mistui

Si cata vreme n-ai un singur lucru,
Acesta: mori, devino!
Nu esti decat un oaspe tulbure
Pe-ntunecatul pamant.

Haiku

Întunecând întunericul,
iată porțile luminii.


Nichita Stanescu

Despresie
de Raluca Lacatus

Ce rost are sa mergi inapoi?
Cu gandul la cei morti si cei goi,
Sa vezi ce odata nu era
Sa uiti iar menirea ta...

Nu uita ca tu esti strain
De acolo de unde umbrele vin
Gonite parca de un cosmar,
Spre locuri cu dulce si amar.

Infrunta si nu te speria,
Ai credinta,vei rezista,
Vei duce-o la capat zambind,
Spre lumea ce te-a adus pe pamant.

Edited by Jacques, 09 June 2007 - 14:08.

Al meu suflet, Psychee


A venit un înger și mi-a zis:
- Ești un porc de câine,
o jigodie și un rât.
Pute iarba sub umbra ta care o apasă;
mocirlă se numește respirația ta!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină!
A venit îngerul și mi-a zis:
- Mai străvezie este sticla
decât cel mai statornic gând al tău!
În curând ai să mori și viermi
îți vor forfoti în nări, în bot, în rât, în trompă!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină! îmi zise ingerul...
Apoi îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul
a plecat cu aripi de aur zburând
într-un aer de aur.
Fluturi de aur
fâlfâiau în aura îngerului de aur.
El zbura aiurit,
el era cu totul și cu totul de aur.
El se depărta către o depărtare de aur,
în care apunea soarele de aur.
- De ce te îndepărtezi de la mine, i-am strigat,
de ce pleci, de ce?
-Fără pricină mi-a răspuns, fără pricină...


Nichita Stanescu

Doua capre

                        de Tudor Arghezi

Doua capre cu trei iezi,
In genunchi, la o tulpina,
Ti se pare ca le vezi
Ca se roaga si se-nchina.

In giubele lungi, de par,
Si cu barbi, ai da sa zici
Ca sunt chiar, intr-adevar,
Cinci monahi ori ucenici.

Si-i si alt-asemanare :
Ciute si-n suman sarac,
Intolite-s, fiecare,
Roscovanele-n siac,

S-au sculat si, rumegand
Stihuri mute si litanii,
Scapa, rupt din cand in cand,
Siruri negre de litanii.

Cu fierul rosu tu ma-nteapa - Heinrich Heine


Cu fierul rosu tu ma-nteapa,
In fata mea loveste drept,
Cu vergi ma biciuie, iubito,
Dar nu ma face sa te-astept.

Picioarele, de vrei mai bine,
Din locul lor tu mi le scoate,
Dar nu lasa s-astept zadarnic,
Ca-i chinul cel mai greu din toate.

Ah! Ieri intreaga dupa-amiaza
Te-am asteptat cu dor fierbinte
Si n-ai venit, fermecatoareo, -
Iar eu credeam ca-mi ies din minte.

Cu serpi ma strange nerabdarea
Si-n fiecare clipa sar
Cand suna pasi pe coridoare;
Dar tu nu vii - e in zadar.

Nu vii! Simt furie grozava
Si dracul la ureche-mi spune:
Frumoasa lotusului floare
De tine-si bate joc, nebune.

...nu înjurați căci zadarnic e totul... - Serghei Esenin

Nu înjurați căci zadarnic e totul!
Negustor de cuvinte nu sunt!
Tot mai greu îmi atârnă pe umeri
Capul de aur lăsat în pământ.

Nu iubesc nici orașul, nici satul -
Cum de-am trăit, singur nu pot pricepe.
Părăsesc tot ce-a fost. Îmi las barbă
Și mă duc vagabond printre stepe.

Voi uita și de cărți, de poeme,
Și cu traista în spate umbla-voi hai-hui -
Căci bețivului pierdut în câmpie
Vântul îi cântă mai mult ca oricui.

Voi puți a ridiche și ceapă -
Și voi face pe prostul într-una
Și cu zgomot sufla-îmi-voi nasul,
Tulburând pacea serii și luna.

Nu mai vreau nici succese nici slavă,
Vreau doar vântul să-l pot asculta -
Fără asemenea doruri ciudate
N-are rost pe pământ viața mea.

Lumina de ieri
Lucian Blaga


Caut, nu știu ce caut. Caut
un cer trecut, ajunul apus. Cât de-aplecată
e fruntea menită-nălțărilor altădată!

Caut, nu știu ce caut. Caut
aurore ce-au fost, țâșnitoare, aprinse
fântâni – azi cu ape legate și-nvinse.

Caut, nu știu ce caut. Caut
o oră mare rămasă în mine fără făptură
ca pe-un ulcior mort o urmă de gură.

Caut, nu știu ce caut. Sub stele de ieri,
sub trecutele, caut
lumina stinsă pe care-o tot laud.