Apostati contemporani

Întâlnești deseori în viață oameni care purtați de valuri încoace și-n colo, îngrijorați doar de bucata de pâine și de confortul familiei își topesc zilele în dulceaga rutină a bucuriei de a exista. Nu-și ostenesc inima cu durerile altora, nu-și pun întrebări dezmorțitoare, nu-și frământă sufletul cu tainice zbateri: plutesc inert în toropeala traiului molcom și fără probleme. Ei bine, acești apostați contemporani sunt tot mai mulți printre creștinii zilelor noastre; creștini de circumstanță, oameni care au devenit creștini prin descendență, iar nu prin asumarea conștientă a ostenelilor sfințitoare în viața personală și socială, atât de proprii adevăratului creștin.
Ne întrebăm oarecum retoric, dar cuprinși de o adâncă durere a inimii: oare generațiile veacului nostru nu mai poartă într-însele sămânța adevărului, nu-și mai prețuiesc ele zestrea chemării la viața creștină, zestre scump apărată și cu sânge pecetluită de strămoșii noștri? S-a stins oare din firea neamului nostru scânteia sfintelor năzuințe, izbucnirea mucenicească împotriva fărădelegii care ne sfărâmă puterile, cocoțată la tribuna dreptății? Oare românul și-a uitat cu totul vocația sfințeniei, puterile neșovăitoare în lupta cu păcatul? Oare a pierdut cu totul dorința unei alte ordini, alta decât cea impusă omenirii de mai marii lumii, cu sprijinul politic al vânzătorilor de neam și țara?
Iată întrebări care ar trebui să zguduie tihna rușinoasa a fiecărui român și a fiecărui creștin, întrebări pe care dacă noi, fiecare în parte, nu ni le punem, vom pieri ca neam și creștini. Sunt întrebări cu care ne vor judeca în fața lui Dumnezeu, atât înaintașii, cât și urmașii noștri, sunt întrebări care, cândva, la judecata neamurilor ne vor acuza ca le-am lăsat fără răspuns din cauza sfâșietoarei ignoranțe care ne macină existența.
Chipurile apostaziei pot fi dulci sau amare
Dar poate unii nedumeriți se întreabă: „De fapt, care-s primejdiile care ne pândesc, cum ne atacă, unde țintesc, unde sfârșesc etc.?"
Primejdiile simt multe. Chipurile lor sunt și mai multe. Unele-s dulci, altele amare. Unele resping, altele atrag, în funcție de formele pe care le îmbracă și de dispoziția fiecăruia în parte de a se lasă momit. Dar, totuși, cel mai bine le cunosc, pentru că se luptă cu ele, cei care duc viața adevărat creștineasca; cei ce nu se tem de durerile viețuirii creștine; cei ce râvnesc bucuriile suferinței, care nu cochetează cu poruncile aspre ale Evangheliei, ci le împlinesc cu sfânta lor râvnă, fără viclene concesii moderniste și ecumniste.
Mergând pe firul problemei, cred că cea mai înspăimântătoare primejdie, atât pentru toți creștinii, cât și pentru fiecare în parte, este apostazia. Exista astăzi mai mult ca oricând o mentalitate și o societate cu o uimitoare predispoziție spre apostazie. Dar ce fel de apostazie? Este ea identica cu apostazia primelor secole creștine, așa cum apare ea din manualele de istorie bisericeasca și din Viețile Sfinților? Numai parțial. Se aseamănă cu cea istorica, pentru că dezbină de Hristos, de Biserica, de mântuire. Dar apostazia vremurilor noastre, pe lângă formele clasice de afirmare, prezintă și chipuri noi, „atrăgătoare", „binevoitoare", „umaniste și ocrotitoare". Vechea apostazie era tiranică, grosolană, dar mai ales fățișă, astfel incit iți solicita împotrivirea, dârzenia, capacitatea de rezistență, dându-ți posibilitatea de-a o identifica direct și implicit, de a o contracara. Presiunile fiind de natură externă, torturile vizând distrugerea fizică a creștinului, sufletul își păstra o anumită independență și putere de răzvrătire, ceea ce era, și este, fundamental important pentru un creștin în lupta cu păcatul și cu apostaziile vremii.
Apostazia lucrează în noi precum cariul în lemn
Dar astăzi? Apostazia în forme dintre cele mai rafinate este omniprezenta și se insinuează hoțește în fiecare din noi și în fiecare ungher al societății. Chiar și prin casnicii noștri, adeverind cuvântul Evangheliei, apostazia lucrează răbdătoare în noi precum cariul în lemn.
Dar asta nu înseamnă că nu ne putem împotrivi ei.
Având în vedere că apostazia se strecoară în inimile noastre prin trup și prin suflet, pe acestea se cuvine să le păzim mai întâi. Această păzire creștinii o numesc înfrânare. Ne înfrânăm împotriva fiecărui păcat. Ne folosim de înfrânare împotriva tuturor păcatelor cu care ne ispitește societatea contemporană apostată.
Trebuie să știm însă că cei mai feriți de apostazie sunt creștinii care, zilnic, își hrănesc sufletele nu cu ziare sau televiziune, nu cu preocupările deșarte ale acestei lumi, nu cu îmbuibare, desfrânare, slavă deșartă sau lăcomia banilor, ci care se hrănesc cu iubirea lui Dumnezeu, cu citirea neobosită a Sfintei Evanghelii și a Vieților Sfinților, cu meditarea la cuvintele Sfinților Părinți, care dau vigoare și bărbăție sufletului spre a se împotrivi păcatului și apostaziei.
O teologie "umanistă", socială și conciliantă
Hărțuiala vine astăzi din toate direcțiile, cu pași de pisică, iar păcatul lovește cu iuțime de fulger. Nu iartă pe nimeni. Nici pe președinte, nici pe primar, nici pe deputat, nici pe savant, nici pe omul de rând - absolut toți suntem încercați de păcate.
Unii vor fi crezând că lepădarea de Hristos e mai iertătoare cu întâistătătorii Bisericii, că apostazia aceasta generală ocolește conștiințele prelaților noștri, arhierei și clerici.
Ei bine, nu-i chiar așa. Nimeni nu este infailibil în fața rătăcirilor moderne. Lepădarea sau apostazia, astăzi ca și întotdeauna, poate să ia chiar și chipul lui Hristos, chip pașnic și blând, conciliant și iubitor. Întâlnim acest chip atât în conferințe pan-ortodoxe, în alianțe „de pace", în bănci ale "religiilor", în fundații cu caracter ecologist sau umanist, în întruniri, mitinguri și dezbateri cu scopuri, desigur, dintre cele mai "nobile".
Oare acesta să fie chipul lui Hristos? Cu siguranță nu. Oare pentru aceasta s-a întrupat, răstignit și înviat Hristos? Pentru concesii, compromisuri și calcule meschine, pentru progres, confort, pentru diplomație sau pentru „o lume mai bună" și „pace între popoare"?
Dar orice drept-credincios știe că răspunsul este nu. Dacă mă mântuiesc prin bunăstare de ce mai postesc, de ce mă mai înfrânez, de ce să mă  mai  nevoiesc? Dacă mă mântuiesc prin „progres" și „ordine socială" înseamnă că strămoșii noștri care n-au cunoscut „progresul" și nici „ordinea socială" modernă nu s-au mântuit.
Aceasta teologie "umanistă", socială și conciliantă, pune accentul pe acest veac, spre bucuria trecătoare a trupului, dar întristează sufletul, căci răpește ortodoxului dorirea și așteptarea vieții veșnice. A fost sesizată și aspru criticată de marii sfinți nevoitori ai Bisericii Ortodoxe (în vremea noastră de Sfinții Teofan Zăvoritul, Ignatie Briancianinov, Ioan Iacob Hozevitul, Pavel Florenski, Ioan Maximovici, Serafim Rose, Iustin Popovici, Paisie Aghioritul etc.) cât și de gânditori ortodocși precum Dostoievski, Leontiev etc.
Omul - un „bun" al unei oligarhii comerciale
Acest „umanism universalist", la origine catolico-protestant, cu îndepărtate ecouri din lumea Greciei antice (Protagoras: „omul este măsura tuturor lucrurilor"), care-l pune pe om deasupra tuturor lucrurilor, este încurajat și întreținut inconștient de noi toți, iubitori ai simțurilor și aserviți „societății de consum".
Dar ce este această „societate de consum" e foarte bine să știm, ca să fim prevăzători. E societatea care-l transforma pe om într-un „bun" al unei oligarhii comerciale. E societatea care a făcut din marketing unicul ei principiu: religios, moral, social.
Trebuie sa recunoaștem că omul zilelor noastre, nu face diferență dintre social și moral. Dacă un creștin săvârșește un act imoral, dar necondamnat constituțional și social, el nu sesizează că a păcătuit în fața lui Dumnezeu, că a călcat porunca lui Hristos, că este în lepădare față de Biserică și față de legile mântuirii; el nu-și sesizează apostazia. Pentru acest om, dumnezeu nu mai este Hristos, ci Statul, Guvernul, Constituția, sau poporul, lumea și legile ei. Acest soi de om săvârșește păcatul, atent doar la datoria sa publică, iar apoi se poate întoarce liniștit acasă, își ia dejunul, se bucurăă liniștit de familie fără lăuntrice mustrări și sufletești frământări. E tipul celui care săvârșind păcatul, e vesel, mulțumit, bine dispus că și-a făcut conștiincios „datoria". E tipul celui care în fața mustrărilor răspunde senin și candid: "eram la serviciu", "am procedat după lege", „am avut ordin", „mi-am făcut datoria", „șeful răspunde" etc.
Generația nepăsării
Acest gen de oameni au fost uneltele ideale ale tiraniei politice, de la comunism la orice regim satanic; acest soi mișună printre noi și astăzi, unii își spun chiar "credincioși", dar ei vor fi călăii noștri de mâine. Vinovați suntem toți cei care ne facem pilde de astfel de moravuri, favorizând răspândirea lor, cedând în fața puterii, a șantajului, a unui interes meschin, a asigurării unui servici, a unui profit nemeritat etc.
Toate acestea la un loc, toata nesiguranța, toată ezitarea, toată frica de teama și de dragul lumii sunt fiice ale apostaziei; sunt lepădări de adevăr, lepădări de dreptate, lepădări de curaj, lepădări de mucenicie, lepădări de dragoste pentru sufletul omului, lepădări de neam, lepădări de credință, lepădări de Dumnezeu, lepădări de mântuire, de rai, de veșnicie.
Un mare cuvios al vremii noastre, părintele Paisie Aghioritul, observând toate aceste răni ale societății, numea lumea contemporana „GENERAȚIA NEPĂSĂRII", adăugând că „nepăsarea față de Dumnezeu aduce nepăsarea față de toate celelalte."
Da, într-adevar, în nepăsarea față de Dumnezeu stă tot dezastrul lumii noastre, toate eșecurile noastre, toată deznădejdea noastră, toată teama de viață și de moarte. Dacă trândăvia și necredința au adus atât nor de nepăsare și amorțeală în sufletele noastre, oare ce va fi cu generațiile viitoare? Nu cumva își vor urî propria viață, oare nu își vor urî părinții, oare nu va fi o lume demonică pe pământ? Vai celor de mâine, și vai nouă, celor de azi, că suntem vrăjmașii copiilor noștri, suntem vrăjmașii strămoșilor noștri, vrăjmașii mântuirii neamului omenesc, vrăjmașii lui Hristos cel răstignit, Care ne mustră cu cuvintele acestea: «Dar voi întreceți măsura părinților voștri! șerpi, pui de vipere, cum veți scăpa de osânda gheenei?» (Matei 23, 32-33).

sorin2007, pe Apr 10 2007, 10:57, a scris:

     Ce frumos ai inceput ! Pacat ca ai sfarsit si tu, ca atatia altii, cu amenintarea focului gheenei ! Semeni cu vrajitoarea din Hansel si Gretel : ademenesti copiii cu turta dulce, dar la urma tot in cuptor intentionezi sa-i arunci.

tudorel666, pe Apr 10 2007, 15:46, a scris:

Tu care le stii pe toate despre ce crezi ca ar trebui sa vorbeasca un crestin?Vroiai sa spun faceti orice ca nu patiti nimic?Pana si legile lumesti au pedepse.
Iar daca vrei o parere "neutra" se vede ca unii se trag din maimuta si altii sunt creati de Dumnezeu(ma refer la modul general fara nici o intentie de a jigni pe cineva anume).

sorin2007, pe Apr 12 2007, 17:06, a scris:

     Eu care nu le stiu pe toate, dar stiu infinit mai multe ca tine, te anunt ca, din punct de vedere biblic un crestin ar trebui sa propavaduiasca evanghelia, care iseamna de fapt vestea cea  buna, iar vestea cea buna este doar atat, ca Imparatia cerurilor a venit pe pamant.
     Tu nu esti in schimb un crestin, ca nu il anunti pe Hristos si imparatia lui, ci anunti venirea lui satan cu cazanul de smoala si instrumentele de tortura pregatite ! Esti un apostol al Satanei si nimic mai mult, chiar daca repeti papagaliceste si ostentativ cuvantul dragoste la fiecare a treia vorba rostita !

tudorel666, pe Apr 12 2007, 20:04, a scris:

Mai "tudorel666" credinta se traieste sau se declara pe forum ? Cum sa-ti explic  ce inseamna a TRAI ORTODOX ? Prin demonstratii de inteligenta ? Inca nu am inteles clar ce inseamna pentru tine credinta din tot ce ai scris pana acum. Ce te chinui sa demonstrezi ? Ai avut o experienta in viata ta care te face sa fii  impotriva credintei ortodoxe sau te bagi in seama?Cauti o credinta care sa-ti satisfaca nevoile intelectuale? Nu cred ca voi reusi sa te conving dar cel putin, cred, ca pot sa te atentionez ca vei fi in stare sa vorbesti despre ortodoxie dupa ce ai experimentat cat de cat trairea ortodoxa,altfel vorbesti de ortodoxie ca si cum ti-ai da cu parerea de politica (sigur ca ai "dreptate" dar politicienii stiu ce fac si tu ramai cu drepatea in brate).

sorin2007, pe Apr 12 2007, 23:08, a scris:

     Am experimentat trairea ortodoxa si am ajuns la nebuni ! Am dat-o apoi dracului si am facut doar ce m-a invatat mintea mea, si mi-am revenit !
     Nu imi mai trebuie traire ortodoxa in veci !

“Revenit” iti place tie sa crezi, dar asta e altceva.Din expierenta, poti sa-mi spui cum  ai aplicat in viata  versetele urmatoare(care pentru mine inseamna ortodoxie,problema e ca nu sunt  in stare,inca, sa le pun in practica):  
Matei cap.22
“35. Unul dintre ei, învățător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat:  
36. Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege?
37. El i-a răspuns:Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.  
38. Aceasta este marea și întâia poruncă.  
39. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
40. În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii.”
Sunt sigur ca nu din cauza asta ai avut experienta nepacuta.Cred ca te-ai grabit sa confunzi marfa cu ambalajul(am vazut ce parere ai despre preoti ,ceea ce este in mare parte adevarat).Daca discutam numai de forma n-o sa terminam niciodata si nu ajungem la nici un rezultat.Problema de fond,zic eu,este ca peste 10 ani daca intru pe  forum o sa vad tot un tudorel666 zbuciumat care stie “infinit mai multe lucruri decat mine”dar care are un suflet chinuit si nu-si gaseste linistea sufleteasca.Poti sa (crezi ca) ai toata dreptatea din lume dar daca nu-ti gasesti un echilibru sufletesc face cat o ceapa degerata.Adica e nimic, zero, pierdere de timp.

sorin2007, pe May 14 2007, 15:57, a scris:

      Nu iubirea aproapelui si a lui dumnezeu m-au dus la nebuni, ci posturile nenumarate, rugaciunile interminabile si greutatea permanenta ce apasa asupra mea ca, orice as face, tot pacatos raman, si oricat de bun as fi, nici pana in ultima clipa a mortii nu voi sti de ajung in rai sau in iad. Si, chiar daca mi-ar fi promis careva raiul, tot eram inspaimantat de gandul ca s-ar putea ca, neintalnind acolo pe cineva drag mie, sa aflu ca de fapt nu a reusit sa ajunga si el acolo si se chinuie in iad.
      SPURCATA RELIGIE, SPURCATA INVATATURA !

Edited by tudorel666, 14 May 2007 - 23:03.

sorin 2007, e interesant ca fiecare avem treaba cu imperfectiunea celorlalti, ne chinuie, nu ne da pace, cand prima data ar trebui sa facem ordine in ograda noastra; cand o sa poti pune in practica cele 2 porunci o sa vezi ca ce ai scris in deschiderea topicului nu-si mai are rostul.

mastercodran, pe May 15 2007, 22:36, a scris:

Asa este.Primul impuls este sa vedem si sa judecam pacatele si imperfectiunile celorlalti, dar, niciodata n-o sa ajungem perfecti asa incat, pe cat putem, cred ca ar trebui sa dam o mana de ajutor indiferent de forma in care o facem(in definitiv suntem datori sa implinim si a doua porunca).Poate cineva se foloseste de un sfat(inclusiv eu) si mai face un pic curat in ograda lui.Referitor la ce e scris in deschiderea topicului sunt sigur ca fiecare din noi se regaseste in acea stare intr-o masura mai mica sau mai mare.Simplul fapt ca recunoastem starea in care traim(nu neaparat public), e un mare pas inainte.Pana ne apucam de curatenie e bine sa stim ce anume trebuie curatat,eventual schimbat.

tudorel666, pe May 15 2007, 00:01, a scris:

Nu putem noi sa masuram pacatele si sunt sigur ca nu esti mai pacatos decat mine.Aceasta stare nu trebuie sa ne duca la disperare(greseala fatala),pentru ca asta inseamna ca suntem prea mandri si nu dam voie lui Dumnezeu sa ne ajute(libertatea rau folosita) sau, mai rau, nu avem macar atata credinta incat sa credem ca Dumnezeu ne iubeste si ca : "La oameni lucrul e cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință."

Edited by Megara, 16 May 2007 - 16:20.
merge posts. Foloseste butonul de edit daca mai ai ceva de adaugat

tudorel666, pe Apr 12 2007, 17:59, a scris:

Tudorele maica, daca religia nu este "your cup of tea"(cum zic englezii)de ce nu incerci Budismul? Nu zic asta cu sarcasm sau sa fac misto,ci vorbesc serios.Am auzit ca este relaxant si eliberating from all doctrin and dogma. Nu stiu prea mult despre aceasta practica spirituala,dar cred ca promoveaza idea de a deveni a better self and being in harmony with the nature and all.Ce ai de pierdut? Incearca....

Edited by Nefersetty, 18 May 2007 - 12:53.

Nefersetty, pe May 18 2007, 13:49, a scris:

       Pentru ca deja am gasit altceva, o religie naturala si al carei "preot" se gaseste in mine insumi, un fel de samanism, dar are legatura cu toate religiile, in special, insa, cu ceea ce scrie in biblie. Oricum, ma intereseaza in egala masura si celelalte carti religioase, mai ales Vedele si Coranul.

[ https://i.ibb.co/qgHMM9f/Dark-s-i-Biblia-baba-s-i-mitraliera.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ https://yoursmiles.org/msmile/fun/m0168.gif - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ https://i.ibb.co/B2NghNt/Clipboard01.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ https://i.imgflip.com/6nxk0x.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Discrepanță!

Xlander, on 13 septembrie 2022 - 10:14, said:

Sfantul Jakob, on 05 iulie 2022 - 08:21, said:

Tu citești postările noastre precum citești Biblia, Darkule!

Sfantul Jakob, on 05 iulie 2022 - 08:21, said:

Visezi discrepanțe ireconciliabile dar cre' că nici nu știi ce-s alea.

Edited by Sfantul Jakob, 15 September 2022 - 19:03.

La acest gen de subordonare mă referisem și eu, cel menționat de tine. Probabil trebuie să mai citești o dată ce a scris mentorul tău:

In primul rand, intre mine si Jakob nu a fost, nu este si nu va fi niciodata, dar niciodata, vreo relatie de subordonare, competitie sau alte inventii babesti.

Colegul Xlander exclude orice formă de subordonare între tine și el.
Dar dacă tu interpretezi așa cum faci și cu Biblia...