Depresie

Buna seara tuturor!

Nu stiu exact cu ce sa incep, sau cum sa formulez ce imi doresc sa va comunic. Pot supune, ca asi avea emotii, chiar daca pare un lucru bizar. Sunt extrem de timida, gandesc prea mult, si des imi este frica sa fac o anumita actiune pentru ca sunt ferm convina ca rezultatele imi vor aduce suferinta. Aceste lucruri, fac sa imi fie dificil sa-mi traiesc viata de zi cu zi. Sunt incapabila sa traiesc. Nu pot sa dorm, nu pot sa mananc, nu pot sa invat, nu pot sa fac micile lucruri ce nu necesita multa energie. Nu pot sa fac ce-mi placea atat de mult. Nu mai am satsifactie din nimic, iar emotiile mele doar variaza intre tristete puternica sau fericire. Nu am o cale de mijloc, ori e extrem de rau, ori extrem de bine, iar creierul meu cedeaza sub multitudinea mea de ganduri, incercand sa ma comving ca nu se va intampla nimic rau.
Imi este imposibil sa percep oamenii. Sa zicem ca cineva mi-a facut rau, instinctul meu imi spune sa elimin aceea persoana din viata mea, sau sa o evit cat demult posibil. Dar a doua zi, mi-e ca cel mai bun prieten! Si este foarte frustrant... Mereu intro situatiue, cand trebuie sa iau o decizie, exista ceva ce ma saboteaza. Ca o alta voce, ce ma pune sa fac unele lucruri, cum nu imi doresc eu sa le fac.
Cand am, o "criza" din cauza certurilor cu familia, ajung sa plang isteric, sau sa tremur, iar uneori am spasme musculare (daca le pot numi asa). Nu pot spune ca exista "mijloc" sau " punct culminant" la asa ceva, dar nu gasesc cuvantul potrivit sa ma exprim...Deci pe la mijlocul scandalului, toata criza mea se opreste deodata, prea brusc. Din cauza unui gand, pe care nu stiu daca il mai gandesc eu... Are vreun sens? Toate lacrimile, urletele, furia mea, toate dispar lasandu-ma cu un poker face. Frustrarea care urmeaza dupa aceasta disparitie a sentimentelor mele, imi creaza o contrazicere interioara, care ma impinge sa ma ranesc. Ca patetica asta scena de teatru sa se termine, trebuie sa cedez gandurilor mele si sa renunt. Sa o las sa fie asa, sa nu ma gandesc la nimic, si sa ma prefac ca nu sa intamplat. Dar problemele mele nu vor disparea, daca ma prefac ca nu exista. Si e groaznic, nu stiu ce sa fac, imi ranesc familia, prietenii, si pe mine.
Sunt in starea asta de 5 ani. Am fost la mai multi pshiologi,si sa-mi puna un diagnostic clar, mama mea taia toate legaturile cu acei oameni.
Am fost acum 2 ani, sa-mi fac analize. M-au trimis la un pshiholog din spital vazandu-mi semnele de taieturi de pe maini. Dupa intalnitrea cu ea, ma diagnosticat cu depresie (in urma a mai multor vizitela pshiatru). Parintii mei s-au prefacut ca nu vad. Au fost cateva evenimente, in care imi ascundeau fisele mele medicale. Si mai ales mama, refuza sa creada ca eu sunt bolnava de ceva, chiar daca ii spun doctorii.
Gandul sa-mi iau viata, a devenit ceva normal pentru mine. Am avut ceva tentative. Dar nu vreau sa mor. Nu vreau sa mor asa. Nu stiu ce sa fac.
Nu am o intrebare exacta totusi, mai mult mi-am dorit sa ma descarc. Dar daca stie cineva, un pshiholog online, gratis, care sa fie ok si de ajutor. Un sfat ar fii deasemenea minunat.

O seara frumosa va doresc!                                                                                                       (pentru orice eventualitate, imi cer scuze de greselile gramaticale!)
                                                                                      (deasemene imi cer scuze pentru posibila comfuziea cauzta, imi este greu sa ma exprim)

O strategie bună ar putea fi să incepi sa strangi informatiile esentiale care te-ar putea ajuta.
Daca aduni treptat din ce în ce mai multe, dar le pui și în aplicare, treptat vei castiga o senzație de coerență.

Citat

Aici poate ai vrut să spui de fapt altceva? Nu pot sa fac DECÂT, lucrurile care, sau lucrurile care necesită multă energie, fără NU.
Atunci poți avea în vedere sprijinirea suprarenalelor cu vit B5 și C.
Dacă ai spasme poti avea in vedere un deficit de minerale, ceva de genul Ca și Mg.
Poate ai și sindrom de malabsorbție, deficit de vitamine liposolubile, de ex. D și E? Asta ar putea contribui pentru lipsa de energie.
Ce greutate și inaltime ai?

Ai luat ceva medicamente până acum?

Edited by NelsonMandela, 07 March 2021 - 00:34.

Este complexa situatia ta, iar drumul de iesire nu va fi unul usor.
Ai insa cateva optiuni la indemana:

1. Muta-te la bunici, de preferat la casa / mediu rural. Asta implica schimbarea scolii, schimbarea prietenilor si bineinteles a obiceiurilor curente.
2. Fa-ti un program sa ajungi duminica pe la biserica, asculta ce se intampla acolo, vorbeste cu preotul despre problemele tale. Nu te va ajuta credinta, ci tehnicile de manipulare psihologica invatate de popa in facultatea de Teologie. Sa nu mai spun ca ai ocazia sa afli noutati despre Isus - e un fel de stand up unde nu ai voie sa razi.
3. Psiholog -- daca ai bani de dat (si daca accepti gandul ca un biped, pe undeva, isi ia bani pentru "ajutorul" oferit) sau gratuit: https://medanima.ro/...ca-iasi-gratuit ; alte exemple via google.
4. Get a boyfriend. Sexul rezolva multe probleme.

Later Edit: Poti sa razi doar daca iti dau lacrimile.

Nu mă pricep dar am impresia că tu ești în situația din clip. Arată-i podcastul ăsta lui maică-ta. Fără tentative din alea, ok? Ține-te tare!
[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/yEUGJCuSwIk?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

ShirotaniDRWZ, pe 06 martie 2021 - 22:49, a scris:

Nu merge online, din pacate.
E nevoie de internare pe o sectie de psihiatrie.

NU NEAPARAT la un spital de psihiatrie, unde ai stres-ul celorlalti pacienti, sectiile de dezacoolizare etc.
La un spital care are SI sectie de psihiatrie.

Tratamentul medicamentos in ziua de azi face minuni.

P.S. Uitasem: e gratuita internarea si tratamentul in spital, daca esti asigurat medical.

Edited by Hunor_66, 07 March 2021 - 08:54.

Hunor_66, pe 07 martie 2021 - 08:52, a scris:

Care e acel tratament medicamentos care face minuni? Că sunt aceleași medicamente, care au fost inițial concepute pentru cazurile grave, suicidale, iar acum se dau tuturor pe un principiu al loteriei, dacă merge e bine, dacă nu, încercăm altul.

Salut ShirotaniDRWZ,
Intrucat te exprimi peste medie ca inteligenta, cred ca te poate ajuta o terapie cognitiv-comportamentala.
Daca mama ta taia legaturile cu psihologii si nu vrea sa recunoasca ca ai putea avea nevoie de ajutor, iar probleme tale au o puternica amprenta de instabilitate emotionala, e probabil ca radacina suferintelor tale sa fie mult mai veche, iar aceasta sa fie doar simptomatologia.

E posibil ca tu sa nu fi primit iubirea si sprijinul pe care credeai ca le meriti atunci cand te comportai ca un copil sanatos si acum sa te manifesti asa pentru a obtine din partea parintilor, acum tardiv macar, atentia si iubirea care poate ca ti-au fost insuficiente atunci cand aveai mai multa nevoie de ele.

Din pacate suferinta asta nu are leac, parintii fac si ei ce pot, iar asteptarile tale insamantate cultural, pentru iubire neconditionata din partea lor, nu e imposibil sa fie inselate.

Cand spui ca nu poti evita persoanele care te-au suparat, dar nici nu le ierti, arata dependenta emotionala, undeva in mintea ta esti tot un copil care crede ca daca cel de langa el pleaca, vei ramane o neajutorata. Da, neincrederea in tine ai sesizat-o singura. Din pacate neincrederea in tine vine la pachet cu o mare neincredere in oameni.

Realitatea e mai putin dramatica daca te opresti din a generaliza, despre tine sau oameni, si incepi sa faci lucruri pentru tine.  

Sugestii:
Ca sa eviti diagnosticele psihiatrice stigmatizante, evita "Ca o alta voce.." pentru ca rau-voitorii sau prostii vor intelege  "O alta voce...", si as zice ca de prostie putini ducem lipsa.
Daca nu vrei la psiholog, ia-ti o amica si faceti plimbari lungi in natura, uneori plansul te elibereaza, accepta ca viata inseamna si suferinta si multumeste-te si cu bucurii mici o vreme, ca sa poti iubi din nou viata.

Cheers!

ShirotaniDRWZ, pe 06 martie 2021 - 22:49, a scris:

Atentie: Nu sunt psiholog desi intr-o "alta viata" am incercat sa ma fac...

Totusi, doar pe baza a ceea ce ai scris, par a fi 2 probleme, depresie si afectiune bipolara. Nu stiu cati ani ai insa cauta urgent sprijin medical de specialitate! Incepe cu medicul de familie, daca ai o relatie de incredere cu el si continua de acolo.

Adia_2000, pe 07 martie 2021 - 12:34, a scris:

Daca se automutileaza(taieturi, etc.) e deja prea tarziu pt. prieteni...

Adia_2000, pe 07 martie 2021 - 12:34, a scris:

Aberatii! E vorba de caracter, bagaj genetic, multi alti factori. Copiii prin unele parti ale lumii au parte de 1% afectiune de la parinti fata de zone din occident unde depresia e de 1000 de ori mai raspandita.

Daca ar fi sa faci o corelatie (nu neaparat cauzalitate, ca e greu de zis), e de fapt invers, copiii care au fost prea iubiti de mici devin apoi depresivi mai des.

Edited by Notsure, 07 March 2021 - 13:23.

NelsonMandela, pe 07 martie 2021 - 00:31, a scris:

Ok, in primul rand asi dori sa îmi cer scuze,  nu am mai folosit acest tip de platforme online, nu știu cum sa răspund la comentarii, dacă le pot numi asa.
Va mulțumesc pentru răspuns.
Și  "Aici poate ai vrut să spui de fapt altceva?" Defapt, nu. M-am exprimat puțin greșit probabil. Ce doream sa spun este ca nu am energie nici pentru activitățile simple. Spre exemplu, mâncatul. Sunt zile când îmi este groaznic de greu, sa ma ridic din pat și sa mănânc. Simpla acțiune sa ridic lingura la gura, este obositoare si uneori îmi provoacă ameteala.

Am 49 kilograme, și undeva la 1.69

Nu ma pot tine de un tratament, dar am multe pastile pe care le i-au uneori. Când îmi sugerează familia, sau când ma simt eu destul de rău. În general sunt vitamine, deoarece am anemie.

Citat

sa nu exageram, nu-i tin chiar pe toti pe plegomazin si socuri electrice...

Citat

te tine "familia" sedată.

apocalipsul, pe 07 martie 2021 - 18:44, a scris:

O să ți se pară ciudat, dar terapia cu șocuri electrice încă există și e utilizată în lumea modernă.

Iar despre medicamente, prin anii 70 au început să se producă antidepresive, anxiolitice la scară largă. Cele de atunci sunt în continuare în topul prescrierilor, Xanax, Prozac, sunt de-atunci. În realitate, creierul uman e mult prea complex pentru a putea fi înțeles. Nu se înțelege bine de ce apare depresia, nici nu se înțelege exact cum funcționează mare parte a acestor medicamente. În testări, multe dintre ele oferă rezultate similare cu placebo pentru cazurile ușoare.

Am văzut fix genul ăsta de gândire distrugând oameni. Se duc în cabinetul psihiatrului gândindu-se "medicina e evoluată, există soluții acum", iar când ies de-acolo, ies cu o rețetă de medicație pe viață. Și chiar dacă medicamentele nu funcționează la nivel biologic, pot funcționa puțin ca placebo, pentru că faci ceva și te poți simți mai bine cu asta, dar problema ajunge să se întoarcă, se cresc doze, se schimbă tratamente, intri într-un cerc vicios din care nu scapi.


Contrar opiniei multora, psihiatria nu este un domeniu suficient de bine pus la punct. Pur și simplu nu avem capacitatea, momentan, să facem asta. Medicamentele se prescriu cum ți-am spus, fiecare doctor alege niște nume dintr-o serie de antidepresive și anxiolitice, le prescriu mereu pe aceleași, iar dacă nu merg deloc, le schimbă. Și tot așa, până funcționează ceva, sau până nu funcționează nimic, cum se întâmplă de multe ori. Iar uzul pe termen lung, vine cu o grămadă de alte probleme, disfuncții sexuale, probleme emoționale, ba chiar (iar asta e chiar abusrd), sinucidere, ca efect advers al antidepresivelor.
Ți se spune, teoretic, cum se consideră că funcționează, dar nu se cunoaște acțiunea exactă a acelor medicamente, pentru că nu există analize pentru nivelul acelor neurotransmițători pe care ar trebui să-i regleze.

Mai copila, depresia ta este accentuata rau, ai tai ce pazesc?! Ai tai stiu ca nu mananci si ca nu ai forta pentru a face activitati simple precum mancatul? Ai mers la un psihiatru? Banuiesc ca esti minora, sunt psihiatrii de copii.

Medicatia a evoluat mult , in sensul ca nu da efecte secundare adverse si se recomanda in cazul depresiei majore, doar ca trebuie sa iei sub atenta supravghere a unui medic specialist.

Te rog, nu sta asa, mergi si vorbeste cu un psihiatru bun din orasul tau. E pacat sa nu poti vedea soarele cand este pe Cer!

Curaj! Te rog!

Notsure, on 07 martie 2021 - 13:20, said:

Ai si baza pentru aceasta afirmatie?
Nici prea iubit, dar nici cu parinti din astia tembeli care nu ar trebui nici macar sa aiba dreptul sa conceapa un copil. Si e plina Romania de ei.

Edited by axisborn, 10 March 2021 - 22:14.

 Notsure, on 07 martie 2021 - 13:20, said:

cum se face ca mie mi-a lipsit dragostea familiala si orice fel de afectiune si am ajuns depresiva de ani de zile... poate nu am inteles ce ai vrut sa zici

 thalia, on 09 martie 2021 - 16:37, said:

bine zis, foarte important sa mearga de mica sa discute si cu psihiatru pt medicatie si cu psiholog pt consiliere, altfel ajunge ca mine la 30 de ani cu probleme si o sa sufere mult si o sa-i fie foarte greu sa tina si un job. Repet: e foarte importanta diagnosticarea timpurie, asa se pot tine sub control niste probleme. nu e nici o rusine daca ajunge la specialisti, ca doar d-aia sunt acolo. cine judeca un om care vrea sa se faca bine, ala e cam prost.

Imi pare rau ca treci prin asa ceva, e clar ca mintea si corpul tau incearca un fel de "coping mechanism" dar din pacate o sa dea gres la un moment dat. Cel mai tare ma ingrijoreaza ca parintii tai sunt absolut idioti. Ce mama masii e si asta, sa refuzi sa ii oferi ajutor copilului tau cand vezi ca sufera. Cred ca le e frica ca nu pot sa te controleze si sa gestioneze situatia si le e rusine cu faptul ca nu esti " ca ei". Ei vor un "mini-me" si orice abatere de la idealul pe care l-au proiectat asupra ta e deja o problema pt ei. Astia nu sunt parinti, astia sunt tampiti. sper ca atunci cand cresti sa ai no-contact cu leprele astea si sa poti sa te ajuti prin prieteni sau alte cunostinte. sper sa gasesti suport din partea prietenilor, ca din familie... si sper din tot sufletul sa ai parte de linistea sufleteasca de care ai nevoie.

Edited by roxy112, 25 March 2021 - 00:29.

Quote

tu cum stii ca ti-a lipsit daca n-ai avut-o niciodata? si cum ai tras tu concluzia ca de la asta ti se trage?
cum ai ajuns sa-ti formezi asteptari nerealiste? n-as vrea s-o dam in filozofie ca nu asta e subiectul dar oricum e interesant conceptul ca intodeauna altii sunt de vina pentru problemele tale.

Quote

cine se aseamana se aduna... ce ajutor de la ce prieteni?

Edited by apocalipsul, 25 March 2021 - 07:03.

 apocalipsul, on 25 martie 2021 - 07:02, said:

am discutat cu psihologul la care merg de ceva vreme si nu am ajuns singura la concluzia asta, pentru ca eu mereu am crezut ca mi-au dorit binele. bine, fiecare are viata si istoria sa. pai si eu ce vina am daca nici parintii nici bunicii nu au aratat afectiune fara de mine? in afara ca m-au lasat singura tot timpul si nu imi ofereau nici o stimulare creativa?  facem copii si ii lasam asa  de izbeliste sau cum? nu investim niste timp si sentimente in ei? nu le stimulam creativitatea si dialogul? eu sunt de vina pentru problemele mele, nu pentru ale altora. eu controlez doar ce tine de mine. acum eu incerc sa repar ce altii au stricat.

Edited by roxy112, 26 March 2021 - 21:10.

ShirotaniDRWZ

Dar la un medic psihiatru te-ai dus ? Du-te la un medic, spune treaba, iti va da un tratament si vei scapa, te-ai dus la psihologi adica unde nu trebuie.
Fa asta si ia-ti viata inapoi, nu faci asta, nu vei avea viata, ai de ales.
Ai o depresie anxioasa in toata regula.

Si daca nu vrei sa mori nu mai te juca de-a sinucisul, ca nu e ok, nu e o chestie inteligenta sa te joci, ca poti ramane cu mari sechele, ptr ca 90 % vei rata.