Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Schimbare adresa DNS IPv4 pe rout...

Recomandare Barebone

Monede JO 2024

Suprasolicitare sistem electric
 CIV auto import

Mutare in MOZAMBIC - pareri, expe...

Scoatere antifurt airtag de pe ha...

Magnet in loc de clește pent...
 Cumparat/Locuit in apartament si ...

Pot folosi sistemul PC pe post de...

Sokol cu distorsiuni de cross-over

Filtru apa potabila cu osmoza inv...
 Kanal D va difuza serialul “...

Upgrade xiaomi mi11

securitate - acum se dau drept - ...

Farmacia Dr Max - Pareri / Sugest...
 

TVR Cultural HD (emite din data de 1 decembrie 2022).

* * * * * 3 votes
  • Please log in to reply
204 replies to this topic

#199
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,823
  • Înscris: 06.11.2018
În linii mari, în prima zi de emisie, media generală a stației a fost apropiată de TVR Info, stație de știri a Televiziunii Publice. Adică în jur de 4.000-6.000 de telespectatori, în intervalul clasic de maximă audiență (19.00-24.00 adică).

Datele de audiență arată însă că Prime-Time-ul TVR Cultural a fost altul. Cele mai bune cifre le-a avut între 17.30 și 20.30, când ratingul s-a ridicat la o medie de 15.000 de români pe minut, care plasează postul undeva pe locul 50 din aproape 90 de stații măsurate.

Între 17.30 și 20.30, TVR Cultural a fost, pe publicul Național, la nivelul Discovery sau Prima Sport, dar peste ZU TV, National Geographic. Pe acest segment, TVR Info a avut cifre de trei ori mai mici decât TVR Cultural.

https://www.paginade...ltural-21002856

#200
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,823
  • Înscris: 06.11.2018
Fiindca a intrat in masuratori, acum are si reclame.
Attached File  TVR_Cultural_HD_Inselatorie_absoluta_02-06_20-27-46.jpg   19.42K   52 downloads

#201
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,823
  • Înscris: 06.11.2018
TVR Cultural îi invită pe telespectatori vineri, 24 februarie, de la ora 18.00, la spectacolul de balet „Lacul lebedelor”, în direct de la Opera Națională București. http://cultural.tvr....nala_39763.html

Apreciatele filme „Aferim!”, „Inimi cicatrizate” și „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, ale lui Radu Jude, și scurtmetraje curajoase, semnate de tineri regizori, premiați pentru talentul lor, îi așteaptă pe telespectatori la „Noaptea albă a filmului românesc”, la TVR Cultural, în 4 martie. http://cultural.tvr....ural_39768.html

În 1 și 5 martie, TVR Cultural difuzează, de la ora 22.00, spectacolul „Cinci femei în tranziție”, de Rodica Popescu Bitănescu, și teleplay-ul „Pavilionul cu umbre”, de Silviu Jicman, ecranizarea piesei lui Gib Mihăescu. http://cultural.tvr....ural_39793.html

#202
_Gaby_

_Gaby_

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,068
  • Înscris: 15.11.2021
Spectacol Extraordinar Madrigal 60 la Teatrul Național. Evenimentul, live pe TVR Cultural și la Radio


Spectacol Extraordinar Madrigal 60 la Teatrul Național I.L. Caragiale din București. Concertul va fi urmat de Gala premiilor de excelență Marin Constantin, prezentată de Maina Constantinescu, critic de teatru și realizator TV.


Evenimentul are loc marți, 28 februarie, de la ora 19.00 și va fi transmis de canalul TVR Cultural și de Radio România Muzical.

Spectacolul Extraordinar „Madrigal 60” se înscrie în programul aniversar „MADRIGAL 60”, care include o serie amplă de peste 30 de proiecte speciale, ce se vor desfășura pe tot parcursul anului 2023.


Emil Pantelimon, regizorul spectacolului:

„Acum 6 ani, pentru a-l sărbători pe legendarul fondator al Corului Madrigal, Marin Constantin, dirijor de geniu și mentor pentru sute de artiști români, am numit ziua acestuia de naștere ca fiind sărbatoarea corului: Ziua Madrigalului.

Anul acesta, al 60-lea de activitate de referință, neîntreruptă, vom serba cu o premieră: Spectacolul Madrigal 60 – un repertoriu exclusiv de madrigale și motete, în 60 de minute, într-un decor nou, dar și în haine regândite de scenografa Iulia Gherghescu.

Tot acum 6 ani, am instituit premiul Marin Constantin, decernat anual unor personalități din afara ansamblului, care au contribuit semnificativ la viața culturală a României.

Regia spectacolului „Madrigal 60” este semnată de Emil Pantelimon, scenografia și decorurile de Vladimir Turturica, iar costumele sunt semnate de scenografa Iulia Gherghescu. Design-ul de lumini este coordonat de Alin Popa, video mapping-ul de Dorin Popovici, iar regia de sunet de Gabriel Scîrlet.

Corul Național de Cameră Madrigal - Marin, puțină istorie:
Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut mii de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de țară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Națiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace și Securitate.

După 60 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituție publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.

Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.800 de coruri și peste 63.000 de copii din țară și diaspora.

Sursa: https://www.paginade...gal-60-21034452

#203
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,823
  • Înscris: 06.11.2018

5 EMISIUNI NOI ÎN GRILA DE PRIMĂVARĂ TVR CULTURAL



Din 1 aprilie, TVR Cultural își așteaptă telespectatorii cu programe variate, perfecte pentru a acoperi subiecte diverse din toate marile zone de interes ale culturii.

Realizate alături de parteneri respectați și recunoscuți în domeniul lor, precum Revista „România literară” sau Academia Română, programele noi din grila TVR Cultural vor face primăvara mai frumoasă și mai interesantă pentru telespectatorii aflați în fața micului ecran.

1. „Adevăr și curaj” (difuzare sâmbăta, ora 13:30).

Canonizarea în Biserica Ortodoxă este o formă de recunoaștere a sfințeniei unei persoane de către Sfântul Sinod al BOR, prin care este certificată viața sa sfântă, devenită, de obicei, până la acel moment, model de trăire creștină și mijlocitor, prin rugăciune, către Dumnezeu pentru o comunitate creștină.

Telespectatorii TVR Cultural vor urmări în grila de primăvară o serie de 11 ediții „Adevăr și curaj”, dedicate celor care s-au jerfit întru credință. Prin acest demers, echipa emisiunii își propune să descopere viețile episcopilor canonizați de către BOR, care, după caz, fie au suferit moartea martirică pentru credința lor, fie au mărturisit fără frică credința creștină în fața oricărei amenințări a puterii politice sau care au trăit o viață într-un autentic spirit apostolic. Canonizările recente ale BOR au fost puțin popularizate, astfel încât marile personalități eclesiale rămân, în continuare, neștiute în rândul credincioșilor. Producător Alexandru Munteanu.

2. „România literară” (difuzare sâmbăta, ora 15:00) ne oferă o imagine cuprinzătoare asupra a ceea ce se întâmplă semnificativ în literatura română, totul privit din perspectiva revistei „România literară”, cu grilă de valori, cu titlurile de rubrică, cu experiența profesională a redactorilor și a colaboratorilor acestui săptămânal, care este cea mai importantă și cea mai prestigioasă publicație literară românească.

În fiecare editie, pe parcursul celor 48 de minute, pasionații de literaratură vor regăsi atât interviuri cu scriitori consacrați (Mircea Mihăieș, Horia Roman Patapievici, Gabriela Adameșteanu, Gabriel Chifu, Ana Blandiana, Andrei Cornea) cât și momente de cronică literară (Răzvan Voncu), opinii ale scriitorilor și istoricilor literari, momente de istorie literară sau reflecții tematice în tabletă de scriitor și poeme în lectura autorilor. Sâmbătă, 1 aprilie, în prima ediție vor fi gazde Mirela Giodea (TVR Craiova) și publicistul Cristian Pătrășconiu. Producător Bianca Sărățeanu.

3. Pianistul Ștefan Doniga și violonista Diana Jipa înfințau în anul 2020 „Redescoperă România”, un proiect ce a propus o alternativă extrem de accesibilă și atrăgătoare – dar și de cel mai înalt nivel tehnic și profesional – în descoperirea celor mai frumoase locuri din România. TVR Cultural va difuza din 1 aprilie,
în fiecare sâmbătă, de la ora 16:00, seria de documentare „Redescoperă România”. Proiectul este o formă de promovare intensivă a valorilor culturale și istorice românești, mai ales a celor nu foarte cunoscute sau mediatizate. Seria promovează cu preponderență muzica românească, dar și obiective de importanță națională din țara noastră. Producător Valentina Băințan.

4. „Arte și fapte” (difuzare sâmbăta, de la ora 20:00), vine cu o serie de emisiuni portret ca o incursiune interactivă prin destinul profesional al unor artiști, antreprenori culturali, activiști sociali și operatori din artele spectacolului. Sunt personalități în domeniile unde activează sau tineri talentați, la început de drum, de care marea audiență a auzit trecător sau nu a auzit deloc. Ei sunt oamenii artelor și faptelor, membrii comunității care își dedică propria vocație spiritului liber, creativ și binelui comun. Sunt cei care, prin opera lor, pot schimba percepția societății asupra artei contemporane și a culturii underground. Producător Ana Maria Pleșcan.

5. „Dialoguri academice" (difuzare duminica, de la ora 22:30),

Din 2 aprilie, telespectatorii TVR Cultural sunt invitați la „Dialoguri academice", o emisiune gândită sub forma unui talk-show interviu, în 11 ediții. Moderator va fi vicepreședintele Academiei Române, academicianul Mircea Dumitru. Invitații vor fi academicieni și reprezentanți ai secțiilor de cercetare, care vor răspunde la întrebări într-un limbaj accesibil telespectatorilor. Prima ediție îl are ca invitat pe Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române. Producător Daniel Paraschiv.

Sursa: http://www.tvr.ro/5-...ural_40352.html

#204
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,823
  • Înscris: 06.11.2018

SĂRBĂTORI PASCALE CU PROGRAME SPECIALE, LA TVR 2 ȘI TVR CULTURAL


Documentare tematice, filme artistice, spectacole de excepție, dar și ediții speciale ale unor emisiuni de divertisment se regăsesc în programul TVR 2 pentru întreaga familie în zilele Sfintelor Sărbători de Paști. Transmisiune directa de la Ierusalim în așteptarea Învierii: TVR Cultural va difuza Concertul de Paște: „Acasă la Iisus”.

La TVR 2, intrăm în atmosfera Sărbătorilor Pascale vineri, 14 aprilie, ora 22:00, cu un documentar emoționant, „Părintele Arsenie Boca - Icoana Mărturisirilor”, în regia lui Nicolae Mărgineanu. Realizatorii au cules mărturii ale oamenilor care l-au cunoscut pe cel supranumit „Sfântul Ardealului” în diverse etape ale vieții și creației sale. Rostirea cuvintelor Părintelui Arsenie îi aparține lui Mihai Bica, iar cântecele bisericești sunt interpretate de arhidiaconul Mihail Bucă.

„Cel mai mare artist este natura, dar deasupra ei este Dumnezeu. Apoi vin oamenii. Noi, artiștii, suntem doar niște intermediari”, spune Adrian Naidin, invitatul Danielei Zeca Buzura la „Mic Dejun cu un Campion”, în ediția de sâmbătă, 15 aprilie, de la ora 10:00. Telespectatorii TVR 2 sunt invitați la o întâlnire de neuitat cu violoncelistul, compozitorul și tenorul, Adrian Naidin, membru al Orchestrei Naționale Radio din București, unul dintre cei mai interesanți muzicieni români contemporani.

„Drag de România mea!” îmbracă straie de sărbătoare în prima zi de Paște. De la ora 15.00, Paul Surugiu-Fuego a pregătit, alături de echipa sa, o petrecere a diversității cu umor și muzică românească de calitate. „Drag de România mea!” ne invită la o confruntare între două echipe, un quiz muzical, între echipa artiștilor de muzică ușoară și cea a artiștilor de muzică populară. Se difuzează simultan la TVR Internațional și luni, 17 aprilie, ora 21:00, la TVR Moldova.

Din tabăra de muzică ușoară fac parte Anișoara Puică (Basarabia). Stela Enache, care ne propune un extemporal la dirigenție pe ritmuri de tango. Simona Florescu Dichiseanu, Ileana Șipoteanu și Denis Ștefănescu care nu vor ezita să răspundă tuturor provocărilor la care vor fi supuse, cântând chiar și folclor. Raoul vine cu două premiere muzicale și cu umor fin la purtător. În tabăra de muzică populară, frații Andreea Haisan, Paul Ananie, Oana Tomoiagă și Gabriel Dumitru. De la Suceava, cu joc și voie bună, sosește Margareta Clipa iar Dobrogea este reprezentată de Aneta Stan, care ne va cânta în chineză și ne va pofti la joc pe ritm celebru de geampara. Apariția doamnei Bucovinei, Sofia Vicoveanca, va fi supriza emisiunii și nu vor lipsi baletul condus de Florin Mariș, trupa Supermarket și Ansamblul Folcloric „Cununa Carpaților” al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”.

De la ora 21:30, telespectatorii TVR 2 sunt invitați la balet: „Lacul Lebedelor”, spectacol al Operei Naționale București. Dirijor: Iurie Florea Odette / Odile-Cristina Dijmaru Siegfried-Robert Enache Rothbart-Cristian Șușu Bufonul-Hibiki Tsukamoto Pas de trois-Kana Arai-debut, Arata Yamamoto, Marina Gaspar. Patru lebede mici - Erina Yoshie, Diana Gal, Kana Arai, Amyra Badro. Patru lebede mari - Julia Baro, Adina Manda, Uyu Hiromoto, Corina Lupescu-debut.

Programele speciale de Paște la TVR Cultural

În Vinerea Mare, de la ora 21.00, Paula Seling ne oferă un concert de pricesne și cântece scrise pe versuri cu adânci semnificații pentru creștini. Un spectacol emoționant, prin interpretarea solo a unor piese muzicale de pe albumul „Spre Lumile Luminii".

Sâmbătă, 15 aprilie, ora 14.00, documentarul „O noapte în San Pietro” (Stanotte a San Pietro, Italia-Vatican, 2018), realizat de Gabriele Cipollitti, ne îndeamnă să facem o călătorie extraordinară în care vom avea privilegiul de a descoperi și admira comorile artistice și culturale adunate în cel mai mic stat din lume: Vatican. Prezentator: Alberto Angela.

De la ora 21.00, așteptăm Învierea cu un concert de Paște: „Acasă la Iisus”, transmisiune directă. TVR Cultural prezintă Concertul Extraordinar de Înviere de la Ierusalim, cu sprijinul Ambasadei Israelului în România.

12 dintre cei mai apreciați artiști români - Marcel Pavel, Sanda Ladoși, Nick Casciaro, Luminița Anghel, Maria Coman, Alexandra Crișan, Nico Matei, Remus Alazaroe -, cărora li se adaugă doi dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică religioasă la nivel internațional, Kurt Davies și Lynda Randle, vor susține un spectacol extraordinar pe explanada „Turnului lui David” din Ierusalim.

Artiștii vor fi acompaniați de o orchestră compusă din 100 de instrumentiști și de Corul „Procred", format din 25 de membri, concertând sub egida Operei Naționale București și a Operei Naționale a Israelului.

În ziua Învierii, emisiunea „De ce-aș citi?”, de la ora 15.00, aduce în discuție literatura religioasă.

„În lumea actuală, afectată de probleme globale (războaie, pandemii, modificările climatice, crize economice) ce rol joacă literatura religioasă?”, este o întrebare la care va încerca să răspundă jurnalistul și scriitorul Tudor Călin Zarojanu, alături de invitații săi, diaconul Alex Briciu, redactor-șef al ziarului „Lumina”, și Răzvan Bucuroiu.

De la ora 19.00, telespectatorii TVR Cultural pot viziona documentarul „Ultima prescură”, o poveste emoționantă despre Veronica Grozea, o bătrână dintr-un cătun izolat din munții Bihor, care pe vremuri era cea care făcea prescura pentru biserica din sat, apreciată de întreaga comunitate. Camera de filmat pătrunde în intimitatea vieții ei, făcând portretul acestei femei foarte credincioase.

Spectacol cu arii din operă, susținut de artiști români apreciați pe meridianele lumii, în prima zi de Paște, de la ora 22.20. Recent, pe scena Palatului Culturii din Timișoara a avut loc un concert de excepție, susținut de trei dintre cei mai buni interpreți români de operă, care activează pe cele mai cunoscute scene internaționale - Luiza Fatyol, Ioan Hotea, George Petean și Ciprian Teodorașcu. Producție TVR Timișoara. Se difuzează la TVR Internațional luni, 17 aprilie, ora 23.30.

De la ora 0:05, ziua de duminică se încheie cu un „Concert de Paști” susținut de Orchestra Metropolitană București și Corul Accoustic. Dirijor Daniel Jinga. Soliști: Marta Sandu Ofrim – soprană, Maria Miron Sîrbu - mezzo-soprană, Leonard Bernad – bas.

Filme de excepție în zi de sărbătoare

Duminică, 16 aprilie, TVR 2 a programat două comedii clasice, din seria „Marele blond”. De la ora 13:00, „Marele blond cu un pantof negru” (Le grand blond avec une chaussure noire-Franța, 1972): Șeful serviciului francez de informații (Jean Rochefort) duce o luptă acerbă împotriva adjunctului său și încearcă să-i întindă o capcană, sugerându-i să urmărească îndeaproape un periculos spion străin.

Cea de-a doua parte a seriei, difuzată de la ora 20:00, „Întoarcerea marelui blond” (Le retour du grand blond-Franța, 1974) ne poartă în Brazilia, unde bietul violonist aiurit se trezește din nou implicat în intrigi din care nu pricepe nimic, ba chiar devine ținta unui atentat. Regia: Yves Robert. Cu: Pierre Richard, Jean Rochefort, Mireille Darc și Jean Carmet.

TVR Cultural ne propune în ziua de Paște, de la ora 20:45, un film de colecție: „Codin” (România, 1963), în regia lui Henri Colpi. Din distribuție fac parte Alexandru Virgil Platon, Răzvan Petrescu și Françoise Brion. Ecranizare a romanului omonim de Panait Istrati, „Codin” a obținut Premiul pentru cel mai bun scenariu (semnat de Yves Jamiaque și Dumitru Carabăț) la Festivalul de Film de la Cannes 1963.

Sursa: http://tvr2.tvr.ro/s...ural_40646.html

#205
IceCoolExtreme

IceCoolExtreme

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,823
  • Înscris: 06.11.2018

CONCERTE CLASICE, FILME DE ARTĂ, TEATRU ȘI BALET. DE CRĂCIUN, LA TVR CULTURAL


Baletul „Spărgătorul de nuci”, piesa de teatru „Femeia perfectă”, „Concert Lang Lang: Melodiile preferate” (producție Franța – Germania, 2023), dar și un film excepțional în zi de sărbătoare - „Tăticu' Picioare-Lungi” (Daddy long legs – SUA, 1955) - se numără printre programele pregătite de TVR Cultural pentru perioada Crăciunului.

Pentru telespectatorii care doresc să își petreacă sărbătorile alături de concerte clasice și filme de artă, TVR Cultural a pregătit un program variat. Celor mai mici telespectatori, Opera Comică pentru copii le propune, de la ora 11:00, „Lacul lebedelor “ (duminică 24 decembrie), „Spărgătorul de nuci” (luni, 25 decembrie), „Poveste de Crăciun” (marți, 26 decembrie).

Tessa Dunlop, doctor în istorie, scriitoare și prezentatoare a mai multe programe de istorie, ne invită într-o aventură gastronomică la „Gustă România” („Eat Romania”, România, 2021), duminică, 24 decembrie, de la ora 18:50 - de la poalele Carpaților, gustări de carne afumată și brânzeturi sărate, până la deliciile Deltei Dunării cu a sa veche cultură pescărească și specialitate – „ciorba de pește”.

La TVR Cultural, un film excepțional în zi de sărbătoare: „Tăticu' Picioare-Lungi” (Daddy long legs – SUA, 1955), duminică, 24 decembrie, de la ora 20:00, în regia lui Jean Negulesco. Cu trei nominalizări la premiile Oscar, pentru: scenografie, coloană sonoră și melodia „Something's Gotta Give”, filmul îi are în rolurile principale pe Fred Astaire, Leslie Caron, Terry Moore și Thelma Ritter.

De Crăciun, de la ora 19:00, vă așteptăm la teatru TV. Actorii Marius Bodochi, Catrinel Dumitrescu, Amalia Ciolan, Teodora Stanciu, Razvan Oprea, Ovidiu Popa, Maria Pitea vă invită să urmăriți piesa „Femeia perfectă”, de Mihai Vornicul, după o idee de Jean Barbier.

Muzica ne face viața mai frumoasă. De la ora 21:00, puteți urmări concertul de Crăciun susținut de Jonas Kaufman (Germania, 2022). În biserica Sfânta Ana din Annaberg-Buchholz, renumitul tenor ne încântă împreună cu invitații săi: Diana Damrau, Rebekka Bakken, Sophia, Sheku Kanneh-Mason, Alexis Ffrench.

Marți, 26 decembrie, de la ora 21:00, sunteți invitați la „Concert Lang Lang: Melodiile preferate” (Franța – Germania, 2023). Repertoriul favorit al renumitului pianist include lucrări de Beethoven, Debussy, Bach, Tiersen, dar și melodii cunoscute din filmele Disney.

Seara se încheie la TVR Cultural, de la ora 22:00, cu baletul „Spărgătorul de nuci” („The Nutcracker”, 2018), în viziunea coregrafică a lui Christian Spuck și în interpretarea companiei de balet din Zürich.

Sursa: http://cultural.tvr....ural_44060.html

Anunturi

Chirurgia cranio-cerebrală minim invazivă Chirurgia cranio-cerebrală minim invazivă

Tehnicile minim invazive impun utilizarea unei tehnologii ultramoderne.

Endoscoapele operatorii de diverse tipuri, microscopul operator dedicat, neuronavigația, neuroelectrofiziologia, tehnicile avansate de anestezie, chirurgia cu pacientul treaz reprezintă armamentarium fără de care neurochirurgia prin "gaura cheii" nu ar fi posibilă. Folosind tehnicile de mai sus, tratăm un spectru larg de patologii cranio-cerebrale.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate