Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
RC09 pentru camera A500s

Dren de fosa langa casa?

Panko lung

Analfabetism functional la relati...
 Declaratia Unica - dividende WINE

Plase ferestre, din nanofibra, an...

Batch defect de cartele metrou

350 lei pentru o plomba e mult sa...
 Incarcator Makita China

Boala pomi, sau insecte?

Ghiduri clinice Romania

Credit - persoane cu dizabilitati...
 Diferente dioptrii intre ochi

cod CAEN magazin online cu aproba...

Vocuher eMag peste pret comanda a...

Punct alb pe gingie
 

TVR 1 HD și TVR 2 HD.

- - - - -
  • Please log in to reply
1785 replies to this topic

#1693
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,634
  • Înscris: 06.11.2018
Salariile angajaţilor TVR urmează să crească, potrivit unui anunţ intern obţinut de Paginademedia.ro. Este vorba despre indexarea cu un procent de 3,31%, de la 1 noiembrie, iar creşterea are legătură cu „indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie”, arată comunicarea TVR.

„Potrivit  prevederilor art. 136 alin. b) din Contractul Colectiv de Muncă (CCM) în vigoare, „indexarea şi compensarea salariilor de bază ale angajaţilor cu indicele de creştere  se efectuează semestrial, la datele de 1 mai şi 1 noiembrie”, mai arată reprezentanţii TVR.

Postul public de televiziune avea, la finele lui 2022 un număr de 2.094 de angajaţi, potrivit raportului de activitate publicat pe site-ul instituţiei.
https://www.paginade...te-tvr-21370200

#1694
the the

the the

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 450
  • Înscris: 28.04.2005
Hi to all,
Nu înțeleg de ce și cred că este de neacceptat ca programele TVR Info si Cultural să fie codate pe satelit! E clar că cineva își ia bani grei de la sistemul de encripție (CONAX); altfel în contextul geopolitic actual este mai mult decât incredibil ca aceste programe să fie condiționate de bani privind accesul românilor la ele. Practic toate canalele private de știri din Ro sunt FTA!!!!! O să fac toate demersurile la CNA pentru a lua în discuție acest aspect! $$$$$$

#1695
RMC Info

RMC Info

    Senior Member

  • Grup: Moderators
  • Posts: 4,675
  • Înscris: 21.04.2004

View Postthe the, on 07 noiembrie 2023 - 10:33, said:

Hi to all,
Nu înțeleg de ce și cred că este de neacceptat ca programele TVR Info si Cultural să fie codate pe satelit! E clar că cineva își ia bani grei de la sistemul de encripție (CONAX); altfel în contextul geopolitic actual este mai mult decât incredibil ca aceste programe să fie condiționate de bani privind accesul românilor la ele. Practic toate canalele private de știri din Ro sunt FTA!!!!! O să fac toate demersurile la CNA pentru a lua în discuție acest aspect! $$$$$$

Cultvral nu poate fi difuzat necodat.

#1696
Zihuatanejo

Zihuatanejo

    New Member

  • Grup: Candidate Members
  • Posts: 18
  • Înscris: 27.08.2023
TVR nu are nicio obligație să difuzeze canalele sale la liber pe satelit. Nu vei rezolva absolut nimic la CNA. Le ai gratis pe terestru.

#1697
the the

the the

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 450
  • Înscris: 28.04.2005

 RMC Info, on 12 noiembrie 2023 - 20:50, said:

Cultvral nu poate fi difuzat necodat.

Da de ce? Dau ceva super documenatre premium și nu știu? Sau dezbateri culturale in limbi de circulație internațională? Ce mari drepturi de autor pot invoca ei pe Cultural astfel încât să nu fie FTA? Mare parte din canalele culturale europene de stat sunt FTA, Ungaria, Slovenia, Croația, Italia, etc. apna și SKY Arte UK e fta, rusine, si indolență tipică aparatului de stat român.

 Zihuatanejo, on 12 noiembrie 2023 - 21:23, said:

TVR nu are nicio obligație să difuzeze canalele sale la liber pe satelit. Nu vei rezolva absolut nimic la CNA. Le ai gratis pe terestru.
Serios!!! Ba are, eu locuiesc la tara unde nu prind terestru si am doar satelit, n-am bani sa dau pe cartela, am un tv cu satelit luat în rate, vreau sa am acces, so!
Art. 31 – Dreptul la informaţie - Constituția României
Mai ales în noul context geo-politic. Practic nu are argument TVR (noi cetațenii suntem TVR), să ne îngrădească accesul.
Lăsați prostiile!

#1698
isr2002

isr2002

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,916
  • Înscris: 06.09.2004
A aparut TVR Folclor pe transponderul TVR de pe 16 est. Deocamdata fara imagine.

#1699
djnichipizza

djnichipizza

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 752
  • Înscris: 02.07.2014
TVR FOLCLOR DEBUTEAZĂ ÎN 27 NOIEMBRIE
http://folclor.tvr.r...brie_43720.html

#1700
adryan_m87

adryan_m87

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 242
  • Înscris: 08.04.2008
ca a pregatit TVR1 de revelion... raspunsul: "Proiectul se va încheia în seara de Revelion, în cadrul unei gale grandioase, de celebrare a curajului, bunătăţii şi generozităţii şi de desemnare a marelui câştigător. Programul,  prezentat de Iuliana Tudor, va conţine momente artistice ale unor invitaţi speciali care le vor fi alături protagoniştilor campaniei."

locul 1 de la coada e garantat! un astfel de program se potriveste precum nuca in perete, sau precum finala eurovision de revelion :)

sursa: http://www.tvr.ro/tv...nare_43519.html

#1701
djnichipizza

djnichipizza

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 752
  • Înscris: 02.07.2014
TVR FOLCLOR va putea fi recepţionat astfel:

- prin Cablu digital, în pachetul de bază al operatorilor - prin scanarea grilelor de programe:

Vodafone - canalul 615
Orange România - canalul 736
Orange România Communication - canalul 468
NEXGen - canalul 212
IPTv

Orange - canalul 468
iNES – în categoria „Etnologie şi Folclor”
DTH

Orange România - canalul 468
Orange România Communication - canalul 468
- în sistem digital terestru: DVB-T2 MUX1 naţional, operat de Societatea Naţională de Radiocomunicaţii

- pe satelit, în pachetul SRTv, cu următoarele coordonate: Satelit: EUTELSAT 16A; Poziţie orbitală: 16° E; Frecvenţă: 11512 MHz; Modulaţie: DVB-S2; Symbol rate: 29,950 Msymb/sec; Polarizare: Verticală.

#1702
RMC Info

RMC Info

    Senior Member

  • Grup: Moderators
  • Posts: 4,675
  • Înscris: 21.04.2004

Vizualizare mesajadryan_m87, pe 24 noiembrie 2023 - 10:42, a scris:

ca a pregatit TVR1 de revelion... raspunsul: "Proiectul se va încheia în seara de Revelion, în cadrul unei gale grandioase, de celebrare a curajului, bunătății și generozității și de desemnare a marelui câștigător. Programul,  prezentat de Iuliana Tudor, va conține momente artistice ale unor invitați speciali care le vor fi alături protagoniștilor campaniei."

locul 1 de la coada e garantat! un astfel de program se potriveste precum nuca in perete, sau precum finala eurovision de revelion :)

sursa: http://www.tvr.ro/tv...nare_43519.html

Dar de ce tre' sa ne uitam la televizor in noaptea de Craciun sau de Anul Nou?

#1703
adryan_m87

adryan_m87

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 242
  • Înscris: 08.04.2008

Vizualizare mesajRMC Info, pe 25 noiembrie 2023 - 20:01, a scris:



Dar de ce tre' sa ne uitam la televizor in noaptea de Craciun sau de Anul Nou?

N-a zis nimeni ca trebuie, dar sunt multi care o fac. Atata timp cat televiziunile au audienta semnificativa in noaptea de revelion, inseamna ca exista cerere. Eu comentam strict programul propus de tvr, care papa bani cu nemiluita.

#1704
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,634
  • Înscris: 06.11.2018

PROGRAME SPECIALE LA TVR DE 1 DECEMBRIE


Paradele militare de la București și Alba-Iulia, Gala „Omul anului 2023”, spectacole de tradiție sau poveștile românilor din diaspora care vor să revină în țară și ale străinilor pentru care „România e acasă”, reportaje și documentare despre Marea Unire fac parte din oferta Televiziunii Române de Ziua Națională.

De Ziua Națională a Românilor, Televiziunea națională oferă telespectatorilor programe tematice, transmisiuni în direct, spectacole, gale aniversare ce pun în lumină excelența, filme istorice, ediții speciale.

La TVR 1 de Ziua Națională: Parada militară de la București, Gala „Omul anului 2023”, spectacolul de tradiție „Noi suntem români” și filmul istoric „Nemuritorii”.

Ca în fiecare an, pe 1 Decembrie, TVR aduce în direct telespectatorilor Paradele militare organizate în cele mai mari orașe ale țării. În calitate de official broadcaster al evenimentelor, TVR va produce și anul acesta Parada Zilei Naționale a Românilor la standarde excepționale și va asigura semnal pentru celelalte televiziuni.

Telespectatorii vor fi însoțiți în direct, la microfon, de Adelin Petrișor, care îl va avea alături pe generalul Constantin Spînu, partenerul deja de tradiție al jurnalistului TVR la Parada de 1 Decembrie.

„Să sperăm că avem vreme bună și vom vedea aviația, vom vedea transportoare blindate Piranha, vom vedea sisteme complexe de armament noi, gen Patriot, sistemele de artilerie HIMARS”, declară jurnalistul TVR, convins că Parada va fi un moment special, având în vedere conjunctura politică prin care trece. „Încărcătura clar va fi mai mare. Românii se vor uita altfel la armată”, mai spune Adelin Petrișor. Parada militară de la Arcul de Triumf din Capitală se vede în direct la TVR 1, TVR INFO, TVR Internațional și TVR Moldova, în cadrul ediției speciale „Aniversarea Zilei Naționale a României”, moderată Maria Smarandache și Cristian Petru, de la ora 9.45.

Tot pe 1 Decembrie, reporterul Știrilor TVR, Vlad Ungar și Carina Muller, colega sa de la TVR Moldova, fac echipă pentru al treilea an și ne sunt alături la transmisiunea Paradei de la Alba-Iulia, în direct la TVR INFO, TVRi și TVR Moldova, de la ora 15.00.

Ca în fiecare an, de 1 Decembrie spunem într-un glas „Noi suntem români!”, printr-un spectacol folcloric extraordinar, difuzat la TVR 1 în direct de la Sibiu. Vineri, de la ora 14.30, Iuliana Tudor ne așteaptă alături de unii dintre cei mai mari artiști ai folclorului nostru, dar și de interpreți aflați la început de drum, cu un îndemn la retrezirea conștiinței naționale. Românii din diaspora se conectează la atmosfera aniversară de la Sibiu de la ora 16.00, la TVRi.

Printre participanți – Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, Mariana și Adriana Anghel, Adrian Neamțu, Ovidiu Homorodean, Cristian Fodor, Angelica Flutur, Oana Tomoiagă, Paul Ananie. Nu lipsesc Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul - Junii Sibiului” și Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, precum și celebrii „Lăutari” din Chișinău, conduși de maestrul Nicolae Botgros.

De la 17.30, urmărim, la TVR 1, filmul istoric „Nemuritorii”, o cronică de istorie a neamului nostru transpusă cinematografic de Sergiu Nicolaescu, o producție cu o distribuție de excepție: Amza Pellea, Ion Besoiu, Ilarion Ciobanu, Gheorghe Dinică și mulți alții. Considerat unul dintre cele mai bine cotate filme românești, „Nemuritorii” (1974) ține vie amintirea eroilor care au devenit adevărate repere în filmografia românească, evocând, totodată, momente ce au scris destinul unei națiuni.

Campania „Omul anului” își prezintă eroii pe 1 Decembrie, de la ora 21.00, într-o gală desfășurată la Palatul Regal și moderată de jurnaliștii Alina Stancu și Mihai Rădulescu. 13 povești impresionante ale unor oameni care au făcut gesturi de generozitate ieșite din comun sau fapte cu impact deosebit în societate, acte de curaj sau care au avut inițiative în beneficiul semenilor și al planetei vor fi supuse la vot.

O „amazoană” care oferă o nouă șansă la viață animalelor abandonate sau abuzate, un polițist care încălzește suflete, o elevă care luptă împotriva poluării cu o dronă construită împreună cu trei colegi, un pompier care salvează vieți și în timpul liber, o femeie instructor care antrenează câini pentru salvare, un meșter care recuperează și relochează construcții bucovinene cu arhitectură tradițională din lemn, un professor timișorean cunoscut pentru performanțele obținute cu elevii olimpici la fizică, o asistentă care a donat până acum aproape 60 litri de sânge, un antrenor care luptă pentru accesul la sport al persoanelor cu dizabilități, un inimos care oferă sprijin pentru tratamente și operații în țară sau străinătate copiilor bolnavi, o femeie care oferă alinare și acces la o viață normală bătrânilor și bolnavilor în fază terminală, în centrul de îngrijiri paliative pe care îl conduce, coordonatoarea unui centru care luptă pentru prevenirea abandonului școlar si integrarea în societate cât mai armonioasă a unor copii defavorizați, dar și un tânăr care s-a aruncat în marea furioasă pentru a salva o fată în pericol sunt eroii propuși pentru titlul de „Omul anului”. Aflăm cine sunt ei la TVR 1, TVR Internațional și TVR Moldova.

De 1 Decembrie, program de sărbătoare la TVR 2

Deschidem „Cartea de Aur a Centenarului Marii Uniri” (România, 2018) de 1 Decembrie, de la ora 13.30. Pornind de la cartea cu același titlu, scrisă de lectorul universitar doctor Bogdan Bucur, regizorul Titus Scurt a realizat documentarul omonim, în care invitați de marcă ne invită la o călătorie în timp, în 1918, pentru a reconstitui evenimentele ce au dus la Marea Unire.

În Bucureștiul de altădată, printre cele mai importante distracții se număra balul. Se ținea la casele marilor boieri sau chiar la Teatrul Național, iar invitați erau boierii, burghezii sau personalitățile vremii. De la ora 15.30, Camelia Moise ne invită la „Dor de țară”, ca să descoperim „Balul Boierimii Române” din zilele noastre, un eveniment care reunește descendenți ai vechilor familii.

Spunem „Educația la putere” de la ora 16.10, într-o ediție specială moderată de Monica Ghiurco. Vineri, 1 Decembrie, vom vorbi despre școală, elevi, viitorul educației și ce înseamnă dragostea de țară, alături de președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop și alți invitați. Tema ediției: „Educația patriotică și valorile naționale”.

Concertul Regal Caritabil încheie ziua de sărbătoare, la ora 22.55. Organizat de Fundația Regală „Margareta a României”, cea de-a XIV-a ediție a Concertului Regal Caritabil continuă tradiția de a susține și promova tinerele talente. Printre numele de excepție: tenorul Ioan Hotea și mezzosoprana Martiniana Antonie. Alături de ei, Orchestra Română de Tineret, dirijată de Gabriel Bebeșelea. Evenimentul a avut loc în prezența familiei regale a României.

Spectacole aniversare de 1 Decembrie la TVR 3

Laura Lucescu și Raluca Aftene ne dau, de la ora 9.00, „Ziua bună de la Iași”. Români de pretutindeni – Roma, Valencia, Oxford, Chișinău, Timișoara, Cluj-Napoca, Craiova sau Iași – își transmit gândurile și urările de Ziua Națională, tezaure inestimabile de emoție și speranță.

De la ora 12.00, TVR 3 transmite Spectacolul Credință și Onoare, desfășurat sub înaltul patronaj al Ministerului Apărării Naționale, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale și corul Tronos al Patriarhiei Române. Concertul înregistrat de echipa TVR Cluj oferă pagini celebre din literatura muzicală națională și internațională cu un pregnant caracter patriotic și religios.

Două ediții speciale „Istorie necunoscută”, realizate de TVR Tg. Mureș și având ca temă „Sibiul și Marea Unire”, pot fi urmărite la TVR 3 de la orele 14.00 și 17.00. Ca o recunoaștere a rolului însemnat pe care Sibiul l-a îndeplinit în mișcarea românilor pentru libertate și apoi pentru unitate națională, la Alba-Iulia s-a hotărât ca Sibiul să fie reședința Marelui Sfat Național, adunare legislativă provizorie până la unificarea instituțională cu România, și a Consiliului Dirigent, forul executiv, provizoriu și acesta.

La ora 18.00, Florin Mihoc de la TVR Timișoara este gazda spectacolului ce marchează Ziua României în orașul Capitală Culturală Europeană, transmis în direct la TVR 3 (și de la 23.10 la TVRi). Ne bucurăm de muzica Ansamblului „Timișul” și a trupei Cobzality, însoțită de „maeștrii focului” de la Crispus. Soliști: Andreea Voica, Andreea Haisan, Ilie Medrea, Victorița Lăcătușu și Petrică Miulescu-Irimică; dirijor: Deian Galetin; coregrafi: Maria Dudău-Topciov și Ciprian David.

De 1 Decembrie, celebrăm Ziua Națională a României prin generozitate, într-o ediție specială a emisiunii „Dăruiește Românie!”. De la ora 20.30, alături de Carmen Târnoveanu, gazda emisiunii, descoperim un loc încărcat de istorie, Cercul Militar Național din capitala României, prin muzica Orchestrei Reprezentative a Ministerului Apărării Naționale, condusă de colonel Aurel Gheorghiță, inspector general al muzicilor militare.

„Eu sunt România!”, de 1 Decembrie, la TVR INFO

Transmisiunile directe vor alterna cu emisiuni și programe dedicate Zilei Naționale a Românilor, desfășurate sub același generic, „Eu sunt România!”. Reportajele și dezbaterile din studioul Știrilor TVR cu românii din țară și cu cei din afara ei, cu aceia dintre noi despre care vorbesc lucrurile frumoase și faptele bune ne vor însoți pe tot parcursul zilei.

După Parada militară din Capitală, din prima parte a zilei, TVR INFO aduce în direct Parada de la Alba-Iulia. De la 15.00, reporterul Știrilor TVR, Vlad Ungar, și Carina Muller, colega sa de la TVR Moldova, fac echipă pentru al treilea an și ne sunt alături din orașul Marii Uniri (simultan și la TVRi și TVR Moldova).

De la ora 19.00, Albertina Ionescu ne invită într-o „călătorie culinară de neuitat în inima tradițiilor gastronomice românești... dar reinterpretate”. Ne spun „Poftă bună, România!” Daniel Palici, chef bucătar, și Costi Drăgan, Sous Chef, care vor găti preparate mult iubite de români, iar Cristian Preotu, expert în vinuri, ne aduce povestea din culise a celor mai iubite vinuri românești.

Diana Dumitrașcu, Loredana Iordache și Marius Popa ne invită să cunoaștem români sau străini pentru care „România e acasă”, în ediția specială cu același titlu, difuzată de TVR INFO de la ora 21.00.

Tânărul arhitect Eugen Vaida, directorul Fundației Regelui Charles al III-lea în România și coordonatorul proiectului „Ambulanța pentru monumente”, redă sufletul caselor tradiționale părăsite pentru a păstra România autentică. Alături de el, printre invitații jurnaliștilor TVR, îi vom cunoaște și pe: americanca Denise Deshaies, venită în țară ca voluntar al unei asociații umanitare și care, de 18 ani, respiră, învață, trăiește și muncește românește; Bogdan Tănasă, inițiatorul proiectului Casa Share, cu ajutorul căruia mulți oameni neajutorați din țară au un acoperiș deasupra capului; jurnalista din Barcelona, corespondent EFE în România, Júlia Bacardit, care s-a îndrăgostit de țara noastră și portretizează fără perdea atât frumosul, cât și urâtul din societatea noastră și viața ei aici; Ion David Pirneci, profesor de Istorie și Educație Socială la Școala Gimnazială nr. 1, com. Sohatu, jud. Călărași, dascăl premiat Merito 2022; Dan Rusu, lector universitar doctor în criminologie la Birmingham City University, Marea Britanie și mulți alții.

De la debutul său în 1985, violonistul Alexandru Tomescu a susținut peste 2.000 de concerte și recitaluri în toată lumea. De peste 15 ani cântă la vioara Stradivarius care fusese anterior în posesia muzicianului Ion Voicu și tocmai a câștigat prin concurs dreptul de a o folosi încă 5 ani. Alexandru Tomescu a studiat în Elveția și America, dar a ales România, pentru că, pentru el, „România e acasă”.

„Multă lume gândește că se întoarce în România, eu am ales să vin în România după ce am studiat în Statele Unite și Elveția, pentru că sunt atât de multe lucruri de făcut. Este adevărat că aici sunt multe provocări care nu există în alte părți, dar am simțit că aici este locul meu”, a mărturisit Alexandru Tomescu, în interviul realizat de Loredana Iordache.

La rândul său, britanicul Charlie Ottley, îndrăgostit de țara noastră, a pus România pe harta turistică a lumii. Realizatorul documentarelor „Wild Carpathia” și „Flavours of Romania” a cumpărat o casă tradițională pe care a restaurat-o, într-una dintre cele mai frumoase zone din țară, satul Șirnea, în județul Brașov, și s-a mutat aici.
„România este pentru mine acasă. […] Aș vrea ca toată lumea să vadă ce frumoasă este această țară și ce istorie bogată are!”, declară jurnalistul și producătorul britanic. „România, la mulți ani și te iubesc! Sper să am mai multe oportunități pentru a promova acestă țară pe viitor!”, declară Charlie Ottley pentru TVR INFO.

1 Decembrie - Dublă aniversare la TVR Cultural: sărbătorim Ziua Națională și un an de la relansarea postului

Concertul extraordinar „Despre Cultură” este susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, de la ora 16.00. De 1 Decembrie, Corul Madrigal ne propune un repertoriu de muzică românească (arhaică și contemporană). Concertul extraordinar „Despre Cultură” este structurat ca o călătorie prin muzica secolelor XVII – XX, cu o colecție de lucrări emblematice din patrimoniul nostru cultural.

Invitații speciali ai Corului Madrigal la eveniment sunt actorii Victoria Cociaș, Claudiu Istodor și Adrian Titieni. Repertoriul cuprinde atât lucrări de factură arhaică, cum sunt cele din „Codex Caioni” - seria culeasă de călugărul franciscan transilvan Ion Căianu și prelucrată de Constantin Rîpă - sau fragmente din celebrul „Florilegiu Bizantin” structurat de maestrul Marin Constantin, cât și piese moderne și de inspirație folclorică, semnate de Mihail Jora, Alexandru Pașcanu, Paul Constantinescu, Cornelia Tăutu sau Corneliu Cezar.

În ziua în care sărbătorim Ziua Națională a României și la aniversarea de un an alături de TVR Cultural, de la ora 19.00, telespectatorii sunt invitați în fața micilor ecrane pentru a-i întâlni pe câțiva dintre tinerii talentați ai României. Gala TVR Cultural dedică o ediție specială de 100 de minute tinerilor talentați care provin din zona creativă și artistică (muzică, artă plastică, fotografie, actorie, regie de film etc.). Emisiunea are ca scop promovarea generației tinere și foarte tinere de artiști. Pentru TVR Cultural, promovarea tinerelor talente a devenit o misiune.

Sursa: http://www.tvr.ro/de...enii_43796.html

#1705
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,634
  • Înscris: 06.11.2018

La mulți ani, TVR Internațional, TVR CRAIOVA, TVR MOLDOVA și TVR CULTURAL!


Televiziunea Română serbează în ziua de 1 Decembrie patru dintre posturile sale: 28 de ani de TVR Internațional, 25 de ani de TVR CRAIOVA, 10 ani de TVR MOLDOVA și un an de TVR CULTURAL.

Pe 1 Decembrie, cele patru canale ale TVR au pregătit programe speciale pentru a sărbători alături de telespectatori atât Ziua Națională a României, cât și propria aniversare.

TVR Internațional

În contextul dublei sărbători, TVR Internațional, primul post de televiziune din țara noastră  dedicat vorbitorilor de limba română din străinătate, îi sărbătorește pe românii remarcabili din afara granițelor.

Încă de la prima sa emisie (1 Decembrie 1995),  TVRi a făcut o promisiune pe care a respectat-o: să constituie o punte de legătură pentru telespectatorii din diferite regiuni ale lumii, a căror preocupare comună este interesul pentru România.

La ceas aniversar, TVRi îi onorează pe cei care promovează imaginea României în lume, oameni remarcabili, apreciați în țările de adopție, adevărate exemple de profesionalism, perserveță, demnitate și generozitate.

„La un pas de România”, emisiunea dedicată  comunităților istorice din jurul granițelor, îl aduce în atenție pe Costa Roșu, unul dintre Marii Români care nu și-au uitat originile și și-au făcut țel principal pentru întreaga viață din promovarea valorilor românești. Emisiunea va fi difuzată de TVR Internațional, chiar de 1 Decembrie, la ora 13.30. Mai multe detalii despre acest program se regăsesc în link-ul: http://tvri.tvr.ro/d...-ani_43784.html

Ediția „Prezențe românești” din 1 Decembrie, ora 14.30, prezintă povestea Adelinei Șuvagău, producătoare de televiziune și filme documentare, regizoare, scenaristă, realizatoare la Televiziunea Română până în 1995, când  a emigrat la Vancouver. În 1998 a fondat propria companie de producție de film și de televiziune, iar datorită ei, de 21 de ani, limba română se aude în Columbia Britanică și nu numai, prin programul Rompost TV.

La TVRi, materialele publicistice vor alterna cu momente artistice de pe celălalt mal al Prutului, susținute de ansamblurile ,,Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu”, de la ora 18.30. Artiștii basarabeni dau astfel startul sărbătorilor de iarnă la TVR Internațional.

Pe parcursul zilei, momente speciale de 1 Decembrie sunt susținute de Tudor Limbean, ,,Micul patriot", care transmite un mesaj emoționant românilor de pretutindeni, chiar din Alba Iulia, capitala Marii Uniri.

De asemenea, pe parcursul lunii decembrie, TVR Internațional prezintă poveștile de succes ale unor personalități de origine română care fac parte din lumea academică și artistică din Europa și de peste ocean, precum și biografii ale românilor aflați în Serbia și Ungaria, care duc tradițiile românești mai departe și păstrează vorba românească. Reportajele din seria „Prezențe românești”, realizate cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni vor putea fi urmărite de luni până vineri, la ora 22.00 și în weekend la ora 22.30.

TVR CRAIOVA

TVR CRAIOVA împlinește un sfert de secol și marchează aniversarea celor 25 de ani și Ziua Națională cu programe speciale.

Printre acestea se numără și campania editorială „Am fost acolo – 25 de ani de TVR CRAIOVA”, care scoate din arhivă filmări ale unor evenimente de anvergură din zona Olteniei, din ultimii 25 de ani. Imaginată ca un album, producția aduce în prezent întâmplări, oameni și locuri surprinse de echipa TVR CRAIOVA de-a lungul anilor.
Reportajele sunt difuzate zilnic și pot fi vizionate și pe platformele online ale postului. https://tvr-craiova.ro/

Povestea „Călușarii și UNESCO” – reportaj din seria „Am fost acolo – 25 de ani de TVR CRAIOVA”- o puteți urmări aici: https://tvr-craiova....de-tvr-craiova/

TVR MOLDOVA
Tot pe 1 Decembrie se împlinesc 10 ani de când Televiziunea Română a revenit în Republica Moldova.

Postul Televiziunii Publice de peste Prut aniversează alături de publicul său cu programe dedicate Zilei Naționale a României, printre care se numără și transmisiunea în direct a Paradei militare de la București. Totodată, TVR MOLDOVA va transmite în simulcast, de la ora 21.00, Gala - eveniment „Omul anului”, un amplu proiect social al Televiziunii Publice, care prezintă povești impresionante ale unor oameni care au făcut gesturi de generozitate ieșite din comun sau fapte cu impact deosebit în societate.

Din 2013, TVR MOLDOVA își îndeplinește scopul de a promova cultura și limba română, tradițiile, obiceiurile românești și transmite 24 de ore din 24, în timp real, imaginea societății românești de dincoace și de dincolo de Prut.

TVR CULTURAL

TVR CULTURAL - postul cultural al Televiziunii Române – și-a reluat emisia pe 1 Decembrie 2022, de Ziua Națională a României, după o absență de 10 ani.
Sub sloganul „Să știm. Să fim”, TVR CULTURAL și-a asumat misiunea de a readuce arta, cultura și dezbaterea de idei în prim planul scenei publice.

Marile festivaluri, din țară și din străinătate, spectacole jucate pe cele mai importante scene, dialoguri și dezbateri care au adus în prim plan importante teme contemporane, dar și experimentele artistice ale momentului, și-au regăsit loc în grila TVR CULTURAL.

Pe 1 Decembrie, TVR CULTURAL își cinstește telespectatorii cu un program special realizat pentru sărbătorirea  Zilei Naționale a României și pentru aniversarea postului cultural al Televiziunii Publice.

Mai multe detalii despre TVR CULTURAL și programele postului de 1 Decembrie citiți aici: http://www.tvr.ro/1-...ural_43824.html

Sursa: http://www.tvr.ro/la...43829.html#view

#1706
RMC Info

RMC Info

    Senior Member

  • Grup: Moderators
  • Posts: 4,675
  • Înscris: 21.04.2004
Ar trebui schimbat titlul acestui topic dacă tot discutam de toate canalele TVR. TVR Promo

#1707
_Gaby_

_Gaby_

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 987
  • Înscris: 15.11.2021
TVR Cultural și Info au propriile lor topicuri, iar TVR Folclor și viitorul TVR Sport au topic împreună. Doar TVR 3, International, Moldova și localele n-au topic.

Edited by _Gaby_, 03 December 2023 - 11:09.


#1708
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,634
  • Înscris: 06.11.2018
CRĂCIUN CU IUBIRE ÎN FILMELE TEMATICE DE SĂRBĂTORI, LA TVR 1

De Crăciun, TVR 1 oferă telespectatorilor săi momente de relaxare și bucurie, în filme care se văd din fotoliu, în arome de scorțișoară și cu o ciocolată caldă în mână. Pe 24 și 25 decembrie, filmele romantice cuceresc scena la TVR 1.

Febra cumpărăturilor a trecut, cozonacul e făcut, iar casa e pregătită de Crăciun. Avem, așadar, atmosfera perfectă pentru a ne lăsa cuprinși de magia sărbătorilor de iarnă, când, mai mult ca oricând, totul pare posibil. Între programele speciale pe care le oferă telespectatorilor săi de Crăciun, TVR 1 ne încântă cu filme tematice, comedii sau drame romantice, filme ce mențin speranța și credința că miracolele se întâmplă.

Pe 24 decembrie, de la ora 10.30, ne delectăm cu „Cel mai dulce Crăciun” (DELIVER BY CHRISTMAS – SUA, 2020), o comedie romantică în regia lui Terry Ingram. Filmul îi are în centru pe Molly, proprietara unei brutării-cofetării, care se pregătește intens pentru comenzile de Crăciun, și pe Josh, un tânăr văduv care-și crește singur băiețelul și care tocmai s-a stabilit în același oraș. Cei doi se întâlnesc și se plac, dar Molly se simte foarte atrasă și de un client misterios cu care vorbește adesea la telefon. Ceea ce încă nu știe Molly este că Josh și clientul de a cărui voce s-a îndrăgostit sunt, de fapt, una și aceeași persoană.

În distribuție – Alvina August și Eion Bailey.

Tot în Ajun, de la 23.00, ne emoționează povestea filmului „Miracol de Crăciun” (CHRISTMAS MIRACLE – Canada, 2012), semnat de același Terry Ingram, cu Allison Hossack, Aaron Pearl și Dan Payne în rolurile principale. În Ajunul Crăciunului, pe un viscol teribil, opt străini se refugiază într-o biserică părăsită de la marginea unui orășel. Timp de câteva ore, ei devin o adevărată comunitate, cunoscându-se și ajutându-se unii pe alții cu diverse probleme de viață.

Pe 25 decembrie, de la ora 15.00, petrecem un „Crăciun în Louisiana” (CHRISTMAS ON THE RIVER – SUA, 2019). Drama romantică regizată de Emily Moss Wilson îi are în distribuție pe Jana Kramer, Percy Daggs și Barry Bostwick.

Sarah Winter, avocată de succes și fostă „Miss Crăciun" în orășelul ei natal din Louisiana, își vizitează familia de sărbători, deși evenimentul n-o mai bucură ca altădată. Dar pregătirile pentru un festival tradițional și reîntâlnirea cu o iubire din adolescență o ajută pe Sarah să redescopere magia Crăciunului...

Iar de la ora 17.50, îl cunoaștem pe „Omul care a inventat Crăciunul” (THE MAN WHO INVENTED CHRISTMAS – Irlanda, Canada, 2017). Dan Stevens, Christopher Plummer și Jonathan Pryce au rolurile principale în filmul lui Bharat Nalluri, ce pune în scenă crearea celebrei „Povestee de Crăciun”, a lui Charles Dickens..

În 1843, celebrul romancier britanic Charles Dickens se află într-un moment scăzut al carierei sale, cu trei eșecuri în spate și cheltuielile familiei care se adună tot mai mult acasă. Hotărât să-și revină, Dickens decide să scrie o poveste de Crăciun și să o publice singur, în mai puțin de două luni. În timp ce Dickens se străduiește să creeze într-un timp atât de scurt, propriii părinți vin să îl jecmănească. Încă bântuit de amintirile dureroase ale tatălui său care îi ruinase copilăria din cauza iresponsabilității sale financiare, Dickens dezvoltă un blocaj de scriitor aparent de nerezolvat. Romancierul trebuie să-și înfrunte demonii personali, reprezentați prin personajele sale, mai ales în conversațiile sale imaginare cu Ebenezer Scrooge. Cu un termen limită care îl strânge cu ușa, Dickens se luptă pentru inspirație, împotriva propriilor frustrări și a opiniilor personajelor sale, într-o provocare literară ce va da naștere unei povești clasice, ce definește sufletul esențial al Crăciunului modern.

Seara, la ora 23.30, suntem invitați la „Nuntă de Crăciun” (WE WISH YOU A MARRY CHRISTMAS – SUA, Canada, 2018). Când a luat hotărârea să-și caute tatăl biologic, Miranda Chester nici nu bănuia că nu-și va găsi doar familia mult-visată, ci și iubirea vieții, pe Ian. După multe peripeții, Miranda și Ian decid în sfârșit să se căsătorească, dar apar la orizont mai multe obstacole, punându-le în pericol „fericirea până la adânci bătrâneți”...

Comedia romantică în regia lui David Winning îi are în distribuție pe Erin Krakow și Niall Matter.

Sursa: http://tvr1.tvr.ro/c...vr-1_44017.html

#1709
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,634
  • Înscris: 06.11.2018

DE CRĂCIUN, CELE MAI FRUMOASE PROGRAME LA TVR 2


Colinde, documentare și concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR 2 pentru întreaga familie.

Sâmbătă, 23 decembrie, de la ora 15:00, Marina Almășan a pregătit o ediție de sărbătoare a emisiunii „Rivalii”. Nici ediția de Crăciun nu a scapat de… rivalități! Disputa dintre Marina și Dan Helciug are ca tema colindele: Marina va ține partea colindelor românești, aducând de partea sa câțiva soliști din generația tânără (Ancuța Corlățan, Viorica Macovei, Grigore Gherman), iar Dan va pleda pentru “globalizarea” Crăciunului, cântând colinde americane și internaționale împreună cu Ozana Barabancea, Silvia Dumitrescu și cubaneza BIU.

Pe 24 decembrie, de la ora 15:00, la „Drag de România mea” – ediție specială de Crăciun, Paul Surugiu Fuego îi are invitați pe cei cinci frați hazlii ai muzicii populare Alexandru Bradatan, Andreea Halsan, Paul Ananie, Oana Tomioaga și Gabriel Dumitru. Blogerul culinar Gina Badea va face recomandari pentru masa de sărbători. Invitați: Paula Seling și Vlad Miriță.

Ca în fiecare an, TVR 2 respectă tradiția de a transmite în direct mesajul Papei adresat „Cetății și Lumii” din Cetatea Eternă a Vaticanului. În Ajunul Crăciunului, de la ora 20.30, emisiunea "Credo" dedică o ediție specială sărbătorii Nașterii Domnului și va transmisite Vigilia di Natale și Liturghia pe care Sanctitatea Sa Papa Francisc le oficiază în Basilica Sfântului Petru. În ziua de Crăciun, de la ora 13.00, sub același generic, TVR 2 transmite din Piața San Pietro ceremonia „Urbi et Orbi” – mesajul și binecuvântarea Papei.

În Ajun, îl întâmpinăm pe Moș Crăciun cu un superb concert, de la ora 22:10, „John Williams” – Concertul de la Berlin (John Williams – The Berlin Concert, Germania, 2021). Istoria muzicii de film ar fi mult mai săracă fără John Williams. Compozitorul dirijează în premieră Orchestra Filarmonică din Berlin și interpretează câteva coloane sonore renumite: “Indiana Jones”, “Harry Potter”, “E.T.”, “Jurassic Park”, “Departe, departe” și “Războiul stelelor”.

Luni, 25 decembrie, de la ora 15:00, vă invităm la concertul „Adrian, din inimă Enache - E o nebunie!", un spectacol devenit tradiție la Sala Palatului. Îndrăgitul interpret și invitații săi vor cânta live cu Bella Santiago Band, șlagăre românești și internaționale. Printre invitați: Dida Drăgan, Theo Rose, Alexandra Ungureanu, Bella Santiago, Daniel Iordăchioaie, Tudor Turcu, Diana Enache, Rareș Varniote, Nicu Patoi și Flavius Teodosiu.

De la ora 22:00, Irina Păcurariu ne invită să urmărim un super interviu la “Rețeaua de idoli”, invitat Horia Tecău, personalitate importantă din tenisul românesc.

Sursa: http://tvr2.tvr.ro/d...ural_44049.html

#1710
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,634
  • Înscris: 06.11.2018

PROGRAME SPECIALE DE CRĂCIUN LA TVR INTERNAȚIONAL


Concerte, ediții speciale, transmisiuni religioase, spectacole ne aduc împreună de Crăciun. Iată propunerile TVR Internațional pentru zilele de 23, 24, 25 și 26 decembrie.

Sărbătoarea Nașterii Domnului este dedicată timpului petrecut în familie, pentru a ne bucura de liniște și pace în suflet, pentru a ne conecta cu prietenii. Fie că sunt acasă sau la mare depărtare, alături de TVR Internațional, românii trăiesc împreună bucuria și emoția Crăciunului. TVRi ne propune câteva programe de sărbătoare pentru zilele de 23, 24, 25 și 26 decembrie.

Familia Lăpuște din Vancouver - o viață în credință, nădejde și bucurie, la „Prezențe românești”

Din 1999, Mihaela Lăpuște, director medical, și preotul Nicolae locuiesc în Columbia Britanică, în Canada. Originară din Carei, județul Satu Mare, unde mama ei, Maria Bocancios, a fost învățătoare, Mihaela Lăpuște, profesor asociat la Universitatea British Columbia și director medical al unei Clinici din Vancouver, ajungea aici ca soția preotului paroh al Bisericii Ortodoxe Române „Sfânta Treime” din New Wesminster, Columbia Britanică. După cea absolvit Medicina, în 1997, la Cluj-Napoca, Mihaela a luat totul de la capăt în Vancouver, unde a început să lucreze ca asistentă medicală. Acum are în grijă peste 3.500 de pacienți, este mama a 5 copii, iar duminica este alături de părintele Nicolae la Biserica „Sfânta Treime”. Mihaela Lăpuște se prezintă cu modestie, sinceritate, căldură și naturalețe, atât ca medic dedicat profesiei și sprijinirii tuturor celor în nevoie, cat și ca mamă, preoteasă și soție. La rândul său, protopopul Iosif Nicolae Lăpuște, parohul bisericii „Sfânta Treime” din Vancouver, lucrează de 20 de ani în domeniul IT și este inginer Software. A publicat mai multe lucrări, printre care și teza de doctorat, un compendiu-manual de misiune ortodoxă în America și Canada. Inteligent, cultivat, cu har, părintele Nicolae vorbește despre istoria colonizării Canadei cu aceeași ușurință cu care ține lecțiile de cateheză copiilor din parohie.

O familie care își duce viața departe de țară, dar cu sufletul plin de credință, nădejde și bucurie. O cunoaștem și noi în ediția specială de Crăciun a emisiunii „Prezențe românești” de la TVR Internațional, sâmbătă, 23 decembrie, de la ora 22.40.

„Deschide ușa, creștine!”, ne îndeamnă Gheorghița Nicolae, în ediția de Crăciun „Tezaur folcloric”

În Ajunul Crăciunului, de la ora 13.00, realizatoarea Gheorghița Nicolae ne bate la ușă cu o ediție de sărbătoare a emisiunii „Tezaur folcloric”. Programul subintitulat „Deschide ușa, creștine!” cuprinde colinde interpretate de Grupul folcloric Mureșenii din Tg. Mureș, coordonat de Cristian Țăran, Grupurile folclorice Doruri Sibiene și Mlădițe Sibiene, coordonate de Izabela Tomița, Ansamblul Folcloric Național Transilvania, din Baia Mare și Coconii Maramureșului, coordonați de Iuliana Dragoș, Grupul folcloric Burnasul, din Alexandria, coordonat de Cristian Dumitru.

De Crăciun, petrecem în stil „Exclusiv în... Maramureș”!

În Ajunul Crăciunului, de la ora 17.00, Cristi Tabără și Cristina Șoloc ne invită într-un ținut superb, cu oameni buni, peisaje minunate, povești uimitoare și tradiții puternice: Maramureș. Echipa emisiunii „Exclusiv în România” începe călătoria de sus, de la Mănăstirea Pietroasa, una dintre cele mai importante mănăstiri din Maramureș și un lăcaș de cult cu o poveste demnă de a fi cunoscută. Locul pe care a fost înălțată mănăstirea a fost donat de o familie cu 9 copii  - 2 băieți și 7 fete. Din cele 7 fete, 5 s-au călugărit, una dintre acestea fiind și stareța mănăstirii.

De la cota 1000 din Borșa, coborâm în comuna Săcel, unde admirăm măștile realizate cu migală de Tezaurul Uman Viu UNESCO Vasile Șușca. Facem o oprire și în orașul Vișeu de Sus, pentru că începe Noaptea Viflaimelor - un obicei devenit un adevărat brand local. Pe ceterașul Ioachim Făt îl vizităm, în comuna Dănești, unde ne așteaptă cu pomana porcului. Din emisiune nu puteau lipsi colindele Grupului Iza, cel mai autentic și faimos taraf tradițional din Maramureș.

Spectacol extraordinar al Corului Madrigal, în ajun, la TVRi

De peste jumătate de secol, sunetul sărbătorii Nașterii Domnului este similar pentru români cu cel al Madrigalului, iar evenimentele sale asociate cu acest moment al anului reprezintă una dintre cele mai longevive și consecvente tradiții culturale din România.

Concertul de Crăciun, difuzat la TVRi pe 24 decembrie, de la ora 18.00, se remarcă printr-un concept artistic unic, care aduce laolaltă sonoritatea specifică a Corului Madrigal, arta teatrală, o scenografie impresionantă și o îmbinare excepțională a vocilor madrigalești cu cele ale copiilor din Programul Național Cantus Mundi.

Scenariul spectacolului „Pe drumul Crăciunului” pornește de la o poveste universală. Este povestea fiecăruia dintre noi, a fiecărei familii care ar putea să se despartă, independent de voința sa, atunci când se află în calea unor evenimente colective violente, ce pot dezrădăcina și pune la încercare valorile ce unesc o familie. Este o istorie în sunet și lumină a celor înstrăinați, care păstrează speranța regăsirii prin simbolul luminos al Crăciunului. Colindele și momentele muzicale interpretate de Corul Madrigal se întrepătrund în spectacol cu dramatismul unei istorii arhetipale a familiilor destrămate din pricina valurilor istoriei, dar care, în final, își regăsesc seninul de care cu toții avem nevoie. Crăciunul devine acel timp magic, „căminul” esențial în care familia se regăsește, depășind durerea despărțirii și a traumei.

Ca în fiecare an, TVR respectă tradiția de a transmite în direct mesajul Papei adresat „Cetății și Lumii” din Cetatea Eternă a Vaticanului. În Ajunul Crăciunului, de la ora 20.30, emisiunea „Credo” dedică o ediție specială sărbătorii Nașterii Domnului și va transmisite Vigilia di Natale și Liturghia pe care Sanctitatea Sa Papa Francisc le oficiază în Basilica Sfântului Petru. Și pe 25 decembrie, de la ora 13.00, telespectatorii TVRi urmăresc ediția de Crăciun „Credo” simultan cu românii din țară.

„Iată, vin colindători!”, anunță Iuliana Tudor, ca în fiecare an, la TVR 1 și TVR Internațional

„Vestim, ca în fiecare an, Nașterea Domnului, prin colinde tradiționale și cântece de Crăciun”, anunță Iuliana Tudor programul de duminică seară. În Ajun, de la ora 22.15, intrăm în atmosfera sărbătorii ce bate la ușă alături de grupuri de colindători din toată țara și vedete ale folclorului românesc. Programul „Iată, vin colindători!”, înregistrat la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, județul Dâmbovița, continuă cu partea a doua, pe 26 decembrie, ora 19.00.

Vin să ne colinde, din toate zonele țării, Florica Zaha, Liviu Buțiu, Antonela Ferche Buțiu și un grup de colindători din Bihor; Andreea Haisan, Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Alexandru Brădățan, Gabriel Dumitru; un grup de colindători din Sibiu, Gura Râului ne aduce obiceiul Junilor de Crăciun; Andra Matei și un grup de colindători; Matilda Pascal Cojocărița, Alexandru Pugna, Domnica Dologa și Ana Maria Marti; Sorin Filip și Ansamblul Ciprian Porumbescu; Pițărăii din zona Mehedinți, conduși de Elena Mimiș Trancă; colinde arhaice cu Grupul de colindători „Haiducii Vlădicii” din Topoloveni; un grup de colindători din Rupea, Brașov; colinde arhaice cu Grupul de colindători din comuna Ciocile, Brăila; un grup din comuna Cornu Luncii, Suceava, ne arată obiceiuri cu măști; Marinela Baba și Grupul de colindătoare „Datina” din Alba; colinde oșenești cu Maria Tripon; Angela Buciu și un grup de tineri colindători; Maria Dragomiroiu; Floarea Calotă; grupuri de interpreți lansați în cadrul emisiunii „Vedeta populară”: Maria Chivu, Marina Roșu, Simona Alexandru și Anișoara Popescu, respectiv Gabriel Treteag, Diana Lungu, Didi Cojocariu, Petronela Popa, Alexandra Dan, Cătălina Rotaru și Delia Gandore.

„Universul Credinței”, ediție specială: Crăciunul la Mănăstirea Comana, 25 decembrie, de la 9.00

Povești de Crăciun, colinde tradiționale, istorii uitate despre ctitorii mănăstirii, mărturii despre frumusețea și profunzimea Sărbătorii Nașterii Domnului. Toate acestea - în atmosfera caldă și primitoare a Mănăstirii Comana, în prezența Părintelui stareț, arhimandritul Mihail Muscariu. Moderatori: Răzvan Bucuroiu și Andrei Victor Dochia.
Iar de la ora 10.00, urmărim în direct ediția specială „Universul Credinței”, cu Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Nașterii Domnului, săvârșită de Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel.

Celor mai mici telespectatori, Opera Comică pentru Copii le propune de Crăciun, de la ora 12.00, spectacolul „Spărgătorul de nuci”.

Iar de la ora 15.00, tot pe 25 decembrie, la „Drag de România mea”, Paul Surugiu Fuego îi are ca invitați pe cei cinci frați hazlii ai muzicii populare Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Paul Ananie, Oana Tomoioagă și Gabriel Dumitru. Bloggerul culinar Gina Bradea va face recomandări pentru masa de sărbători. Invitați: Paula Seling și Vlad Miriță.

Big Band-ul Radio, dirijat de Simona Strungaru, oferă telespectatorilor TVRi, de Crăciun, la 16.40, un concert extraordinar: selecțiuni din celebra partitură a baletului „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, în aranjamentul inedit în ritmuri de jazz conceput de Dave Wolpe. În partea a doua, pe scenă sunt și cele două coruri Radio România, astfel încât Big Band-ul Radio, Corul Academic Radio și Corul de Copii Radio se reunesc pentru o serie de colinde românești și cântece internaționale de Crăciun, interpretate în aranjamentul muzical semnat de Simona Strungaru.

La rândul ei, Paula Seling ne aduce cele mai frumoase colinde din „Colindar”. Cea de-a XIV-a ediție a evenimentului este difuzată la TVR Internațional de la ora 18.10, sub genericul emisiunii „Cap de afiș”. Concertul caritabil desfășurat la Filarmonica „Oltenia” din Craiova este prezentat de jurnalista TVR Craiova Simona Mușuroi. Paulei Seling îi sunt alături în această seară de poveste, într-un program de colinde și cântece dedicate Nașterii Domnului: Corul Facultății de Teologie din Craiova, soprana Renata Zamfir, solista Laura Dinu, Corul mimico-gestual „Anghelos” și Corul psaltic „Sf. M. Mc. Tatiana Diaconița”, din Craiova.

Seara, pe 25 decembrie, de la ora 21.00, ascultăm o „Poveste de iarnă cu Lupii lui Calancea”. Cu lupi, haiduci și muzică bună. Pentru al patrulea an consecutiv, proiectul de caritate aduce spiritul sărbătorilor, bunăvoință și magie în cele mai îndepărtate și vulnerabile colțuri ale țării: în casele de bătrâni, orfelinate, centre de reabilitare.

„Avem o tradiție transmisă din buni străbuni și păstrată cu sfințenie - anul ce vine să creștem mai mari decât în anul ce rămâne, mai mari la fapte duioase și la concerte frumoase. „Povestea de iarnă” revine cu scopuri mai mărețe și mai ambițioase”, spun organizatorii concertului.

TVR Timișoara întâmpină cea mai așteptată sărbătoare a creștinătății cu cete de colindători din Banat, Bihor și Hunedoara, dar și cu datini și obiceiuri din Bucovina, legate de Marele Praznic al Crăciunului. „Sărbătoarea Crăciunului!” vine la TVRi la ora 23.10 cu interpreți și grupuri din Banat și Ardeal, care aduc bucuria Crăciunului prin cântec de sărbătoare: Școala de Arte Timișoara, Grupul folcloric Lele de la Orăștie, Ansamblul Floarea Barcăului - Bihor, Ansamblul Plaiurile Dornelor - Suceava și soliștii Lorena Pascu, Liliana Laichici, Ioan Surdu, Ciprian Pop, Dumitru Teleagă și Voichita Suba.

Pe 26 decembrie, de la ora 23.30, TVRi aduce telespectatorilor săi „Mirosul Crăciunului” – un concert de cântece de iarnă susținut de TVA (Trupa cu Valoare Adăugată) și invitați de seamă: artiștii Grigore Leșe și Claudiu Bleonț. Binecunoscuții muzicieni Teo Boar (chitarist, compozitor, component al trupelor Pacifica, Mircea Baniciu Band, The Blue Workers), originar din Arad și Vladi Cnejevici (claviaturi, compozitor, component al trupelor Compact, Pasărea Colibri, Mircea Baniciu Band, The Blue Workers), originar din Timișoara, cărora li s-au alăturat Dorin Andone, actor al Teatrului Național din București, compozitor, textier, originar din Cluj Napoca și Adrian Vascu, provenit din zona consultanței în afaceri, compozitor și textier, originar din Târgu Lăpuș, județul Maramureș, au fondat în 2021, TVA (Trupa cu Valoare Adaugata).

„Gală aniversară Pentru 40 ani de activitate artistică Ionuț Dolănescu”, eveniment de Crăciun la TVR

Unul dintre cei mai apreciați interpreți ai folclorului românesc, Ionuț Dolănescu aniversează 40 de ani de activitate artistică. Cu această ocazie, Televiziunea Română propune, de Crăciun, un spectacol aniversar, ce va prezenta multiplele valențe interpretative ale lui Ionuț Dolănescu, trecând prin toate genurile muzicale. Iuliana Tudor ne așteaptă, alături de mari artiști ai scenei românești, prieteni dragi ai sărbătoritului, pe 26 decembrie, de la ora 20.55, la TVRi, să-i urăm lui Ionuț Dolănescu ani mulți în fața publicului său.

Vin cu bucurie la aniversare, în Studioul 3 al Televiziunii Române, Niculina Stoican, Mariana Ionescu Căpitănescu, Mioara Velicu, Simona Dinescu, Olguța Berbec, Ionuț Fulea, Elena Jurjescu, Viorica de la Clejani, Marcel Pavel, Paula Seling, Alin Oprea, Alin Stoica și Stephanie Radu, actorul Daniel Tudorică, Orchestra Ansamblului Maria Tănase.

Sursa: http://www.tvr.ro/pr...onal_44093.html

Anunturi

Bun venit pe Forumul Softpedia!

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate