Roam like at home – Tarife reduse de la 1 iulie 2022
Last Updated: Jun 29 2022 15:55, Started by
StefanRO
, Jun 29 2022 15:55
·
0
#1
Posted 29 June 2022 - 15:55
image006.jpg 89.61K 7 downloads Incepand cu data de 1 iulie 2022 intra in vigoare un nou regulament privind roamingul in retelele publice de comunicatii mobile in interiorul Uniunii (Regulamentul (UE) 2022/612 al Parlamentului si al Consiliului din 06 aprilie 2022 privind roamingul in retele publice de comunicatii mobile in interiorul Uniunii), care extinde regulile actuale si aduce noi completari. Astfel, pe langa reducerea tarifelor reglementate la nivel de gros si asigurarea accesului utilizatorilor la servicii de aceeasi calitate in toate statele membre, sunt prevazute noi obligatii de informare in sarcina operatorilor, atat in ceea ce priveste tarifele aplicate, cat si pentru asigurarea accesului la serviciile de urgenta pentru toti utilizatorii, incluzand aici si persoanele cu dizabilitati. Tarife aplicabile incepand cu 1 iulie 2022 Noul Regulament prevede reduceri treptate ale plafoanelor tarifelor reglementate la nivel de gros, care sunt tarifele maxime pe care un operator vizitat le poate percepe de la celalalt operator in timpul roamingului, incepand cu 1 iulie 2022. De asemenea, incepand cu aceasta data, in cazul depasirii limitelor utilizarii rezonabile a unor servicii in roaming in UE/SEE, vor scadea si suprataxele care pot fi aplicate consumului ulterior, astfel ca pana la sfarsitul anului 2022 se aplica urmatoarele valori:
Pentru a facilita estimarea volumului de date pe care utilizatorii le pot consuma in roaming in UE/SEE fara suprataxa, ANCOM a dezvoltat o aplicatie de tip widget, accesibila aici, ce va fi actualizata cu noile tarife incepand cu 1 iulie 2022. Alte modificari aduse de Regulamentul (UE) 2022/612 Principalele noutati aduse de noul cadru legislativ se refera la asigurarea aceleiasi calitati a serviciilor de comunicatii electronice, precum cea de care utilizatorul beneficiaza in tara sa de origine, daca retelele si tehnologiile necesare sunt disponibile si in reteaua din statul membru vizitat. Acest aspect presupune ca un utilizator al serviciilor de roaming care are acces la serviciile 5G in statul de origine ar trebui sa aiba acces la acelasi tip de servicii in roaming, daca acestea sunt disponibile in statul membru vizitat. De asemenea, prevederile noului Regulament vizeaza cresterea gradului de informare a utilizatorilor cu privire la tipurile de servicii care pot genera costuri suplimentare, cum ar fi apelarea liniilor telefonice pentru clienti, a serviciilor de asistenta sau a companiilor de asigurari. Aceste servicii pot fi gratuite sau pot avea un tarif mai mic in cazul unui apel din tara de origine, in timp ce in roaming se pot aplica majorari tarifare. Tot pentru cresterea gradului de informare a utilizatorilor, sunt prevazute obligatii de informare prin intermediul SMS-urilor in legatura cu costurile suplimentare care se aplica in cazul utilizarii serviciilor de roaming in retelele non-terestre, care sunt de obicei utilizate pentru conexiuni mobile la bordul avioanelor si al vapoarelor si nu intra sub incidenta normelor privind roamingul. Suplimentar fata de notificarile transmise utilizatorilor la atingerea unui prag de 80% din plafonul financiar/de date implicit (in valoare de 50 de euro, fara TVA) si la momentul in care plafonul financiar sau de volum ar urma sa fie depasit, Regulamentul prevede ca furnizorul trebuie sa transmita o notificare suplimentara pe dispozitivul mobil al clientului daca acesta consuma mai mult de 100 de euro intr-o perioada lunara de facturare, fara TVA. Notificarile respective indica procedura care trebuie urmata in cazul in care clientul doreste continuarea furnizarii serviciilor respective, precum si costurile asociate fiecarei unitati suplimentare care urmeaza sa fie consumata. Daca utilizatorul nu raspunde conform instructiunilor primite, furnizorul de servicii de roaming sisteaza imediat furnizarea si facturarea catre client a serviciilor de date in roaming. Utilizatorul poate solicita continuarea sau reluarea furnizarii serviciilor. La intrarea intr-un stat membru, furnizorii de servicii de roaming se asigura ca clientii serviciilor de roaming sunt informati in mod adecvat cu privire la mijloacele de acces la serviciile de urgenta in statul membru vizitat, inclusiv cu privire la mijloacele alternative de acces la aceste servicii disponibile persoanelor cu dizabilitati. Aplicabilitate Regulamentul (UE) 2022/612 al Parlamentului European si al Consiliului din 6 aprilie 2022 privind roamingul in retelele publice de comunicatii mobile in interiorul Uniunii se aplica pentru o perioada de 10 ani, incepand cu data de 1 iulie 2022, cu exceptia unor prevederi referitoare la informarea utilizatorilor care vor intra in vigoare incepand cu data de 1 iunie 2023. Informatii complete sunt disponibile aici. https://www.ancom.ro...iulie-2022_6576 Attached FilesEdited by StefanRO, 29 June 2022 - 15:57. |
Anunturi
Bun venit pe Forumul Softpedia!
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users