Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Boxa membrana tweeter infundata

ajutor

Whisky for Mac

Xiaomi 14 Gpay
 Izolare zid exterior de scandura

Dezinstalare drivere W11 23H3

Recomandare masina de spalat fiab...

BSOD din cauza Intel Audio DSP dr...
 De ce sunt oamenii nostalgici

Cum vand casa fara factura Hidroe...

Scor FICO minim

Tonometru compensat CAS?
 polita RCA ONLINE

Termostat frigider - verificare

Mai au PC-urile vreun viitor?

Centrala termica immergas
 

TVR 1 HD și TVR 2 HD.

- - - - -
  • Please log in to reply
1798 replies to this topic

#1567
extremo07

extremo07

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 852
  • Înscris: 09.09.2021

 andy300, on 18 decembrie 2022 - 22:11, said:

Pentru astia de la TVR CM nu s-a terminat. Sigla inca mai este dedicata evenimentului Posted Image
O vor scoate la miezul noptii sau spre dimineata

#1568
daniel1976

daniel1976

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 3,527
  • Înscris: 30.04.2006
nu vreau sa fiu rau, dar aseara, parca finala dintre Argentina-Franta, merita un spatiu mai generos, mai ales dupa meci, decat ce a fost...
dar asa e cand banii nu sunt produsi ci doar cheltuiti, unii care ii au , nu stiu ce sa faca cu ei..

#1569
_Gaby_

_Gaby_

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,065
  • Înscris: 15.11.2021
Oare vor rămâne cu siglele acestea sau vor reveni la cele vechi? Observ că la TVR 3 când preia slujba de la Trinitas , apare sigla veche, iar regionalele tot pe cea veche o au.

#1570
silcar

silcar

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 3,114
  • Înscris: 21.05.2019
Rămân cele noi. Deja a dispărut animația cu world cup. A și Zis cineva că vor rămâne, iată că a avut dreptate

#1571
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,796
  • Înscris: 06.11.2018
Pe lângă siglele noi, de ieri au schimbat si promourile pe TVR 2 si TVR Info.
Attached File  vlcsnap-2022-12-19-17h59m51s654.png   444.14K   41 downloadsAttached File  vlcsnap-2022-12-19-18h18m54s986-1.png   265.76K   31 downloadsAttached File  vlcsnap-2022-12-19-13h25m30s902.png   194.7K   21 downloadsAttached File  vlcsnap-2022-12-19-13h01m20s822.png   124.64K   21 downloadsAttached File  vlcsnap-2022-12-19-22h02m46s004.png   142.13K   18 downloadsAttached File  vlcsnap-2022-12-19-19h37m55s775.png   64.66K   24 downloadsAttached File  vlcsnap-2022-12-19-19h37m56s662.png   164.7K   26 downloads
Pe TVR 1 au schimbat astăzi.
Attached File  IMG_7521.png   350.46K   34 downloadsAttached File  A753C736-E736-4001-AB91-32552D38D2C7.jpg   329.28K   44 downloads

#1572
CABLE MAN

CABLE MAN

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,850
  • Înscris: 11.01.2006
SA schimbe si programele,pentru ca sunt prafuite!Poate din 2023!

#1573
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,796
  • Înscris: 06.11.2018

TVR 1 - Programul de Crăciun. Ediție specială Câștigă România cu Ianțu și filme tematice


Crăciun la postul public. Ce ediții speciale a pregătit Televiziunea Română de sărbători? TVR anunță un Crăciun plin cu filme tematice, ediții speciale ale emisiunilior Câștigă România cu Virgil Ianțu, Odată-n viață prezentată de Iuliana Tudor, dar și transmisiunea în direct a Liturghiei de Crăciun oficiată la Patriarhia Română.

TVR 1 - programul de Crăciun:

Pe 24 și 25 decembrie este difuzată emisiunea Vedeta familiei, iar sâmbătă, ora 10.00 și duminică, ora 14.30 este moment special susținut de grupul Fantezia și Elena Gheorghe

În Ajun de Crăciun și de Crăciun de la ora 13.00 este Tezaur folcloric. În anul 40 al emisiunii, „Tezaurul folcloric" poposește și la Baia Mare, la un concert aniversar cu Ansamblul Folcloric Național Transilvania.

De la 14.40 - documentarul Misterele Vaticanului. Realizatorii Marc Jampolsky și Marie Thiry încearcă să dezvăluie tainele puterii Sfântului Scaun.
Seria documentară Izolați în România, difuzată la ora 16.30.

Ediție specială a emisiunii Bucuria credinței, de la ora 17.00. Jurnalistul Andrei Victor Dochia are alături doi preoți din biserici diferite - ortodoxă și romano-catolică.

Pe seară, emisiunea Iată vin colindători cu Iuliana Tudor, de la 20.45.

De la 18.00 începe drama romantică Crăciun în Angel Falls, iar de la 22.45 este producția Cel mai dulce Crăciun

25 decembrie:

De la 10.00 dimineața, în transmisiune directă este Liturghia de Crăciun oficiată la Catedrala Patriarhală.

La 16.00 este Exclusiv în România, iar de la 17.00 va fi difuzată emisiunea Dosar România cu Răzvan Butaru, iar invitatul special este preotul regizor Ciprian Mega.

De la 20.45 începe Odată-n viață cu Iuliana Tudor.

26 decembrie:

A doua zi de Crăciun este spectacolul Mirosul Crăciunului. Se alătură în calitate de invitați speciali, artiștii maramureșeni Grigore Leșe și Ducu Bertzi.

Trei ediții ale emisiunii Câștigă România. De la ora 21.00 începe emisiunea-concurs Câștigă România. Virgil Ianțu invită vedete din folclor, muzică ușoară sau de televiziune, pe care le pune în ipostaza de concurenți. Se încumetă să participe trei interpreți de muzică populară: bănățeanca Andreea Voica, bucureșteanca Maria Buză și Dinu Iancu Sălăjanu (prima ediție).

Tot în a doua zi de Crăciun, TVR 1 difuzează în premieră comedia Cursa nebunilor, de la ora 22.00.

27 decembrie:

În a treia zi de Crăciun este a doua ediție a emisiunii Câștigă România. Actrița Anca Dumitra, Gianina din Las Fierbinți, Adrian Despot, solistul trupei Vița de Vie și Bogdan Mihai Simion concurează în ediția specială a emisiunii.

28 decembrie:

În a treia ediție Câștigă România vor fi prezenți știriștii Eda Marcus, Alina Stancu și Radu Andrei Tudor, tot de la ora 21.00.

Sursa: https://www.paginade...un-tvr-20959788

TVR 2 - Ce programe are postul de Crăciun. Colinde cu Fuego, Paula Seling și ediție specială a emisiunii Rivalii


Programul de Crăciun la TVR 2. Postul a pregătit de sărbători multe filme tematice, dar și filme de comedie. În grila TVR 2 se regăsesc colinde interpretate de Fugeo (Paul Surugiu), Paula Seling.

De Crăciun vor fi ediții speciale ale emisiunilor și transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântului Iosif.

24 decembrie:

De la ora 15.00 începe emisiunea Rivalii cu Marina Almășan. Vor fi două tabere, Tabăra Moș Crăciunilor (actorii Silviu Biriș și Ion Haiduc) și Tabăra Crăciunițelor (Crina Matei și Amalia Bellantoni).

La 17.00 este spectacolul Poveste de Crăciun - momente de balet clasic și coruri de copii

În Ajunul Crăciunului, de la ora 20.30, emisiunea Credo dedică o ediție specială sărbătorii Nașterii Domnului și va transmisite Vigilia di Natale și Liturghia pe care Sanctitatea Sa Papa Francisc le oficiază în Basilica Sfântului Petru

Seara, TVR 2 difuzează filmul Miracol de Crăciun (Canada, 2012), de la ora 22.25

25 decembrie:

De Crăciun, postul aduce filme tematice. La ora 20.00 începe producția Substituire cu bucluc (Double Trouble - Italia, 1984) cu Bud Spencer, Terence Hill și April Clough și Crăciun în Louisiana (Chrismas in Louisiana – SUA, 2019, de la ora 22:00).

Echipa Drag de România mea, alături de Fuego (Paul Surugiu),  Paula Seling, Monica Anghel și Paula Hriscu interpretează cunoscutele colinde.

26-27 decembrie:

Tot pe seară, TVR 2 difuzează filme de comedie - Vizitatorii (Les Visiteurs – Franța, 1993) și Vizitatorii 2: Culoarele timpului (Les Visiteurs 2: Les couloirs du temps – Franța, 1998). În distribuție sunt  actorii Jean Reno, Christian Clavier și Valérie Lemercier.

Sursa: https://www.paginade...-tvr-2-20960583

Edited by IceCoolExtreme, 23 December 2022 - 14:21.


#1574
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,796
  • Înscris: 06.11.2018

TVR 1 difuzează în exclusivitate Concertul de Anul Nou de la Viena


Susținut de Orchestra Filarmonicii din Viena în Sala de Aur de la Musikverein, Concertul de Anul Nou este transmis de Televiziunea Română în prima zi a anului 2023, de la ora 12:15, pe TVR 1.

Concertul face parte dintr-un pachet de programe achiziționat de televiziunea publică de la European Broadcasting Union (EBU),  în anul 2021.

Astfel, televiziunea publică continuă tradiția, începută acum peste 30 de ani, de a duce unul dintre cele mai spectaculoase evenimente culturale din lume în casele tuturor românilor.

Acordurile marilor clasici vor răsuna, de aceasă dată, sub bagheta dirijorului Franz Welser-Möst. Celebrul artist revine, pentru a treia oară, la cârma Orchestrei Filarmonicii din Viena, după concertele din 2011 și 2013.

Spectacolul va aduce momente de virtuozitate, prin interpretările capodoperelor marilor clasici, în întreaga lume, reconfirmându-și statutul de ambasador al păcii, al speranței și al prieteniei. Ansamblul Filarmonicii, un mix de naționalități care vorbesc același glas - al muzicii, cuprinde artiști din numeroase țări – Austria, România, Germania, Bulgaria, Ucraina, Noua Zeelandă, Cehia, Franța, Uzbekistan, Feserația Rusă, Slovenia, Slovacia, Australia, Republica Moldova, Albania, Ungaria, Polonia, Belgia, Italia, Croația și Statele Unite ale Americii.

Duminică, 1 ianuarie 2023, de la ora 12:15, telespectatorii vor putea urmări, timp de două ore și jumătate, în atmosfera încărcată de magie a Sălii de Aur de la Musikverein, un program eminamente vienez, cu opere semnate de Johann Strauss Sr., Eduard Strauss, Franz von Suppè, Josef Struss, Carl Michael Ziehrer, Johann Strauss Jr. și Joseph Hellmesberger.

Unul dintre evenimentele de marcă ale spațiului cultural mondial, Concertul de Anul Nou de la Viena a atras întotdeauna un public larg. Televiziunea Română a înregistrat constant audiențe însemnate, în cei peste 30 de ani de la prima transmisie a spectacolului în țara noastră.

Sursa: http://www.tvr.ro/tv...38943.html#view

Telespectatorii pot viziona un documentar inedit despre Agatha Christie, cea mai bine vândută scriitoare, după William Shakespeare și Biblie. Sâmbătă, 31 decembrie, la TVR 1, de la ora 14.30 și la TVR Cultural, de la ora 17.00. http://tvr1.tvr.ro/d...ului_38928.html

Revelion la TVR 2: Noaptea marilor concerte!


Facem primii pași în anul 2023 cu spectacole grandioase, susținute de artistul Paul Surugiu-Fuego și formația „Bere Gratis”, programe speciale, filme și momente unice alături de artiști fără egal.

Pe 31 decembrie, de la ora 19:05, spunem „Revelion Gala Umorului”, cu o selecție a celor mai vesele amintiri din Revelioanele de altă dată. Scenete, scheciuri, cuplete comice și secvențe din inegalabila Arhiva de Aur a TVR, toate legate de petrecerea de Revelion, vor fi aduse de prezentatorii Corina Dănilă și Dragoș Huluba.

Pe lângă momentele antologice inedite, alături de nume celebre precum Amza Pellea, Dem Rădulescu, Draga Olteanu, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Jean Constantin și Ștefan Bănică ne vom bucura și de adaptări noi alături de gazde și de actorii invitați: Marius Rizea, Mirela Zeța și Silviu Debu.

De la ora ora 21:00, cântăm din „Drag de România noastră” cu Paul Surugiu-Fuego și nume importante ale muzicii românești.

Telespectatorii TVR 2 sunt invitați la Revelion la Sala Palatului cu Fuego. Artistul va schimba opt costume tradiționale și va face spectacol alături de Orchestra Fraților Advahov, din Basarabia și mari interpreți precum Sava Negrean Brudașcu, din Ardeal, Irina Loghin, din Muntenia, Angela Buciu, din Maramureș, Mioara Velicu, din Moldova, Constantin Enceanu, din Oltenia, Angelica Stoican, din Mehedinți, Floarea Calotă, din Teleorman, Maria Iliuț, din Bucovina de Nord și Ansamblul ”Crenguță de iederă”, Adriana Stoican și Gabriel Nebunu, din Basarabia, dar și Ansamblul profesionist ”Baladele Deltei”, din Tulcea.

Nu vor lipsi piese celebre, din toate zonele țării, până la repertoriul de poveste al lui Gică Petrescu. Va fi un spectacol altfel, un program în care ne vom regăsi, indiferent de locul în care ne aflăm, cu cele mai calde sonorități ale românilor, puse în scenă de un artist iubit și apreciat. Alături de Paul Surugiu-Fuego vom spune tradiționalul „La multi ani 2023!”, la ora 00:00.

De la ora 1:20, revenim la Gala Telerevelioanelor, cu momente antologice inedite, dar și scenete în premieră.

Ne întoarcem la Sala Palatului, pentru un super spectacol, de la ora 2:30. În an aniversar, la împlinirea a 20 de ani de activitate, trupa „Bere Gratis” susținea un concert în variantă simfonică. Despre „Bere Gratis - Simfonia 20” solistul Mihai Georgescu spune că a fost cel mai mare spectacol simfonic cu o trupă rock din România. Alături de Orchestra Metropolitana București și Corul Accoustic, Mihai "Miță" Georgescu (voce) Robert Anghelescu (clape) Marian Damian (tobe) Radu Vastag (chitară bass) și Mihai Munteanu (chitară) au urcat pe scenă alături de 115 muzicieni, conduși de trei dirijori, Daniel Jinga, Andrei Tudor și Andrei Racu. Invitat de onoare - maestrul Gheorghe Zamfir. Pe lângă cele mai cunoscute piese ale trupei „Bere Gratis”, prezentate într-o variantă reorchestrată, fanii se vor bucura și de multe balade. „A fost cel mai emoționant spectacol din cariera mea”, a spus Mihai "Miță" Georgescu.

De la ora 4:00, vă invităm la film: „Banana Joe", cu Bud Spencer și Marina Langner în rolurile principale. Bud Spencer îl interpretează pe Banana Joe, un bărbat puternic, dar prietenos, care locuiește într-un mic sat din pădurea tropicală numit Amantido, alături de copiii săi și care livrează banane într-un port din America de Sud. Totul ar fi fost perfect, dar într-o zi, acoliții unui șef local de gangsteri ajung în Amantido pentru a iniția construcția unei fabrici de procesare a bananelor. Așa că... Joe intră în acțiune.

Întâmpinăm dimineața noului an, de la ora 5:35, cu Revelion 2023 Moldova. Învitații speciali sunt valoroșii artiști: Zinaida Bolboceanu, Mihai Ciobanu, Nicolae Gribincea și "Plăieșii", Surorile Osoianu, Orchestra Fraților Advahov și formația Zdob și Zdub.

În prima zi din an vă invităm la filme de referință pentru toate gusturile. De la ora 12:45 comedia „Omul-Orchestră” (L'homme orchestre – Franța, Italia, 1970), în regia lui Serge Korber, cu Louis de Funes, Noelle Adam și Olivier de Funes, fiul marelui artist din viața reală, ne spune povestea lui Evan Evans care posedă și conduce cu o mână de fier o companie de balet feminin în Principatul Monaco.

Filmul serii, de la ora 20:00, este condimentat cu prezența, accentul și farmecul actorilor Russell Crowe și Marillon Cotillard. Despre producția „Un an bun” (A Good Year – SUA/UK, 2006) se știe că s-a născut în urma unei discuții dintre autorul Peter Mayle și regizorul Ridley Scott. De altfel, povestea personajului principal, Max Skinner, seamănă cu povestea scriitorului Peter Mayle, care a făcut pentru Provence o mare pasiune.

Încheiem prima zi a anului cu umor din Arhiva de Aur a TVR. De la ora 1:15 telespectatorii TVR 2 sunt invitați la primul sitcom românesc, „Tanța și Costel”, o serie de schițe satirico-umoristice scrise de Ion Băieșu și adaptate pentru televiziune de regizorul Titi Acs. Este o poveste despre doi cetățeni oarecare, ale căror destine se vor schimba cu totul după o întâlnire neprevăzută în ... gară la Medgidia.

Sărbători Fericite!

Sursa: http://tvr2.tvr.ro/r...erte_38944.html

Joi, 29 decembrie, de la ora 22:00, telespectatorii TVR 2 sunt invitați la un eveniment de tradiție: spectacolul în onoarea laureațiilor Premiului Nobel pentru Pace. http://tvr2.tvr.ro/s...vr-2_38951.html

#1575
Olivian-Breda

Olivian-Breda

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 253
  • Înscris: 13.01.2007
Poate s-a mai postat, pentru mine e memorabilă. :)

Raluca Turcan confundă High-Definition cu Hunedoara https://www.cotidian...n-cu-hunedoara/

"Într-un târziu, membrii comisiei au realizat că Raluca Turcan se referea la postul TVR HD, ale cărui iniţiale seamănă, e drept, cu abrevierea oficială a judeţului Hunedoara, dar înseamnă, în realitate, High-Definition, adică televiziune cu o calitate superioară a sunetului şi a imaginii."

#1576
CABLE MAN

CABLE MAN

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,850
  • Înscris: 11.01.2006
TVR INFO are maraton de filme de REVELION,dupa ce se incheie transmisia directa din TIMISOARA!

#1577
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,796
  • Înscris: 06.11.2018
Acolo unde se pune preț pe educație și pe un loc de muncă stabil, oamenii capătă încredere că se poate trăi frumos şi în România. O arată şi filmul „Țară, țară, vrem români!”, semnat de realizatoarea TVR Codruța Angelescu, pe care îl urmărim în premieră duminică, la „Dosar România”.

Pe 8 ianuarie, de la ora 18.00, urmărim la TVR 1 un film despre preţul plătit de România pentru nepăsarea faţă de om şi faţă de nevoile lui reale.


În fiecare duminică, de la ora 18.00, respectiv luni, de la 22.00 (în reluare), TVR 1 scoate la lumină câte o filă din „Dosar România”, un dosar ce cuprinde trecutul, prezentul şi, poate, viitorul acestei ţări.

http://tvr1.tvr.ro/a...ania_39045.html

#1578
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,796
  • Înscris: 06.11.2018
Schimbare la departamentul Sport din TVR. Numirea vine după doar şase luni de mandat al lui Dan Vasile.

În locul lui Dan Vasile, noul şef numit de conducerea TVR de câteva zile este Mihnea Ionescu. El a mai coordonat Departamentul Sport în urmă cu câţiva ani.

Dan Vasile a avut poziţia de şef al Sportului TVR mai puţin de şase luni. A preluat-o în iulie, de la Dorin Chioţea care, la rândul lui, a stat pe scaunul de coordonator un an de zile. Eduard Dârvariu a fost şi el, pentru câteva luni, şef (şi) la Sport, în acelaşi timp cu poziţia pe care o avea la TVR 1.

https://www.paginade...rt-tvr-20976243

Edited by IceCoolExtreme, 09 January 2023 - 22:00.


#1579
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,796
  • Înscris: 06.11.2018

Anul începe cu seriale la superlativ la TVR


De luni, 16 ianuarie, „Shakespeare și Hathaway: detectivi particulari”, „Soția perfectă” și „Deadwood” - la TVR 1, iar la TVR 2 - „Familia Borgia” și „Comisarul Ricciardi”.

La început de an, telespectatorii TVR au parte de un regal de seriale laureate cu mari premii internaționale. Serialul polițist cu accente de comedie, filmat chiar în orașul unde s-a născut Shakespeare, producție BBC 2018 - „Shakespeare și Hathaway: detectivi particulari” începe luni, de la ora 18.00, la TVR 1. Tot de luni, de la 23.00, ne așteaptă „Soția perfectă”, o dramă difuzată în premieră, inspirată din scandaluri sexuale celebre în lumea politică americană. Iar în weekend, fanii filmelor western se vor bucura să urmărească la TVR 1 una dintre cele mai apreciate producții de televiziune ale tuturor timpurilor, „Deadwood”.

TVR 2 începe anul cu seriale apreciate atât de publicul cinefil, cât și de critica de specialitate. Tot de luni, 16 ianuarie, vedem „Familia Borgia”. Difuzată de luni până vineri, de la ora 22.00, seria semnată de regizorul Neil Jordan, cu Jeremy Irons în rolul principal, este câștigătoare a unor premii la mari festivaluri de gen. Deja de tradiție, seara de sâmbătă, de la ora 22.00, aparține serialului italian. Pentru iubitorii genului, din 21 ianuarie, TVR 2 programează o producție a anului 2021: „Comisarul Ricciardi”.

Anchete, comedie și minți agere în serialul „Shakespeare și Hathaway: detectivi particulari” (SHAKESPEARE AND HATHAWAY: PRIVATE INVESTIGATORS – Regatul Unit, 2018)! Îl urmărim în premieră la TVR 1 începând de luni, 16 ianuarie, de luni până vineri, ora 18.00, când facem echipă cu Frank și Lu, doi simpatici agenți privați – un fost inspector de poliție și o coafeză cu nume faimos. Terenul lor de acțiune este chiar Stratford-upon-Avon, orașul de baștină al „marelui Will”, așa că aluziile la celebrele piese shakespeariene sunt ingrediente de bază ale investigațiilor.

Numele personajelor principale ale serialului „Shakespeare și Hathaway: detectivi particulari” fac referiri în mod evident la William Shakespeare și la soția sa, Anne Hathaway. Numele ofițerului superior de poliție, „Marlowe”, duce cu gândul la Christopher Marlowe, dramaturg contemporan cu Shakespeare. Asistentul, „Sebastian”, își ia, cel mai probabil, numele de la personajul din „Twelfth Night”. Și numele altor personaje cu apariții episodice provin din viața și operele lui Shakespeare. De asemenea, titlurile episoadelor serialului sunt citate din operele lui Shakespeare.

„Soția perfectă” (THE GOOD WIFE – SUA, 2009-2016), dramă difuzată în premieră de TVR 1, are toate ingredientele care ne vor ține în fața micului ecran. De luni până vineri, de la ora 23.00, ne așteaptă Alicia Florrick, mamă devotată și soție de procuror general, care își vede viața întoarsă pe dos când soțul ei, Peter, este condamnat la închisoare în urma unui uriaș scandal de corupție și hărțuire sexuală. După 13 ani în care a fost „soție perfectă” și mamă casnică, ea devine brusc susținătorul financiar al familiei și își reia vechea meserie de avocat.

Julianna Margulies a câștigat două premii Emmy pentru interpretarea ei din „Soția perfectă” – unul în 2011 și unul în 2014. Alte premii cu care a fost laureat serialul sunt: Premiul Emmy 2010 pentru cel mai bun rol secundar feminin într-un serial dramatic (Archie Panjabi); Premiul Globul de Aur 2010 pentru cel mai bun rol principal feminin într-un serial (Julianna Margulies); Premiul Screen Actors Guild 2010 și 2011 pentru cel mai bun rol principal feminin într-un serial dramatic (Julianna Margulies).

Serialul a fost inspirat parțial din scandalul de prostituție ce l-a avut în centru pe politicianul democrat Eliot Spitzer, fost guvernator al New York-ului. De asemenea, acțiunea amintește și de alte scandaluri sexuale în care au fost implicați politicieni americani, precum John Edwards sau Bill Clinton.

Cu Julianna Margulies ne-am întâlnit și în seriale precum „Spitalul de Urgență”, unde a jucat rolul medicului Carol Hathaway și unde a împărțit platourile de filmare cu George Clooney. În rolul lui Peter Florrick, soțul pe care scandalul sexual îl trimite după gratii, îl regăsim pe Chris Noth, partenerul dintotdeauna al visurilor editorialistei Carrie Bradshow (Sarah Jessica Parker) în „Totul despre sex”.

8 Emmy-uri și un Glob de Aur pentru serialul western „Deadwood” (DEADWOOD – SUA, 2004-2006). Din 21 ianuarie, la TVR 1, ne delectăm cu un serial de televiziune cu personaje bine conturate, întâmplări care reflectă adevăruri istorice, dar care conține și elemente de ficțiune substanțiale. Povestea este plasată în 1876, la scurt timp după bătălia de la Little Bighorn și înfrângerea armatei americane de triburile indiene. Tabăra de la Deadwood, un orășel improvizat, atrage numeroase personaje dornice de îmbogățire: foști soldați, întreprinzători, nelegiuiți, pistolari, prostituate și muncitori străini. Îi descoperim sâmbăta și duminica, de la 23.00. Printre nou-veniți se numără fostul șerif Seth Bullock, care-și deschide o fierărie, legendarul pistolar și căutător de aur Wild Bill Hickok și intrigantul Al Swearenger, proprietar de cârciumă și bordel. Așezat pe teritoriul cesionat cândva indienilor, acum „teritoriu al nimănui”, violent și necivilizat, Deadwood devine în scurt timp centrul unor lupte tensionate pentru bani și putere, în care binele și dreptatea rareori câștigă.

Pentru reconstituirea atmosferei și o cât mai mare naturalețe și pentru a aduce în fața publicului personaje credibile, producătorul și scenaristul David Milch a apelat la jurnale și ziare păstrate de locuitorii din Deadwood din anii 1870.

,,Familia Borgia” și „Comisarul Ricciardi”, seriale în premieră la TVR 2

La sfârșitul secolului XV, în Italia Renascentistă, familia Borgia ajunge în cele mai înalte cercuri ale puterii. Folosindu-se de avere, intrigi și crime, temutul cap al familiei, Rodrigo Borgia (Jeremy Irons), se instalează pe scaunul papal, devenind Papa Alexandru al VI-lea. Pontificatul său va fi dominat de corupție fără limite și de crunte lupte politice, în interiorul Italiei, dar și contra capetelor încoronate ale Europei. Pentru a-și consolida puterea, Papa Alexandru al VI-lea își mobilizează apropiații să depună un jurământ de răzbunare contra familiilor nobile care s-au opus ambițiilor sale. De luni până vineri, de la ora 22.00, telespectatorii TVR 2 sunt invitați să vizioneze drama de ficțiune istorică „Familia Borgia” (THE BORGIAS – SUA, Ungaria, Canada – 2011-2013), o serie în 29 de episoade despre ascensiunea celei mai sângeroase familii din epoca Renașterii spre papaliate. Producția îi are în distribuție pe actorii Jeremy Irons, Holliday Grainger, Francois Arnaud și Joanne Whalley și a primit o nominalizare la premiul Globul de Aur 2012 pentru cel mai bun actor (Jeremy Irons) și două premii Emmy 2011 – pentru costume și muzică originală.

De sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 22.00, iubitorii serialelor italiene sunt invitați să urmărească un thriller palpitant, „Comisarul Ricciardi” (IL COMMISSARIO RICCIARDI, Italia, 2021). La începutul anilor 1930, în plin regim fascist, comisarul Luigi Alfredo Ricciardi (Lino Guanciale) este cel mai mare dușman al criminalilor din Napoli. Dotat cu o minte strălucită și obsedat să-și facă datoria până la capăt, tânărul care nu râde niciodată se dedică trup și suflet meseriei. Chiar dacă viața sa personală pare pustie, inima îi bate pentru două femei: o tânără delicată și simplă și o văduvă frumoasă și bogată. Dar, dincolo de înverșunarea cu care își conduce anchetele, Ricciardi ascunde un secret teribil, un dar moștenit de la mama lui, sau mai degrabă o povară: stafiile oamenilor uciși sau morți în accidente violente îl bântuie și îi împărtășesc ultimele lor gânduri.

Din distribuție fac parte actorii Lino Guanciale, Antonio Milo, Enrico Ianniello și Maria Vera Ratti.

Sursa: http://tvr1.tvr.ro/a...-tvr_39157.html

#1580
gabrielfane

gabrielfane

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,498
  • Înscris: 21.02.2009
Filme mai dau sau rămîne doar cu seriale ,era bun și un serial pentru tineri

#1581
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,796
  • Înscris: 06.11.2018
Au lansat un site pentru TVR Film.
http://film.tvr.ro/
Attached File  logo-tvr-film.png   2.73K   8 downloads

#1582
-TINO-

-TINO-

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 3,295
  • Înscris: 11.08.2019
Vor să lanseze și post sau rămâne o simplă grupare de știri de pe posturile actuale?

Edited by -TINO-, 18 January 2023 - 15:09.


#1583
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,796
  • Înscris: 06.11.2018

„Navalnîi: omul pe care Putin nu a reușit să-l ucidă”


Telespectatorii TVR 1 văd în premieră joi, 19 ianuarie, de la ora 21.00, un documentar ce reconstituie incredibilele întâmplări din vara anului 2020, când opozantul rus Alexei Navalnîi a supraviețuit tentativei de asasinat a serviciilor secrete rusești.

În luna august 2020, într-un zbor către Moscova, carismaticul lider al opoziției din Rusia Alexei Navalnîi a început să se simtă rău, starea sa devenind critică în scurt timp, chiar ajungând să urle de durere. Avionul a deviat imediat spre cel mai apropiat oraș, iar politicianul a fost transportat de urgență, în stare de inconștiență, la spital. Ceea ce s-a întâmplat în continuare a zguduit lumea.

Pe 19 ianuarie, de la ora 21.00, aflăm la TVR 1 întreaga poveste, o incredibilă istorie adevărată cu spioni și asasini, în documentarul „Navalnîi: omul pe care Putin nu a reușit să-l ucidă” (THE MAN PUTIN COULDN’T KILL, Regatul Unit, 2021). Renumitul regizor britanic Jon Blair, premiat cu Emmy, BAFTA și OSCAR, reconstituie cu umor și cu un ritm specific unui film polițist, incredibilele întâmplări din vara anului 2020, când opozantul rus Alexei Navalnîi a supraviețuit unei tentative de asasinat pusă la cale de serviciile secrete rusești.

Incluzând interviuri ale unor personaje cheie în elucidarea acestui caz, documentarul pune cap la cap toate informațiile aceastei povești incredibile, în care „James Bond” îl întâlnește pe „Johnny English”. La presiunea mai multor lideri mondiali, președintele Putin e nevoit să permită transportul lui Navalnîi cu avionul la un spital din Berlin cu experiență în salvarea celor asupra cărora au existat tentative de otrăvire de către serviciile de securitate ale Kremlinului. Jurnaliștii de investigație de la Bellingcat demonstrează nu numai că Navalnîi a fost otrăvit de agenții serviciilor secrete sovietice, dar și că fusese urmărit ani de zile, aceștia dezvoltând noi variante ale armei chimice interzise, ​​Noviciok (o serie de toxine de a patra generație, considerate de cercetătorii sovietici care le-au creat drept „cei mai letali agenți toxici produși vreodată”, folosite pentru prima oară în 2018, împotriva lui Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia, în Salisbury).

Incredibila poveste despre spionaj internațional și asasini incompetenți culminează cu unul dintre ucigași care îi mărturisește victimei exact cum i-a fost administrată otrava – aplicată pe cusăturile lenjeriei intime purtate de Navalnîi!

De ce reprezintă Alexei Navalnîi o amenințare pentru unul dintre cei mai puternici oameni ai lumii? Cum rămâne el un pericol, din interiorul unei închisori rusești? Cum se va încheia această bătălie între doi bărbați – unul care beneficiază de o echipă de asasini, celălalt – înarmat doar cu simțul umorului, anchetatori îndrăzneți și stăpânirea rețelelor sociale? Care vor fi urmările pentru viitorul Rusiei și al întregii lumi?

În 2022, documentarul „Navalnîi: omul pe care Putin nu a reușit să-l ucidă” a fost laureat la Festivalul de Televiziune de la Monte Carlo cu Premiul Nimfa de Aur – categoria Cel mai bun reportaj de actualitate.

Sursa: http://www.tvr.ro/na...39234.html#view

#1584
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,796
  • Înscris: 06.11.2018

Program special la TVR 3 pe 24 Ianuarie: România s-a născut la Iași


"Cuza Vodă și România faptului ȋmplinit" este documentarul pe care vă invităm să îl urmăriți pe 24 Ianuarie, de la ora 17.00, în cadrul programelor speciale de la TVR3 care încep la ora 10.30.

La TVR3, programul special dedicat Unirii din 1859 debutează la ora 10.30 cu transmisiunea directă din Piața Unirii din Iași, sub genericul România s-a născut la Iași.

Ceremoniile vor include discursuri și manifestări oficiale, Hora Unirii și concertul de muzică populară „Noi suntem români!”, în direct de la Iași.

De la ora 17.00, este difuzat documentarul Cuza Vodă și România faptului ȋmplinit.

Revoluționar pașoptist și „părinte” al României moderne, Alexandru Ioan Cuza a murit departe de țară, printre străini, în urmă cu 150 de ani. Nu i s-au organizat funeralii naționale, dar la Ruginoasa s-au adunat, în 1873, mii de țărani. Ei nu uitaseră cine i-a scăpat de obligațiile boierești, le-a dat pământ și drepturi civile.

Despre Alexandru Ioan Cuza s-a scris mult. Nu i s-a analizat doar domnia, ci și viața personală. Dincolo de slăbiciunile pe care le-a avut omul Cuza, domnitorul Alexandru Ioan I „a știut să pună pe primul plan interesul țării și ar trebui înțeles în contextul epocii sale”.​

Sursa: http://tvr3.tvr.ro/d...init_39272.html

Anunturi

Neurochirurgie minim invazivă Neurochirurgie minim invazivă

"Primum non nocere" este ideea ce a deschis drumul medicinei spre minim invaziv.

Avansul tehnologic extraordinar din ultimele decenii a permis dezvoltarea tuturor domeniilor medicinei. Microscopul operator, neuronavigația, tehnicile anestezice avansate permit intervenții chirurgicale tot mai precise, tot mai sigure. Neurochirurgia minim invazivă, sau prin "gaura cheii", oferă pacienților posibilitatea de a se opera cu riscuri minime, fie ele neurologice, infecțioase, medicale sau estetice.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate