Memorie, atentie, concentrare - probleme

...Iar adaugirea mea este, ca in loc de psihiatru, sa mergi la un psiholog. In imensa lor majoritate psihiatrii ma ingrozesc atat cu ignoranta lor, cat si cu usurinta cu care prescriu droguri.
Nu spun ca psihologii buni ar fi numerosi, dar incearca mai multi daca primul nu iti face o impresie buna.

Sigur ca situatia asta seamana mult cu o deficienta fiziologica, dar nu se stie niciodata cum se deghizeaza o problema cu "fond psihologic".

Ideea cu lecitina nu e rea, dar incearca mai mult decat asta. De exemplu, unii care aveau diagnostice din registrul psihiatriei s-au facut bine cu...somon (care contine acizi grasi omega-3), dar numai pe perioada cat au mancat somon serios (150g/zi). Si alti pesti grasi oceanici sunt buni. Se pare ca organismul nu mai reusea sa sintetizeze suficient omega-3 (important pentru creier).

Si un pic de sport face bine, oxigenand creierul. Nu spun ca vei rezolva problema definitiv cu soutiile astea, dar sunt experimente care, daca aduc o oarece ameliorare, devin indicii catre cauza problemei si catre calea de urmat.

Inca o data, cauta si un psiholog bun. Nu stii de unde sare iepurele.

iar tu franco ma uimesti cu lesniciunea/usurinta/lejeritatea cu care recomanzi un psiholog pentru orice...
acum eu inteleg ca tu esti un student al acestei minunate facultati, dar nu uita...ca nu chiar pentru orice pe lumea asta, s-a inventat numai psihologul...
serios...pe orice thread intreaba cineva ceva tu ii recomanzi sa mearga la psiholog..chill

 Sucubus, on Dec 18 2006, 17:00, said:

Incearca sa gasesti un medic pe placul tau, nu neaparat din Suceava. Iasiul nu e departe. Dar daca e ceva din ce ai scris mai sus trebuie sa fie sigur diagnosticul, ca tratamentul e de lunga durata si trebuie sa existe o colaborare buna intre tine si medic.

Edited by maltese, 19 December 2006 - 22:43.

 Sucubus, on Dec 18 2006, 17:00, said:

Mai citeste (reciteste) odata ACEST POST

Oricum, primul pas l-ai facut ca ai mers la medic.

pentru ca nu putem da vina pe degradarea naturala a creierului sau Alzheimer, cauze foarte improbabile la varsta ta, cauze foarte posibile sunt atacurile cerebrale nedetectate, tumorile la creier si cateva tipuri de dementa, altele decat Alzheimer. daca fumezi marijuana, asta merge la sigur catre probleme cronice de memorie. ah, nu in ultimul rand fa-ti analizele pentru sifilis. sifilisul netratat duce in timp la degradarea ireversibila si implacabila a creierului. intre timp, poti sa te faci gestionar la o pravalie.

Edited by mufã, 20 December 2006 - 16:47.

Pina la urma tot la doctori am ajuns. Si tot din pacate Miana a avut dreptate. Am ajuns mai rau.
  
    Intr-o dimineata ma trezesc si incep sa ma intreb cine este tipa de linga mine. Ma uit prin camera, nu recunosc nimic si deduc ca sint la ea acasa. Se trezeste si ea iar eu incep sa spun cit de beat trebuie sa fi fost aseara ca nu imi mai amintesc nici cum o cheama. La care tipa incepe sa plinga. Incerc sa o linistesc si brusc imi aduc aminte. Este sotia mea, sintem casatoriti de peste 6 ani, avem un copil iar ea este insacinata. Asta s-a intimplat inainte de anul nou.

   Chestia asta m-a speriat atit de tare incit am luat concediu fara plata si am inceput sa umblu pe la doctori. Am fost la analize, psihiatru, psiholog, am schimbat 4 doctori iar al cincilea l-am pastrat. Am stat aproape o ora in cabinet timp in care m-a frecat cu zeci de intrebari si teste. Asa am descoperit ca mai aveam o groaza de probleme pornite din aceasi problema. Chestii pe care nu le-as fi asociat niciodata cu un singur organ sau o singura problema. Cum ar fi: tulburari de vedere, pierderea vederii citeva secunde-minute (ORL, nu?), miscari bruste (neintentionate) ale miinilor si picioarelor (sistemul nervos, nu?), migrene cumplite... etc.

  M-a trimis la tomograf iar analizele au aratat o tumoare. Inoperabila si fatala.  Nu am vrut sa cred asa ca am fost si la Iasi. Acelasi rezultat. Ca sa fiu sigur am mers si in Bucuresti la Fundeni. Mai bine pastram banii.
   Nu se poate face nimic. Creierul va continua sa mi se inrautateasca, si spre final am sa ajung sa nu stiu cum ma cheama. Dupa cum zic ei mai am de trait intre 5-10 luni. Probabil am sa ma termin eu inainte.  Nu am chef sa ramin in memoria nevestii si a pustiului meu ca un senil care a uitat cum sa-si faca nevoile.
Nevasta-mea a fost obligata sa faca avort si e destul de distrusa psihic iar acum eu. Ea nu stie. Cum sai spun asta? Cum s-o consolez cind nu ma pot consola pe mine?!
Singura ¨satisfactie¨ este ca nu conta cind as fi mers la doctor. Putea fi devreme ca tot aia era!

  Vreau sa va multumesc tuturor pentru sfaturi si pierderea timpului cu mine.  In mod special vreau sa va multumesc voua: spare-me, Zamolxel, Seraph,  Ana_Karr,  Franco222,  zahei, pentru informatii, sfaturi si indemnuri!

    In februarie 2005 am facut o asigurare pe viata, sotia fiind beneficiarul. Daca eu am aflat ca sint pe moarte, asigurarea este in continuare valabila? Sint la zi cu platile, in privinta asta nu este nici o problema. Ma tem ca nu o sa vreie sa plateasca pe motiv ca eu stiam si ii pacalesc. Stiti ceva referitor la asta?

   Inca o data multumesc si numai bine la toata lumea!

Inainte de a face ceva ireparabil du-te la spitalul Bagdasar din Bucuresti, acolo sint neurochirurgi f buni. Un neurolog exceptional este dr Costica Popa, despre care toate lumea zice ca e si foarte cumsecade. Este in  Berceni, in aceeasi curte cu spitalul Gh Marinescu (fost nr. 9).
Du-te, nu ai nimic de pierdut  !


In alta ordine de idei asigurarea este valabila daca atunci cind ai facut-o nu stiai ca ai vreo boala.

Edited by Aprilia, 08 February 2007 - 06:32.

 Sucubus, on Feb 8 2007, 04:41, said:

nu te da inca batut
mai incearca: Spit. Bagdasar, Dr. Vasile Ciubotaru (cabinetul il are in policlinica din curtea spitalului)
nu-ti doresc decat putere
nu le doresc decat putere (celorlalti din familia ta)
in rest, nu stiu ce se mai poate spune

De jumatate de ora stau cu topicul asta in fata si ma straduiesc sa dau un reply amarat. E tragic ce se intampla, e groaznic si te face sa realizezi cat de mici sunt unele probleme pe care noi le supraevaluam. Iti doresc din toata inima sa ai putere si sa nu te dai inca batut. Pretuieste fiecare moment alaturi de cei dragi si lupta in continuare. Pana acum credeam ca toate se intampla cu un motiv... acum nu stiu ce sa mai cred.
Incearca si la Colentina, la Dr. Sorin Sandulache (neurolog). E un om extraordinar si un adevarat profesionist.
Va doresc toata puterea din lume, veti avea nevoie de ea!

Imi pare rau prin ce treci, dar ca si ceilalti colegi de forum iti spun sa fii tare, si totul in continuare depinde de tine si atitudinea ta care trebuie sa fie pozitiva.
Mai am o recomandare, la care multi de pe aici ar rade.
Citeste aici. Nu ai nimic de pierdut.

 gabitza, on Feb 8 2007, 22:13, said:

n-ar rade decat cei care nu stiu cate transformari se pot produce cu o persoana aflata in situatii de cumpana.

 gabitza, on Feb 8 2007, 22:13, said:

   Mie nu-mi vine a rade .

Edited by mianna, 08 February 2007 - 23:36.

Omule, nu imi dau seama ce simti si ma apuca groaza numai la gandul de a incerca sa ma imaginez in pielea ta.
Dar cateva sfaturi tot iti pot da.
In primul rand, sa te sinucizi este cea mai imensa greseala pe care o poti face.
Familia ta va fi traumatizata in urma unui asemenea gest, si mai ales copilul tau. Un copil intelege cu greu moartea cuiva apropiat, aminteste-ti cat de greu a fost pentru tine sa intelegi moartea fratelui tau. Cu atat mai greu este pentru el sa intelega ca tatal lui si-a luat singur viata! Iata cum gandeste un copil: "tata a preferat sa-si ia viata decat sa mai ramana cu mine". Iar gandul acesta ramas in adancul sufletului il va roade toata viata. Copiii sinucigasilor cresc chinuiti de un surd seniment de vinovatie, caci in copilarie si-au inchipuit ca ei sunt de vina pentru ce s-a intamplat. Degeaba incep ei mai tarziu sa inteleaga lucrurile altfel, raul psihic a fost deja sadit si este adanc ingropat. Sentimentul absurdului vietii ramane intiparit in ei.
Ai dreptate gandindu-te la cum te va vedea pustiul tau, dar ce va intelege el daca te sinucizi? "Cand a avut probleme mari in viata, tata s-a sinucis". Printr-un mecanism inconstient, orice fiu il ia pe tatal lui drept model. Cand va avea probleme mari in viata, sau doar i se vor parea mari (cum face un adolescent cu o dragoste neimpartasita), gandul sinuciderii ii va aparea  si lui ca o rezolvare. De altfel, multi dintre copiii cu parinti care s-au sinucis au devinit si ei sinucigasi.
In al doilea rand, daca te sinucizi, indiferent in ce stare te afli, vei pierde asigurarea. Nici o asigurare de viata din lume nu acopera cazul sinuciderii. Daca ar fi asa, aproape toti sinucigasii din lume s-ar asigura inainte, ca sa lase bani cuiva. Daca te sinucizi familia ta ramane in saracie.

Si atunci, ce ai de facut ? In primul rand discuta cu sotia si cu copilul tau, mai ales cu copilul, caci el intelege cel mai greu. Explica-le exact ce se intampla.  Aminteste-ti cat de disperat ai fost pentru ca parintii tai nu ti-au explicat ce se intampla cu fratele tau, si cum ai devenit "nebun". Oricat de mic ar fi, un copil trebuie sa stie adevarul. Poate va fi greu pentru el, dar vei fi acolo chiar tu ca sa-l ajuti sa inteleaga. Ia-ti la revedere asa cum se cuvine de la familia ta. Multi copii nu s-au putut impaca cu moartea parintilor lor din cauza ca n-au avut timp sa-si ia ramas bun de la ei cand traiau, sa le spuna parintilor inainte de a muri, cat de mult ii iubesc.
Sau, mai rau decat atat, copii care au avut impresia ca parintii au murit suparati pe ei.
Cu cat le spui mai devreme, cu atat mai pregatiti vor fi sufleteste. Vorbeste cu ei acum, cat esti inca lucid si cu capul pe umeri, asa cum se vede din claritatea posturilor tale. Spune-le tot. Spune-le  ce nu le-ai spus niciodata.

Si, in sfarsit, nu-ti pierde speranta. Isus a spus: "ce nu este cu putinta la oameni, este cu putinta la Dumnezeu". Probabil, dupa cate ai vazut in jurul tau de-a lungul vietii, nu mai ai credinta. Dar tu esti inca in viata si mai ai inca o sansa. Foloseste-ti cu intelepciune timpul ramas. Lasa balta seviciul si tot ce faceai pana acum si petrece-l afara, cu familia ta. Va fi o primavara asa frumoasa. Pleaca cu ei undeva daca aveti bani. Invata-l pe fiul tau ce trebuie sa-l inveti.
Dar, daca simti ca trebuie sa pleci de langa ei si sa-l scutesti mai tarziu pe fiul tau de socul de a te vedea mort, nu e nevoie sa-ti iei viata. Ia-ti un bagaj si pleaca pur si simplu. Viziteaza locuri pe care ti-ai dorit candva sa le vezi, daca poti. Si apoi du-te de exemplu, in munti, la o manastire. Ia-ti la revedere de la ai tai si spune-le ca te duci acolo sa te rogi si sa speri ca te vei vindeca si ei te vor intelege si fiul tau nu va avea impresia ca l-ai parasit.
Si...cine stie?

incearca sa faci activitati ce-ti plac...
incearca sa exersezi putin cate putin memoria zilnic
gandeste-te cat de mult au nevoie de tine sotia si copilul, mai ales in momentele astea

ce ai mai rezolvat cu doctorii ?

Am ramas muta ! Mi s-a facut frig brusc, cand m-am gandit pt o secunda cum ar fi sa fiu in locul tau.
Nici unul dintre noi, habar nu are ce inseamna sa treci prin asa ceva. Probabil, noi inchidem calculatorul si ne vedem mai departe de viata noastra ... Dar suntem solidari in felul nostru, si mereu vei gasi la noi o vorba buna si intelegere, pt ca presupun ca nu ai cu cine vorbi, si cui sa-ti descarci sufletul chinuit .
Poate ar trebui sa incerci la medicii si spitalele pe care ti le-au recomandat colegii de forum. Nu ai de pierdut nimic, dar poate joci cartea castigatoare. Mi-e greu sa cred ca la stadiul la care a ajuns medicina in ziua de azi, nu se mai poate face nimic. Chirurgii romani, sunt rodati si foarte buni. Eu as zice sa incerci.Ai tot setul de analize si investigatii, si cred ca te poti plimba cu ele in cateva zile pe la toti.

Din cate stiu, asigurarea va functiona, pt ca ti-au pus diagnosticul dupa ce ti-ai facut-o. Daca se dovedeste ca tu ai primit un diagnostic si apoi ti-ai facut asigurarea, atunci se complica lucrurile.

Daca eu as fi sotia ta ... suna meschin ... dar nu as vrea sa stiu. As vrea sa traiesc normal, fiecare clipa .

 Ana_Karr, on Feb 9 2007, 22:13, said:

meschin? nu. dar nu crezi c-ai rata ocaziile in care sa arati si sa spui anumite lucruri, complacandu-te in banalitatile vietii de zi cu zi, pana cand ar fi, poate, prea tarziu?


@sucubus: parerea mea e ca ar trebui sa afle. cat mai curand, si asta de la tine, nu de la altcineva.

e binecunoscut obiceiul medicilor romani de a menaja pacientul, insa nu si apartinatorii. crezi ca i-ar fi mai usor sa afle brusc, in cazul unei crize care necesita asistenta medicala?

am tras si eu o sperietura citind acest topic deoarece mi se pare ca si eu am probleme cu memoria (de foarta scurta durata), dar la mine cred ca e din cauza neatentiei.

i hope...

Edited by Blitzkrieg, 09 February 2007 - 23:54.

 mianna, on Feb 9 2007, 22:51, said:

Ai dreptate ! Dar momentele pretioase vor fi umbrite de lacrimi si durere. Probabil vor fi unele momente in care ti se taie rasuflarea de disperare.