Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Ruse vs Rusesti

Le mai putem da pe brazda? tipsuri

Recomandari gips carton tavane. (...

ce fel de activitate intretinere ...
 Se poate imbunatati o poza sa se ...

Folosește cineva syncthing? ...

Închidere fereastra dupa deschidere.

Kit AC contine brate Unitatea ext...
 smart switch fara neutru

Ierbicid pentru parul porcului.

Smecher de talie grea

PH apa plata
 Recomandare Mocheta -pe suport pa...

ram upgrade asus rog strix

Alegere memorie USB

Manere clasice mobila sau push to...
 

Thailanda

- - - - -
  • Please log in to reply
3405 replies to this topic

#3367
metalactual

metalactual

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 3,330
  • Înscris: 17.04.2006
Am zburat de cateva ori cu Qatar spre est, nu pot spune ca am avut nu stiu ce trairi fata de Turkish, China Eastern, Malaysian, China Southern. Nu sunt prea mofturos si nici prea lung de picioare si oricum nu pot sa dorm aproape deloc, iar mancarea oricum este asa cum este. Daca ajunge la timp si vin bagajele ma declar multumit, desi pot spune ca atat Turkish cat si una dintre cele doua China mi-au adus cate un bagaj de cala a doua zi. Dar asta si pt ca la primul zbor a fost scurta escala iar la al doilea am facut escala in AMS, care este bomba atomica pt bagaje.
Cu Thai nu am fost, insa daca orarul de zbor si pretul sunt ok, as pastra diferenta de 300 Eur pt excursie.
Your call, mai citeste.

#3368
ajna_c

ajna_c

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 27
  • Înscris: 08.09.2013

View Postandreimazz23, on 26 ianuarie 2024 - 17:50, said:

Stie cineva ce varianta mai buna este pentru a plati taxa de VOA in aeroport (Phuket)? Se poate scoate de la bancomat de acolo sau ce recomandati?
Buna! Noi am schimbat dolari in aeroport cat ne-au trebuit pentru viza si smart bus. E schimb valutar vis-a vis de ghiseul cu vize on arrival. Contra 2200 baht/persoana am avut viza in maxim 5 minute,. nu i-a interesat de bilet de iesire,, iar de cazare doar au intrebat unde stam sa poate completa ei acel formular pentru viza on arrival.Noi am dat doar pozele ce le aveam cu noi si banii, de restul s-au ocupat vamesii de acolo.

View Postjudas, on 15 ianuarie 2024 - 15:06, said:

Referitor la Internet inca nu sunt hotarat daca sa iau cu mine cartela de la DIGI sau sa cumpar o cartela TOURIST SIM THAILAND.
Inteleg ca sunt 3 companii mari AIS, TRUE si DTAC, iar pretul pentru 15 zile cu net nelimitat ar fi cam 700THB.
Daca in specificatia comerciala apare ca sunt incluse "unlimited call to all network" presupun ca au numere alocate care pot fi folosite pentru apeluri locale apelare / primire
(de exemplu pentru "boat trips hotel pick-up").
Este corect rationamentul?
Ceau. Noi am folosit E-smi de la Nomad, 8 usd - 50 G de net.

View Postsanddy1964, on 08 februarie 2024 - 10:17, said:

Referitor la telefonie: folosit nr dtac  iar pt date, hot spot pe acelasi numar dtac, era nelimitat 15 zile. Viteza buna dar in prima zi era turbo, 1Mb per sec. Apropos, am un Turist SIM de 700 Baht sigilat, cumparat in plus.
Viza T15, luata prin vfs. 2 vize=5000Baht. Pe aeroport, E-VOA e un mare avantaj fata de VOA. Nu stai la coada de 2000 de persoane ci intri separat, in 5 minute am trecut si ridicat bagajele. Intrebati un politist  in aeroport acolo, nu va asezati la coada imensa!
Sfat: nu aplicati decat prin vfs. Dureaza 12 ore, 1 zi si aveti viza pt 15 zile.
In rest, cursul de schimb este 1 Eur=38 Baht mai peste tot. Ca e 38,05 sau 37,90...unde vedeti 38 puteti schimba. Mie mi-au ramas vreo 1800 Baht. Cine doreste, in zona Bucuresti Ilfov...
Atentie cand rezervati camere: nu luati in vecinatatea Bangla Road. Noaptea este un zgomot infernal pana la 4 dimineata E balamuc.
Orice info, raspund cu placere.
Noi am avut primele nopti camera cu vedere spre Otop Market, la fel a fost si acolo, bubuia muzica pana la 4-5 dimineata.

View Postandreimazz23, on 09 februarie 2024 - 09:17, said:

Iar costul pentru visa on arrival cat e? Mie mi-au cerut 2300 de persoana in phuket, dar nu primesti vreo chitanta sau ceva.
Noua ne-au cerut 22000 baht/persoana in Phuket :)

Salut! Noi am fost in Ianuarie in Thailanda, Patong. Zborurile le-am avut cu Air China din Budapesta si sincer a fost peste asteptari compania. Mancare buna, personal de treaba, curatenie in avion dar putin cam rece. Ca sfat, pentru ca noi ne-am lovit de problema asta, daca va luati dolari de preferat e sa fie bancnote mari de 100, cele de 10,20,50 le schimba la curs mai mic + sa aveti grija ca banii sa nu aibe nimic scris pe ei sau sa fie deteriorati. Unii dintre ei de abia am reusit sa ii scimbam avand cate o usoara dunga facuta cu markerul sus sau jos pe bancnote, in Romania nimeni nu ar da atentie la acest lucru. Cazare draguta , plaja din Patong curata. Am facut excursii in Phi Phi, Similand islands si Turul insulei, Toate le-am luat de la o agentie locala, asta dupa ce am intrebat pe la vreo 5-6 ghisee si am negociat cu fiecare. Le place sa negociezi cu ei si am reusit sa scot Phi Phi + Similan la 7300 baht ambele pret total pt 2 persoane, initial erau 15000 baht. Am mai fost pe jos pana la Freedom beach, un pic anevoios drumul dar a meritat din plin. Am fost cu Smart bus si pana la Kata noi. Sa nu uit din aeroport pana in Patong am luat smart bus cu 100 baht/persoana pentru o experienta locala, drept e ca era aglomerat si am facut vreo 3 ceasuri pe drum fiind seara, dar nu ne grabeam :) Daca mai aveti curiozitati ma puteti intreba.

#3369
andreimazz23

andreimazz23

    Junior Member

  • Grup: Junior Members
  • Posts: 190
  • Înscris: 17.01.2018
Noi am luat Phi Phi si Similan chiar cu 7200 2 persoane :D

Poate zic prostii, excursia la Similan am luat-o de pe strada din Phuket si am negociat la 2300 de persoana, iar Phi Phi din Krabi de pe strada, la 1300 de persoana.
La pachet cu Similan am luat Phuket city tour, am negociat la 650 de persoana.

#3370
cornete

cornete

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 312
  • Înscris: 28.10.2005

View Postbusiness11, on 15 februarie 2024 - 14:13, said:

A zburat careva cu Thai Airways catre Bangkok? Eu mi-am luat bilete prin Turkish, dar observ defapt ca sunt operate de Thai Airways. Pe net nu prea sunt reviewuri foarte bune, inca am posibilitate de canceling, si ma gandesc daca sau dau 300 de euro in plus pentru Qatar sau e ok si cu Thai?

am zburat de citeva ori cu Thai, nu pot decit sa-i recomand, personal simpatic, punctuali, in cazul meu. Recomand si App´ul lor pt Check in.
Despre bagaje aici :
https://www.thaiairw...on/baggage.page

rating aici:
https://www.tripadvi...ws-Thai-Airways

#3371
judas

judas

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,839
  • Înscris: 04.02.2008
TRIP REPORT THAILANDA 2024 (13.02.2024 – 29.02.2024) – 2 adulti

ZIUA 1 – 13.02.2024 – MARTI

Zbor Bucuresti – Phuket, Qatar Airways cu escala la Doha. Segmentul 1 Otopeni 10.30 – Doha 16.00, escala 4h45’, segmentul 2 Doha 20.45 – Phuket 07.15.
Prima oara cand beneficiez de serviciile Qatar Airways, avioanele impecabile, mancare buna si cel mai important loc generos pentru picioare si pentru cap, inclusiv tetiera modificabila pe inaltime ceea ce s-a potrivit de minune pentru dimensiunile mele (1.94m). Aeroportul Hamad din Doha de asemenea impecabil.

ZIUA 2 – 14.02.2024 – MIERCURI

Aterizat, verificat viza. Exista mai multe variante de viza, eu am luat viza on-line din Romania – 35E/pers – 60 zile, exista si varianta Visa on Arrival – 2000THB/pers – 15 zile. Ridicat bagajele din Phuket International si transfer perpedes la Phuket Domestic pentru urmatorul zbor, Thai Airways, Phuket 11.50 – Bangkok 13.00. In timpul escalei am achizitionat o cartela SIM pentru Internet. Exista 3 mari companii de telefonie mobile si internet, TRUE, DTAC si AIS. Preturile sunt cam identice, eu am ales un Tourist SIM pentru 15 zile de la TRUE pentru ca aveam inclus pe langa net nelimitat, telefonie mobile interna nelimitata si 100THB credit pentru convorbiri internationale (6 minute cu Romania), pret cartela 699THB. Avion cu dimensiuni de confort normale (atunci s-a vazut diferenta Qatar Airways), dar pentru 1h30’ a fost OK. Aterizat la Suvarnabhumi Airport Bangkok, ridicat bagajele si fuga la trenul din aeroport. Din Suvarnabhumi se poate ajunge in Bangkok cu bus-ul, trenul sau taxi. Noi am ales Airport Rail Link, cadenta 15 minute, pret 45THB/pers de la aeroport pana la capatul liniei (Phaya Thai). Transfer la Sky Train (linie de tren suspendata) si intr-un final (dupa 27 de ore de cand am plecat din casa) am ajuns la Hotel Eleven – Sukhumvit, camera dubla King deluxe cu MD. Check-in, desfacut bagaje si fuga la piscina de pe acoperisul hotelului (etaj 9) pentru refacerea dupa drum. Nu am stat prea mult pentru ca se intuneca destul de devreme (din cauza pozitiei geografice ziua este aproape egala cu noaptea tot timpul anului, in jur de 18.45 – 19.00 este intuneric) si am plecat in zona Siam nu inainte de a schimba banii in valuta locala (1E – 38.50THB – Baht). Zona Siam era extrem de animata mai ales ca era Valentine’s Day si in plus erau fel de fel de activitati legate de anul nou chinezesc (Anul Dragonului de Lemn) care fusese pe 10.02. in zona Siam sunt si vreo 4 mall-uri, MBK, Siam Center, Central World si Siam Paragon (cel mai luxos), toate decorate in tonul sarbatorilor de mai sus. Seara am incheiat-o cu un “1h - foot massage” in zona Nana Plaza.

ZIUA 3 – 15.02.2024 – JOI

Vizitat cele mai importante 3 temple Wat Arun, What Pho (Temple of Reclining Budha) si Grand Palace & Temple of Emerald Budha. Pentru ca intre orele 13.00 – 16.00 soarele este insuportabil am mai bagat o tura de piscina (cu ocazia asta am luat si o cursa cu un vapor pe Chao Phraya River – raul ce strabate Bangkok-ul), iar seara am petrecut-o la Tichuca 38-th Floor Rooftop Bar aflat pe acoperisul cladirii T-ONE. Pe acoperisul majoritatii cladirilor inalte din Bangkok sunt deschise Rooftop Bar-uri, noi l-am ales pe acesta pentru ca are un stil mai aparte si un view de exceptie. Dupa Tichuca, in drum spre hotel, am facut o oprire la Nana Plaza, zona destrabalarii maxime (world largest adult playground – asa cum se lauda ei). Tare experienta!!!

ZIUA 4 – 16.02.2024 – VINERI

Vizitat inca 2 temple Wat Saket (Golden Mount Temple – 318 trepte) si Wat Traimit, putin shopping la Terminal 21 Mall (care era la 10 minute de hotelul nostru) si din nou o balaceala la piscina de pe acoperisul hotelului. Dupa amiaza am facut o cura de street-food in Chinatown (se zice ca este unul dintre cele mai mari Chinatown din lume, infiintat in 1782) si apoi seara Above Eleven 32-nd Rooftop Bar, undeva destul de aproape de hotel. Strada unde stateam (Sukhumvit 11) era un pol al distractiei, plina de baruri astfel ca la intoarcere am mai facut o escala la Hillary 11, bar cu muzica live, unde ne-am simtit exceptional de bine.

ZIUA 5 – 17.02.2024 – SAMBATA

Am plecat spre zona Silom (zona rezidentiala cu multe cladiri de birouri) pentru a urca pe acoperisul cladirii King Power Mahanakhon unde se afla Sky Beach Bar si Sky Walk (podea de sticla aflata la 314m inaltime de sol), senzatia este extrema. Inclusiv urcarea pana acolo e misto, liftul urca si coboara cu 8m/s. A urmat o plimbare prin Lumphini Park, interesante sunt soparlele monitor (unele de 1.5m lungime) care se plimba nestingherite prin parc. O ultima tura prin Terminal 21 Mall si plecare spre Icon Siam Mall. Pot sa declar cu mana pe inima ca e cel mai misto mall pe care l-am vazut in viata mea, are vreo 7000 de magazine, 100 de restaurante, inclusiv o zona de street food de 15000mp. Icon Siam Mall se afla pe malul Chao Phraya River de unde ne-am imbarcat intr-o croaziera de seara Chao Phraya Princess Dinner Cruise, care a durat 2 ore, mancare traditionala tip buffet, muzica live, etc. Sunt o gramada da vase care fac acest tip de croaziera, cred ca de la locul un de ne-am imbarcat noi au mai fost cel putin 5-6 vase. Seara am mai facut o oprire la Nana Plaza pentru ca partea masculina a familiei sa-si mai clateasca un pic ochii si cu parere de rau si cu greu am plecat spre hotel sa impachetam bagajele.

BANGKOK – CONSIDERATII GENERALE

- Este un dezastru urbanistic, sunt cladiri noi de 30 – 70 de etaje, cu apartamente care pot ajunge la 3mil Euro iar printre ele maghernitze in care nici masina nu ti-ai tine-o.
- Transportul urban este groaznic, cred ca in afara de duminica dimineata la ora 08.00, absolut in orice perioada circulatia era bara-la-bara. Sunt foarte multe taxi (turisme sau scootere), tuk-tuk, dar toate stau blocate in trafic (mai putin scooterele care se deplaseaza mult mai usor). Un plus pentru zonele acoperite de Metrou sau de Sky Train, ambele cu aer conditionat (16-18 grade in interior), pretul unei calatorii este in functie de destinatie. Transportul pe apa (Chao Phraya River) este asigurat de curse regulate, curse turistice si de curse de traversare de pe un mal pe celalalt.
- Shopping-ul este variat, de la mall-uri in care gasesti toate firmele de lux din lume pana la mall-uri pline cu marfa fake. Preturile la produse originale de nivel mediu erau putin mai mari decat cele de la noi (probabil ca merita doar in perioadele de reduceri).
- Mancare este extrem de variata, destul de ieftina (mai ales varianta de street food pe care eu am preferat-o in multe cazuri).
- Entertainmentul este un punct forte al orasului (mai ales in jurul bulevardelor Phloen Chit si Sukhumvit), peste tot sunt baruri, cluburi, centre de masaj (normale sau cu “happy ending”), adult funplace-uri, etc. Consumul de canabis este legal, consumul si comercializarea drogurilor se pedepseste extrem de aspru. Prostitutia este in floare iar turismul sexual este la cote maxime. Sunt o gramada de turisti (chiar si over 70) care isi “inchiriaza” fete pe perioade limitate full-service. De exemplu in seara in care am fost in barul Hillary 11 cred ca din cele aproximativ 100 de perechi care erau acolo, vreo 15 erau localnici, iar dintre ceilalti doar eu si cu inca unul eram europeni cu pereche de aceeasi natie, toti ceilalti erau europeni cu thailandeze.
- Hotelul de calitate medie (lipsa balcon si geamuri care nu se deschid), micul dejun cam saracacios (omleta era contra cost - ???).
- Schimb valutar cu rata buna – SuperRich Exchange, Dee Money (1E – 38.45 – 38.50THB).
- Am mancat Durian, fructul de care multi fug din cauza mirosului patrunzator, noua ne-a placut foarte mult. Atentie mare, introducerea fructului in localuri, hoteluri sau transportul in comun este pasibila de amenda.
- Una peste alta noua ne-a placut foarte mult experienta din Bangkok.

ZIUA 6 – 18.02.2024 – DUMINICA

Plecat spre aeroport, zbor Thai Airways, Bangkok 11.30 – Phuket 13.00. Cazare Patong Beach. Distanta dintre aeroport si Patong aprox. 40km. La aeroport exista un Taxi Meter Service de unde poti lua taxi si care are o metodologie de calcul care este afisata acolo. Exista si un Smart Bus care costa 100THB/pers si niste VAN-uri dar care nu pleaca fara un numar minim de persoane. Eu am comandat un Bolt (era mai ieftin decat taxi), dar din pacate nu am putut face jonctiunea cu el pentru ca nu au voie sa intre in aeroport la Sosiri, am iesit in strada, dar nu ne-am intalnit si pana la urma ne-a acostat un tip cu un VAN care ne-a dus in aceeasi bani. Hotel Nipa Resort – Patong Beach (camera dubla Deluxe cu MD), mi-au dat o camera superioara Deluxe Pool View cu MD. Dupa amiaza si seara am fost in Phuket Town (dus – Bolt, intoarcere – Tuk Tuk) la Thalang Road Street Food Market, un targ care se tine in fiecare duminica intre 16.00 – 22.00. Acolo mancare la greu, poze cu ladyboys, etc. Seara am facut o tura prin Patong Beach pentru a cauta excursii locale

ZIUA 7 – 19.02.2024 - LUNI

Plaja la Kata Noi Beach si Kata Beach. Pret pachet 2 paturi de plaja + umbrela 20 THB (30 lei).
Inainte de plecare am luat legatura cu un tip de la o firma care vinde excursii locale (numarul primit de la #Flavius87 – multumiri) si am primit discount-uri mai mari decat de la ceilalti revanzatori. Am negociat pentru 3 excursii (Phi Phi Island + altele, Phang Nga Bay + James Bond Island si Coral Island – Full Day) iar pretul final a fost de 8500THB/2 pers. cu pick-up si drop-off de la/la hotel si toate taxele incluse. Firma Kanok Travel and Tour avea sediul in Kata, fiind acolo am fost sa platesc si sa iau voucherele.
Seara plimbare prin Patong, street-food la Banzaan Fresh Market si distractie pe Bangla Road.

ZIUA 8 – 20.02.2024 – MARTI

Boat trip – Coral island – Full Day. Organizare impecabila, ridicare de la hotel, scurta prezentare la sediul firmei + gustare + racoritoare, transport  (15min) cu speedboat pana la Coral Island – Kahung Beach, paturi de plaja si umbrela contracost – 300THB (40 lei), echipament snorkeling – free, masa pranz bufet - inclusa, plaja curate cu nisip extrafin, apa cristal. Intoarcere cu speedboat, transfer la hotel, totul a fost OK.

ZIUA 9 – 21.02.2024 – MIERCURI

Atras de cele 2 plaje renumite din Krabi (Railay Beach si Phra Nang Cave Beach) am ales sa ne mutam pentru o noapte (fara sa eliberam camera din Patong) in Ao Nang – Krabi. Am ales varianta transportului cu ferry-boat Phuket – Ao Nang cu pick-up de la hotel Nipa Resort Patong si drop-off la hotel Ao Nang Bay Resort (camera dubla Pool View cu MD). Bagaje, doar strictul necesar. Dupa ce am facut check-in am vrut sa stam pe plaja din Ao Nang, dar din cauza faptului ca nu exista nici un pic de umbra (nu existau paturi de plaja si umbrele deoarece in timpul mareei inalte plaja este complet acoperita de apa) nu am rezistat caldurii. Ca urmare, am luat un Tuk Tuk pana la Nopharat Thara Beach unde am gasit si umbra mult dorita. Seara am purces la o explorare a statiunii, pot sa spun ca nu mi-a placut, putine baruri / restaurant, multe magazine cu fake-uri, o atmosfera mult prea linistita fata de ce ma asteptam eu sa gasesc.

ZIUA 10 – 22.02.2024 – JOI

Trezit la prima ora, check-out si fuga pe plaja pentru a prinde primele barci pentru transferul pe Railay Beach. Transportul se face cu Longtail Boat-uri, niste barci lungi cu motor cu elice la capatul unei cozi lungi, capacitate 10 pers, cost 100THB/pers/sens, minim 8 pers. La 08.15 eram pe Railay Beach care isi merita renumele pe deplin. Poze la greu, dupa vreo 3 ore ne-am mutat pe Phra Nang Cave Beach (pe drum am admirat peretii verticali de calcar si maimutele care stateau pe gard si ne priveau nepasatoare), aici la fel poze la greu, peisajele sunt admirabile. Pe aceasta ultima plaja erau cativa baieti/fete care faceau escalada pe perete vertical, dificil sport, mai bine la sol cu o bere rece in mana. Dupa amiaza, ferry-boat de pe Railay East spre Phuket, transfer la Patong. Nu vrea sa ma repet de fiecare data dar aproape in fiecare zi am fost in Patong in zonele de street food sau distractie – Bangla Road sau in zonele de shopping (Jungceylon Shopping Mall sau Central Patong) .

ZIUA 11 – 23.02.2024 – VINERI

Boat trip – Phi Phi Island. Organizare din nou impecabila, ridicare de la hotel, scurta prezentare la sediul firmei + gustare + racoritoare, transport (1h) cu speedboat pana la Pileh Lagoon pentru baie intr-o apa de o culoare si o limpezime greu de imaginat (se vedea fundul apei in clar desi era la mai mult de 10m) + plimbare cu Paddle Board si Clear Kayak, o oprire pentru pranz (buffet), alta oprire la Viking Cave pentru un snorkeling exceptional (o mare varietate de pesti si vegetatie marina, din pacate nu am vazut babysharks), apoi Monkey Beach. Punctul culminant al trip-ului a fost Maya Bay, vestita plaja paradisiaca unde s-a filmat The Beach cu Leonardo di Caprio, un pic cam aglomerat (toata lumea vrea sa o vada), zeci de poze si la revedere. Pe drumul de intoarcere am oprit la Khai Island, o plaja aglomerata, cu o zona destul de limitata pentru a face baie (mai ales din cauza mareei joase de la acel moment). Transfer la hotel in Patong. Seara am vrut sa diversificam un pic atmosfera si am fost la ZAG BAR CLUB, club de gay cu drag queen performance. Fiind prima oara la asa ceva initial a fost un pic ciudat, dar nu eram singurii hetero din club si ne-am bucurat de show.

ZIUA 12 – 24.02.2024 – SAMBATA

Dupa atatea zile de haladuiala am decretat o zi de odihna, plaja, balaceala pe Patong Beach, in dreptul clubului KUDO, muzica si servire pe plaja, exact ce ne doream. Pret pachet 2 paturi de plaja + umbrela 20 THB (30 lei). Seara un masaj binemeritat (spate, gat si umeri). In acea zi am prins o sarbatoare religioasa de-a lor (MACHA BUCHA), nu a fost permisa vanzarea bauturilor alcoolice (pe plaja s-a vandut ilegal, sticla de bere bagata in punga).

ZIUA 13 – 25.02.2024 – DUMINICA

Boat trip Phang Nga Bay – James Bond. Organizare multumitoare, ridicare de la hotel, scurta prezentare la sediul firmei + gustare + racoritoare, transport cu speedboat, prima oprire Panak Island, apoi plimbare cu canoe la Hong Island, oprire pentru masa la Koh Panyee (Gipsy Village, insula plutitoare, aveau inclusive un teren de fotbal pe apa – daca ratai poarta, faceai baie sa recuperezi mingea). Apoi oprire la James Bond Island (numele dat de faptul ca acolo a fost filmat in 1974 un film din seria James Bond) – nume original Khao Phing Kan, urmata de Laem Haad Beach (o plaja paradisiaca) si ultima oprire la Palm Beach Club unde ne-am relaxat pe plaja. Drumul de intoarcere in Phuket si transfer la hotel.

ZIUA 14 – 26.02.2024 – LUNI

Plaja la Karon Beach. Pret pachet 2 paturi de plaja + umbrela 20 THB (30 lei). Plaja foarte buna, nisip fin, apa limpede dar lipsa unei atmosfere mai placute pe plaja (muzica), turistii cam 90% vorbitori de limba rusa, majoritatea familisti cu copii sau de varsta mai inaintata, oferta destul de saraca in distractiile de seara m-au facut sa nu regret ca am ales sa stau in Patong, desi au fost cateva persoane care au sugerat alt loc de cazare.

ZIUA 15 – 27.02.2024 – MARTI

Fiind ultima zi plina am hotarat sa o petrecem pe plaja in Patong in acelasi loc KUDO CLUB.

ZIUA 16 – 28.02.2024 – MIERCURI

Impachetat, o ultima tura prin Patong pentru ajustare cumparaturi, check-out, BOLT pana la Phuket Airport International. Zbor Phuket - Bucuresti, Qatar Airways cu escala la Doha. Segmentul 1 Phuket 20.25 – Doha 23.55, escala 2h35’, segmentul 2 Doha 02.30 – Bucuresti 06.40.

ZIUA 17 – 29.02.2024 – JOI

Aterizat pe Otopeni, un bagaj nu a apucat sa fie incarcat de la Doha (toti cei care au venit de la Phuket au patit asta), dar nu conteaza bine ca s-a intamplat la intoarcere. Completat formular, primit bagajul vineri prin curier.

PHUKET – CONSIDERATII GENERALE

- Transportul urban si aici este destul de congestionat. Sunt foarte multe taxiuri si Tuk-Tuk-uri. Referitor la Tuk-Tuk-uri, in Bangkok erau cu motoreta in fata si cabina in spate, in Ao Nang erau cu motoreta in lateral, iar in Phuket sunt niste mini dubite care in spate au banchete unde incap 6-10 persoane iar pe peretele dintre sofer si pasageri sunt aplicate boxe cu muzica la nivel maxim si lumini dinamice. Exista si niste autobuze locale fara geamuri dar pe care nu le-am folosit.
- Plajele sunt foarte misto, nisipul esta ca faina, intrarea in mare nu este foarte lina (asta este un avantaj in cazul mareelor inalte), apa calda si curata (nu am vazut meduze), paturi de plaja si umbrele ieftine.
- Excursii puteti lua de peste tot, sunt doar cateva firme care le organizeaza, in rest sunt zeci de ghisee cu revanzatori care lucreaza cu comision, acum depinde cat sunteti dispusi sa negociati. Am mai avut pe lista Similan Island si Adventure (Elephant trekking, Rafting, ATV) dar ar fi fost cam prea aglomerat programul. Data viitoare!!!
- Mare atentie cu soarele, folositi la greu crema de protectie solara cu indice mare. Intre 11.00 si 16.00  indicele UV era 11-12 (extremely high), efectiv te ardea soarele ca pe gratar.
- Se pot inchiria scootere, am inteles ca erau destul de ieftine, nu m-am bagat pentru ca eram 2 persoane si circulatia este pe partea stanga.
- Trebuie atentie mare la traversare. In primul rand nu prea sunt treceri de pietoni, acolo unde sunt masinile nu prea opresc, scooterele deloc. Era sa fim accidentati de cateva ori, mai ales ca ne uitam dupa masini in partea opusa.
- Schimb valutar peste tot, cea mai buna conversie a fost 1E – 38.60THB
- Desi Kata si Karon sunt mai “rafinate” noua ne-a placut mai mult in Patong, chiar daca suntem 50+. Cele doua parca pareau mai mult pentru familisti, honeymoon, odihna, sau cel putin asa ni s-au parut noua. Plus ca erau pline de rusi. In Patong aveai tot timpul ce sa faci:
- shopping la magazinele de pe strazi sau la mall-uri.
- street food la Banzaan Fresh Market unde puteai sa gasesti peste si fructe de mare vii pe care ti le gateau in fata ta, o multitudine de alte feluri de mancare (inclusive insecte, gandaci, scorpioni, crocodil, meduze, etc.), dulciuri de toate felurile, fructe si sucuri naturale de toate felurile.
- o gramada de alte restaurante si taverne cu specific thai /european/ arab/ turcesc / georgian, etc. unele deschise non-stop
- cea mai mare densitate de centre de masaj (normale sau cu happy ending).
- distractie la cote maxime pe Bangla Road, zeci (poate chiar spre o suta) de baruri cu animatoare, cluburi cu muzica live, cluburi VIP (ex. Armania), discoteci (ex. Ilussion – cea mai mare din Thailanda, locul 14 in lume, capacitate 5000 de persoane), sexy cluburi cu show-uri de toate felurile, etc.
- distractia tine pana dimineata (pentru cei care cauta asta). O faza misto a fost ca era o frizerie deschisa pe la 02.30 noaptea si culmea e ca erau inauntru 2 persoane care se tundeau.

Multumesc celor care m-au ajutat cu informatii (#metalactual, #Flavius 87, #AutoFranta, #cornete,  #sanddy1964 – mai ales pentru THB si cartela SIM).

Daca aveti intrebari, va raspund cu placere (mai ales acum cand am totul proaspat in memorie).

Poze si filmari am facut cam de 50Gb (parca am fost japonezi!!!)

Enjoy Thayland !!!

#3372
foxtian

foxtian

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 606
  • Înscris: 03.10.2019
Se poate  face o excursie  de o zi sau 2 la Bangkok din Phuket ?    as vrea sa le vad pe  amândouă intr-o vacanta

#3373
judas

judas

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,839
  • Înscris: 04.02.2008

View Postfoxtian, on 15 martie 2024 - 17:20, said:

Se poate  face o excursie  de o zi sau 2 la Bangkok din Phuket ? as vrea sa le vad pe  amândouă intr-o vacanta
Se poate, sunt o gramada de curse Phuket - Bangkok in fiecare zi, dar eu cred ca e foarte putin 1-2 zile pentru Bangkok.
Daca iei in calcul drumul pana la / de la aeroportul din Phuket + acelasi lucru in Bangkok + timpul petrecut in aeroporturi + check-in / check-out hotel + desfacut / facut bagaje, nu-ti mai ramane mult timp.
Poti folosi Thai Airways , Thai Air Asia, Thai Viet Jet Air, drumul dureaza 1h30'.

Oricum, in alta ordine de idei, preturile au luat-o razna complet. Biletele de avion pe care eu am dat 1100E/2 pers acum cost 1650E/2 pers, iar cazarea pe care am dat 57E/noapte acum costa 85E/noapte.

Edited by judas, 19 March 2024 - 10:01.


#3374
foxtian

foxtian

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 606
  • Înscris: 03.10.2019
te referi   la  zborurile  directe  către Thailanda ?      cam cate zile ,minim , sa fie pentru Bangkok ?

#3375
judas

judas

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,839
  • Înscris: 04.02.2008

View Postfoxtian, on 19 martie 2024 - 17:35, said:

te referi   la  zborurile  directe  către Thailanda ?
Referitor la cresterea preturilor, m-am referit la zborul cu care am fost eu, Qatar Airways, escala Doha.

View Postfoxtian, on 19 martie 2024 - 17:35, said:

cam cate zile ,minim , sa fie pentru Bangkok ?
Acum depinde ce vreti sa vedeti, daca aveti copii mai mici cu voi, cat sunteti de rezistenti la caldura....
Eu am stat 4 nopti (3 zile jumate net), am acoperit cam tot ce voiam sa vad, dar ar fi fost bune inca 1-2 zile.
Daca mergi pe distractie, cluburi/baruri, n-ai sa vrei sa mai pleci de acolo...

Edited by judas, 20 March 2024 - 09:22.


#3376
business11

business11

    Info Austria

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 11,954
  • Înscris: 13.07.2011
Judas spune-mi si mie ce recomanzi ca si distractie in Bangkok.

Am 48 de ore layover acolo si as vrea sa ma folosesc de acest timp cat mai mult posibil. Pe timp de zi vreau sa vizitez cele mai interesante lucruri si poate si un mall ceva. Iar seara vreau sa ies la distractie. Am inteles ca Bangkok e unic cand vine vorba de asa ceva.

#3377
judas

judas

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,839
  • Înscris: 04.02.2008

View Postbusiness11, on 20 martie 2024 - 10:40, said:

Judas spune-mi si mie ce recomanzi ca si distractie in Bangkok.
La capitolul mall-uri, este zona Siam unde sunt 3 mall-uri mari Siam Center, Siam Paragon si Central World. Dintre ele cel mai misto si mai luxos este Siam Paragon. Cel mai tare mall din Bangkok este Icon Siam Mall, e o bijuterie arhitectonica, e cel mai misto mall vazut de mine ever. La parter are o zona de street food de 15.000mp. Este un obiectiv de neratat.
Ca si distractie iti pot recomanda croaziera Chao Phraya Princess Dinner Cruise pe care o poti combina cu Icon Siam Mall (vasele pleaca din dreptul mall-ului), rooftop-bar-urile (le gasesti pe acoperisul majoritatii cladirilor mai inalte, recomand Tichuca, sau poti incerca ceva mai renumit - Lebua - unde s-au filmat cateva scene din Hangover 2, barurile cu muzica live de pe Sukhumvit 11 (recomand Hillary 11) si daca vrei sa treci la un nivel mai hardcore Nana Plaza sau saloanele de masaj cu "happy ending" Posted Image .

Edited by judas, 20 March 2024 - 11:01.


#3378
foxtian

foxtian

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 606
  • Înscris: 03.10.2019
zboruri directe  costa din germania cam 1200 euro  back to back  iar cu  schimbare  700-800 euro  de persoana .cred ca depinde mult de unde iti iei zborul .

#3379
business11

business11

    Info Austria

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 11,954
  • Înscris: 13.07.2011
Eu zbor 6 iulie - 20 iulie, Vienna-Bangkok cu Turkish Airlines, operated by Thai Airways, 835eur de persoana cu escala la Istanbul (dar scurta).

Daca dau search acum gasesc bilete cu 800eur cu Austrian si Swiss. 966eur zbor direct.

#3380
foxtian

foxtian

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 606
  • Înscris: 03.10.2019

View Postbusiness11, on 21 martie 2024 - 10:58, said:

Eu zbor 6 iulie - 20 iulie, Vienna-Bangkok cu Turkish Airlines, operated by Thai Airways, 835eur de persoana cu escala la Istanbul (dar scurta).

Daca dau search acum gasesc bilete cu 800eur cu Austrian si Swiss. 966eur zbor direct.
eu ma refer in sezon  !    vara  este mult mai ieftin  :)  in iulie  cine vrea in Thailanda

#3381
business11

business11

    Info Austria

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 11,954
  • Înscris: 13.07.2011
Eu vreau in iulie. In Koh Samui este partial destul de uscat, adica ai sansa 80% sa nu ploua. Lasa ca anul trecut am mers in sezonul principal in Bali cand normal e total uscat si din 14 zile, 10 au plouat. Dar e cald si acolo e ceva normal, chiar nu ma deranjeaza.

Daca ma duc in februarie este arhiplin de europeni si nu am chef de ei. Asa raman direct in Europa. In iulie este mereu liniste si pace.

#3382
judas

judas

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,839
  • Înscris: 04.02.2008
Conform statisticii, cele mai ploioase luni sunt octombrie si noiembrie.

#3383
foxtian

foxtian

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 606
  • Înscris: 03.10.2019

View Postjudas, on 22 martie 2024 - 07:38, said:

Conform statisticii, cele mai ploioase luni sunt octombrie si noiembrie.

Google  zice  :  În Thailanda, cele mai ploioase luni sunt iunie, iulie, septembrie și octombrie. Aceste luni se confruntă cu sezonul ploios, iar ploile vin în general în rafale scurte și puternice, de obicei după-amiaza2. Dacă planifici o călătorie în Thailanda, este important să iei în considerare aceste aspecte legate de vreme pentru a te bucura la maxim de experiența ta acolo! ��️☂️ .  incheiat citatul  !
Fi complet    daca tot postezi ceva   .

#3384
business11

business11

    Info Austria

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 11,954
  • Înscris: 13.07.2011
Foxtian ai dreptate, dar vezi ca Thailanda este o tara foarte mare, care se intinde pe diferite zone metereologice. Unele zone sunt extrem de ploioase in iulie, iar altele au poate 5 zile de ploaie in iulie.

Iti dau ca si exemplu: in golful din Koh Samui, Koh Phangan si Koh Tao sezonul ploios ajung mult mai tarziu fata de restul tarii. In iulie 2023 a plouat 3 zile rau de tot si in rest semi-innorat fara ploaie. Cateva zile au fost pline de soare.

Quote

The wet season arrives in Koh Samui and the other Gulf Islands in October, usually reaches its peak in November, and then gradually decreases into January. As the monsoon approaches Thailand from the south west, it is the Andaman Coast that it reaches first, before heading across the land. Therefore, the wet season in Koh Samui arrives later than its western Thai neighbours in Phuket and Krabi.

However there are three distinct weather seasons on Koh Samui. These are the dry season (December until February), the hot season (March until August) and the rainy season (September until November). March - August is the hotter season on Samui. The weather is still dry in this period, typically very sunny and hot. For visitors who like to bask in the sun this is a great period to visit.

Edited by business11, 22 March 2024 - 18:55.


Anunturi

Chirurgia endoscopică a hipofizei Chirurgia endoscopică a hipofizei

"Standardul de aur" în chirurgia hipofizară îl reprezintă endoscopia transnazală transsfenoidală.

Echipa NeuroHope este antrenată în unul din cele mai mari centre de chirurgie a hipofizei din Europa, Spitalul Foch din Paris, centrul în care a fost introdus pentru prima dată endoscopul în chirurgia transnazală a hipofizei, de către neurochirurgul francez Guiot. Pe lângă tumorile cu origine hipofizară, prin tehnicile endoscopice transnazale pot fi abordate numeroase alte patologii neurochirurgicale.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate