Inchizitia

Inchizitia a fost o instanta judecatoreasca instituita de biserica catolica, prin decretul papei Gregor IX in anul 1231, in scopul depistarii si reprimarii sângeroase a asa-zisilor "eretici". Sarcina interogatoriilor, persecutiilor, torturilor si arderilor pe rug a fost preluata de catre ordinele calugaresti ale Franciscanilor si Dominicanilor. In fruntea inchizitiei a stat un Mare Inchizitor. Inchizitia a constituit una din cele mai grave erori savârsite de Biserica Romano-Catolica, care a dus la crime pe scara de masa impotriva umanitatii.
Dupa ce Romano-Catolicismul si-a consolidat puterea in Evul Mediu, cetatenii cu vederi liberale, care nu se aliniau cu dorintele, nu intotdeauna biblice, ale Bisericii oficiale, au inceput sa fie priviti ca "eretici", ca inamici ai societatii. La doi ani dupa masacrarea ereticilor albigenzi, Papa Grigore IX publica documentul apostolic Excommunicamus (20 aprilie 1231) prin care anunta infiintarea unui tribunal supranational care sa judece cazurile de erezie. Intentia Papei Grigore IX stabilea ca obligatorie efectuarea unei anchete care sa confirme sau sa infirme temeinicia acuzatiei de erezie. Tribunalul a primit numele de inchizitie (l.lat. inquisitio = cercetare, ancheta). Inchizitia a functionat mai mult in tarile din sudul si vestul Europei, in special in Spania si a inceput a judeca pe toti aceia care au ncercat sa raspândeasca printre credinciosi invataturi asa-zise false in materie religioasa, in dauna credintei. Biserica a considerat firesc sa aiba si ea un for care sa ceara socoteala celor care se amestecau in probleme religioase fara a fi - dupa parerea ei - competenti; aceasta a fost Inchizitia. Ea a jucat un mare rol mai ales in istoria Evului Mediu. Condamnarile care s-au facut se datoreaza principiilor considerate optime pentru a apara ordinea publica lezata prin invataturile asa-zise eretice.
Când era semnalata prezenta ereziei intr-o regiune, se anunta o ancheta: ori se deplasa tribunalul la fata locului, ori erau convocati suspectii, in corpore, la centru. Când era vorba de cazuri particulare, celui in cauza i se trimitea o citatie prin parohia teritoriala. Neprezentarea la locul stabilit in termen de 30 de zile atragea dupa sine excomunicarea, fapt care reducea sansele la proces. Adus in fata Tribunalului, suspectul era pus sa jure ca va spune adevarul, dupa care era interogat si un notar consemna intrebarile si raspunsurile. Mijloacele dure de constrângere fizica erau folosite in cazul in care cel anchetat refuza sa raspunda la intrebari. Asa-zisul eretic care isi retracta erorile primea o sanctiune ispasitoare, dupa gravitatea constatata arbitrar.
Categorii de pedepse degradante date de Inchizitie inculpatilor:
- posturi indelungate, opere de binefacere,, zidirea unei biserici, pelerinaje la locurile sfinte.
- participarea la celebrari liturgice comunnitare stând intr-un colt al bisericii, descult si cu o lumânare aprinsa in mâna.
- purtarea unui semn distinctiv, cusut pe hhaine, ori purtarea unor vesminte de culoare speciala.
- amenzi, confiscarea bunurilor, interdictiia indeplinirii anumitor functii publice.
- inchisoarea pe un timp determinat sau pe viata.
- condamnarea la moarte.
Cei care aveau legaturi cu diferite secte ori cu eretici erau excomunicati. Când un eretic refuza sa retracteze sau când recidiva, Tribunalul inchizitorial il incredinta judecatorului civil, care, de regula, ii pregatea rugul. Majoritatea inchizitorilor au dat Inchizitiei o fata monstruoasa (Thomas de Torquemada, Conrad de Marbourg, Robert cel Mic, Pierre Cauchon, Jean le Maitre, Bernard Gui s.a.), compromitând masiv Biserica. Au existat si inchizitori ceva mai corecti, unii dintre ei fiind declarati ulterior de Biserica chiar sfinti (Sf. Petru din Verona, Sf. Fidelis de Sigmaringen, Sf. Ioan Capistran). Biserica a declarat sfinti si martiri si pe unii dintre cei pe care Inchizitia i-a chinuit, condamnat la ani grei de temnita sau i-a ars pe rug (Tereza de Avila, Ioana d'Arc, arhiepiscopul de Toledo s.a.). Oricât ar parea de straniu, Biserica Romano-Catolica nu a renuntat formal la Inchizitie decât in 1908, prin reorganizarea eclesiastica produsa sub papa Pius al X-lea. Dar nici pâna azi Biserica Romano-Catolica nu a condamnat Inchizitia ca institutie criminala.

sursa

   Ca inchizitia a fost un tribunal controlat de Biserica Catolica unde au fost condamnati multi oameni nevinovati. Sa luam exemplul savantului Galileo Galilei:

,, Descoperirea unui centru de gravitație în afara pământului contrazice teoria lui Ptolemeu asupra cosmosului și intră în conflict cu doctrina aristoteliană, acceptată oficial de Biserica Catolică. Inchiziția ecleziastică stigmatizează drept eretică această reprezentare cosmologică și îi interzice lui Galileu să-și susțină teoriile. Lucrările lui sunt "puse la index", împreună cu publicația lui Copernic, "De Revolutionibus Orbium Coelestium". Galileu încearcă să împace teoria lui Ptolemeu cu cea a lui Copernic, demonstrând totuși superioritatea celei din urmă în lucrarea "Dialogo sui due Massimi Sistemi del Mondo", publicată în 1632 la Florența. Ajunsă în mâinile papei Urban al VIII-lea, acesta interzice difuzarea lucrării și intentează un proces al Inchiziției împotriva lui Galileu. Bătrân și bolnav, Galileu este chemat în 1633 la Roma în fața tribunalului inchizitorial. Amenințat cu tortura și umilit, este silit să abjure public ideea că pământul se rotește în jurul soarelui. Se spune că, printre dinți, ar fi șoptit: "Eppur si muove" ("Și totuși se mișcă"). Scăpat de arderea pe rug, este condamnat la închisoare pe viață, pedeapsă comutată apoi în arest domiciliar în casa sa din Arcetri, din vecinătatea Florenței.''

sursa

350 de ani după moartea sa, în 1992, Vaticanul a recunoscut formal marea valoare științifică a lui Galileo Galilei, "reabilitându-l" și absolvindu-l de acuzația de erezie.

Mai bine mai tarziu decat niciodata...

Ce stiti si ce parere aveti despre Inchizitie?

Ca subiectul este de actualitate, va redau un fragment dintr-un articol:

Mostenirea Inchizitiei

Cardinalul Joseph Ratzinger (actualul Papa Benedict al XVI-lea)   , in calitate de conducator al Congregatiei Doctrinei asupra Credintei, a fost succesorul direct al "Sfintei Inchizitii". Inchizitia s-a ambitionat, secole de-a randul, sa demonstreze ca singura doctrina care poate stabili ce este bun si adevarat de ceea ce este rau si fals, este cea catolica.

Prin interogatorii de tip socratic, Inchizitia i-a cercetat - pe baza de torturi groaznice - pe agnostici, pe eretici si pe vrajitoare, condamnand de-a lungul timpului la moarte milioane de persoane.

Este interesant ca politia secreta comunista a imprumutat de la Inchizitie - la indemnul lui Lenin - atat stilul interogatoriilor, cat si multe dintre metodele de tortura.

Desigur, Vaticanul a renuntat de mult la metodele de forta. Totusi, "alegerile" controversate s-au perpetuat si in secolul al XX-lea. Este binecunoscut faptul ca, in perioada interbelica, Vaticanul a sustinut efectiv regimurile fasciste din Spania, Portugalia, Croatia, Slovacia. In Germania, la sase luni dupa venirea lui Hitler la putere, Vaticanul a semnat cu Fuhrer-ul "Reichskonkordat", care nu a fost abolit nici azi. Dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial, Sfantul Scaun a sprijinit regimuri dictatoriale care practicau in mod curent tortura. Asa cum a fost cazul juntelor militare din America Latina.

In 1992, cardinalul Ratzinger l-a excomunicat pe preotul Leonardo Boff, dupa ce a constatat ca acesta profesa "teologia libertatii", in favoarea celor mai saraci si mai umili cetateni.

sursa

Edited by radumiki, 28 January 2007 - 22:05.

tragand o paralela inchizitia a fost un fel de securitate.cred ca omenirea a stagnat enorm in perioada inchizitiei.perioada inchizitiei a demonstrat ca biserica nu e intotdeauna ceea ce pretinde.galileo a fost,probabil,un om cu mult curaj care si-a sustinut convingerile chiar sub amenintarea mortii.ceea ce nu stim este cati or mai fi fost ca si galileo si nu au avut curaj sa isi sustina parerile din cauza represiunii.

Inchiziția

Această instituție a Bisericii Catolice a fost creată la sfârștul secolului al XII-lea și
începutul celui următor, în urma conciliilor ecumenice (adunarea episcopilor, care hotărește în
chestiuni de dogmă, morală și disciplină bisericească) de la Verona 1184, Lateran 1215 și
Toulouse 1229, cu scopul apărării credinței creștine și reprimarea ereziei (abaterea de la
dogmele consacrate). Inițial a fost îndreptată împotriva catárilor (în limba greacă katharós ="curat"), un grup de eretici din Europa Apuseană (Italia, Flandra, sudul Franței), care
împărtășeau idealul sărăciei apostolice și chemau la o viață castă și austeră.
Au existat trei instituții de acest fel: Inchiziția episcopală, Inchiziția monastică
(înființate cu ocazia Conciliului de la Reims, din 1163) și Inchiziția spaniolă, cea mai dură,
fiind un tribunal regal, autorizat de Papa Sixt IV, în 1478, care, pentru a obține unificarea
religioasă a Spaniei, i-a persecutat pe evreii și maurii (musulmanii) proaspăt convertiți,
suspectați de a continua practicile vechilor religii. Din 1252, Papa Inocentiu IV, a autorizat
folosirea torturii pentru obținerea de mărturisiri, iar în 1542, a fost creată și Congregația
Supremei Inchiziții, cu scopul de a lupta împotriva Reformei, mișcare religioasă, inițiată de
reformatorul religios german Martin Luther (1483-1546), care, printre altele, afirma principiul
mântuirii prin credință, secularizarea averilor clerului (ceea ce nu convenea, evident, capilor
Bisericii Catolice) etc.
Inchiziția a acționat în multe țări europene (îndeosebi în Spania, Franța, Italia, Țările
de Jos, statele germane), dar și în Europa Centrală (în principal în Boemia, fiind folosită
împotriva husiților, adepții unei mișcări religioase îndreptată atât împotriva Bisericii Catolice,
cât și a arbitrariului seniorilor feudali germani). I-au căzut victimă, nu de puține ori nevinovați,
adepții unor mișcări religioase (husiți, valdensieni etc.), evrei, musulmani, templieri (membri ai
Ordinului monaho-cavaleresc al Templierilor, creat în Palestina, în 1118, și desființat de Papa
Clement V, în 1312), vrăjitoare, magicieni etc.
Cea mai dură a fost Inchiziția spaniolă, care a avut Mari Inchizitori de trist renume,
precum Thomás de Torquemada (1420-1498), care în perioada în care a deținut funcția
respectivă (1483-1498) a ordonat peste 2 000 de execuții.
Suprimată în 1808, prin decret imperial, de către Napoleon, dar restabilită după căderea
acestuia, va fi definitiv lichidată, în 1834, din ordinul regentei Maria Cristina.

sursa

Institutie ecleziastica aparuta în secolul XIII, pentru a combate ereziile, Inchizitia s-a raspândit în toate tarile vest-europene, în afara de Anglia. Inchizitia spaniola a fost întemeiata în 1479, cu aprobarea Sfântului Scaun. Era mai degraba un instrument al statului spaniol. Primul Mare Inchizitor, Torquemada (1483-1498), a lasat o amintire terifianta: 2 000 de oameni arsi pe rug.

Timp de trei secole, pâna la desfiintarea ei, în 1808, Inchizitia spaniola a impus frica si teroarea. Frica trebuia opusa ereziei. Caracterul terorist al institutiei era cunoscut înca din secolul XV în Manualul inchizitorului   , republicat de câteva ori în secolele XVI-XVII: "Trebuie reamintit ca principalul scop al procesului si al condamnarii la moarte nu este salvarea sufletului acuzatului (sic!), ci obtinerea linistii publice si terorizarea poporului. Nu încape îndoiala ca avertizarea si terorizarea poporului prin pronuntarea sentintelor si impunerea penitentei (condamnarea - n.n.) este o actiune buna."

Supranumita Sfântul Oficiu, Inchizitia pedepsea nediscriminatoriu evrei si mahomedani, neocrestini (moriscos si conversos), eretici, blasfemitori, tigani, vrajitoare etc. Istoricul Juan Antonio Llorente considera în a sa istorie a Spaniei ca "a calcula numarul victimelor Inchizitiei înseamna a stabili material una dintre cauzele cele mai puternice si mai active ale scaderii nivelului demografic al Spaniei". Intr-adevar, un bilant posibil arata ca în trei secole si jumatate au fost condamnati la pedepse diferite 20 000 de oameni, la galere sau închisoare pe viata - 29 000, arsi în efigie (morti în timpul torturilor) - 19 000, arsi de vii - 35 000, exilati - 5 000 000 de indivizi. Un total de peste 5,5 milioane de victime, cifra care i-ar fi facut fericiti pe toti teoreticienii si practi-cienii "solutiei finale" hitleriste.

Una dintre numeroasele preocupari ale Inchizitiei a fost cenzura. Fiecare carte spaniola era supusa la doua examinari. Una înainte de tiparire, alta dupa. Fara cele doua vize, ea era interzisa. In indicele cartilor interzise figurau toti filosofii Antichitatii si ai Evului Mediu, ca si renascentistii Marsilio Ficino, Giordano Bruno, Tomasso Campanella, Galileo Galilei, iluministii Descartes, Spinoza, Leibnitz, Hobbes, ori spaniolii Cervantes, Gongora, Tirso de Molina, Lope de Vega, Alarcón sau Calderon de la Barca. Interzise erau si gustatele romane cavaleresti europene si picaresti spaniole. Cenzura îi viza pe intelectuali, care trebuia sa se teama, sa fie terorizati, ca de altfel, toti spaniolii.

sursa

http://en.wikipedia....nquisition_Myth

Giordano Bruno

După șase ani de detențiune, în care timp este supus la nesfârșite interogatorii, fiind acuzat de blasfemie, comportament imoral și erezie, este adus în fața tribunalului inchizitorial, prezidat de cardinalul Bellarmino. Refuzând să-și abjure convingerile, este condamnat pentru erezie și ars pe rug la 17 februarie 1600 în piața "Campo dei Fiori" din Roma. Toate operele sale au fost interzise și, în 1603, au post puse la index ("Index librorum prohibitorum"). Împreună cu constrângerea lui Galileo Galilei de a-și abjura public în 1633 propriile convingeri, condamnarea lui Giordano Bruno constituie unul din momentele cele mai întunecate ale Contrareformei catolice. La locul martiriului său, în piața "Campo dei Fiori", administrația orașului Roma i-a ridicat la sfârșitul secolului al XIX-lea o statuie, dedicată libertății de gândire. Patru sute de ani după executarea sa, Biserica Catolică, prin glasul papei Ioan-Paul II, și-a exprimat "profunda durere", regretând eroarea comisă prin condamnarea la moarte a lui Giordano Bruno. Gândirea sa a influențat filosofia din timpurile ce i-au urmat, în special pe filosoful olandez Baruch Spinoza, care în secolul al XVII-lea a anticipat dezvoltarea monismului, ca mod de reprezentare a lumii.

sursa

Patru sute de ani i-a trebuit Bisericii Catolice sa-si ceara scuze pentru condamnarea lui Giordano Bruno. Va dati seama cata birocratie e la astia?  

Dar nici pâna azi Biserica Romano-Catolica nu a condamnat Inchizitia ca institutie criminala.
Ai mai scris si cu rosu informatii FALSE !!! Cer inchiderea topicului . Dezinformare si formare de pareri gresite .

Nenea Zap, on Jan 28 2007, 22:51, said:

De ce sa se inchida?  
Am deschis o discutie cu argumente si surse mai mult sau mai putin credibile. Pot sa mai gasesc o multime de surse care sustin rolul criminal pe care l-a avut Inchizitia, o organizatie patronata de Biserica Catolica. Adu eventual si tu argumente si surse care sa contrazica aceste lucruri. Eventual, daca te deranjeaza, poti sa nu mai intri pe acest thread.  

Quote

Quote

deci unul din cei mai mari inchizitori a ordonat 2000 de executii in 15 ani. totusi, de-a lungul timpului, inchizitia a omorit milioane

Mosotti, on Jan 28 2007, 22:29, said:

Gasesti aici argumentele revizionistilor, celor care afirma ca Inchizitia nu a fost asa cruda cum se crede. Vei vedea ca si ei sunt nevoiti sa admita cam aceleasi lucruri:


http://en.wikipedia....the_Inquisition

Quote

nici vorba de milioane de morti. daca iei in considerare populatia tarilor catolice din secolul 15 ar insemna ca inchizitia a omorit vreun sfert

edit: ah, sa nu mai zic de milioane de ruguri, cerul europei ar fi fost rosu

Edited by Mosotti, 28 January 2007 - 23:22.

radumiki, on Jan 28 2007, 22:25, said:

Auzi, mai rămăsese cineva în Spania la sfîrşit? Dacă mai punem la socoteală şi victimele ciumei negre, cred că bieţii spanioli au importat marocani ca să refacă fondul genetic

Edited by mufă, 28 January 2007 - 23:38.

mufă, on Jan 28 2007, 23:24, said:

Io nu stiu mai frate exact cati au fost omorati de Inchizitie, vezi si tu, pana si istoricii se contrazic referitor la cifre. Cert este insa ca au fost destui oameni arsi pe rug si torturati. Nici o sursa nu neaga asta. Daca aduceti voi argumente si surse cum ca Inchizitia a fost o organizatie de binefacere si nu criminala, dialogul sigur va deveni interesant.  

Edited by mufă, 28 January 2007 - 23:38.

un bilant posibil care a fost facut de cine pe baza a ce? am vazut mai demult un documentar pe discovery despre mitul inchizitiei. nu consider discovery posesorul adevarului absolut, insa tin sa accept versiunea respectiva vizavi de surse precum geocities si itcnet.ro (?!?)

e absurd sa imputi bisericii catolice actuale crimele inchizitiei. era evul mediu cine le imputa maiasilor si atzecilor faptul ca pe vremuri, nus cind, sacrificau oameni ca sa-si multumeasca nalucile? adevarul este ca inchizitorii credeau ca fac un bine, la fel cum (de ex) si ramuncii actuali cred ca e bine sa convingi pe altii ca daca faci sex inainte de casatorie ajungi in iad.  

singura diferenta dintre biserica de atunci si cea de-acum este ca nu mai omoara oameni. discursul a ramas acelasi, pacate, iad, blablabla, daca nu cinti cum vor ei. nu omoara oameni, dar continua sa ofileasca creiere

Mosotti, on Jan 28 2007, 23:21, said:

Indiferent că au fost milioane sau mii, s-au comis crime.

mufă, on Jan 28 2007, 23:24, said:

Până să apară ciuma a trecut o perioadă lungă de timp când cei în viața s-au și înmulțit.

radumiki, on Jan 28 2007, 23:36, said:

Nu e, dar rolul ei a fost mult prea exagerat. După cum zicea o prietenă, "dacă elimini 3 nume din lista celor condamnați, inchiziția ar fi trecut neobservată".

iulian.dronca, on Jan 28 2007, 23:41, said:

Serios? Ia spune tu care sunt cele 3 secole jumate ale inchiziției și cam care a fost perioada ciumei negre?

Mosotti, on Jan 28 2007, 23:39, said:

Nu mai imputam nimic bisericii catolice dupa atatia ani. Ar fi absurd. In plus, si-au cerut si scuze. Pentru Galileo Galilei dupa 350 de ani si pentru Giordano Bruno dupa 400 de ani. Era si timpul...