Decizie de despartire

Ma aflu in intervalul 20-30. A fost complicat, ca sa fiu mai clar acum, primul an a fost groaznic pentru mine și am tras mult, mi-am dorit ca relația sa funcționeze. In primul an m-am simțit groaznic din cauza comportamentului ei (jigniri, amenințări cu despărțirea). Făcea relativ des crize de supărare, nu ii convenea nimic. Poate trebuia sa imi pun un semn de întrebare..

A recunoscut mai târziu ca a abordat total greșit începutul relației. Apoi ne-am mutat, lucrurile erau ok, însă tot mai existau acele crize uneori. Sa zicem ca lucrurile au mers cel mai bine de când a început pandemia. In general certurile incepeau când familia mea era implicată - in sensul ca nu ii convenea niciodată ca vreau sa petrec timp si cu ei. Voia mereu atenție. Senzația mea a fost ca atunci când nu are lucrurile in control, era foarte suparata pe mine. Orice propunere care nu o includea însemna implicit vina mea “ca o las singura”. Propuneri de genul “vreau sa ma duc sa ma întâlnesc cu colegii de munca”, înțelegeți la ce ma refer.

De aici a plecat decizia mea de a ma despărți, nu mai vreau responsabilitatea unei relații, unde sa am mereu o grija.



Mulțumesc tuturor pentru răspunsurile de pana acum!

Salut
Sunt intr-o relatie de cativa ani (3-4) si am ajuns in pragul in care as dori sa ii pun punct. Este si prima mea relatie si simt ca vreau altceva, nu alta relatie, ci sa ma axez pe mine. In timpul acestei relatii m-am schimbat destul de mult, renuntand la destul de multe activitati, la modul in care uneori ma comport chiar.
Am avut o discutie, ne-am certat si am vrut sa plec. M-a implorat plangand sa ma intorc si am cedat. Locuim impreuna. Toate aceste lucruri m-au pus pe ganduri si mi-am dat seama ca vreau sa fiu "liber", sa iau ce decizii vreau cand vreau.
Decizia despartirii e foarte grea, ea plange cand aude de asa ceva si imi spune cum pot sa fac asa ceva, pentru cate a facut pentru mine, ca nu mi-a gresit cu nimic...etc
Vreau sa dau vestea despartirii, insa nu am curaj si nu-mi doresc sa o ranesc. Cum ma sfatuiti sa fac?
Multumesc!

Prietene eu am acceptat sa renunt usor la cate o placere personala.
Sunt electronist .Incet au zburat sculele la gunoi , simultan am renuntat la prieteni dar incet fara sa fiu bruscat.
Acum vreau sa imi incep alta viata dar am datorii la banca.
Nu m-as mai casatori nici cu fiica lui Bil Gates.
Libertatea nu are pret.

dăi sa citească ce ai scris mai sus, din greșeală asa, știi tu.. 😏

ea plange cand aude de asa ceva si imi spune cum pot sa fac asa ceva, pentru cate a facut pentru mine, ca nu mi-a gresit cu nimic...etc

Locuim impreuna.

Ma aflu in intervalul 20-30. A fost complicat, ca sa fiu mai clar acum, primul an a fost groaznic pentru mine și am tras mult, mi-am dorit ca relația sa funcționeze. In primul an m-am simțit groaznic din cauza comportamentului ei (jigniri, amenințări cu despărțirea). Făcea relativ des crize de supărare, nu ii convenea nimic. Poate trebuia sa imi pun un semn de întrebare..

A recunoscut mai târziu ca a abordat total greșit începutul relației. Apoi ne-am mutat, lucrurile erau ok, însă tot mai existau acele crize uneori. Sa zicem ca lucrurile au mers cel mai bine de când a început pandemia. In general certurile incepeau când familia mea era implicată - in sensul ca nu ii convenea niciodată ca vreau sa petrec timp si cu ei. Voia mereu atenție. Senzația mea a fost ca atunci când nu are lucrurile in control, era foarte suparata pe mine. Orice propunere care nu o includea însemna implicit vina mea “ca o las singura”. Propuneri de genul “vreau sa ma duc sa ma întâlnesc cu colegii de munca”, înțelegeți la ce ma refer.

De aici a plecat decizia mea de a ma despărți, nu mai vreau responsabilitatea unei relații, unde sa am mereu o grija.



Mulțumesc tuturor pentru răspunsurile de pana acum!

Probabil va recurge la santaj sau alta mai buna ca mine nu vei mai gasi astea sunt povesti la care nu trebuie sa pleci ureche.

Toate relatiile au suisuri si coborasuri, important este sa nu ramai niciodata blocat intr-o relatie in care nu esti fericit, unde nu te mai regasesti. Esti tanar, ai tot timplul sa te 'nenorocesti' mai tarziu.

Hmmm... cateodata nu sunt povesti
Am intalnit des cazuri in care dupa 2-3-10-15 ani unii/unele regreta ca s-au despartit in tinerete de cineva total aiurea si au ajuns sa constate ca a fost cea mai buna relatie a lor.
Evident, daca tipa ar fi ramas ca in primul an, ar fi trebuit sa ai destul de mult ghinion ca sa nu intalnesti pe nimeni mai bun in relatiile ulterioare. Dar daca zici ca s-a maturizat si ca acum e bine...
Pe de alta parte, la varsta asta te mai schimbi si tu mult. Nu mai esti acelasi tip care s-a indragostit de ea, acelasi tip de care s-a indragostit ea. Acum 50 de ani, cand nu exista joaca de-a tata si de-a mama si mutatul impreuna cand nu erati gata sa faceti marele pas, ati fi tras de voi sa gasiti o solutie si sa faceti relatia sa mearga, chiar daca va casatoreati la 18 ani. Asa ajungeau bunica si bunicul sa aniverseze 70 de ani de casatorie....
Acum insa, sunteti necasatoriti, nu aveti copii, aveti o viata intreaga de schimbat parteneri... Daca simti ca nu mai vrei, ii explici clar si sincer ce si cum si gata. O sa doara, o sa-i treaca si veti invata fiecare cate ceva din treaba asta.

S-a intamplat, acum sunt singur. Trage de mine sa ma intorc la ea ca are nevoie de mine si vrea sa fie impreuna cu mine. I-am zis ca nu, dar cred ca o sa mai insiste. Oricum am ranit-o, dar crede ca inca nu sunt despartit de ea..

Oricum am ranit-o, dar crede ca inca nu sunt despartit de ea..